Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

– Părinte, durerea și suferința mea au ajuns pricină de rugăciune. Mă simt departe, rătăcit pe drumul vieții. Ce să fac?

Vorbește-I lui Hristos, Maicii Domnului, Sfinților și Îngerilor, oriunde te-ai afla, cu simplitate și inimă curată. Spune-le tot ce te apasă. Zis-a doar:
„Iisuse, Maica Domnului, cunoașteți starea mea... Ajutați-mă!”

Astfel, cu smerenie și fără înflorituri, vorbește-le mereu despre ceea ce te frământă, și apoi rostește cu nădejde:
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

Rugăciunea înseamnă a-L așeza pe Hristos în inima ta, a-L iubi cu toată ființa. Așa cum spune Sfânta Scriptură:
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău.”

— Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul despre expunerea publică a păcatelor celor din Biserică :

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

„Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie mai mult mirosul urât. Tot astfel este şi atunci când, fără discernământ, dăm publicităţii păcatele celorlalţi şi pricinuim un mare rău.

,, Spune-l Bisericii ” nu are înţelesul că toate trebuie să se facă şi cunoscute, pentru că astăzi nu sunt toţi Biserica. Biserica sunt creştinii care trăiesc aşa cum vrea Hristos, iar nu ceilalţi, care luptă Biserica. În primii ani ai creştinismului, când mărturisirea se făcea înaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci ,, spune-l Bisericii ” avea acest sens. Însă în epoca noastră, în care rar se află familie care să aibă acelaşi duhovnic, să nu ne înşele ,, ducă-se pe pustii” cu ,, spune-l Bisericii“, pentru că, atunci când publicăm, de pildă, o cădere morală, o facem cunoscută celor ce luptă împotriva Bisericii şi le dăm pricină să înceapă războiul împotriva ei; în felul acesta se clatină credinţa sufletelor slabe.

O mamă, atunci când are o fată care este desfrânată, n-o defaimă şi n-o înjoseşte înaintea celorlalţi, ci face cele ce poate ca să-i restabilească numele. Va vinde orice are şi orice nu are, o va lua şi vor merge în alt oraş, va căuta s-o mărite, ca să-i îndrepte astfel viaţa ei de mai înainte. Exact acesta este şi modul de lucru al Bisericii. Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabdă cu dragoste şi nu teatralizează pe nimeni, deşi cunoaşte halul în care ne aflăm, ca un Cunoscător de inimi, nici Sfinţii n-au jignit niciodată pe vreun om păcătos înaintea lumii, ci au ajutat să se îndrepte răul cu dragoste, cu fineţe duhovnicească şi în chip tainic. 

Noi însă, cu toate că suntem păcătoşi, facem dimpotrivă, ca făţarnicii. Trebuie să luăm aminte să nu ne smintim uşor şi să credem că tot ceea ce fac alţii este rău”.

"Rețeta de mântuire" a Sfântului Paisie Aghioritul pentru toți cei osteniți și împovărați

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                 

Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.

Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.

Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.

Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.

Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.

Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.- Și care sunt nevoile sufletului, părinte?

- Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.

Sfântul Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                  

Va veni vremea, și nu e departe! În viitorul apropiat, dacă nu ai un cip implantat, un nano-cip activat prin satelit sau un tatuaj digital de înaltă frecvență, vei fi privat de orice acces la resurse. Drepturile tale fundamentale nu vor mai exista!


Totul se desfășoară conform unui plan bine stabilit, iar oamenii acceptă gradual schimbările fără vreo bănuială. Cum este posibil să nu observați? Totul se întâmplă pas cu pas. Sfântul Paisie Aghioritul spunea:


“Fraților, după această înrobire urmează o mare foamete. Antihriștii cu programul lor înaintează pentru a-i determina pe oameni să accepte pecetea din nevoia lor. Dumnezeu va încerca credința oamenilor în acest timp. Cel care va răbda și va crede nu va deznădăjdui; se va scula dimineața și va găsi pâinea pe masă, dar pentru aceasta omul trebuie să fie în căință și împăcat cu Dumnezeu.


Vor supraviețui numai aceia care vor avea credință adevărată. Se spune că foametea aceasta va fi mai mare decât cele care au fost în trecut. Păcatele oamenilor acum sunt cu mult mai grave. În prezent, este o pace relativă; demonul îi hrănește bine pe ai săi, pentru a-i obișnui cu mâncarea din belșug.”


În acele zile, nici măcar o zi nu vor rezista fără mâncare și vor muri. Părintele Paisie spunea că, atunci când creștinii nu vor mai putea rezista din cauza foamei, vor face semnul Sfintei Cruci pe stomac și li se va potoli foamea.


„Unii se vor sătura cu o frunzuliță. Alții vor face bulgări din pământ, însemnându-i cu semnul Sfintei Cruci, îi vor mânca și se vor sătura. Altora le va da vecinul care va avea mai mult, așa a spus Sfântul Paisie Aghioritul. Se vor face minuni atât de mari pentru creștini, cum nu au mai fost până acum.


Pentru a ști și a avea răbdare și nădejde, vă spun că foarte mulți sfinți vor veni la casele creștinilor, aducându-le mâncare. Ei vor ști despre aceasta și își vor spune unii altora: „La mine a venit Sfântul Gheorghe, la mine Sfânta Varvara”, etc.


Niciun creștin adevărat nu va suferi pierdere, deoarece va fi atât de protejat încât el însuși se va mira de unele lucruri care se vor petrece într-un mod atât de minunat. Foametea va fi pentru pedepsirea răutății și a păcatului!


Având aceste făgăduințe, să nu ne lăsăm amăgiți și să nu luăm nimic de la ei, indiferent cât de dură va părea realitatea, pentru că Domnul Dumnezeu, Maica Domnului, toți îngerii și toți sfinții ne vor ajuta.”


Numai cei necredincioși și fricoși nu vor avea răbdare și nu vor avea încredere în puterea lui Dumnezeu. Din acest motiv, se vor trăda pe ei înșiși, vor trăda pe Dumnezeu și vor pierde tot.


☦️ Sfântul Paisie Aghioritul ☦️

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul -- despre simplitate

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...-

-Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, şi ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o maşinuţă mai mult decât oricare din părinţii lor, atunci când îşi cumpără un Mercedes. Dacă întrebi o fetiţă: "Ce vrei, o păpuşă sau un bloc de locuinţe?”, vei vedea ca îţi răspunde: "O păpuşă”. Aşadar, copiii mici cunosc deşertăciunea lumii.

- Părinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?
- Să prindă sensul cel mai adânc al vieţii. "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor”.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”

Editura Evanghelismos
Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, şi ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o maşinuţă mai mult decât oricare din părinţii lor, atunci când îşi cumpără un Mercedes. Dacă întrebi o fetiţă: "Ce vrei, o păpuşă sau un bloc de locuinţe?”, vei vedea ca îţi răspunde: "O păpuşă”. Aşadar, copiii mici cunosc deşertăciunea lumii.

- Părinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?
- Să prindă sensul cel mai adânc al vieţii. "Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor”.
Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”

Editura Evanghelismos

Anestezia diavolului - Sfântul Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operaţii: „Anestezia celui viclean are consecinţe neplăcute asupra omului, în timp ce aceea pe care o faceţi dumneavoastră ajută”. Anestezia diavolului este otrava pe care o aruncă şarpele peste păsări sau peste iepuraşi ca să-i paralizeze şi să-i înghită fără a se putea împotrivi. Diavolul, atunci când vrea să lupte un om, trimite mai întâi un drăcuşor „anestezist”, ca să-l facă pe om nesimţit, după care merge el însuşi şi-l ciopleşte, şi face din el orice vrea... Dar înainte merge „anestezistul”. Ne face injecţie cu nesimţire şi uităm de grija mântuirii, lată, vezi, noi, monahii, am făgăduit răbdare când vom fi „ocărâţi, batjocoriţi etc...”, dar în cele din urmă de multe ori ispita ne zăpăceşte şi facem cele potrivnice celor făgăduite. Altfel începem şi altfel sfârşim. Pentru altceva am pornit să mergem, şi în altă parte mergem. Nu luăm aminte.

Nu v-am dat atâtea exemple?

