ACATISTUL SFÂNTULUI IOAN DAMASCHIN

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

(4 DECEMBRIE)

Preotul face începutul obişnuit:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Dacă nu este preot, atunci se începe aşa:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătătilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împaraţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Troparele de umilinţă, glasul al 6-lea

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Nascatoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, ca tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cred întru Unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi al nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, care din Tatăl s-a născut înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; cel de o fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut;

Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din cer şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi s-a facut om;

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat;

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi; Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede; Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci.

Şi întru Una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Marturisesc un botez pentru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va sa vie. Amin.

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însusi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).

Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce fala Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Aliluia, Aliluia, Aliluia slavă Ţie Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia slavă Ţie Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia slavă Ţie Dumnezeule!

Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă, Binecuvântat este cel vine întru numele Domnului (de 3 ori).
Troparul Sfântului glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, şi lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Ioane înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Condacul, glasul al 4-lea

Pe scriitorul de cântări şi cinstitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii, şi dascălul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor, pe Ioan să-l lăudăm. Că luând crucea Domnului, toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o, şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu, tuturor cere iertare de greşeli.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin., (al Născătoarei de Dumnezeu)

Ceea ce eşti creştinilor ocrotitoare neînfruntată şi mijlocitoare stăruitoare către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor, ci sârguieşte, ca o bună, spre ajutorul nostru, care, cu credinţă, strigăm către tine: Grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea , pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Apoi îndată Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de ppcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zamislit şi în pacate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul Tau cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria măntuirii Tale, şi cu Duh stăpânitor mă întareste. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Pe trâmbiţa cea sfinţită şi bine glăsuitoare, pe înţeleptul şi îndreptătorul Bisericii, organul cel cu dulce viers, care a cântat cu închipuire învăţăturile Domnului şi Mântuitorului nostru, veniţi toţi întru aleasa şi slăvită prăznuire veselindu-ne cu întocmită cântare să-l lăudăm zicând aşa: Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Icosul 1:

Ale tale laude voind a le începe eu, dăruieşte-mi mie Darul glasului tău cel cu miere curgător, pe care Biserica cea pravoslavnică, ca de la un izvor şi soare luminându-se şi învăţându-se a lăuda pomenirile sfinţilor cu bună cuviinţă, să te lăudăm :


Bucură-te, dulce viersuitor şi cântător frumos;
Bucură-te, tainic slujitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, al cerescului Părinte ales cuvântător;
Bucură-te, al Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu propovăduitor;
Bucură-te, al Maicii celei Sfinte şi Prea Curate, de laude scriitor;
Bucură-te, cel ce cu cântări cinstind-o cu mii de nume o ai numit-o;
Bucură-te, că de raza Sfintei Treimi fiind tu strălucit ai intrat în Dumnezeiescul Duh;
Bucură-te, că învăţându-te cele negrăite, alt Moise te-ai arătat;
Bucură-te, steaua lumii cea prea luminoasă şi alăută de Duh purtată;
Bucură-te, luceafăr între stele;
Bucură-te, noule David, dulce cântător;
Bucură-te, fluier păstoresc care îndulceşti auzul şi gândurile;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 2:

Plin de înţelepciune, iscusit, chibzuitor socotind prea bine firea celor ce sunt, ai schimbat cele vremelnice pe cele veşnice; pentru aceasta, acum, proslăvit fiind în ceruri, Împăratului Celui nemuritor împreună cu cetele cereşti aduci lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul 2:

Luceafăr prealuminat, săvit propovăduitor, văzător al tainelor lui Dumnezeu te-ai arătat prin curată viaţa ta, că învăţându-le bine ai sporit ca un lucrător în via Domnului, pentru aceasta te lăudăm zicând:

Bucură-te, odraslă sfântă din rădăcină bună;
Bucură-te, ramură înverzită în bună credinţă crescută;
Bucură-te, că sămânţa cea bună întru tine, pământ bun a aflat;
Bucură-te, că întru bună pedepsire crescând, de darurile veselitoare inima ta s-a umplut;
Bucură-te, că blândeţea smerenia şi frica de Dumnezeu în tine s-a aflat;
Bucură-te, că înţelegerea dumnezeieştilor Scripturi de la Duhul Sfânt le-ai învăţat;
Bucură-te, din pruncie te-ai arătat cu depline înţelesuri duhovniceşti;
Bucură-te, că iubindu-te Sfântul Duh, peste tine bogate daruri a revărsat;
Bucură-te, că vas ales şi curat te-ai făcut;
Bucură-te, stea luminoasă care luminezi Biserica;
Bucură-te, sfeşnic care dai strălucire din întuneric;
Bucură-te, limpede lămuritor a binecuvântatei credinţe în Hristos;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 3:

Aflând Har părinţii tăi înaintea celor de alt neam, ca o minune era a vieţui în pace şi a te creşte în pravoslavnica credinţă, în acea vreme când sufla cu îngrozire vânt rău asupra celor ce cinsteau şi mărturiseau pe Hristos, păzindu-te cu dreapta celui Prea Înalt, spre a fi făclia Bisericii lui Hristos, strălucind la toată lumea şi învăţând pe toţi a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3:

Văzând părinţii tăi în târg un monah de vânzare, ce plângea amar, nu pentru lipsire de viaţă ci pentru câ în toată înţelepciunea omenească era desăvârşit şi el pe nimeni altul nu a învăţat, răscumpărându-l l-au adus în casa lor şi punându-te înaintea lui a zis: Iată părinte, fiul tău, fă-l pe el moştenitor bogăţiei tale duhovniceşti, arată-te iscusit căci este cu mintea sporită. Iar tu, în scurtă vreme toate le-ai învăţat; deci pentru înţelepciunea ta te lăudăm zicând:

Bucură-te, cel ce cu răbdare ai pătruns tainele cele înalte ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în puţină vreme toată învăţătura o ai străbătut;
Bucură-te, că în filozofie înţelept lucrător te-ai arătat;
Bucură-te, că în meşteşugul muzicii pe toţi cei de pe pământ ai întrecut;
Bucură-te, al teologiei limpede dogmatic;
Bucură-te, că în toată înţelepciunea duhovnicească desăvârşit te-ai arătat;
Bucură-te, că de multe ori covârşea ucenicul pe dascăl;
Bucură-te, pom bineroditor care la vreme îşi aduce roada sa;
Bucură-te, că toată astronomia şi măsurarea pământului, bine le-ai învăţat;
Bucură-te, că bogăţie de învăţătură nouă ne-ai dăruit;
Bucură-te, înţeleptule lucrător în via Domnului tău;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 4:

