Sf. Cuvios Sofronie Saharov de la Essex

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                 

Sf. Cuvios Sofronie Saharov de la Essex ne spune cum să facem rai din iadul contemporan în care trăim

"Un om a ajuns în iad. Deşi era păcătos, îl iubea totuşi pe Dumnezeu, şi voia să se roage şi să fie cu El. Aşa că s-a hotărât să-şi zidească o bisericuţă. A început el să măsoare locul, ca să-i pună temelia. Văzându-l, un drac a venit şi l-a întrebat ce face acolo.

Omul i-a răspuns: «Vreau să zidesc o biserică în care să mă rog lui Dumnezeu». Dracul, când l-a auzit, s-a neliniştit: cum să zideşti o biserică în iad?! A încercat să-l împiedice, dar omul a rămas statornic în hotărârea sa şi şi-a continuat lucrul.

Au venit atunci şi alţi draci. Aceştia au încercat să-l convingă de zădărnicia zidirii unei biserici, dar omul nici nu-i băga în seamă. În cele din urmă, l-au chemat pe însuşi satana.

Acesta a căutat în tot chipul să-l convingă pe om, cu ameninţări şi cu vorbe mieroase, că nu are rost ceea ce face.

În cele din urmă, văzând că nimic din ceea ce zicea nu-l putea opri pe creștinul cu pricina, satana s-a umplut de amărăciune şi, împreună cu ceilalţi diavoli, l-au luat pe sus şi l-au aruncat afară din iad!”.

Şi Părintele Sofronie continua, râzând din toată inima, cu râs duhovnicesc, adânc şi mângâietor: „Aşa şi noi, în iadul în care trăim zi de zi, să clădim «bisericuţa» noastră, şi iadul ne va vărsa afară, azvârlindu-ne în Rai!… Aşa, iubiţii mei fraţi şi surori, ţineţi tare această linie a rugăciunii. Amintiţi-vă întotdeauna de Hristos Care, în vremea Lui, Singur urca pe Golgotha, purtând toate scârbele întregii lumi!”


                                                   Oamenii singuri își zidesc propriul iad


Mândria este întunecatul hău cel fără de fund în care s-a afundat omul în căderea lui. Înclinând spre ea de bunăvoie, el a orbit duhovnicește și s-a făcut neputincios a-i recunoaște prezența în mișcările inimii și minții.

Numai Lumina cea nefăcută, prin pogorârea sa peste noi, din credința în Dumnezeirea lui Iisus Hristos, face cu putință a zări esența metafizică a mândriei. Harul Duhului Sfânt luminează inima omului, iar el descoperă înlăuntrul său prezența unei tumori maligne care îi aduce moartea.

Celui ce a trăit experiența iubirii Dumnezeiești, în chip firesc, îi este îngrețoșător mirosul specific, otrăvitor, cu care este îmbibată patima mândriei. Despărțindu-l de Dumnezeu, mândria face ca omul să se închidă în propriul cerc. Cel mândru, oricât de dăruit ar fi din punct de vedere intelectual, pururea și pentru totdeauna va petrece în afara iubirii atot-îmbrățișătoare a lui Hristos.

Îmbătat în Rai de îndulcirea otrăvii autoîndumnezeirii luciferice, omul a înnebunit și s-a făcut prizonierul iadului. Întors întru sine însuși ca și către un centru, el mai curând sau mai târziu se va izbi de chinuitoare pustietate: cea dintru carea fusese chemat de către Făcătorul în această viață.

Întorcându-se în afara sa, spre a afla compensație în lumea înconjurătoare, el se face jertfa a toată pervertirea, devine capabil de orice nelegiuire. Nenumărate sânt formele în care se ivește mândria, dar ele toate scâlciază chipul lui Dumnezeu în om. În afara lui Hristos, fără Hristos, tragismul istoriei pământești a omenirii este de nerezolvat. Atmosfera pământului este îmbibată de mirosul sângelui. Zilnic lumea întreagă se hrănește cu vești despre ucideri sau despre chinurile celor biruiți în ciocniri fratricide. Întunecați nouri ai urii ascund de la privirile noastre Lumina cerească. Oamenii singuri își zidesc propriul iad.