Mai demult, în Koniţa nu exista bancă. Oamenii erau nevoiţi să meargă la Ghiannena, când voiau să ia vreun împrumut. Aşadar porneau câţiva din satele din împrejurimi şi mergeau 72 de kilometri pe jos să ia împrumut, ca să cumpere, de pildă, un cal. Atunci, dacă cineva avea un cal, îşi putea întreţine familia. Făcea pereche cu calul altcuiva şi ara. Odată unul a pornit să meargă la Ghiannena să ia împrumut, ca să cumpere un cal să-şi are ogorul, să nu se chinuiască săpând cu hârlețul. S-a dus aşadar la bancă, de unde a luat împrumutul, după care a trecut şi pe la magazinele evreieşti şi căsca gura. L-a văzut un evreu şi l-a tras înăuntru. „Vino înăuntru, omule, am lucruri bune!”. A intrat înăuntru acela şi evreul a început să coboare topurile de stofă din rafturi. Le lua, le scutura. „Ia-o”, îi spune, „este bună, iar pentru copiii tăi ţi-o voi da mai ieftin”. Pleca de la unul, mergea mai departe şi căsca gura la altul. “Hai înăuntru, omule”, îi spune evreul, „o să ţi-o dau mai ieftină”. Şi cobora acela stofele, le deschidea, le întindea. În cele din urmă s-a zăpăcit sărmanul. Avea şi puţină mărime de suflet şi îşi spunea: „Acum când a coborât valurile de stofă şi le-a întins...” şi mai ales că „pentru copii este mai ieftin”, a dat banii pe care îi luase de Ia bancă şi a cumpărat un val de stofă, dar care era stricată. Dar ce să facă cu un val întreg de stofă? Nici un bogat nu ar fi luat un val de stofă, ci numai atât cât îi trebuia. În cele din urmă s-a întors acasă cu un val de stofă putredă. „Unde este calul?”, l-au întrebat. „Am adus stofă pentru copii!”, le spune. Dar ce să facă cu atâta stofă?

 S-a îndatorat şi băncii şi cal n-a luat, ci numai un val de stofă stricată. Hai de acum iarăşi la săpat cu hârleţul pe ogor, iarăşi să se ostenească pentru ca să înapoieze împrumutul. Dacă ar fi cumpărat un cal, s-ar fi întors şi călare, ar fi cumpărat şi ceva lucruri pentru casă şi nu s-ar fi omorât să sape cu hârleţul. Dar vedeţi ce a păţit dacă a căscat gura la magazinele evreieşti? Aşa face şi diavolul. Te trage de aici, de dincolo ca negustorul cel viclean, îţi pune piedici şi în cele din urmă te obligă să mergi acolo unde vrea el. În altă parte ai pornit şi în altă parte ajungi dacă nu iei aminte. Te înșală şi îţi pierzi anii cei mai buni.

Diavolul face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovnicește. Diavolul este maestru. Dacă, de pildă, îi aduce unui om duhovnicesc un gând ruşinos în timpul Sfintei Liturghii, acela îl va pricepe, se va trezi şi îl va alunga. De aceea îi aduce un gând duhovnicesc, „În cartea cutare, îi spune, scrie aceasta despre Sfânta Liturghie”. După aceea îi va atrage atenţia, de pildă, la polieleu. Se va întreba cine oare l-a făcut. Sau îi va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie să meargă să-l vadă. „A!

 Ce inspiraţie”, îşi spune, „în timpul Sfintei Liturghii”, însă este diavolul care se strecoară înăuntru şi omul intră în discuţie cu gândul său. Când aude pe preot spunând: „Cu frică...”, numai atunci îşi dă seama că s-a terminat Sfânta Liturghie şi el n-a participat deloc la ea. lată, şi aici, în biserică, merge paraclisiera şi aprinde lumânările de la policandru şi am observat că până şi pe oamenii mari îi distrage vicleanul şi cască gura la soră cum aprinde lumânările. Lucrul acesta este cu desăvârşire copilăresc. Numai copiii cei mici se bucură de aşa ceva şi spun: „Le-a aprins!”. Adică aceasta se justifică pentru copiii cei mici, dar nu pentru oamenii mari. 

Sau, deşi ştim că trebuie să evităm mişcările în timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune, într-un moment sfânt, pe o soră să răsfoiască foile la strană şi astfel pricinuieşte zgomot, distrăgând pe ceilalţi. Aud „fâş-fâş”, „Ce se întâmplă?”, îmi spun, şi astfel mintea fuge de la Dumnezeu şi se bucură aghiuţă. De aceea să luăm aminte să nu ne facem pricini de distragere a atenţiei celorlalţi în timpul slujbei. Pricinuim pagubă oamenilor şi nu ne dăm seama. Sau urmăriţi o citire. Când citeţul ajunge Ia punctul cel mai sfânt, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va trânti uşa cu putere de curent, sau va tuşi cineva şi li se va distrage atenţia şi nu se vor folosi de acel cuvânt sfânt. Şi astfel îşi face aghiuţă treaba lui. O, dacă l-aţi vedea pe diavolul cum se mişcă! Nu l-aţi văzut, şi de aceea nu pricepeţi unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovniceşte. Am observat asta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact la punctul la care vreau, la cel mai sensibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot, sau vin alţii şi mă întrerup.

 Diavolul îi pune mai înainte să caşte gura la Schitul ce este în apropiere. Vis-a-vis sau să privească altceva şi rânduieşte să vină la momentul cel mai fin al discuţiei, ca să schimb subiectul şi să nu se folosească cei cărora le vorbesc. Pentru că atunci când începe discuţia, ştie diavolul unde va duce şi, deoarece vede că se va păgubi, trimite pe cineva exact la momentul cel mai sensibil, ca să mă întrerupă. „Hei, Părinte, pe unde să intrăm?”, strigă. „Luaţi rahat şi apă şi veniţi pe acolo”, le spun. Alţii intră în curte exact în clipa aceea şi mă întrerup, pentru că trebuie să mă scol şi să-i întâmpin. Alţii vin puţin după aceia şi iarăşi trebuie să mă scol, să-i întreb: „De unde eşti etc. ...”. 

Şi astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la început, să spun iarăşi pilda ce-am început-o. Cum încep, strigă de jos altul: „Ei, Părinte Paisie, unde eşti? Pe aici e poarta?”. Hai, scoală-te din nou... Măi, şi diavolul acesta! Într-o zi mi-a făcut asta de şase-şapte ori până când am fost nevoit să pun câteva... santinele. „Tu stai acolo şi vezi să nu vină nimeni. Tu stai aici, până ce-mi voi termina treaba”. De şase-şapte ori să începi o întreagă istorie, să ajungi la punctul unde se vor folosi, şi diavolii iarăşi să facă scene!

 Măi, ce face vrăjmaşul! Mereu învârte butonul la altă frecvenţă. Îndată ce nevoitorul este gata să se folosească de ceva, pac!, îi învârte butonul în altă parte şi uită de sine prin ceea ce îi dă acela. Îşi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Ţac!, îi aduce aminte de altceva. Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăţa cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

- Părinte, dar cum să înveţe?

- Să se observe pe sine însuşi. Dacă cineva se observă pe sine, învaţă. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observa norii, vântul.

.Sfaturi de la Sf. Paisie Aghioritul...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

....PĂRINTE, VRAJILE PRIND TOTDEAUNA:?
...Da, prind !!!,...unde nu este lucrare duhovnicească, totdeauna prind...
...sfaturi de la Sf. Paisie Aghioritul...

... Asculta!!!...

... -Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania.
...De unul care se spovedește nu se prind vrăjile, de le-ai arunca cu lopata asupra lui. Pentru că, atunci când se spovedește și are inimă curată, vrăjitorii nu pot lucra împreună cu diavolii ca să-l vatăme.
....A venit odată la Colibă unul între două vârste cu niște aere…
...Cum l-am văzut de departe, am înțeles că are înrâurire diavolească.
-„Am venit să mă ajuți, mi-a spus.
...Roagă-te pentru mine, că fac un an acum de când am niște dureri înfricoșătoare de cap și medicii nu află nimic”.
„Ai diavol, – i-am spus, – pentru că i-ai dat drepturi să intre în tine”.
„Nu am făcut nimic”, – mi-a spus.
„Nu ai făcut nimic? – îi spun.
Nu ai înșelat o fată? Ei, ea s-a dus și ți-a făcut vrăji.
Du-te și cere iertare de la fată, apoi spovedește-te și să-ți citească exorcisme ca să-ți afli sănătatea.
....Dacă tu nu-ți dai seama de greșala ta și nu te pocăiești, toți duhovnicii lumii de s-ar aduna și s-ar ruga pentru tine, diavolul tot nu va pleca”.
... Atunci când vin astfel de oameni, cu astfel de aere, le vorbesc deschis.
Au nevoie de o zguduitură bună ca să-și revină.
...A venit altul mi-a spus că femeia lui are diavol.
Stârnește mereu scandaluri în casă.
Se scoală noaptea, îi scoală pe toți, le răstoarnă pe toate.
„Tu te spovedești?” – îl întreb.
Nu”, – îmi spune.
Trebuie să fi dat drepturi diavolului, – îi spun. Nu s-a făcut asta din senin”.
În cele din urmă am aflat că s-a dus la un hoge, care i-a dat ceva să stropească în casă pentru noroc și ca să-i meargă bine la servici, și nici măcar n-a dat vreo însemnătate acestui lucru. După aceea diavolul treiera prin casa lui.