Întru atâta învăţătură şi înţeleciune aflându-te Părinte, nu te-ai înălţat cu mintea în deşertăciune, ci precum un pom plin de roade, pe cât se înmulţesc roadele, eş îşi pleacă ramurile sale, aşa cu înţelepciune ai ales a fi mai mic înaintea Domnului şi ca o candelă aprinsă cu focul dumnezeieştii doriri, cu smerenie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:

Săvârşindu-şi dorirea cuviosul Cosma, moştenitor înţelepciunii pe Ioan lăsând, s-a dus în pustie căutând înţelepciunea cea duhovnicească şi bine săvârşindu-şi viaţa către Domnul s-a dus; iar tânărul Ioan s-a făcut sfetnic împăratului pământesc şi prieten celui ceresc pentru stenelile cele pentru cinstirea sfintelor Icoane, de a cărui râvnă folosindu-ne şi noi, îl lăudăm aşa:

Bucură-te, că a crede în pravoslavie ne-ai înălţat;
Bucură-te, că a cinsti sfintele Icoane cinstit şi plăcut lucu lui Dumnezeu ai făcut;
Bucură-te, că această dogmă prin scrisoare o ai întărit;
Bucură-te, că pe cei bine credincioşi prin trimiteri însufleţite de Dumnezeu i-ai învăţat;
Bucură-te, că pentru această bună lucrare rău meşteşug vrăjmaşul a lucrat;
Bucură-te, că pe împăratul cu mânie asupra ta l-ai pornit;
Bucură-te, că mâna ta cea dreaptă a fost tăiată;
Bucură-te, că mucenic de bună voie te-ai arătat;
Bucură-te, că a fost tăiată dreapta ceea care mustra pe cei ce urăsc pe Dumnezeu;
Bucură-te, că slăbind de durere ai cerut mâna să o îngropi în pământ;
Bucură-te, că pătimind pentru sfintele Icoane dogmele s-au întărit;
Bucură-te, că podoaba învăţăturilor tale a înfrumuseţat Biserica;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 5:

Câştigând cererea şi luând mâna cea tăiată, ai intrat în cămară şi căzând înaintea Icoanei Prea Curatei Născătoarei de Dumnezeu şi suspinând din adâncul inimii plângând ai zis: vino degrab în ajutor Stăpână, Maică, şi vindecă mâna mea, ca să scrie ţie şi Fiului Tău pentru a cânta: Aliluia!

Icosul 5:

Văzând în vedenie pe Maica Domnului cu ochi milostivi căutând spre tine a zis: „iată, sănătoasă este mâna ta, osteneşte-te precum te-ai făgăduit mie” şi deşteptându-te ai văzut mâna vindecată. Atunci luând în mână condei şi veselindu-te, ai scris cântare nouă: „Dreapta Ta Doamne, s-a proslăvit întru tărie” iar pe Născătoarea cea mântuitoare o fericeai zicând:

Bucură-te, mângâietoarea celor necăjiţi;
Bucură-te, ajutătoarea geabnică a celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, izvor de vindecări neaşteptat;
Bucură-te, picătura de rouă răcoritoare în focul necazurilor;
Bucură-te, cer curat şi locaş al Împăratului;
Bucură-te, Rai luminos şi mângâietor;
Bucură-te, liman lin celor din primejdii;
Bucură-te, Soare luminos ce luminezi în întunricul ispitelor;
Bucură-te, lauda tuturor creştinilor;
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu care m-ai îndumnezeit pe mine;
Bucură-te, că prorocii te-au numit pe tine, munte, uşă, masă şi sicriu sfânt;
Bucură-te, Scară, Sfeşnic, Scaun şi Năstrapă;
Bucură-te, Maica lui Dumnzeu, Mireasă, pururea Fecioară;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi luminător a toată lumea!

Condacul 6:

Auzind de tămăduire domnul saracinilor, căindu-se, rugă pe Ioan să se întoarcă între sfetnicii săi; dar el n-a tăgăduit minunea, însă ca un smerit a rugat să-l slobozească pe el ca să meargă pe calea pe care o dorea sufletul său, ca împreună cu cei ce au luat jugul Domnului să cânte totdeauna: Aliluia!

Icosul 6:

După ce te-ai slobozit de la împăratul, ai împărţit toată averea săracilor, şi ca un cerb ai alergat la dunările părinţilor, iar noi, smerenia ta o cinstim cu laude zicând:

Bucură-te, că de smerenia ta s-au bucurat cetele cereşti iar cetele întunericului s-au ruşinat;
Bucură-te, că în osteneli şi în rugăciuni te-ai sârguit;
Bucură-te, că în Lavra Sfântului Sava ai strălucit;
Bucură-te, că întru cea desăvârşită tăiere de voie chibzuită răbdare te-ai nevoit;
Bucură-te, că prin îvăţătura bătrânului tău om duhovnicesc în chipul Sfintei Treimi te-ai făcut;
Bucură-te, că fără mânie şi cârtire ai vieţuit;
Bucură-te, că ispitit fiind de bătrânul ai fost trimis ca lucrul mâinilor în cetatea cea slăvită a Damascului să îl duci;
Bucură-te, că lucrând fapta cea bună a ascultării, pildă bună te-ai arătat;
Bucură-te, temeiul călugăriţelor întru toată fapta bună;
Bucură-te, al smereniei ales filosof;
Bucură-te, fiu fericit, următor şi ascultător al lui Iisus Hristos;
Bucură-te, că tuturor darurilor duhovniceşti lăcaş te-ai făcut;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi luminător a toată lumea!

Condacul 7:

Mutându-se către Domnul un monah, fratele lui, cu lacrimi te+a rugat ca să-i mângâi sufletul lui cu o cântare alcătuită de tine. Deci pentru dragostea acestui frate ai alcătuit două tropare, ce se cântă deasupra gropii. Bătrânul însă înţelegând cântarea te-a izgonit din casa sa ca pe un neascultător, iar prin mijlocirea mai multor părinţi, cu multă greutate te-a primit iarăşi, pentru care te-ai bucurat şi mulţumind lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icosul 7:

Văzând bătrânul cea mai de pe urmă a ta smerenie, a săturat capul şi mâinile tale zicând: O, ce fel de pătimitor am născut şi întru umilinţă cu lacrimi te lăuda zicând:

Bucură-te, că preaslăvite mi s-a grăit, pentru tine de la Maica lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru smerenia ta cea adâncă, te vei sui la muntele Bisericii;
Bucură-te, şi-ţi înalţă glasul tău cu tărie;
Bucură-te, şi-ţi deschide gura ca să tragi Duh Sfânt;
Bucură-te, şi începe a vorbi nu în ghicituri, ci în dogme;
Bucură-te, şi vesteşte lumii cele ce Dumnezeu le-a scris în inima ta;
Bucură-te, curată inimă care răspunzi cuvânt bun;
Bucură-te, că cei înseţi vor lua apă duhovnicească din scrierile, dogmele pravoslavnicei Biserici;
Bucură-te, că pe toate Bisericile Ierusalimului le vei împodobi ca pe nişte fecioare frumoaseale Domnului;
Bucură-te, că amărăciunea eresurilor o vei preface în dulceaţă;
Bucură-te, că alcătuirile tale vor binevesti moartea şi învierea lui Hristos;
Bucură-te, că glasul tău va răsuna până la marginile pământului;
Bucură-te, şi pe mine mă iartă te rog te rog că din neiscusinţă am fost piedică ţie;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 8:

Începând a scrie cărţi duhovniceşti şi cântări izvorâtoare de miere care veselesc Biserica ca şi cu o hrană şi izvor dulce, pe toţi îndemni a cânta lui Dumnezeu şi Născătoarei de Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Suindu-te la vrednicia preoţiei, îndoite osteneli ai adăugat, pentru care noi cinstindu-te, îţi cântăm aşa:

Bucură-te, rău de apă, pururea curgător ;
Bucură-te, mireasa Bisericii bine mirositoare şi dulce;
Bucură-te, dulce şi grabnnic mângâietor celor amar mâhniţi;
Bucură-te, mustrător celor ce defaimă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, ajutor celor din grele necazuri ;
Bucură-te, mare războinic împotriva vrăjmaşilor păgâni ;
Bucură-te, învăţător de suferinţe şi de bunătate;
Bucură-te, că hotărăşti pierderea norodului vrăjmaş lui Dumnezeu;
Bucură-te, că tu ai arătat că nimeni nu se va mântui de nu se va pocăi curat;
Bucură-te, înţelept îndreptător la cereasca mântuire;
Bucură-te, învăţător al smereniei şi al ascultării;
Bucură-te, defăimător al bogăţiilor pământeşti;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 9:

Fericim darul tău cel dumnezeiesc şi mintea cea ca un organ lovit de coarda Duhului care ne-a arătat slava lui Dumnezeu celui în Treime proslăvit pentru care întreită cântare îi aducem: Aliluia!

Icosul 9:

Făclie luminoasă din raza cea strălucitoare a Sfintei Treimi, ai dogmatisit pe cel în Treime închinat în trei feţe, dar un singur Dumnezeu adevărat şi a fiecăruia din cei trei ai arătat, invitând pe toţi a cinsti fiinţa Treimii, pentru ca pe un învăţat adevărat te cinstim cu laude ca acestea:

Bucură-te, dulce şi grabnic rugător pentru mântuire;
Bucură-te, întemeietorul credinţei;
Bucură-te, soare luminos;
Bucură-te, casa Sfântului Duh;
Bucură-te, că aispus în faţa tuturor nefăţărnicia aceluia Unuia din Treime;
Bucură-te, că ai binecuvântatpe Fecioara Prea Curată;
Bucură-te, că ai slăvit cu laude minunea cea mare a Născătoarei de Dumnezeu;
Bucură-te, ceresc lucrător a celor de taină;
Bucură-te, al credincioşilor îndreptător de mântuire;
Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, că acum fără mijlocire vezi lumina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că de acolo ne trimiţi nouă mângâierea mântuirii;
Bucură-te, preafericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 10:

Strălucind ca o stea în mijlocul Părinţilor şi vieţuind cu plăcere de Dumnezeu, ai surpat eresurile şi ai dat Bisericii lumina cea adevărată, mutându-te la cereasca prăznuire, ca împreună cu cereştile cete în veci să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:

Înţelepţeşte-mă Doamne Dumnezeul meu, să laud pe dumnezeiescul Tău Cuvios, şi să aduc numiri potrivite dumnezeiescului ostenitor şi a toată lumea luminător zicând:

Bucură-te, minte spre toate cele înalte ridicată;
Bucură-te, a Damascului odraslă sfântă;
Bucură-te, vioară bine răsunătoare;
Bucură-te, viersuire dulce spre cele cereşti;
Bucură-te, privighetoare cu ascuţit şi dulce glas;
Bucură-te, porumbelul Domnului cel cu înaltă zburare;
Bucură-te, trestie degrab scriitoare;
Bucură-te, oglinda prin care am văzut taine cereşti;
Bucură-te, dar lămurit prin ispite;
Bucură-te, lumină curată care luminezi mintea;
Bucură-te, cel ce eşti dorit de îngeri;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 11:

Cu ce fel de cuvinte vom cinsti pomenirea ta preafericite Ioane, ca să fii tu rugător către Dumnezeu pentru toată lumea, ca unul ce ai câştigat îndrăzneală înaintea Sfintei Treimi şi a Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, ca împreună cu tine şi noi să cântăm: Aliluia!

Icosul 11:

Arătatu-s-a luminat darul lui Hristos peste tine şi lucrător cereştilor taine te-ai arătat, ca să fi sabie cu două ascuţişuri şi păstor turmei Sale; stâlp şi temelie neclintită Bisericii te-a dăruit pentru care mulţumim Făcătorului de bine, Dumnezeu şi pe tine te cinstim zicând:

Bucură-te, că Dumnezeu te-a pus păzitor popoarelor;
Bucură-te, că prin tine bucurie în lume a venit;
Bucură-te, că prin tine eresurile au contenit;
Bucură-te, că eşti temeile şi întărire celor bine cinstitori;
Bucură-te, izvor care dai tămăduirile;
Bucură-te, că în tine Dumnezeu s-a sălăşluit;
Bucură-te, lumina celor întunecaţi;
Bucură-te, prin care necredincioşii se izgonesc;
Bucură-te, a tutror mântuire;
Bucură-te, a celor ce prin tine iau luminată bucurie;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi izbăvire;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 12:

Izbăveşte-ne Prea Cuvioase de eresurile care le seamănă vrăjmaşul, de năvălirile barbarilor, împacă tulburările Bisericii şi păzeşte-ne cu sfintele tale rugăciuni, de boală, de primejdii, de vrăjmaşi şi de războiul cel dintre noi, ca în pace fiind păziţi, să putem sta nevinovaţi înaintea înfricoşatului divan al Judecăţii lui Hristos, şi ajutorul tău cinstindu-l, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12:

Închinându-ne cinstitului tău chip sfinte Ioane, prea Cuvioase, cinstim ostenelile tale, care ai arătat pentru întărirea credinţei, şi ca pe un pustnic te lăudăm, ca pe un mucenic te cinstim, ca pe un Apostol te fericim şi ca pe un Părinte al pravoslavnicei Biserici te rugăm să mijloceşti înaintea lui Dumnezeu, să dea pace sfintelor Biserici, şi la tot poporul viaţă cu fapte bune ca să te încununăm cu cântări ca acestea:

Bucură-te, mijlocitor al mântuirii noastre;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, vistierie de învăţături duhovniceşti;
Bucură-te, Iubitorule al Născătoarei de Dumnezeu;
Bucură-te, prieten al Apostolilor;
Bucură-te, veselie a Mucenicilor;
Bucură-te, cel ce ai cântat tuturor cu bucurie cântări de laudă;
Bucură-te, cel ce praznicele dumnezeieşti le-ai împodobit cu cuvinte de laudă;
Bucură-te, că acum împreună cu îngerii pe Dumnezeu slavosloveşti;
Bucură-te, că împreună cu cetele cereşti te veseleşti;
Bucură-te, că de la lumina Sfintei Treimi te luminezi;
Bucură-te, şi te roagă pentru sufletele noastre;
Bucură-te, şi ne dă tămăduire sufletelor noastre;
Bucură-te, şi-mi dăruieşte şi mie păcătosului mântuire;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Negrăită este milostivirea ta Doamne, prin care am cunoscut a Te slăvi pe Tine Cel Bun. Primeşte acum rugăciunile sfântului Tău slujitor, pe care noi păcătoşii îl cerem mijlocitor către Tine. Păzeşte-ne, cu puterea sfintei Tale Cruci şi ne fă părtaşi cu turma Ta cea aleasă, ca împreună cu Sfântul Tău, Cuviosul Ioan, să slăvim şi să cântăm slavei Tale: Aliluia!

Condacul 13:

O, Negrăită este milostivirea ta Doamne, prin care am cunoscut a Te slăvi pe Tine Cel Bun. Primeşte acum rugăciunile sfântului Tău slujitor, pe care noi păcătoşii îl cerem mijlocitor către Tine. Păzeşte-ne, cu puterea sfintei Tale Cruci şi ne fă părtaşi cu turma Ta cea aleasă, ca împreună cu Sfântul Tău, Cuviosul Ioan, să slăvim şi să cântăm slavei Tale: Aliluia!

Condacul 13:

O, Negrăită este milostivirea ta Doamne, prin care am cunoscut a Te slăvi pe Tine Cel Bun. Primeşte acum rugăciunile sfântului Tău slujitor, pe care noi păcătoşii îl cerem mijlocitor către Tine. Păzeşte-ne, cu puterea sfintei Tale Cruci şi ne fă părtaşi cu turma Ta cea aleasă, ca împreună cu Sfântul Tău, Cuviosul Ioan, să slăvim şi să cântăm slavei Tale: Aliluia!

Apoi se zice iarăşi Icosul 1:

Ale tale laude voind a le începe eu, dăruieşte-mi mie Darul glasului tău cel cu miere curgător, pe care Biserica cea pravoslavnică, ca de la un izvor şi soare luminându-se şi învăţându-se a lăuda pomenirile sfinţilor cu bună cuviinţă, să te lăudăm :

Bucură-te, dulce viersuitor şi cântător frumos;
Bucură-te, tainic slujitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, al cerescului Părinte ales cuvântător;
Bucură-te, al Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu propovăduitor;
Bucură-te, al Maicii celei Sfinte şi Prea Curate, de laude scriitor;
Bucură-te, cel ce cu cântări cinstind-o cu mii de nume o ai numit-o;
Bucură-te, că de raza Sfintei Treimi fiind tu strălucit ai intrat în Dumnezeiescul Duh;
Bucură-te, că învăţându-te cele negrăite, alt Moise te-ai arătat;
Bucură-te, steaua lumii cea prea luminoasă şi alăută de Duh purtată;
Bucură-te, luceafăr între stele;
Bucură-te, noule David, dulce cântător;
Bucură-te, fluier păstoresc care îndulceşti auzul şi gândurile;
Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

şi Condacul 1:

Pe trâmbiţa cea sfinţită şi bine glăsuitoare, pe înţeleptul şi îndreptătorul Bisericii, organul cel cu dulce viers, care a cântat cu închipuire învăţăturile Domnului şi Mântuitorului nostru, veniţi toţi întru aleasa şi slăvită prăznuire veselindu-ne cu întocmită cântare să-l lăudăm zicând aşa: Bucură-te, prea fericite Ioane, Părinte şi învăţător a toată lumea!

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei, şi lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Ioane înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Născătoare de Dumnezeu fecioară Bucură-te, ceea ce eşti plină de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut nouă pe Iisus Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Preasfântă Marie Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum ş în ceasul morţii noastre, Amin.

Nădejdea mea este Tatăl scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă, Slavă Ţie.

Vrednică eşti cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai preaslăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă... Şi acum...

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împaraţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădajduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

 
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai preaslăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu Miluieşte-ne pe noi. Amin.

RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE AL NOSTRU IOAN DAMASCHIN

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Veniţi toţi iubitori de înţelepciunea Cuvântului să ne adăpăm din destul din izvoarele Duhului şi să cinstim cu minunate cununi de laudă pe oglinda tainelor dumnezeieşti, pe mintea cea înţeleaptă a Bisericii, pe călăuzitorul imnografilor spre înălţimile dumnezeieşti ale slavei negrăite, pe cel ce ca un luceafăr străluceşte în mijlocul grăitorilor de Dumnezeu, pe CUVIOSUL IOAN DAMASCHIN. Cu ce cuvânt vrednic vom înfăţişa măreţia lucrării tale în via lui Hristos? Cum te vom numi pe tine, Cuvioase Părinte, nou Ioan Gură de Aur, căci ai împodobit Biserica în chip minunat cu strălucirile cuvintelor tale insuflate de Duhul ? Sau poate prieten al marelui Vasile, căci cu înţelepciunea ta cea negrăită ai aşezat Biserica pe temelia dreptei credinţe şi cinstiri de Dumnezeu ? Cu numele, dar şi cu lucrarea te apropi de Glasul Cuvântului, propovăduind tuturor cărarea pocăinţei ca singura prin care ajungem întru bucuria Împărăţiei cerurilor. La înălţimea teologiei nepătrunse ai ajuns împreună cu ucenicul cel iubit al Cuvântului şi Maicii Domnului te-ai arătat fiu prea iubit şi prea ales, cu mireasma rugăciunilor tale desfătând toată Biserica şi alungând mirosul cel greu al păcatelor. Nu ne pricepem noi a lăuda pe cel ce cu strălucirea cuvintelor sale a luminat praznicele atâtor Sfinţi, veselind totodată şi inimile credincioşilor, cele aflat în întunericul patimilor. Bine ştiind nepriceperea noastră, cu smerenie cădem înaintea ta Părinte, rugându-te cu stăruinţe: Cere de la Hristos, Dumnezeul nostru, înaintea Căruia ai dobândit îndrăzneală să lumieze şi mintea noastră neputincioasă cu raza Duhului Său, ca să-ţi strigăm ţie 
,, Bucură-Te, Cuvioase Părinte Ioane Damaschin, conducătorul cetei imnografilor şi bucuria îngerilor, închipuie şi în cartea inimilor noastre pecetea iubirii dumnezeieşti, ca să mărturisim şi noi întru Duhul pe Cel Ce este Izvorul tuturor darurilor !”.