Nu fără schimbarea noastră totală, prin pocăință, va veni izbăvirea lumii: ,,izbăvire” din cel mai groaznic dintre toate blestemele – războiul. Smeritului purtător al iubirii îi este mai de dorit a fi omorât, decât a omorî.

Vom vedea pe Dumnezeu precum este – Arhim. Sofronie Saharov – Editura Sofia 2005, pag. 37-38

Cel ce se smereşte se va înălţa.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

 Trebuie sa păstrăm, în acelaşi timp, un elan foarte puternic spre Dumnezeu şi conştiinţa insuficientei şi sărăciei noastre. Daca suntem mulţumiţi de noi înşine, rugăciunea sa fie ceea ce ar trebuie sa fie: erupţia unui vulcan. Într-o societate, unde fiecare se imaginează fiind primul, nimeni nu progresează. In schimb, daca se considera întotdeauna ultimul, întâlnirea cu aproapele devine de fiecare data prilejul unui folos şi al unui spor duhovnicesc. Astfel, e preferabil sa fii ultimul. Daca sunt primul, e o plictiseala groaznica. Daca sunt ultimul, e o bucurie continua, pentru ca învăţ mereu ceva util. Sa ne smerim continuu: iată lucrarea noastră! 

Domnul a spus: Cel ce se smereşte se va înălţa. Doar Dumnezeu singur poate sa înalţe. Problema vieţii cotidiene este, ascetic vorbind, legata de frica de Dumnezeu. Aceasta este un dar extrem de preţios. Prin ea cerem lui Dumnezeu sa ne povăţuiască în viaţa de zi cu zi, în fiecare clipa. Printr-o acţiune a harului care scapă logicii noastre, intram pe nesimţite în libertatea copiilor lui Dumnezeu. Sa rămânem în fiecare moment în frica de Dumnezeu. Astfel, vom ajunge sa slujim pe semenii noştri şi sa lucram la mântuirea noastră. Nu încetaţi, în fiecare zi, să-L rugaţi pe Dumnezeu sa va Dăruiască Duhul Sfânt, harul pentru a împlini şi a ne însuşi poruncile lui Hristos, pana ce ele devin a doua natura. Scopul final este ca mintea noastră sa se găsească mereu unita cu inima. Aceasta unire a inimii şi a mintii este chiar locul rugăciunii. Practic, cel mai adesea, stand aşezaţi rostim rugăciunea fara glas, în locul inimii. La început, trebuie sa legam rugăciunea de respiraţie.

 Când inspiram, spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”. Apoi, cu expiraţie, spunem: „miluieşte-mă”. Ne concentram toată atenţia asupra numelui lui Hristos şi asupra cuvântului „miluieşte-mă”. 

Sa nu acceptam nici un alt gând. La început, acest act, în aparenta atât de simplu, este dificil; în loc sa fim liniştiţi, luptam. Totuşi, putin cate putin, ne obişnuim sa ne păstrăm atenţia pe locul cel mai înalt al inimii. Ne vom obişnui treptat cu rugăciunea.

            Când începem sa rostim numele lui Hristos, o mulţime de „gânduri” ne învăluie. De îndată ce rugăciunea se termina, atacul dispare. Ieşim cu sufletul eliberat, atunci când, în timpul rugăciunii, „gândurile” ne asaltează. 

Rugăciunea dezvăluie patimile care sunt în noi. Aceste atacurile dezvăluie, de obicei, conţinutul fiinţei noastre. In momentul rugăciunii, noi luptam cu toate aceste imagini, cu toate aceste patimi şi griji pentru a rosti numele lui Hristos cu o minte curata. 

Daca simtim o anumită antipatie fata de cineva, cel mai bine este sa nu ne gândim nici la chipul acestei persoane, nici la cauza acestei uri, ci sa ne rugam independent de toate acestea. Prin aceasta lucrare interioara, putem sa trecem peste antipatia noastră, sa refuzam imaginea născută din patimile noastre. Daca ne ataca „gândurile” şi ne împiedică sa ne rugam curat, trebuie sa răbdăm şi sa strigam: „miluieşte-mă pe mine! „. Prin aceasta împotrivire activa, transformam, putin cate putin, natura umana căzută, care face din noi copiii primului Adam. Luptam, şi aceasta lupta trebuie sa fie, cu adevărat, profunda, sa îmbrace o forma cosmica. Nu, noi nu suntem doar nişte indivizi atacaţi de „gânduri”. 

