29 august 2012

SEMNIFICAŢIA ZILEI DE 29 AUGUST PENTRU ORTODOCŞI


     În aceasta luna în ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc înainte-mergator si Botezator Ioan. 

     Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.
Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte.
            Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".
           Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.
Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.
       Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. 

                                                        SEMNIFICAŢIA ZILEI 

Creştin ortodocşii prăznuiesc la 29 august Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, zi de post, indiferent când ar cădea cinstitul praznic în săptămână, de altfel, ultima mare sărbătoare a anului bisericesc ce se încheie la sfârşit de august.

        Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, fiind fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, descendentă din seminţia lui Aaron. Cu şase luni înainte de naşterea Domnului Iisus Hristos, s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui zămislire a fost vestită tatălui său, de către îngerul Gavriil, în timp ce acesta slujea la templu. Cum preotul Zaharia şi soţia sa Elisabeta se aflau la o vârstă înaintată, arhiereul a pus la îndoială cele vestite de Sfântul Înger, motiv pentru care i s-a spus că va rămâne mut până când i se va naşte fiul, căruia îi va pune numele Ioan. Când s-a plinit vremea, iar Elisabeta a născut, cei care erau de faţă la tăierea împrejur au dorit să pună pruncului numele Zaharia, după tatăl său, însă mama Sfântului s-a opus categoric. "Şi răspunzând, mama sa a zis: «Nu!; ci Ioan se va chema». (Luca, 1, 60) Şi i-au făcut semn tatălui său, cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris: «Numele lui este Ioan». Şi toţi s’au mirat. Şi îndată gura şi limba i s’au deschis; şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu". (Luca, 1, 62-64)

    Auzind Irod împărat de naşterea Sfântului Ioan a poruncit să fie ucis, de teamă să nu fie "împăratul Iudeii", despre care auzise. A trimis soldaţi în casa arhiereului Zaharia, însă nu l-au aflat pe prunc, fiindcă Elisabeta prinsese de veste şi îşi luase fiul şi se ascunseseră în munţi, iar prin rugăciunea ei stăruitoare către Domnul, muntele s-a deschis în chip minunat şi i-a cuprins într-o peşteră, spre a nu fi descoperiţi, apoi s-a închis. Arhiereul Zaharia, aflat la biserică, a fost ucis de soldaţii care au revenit, căutându-i fiul, cărora le-a grăit: "Voi îmi veţi ucide trupul, dar Domnul îmi va primi sufletul". În peşteră, Sfânta Elisabeta a vieţuit alături de fiul său încă 40 de zile după plecarea la cele veşnice a Sfântului Zaharia, apoi s-a mutat şi ea la Domnul. Hrănit şi păzit de îngeri, Sfântul Ioan Botezătorul a vieţuit în pustie până în ziua în care a ieşit spre a găti calea Domnului.

Sfânta Evanghelie după Marcu ne spune că "După cum este scris în profetul Isaia: «Iată, Eu îl trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care-ţi va pregăti calea; glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi-I cărările»,
       Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi ieşeau spre el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, cu cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: «Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v’am botezat cu apă, dar el vă va boteza cu Duh Sfânt». Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi S'a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel pogorându-Se peste El. Şi glas s’a făcut din ceruri: «Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit»." (Marcu, 1, 2-11)

        Tot Sfânta Scriptură ne spune că din porunca lui Irod, Înaintemergătorul Ioan a fost întemniţat şi ulterior ucis, la cererea Irodiadei şi a fiicei sale. "(...) Irod, prinzându-l pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său; pentru că Ioan îi zicea: «Nu-ţi este îngăduit s’o ai de soţie». Şi voind să-l ucidă, s’a temut de mulţime, că-l socoteau profet. Dar prăznuind Irod ziua sa de naştere, fiica Irodiadei a jucat în faţa oaspeţilor şi i-a plăcut lui Irod. Pentru aceasta, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama ei, i-a zis: "Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul". Şi regele s’a întristat, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă cu el, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui Ioan a fost adus pe tipsie şi dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi venind ucenicii lui, i-au luat trupul şi l-au înmormântat şi s'au dus să-I dea de ştire lui Iisus". (Matei, 14, 3-12)

Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiţia Bisericii, o istorie aparte. A fost pierdut de trei ori şi tot de atâtea ori aflat. Prima şi a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului este prăznuită la 24 februarie, în timp ce a treia aflate este prăznuită la 25 mai. 

                                                            EVANGHELIA
Marcu VI, 14-30
14. Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.
15. Alţii însă ziceau că este Ilie şi alţii că este prooroc, ca unul din prooroci.
16. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan căruia eu am pus să-i taie capul; el s-a sculat din morţi.
17. Căci Irod, trimiţând, l-a prins pe Ioan şi l-a legat, în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie.
18. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău.
19. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea,
20. Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.
21. Şi fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naştere, a făcut ospăţ dregătorilor lui şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea,
22. Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da.
23. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu.
24. Şi ea, ieşind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.
25. Şi intrând îndată, cu grabă, la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
26. Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze.
27. Şi îndată trimiţând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul.
28. Şi acela, mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.
29. Şi auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt.
30. Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat.