Sfantul Ioan Damaschin, aparator al cultului sfintelor icoane

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si. Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesli oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata". Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Sfantul Ioan Damaschin, aparator al cultului sfintelor icoane

Una dintre ultimele mari controverse legate de sfarsitul epocii sinoadelor ecumenice si al perioadei patristice este aceea legata de problema sfintelor icoane. Secolele al VIII-lea si al IX-lea au pus la grea incercare Biserica crestina prin erezia iconoclasta. Iconoclasmul a fost o miscare complexa, cu repercusiuni politico-administrative dureroase pentru imperiul bizantin, fapt ce a atras atentia multor bizantinologi si teologi, care au explicat intr-un fel sau altul evenimentele legate de persecutia sfintelor icoane.

Iconoclasmul apare sub imparatul Leon III Isaurul (717-741), care in anul 726 promulga un edict impotriva icoanelor . Se pare ca acest edict a fost precedat "de o veritabila campanie de propaganda, condusa chiar de imparat si destinata a convinge poporul ca cultul icoanelor este o manifestare de idolatrie care provoaca mania lui Dumnezeu si explica toate nenorocirile imperiului".

Pentru a intelege caracterul evenimentelor care au tulburat imperiul de Rasarit in timpul secolelor VIII si IX, ar trebui sa mergem mai departe decat inceputul secolului al VIII-lea. Daca trebuie luata in considerare originea siriaca a imparatilor iconoclasti , provincie in care tendintele iconoclaste erau vechi, influentate atat de iudei cat si de musulmani, cat si "lupta intre puterea civila si comunitatile religioase", iconoclasmul apare din punct de vedere politic, ca o "reactie impotriva clasei monahale cu tot ceea ce avea ea, cu tot ceea ce ea lucrase, cu toate pretentiile si incalcarile ei".

Dar iconoclasmul a fost un "fenomen complex", cu un pronuntat caracter religios. El ne apare ca un ecou al luptelor hristologice din secolele IV-VII, caci se punea in discutie legitimitatea pictarii Mantuitorului, ceea ce in ochii iconoclastilor parea "nestorianism". Mai mult, al doilea imparat iconoclast, Constantin V Copronimul (741-775) "condamna chiar cultul Sfintei Fecioare si al Sfintilor". Sa nu uitam ca "monofizitii erau ostili cultului icoanelor".

Daca, potrivit unor istorici, nu trebuie sa vedem in imparatii iconoclasti niste oameni necredinciosi sau rationalisti, cum se pretinde de obicei, ci niste oameni "cu o credinta profunda, sincer convinsi, care doreau o reforma religioasa si purificarea erorilor" ce inundasera credinta ortodoxa, caz in care iconoclasmul "aparea ca o reactie violenta impotriva superstitiei, practicilor idolatrice si a excesului de putere al monahilor", trebuie sa avem in vedere insa faptul ca "folosirea icoanelor se stabileste si se raspandeste in Biserica, nu impusa de vreun decret, nici introdusa surprinzator, ci ca o inflorire naturala a sufletului crestin, uman in imperiul harului". Deci iconoclastii nu puteau reprosa iconofililor ca ar fi introdus cultul sfintelor icoane ca o inovatie, pentru ca acesta "facea parte integranta din viata ortodocsilor" , caci pentru crestinul din Bizant icoanele erau "marturia asigurarii binecuvantarii si a mantuirii, o garantie a ajutorului de sus, fara icoana el nu putea trai". In momentul izbucnirii iconoclasmului, Biserica se pomenise de veacuri folosind icoanele si cinstindu-le, fara sa se intreba de ce anume facea aceasta.

Astfel, putem intelege usor cat de puternica a fost reactia credinciosilor cand, in aceasta atmosfera, apare edictul iconoclast din 726 al imparatului Leon III Isaurul. Pentru a da un suport actiunii sale, Leon al III-lea convoaca un sinod la 730, unde peste 300 de episcopi se pronunta impotriva icoanelor. Cum insa patriarhul Constantinopolului Ghermian (715-730) refuza sa semneze aceasta hotarare este depus si in locul lui este ales Anastasie, care semneaza hotararile acestui sinod iconoclast, "astfel edictul impotriva icoanelor nu era dat numai in numele imparatului, ci si al Bisericii".

Constantin V Copronimul (741-775), urmand calea tatalui sau, convoaca la 754 al doilea sinod iconoclast, care da opt anatematisme, atat impotriva cultului sfintelor icoane, cat si a zugravirii si folosirii lor. Paralel cu cresterea actiunii iconoclaste se intensifica actiunea de rezistenta iconofila. Nici una dintre Bisericile melchite, sau ortodoxe din Rasarit, n-au urmat exemplul Bisericii bizantine din timpul patriarhului Anastasie, si cum situatia lor in pamant musulman le sustragea actiunii imparatului, ele au proclamat legitima vechea practica iconofila. Biserica apuseana se pronunta impotriva iconoclasmului printr-un sinod de la Roma din 731, atitudine in urma careia Italia centrala se rupe definitiv de Bizant.

Ortodoxia se restabileste si in Biserica Constantinopolului sub imparateasa Irina (797-802), care convoaca cel de al VII-lea Sinod ecumenic, la Niceea in 787. Chiar daca in secolul urmator are loc o a doua faza iconoclasta, pana ce o alta imparateasa, Teodora, va restabili Ortodoxia in 843, lupta era castigata de iconofili inca din 787. Prin op-ul sinodal, citit de Teodor, episcop de Taurianum, in cea de a VI-a sesiune, din 13 octombrie 787, a celui de al VII-lea si ultimul sinod ecumenic, nu numai ca Ortodoxia era restabilita, dar invatatura Bisericii se imbogatea cu o expunere explicita a teologiei icoanelor.