Cu răbdare sa strigam: „Miluieşte-mă, miluieşte-mă!”. Iată maniera de a rezista „gândurilor” urate şi de a le împiedica sa ne stăpânească. Nu va descurajaţi prea repede, ci repetaţi rugăciunea, pana când ea se va întipări în mintea voastră.”Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Când rostim aceasta rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personala care scapă raţiunii noastre. 

Viaţa lui Hristos pătrunde treptat în noi. Unii se roagă cu gândul, cu mintea. Or, nu poate exista rugăciune acolo unde nu e participarea inimiii. In rugăciune, inima şi mintea sunt, în mod indisolubil, unite. Rugaţi-vă în camera voastră. Unii vor putea sa se scoale cu o ora mai devreme, alţii cu o jumătate de ora, alţii cu un sfert de ora sau zece minute.

 Asta depinde de puterile fiecăruia. Dar trebuie s-o faceţi. Astfel, inima şi mintea voastră se vor obişnui sa trăiască mereu şi pretutindeni cu rugăciunea. 

Când rostiţi rugăciunea lui Iisus, împiedicaţi orice alt gând sa va atace. Cei care sunt începători în viaţa duhovniceasca trebuie sa înveţe sa lupte împotriva poftelor trupeşti. Rugaţi-vă seara, dimineaţa şi în celelalte clipe ale vieţii voastre de zi cu zi. Rugaţi-vă pentru alţii. Numai prin unitate în Duhul Sfânt veţi fi capabili sa lucraţi mântuirea voastră. Rugaţi-vă pentru semeniii voştri şi cereţi lui Dumnezeu sa va binecuvinteze prin rugăciunile lor. Când ne rugam pentru o persoana bolnava, rostim numele ei şi ne gândim la ea cerând lui Dumnezeu sa o vindece. Nu este o iluzie, ci o realitate. 

Nu este un păcat, ci o atitudine de iubire creştineasca pentru fratele nostru. Când sufletul nostru este în întregime îndreptat spre Dumnezeu, toate întrebările încetează. Nu mai exista decât o întrebare: Cum sa dobândim pe Duhul Sfânt în noi şi să-L păstrăm? 

În zborul sufletului spre Dumnezeu, putem atinge sfera rugăciunii curate. 

Când rugăciunea devine curata, o altfel de vedere se naşte în om. Tot ceea ce a asimilat în aceasta lume, prin experienta sau prin studii, este depăşit. In starea de rugăciune, omul nu-şi cunoaşte nici vârsta, nici starea sociala sau ierarhica. Toate detaliile vieţii pământeşti sunt depăşite. Înţelegem mai bine sensul cuvintelor lui Hristos: Şi în ziua aceea, nu Ma veţi mai întreba despre nimic.

                                                     Cum sa ne comportam în Biserica? 

Trebuie sa fim încordaţi şi concentraţi; sa avem o tensiune, adică o atenţie foarte mare pentru ca sa nu fim distraşi de lucruri superficiale şi de gânduri străine. Când sufletul nostru e liber de patimi, firea noastră alterata prin căderea în păcat este redusa la frumuseţea ei originala. Daca suntem după chipul lui Dumnezeu, revelaţiile devin fenomene normale. Calea creştineasca înseamnă să-ţi umpli sufletul şi inima de cunoaşterea superioara a lui Dumnezeu. Doar printr-o experienta îndelungată, ce poate dura luni şi ani, putem dobândi, încetul cu încetul, o atitudine creştineasca în rugăciune. Fiţi nebuni, nebuni precum adevăraţii asceţi! 

                                                               De ce nebuni? 

Pentru ca a fi creştin înseamnă a trai pe doua planuri în acelaşi timp: în prezent şi în veşnicie. O repet: sa ne sporim acum atenţia pentru zidirea vieţii noastre. Păstraţi toate acestea în conştiinţa voastră şi viaţa va va fi plina de interes, nu doar în fiecare zi, ci în fiecare clipa.