                           Cuvant la Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul 

       Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul Domnului, este cel dintai model de viata calugareasca. Asa il si socoteau primii asceti crestini si se imbarbatau in chip deosebit cu pilda lui in ostenelile sihastresti. De la el invatau insingurarea, fiindca el din copilarie a petrecut in pustie. De la el invatau postirea, pentru ca el se hranea cu plantele peste care dadea intamplator in pustie. De la el invatau simplitatea in imbracaminte, pentru ca haina lui era din peri de camila si era incins cu cingatoare din piele. De la el invatau necasatorirea, lepadarea de sine, smerenia, devotamentul fata de Dumnezeu, necrutarea propriei vieti, spre mantuirea proprie si a altora – virtutile ale caror trasaturi sunt atat de vadite in viata lui.

                    Ca inainte-mergator al harului celui nou, ca propovaduitor al pocaintei, ca aratator al randuielilor dupa care ajunge omul sa placa lui Dumnezeu si calauza catre Hristos, el le este insa model si indrumator tuturor crestinilor in viata mantuitoare. Toate varstele, toate clasele sociale si toate felurile de meserii vor gasi destul spre zidire fie in faptele lui, fie in feluritele imprejurari ale vietii lui.
            Acum praznuim Taierea capului Inainte-Mergatorului Ioan - sfarsitul si cununa vietii lui. Sa strabatem, deci, cu pomenirea aceasta viata incepand de la zamislire si pana la moarte, asa incat prin aceasta sa implinim datoria cinstirii lui pline de evlavie si totodata sa dam fiecaruia putinta de a lua din viata lui cele de priinta si trebuinta, ca sa traga invatatura si sa-i urmeze.
     De la prima privire, viata Inainte-Mergatorului Domnului va parea de neurmat prin inaltimea sa si prin caracterul exceptional al situatiei sale. Ales din pantecele mamei, marturisindu-L pe Hristos Domnul si dand cinstire Preacuratei Stapane inca din pantece, silit la scurta vreme dupa nastere sa se ascunda in pustie, crescut acolo - bineinteles, nu fara acoperamantul si ingrijirea de Sus, potrivit menirii sale – chemat de acolo printr-un osebit glas de Sus la lucrarea pregatirii oamenilor pentru intampinarea Domnului, catehizand cu propovaduirea vaile Iordanului, atragand la sine si invatand cete intregi de rataciti si aratandu-le tuturor calea mantuirii in Domnul - Mielul junghiat de la intemeierea lumii, botezandu-L pe acest Miel-Mantuitor si la scurta vreme dupa aceea, ca unul care si-a savarsit deja lucrarea, a fost inchis in temnita pentru darea in vileag fara teama a nedreptatii - din rautatea unei femei pe de o parte si dintr-o slabiciune ca de femeie pe de alta -, isi incheie aici alergarea prin sfarsitul mucenicesc, la porunca stapanitorului care-si pierduse cu totul chibzuinta in focul poftei aprinse de miscarile dansului la ospat. “Ce poate fi urmat aici”, vor spune unii, “si ce sa invatam de acolo noi, neputinciosii?”. Patrundeti insa mai adanc, si veti afla!
      Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul este ales din pantecele maicii sale. Zamislirea lui este prevestita, viitoarea lui slujire e dinainte aratata, ca si slava care-l asteapta in imparatia harului. Iata trasatura ce pare cel mai departe de noi si care, totusi, este cea mai apropiata. Nu va mirati daca voi spune ca noi toti, crestinii, suntem alesi din pantecele maicii noastre, ca ni s-a prevestit si menirea noastra, si slava ce ne asteapta. Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu ne-a ales pe noi in Hristos Iisus inca mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui intru dragoste, si prin aceasta sa fim mostenitori ai vietii vesnice (Efes. 1, 4; 4, 16).