Unul dintre cei care au adus cea mai substantiala contributie la triumful Ortodoxiei impotriva ereziei iconoclaste a fost Sfantul Ioan Damaschin, ultimul Sfant Parinte din Rasarit, mort la anul 749. "Teologul icoanelor", cum a fost numit Sf. Ioan Damaschin, a scris trei tratate impotriva ereziei iconoclaste dupa cum urmeaza: primul tratat intre anii 726, promulgarea edictului lui Leon III, si 730 primul sinod iconoclast; tratatul al II-lea, imediat dupa depunerea patriarhului Gherman al Constantinopolului, 730; si al III-lea, imediat dupa al doilea. Sistematizator al teologiei Parintilor de pana la el, Sf. Ioan Damaschin isi baza invatatura sa pe intreaga traditie a Bisericii patristice. "La sfarsitul fiecarui tratat sunt aduse marturii din Parintii si scriitorii bisericesti pentru cultul sfintelor icoane. La tratatul intai sunt citate 28 de marturii; la tratatul al doilea sunt reproduse marturiile din tratatul intai, plus 7 marturii noi; la tratatul al treilea sunt citate 90 de marturii, dintre care 9 sunt reproduse din primul si al doilea tratat". Sf. Ioan Damaschin "scrie tratatele sale despre apararea sfintelor icoane in care ofera aparatorilor credintei o baza teologica ce va fi reluata de teologii ortodocsi de dupa el", baza teologica pe care se va construi formula dogmatica a celui de al VII-lea Sinod ecumenic (787).

Sfantul Ioan Damaschin - Notiunile de icoana si Inchinaciune

Marele dialectician crestin care a fost autorul "Fantanei cunostintei", cunoscand lupta Bisericii cu ereziile anterioare, a inteles ca primul pas ce trebuie facut in aceasta directie este lamurirea si stabilirea termenilor. De aceea arata ce trebuie sa intelegem prin termenul de "icoana" si prin cel de "inchinaciune". Daca astazi prin icoana intelegem indeobste reprezentarea grafica a cuiva, Sf. Ioan Damaschin numea icoana tot ceea ce reproduce si se aseamana cu un anumit prototip, dar de care se deosebeste in ceva. "Icoana este asemanare, care infatiseaza originalul - spune autorul celor trei tratate impotriva iconoclastilor -, cu toate acestea este oarecare deosebire intre icoana si original, deoarece icoana nu se aseamana in totul cu originalul". Pornind de la ceea ce deosebeste originalul de icoana, autorul imparte icoanele in 6 grupe :

1) Icoana naturala: Fiul lui Dumnezeu este icoana vie a Tatalui "deosebindu-se in aceea numai ca este cauzat: Tatal este cauza naturala, Fiul cel cauzat, pentru ca nu este Tatal din Fiul, ci Fiul din Tatal. Caci Fiul are din el - desi nu dupa el - aceeasi existenta, pe care o are Tatal, care l-a nascut".
2) Paradigmele divine care "sunt icoane si exemple ale lucrurilor ce vor fi facute" de Dumnezeu, in sfatul caruia "cele hotarate mai dinainte de el si cele ce aveau sa existe, in chip neschimbat, au luat forma si s-au infatisat in icoana inainte de devenirea lor".
3) "Al treilea fel de icoana este cel facut de Dumnezeu prin imitare, adica omul. Caci cum va fi cel zidit de aceeasi fire cu ziditorul altfel decat prin imitare ?".
4) "Al patrulea fel de icoana este cel intrebuintat de Scriptura, care atribuie forme, figuri si chipuri celor nevazute si necorporale; acestea sunt reprezentate corporal pentru ca sa ne facem o slaba idee despre Dumnezeu si ingeri, deoarece noi nu putem sa conitemplam pe cele necorporale fara de formele care sunt corespunzatoare naturii noastre".
5) Al cincilea fel de icoana se numeste acela care infatiseaza si schiteaza mai dinainte cele viitoare. Spre exemplu: rugul (Ex. III, 2), ploaia de pe lana (Jud., VI, 40), toiagul (Numeri, XVII, 23) si vasul cu mana (Exod, XVI, 33) preinchipuiesc pe Fecioara si Nascatoarea de Dumnezeu. Sarpele (Numeri, XXI, 9) pe cel care a distrus prin cruce muscatura sarpelui, autorul raului (Evrei, II 14), marea, apa si norul duhul botezului (I Cor., X, 1-2).
6) Al saselea fel de icoana este acela spre aducere aminte a faptelor trecute sau a minunii sau a virtutii. In aceasta categorie se incadra icoana propriu-zisa pe care Sf. Ioan Damaschin se angajase sa o apere pe baza Traditiei in fata iconoclastilor.

Dupa ce stabileste felurile si intelesurile icoanei, autorul trece la a arata intelesul "inchinaciunii", termen la randul sau cu mai multe intelesuri :
1) Adorarea pe care o aducem numai lui Dumnezeu "singurul prin fire demn de inchinaciune".
2) Inchinaciunea adusa din pricina lui Dumnezeu prietenilor si slujitorilor Lui. Dupa cum Isus, fiul lui Navi (Isus Navi, V, 14) si Daniel (Daniel, VIII, 17; X, 9), s-au inchinat ingerului.
3) Inchinaciunea adusa locurilor lui Dumnezeu, dupa cum zice David: "Sa ne inchinam in locul, in care au stat picioarele lui" (Ps. 13, 17).
4) Obiectele afierosite lui Dumnezeu, dupa cum intreg Israelul se inchina cortului.
5) Acela potrivit caruia ne inchinam unii altora, ca unii ce avem partea lui Dumnezeu si suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu.
6) Inchinaciunea data celor care conduc si stapanesc (Rom. XIII, 2).
7) Acela potrivit caruia se inchina robii stapanului si cei care au nevoie de ajutorul altora, binefacatorilor lor, dupa cum Avraam s-a inchinat fiilor lui Emor, cand a cumparat pestera dubla pentru mormant.

Din impartirea aceasta observam ca prin inchinaciune teologul icoanelor intelegea un anumit fel de relatii interpersonale pe care le claseaza dupa un anumit criteriu, aratand ca inchinaciunea este "simbolul fricii, al darului, al cinstei, al supunerii si al smereniei". Ceea ce retinem este ca numai lui Dumnezeu ii datoriam inchinaciune pentru fiinta sa, adica adorare, pe cand inchinaciunea sau relatia pe care o stabilim cu celelalte persoane, sau chiar cu anumite lucruri, este numai in functie de pozitia acestora fata de Dumnezeu, deci in fond si aceasta inchinare are directia tot spre Dumnezeu. "Cultul care se aduce unei creaturi este motivat printr-o relatie, un raport al acestei creaturi cu Dumnezeu".