De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepți să fie chinuiți?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

– Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă El îl ia pe flecare om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi mântuirea sufletului său. Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască. Pe unii care duc o viată păcătoasă, dar au dispoziţia de a face binele, îi ia lângă El mai înainte de a apuca să-l facă, deoarece Dumnezeu ştie că ar fi făcut binele de îndată ce li s-ar fi dat ocazia. Este ca şi cum le-ar spune: „Nu vă osteniţi! Ajunge buna voastră intenţie”. 

Pe un altul, deoarece este foarte bun, îl alege şi îl ia lângă El pentru că Raiul are nevoie de boboci de floare. Citeşte şi: Dovezi clare ca ortodoxia e religia adevarata Fireşte, pentru părinţi şi rude este puţin cam greu să înţeleagă aceasta. Vezi, moare un copil şi Hristos îl ia ca pe un îngeraş, însă părinţii plâng şi se tânguiesc, în timp ce ar fi trebuit să se bucure. Pentru că de unde ştiu ei ce ar fi devenit el atunci când ar fi crescut? Oare s-ar fi putut mântui? În 1924, când am plecat din Asia Mică cu corabia pentru a veni în Grecia, eu eram prunc. Corabia era plină de refugiaţi şi, aşa cum eram înfăşat de mama mea, un marinar a călcat pe mine. Mama crezând că am murit a început să plângă. O consăteancă însă a desfăcut feşele şi a văzut că nu păţisem nimic. 

Dacă aş fi murit atunci, sigur aş fi mers în Rai. Acum, însă, când am atâţia ani şi am făcut atâta asceză, nu sunt sigur că voi merge în Rai. Citeşte şi: Mamele pot fi cu adevărat făcătoare de minuni Dar şi pe părinţi îi ajută moartea copiilor lor. Trebuie să ştie că din clipa aceea au un mijlocitor în Rai. Iar atunci când vor muri, vor veni copiii lor cu ripide în mâini la poarta Raiului pentru a întâmpina sufletul lor. Iar aceasta nu este un lucru mic. Copiilor care au fost chinuiţi aici de boli sau de vreo infirmitate, Hristos le va spune: „Veniţi în Rai şi alegeti-vă locul cel mai bun!”. 

Atunci aceia îi vor spune: „Este frumos aici, Hristoase al nostru, dar o vrem şi pe mămica noastră lângă noi”. Iar Hristos îi va asculta şi o va mântui într-un chip oarecare şi pe mamă. Citeşte şi: O minune săvârșită de cruciulița de la gât Desigur, mamele nu trebuie să ajungă în cealaltă extremă. Unele mame cred despre copilul lor care a murit că a devenit sfânt şi astfel cad în înşelare. O mamă a vrut să-mi dea drept binecuvântare un lucru de la fiul ei care murise, deoarece credea că a ajuns sfânt. „Este binecuvântare să dau din lucrurile copilului?”; „Nu, i-am spus. Este mai bine să nu dai”. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV – Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: De ce îngăduie Dumnezeu ca să moară atâția oameni tineri?

  https://www.aparatorul.md/de-ce-ingaduie-dumnezeu-ca-sa-moara-atatia-oameni-tineri/

NEVOINȚA pentru SFINȚIREA SUFLETULUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte şi se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun şi drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia, de pildă bărbaţilor bărbăţia şi femeilor dragostea, ca să ne nevoim şi să urcăm treptele duhovniceşti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru.

Nu trebuie să uităm niciodată că avem alături de noi, afară de oamenii ce ne pot ajuta duhovniceşte, şi pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi şi pe toţi sfinţii.
Aşadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic şi ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmăreşte mereu nevăzut şi ne întăreşte atunci când noi avem intenţie bună şi ne facem, după putere, mica noastră nevoinţă. Pe cât putem, să ne îndepărtăm de pricinile păcatului. Să luăm aminte la simţurile noastre, pentru că toate de acolo încep. Şi atunci când, vreodată sau de mai multe ori, ne este greu, să evităm cel puţin curiozitatea, ca ochii noştri să nu adune chipuri păcătoase căci apoi diavolii ne vor rula filme. 

Dacă luăm un cărbune aprins şi-l ţinem în palmă, este firesc să ne ardă. Dar dacă îl mişcăm în mână - se înţelege că pentru puţin timp - nu ne va arde. Tot astfel se întâmplă şi cu imaginile păcătoase, atunci când se mişcă repede, ochii nu le ţin, ci numai trec peste ele şi nu ni se arde sufletul. Toţi care n-au luat aminte şi au dobândit obişnuinţe rele trăind o viaţă lumească, după întoarcerea lor să primească fără murmur războiul vrăjmaşului, însă fără să cultive dorinţe rele.

 Dacă se vor nevoi astfel, se vor curăţa şi vor ajunge în starea oamenilor curaţi, care n-au cunoscut nici păcate mari, nici n-au dobândit obişnuinţe rele şi pentru aceasta nici război mare nu au. Şi dacă vor pune în valoare ca experienţă căderile lor de mai înainte, vor spori mult. Dacă cineva merge pe un teren minat şi nu cunoaşte zona, va fi nevoit să înainteze foarte încet şi cu atenţie, altfel va fi aruncat în aer. Iar dacă va cunoaşte mai mult sau mai puţin zona, deşi poate că va fi puţin rănit, totuşi cu experienţa pe care o are înaintează statornic şi repede. Dacă cineva se va ocupa de ogorul cel necultivat al sufletului, va dezrădăcina toţi spinii patimilor lui şi va planta în locul lor virtuţi. Dar această lucrare este obositoare şi are trebuinţă de multă voinţă şi răbdare.

- Părinte, să ne spuneţi practic cum se face această lucrare.

- Fiecare să încerce în fiecare zi să pună înăuntrul său ceva duhovnicesc, care va respinge ceva lumesc şi păcătos, şi aşa, încet-încet, se va dezbrăca de omul cel vechi şi în continuare se va mişca liber în spaţiul duhovnicesc. Să-şi pună în memorie închipuiri sfinte în loc de păcătoase. Să schimbe cântecele cu psalmodieri şi revistele lumeşti cu cărţi duhovniceşti. Dacă omul nu se taie de la orice lucru lumesc şi păcătos şi nu are comuniune cu Hristos, cu Prea Curata, cu sfinţii, cu Biserica biruitoare şi nu se lasă cu desăvârşire în mâinile lui Dumnezeu, nu poate dobândi sănătatea duhovnicească.

- Părinte, în ce constă sănătatea duhovnicească?

- Sănătatea duhovnicească înseamnă gânduri curate, minte luminată şi inimă curată în care îşi fac sălaş mereu Hristos şi Maica Domnului. Multa luare aminte cu supravegherea de sine şi rugăciune ne ajută foarte mult să dobândim sănătatea sufletului. 

Rugăciunea este absolut necesară pentru curăţirea sufletului, iar cuminţenia, pentru păstrarea unei stări duhovniceşti bune. Desigur, viaţa nu este o tabără de vară. Are bucurii, dar are şi mâhniri. Înainte de înviere este Răstignirea. Loviturile încercărilor sunt absolut necesare pentru mântuirea sufletului nostru, deoarece ele curăţă sufletul. Aşa cum se întâmplă şi cu rufele. Cu cât le frecăm mai mult atunci când le spălăm, cu atât se curăţă mai bine. La fel şi cu caracatiţa, cu cât o lovim mai mult, cu atât mai mult se curăţă şi se înmoaie. Şi peştele se vede frumos când înoată în mare şi este viu, chiar şi când este în piaţă cu solzii şi măruntaiele lui, dar se face folositor numai atunci când se curăţă - deşi se urâţeşte la exterior - şi apoi se frige.

 Tot astfel şi omul, atunci când pierde ceva lumesc, deşi pe din afară se pare că îşi pierde viaţa, viabilitatea lumească - solzii - şi se goleşte de orice are nefolositor întru sine şi „se frige”, atunci se face folositor.

Sfântul Paisie Aghioritul

NEVOINȚA pentru SFINȚIREA SUFLETULUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

   Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte şi se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun şi drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia, de pildă bărbaţilor bărbăţia şi femeilor dragostea, ca să ne nevoim şi să urcăm treptele duhovniceşti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. 

Nu trebuie să uităm niciodată că avem alături de noi, afară de oamenii ce ne pot ajuta duhovniceşte, şi pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi şi pe toţi sfinţii.

   Aşadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic şi ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmăreşte mereu nevăzut şi ne întăreşte atunci când noi avem intenţie bună şi ne facem, după putere, mica noastră nevoinţă. Pe cât putem, să ne îndepărtăm de pricinile păcatului. Să luăm aminte la simţurile noastre, pentru că toate de acolo încep. Şi atunci când, vreodată sau de mai multe ori, ne este greu, să evităm cel puţin curiozitatea, ca ochii noştri să nu adune chipuri păcătoase căci apoi diavolii ne vor rula filme. Dacă luăm un cărbune aprins şi-l ţinem în palmă, este firesc să ne ardă. Dar dacă îl mişcăm în mână - se înţelege că pentru puţin timp - nu ne va arde. Tot astfel se întâmplă şi cu imaginile păcătoase, atunci când se mişcă repede, ochii nu le ţin, ci numai trec peste ele şi nu ni se arde sufletul. Toţi care n-au luat aminte şi au dobândit obişnuinţe rele trăind o viaţă lumească, după întoarcerea lor să primească fără murmur războiul vrăjmaşului, însă fără să cultive dorinţe rele. Dacă se vor nevoi astfel, se vor curăţa şi vor ajunge în starea oamenilor curaţi, care n-au cunoscut nici păcate mari, nici n-au dobândit obişnuinţe rele şi pentru aceasta nici război mare nu au. Şi dacă vor pune în valoare ca experienţă căderile lor de mai înainte, vor spori mult. Dacă cineva merge pe un teren minat şi nu cunoaşte zona, va fi nevoit să înainteze foarte încet şi cu atenţie, altfel va fi aruncat în aer. Iar dacă va cunoaşte mai mult sau mai puţin zona, deşi poate că va fi puţin rănit, totuşi cu experienţa pe care o are înaintează statornic şi repede. Dacă cineva se va ocupa de ogorul cel necultivat al sufletului, va dezrădăcina toţi spinii patimilor lui şi va planta în locul lor virtuţi. Dar această lucrare este obositoare şi are trebuinţă de multă voinţă şi răbdare.

 - Părinte, să ne spuneţi practic cum se face această lucrare.

 - Fiecare să încerce în fiecare zi să pună înăuntrul său ceva duhovnicesc, care va respinge ceva lumesc şi păcătos, şi aşa, încet-încet, se va dezbrăca de omul cel vechi şi în continuare se va mişca liber în spaţiul duhovnicesc. Să-şi pună în memorie închipuiri sfinte în loc de păcătoase. Să schimbe cântecele cu psalmodieri şi revistele lumeşti cu cărţi duhovniceşti. Dacă omul nu se taie de la orice lucru lumesc şi păcătos şi nu are comuniune cu Hristos, cu Prea Curata, cu sfinţii, cu Biserica biruitoare şi nu se lasă cu desăvârşire în mâinile lui Dumnezeu, nu poate dobândi sănătatea duhovnicească.

 - Părinte, în ce constă sănătatea duhovnicească?

 - Sănătatea duhovnicească înseamnă gânduri curate, minte luminată şi inimă curată în care îşi fac sălaş mereu Hristos şi Maica Domnului. Multa luare aminte cu supravegherea de sine şi rugăciune ne ajută foarte mult să dobândim sănătatea sufletului. Rugăciunea este absolut necesară pentru curăţirea sufletului, iar cuminţenia, pentru păstrarea unei stări duhovniceşti bune. Desigur, viaţa nu este o tabără de vară. Are bucurii, dar are şi mâhniri. Înainte de înviere este Răstignirea. Loviturile încercărilor sunt absolut necesare pentru mântuirea sufletului nostru, deoarece ele curăţă sufletul. Aşa cum se întâmplă şi cu rufele. Cu cât le frecăm mai mult atunci când le spălăm, cu atât se curăţă mai bine. La fel şi cu caracatiţa, cu cât o lovim mai mult, cu atât mai mult se curăţă şi se înmoaie. Şi peştele se vede frumos când înoată în mare şi este viu, chiar şi când este în piaţă cu solzii şi măruntaiele lui, dar se face folositor numai atunci când se curăţă - deşi se urâţeşte la exterior - şi apoi se frige. Tot astfel şi omul, atunci când pierde ceva lumesc, deşi pe din afară se pare că îşi pierde viaţa, viabilitatea lumească - solzii - şi se goleşte de orice are nefolositor întru sine şi „se frige”, atunci se face folositor.

                                                                                               Sfântul Paisie Aghioritul 

Cuviosul Paisie Aghioritul explicând în simple cuvinte diferența dintre ortodocși, catolici și protestanți

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Pe Stareţul Paisie l-am cunoscut în anul 1969. Eram un grup de studenţi şi am vizitat Sfântul Munte în Săptămâna Luminată. În vremea aceea Stareţul locuia la Chilia „Cinstita Cruce” de lângă Mănăstirea Stavronikita. L-am vizitat acolo şi, aşa cum stăteam, unul dintre noi, care îl cunoştea, i-a spus:

– Gheronda, spune-ne ceva!

– Ce să vă spun, măi copile? Eu sunt un nimic. Ce puteţi lua de la mine?

A doua oară când am vizitat Sfântul Munte, am mers din nou la Stareţ. Chilia lui era aşezată într-un loc, pe care, dacă nu-l ştiai, nu puteai s-o afli. Pe atunci circula zvonul potrivit căruia chilia Stareţului, dar mai ales bisericuţa unde se ruga, răspândea bună mireasmă. Stareţul nu-i ţinea pe vizitatori multă vreme. Ceea ce îmi amintesc din vremea când s-a mutat de la acea chilie şi s-a stabilit la Panaguda, a fost următoarea întâmplare: Odată, pe când eram şi eu acolo, a venit Părintele Placide, care mai înainte fusese catolic şi care după aceea s-a botezat ortodox, a devenit monah şi apoi ieromonah, şi se gândea să facă o mănăstire. Acesta l-a întrebat pe Stareţ ce ar trebui să aibă tinerii care doresc să devină monahi, înfrânarea sau rugăciunea? Şi care trebuie să fie criteriile alegerii lor? Atunci Stareţul i‑a răspuns:

– Să cauţi la aceşti tineri râvna pentru nevoinţă!

Părintele Placide i-a mai pus o întrebare, de data asta dogmatică:

– Care este diferenţa între ortodocşi şi catolici?

Aşa cum stăteam cu toţii afară în curte, Stareţul l-a întrebat:

– Vezi această casă?

– O văd.

– Dacă scoatem mortarul care există între pietre, cu ce se vor mai ţine ele? Aceasta au făcut catolicii. Au scos întăritura şi au şubrezit clădirea bisericii.

– Gheronda, dar ce se întâmplă cu protestanţii? a întrebat din nou părintele Placide.

– A, aceştia au fost mai „deştepţi”. Au scos şi pietricelele ce existau printre pietrele mari, iar acum încearcă să le sprijine una de alta. Dar aceasta înseamnă că nu există nicio clădire.

Astfel, în puţine şi simple cuvinte, Stareţul a vorbit despre marile subiecte şi diferenţe dogmatice.

Întotdeauna accentua necesitatea de a avea un povăţuitor duhovnicesc şi spunea:

– Să mergi adeseori la duhovnic şi să ai încredere în el, deoarece poartă răspundere pentru sufletul tău.

Stareţul, cu atâtea probleme de sănătate pe care le avea, nu ar fi primit pe nimeni dacă nu ar fi făcut din aceasta o pricină de nevoinţă. Datorită herniei pe care o avea, îl vedeai aplecându-se adeseori. Încerca să-şi afle o poziţie care să-l ajute, să-i uşureze puţin durerea şi astfel vorbea ore întregi. Uneori însă, spunea:

– Ajunge, măi băieţi! Hai, plecaţi ca să nu mai vină şi alţii!

Iar aceasta o spunea ca să poată închide uşa chiliei, să se liniştească şi să se roage. Alteori se afunda în pădure ca să se roage. Precum spunea el însuşi, se ruga de multe ori pentru diferite categorii de oameni după o rânduială stabilită de el. Într-o vreme se ruga numai pentru copii.

În acea perioadă, un copil din Creta era în primejdie să moară, deoarece fusese lovit de o maşină. În vreme ce toţi cei de faţă credeau că maşina l-a omorât pe copil, el stătea teafăr la marginea drumului. Când l-au întrebat cum s-a izbăvit, el a spus că l-a tras un monah. Părinţii copilului i-au întrebat pe preoţii parohiei lor şi pe alţi preoţi, dar nimeni nu ştia nimic. După cinci ani tatăl a mers cu copilul în Sfântul Munte şi au trecut şi pe la Părintele Paisie. Atunci copilul a spus tatălui său că monahul care l‑a izbăvit este Stareţul Paisie. Tatăl copilului l-a întrebat pe Stareţ dacă a mers vreodată în Creta. Aflând că nu a fost niciodată în Creta, i-a povestit întâmplarea, precum şi data şi ora. Stareţul i‑a spus că în acea vreme se ruga în fiecare zi pentru copii şi poate că Dumnezeu i-a arătat copilului aceasta.

