🙏🏽 Sfinte Mare Mucenice, Teodor Stratilat, din Heracleea în Evhaita Pontului, care ai pătimit în timpul împăratului Liciniu (+319), Sfinte Proorocule Zaharia, care ai fost din seminția lui Levi (+ 620 î.d.Hr.), Sfinților Mucenici: Nichifor și Ștefan, care v-ați săvârșit fiind sfâșiați cu cârlige de fier, Sfintelor Mucenițe și surori: Marta și Maria și Sfinte Licarion pruncul, care v-ați săvârșit prin răstignire la Tanis în Egipt, Sfinților Mucenici: Filadelf și Policarp, Sfinte Cuvioase Perghet, Sfinte Ierarhe Macarie, episcopul Pafosului din insula Cipru, Sfinte Ierarhe Iuventie, episcop de Pavia în Italia (secolul al II-lea), Sfinte Mucenice Conit din Alexandria (+ 249), Sfinților Mucenici: Pavel, Lucian și Chiriac din Roma (+ 250), Sfinte Mucenice Comun din Toscana în Italia, Sfinte Ierarhe Agatanghel, episcop de Damasc în Siria (+ 325), Sfântă Cuvioasă Kew din Cornwall în Anglia (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Onorat, episcop de Milano în Italia (+ 570), Sfântă Cuvioasă Elfleda, fiica regelui Oswy de Northumbria, care mai târziu ai devenit stareța Mânăstirii Whitby din Marea Britanie (+ 714), Sfinte Ierarhe Pavel, episcop de Verdun în Franța (+ 749), Sfinte Cuvioase Cuthman, pustnic la Steining în Anglia (+800), Sfinților Cuvioși: Ioan și Vasile de la Pecerska, Sfinte Liubov, nebun pentru Hristos din Riazan în Rusia (+ 1921), și Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: protoiereul Andrei și preoții: Simeon Andrei, Serghie, Petru, Alexandru, Simeon și Serghie, care ați pătimit în timpul regimului comunist (+ 1938 și + 1942), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Alesule luptător, mare mucenice Teodor, al Preasfintei Treimi mărturisitor și al păgânătății surpător, cu mare cinstire și noi aducem lauda noastră cântând: Bucură-te, Sfinte mucenice Teodor, tămăduitor a toată neputința!
🙏🏽 Sfinte Prooroc Zaharia, fă pe Stăpânul, cu rugăciunile tale, Desăvârşit Milostiv către cei ce săvârşesc cu credinţă Sfântul şi însemnatul tău praznic, de Dumnezeu insuflate şi te cinstesc pe tine cu dragoste, ca pe un prooroc şi preaadevărat grăitor de cele Dumnezeieşti.
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.