Sfantul Ioan Damaschin - Legitimitatea pictarii si folosirii icoanelor

Cei care s-au ridicat impotriva icoanelor au invocat printre altele si motivul cum ca dumnezeirea, ca de altfel toate lucrurile spirituale, nu pot fi pictate, nu pot fi reprezentate si marginite in forme materiale. La aceasta autorul raspunsese in parte prin gruparea sensurilor notiunii de icoana, in care arata ca icoana oglindeste fidel prototipul, fara a-i repeta fiinta, numai in cazul primei grupe icoana are aceeasi fiinta ca si orginalul, Fiul ipositaziaza fiinta Tatalui.

Dar meritul mare al teologului icoanelor este de a fi bazat invatatura despre posibilitatea pictarii si folosirii icoanelor pe considerente de ordin hristologic. "Zugravesc pe Dumnezeu nevazut, spunea evlaviosul ieromonah de la Sf. Sava, nu ca nevazut, ci, ca pe unul care s-a facut vazut pentru noi prin participare la corp si sange. Nu zugravesc Dumnezeirea nevazuta, ci zugravesc corpul vazut al lui Dumnezeu".

Cat priveste mult-citatul text din Decalog (Exod, XX, 4 , Deuteronom, V, 8), potrivit caruia Dumnezeu ar fi oprit in mod expres orice fel de reprezentare a lucrurilor spirituale, Sf. Ioan Damaschin arata ca o astfel de interpretare a textului vechi-testamentar denota necunoasterea exacta a Sfintei Scripturi. Autorul arata ca Scriptura uneste adorarea cu inchinarea, de unde intelegem ca in textul din decalog este oprita adorarea altor persoane sau lucruri in afara de Dumnezeu, porunca data Iudeilor "din pricina lesnei lor inclinari spre idolatrie". Daca insa am vedea in textul respectiv oprirea oricarui fel de reprezentare a celor duhovnicesti ar insemna sa-L punem pe Dumnezeu in contradictie cu sine insusi, caci tot in Vechiul Testament El insusi poruncise lui Moise sa faca cortul marturiei (Exod XXXI, 1-6) in care erau reprezentati heruvimii.

Oprirea adresata celor de sub lege nu are autoritate si asupra noastra, a celor de sub har, "care am primit de la Dumnezeu puterea de discernamant si stim ceea ce poate fi infatisat si ceea ce nu poate fi infatisat in icoana". De altfel cel care a facut cel dintai icoana a fost insusi Dumnezeu, care a nascut pe Fiul Sau, Unul-Nascut si Cuvantul Lui, icoana Lui cea vie, naturala, si chip cu totul asemenea al vesniciei Lui".

Pictarea si folosirea icoanelor ne apare nu numai indreptatita si bazata pe revelatie, ci si utila prin faptul ca astfel ne sunt mijlocite adevarurile mantuitoare. Asa "putem sa facem icoanele tuturor formelor pe care le-am vazut, le intelegem insa asa cum au fost vazute. Caci desi uneori prin intermediul ratiunii intelegem figurile, totusi ajungem la intelegerea acestora pe temeiul celor ce am vazut".

Sfantul Ioan Damaschin - Legitimitatea cultului icoanelor

Adversarii icoanelor au fost impartiti in doua mari grupe: 1) cei radicali, care condamnau atat folosirea, cat si cultul icoanelor, si 2) cei moderati care condamnau numai cultul icoanelor. Prima grupa reprezenta situatia din Bizant, schitata mai sus, iar cea de a doua reprezinta pe dusmanii icoanelor in Occident.

Chiar si iconoclastii cei mai radicali acceptau ca Sfintei Cruci si Sfintei Evanghelii sa li se aduca inchinare, dupa cum reiese din cele 8 anatematisme date de sinodul iconoclast din 754. Pornind de la acest fapt, Sf. Ioan Damaschin ajunge foarte usor la a demonstra legitimitatea cultului Sf. icoane, aratand ca "daca ne inchinam chipului crucii, ori din ce fel l-am face, pentru ce sa nu ne inchinam icoanei celui rastignit". Pe baza specificarii termenelor aratate mai sus, autorul ne spune ca "cinstea adusa icoanei se indreapta catre cel infatisat in icoana", in acest caz icoana va fi cinstita si venerata, "nu ca Dumnezeu, ci ca icoana. Dumnezeului intrupat".

Dar aceasta n-ar insemna ca ne inchinam materiei din care este facuta icoana, ci "acelora care sunt infatisati de ea", tot asa "dupa cum nu ne inchinam materiei din care este facuta Evanghelia, nici materiei crucii, ci chipului crucii".

Sf. Ioan Damaschin se conduce si de aceasta data de criteriul hristologic al demonstratiei sale, ceea ce avea sa-i dea o mare autoritate. Numai ca el nu cauta sa demonstreze legitimitatea cultului numai al icoanei Mantuitorului, ci si al icoanei Sfintilor, care sunt "fiii lui Dumnezeu" (Rom. VIII, 14 ; I Ioan, III, 1), fii ai imparatiei, mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori ai lui Hristos (Rom. VIII, 17; Gal. IV, 7). Cum sfintii "sunt cu adevarat Dumnezei, dar nu prin fire, ci prin participare la firea lui Dumnezeu, tot astfel sunt demni de inchinaciune, nu din pricina firii lor, ci din cauza ca au in ei pe cel prin fire demn de inchinaciune, in acelasi chip, in care fierul inrosit nu este prin fire cu neputinta de atins si arzator, ci pentru ca participa celui arzator prin fire. Ne inchinam deci Sfintilor, ca unora ce sunt slaviti de Dumnezeu, ca unora ce sunt facuti de Dumnezeu tematori potrivnicilor si binefacatori celor care se apropie de ei cu credinta; nu ne inchinam lor ca unora, care ar fi prin fire dumnezei si binefacatori, ci ca unor servi si slujitori ai lui Dumnezeu".

Prin invatatura acestui frumos pasaj, Sf. Ioan Damaschin restabileste nu numai legitimitatea cultului Sfintilor in raport cu cultul Mantuitorului, ci si cultul icoanei sfintilor in raport cu cultul icoanei Mantuitorului. Definitia Sinodului VII ecumenic va preciza termenii, aratand ca inchinarea datorata lui Dumnezeu se numeste adorare, iar cea datorata icoanelor venerare.

Autorul tratatelor contra iconoclastilor ne indeamna "sa ne inchinam si sa ne adresam numai Ziditorului si Creatorului, ca unui Dumnezeu, vrednic, prin fire, de a fi inchinat. Sa ne inchinam si Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, nu ca lui Dumnezeu, ci ca Maicii Dumnezeului intrupat. Sa ne inchinam si sfintilor, ca prietenilor alesi ai lui Dumnezeu si ca unora ce au dobindit deplina incredere pe langa El".