În 1994, cu puţină vreme înainte ca Stareţul să iasă din spital, l-am vizitat şi l-am întrebat:

– Ce faceţi? Cum sunteţi?

Mi-a răspuns:

– Am făcut ascultare de patriarh şi am venit la spital. Aşa mi-a poruncit să fac. Acum însă, voi pleca. Mă voi duce la chilia mea şi Dumnezeu se va îngriji de mine.

Protoiereul A., Tesalonic

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor, Editura Evanghelismos.

SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

La părintele Paisie Aghioritul, cunoscut ca având mare dragoste față de semeni, au venit într-o zi un grup de preoți romano-catolici. 

Părintele i-a primit cu multă dragoste și le-a vorbit, împărtășindu-le din harul său.

Uimiți de harul și dragostea ce o emana, unul dintre preoți îi spune: 

- Haideți părinte să ne rugăm împreună, să spunem rugăciunea Tatăl nostru !

La care părintele Paisie le răspunde: 

- Acest lucru NU se poate!

Atunci, preoții catolici mâhniți l-au întrebat: 

- De ce nu se poate, părinte, să ne rugăm împreună, nu suntem și noi copiii lui Dumnezeu ?

Părintele Paisie le răspunde :

 - Da, sunteți copiii lui Dumnezeu, dar nu sunteți în casa părintească, sunteti afară din casă, rătăciți. Întoarceți-vă în casă și vom putea spune Tatăl nostru împreună.

( din Viața Cuviosului Paisie Aghioritul)

Cine nu are această atitudine creștin ortodoxă precum Sfântul Paisie Aghioritul, dar se crede ortodox, acela nu a înțeles așa cum se cuvine toată Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos și nici nu gândește în mod ortodox.

Da, cu dragoste mare față de toți oamenii, dar și cu mare discernământ când e vorba de dreapta credință în Iisus Hristos.

Nu amestecări religioase, nu relativizări, nu ghiveci. Ci totul limpede și clar.

Dacă nici Sfinții lui Hristos nu ne mai sunt modele vrednice de urmat, atunci pe cine mai buni sau mai înțelepți decât pe ei vom urma noi ?!?

Suntem răspunzători de credința primită de la Mântuitorul Iisus Hristos, prin Sfinții Săi Apostoli și prin continuitatea Părinților Sfinți ai Bisericii Sale.

Nu războinici și extremiști, ci mărturisitori prin cuvânt și faptă. 

Suntem chemați să fim lumina lumii și sarea pământului. Amin.

Deochiul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfântul Paisie Aghioritul

Invidia, atunci când are şi răutate, poate pricinui rele. Acesta este deochiul. E o lucrare diavolească.

– Părinte, Biserica recunoaşte că deochiul este o lucrare diavolească?

– Da, există şi o rugăciune specială. Când cineva spune ceva cu invidie, atunci prinde deochiul.

– Părinte, mulţi cer „talismane” pentru prunci, ca să nu fie deochiaţi. Este bine să poarte aşa ceva?

– Nu, nu este bine. Să spuneţi mamelor lor să le pună cruciuliţe.

– Părinte, dacă cineva laudă un lucru frumos, iar cei care l-au făcut primesc lauda cu un gând de mândrie şi se pricinuieşte un rău, acesta este deochi?

– Nu este deochi lucrul acesta. În cazul acesta lucrează legile duhovniceşti. Dumnezeu retrage Harul Său de la om şi atunci se pricinuieşte pagubă. Deochiul există în cazuri rare. Mai ales oamenii care au invidie şi răutate – puţini sunt de aceştia – sunt cei care deochiază.

De pildă, o femeie vede un copilaş drăgălaş cu mama lui şi spune cu răutate: „De ce n-am avut eu acest copil? De ce l-a dat Dumnezeu acesteia?”. Atunci copilaşul acela poate păţi ceva rău. Fie nu va putea dormi, fie va plânge mereu, fie se va chinui în altfel. Iar toate acestea se întâmplă pentru că aceea a spus-o cu răutate. Iar dacă copilul se va îmbolnăvi şi va muri, acea femeie va simţi bucurie în sinea ei. Altul vede un viţeluş, îl pofteşte şi îndată acela piere.

De multe ori însă se poate întâmpla să se chinuiască copilul, dar să fie de vină mama lui. Adică se poate ca mama să fi văzut cândva un copil slab şi să fi spus: „Ce copil este acesta? Ce schelet de copil!”. Să se fi lăudat cu al ei şi să fi judecat pe cel străin. Iar ceea ce a spus cu răutate despre copilul străin prinde la al ei. Din pricina mamei copilul se va chinui fără să fie vinovat. Se va topi sărmanul ca să fie pedepsită mama şi să-şi înţeleagă greşeala. Fireşte, copilul va fi mucenic. Judecăţile lui Dumnezeu sunt abis.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București, 2012.

Sfântul Paisie Aghioritul,

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

             

"Gheronda, atunci când nu am poftă de cele duhovnicesti, cum să pun început?

- Să faci un lucru duhovnicesc care te multumeste si astfel îti va veni pofta si pentru celelalte. Să întinzi masa duhovnicească şi vei afla ce alege pofta ta. Vrei să citesti putin? Vrei să faci un sirag de „Doamne Iisuse"?

Vrei să faci un Paraclis? Vrei să citesti la Psaltire sau să faci câteva metanii? Dacă nu ai poftă de nimic, ei, atunci îti trebuie bătaie.

- Gheronda, pot să încep de la lucru de mână?
- Poti, dar în acelasi timp să rostesti si „Doamne , Iisuse !"
- Dar nu cumva, făcând ceea ce mă multumeste, fac voia mea?

- Ascultă, în cele duhovnicesti trebuie să-i dăm sufletului hrana pe care o doreşte şi o cere el singur.
Asa se îndulceste, se hrăneste si este îndemnat să facă mai multe nevointe duhovnicesti. Vezi, atunci când ne îmbolnăvim si organismul cere ceva, îi dăm ceea ce cere, ca să ne facem bine. (...)

- Gheronda, în această perioadă, pentru a înfrunta nepăsarea, m-am străduit să respect un program.
- E bun programul, însă mai întâi trebuie să intre în lucrare inima si apoi programul."

Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti, vol VI

.CEL CE SE BUCURĂ ATUNCI CÂND ESTE LĂUDAT DE OAMENI..ESTE BATJOCORIT DE DRACI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

Omul cel mai MANDRU nu este cel ce se laudă cu mândrie,ci cel ce se laudă că este foarte smerit.Cel care se îndreptăţeşte pe sine când greşeşte îşi preschimbă inima sa într-un REFUGIU DIAVOLESC şi va continua să greşească tot mai mult..şi va fi zdrobit fără folos de EGOISMUL său dacă nu îşi va zdrobi „eul” său.

Cel care îşi îndreptăţeşte patimile sale..se îmbolnăveşte din ce în ce mai tare şi atunci este trădat chiar şi de tusea sa. Cei care nu primesc OBSERVATII nici de la oamenii pe care îi iubesc..primesc bătăile de joc ale tuturor oamenilor care gândesc lumește,rămânând în cele din urmă,lemne strâmbe..şi se netrebnicesc duhovnicește,precum sunt puse la cofraje sau schele scândurile care nu primesc rindeaua tâmplarului ca să devină mobilă..şi astfel sunt călcate şi murdărite până ce se vor strica şi vor sfârşi în foc. Cei care nu au căderi în această lume..deşi au mândria lumii,arată că mândria lor a întrecut limitele ei (a ajuns la un grad satanic) şi căderea s-a făcut în partea din spate a vârfului înalt (cădere luciferică)

 CEL CARE ARE MANDRIE MULTA ESTE MAI RAU DECAT CEL CARE ARE DIAVOL..deoarece mândria umflă mereu până se sparge.În timp ce omul care are duh necurat, pe lângă faptul că se chinuieşte şi plăteşte (sau depune,dacă nu s-a făcut pricină el însuşi) se şi smereşte de nevoie în ochii oamenilor..iar în cele din urmă Dumnezeu îl slobozeşte rămânându-i în suflet îndoit folos.

MÂNDRIA ÎMPIEDICĂ MULT HARUL LUI Dumnezeu..ba chiar şi GÂNDUL MÂNDRU SPURCĂ VIRTUȚILE PRECUM GĂINATUL care atunci când cade în ouăle prăjite,face ca ele să fie aruncate împreună cu tigaia.             