 Nu uitaţi aceste cuvinte. Dumnezeu v-a dat timp pentru a lucra la mântuirea voastră veşnică. Nu-l irosiţi!

Cuv-arhim-sofronie

Rugaciunea de dimineata a parintelui Sofronie Saharov

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
                                     

Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule.

Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice întinăciune a trupului şi a duhului.
Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!

Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ți pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă. Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte, ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tăinuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.

A-L trai pe Hristos ...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Cel mai bine este sa nu dam atenţie gândurilor şi sa ne cufundam în rugăciune, sa vorbim cu Dumnezeu prin rugăciunea noastră. Exista diferite metode de a ne împotrivi gândurile rele, de a ne elibera mintea de orice gând pătimaş sau blasfemiator. Prima, recomandata de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, este pocăinţa. A doua, este de a ne muta atenţia şi întreaga noastră fiinţă asupra altui lucru. Când acest interes pentru altceva se intensifica, diavolul ne neglijează şi ne părăseşte. 

        Daca patimile noastre sunt puternice şi daca un gând groaznic, sălbatic, pătimaş, nu vrea sa ne părăsească, nu ne mai ramane decât sa luptam cu lacrimi pana când va pleca acest gând rau. Mintea noastră este într-o lupta continua cu vrăjmaşul. Pentru a spori duhovniceşte este necesara aceasta stare de lupta permanenta.

      Caci, daca ne lenevim, il lăsăm pe diavol, care nu doarme niciodată, să-şi facă lucrarea sa, iar noi riscam sa ne pierdem mântuirea. Privegherea. Iată cu ce trebuie sa începem, pentru ca nimic, oricât de uşor ar fi, nu se poate face fara ajutorul lui Dumnezeu. Lumina care ne înconjoară trăieşte, astăzi, într-un mod mai agitat decât altădată. Dar cu cat intervin mai multe schimbări în lume, cu atât este mai greu sa ne păstrăm o conştiinţă creştineasca. Suntem atacaţi de pretutindeni, de tot felul de idei care tulbura cursul vieţii noastre. 

In timpul furtunilor epocii contemporane, trebuie sa fim mereu vigilenţi. Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultaţi cuvântul Sfintei Evanghelii, privegheaţi şi încetaţi de a mai fi copii. Sa păstrăm aceasta trezvie, care menţine trupul într-o tensiune permanenta. Datorita acestei tensiuni, chiar dormind putem pastra în minte scopul vieţii noastre.

    Rugăciunea poate sa pătrundă pana în ceea ce psihologii numesc subconştient. Un adevărat ascet se cercetează pe sine mereu, chiar şi în somn. Daca mintea sa este invadata de gânduri urate, el se scoală şi se roagă. Astfel, putin cate putin, conştiinţă va lumina tot ceea ce facem zilnic. Nu lăsaţi ca lucrurile acestei lumi sa va împrăştie mintea. Concentraţivă toată atenţia, dedicaţi-vă toată puterea unei vieţi care sa corespunda duhului poruncilor Evangheliei. Sa ne păzim mintea cu privire la placerile lumii exterioare. Fara asceza, niciodată mintea noastră nu poate sa rămână permanent în Dumnezeu. Din aceasta viaţă trebuie sa învăţăm sa rămânem în Dumnezeu, ca sufletul nostru după moarte. 

Cat despre vise, nu pot sa spun mai multe decât Sfântul Ioan Scărarul. Sfatul cel mai bun, după Sfinţii Părinţi, este sa nu credem în vise. Pentru a ne face sa credem în ele, vrăjmaşul poate, într-adevăr, sa dea naştere unor vise care se împlinesc în realitate. Deci, trebuie sa fim foarte atenţi. Este suficient ca o singura data sa credem şi ne primejduim sa cădem în înşelare, însoţită de toate urmările sale. Avem cuvântul lui Hristos şi al Sfinţilor Apostoli; el ne este de ajuns. Este foarte important sa nu căutăm niciodată sa obţinem semne concrete care sa releve bunăvoinţa divina, ca, de exemplu, darul de a face minuni. 