De remarcat ca autorul nostru nu face deosebire intre cultul datorat Prea Sfintei Fecioare si cel datorat sfintilor in general. In acest context este justificata aceasta nedeosebire pentru ca se are in vedere pe de o parte cultul pe care-l datoram lui Dumnezeu, singurul vrednic de inchinare prin firea Sa, iar pe de alta parte, cultul datorat creaturilor, intre care intra si Preacurata Fecioara Maria, ce sunt vrednice de inchinaciune numai prin relatia lor cu Dumnezeu.

Sfantul Ioan Damaschin - Rolul icoanelor in cult

Daca cultul si folosirea sfintelor icoane au un suport teologic, acesta se amplifica atunci cand avem in vedere rolul sfintelor icoane in cultul Bisericii de totdeauna, fiind totodata si motivul forte care impune icoana in evlavia crestina. Acest rol are un dublu aspect : a) instructiv-educativ si b) harismatic.

a) Instructiv-eduaativ. - Suportul teologic al icoanei se definea de-abia acum cand cultul ei fusese atacat de iconoclasti, dar uzul icoanelor era vechi in Biserica, impus mai ales pentru folosul sau didactic. Invocand texte mai vechi, mai ales din Parintii capadocieni, care au evidentiat acest aspect al importantei icoanelor in cult, Sf. Ioan Damaschin precizeaza ca "icoanele sunt carti pentru cei nestiutori de carte si cronici care vorbesc neincetat, ai cinstirii sfintilor, instruind fara cuvinte pe cei care le vad si sfintind vederea. Nu am prea multe carti - continua eruditul autor al "Sfintelor Paralele, - si nici nu am timp liber spre a citi , intru insa in biserica, spitalul obstesc al sufletelor, inabusit de ganduri ca de niste spini, podoaba picturii ma atrage sa nu uit, imi desfateaza vederea ca o livada si, pe nesimtite, marirea lui Dumnezeu patrunde in suflet. Am privit rabdarea mucenicului, rasplata cununilor si ma aprind ca prin foc cu dorinta de a-l imita. Cazand la pamant ma inchin lui Dumnezeu prin mijlocirea mucenicului si ma mantui". Este schitat aici intr-un mod magistral efectul psihologic-educativ al icoanelor. Icoanele isi indeplinesc rolul instructiv prin faptul ca ne pun mereu in fata faptele trecute, minunile sau virtutile "spre slava, cinstea si cunoasterea celor care au invins si s-au distins in virtute", dar aceasta instruire se face cu un scop educativ : "Ca sa evitam cele rele si sa ravnim virtutile".

Rolul icoanelor n-are numai o directie umana, ci in acelasi timp el are si o directie spre Dumnezeu, caci "sunt facute spre slava Lui si a Sfintilor Lui, spre ravnirea virtutii si evitarea viciului si spre mantuirea sufletelor".

b) Harismatic. - Prin teologia sa asupra icoanelor Sf. Ioan Damaschin "a largit dezbaterea, legand foarte abil problema cultului si a folosirii icoanelor, in legatura cu rolul jucat de riturile si obiectele sensibile in opera mantuirii si a sfintirii noastre, de problema posibilitatii sfintirii si ridicarii materiei la o stare supranaturala". Este adevarat ca "a atribuit icoanelor o calitate, o putere quasi-sacramentala, este una dintre problemele teologiei bizantine", dar, dat fiind caracterul apologetic al tratatelor Sfantului Ioan Damaschin, in ele este abia atinsa aceasta problema si asa destul de sensibila.

Asa cum se da har dumnezeiesc "celor materiale din pricina numelor celor pictati pe icoane", tot asa "daca cel zugravit este plin de har, participa si icoanele la har in masura credintei".
Prin aceasta se contureaza deplin pozitia si rolul icoanelor in cultul crestin din totdeauna, in cadrul caruia apar ca o necesitate de forma prin rolul lor instructiv-educativ si harismatic, devenind "un mijloc de comuniune intre cel care se roaga si Dumnezeu, Fecioara sau sfinti" .

Din perspectiva secolelor care au trecut si care au confirmat ortodoxia invataturii autorului celor trei tratate impotriva iconoclasilor, este foarte usor sa apreciem aportul imens adus de autorul lor la definitivarea teologiei icoanelor. Sf. Ioan Damaschin a tinut sa specifice ca invatatura sa este "traditia Bisericii", afirmatie justificata mai ales de bogatele citate din Sfintii Parinti cu care se incheie fiecare tratat.

Prin invatatura sa, Sf. Ioan n-a impus icoana in cultul Bisericii, unde ea exista de la inceput, ci a dat numai acestei practici un suport doctrinar solid, dupa criteriile Revelatiei din Sf. Scriptura si Sf. Traditie. Icoana reprezinta una dintre functiile materiei de a mijloci intelegerea celor nevazute, de a tine locul cuvantului, fie pentru cei care stiu sa citeasca, de a tine locul cuvantului, fie pentru cei care n-ar sti sa citeasca, de a face vii in mijlocul nostru exemplele de virtute ale sfintilor, spre a ne indemna la a-i imita, spre a mijloci harul mantuitor dar, mai ales, spre a contribui la descoperirea slavei lui Dumnezeu.

Prin aceasta invatatura, teologul icoanelor lasa Bisericii truda vietii si rodul evlaviei lui, incheind prin moartea sa perioada patristica, aceea care a dat crestinatatii pe marii si neintrecutii ei aparatori. Prin hotararea dogmatica a Sinodului VII ecumenic, Biserica a preluat si oficializat invatatura Sf. Ioan Damaschin cu privire la importanta Sfintelor icoane in cultul crestin. Aceasta invatatura se bucura si astazi de aceeasi valabilitate in Biserica Ortodoxa.

In lumina spiritului ecumenist, din perspectiva caruia sunt astazi reconsiderate vechile raporturi dintre diferitele confesiuni crestine, dintre care unele n-au mai pastrat integritatea cultului crestin din epoca Bisericii ecumenice, se poate aprecia ca precizarile facute de Sf. Ioan Damaschin, cu privire la cultul Sfintelor icoane, nu numai ca justifica practica ortodoxa a cinstirii icoanelor, ci o si impun acolo unde a fost inlaturata.

Pr. Prof. Viorel Ionita
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/cuviosul-ioan-damaschin/sfantul-ioan-damaschin-aparator-cultului-sfintelor-icoane-69559.html