       Cei care îi pot răbda pe cei foarte mândri..fără însă să-i linguşească,aceştia sunt cei mai smeriţi oameni,cei mai credincioşi şi mai drepți, deoarece mereu vor fi nedreptăţiţi şi dispreţuiţi de cei mândri.

Mai mare recunoştinţă trebuie să arătăm celor care ne smeresc,ne nedreptăţesc şi ne adapă cu otravă, decât celor ce ne hrănesc cu cinstiri şi cu cuvinte dulci,sau cu mâncăruri şi dulciuri alese,deoarece otrăvurile sunt cele mai bune medicamente pentru sufletul nostru.

Vai nouă..când ni se face reclamă că suntem harbuji buni,în timp ce noi pe dinăuntru suntem dovleci!

 Vai,şi de trei ori vai..când nu luăm aminte şi dăm celorlalţi impresia că suntem sfinţi..căci prin aceasta ne osândim pe noi înşine veşnic..şi nimeni nu se va ruga pentru odihna sufletului nostru atunci când vom muri..lucru de care vom avea nevoie,ci toţi ne vor ferici.Din păcate, nici eu n-am luat aminte la aceasta şi mi-am omorât sufletul.

Cel care se bucură atunci când este lăudat de oameni este batjocorit de draci..Dacă nu ar exista acest „eu” şi oamenii ar folosi numai „tu, el, acela” ar exista smerenie,dragoste şi binecuvântarea lui Dumnezeu în lume,iar oamenii atunci ar trăi pe pământ ca în Rai

                                                                                                                         Sf.Paisie Aghioritul

-Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfântul Paisie Aghioritul 

„Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte”.

-Părinte, de ce astăzi lumea suferă atât de mult?

-Din pricină că Dumnezeu o iubeşte. Tu, ca monahie, te scoli dimineaţa, îţi faci canonul, rosteşti rugăciunea lui Iisus, faci metanii, etc. Insă pentru mireni greutăţile prin care trec sunt canonul lor; şi prinele se curăţesc. Iar acestea le pricinuiesc un bine mai mare decât traiul bun lumesc, care nu îi ajută nici să se apropie de Dumnezeu, nici să dobândească răsplată cerească. De aceea, trebuie să le primească ca pe nişte daruri ale lui Dumnezeu.

Bunul Dumnezeu, ca un Părinte bun, prin încercările pe care le îngăduie îşi educă copiii Săi din dragoste, din bunătatea Sa dumnezeiască, iar nu din răutate sau din dreptate lumească, juridică, pentru că vrea ca aceia să se întoarcă la el. Adică Dumnezeu, vrând să mântuiască făpturile Sale şi ca ele să moştenească împărăţia Lui cea cerească, îngăduie încercările pentru ca omul să se lupte, să se nevoiască şi să dea examene la răbdarea în dureri, astfel încât să nu poată diavolul să-I spună: „Cum îl răsplăteşti pe acesta, sau cum îl mântuieşti de vreme ce nu s-a ostenit?”. Pe Dumnezeu nu-L interesează viaţa aceasta, ci cealaltă. El se îngrijeşte de noi mai întâi pentru cealaltă viaţă şi apoi pentru aceasta.

-Părinte, dar de ce Dumnezeu unor oameni le dă multe încercări, în timp ce altora nu le dă deloc?

Ce spune Sfânta Scriptură? „Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte”. Un tată, de pildă, are opt copii. Cinci dintre ei stau lângă tatăl lor, iar trei pleacă de acasă şi nici nu se mai gândesc la el. Dacă cei care stau lângă el fac vreo neorânduială, tatăl lor îi trage puţin de urechi, sau le dă vreo pălmuţă, iar dacă sunt cuminţi, îi mângâie şi le dă o ciocolată. În timp ce aceia care sunt departe, nu primesc nici mângâiere, nici palmă. Tot astfel face şi Dumnezeu. Oamenilor care sunt lângă El şi celor care au intenţie bună, dacă greşesc puţin, le dă câte o pălmuţă şi astfel îşi achită datoria.

Sau dacă le dă mai multe, mai şi depun în casieria cerească. Iar celor care sunt departe de Dumnezeu le dă ani îndelungaţi pentru a se pocăi. De aceea, vedem pe unii mireni că săvârşesc păcate grave şi cu toate acestea au bunuri materiale din belşug şi trăiesc mulţi ani, fără să treacă prin încercări. Şi aceasta se face din iconomia lui Dumnezeu, pentru a se pocăi. Iar dacă nu se vor pocăi, în cealaltă viaţă vor fi fără de răspuns.

 Cuviosul Paisie Aghioritul, “Viaţa de familie“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 211-213

Sfântul Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Prima parte: “Multă demonizare există astăzi în lume…”

Mărturisirea taie drepturile diavolului.

 
Cel puțin să meargă oamenii la un duhovnic să se mărturisească , spre a se îndepărta înăurirea diavolească de la ei, ca să poată gândi puțin . Acum nu pot nici măcar gândi din pricina influenței diavolești . Pocăința , marturisirea taie drepturile diavolului. Cu puțin timp mai înainte * [* Nota ed.: Aceasta s-a spus în iunie 1985. Bătrânul locuia atunci la chilia Panaguda] a venit în Sfantul Munte un vrăjitor și a îngrădit în țăruși și plasă o porțiune de teren aproape de Coliba mea. Dacă trecea pe acolo unul nemărturisit, pățea ceva rău . Nu știa de unde-i vine. Cum le-am văzut , am făcut cruce și am trecut prin mijloc; le-am destrămat . Dupa aceea vrăjitorul a venit la Colibă , mi-a spus toate planurile lui și și-a ars cărțile . Asupra unuia ce este credincios, merge la Biserică , se mărturisește , se împărtășește , diavolul nu are nici o putere, nici o stăpânire . Face numai puțin “ham-ham“, ca un câine ce nu are dinți . Însă asupra unuia ce nu e credincios si îi dă drepturi, are mare stăpânire . Îl poate omorî ; are dinți și îl sfâșie . Potrivit cu drepturile ce i le dă un suflet, este și stăpânirea diavolului asupra lui.

Chiar si când moare cineva și este pregătit urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren după care aleargă unii câini lătrând “ham-ham”, iar alții latră înaintea lui, călcând chiar câte unul. Dar dacă nu este pregatit, este ca și cum s-ar afla într-un tren care nu poate alerga cu viteză , deoarece îi sunt stricate roțile , îi sunt deschise ușile , iar câinii intră înăuntru și chiar mușcă pe vreunii.

Când diavolul a dobândit drepturi mari asupra omului și-l stăpânește , atunci trebuie să se găsească mijlocul ca să-i taie drepturile. Altfel, oricâtă rugaciune ar face ceilalți , diavolul nu pleacă . Îl secătuiește pe om. Preoții citesc exorcisme, și în cele din urmă plătește tot omul, căci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie să se pocăiască omul, să se mărturisească , să taie drepturile ce le-a dat, și dupa aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, două zile, săptămâni , luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleacă , pentru că i s-au dat drepturi.
Diavolul nu se apropie de făptura curată a lui Dumnezeu
– Părinte , cum se face că sunt stăpânit de patimi?

Luptă cu diavolul pe cale.

– Omul, daca dă drepturi ispitei, este stăpânit de patimi. Ceea ce vrea Dumnezeu, lucru care este și spre folosul tău , este să arunci în mutra diavolului toate patimile. Adică să intorci împotriva lui mânia , invidia, etc. Sau, cel mai bine, vinde-ți patimile lui aghiuță și cu banii pe care îi iei de la el, cumpără-ti pietre, ca să le arunci în el, ca să nu se apropie de tine. De obicei noi oamenii dăm prilejuri, fie din neatenție , fie cu gândurile de mândrie , și îngăduim diavolului să ne facă rău . Chiar și un gând sau un cuvânt îl poate exploata aghiuță . Îmi aduc aminte, era o familie foarte armonioasă . Odată barbatul a început sa spună femeii: “O sa ma despart de tine”. Dar și femeia spunea la fel barbatului ei. Spuneau asta în glumă . Dar ispita a exploatat aceasta și a creat o mică situație între ei, și erau gata să se despartă , negândindu-se nici la copii, nici la nimic altceva. Din fericire au aflat un duhovnic și le-a vorbit: “Pentru prostia asta sa va despărțiți ?” – le-a spus el. Si astfel și-au venit in sine.

Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl luptă după aceea patimile. Și daca lasă cineva sa-l războiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca să-l razboiasca. Si diavolii au “specializare”. Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferința , neputința , și să-l razboiasca. E nevoie de atenție , ca sa închidem ușile si ferestrele – simturile – sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sunt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si iti va face pagube. Diavolul intra in om, cand exista noroi in inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu. Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cand nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are in inima curata si smerita? Daca vedem insa casa noastra – inima noastra – ca este casa veche si vrajmasul locuieste in ea, trebuie indata s-o daramam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cand pacatul se invecheste in om, diavolul, fireste, dobandeste mai multe drepturi.