       A-L trai pe Hristos prin şi prin sine, într-un fel aparte de ceilalţi, înseamnă sa încerci experienta insuficientei fiinţei umane pentru viaţa creştină. In schimb, când doua, trei, patru sau chiar mai multe persoane se unesc în acelaşi scop, puterea, fiecăruia ete multiplicata la infinit. Sfânta Scriptura spune: Vai de cel ce este singur. In schimb, în doi, rămânem de neclintit. Important, într-o comunitate, este ca toţi sa avem aceeaşi viziune, pentru a ne lucra în acelaşi scop propria mântuire, a semenilor noştri şi a tuturor celor care vin la noi să-l ajutam. Absolvirea unei facultăţi de teologie nu este suficienta pentru mântuire. 

Citiţi mai ales pe Sfinţii Părinţi. Acolo veţi afla adevărata teologie, lucrarea mintii şi a inimii, când este vorba de Dumnezeu. Rugăciunea curata a inimii nu este dăruită celor care studiază mult. In acest sens, calea cunoaşterii aprofundate a teologiei nu este deloc eficace şi poate, doar rareori, sa conducă la rugăciunea curata. Rugăciunea curata a inimii nu este dăruită celor care studiază mult. In acest sens, calea cunoaşterii aprofundate a teologiei nu este deloc eficace şi poate, doar rareori, sa conducă la rugăciunea curata.

 Teologia este starea duhului apărută datorita acţiunii harului dumnezeiesc. In aceasta consta diferenţa dintre teologie şi filosofie, dintre adevărata teologie şi teologia intelectuala. Daca un asemenea har va atinge inima, nu va va mai părăsi pe pământ. Este inepuizabil, caci în el se afla începutul vieţii veşnice. Chiar daca trupul vostru se descompune, acest har va trai în voi cu putere. Dumnezeu poate sa atingă sufletul omului şi să-l dăruiască cu uşurinţă cunoaşterea de sine. Este o mare diferenţă intre aceasta cunoaştere şi aceea care se dobândeşte în şcolile teologice. Poate deveni foarte dăunătoare sufletului studierea teologiei fara a avea o experienta de viaţă trăită în duhul lui Hristos. Se risca într-adevăr sa se studieze teologia ca o filosofie sau poezie, mai ales în formele ei apofatice. Se risca sa se adopte o atitudine falsa, sa se creadă superior şi aceasta este suficient pentru a fi pierdut. O cu totul alta cale trebuie sa căutăm pentru a trai în Hristos.

 Cunoaşterea teologica învăţată în scoli şi care a devenit o specialitate intelectuala accesibila tuturor, nu duce la cunoaşterea lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu vine din viaţă în Hristos, care se naşte în adâncurile inimii. Putem fi înşelaţi daca apreciem ca ceea ce aduce cunaosterea teologica este mai mult decât sfinţenia vieţii. Poţi sa fii mare savant, sa ai diplome academice şi sa ramai cu totul indiferent fata de mântuire. 

Când trăieşti o viaţă sfântă şi fara de păcat, cunoaşterea intelectuala poate sa dea roade duhovniceşti minunate. In schimb, o cunoaştere fara iubire nu poate sa mântuiască pe nimeni.

Parintele Sofronie Saharov

Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

“Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznind să Te chem: Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să Te rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.

Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultimea mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singură lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.

Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă.

Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii Mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.

Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea!”

Rugăciune

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

O rugăciune MINUNATĂ la revărsatul zorilor a Cuviosului Sofronie Saharov,
tradusă de Ieromonahul Rafail Noica. Este atât de splendidă şi cuprinzătoare
această rugăciune, încât oricare dintre noi, fie că este sau nu în vreun necaz,
dacă o va spune dimineaţa, îi va fi de un real folos... Doamne ajută!

       Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea
nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul
botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te
căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât
numai în Tine, Dumnezeule.

Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre
Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu
credinţă, veţi primi" şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă".
De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice
întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în
toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste,
blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de
prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea
voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa
mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi
întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie.De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea
mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci
când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne,
ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de
pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu.
Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu
întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă
laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale
să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!

Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii
de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari,
dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.
Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci
mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui
mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată
inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea:
din toată fiinţa mea.

Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ti pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu
mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă.
Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte
ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel
ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tainuite, de toată răutatea ascunsă întru
mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare
mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea.

Amin!