Hristos n-a spus întii-stătătorului Bisericii: „Leagă pe unul ca acesta!”, ci: „Oricite vei lega”, îngăduind totul celui nedreptăţit, legătura rămîne nedezlegată, iar vinovatul va suferi cea mai grea pedeapsă. Nu-i de vină cel care l-a spus Bisericii, ci cel care nu s-a lăsat convins de Biserică. Ai văzut că l-a legat cu două lanţuri: şi cu pedeapsa de pe lumea aceasta și cu chinul de pe lumea cealaltă? L-a amenințat cu aceste pedepse pentru ca să nu i se întîmple asta, ci, temîndu-se şi de alungarea din Biserică și de primejdia legăturii cu care are să fie legat în ceruri, să ajungă mai blând. Acela, cunoscînd acestea, îşi va potoli miînia, dacă nu de la început, cel puțin în fața atâtor judecători, care-i stau în față. De aceea a şi pus Hristos primul, al doilea şi al treilea scaun de judecată; nu l-a alungat dintr-o dată; dacă nu ascultă de întîiul scaun de judecată, să vină la al doilea; dacă-l disprețuieşte și pe acesta, să se teamă de al treilea; iar dacă nu ține seamă nici de acesta, să se spăimînte de pedeapsa viitoare şi de hotărîrea și judecata lui Dumnezeu. Vezi că pune şi în alt chip capăt vrajbei, că spulberă micimea sufletească şi că împacă pe cei certați nu numai prin amenințarea cu pedeapsa, ci şi prin bunătăţile pe care le rodeşte dragostea?
După ce a arătat pedepsele ce-i aşteaptă pe cei certaţi, arată acum răsplăţile cele mari pe care le primesc cei ce trăiesc în pace. Cei ce se ințeleg înduplecă pe Tatăl să le dea ceea ce cer şi au în mijlocul lor pe Hristos.
- Oare nu sînt nicăieri doi oameni care se înțeleagă?
- În multe locuri şi poate pretutindeni.
- Pentru ce atunci nu dobîndesc tot ce cer?
- Pentru că multe sînt pricinile care fac să nu dobândească ce cer; sau cer de multe ori cele ce nu le sînt de folos. Şi pentru ce te minunezi că se întîmplă aceasta unora, cînd și Pavel a păţit la fel cînd a auzit:
„Destul îţi este harul Meu! Că puterea Mea în slăbiciune se desăvîrşeşte" ; sau sînt nevrednici cei ce cer şi nu aduc lui Dumnezeu şi din partea lor ceea ce sînt datori să aducă; pentru că Hristos vrea ca aceia care cer să fie ca apostolii, de aceea a şi spus: „dintre voi”, adică virtuoşi, cu o viaţă îngerească; sau se roagă împotriva duşmanilor lor, cerînd lui Dumnezeu să-i răzbune și să-i pedepsească pe duşmani; iar aceasta nu-i îngăduit, că spune Domnul: „Rugaţi-vă pentru duşmanii voştri”; sau cer milă de la Dumnezeu, deşi păcătuiesc şi nu se pocăiesc; şi e cu neputinţă ca aceştia să primească, nu numai dacă se roagă ei, dar chiar dacă s-ar ruga pentru ei alţii care au mare îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, de pildă s-a rugat şi leremia pentru iudei, dar a auzit: „Nu te ruga pentru poporul acesta, că nu te voi asculta ”. Dacă ai toate acestea, adică dacă ceri cele de folos, dacă aduci lui Dumnezeu și tu din partea ta ceea ce ești dator să aduci, dacă ai o viață apostolică, dacă ai dragoste de aproapele şi trăieşti cu el în bună înțelegere, roagă-te și vei dobîndi ce ceri, că iubitor de oameni e Stăpînul.
Apoi, după ce a spus: „De la Tatăl Meu” — ca să arate că EI este Cel Ce dă şi nu numai Tatăl Său — a adăugat: „Că unde sînt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sînt şi Eu în mijlocul lor”.
- Ce? Nu sînt adunaţi doi sau trei în numele Lui?