– Parinte, atunci cand un om a dat drepturi ispitei adica a trait cu nepasare, si vrea sa puna o randuiala in cele ale lui, sa inceapa sa traiasca cu atentie, il razboieste aghiuta?

– Atunci cand se intoarce unul ca acesta, ia putere de la Dumnezeu, iluminare si mangaiere dumnezeiasca spre a pune inceput. Dar de cum incepe nevointa, vrajmasul ii aduce razboi puternic. Atunci e nevoie de putina ravna. Altfel, cum se vor dezradacina patimile? Cum se va face dezbracarea de omul cel vechi? Cum va pleca mandria? Astfel pricepe omul ca singur nu poate face nimic, si cere cu smerenie mila lui Dumnezeu si vine smerenia. La fel se intampla si atunci cand cineva vrea sa taie un obicei rau, de pilda, tigara, drogurile. La inceput simte o bucurie si le arunca. Apoi vede pe ceilaiti – de pilda – cum fumeaza, si are razboi puternic. Daca il biruieste, intoarce spatele vrajmasului fara greutate. Trebuie sa ne nevoim putin. Aghiuta isi face treaba lui. Noi sa nu ne facem treaba noastra?

geron_paisios6

Sa nu incepem discutii cu aghiuta

Toti avem patimi mostenite, dar acestea nu ne vatama. Esta ca si cum unul se naste, de pilda, cu o alunita pe fata. Asta ii pricinuieste si frumusete; dar daca cineva o zadaraste, ii poate pricinui si cancer. Sa nu lasam pe diavol sa ne zadareasca patimile. Daca il vom lasa sa ne zadareasca slabiciunea noastra, ne va pricinui “cancer”.

Trebuie sa avem noblete duhovniceasca, sa dispretuim pe diavolul si toate telegramele lui viclene – gandurile – si sa nu incepem a discuta cu el. Toti judecatorii de s-ar aduna nu vor putea sta impotriva unui diavolas mic. Ca sa taiem legaturile cu diavolul si sa evitam ispitele ajuta mult sa taiem discutiile cu el. Ni se intampla ceva? Ne-au nedreptatit? Ne-au scarbit? Sa cercetam daca am gresit. Daca n-am gresit, avem plata. Nu mai e nevoie de continuare. Cine continua sa discute cu aghiuta, acesta ii brodeaza dantela (Nota ed.: Adica aghiuta ii da omului o lucrare fina de mana. Ii baga ganduri ca se se ocupe numai cu ele si sa fie tulburat, incat sa nu poata lucra duhovniceste , si astfel il slabeste.) si il rascoleste. Il face sa le cerceteze cu dreptul lui aghiuta si il salbaticeste.

Imi aduc aminte ca atunci cand au plecat italienii, au lasat in corturile lor gramezi de grenade, iar praful de pusca era coline intregi. Oamenii au mers si au luat corturile. Copiii se jucau cu grenadele si cati, saracii de ei au murit. Sa se joace cu grenadele! Asadar sa ne jucam cu diavolul?

Paisios monachos Agioreitis13

Diavolul este slab

– Parinte, imi spune gandul ca diavolul, mai ales in zilele noastre, are multa putere.

– Diavolul are rautate si ura, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este Atotputernica. Satana incearca sa para atotputernic, dar nu reuseste. Pare puternic, dar este cu desavarsire slab. Multe planuri ale sale de distrugere se strica inainte de a incepe sa se realizeze. Ar lasa vreodata un tata foarte bun niste haimanale sa-i bata copiii?

– Parinte, ma tem de diavoli.

– De ce sa te temi? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispita este putreda. Nu porti cruce? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a inarmat cu Crucea Sa. Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Un preot ortodox a aratat o cruciulita mica unui vrajitor si a facut sa se cutremure diavolul pe care acela il chemase cu vrajile lui.

– De ce se teme atat de mult de Cruce?

– Pentru ca atunci cand Hristos a primit scuiparile, palmuielile si loviturile, a zdrobit imparatia si stapanirea diavolului. In ce chip a biruit Hristos ! “Cu trestia a zdrobit stapanirea diavolului“, spune un oarecare Sfant. Adica atunci cand I-au dat ultima lovitura cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stapanirea diavolului. Adica rabdarea este apararea duhovniceasca si smerenia, arma cea mai puternica impotriva diavolului. Cel mai mare balsam a Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul ca a zdrobit pe diavolul. Dupa Rastignirea lui Hristos, diavolul este ca sarpele caruia i s-a luat otrava, sau ca si cainele caruia i s-au scos dintii. S-a luat otrava de la sarpe, s-au scos dintii de la caini, diavolii sunt acum dezarmati, iar noi inarmati cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii fapturii lui Dumnezeu, daca nu le dam noi drepturi. Fac numai galagie; nu au stapanire.

Odata, pe cand eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasa, cand noaptea s-au adunati multi diavoli in podul chiliei. La inceput loveau puternic, ca si cu niste baroase, apoi faceau zgomot, ca si cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Am facut semnul Crucii pe tavan si am cantat: “Crucii Tale ne inchinam, Stapane…” (Nota: “Crucii Tale ne inchinam Stapane si Sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim”. Tropar al praznicului Cinstitei Cruci.) Cum terminam, incepeau iarasi cioatele. “Acum – mi-am spus – vom face doua strani. Una voi cu cioatele de sus si una eu de jos”. Cand incepeam eu, se opreau aceia. Odata cantam: “Crucii Tale ne inchinam…”, apoi: “Doamne, arma asupra diavolului Crucea Ta o ai dat noua...“ (Nota: Stihira Invierii de la laudele glasului 8). Am petrecut cea mai placuta noapte cu psalmodie si, cand ma opream putin continuau aceia cu recreerea. De fiecare data prezentau o alta cantare.

– Cand ati cantat prima oara n-au plecat?

– Nu. Cum terminam eu, incepeau aceia. Da, trebuia sa scoatem o priveghere la amandoua stranile. A fost o priveghere frumoasa. Am cantat cu sete. Am petrecut zile placute…

– Parinte, cum e diavolul?

– Stii ce “frumos” este? Ceva deosebit. Numai sa-l vezi. O, cum nu ingaduie dragostea lui Dumnezeu ca omul sa-l vada pe diavol! Cei mai multi ar fi murit de frica. Gandeste-te, daca l-ar vedea cum actioneaza, daca i-ar vedea … chipul lui cel “dulce”‘ Dar unii ar fi avut o buna distractie. Stii ce distractie? Cum ii spune? Cinema? … Dar ca sa vada cineva un astfel de film, trebuie sa plateasca mult … si nu stiu daca l-ar putea vedea!

– Are coarne, coada?

– Da, toate accesorille!!!

– Parinte, diavolii s-au facut atat de urati atunci cand au cazut si din ingeri au devenit diavoli?

– Ei desigur! Si acum sunt ca loviti de trasnet. Daca un trasnet cade si loveste un copac, copacul nu se va face indata un bustean negru? Asa sunt si ei, ca loviti de trasnet. Intr-o vreme ii spuneam lui aghiuta: “Vino sa te vad, ca sa nu cad in mainile tale! Acum numai cat te vad, imi dau seama cat de rau esti. Dar daca as cadea in mainile tale, cat rau mi-ai face!”

γέροντας παϊσιος

Diavolul este prost

– Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra?

– Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu – pentru binele nostru – ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero!!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: “Du-te si mantuieste pe cutare om!” – si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie? Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: “Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez”. “Cine e fratele acela?” – l-a intrebat avva Macarie. “Teopempt se numeste”, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: “Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti!”. N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.

– Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea?

– Cum sa-l auda daca acela nu are “diavol”? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: “Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta”, diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este “stiinta stiintelor”.

– Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se intample asa?

– Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.

Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il secatuieste pe diavol.

f9cad45737342e2d1fe7ea8932141ea4

De ce ingaduie Dumnezeu diavolului sa ne ispiteasca

– Parinte, pentru ce Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne ispiteasca?

– Ca sa isi aleaga Fiii Sai. “Fa diavole, orice vrei”, ii spune Dumnezeu, pentru ca orice ar face, in cele din urma isi va zdrobi mutra sa de piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Daca credem ca Hristos este piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va infricosa.

