Anestezia diavolului - Sfântul Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Am spus unor medici cu care discutam despre anestezia pe care o fac la operaţii: „Anestezia celui viclean are consecinţe neplăcute asupra omului, în timp ce aceea pe care o faceţi dumneavoastră ajută”. Anestezia diavolului este otrava pe care o aruncă şarpele peste păsări sau peste iepuraşi ca să-i paralizeze şi să-i înghită fără a se putea împotrivi. Diavolul, atunci când vrea să lupte un om, trimite mai întâi un drăcuşor „anestezist”, ca să-l facă pe om nesimţit, după care merge el însuşi şi-l ciopleşte, şi face din el orice vrea... Dar înainte merge „anestezistul”. Ne face injecţie cu nesimţire şi uităm de grija mântuirii, lată, vezi, noi, monahii, am făgăduit răbdare când vom fi „ocărâţi, batjocoriţi etc...”, dar în cele din urmă de multe ori ispita ne zăpăceşte şi facem cele potrivnice celor făgăduite. Altfel începem şi altfel sfârşim. Pentru altceva am pornit să mergem, şi în altă parte mergem. Nu luăm aminte.

Nu v-am dat atâtea exemple?

Mai demult, în Koniţa nu exista bancă. Oamenii erau nevoiţi să meargă la Ghiannena, când voiau să ia vreun împrumut. Aşadar porneau câţiva din satele din împrejurimi şi mergeau 72 de kilometri pe jos să ia împrumut, ca să cumpere, de pildă, un cal. Atunci, dacă cineva avea un cal, îşi putea întreţine familia. Făcea pereche cu calul altcuiva şi ara. Odată unul a pornit să meargă la Ghiannena să ia împrumut, ca să cumpere un cal să-şi are ogorul, să nu se chinuiască săpând cu hârlețul. S-a dus aşadar la bancă, de unde a luat împrumutul, după care a trecut şi pe la magazinele evreieşti şi căsca gura. L-a văzut un evreu şi l-a tras înăuntru. „Vino înăuntru, omule, am lucruri bune!”. A intrat înăuntru acela şi evreul a început să coboare topurile de stofă din rafturi. Le lua, le scutura. „Ia-o”, îi spune, „este bună, iar pentru copiii tăi ţi-o voi da mai ieftin”. Pleca de la unul, mergea mai departe şi căsca gura la altul. “Hai înăuntru, omule”, îi spune evreul, „o să ţi-o dau mai ieftină”. Şi cobora acela stofele, le deschidea, le întindea. În cele din urmă s-a zăpăcit sărmanul. Avea şi puţină mărime de suflet şi îşi spunea: „Acum când a coborât valurile de stofă şi le-a întins...” şi mai ales că „pentru copii este mai ieftin”, a dat banii pe care îi luase de Ia bancă şi a cumpărat un val de stofă, dar care era stricată. Dar ce să facă cu un val întreg de stofă? Nici un bogat nu ar fi luat un val de stofă, ci numai atât cât îi trebuia. În cele din urmă s-a întors acasă cu un val de stofă putredă. „Unde este calul?”, l-au întrebat. „Am adus stofă pentru copii!”, le spune. Dar ce să facă cu atâta stofă?

 S-a îndatorat şi băncii şi cal n-a luat, ci numai un val de stofă stricată. Hai de acum iarăşi la săpat cu hârleţul pe ogor, iarăşi să se ostenească pentru ca să înapoieze împrumutul. Dacă ar fi cumpărat un cal, s-ar fi întors şi călare, ar fi cumpărat şi ceva lucruri pentru casă şi nu s-ar fi omorât să sape cu hârleţul. Dar vedeţi ce a păţit dacă a căscat gura la magazinele evreieşti? Aşa face şi diavolul. Te trage de aici, de dincolo ca negustorul cel viclean, îţi pune piedici şi în cele din urmă te obligă să mergi acolo unde vrea el. În altă parte ai pornit şi în altă parte ajungi dacă nu iei aminte. Te înșală şi îţi pierzi anii cei mai buni.

Diavolul face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovnicește. Diavolul este maestru. Dacă, de pildă, îi aduce unui om duhovnicesc un gând ruşinos în timpul Sfintei Liturghii, acela îl va pricepe, se va trezi şi îl va alunga. De aceea îi aduce un gând duhovnicesc, „În cartea cutare, îi spune, scrie aceasta despre Sfânta Liturghie”. După aceea îi va atrage atenţia, de pildă, la polieleu. Se va întreba cine oare l-a făcut. Sau îi va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie să meargă să-l vadă. „A!