- Sînt, dar rar. Aici Hristos nu vorbeşte simplu de adunare, nici nu cere numai lucrul acesta, ci mai cu seamă ceea ce am spus mai înainte, anume şi cealaltă virtute odată cu aceasta; iar virtutea aceasta o cere cu multă stăruință. Cu alte cuvinte, Hristos spune așa: „Dacă cineva Mă are pe Mine pricină premergătoare a dragostei lui față de aproapele, voi fi cu el dacă săvirșeşte şi celelalte virtuţi”.
Acum însă vedem că majoritatea oamenilor au cu totul alte temeiuri de dragoste şi prietenie. Unul iubeşte pentru că e iubit, altul, pentru că este cinstit; altul, pentru că cutare i-a fost de folos la o nevoie sau la o afacere oarecare; altul, pentru altă pricină asemănătoare. Cu greu vei găsi pe cineva care, pentru dragostea de Hristos, să iubească pe aproapele său cu adevărat şi aşa cum trebuie să-l iubească. Pe cei mai mulți dintre oameni îi leagă unii de alţii afacerile şi treburile lumeşti. Pavel n-a iubit aşa, ci pentru Hristos. Din pricina aceasta la Pavel, chiar cînd nu era iubit aşa cum iubea el, dragostea lui nu se stingea, pentru că-i pusese rădăcină puternică dragostea de Hristos. Acum însă ucrurile sînt cu totul altfel. Dacă vom cerceta cu atenţie vom vedea că la majoritatea oamenilor altele sînt pricinile care îi fac să se iubească între ei decît dragostea de Hristos.
Petru a socotit că-l spune lui Hristos mare lucru; de aceea a adăugat cu încredere: „Pînă la şapte ori”? Cu alte cuvinte Petru Îl întreabă pe lisus: „De cîte ori să fac ceea ce ai poruncit să fac? Dacă fratele meu îmi greşeşte mereu, dar se căieşte cînd îl mustru, de cîte ori poruncești să-l tot iert? Cu cel ce nu se căieşte de greşeala făcută şi nici nu se recunoaşte vinovat, mi-ai spus s-o curm cu el, zicînd: „Să-ţi fie ție ca un păgîn şi vameş”. Cu acesta însă nu mi-ai dat o astfel de poruncă, ci mi-ai poruncit să mi-l apropii. De cîte ori, dar, trebuie să-l iert dacă se pocăieşte, după ce îl mustru? E destul de şapte ori?”
- Ce-i răspunde lui Petru Hristos, bunul şi iubitorul de oameni Dumnezeu?
- „Nu-ţi spun de şapte ori, ci de şaptezeci de ori cîte şapte!” Aceste cuvinte ale lui Hristos nu arată un număr precis, ci un număr nesfârşit, e vorba să iertăm pururea și necontenit. După cum cuvîntul „de o mie de ori” arată de „nenumărate ori”, tot aşa şi aici. Cînd Scriptura spune: „Cea stearpă a născut şapte”, spune că a născut mulți copii. Deci Hristos n-a mărginit iertarea la numărul acesta, ci a arătat că trebuie să iertăm pururea şi necontenit. Asta a arătat-o şi prin pilda pe care a spus-o îndată. Ca să nu se pară că dă o poruncă grea şi împovărătoare, cînd a spus: „De şaptezeci de ori cîte şapte”, a dat pilda cu datornicul nemilostiv. Prin această pildă Hristos a urmărit mai multe lucruri: întîi, a deschis cale poruncii Sale de a ierta necontenit; apoi, a smerit pe cel care se mândrește că iartă, în sfîrşit a arătat că nu e greu să ierţi, ci foarte uşor. De aceea a dat ca pildă iubirea Sa de oameni, pentru ca punînd faţă în față iubirea ta de oameni cu iubirea Lui, să cunoşti că chiar dacă ai ierta de șaptezeci de ori cite șapte, chiar dacă ai ierta necontenit pe toți cei ce-ţi greşesc, iubirea ta de oameni față de bunătatea lui Dumnezeu cea nemărginită - de care ai să ai atita nevoie cînd ai să fii judecat şi ai să dai seamă de faptele tale - e ca o picătură de apă față de un ocean nemărginit; dar, mai bine spus, chiar cu mult mai mult.