Dumnezeu nu ingaduie o incercare, daca nu va iesi ceva bun. Cand Dumnezeu vede ca din ea va rezulta un bine mai mare, lasa pe diavol sa isi faca treaba sa. Ati vazut ce a facut Irod? A omorat 14.000 de prunci, dar a facut 14.000 de mucenici ingeri. Unde ai vazut tu mucenici ingeri? Diavolul si-a dat peste mutra! Diocletian s-a facut impreuna lucratorul diavolului chinuind pe crestini cu asprime, dar fara sa vrea, a facut bine Bisericii lui Hristos, pentru ca a imbogatit-o cu Sfinti. Credea ca va face sa dispara toti crestinii, dar n-a facut nimic. A lasat o multime de Sfinte Moaste ca sa ne inchinam la ele si a imbogatit Biserica lui Hristos.

Dumnezeu putea sa-l desfiinteze pe diavol; doar este Dumnezeu. Daca ar vrea si acum l-ar aduna ghem in iad, dar il lasa spre binele nostru. Il va lasa sa chinuiasca faptura lui Dumnezeu? L-a lasat, insa numai pana la un punct si pana la o vreme, ca sa ne ajute prin rautatea lui; sa ne ispiteasca si astfel sa alergam la El. Numai daca vede de mai inainte ca va iesi un bine, ii este ingaduit lui aghiuta sa ne ispiteasca. Daca nu iese binele, nu i se ingaduie. Toate le ingaduie Dumnezeu pentru binele nostru. Aceasta sa credem. Dumnezeu lasa pe diavolul sa-l lupte pe om. Fara lupta nu se face sat. Daca nu ne-ar ispiti diavolul, am crede, poate, ca deja suntem si sfinti. Asadar Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne loveasca cu rautate, pentru ca prin lovitura ce ne-o da, alunga tot praful de pe noi si ne scutura sufletul nostru cel prafuit. Sau il lasa sa se repeada sa ne muste, ca sa scapam la El. Dumnezeu ne cheama mereu, dar noi, de obicei, ne indepartam de Dumnezeu, si numai daca se iveste vreo primejdie alergam la El. Cand omul se va uni cu Dumnezeu nu mai exista loc sa mai intre cel viclean, dar nici nu mai exista motiv ca Dumnezeu sa ingaduie celui viclean sa-l ispiteasca, ca sa fie nevoit omul sa scape la Dumnezeu. In tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajuta sa ne sfintim. De aceea si Dumnezeu il ingaduie.

Dumnezeu a lasat liberi nu numai pe oameni, ci si pe diavoli, pentru ca nu pot vatama sufletul omului. Numai daca vrea sufletul omul insusi ca sa-si vatame sufletul sau. Dimpotriva, ei pricinuiesc plata fara sa vrea sufletelor noastre, atunci cand ne fac rau in viata prin oameni rai ori neatenti. De ce oare spune acel avva: “Ridica ispitele si nu se va mantui nimeni“? (Pateric, Avva Evagrie). Pentru ca ispitele ajuta foarte mult. Nu pentru ca diavolul poate face vreodata binele – fiind el rau – ci Bunul Dumnezeu impiedica piatra ce ne-o arunca ca ne sparga capul, si ne-o da intr-o mana, iar in cealalta ne da migdale, ca sa le spargem si sa le mancam. Adica Dumnezeu ingaduie ispitele nu pentru ca diavolul sa ne tiranizeze, ci in felul asta sa dam “examene” pentru cealalta viata si sa nu avem pretentii nesabuite la a Doua Venire.

Trebuie sa intelegem bine ca ne razboim – si avem sa ne razboim cata vreme ne vom afla in viata aceasta – cu insusi diavolul. Cata vreme traieste omul, are multa treaba de facut pentru imbunatatirea sufletului lui si are dreptul sa dea examene duhovnicesti. Daca moare si nu trece, cade. Reexaminare nu exista.

Paisios monachos Agioreitis15

Diavolul nu vrea sa se pocaiasca

Bunul Dumnezeu i-a facut pe ingeri. Insa unii dintre ingeri, din mandria lor, au cazut si s-au facut diavoli. Bunul Dumnezeu a plasmuit pe om, creatura desavarsita, ca sa completeze ceata cea cazuta a ingerilor. De aceea diavolul invidiaza mult faptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii striga: “Noi am gresit odata si ne tiranizezi, si CadereaIngerilor1acestia care gresesc de multe ori, ii ierti”. Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau ingeri, au ajuns diavoli, si in loc sa se pocaiasca, se fac mai vicleni si mai rai si s-au pus cu manie sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Luceafarul era din cea mai luminoasa ceata. Dar in cele din urma … Din mandrie diavolii s-au indepartat de Dumnezeu cu mii de ani mai inainte si continua sa se departeze din mandrie si sa ramana nepocaiti. Un “Doamne miluieste” daca ar spune, Dumnezeu ar face ceva si pentru ei. Sa spuna un “am gresit”; dar nu spun “am gresit”. Daca diavolul ar fi spus “am gresit”, ar fi devenit din nou inger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Insa diavolul are vointa intepenita, invidie, egoism, nu vrea sa se plece, nu vrea sa se mantuiasca. Infricosator lucru! Si aceasta desi au fost ingeri!

– Parinte, diavolul isi aduce aminte de starea lui de mai inainte?

– Daca isi aduce aminte, spui? El este foc si urgie, pentru ca nu vrea sa se faca alti ingeri care sa-i inlocuiasca. Si cu cat inainteaza se face mai rau. Sporeste in rautate si invidie.

O, daca ar simti cineva ticalosia diavolului, ar plange zi si noapte. Aici, cand un om bun vede pe cineva ca se schimba, se face criminal, oare cat se mahneste? Cu cat mai mult vazand nu un om, ci un inger! Odata pe un monah* [* – nota ed.: Monahul acesta, precum s-a descoperit mai tarziu, a fost insusi Batranul Paisie] l-a durut mult de diavoli si, rugandu-se in genunchi cu capul la pamant, spunea: “Tu esti Dumnezeu si daca vrei, poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai pazi, ne-ar fi distrus pe toti oamenii”. Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu-se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el. Se vede ca Dumnezeu a ingaduit asta, ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-i primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor. Vedeti, caderea lui Adam s-a indreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pamant, prin intrupare. In timp ce caderea diavolului nu se poate indrepta fara sa se smereasca. Diavolul nu se indreapta pentru ca nu vrea. Stiti cat s-ar bucura Hristos! Si omul, numai cand nu vrea nu se indreapta.

– Parinte, diavolul stie ca Dumnezeu este dragoste cu toate acestea isi continua tipicul lui?

– Ei, cum sa nu stie! Dar mandria il lasa? Este insa si viclean. Acum incearca sa castige toata lumea. Isi spune: “Daca am mai multi urmatori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfarsit sa-I fie mila de toate fapturile Sale si voi intra si eu in planul Lui”. Asa crede. De aceea vrea sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui. Vezi cum o suceste? Isi spune: “Am atatia de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit sa ma favorizeze si pe mine!”. Fara sa se pocaiasca? Iuda n-a facut la fel? Stia ca Hristos va elibera pe morti din iad. Isi spuse: “Voi merge si eu inainte de Hristos, ca sa ma elibereze si pe mine”. Vezi, viclenie? In loc sa ceara iertare de la Hristos, s-a dus si s-a spanzurat. Si uitati-va cum milostivirea lui Dumnezeu a incovoiat smochinul, dar el si-a strans picioarele ca sa nu ajunga pe pamant. Si toate acestea, ca sa nu mearga sa spuna un “iarta-ma”. Infricosator! Asa si diavolul, incepatorul iubirii de sine, nu spune “iarta-ma“, ci mereu se sileste sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui.

Paisios monachos Agioreitis25

Smerenia topeste pe diavol

Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: “Sfinte Dumnezeule …”. A spus aghiuta: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte”, dar nu spunea “miluieste-ne pe noi”. Spune: “miluieste-ne pe noi!“. Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit inger. Toate le spune aghiuta, dar pe “miluieste-ma” nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. “Miluieste-ma” are smerenie si sufletul ce il rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.

Orice am face, e nevoie de smerenie – dragoste – noblete. Lucrurile sunt simple. Noi le complicam. Pe cat putem sa facem ceea ce e complicat diavolului si usor omului. Dragostea si smerenia sunt grele pentru diavol si usoare pentru om. Si unul bolnavicios, ce nu poate face nevointa, il poate lovi pe diavol cu smerenia. Intr-un minut omul poate deveni inger sau drac. Cum? Cu smerenia sau cu mandria. Ce, oare au trebuit ore intregi ca Luceafarul sa se faca diavol din inger? S-a facut in cateva secunde. Modul cel mai usor ca sa ne mantuim, este dragostea si smerenia. De aceea sa incepem cu dragostea si smerenia, si dupa aceea vom inainta si cu celelalte.

Sa va rugati sa pricinuim mereu bucurie lui Hristos si mahnire lui aghiuta, mai ales deoarece ii place iadul si nu vrea sa se pocaiasca.

(din: “Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003