 Ce inspiraţie”, îşi spune, „în timpul Sfintei Liturghii”, însă este diavolul care se strecoară înăuntru şi omul intră în discuţie cu gândul său. Când aude pe preot spunând: „Cu frică...”, numai atunci îşi dă seama că s-a terminat Sfânta Liturghie şi el n-a participat deloc la ea. lată, şi aici, în biserică, merge paraclisiera şi aprinde lumânările de la policandru şi am observat că până şi pe oamenii mari îi distrage vicleanul şi cască gura la soră cum aprinde lumânările. Lucrul acesta este cu desăvârşire copilăresc. Numai copiii cei mici se bucură de aşa ceva şi spun: „Le-a aprins!”. Adică aceasta se justifică pentru copiii cei mici, dar nu pentru oamenii mari. 

Sau, deşi ştim că trebuie să evităm mişcările în timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune, într-un moment sfânt, pe o soră să răsfoiască foile la strană şi astfel pricinuieşte zgomot, distrăgând pe ceilalţi. Aud „fâş-fâş”, „Ce se întâmplă?”, îmi spun, şi astfel mintea fuge de la Dumnezeu şi se bucură aghiuţă. De aceea să luăm aminte să nu ne facem pricini de distragere a atenţiei celorlalţi în timpul slujbei. Pricinuim pagubă oamenilor şi nu ne dăm seama. Sau urmăriţi o citire. Când citeţul ajunge Ia punctul cel mai sfânt, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va trânti uşa cu putere de curent, sau va tuşi cineva şi li se va distrage atenţia şi nu se vor folosi de acel cuvânt sfânt. Şi astfel îşi face aghiuţă treaba lui. O, dacă l-aţi vedea pe diavolul cum se mişcă! Nu l-aţi văzut, şi de aceea nu pricepeţi unele lucruri. Face totul pentru ca omul să nu se folosească duhovniceşte. Am observat asta la Colibă, atunci când vorbesc. Când ajung exact la punctul la care vreau, la cel mai sensibil, ca să se folosească cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot, sau vin alţii şi mă întrerup.

 Diavolul îi pune mai înainte să caşte gura la Schitul ce este în apropiere. Vis-a-vis sau să privească altceva şi rânduieşte să vină la momentul cel mai fin al discuţiei, ca să schimb subiectul şi să nu se folosească cei cărora le vorbesc. Pentru că atunci când începe discuţia, ştie diavolul unde va duce şi, deoarece vede că se va păgubi, trimite pe cineva exact la momentul cel mai sensibil, ca să mă întrerupă. „Hei, Părinte, pe unde să intrăm?”, strigă. „Luaţi rahat şi apă şi veniţi pe acolo”, le spun. Alţii intră în curte exact în clipa aceea şi mă întrerup, pentru că trebuie să mă scol şi să-i întâmpin. Alţii vin puţin după aceia şi iarăşi trebuie să mă scol, să-i întreb: „De unde eşti etc. ...”. 

Şi astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la început, să spun iarăşi pilda ce-am început-o. Cum încep, strigă de jos altul: „Ei, Părinte Paisie, unde eşti? Pe aici e poarta?”. Hai, scoală-te din nou... Măi, şi diavolul acesta! Într-o zi mi-a făcut asta de şase-şapte ori până când am fost nevoit să pun câteva... santinele. „Tu stai acolo şi vezi să nu vină nimeni. Tu stai aici, până ce-mi voi termina treaba”. De şase-şapte ori să începi o întreagă istorie, să ajungi la punctul unde se vor folosi, şi diavolii iarăşi să facă scene!

 Măi, ce face vrăjmaşul! Mereu învârte butonul la altă frecvenţă. Îndată ce nevoitorul este gata să se folosească de ceva, pac!, îi învârte butonul în altă parte şi uită de sine prin ceea ce îi dă acela. Îşi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Ţac!, îi aduce aminte de altceva. Îl face să se dea de-a berbeleacul. Dacă omul ar învăţa cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

- Părinte, dar cum să înveţe?

- Să se observe pe sine însuşi. Dacă cineva se observă pe sine, învaţă. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observa norii, vântul.