      Faptul ca ne-am nascut din parinti crestini si indata ne-am facut si noi crestini prin botez este cea dintai mila a lui Dumnezeu fata de noi - alegerea noastra pentru a fi partasi ai harului lui Hristos si ai bunatatilor celor vesnice ce ne sunt pregatite. Iata cum ne asemanam Sfantului Ioan prin alegere! Sa ravnim, deci, a ne asemana lui si indreptatind aceasta alegere. El s-a vadit a fi chiar asa cum a fost ales sa fie. Sa ne aratam si noi asa cum am fost alesi sa fim. Scopul alegerii il cunoasteti si stiti cum sa ajungeti la el. Eu numai va poftesc folosind cuvintele Apostolului: siliti-va, fratilor, sa faceti temeinica chemarea si alegerea voastra (II Petr. 1, 10).
Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul se insingureaza in pustie ca sa se pregateasca pentru slujirea sa. Iata o lectie pentru noi, parinti si educatori! Veti spune: “Dar ce, trebuie sa mergem si noi in pustie cu copiii nostri?!” Nu, nu in pustie trebuie sa plecati, ci trebuie neaparat sa va desprindeti de toate obiceiurile potrivnice crestinismului si sa va departati copiii de inraurirea lor cea vatamatoare, caci si pe Sfantul Ioan purtarea de grija dumnezeiasca l-a departat in pustie, cu scopul ca acolo sa creasca desavarsit in noile principii si randuieli, fara amestecul vechilor randuieli iudaice.
Pruncul crestin primeste prin botez samanta vietii celei noi, harice. Duhul lumii si obiceiurile ei sunt cu totul potrivnice vietii acesteia. Indepartati, deci, de ele pruncul nou-botezat, asa incat acest duh si aceste obiceiuri sa nu inabuse in el, ca niste maracini si ciulini, mladita vietii noi. Daca veti face asa, aceasta va fi pentru el pustie. Si sa-l tineti in ea pana cand se va intari si va ajunge in stare sa iasa la lucrare potrivit menirii sale,tineti-l sub inraurirea haricului mediu bisericesc, care-i de acelasi neam cu mladita vietii pruncului crestin. Sa nu auda si sa nu stie alte cantari afara de cantarile crestinesti. Sa nu vada si apoi sa nu isi inchipuie alte chipuri si privelisti decat cele bisericesti. Sa nu stie de alte biografii afara de Vietile Sfintilor, sa nu cunoasca alte locuri de vizitat in afara bisericii, alte cuvantari in afara celor ce slujesc spre zidire, si asa mai departe. Dupa ce a fost educat in mediul acesta, dupa aceea chiar si cand va purcede la lucrare va lucra nu altfel decat in acelasi duh si, prin urmare, in chip potrivit alegerii sale.
Dupa ce a crescut si s-a pregatit, Inainte-Mergatorul este chemat la lucrarea sa printr-un osebit glas de Sus. Este auzit glasul acesta, oare, si de catre crestini atunci cand ei purced la viata faptuitoare? El trebuie sa fie auzit, si cei ce iau aminte la sinesi, care purced cu frica de Dumnezeu la slujirea lor, il vor auzi, fara indoiala. Felul de viata si felul indeletnicirilor noastre ne este hotarat in cea mai mare parte prin nastere.
Dar daca nasterea este de la Domnul, glasul ei nu este oare glasul lui Dumnezeu? De altfel, si dupa aceea multe raman la alegerea noastra, pentru care ne trebuie indrumare de nadejde, pe care nu avem de unde s-o asteptam, daca nu de Sus. De noi depinde daca vom ramane in viata cetateneasca si de familie sau ne vom retrage din lume.
Daca vom alege retragerea din lume, iarasi, de noi depinde ce manastire vom alege si in ce tara: la miazanoapte sau la miazazi, pe Athos sau in Palestina, si asa mai departe. Cand te apuci sa alegi, iau nastere sovaieli tulburatoare si dureroase pentru inima, si tocmai aici face trebuinta un glas de Sus. Tu insa cauta, ia aminte, si il vei auzi! Daca e sa alegi viata cetateneasca si de familie, aici toti trebuie sa-si aleaga tovarasa de viata, felul indeletnicirilor si locul lor, meseria, negotul, slujba, legaturile si celelalte laturi de tot felul ale vietii obisnuite, care alcatuiesc intocmirea ei neaparat trebuincioasa.

Multe sunt lasate la alegerea noastra, insa se stie ca cea mai buna alegere este cea care impreuna-glasuieste cu voia lui Dumnezeu, atunci cand omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce vrea El. Dar cum sa ajungi la asta daca nu primesti glas de Sus?! Si iarasi zic: cauta, ia aminte, si vei auzi. Eu nu pot arata cum anume, pentru ca fiecare trebuie sa auda glasul acesta in felul aparte ce i se potriveste; voi spune insa ca cei cu luare-aminte, care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt calauziti de ele si alearga pe calea vietii preabinecuvantate, in pofida faptului ca uneori se afla in imprejurari cat se poate de neprielnice.
Chemat la lucrare, Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul o savarseste cu toata osardia,necrutandu-si viata, nepartinind si nedorind sa fie pe placul oamenilor, nelasandu-se clintit de indoiala. Aceasta lectie este simpla si toti, chiar fara sa vrea, o indeplinesc, desi poate ca nu intru totul desavarsit. Dupa ce ti-ai ales felul de viata, lucrarea ori slujba, ia seama sa lucrezi in tot ce tine de ea cu constiinta nepatata, asa cum cere legea lui Dumnezeu, legea constiintei, legea vietii si cea civila; nu fa strambatati nici in lucrurile mici, nici in cele mari, ci sa umbli drept. Esti servitor? Slujeste asa cum trebuie. Esti meserias? Fa-ti constiincios meseria. Esti negustor? Negutatoreste dupa dreptate. Esti functionar? Fa-ti datoria asa cum ti s-a aratat, si asa mai departe, in toate urmarind binele aproapelui si slava lui Dumnezeu. Asta arata si Sfantul Ioan cand da povete deosebite pentru oamenii de tot felul.
Cand s-a adunat poporul in jurul lui si il intreba ce sa faca, el raspundea: cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are, si cel ce are bucate sa faca asemenea (Lc. 3, 11), altfel spus “ajutati-va intre voi care cu ce puteti”. Il intrebau vamesii ce sa faca, si el le spunea – iar prin ei si tuturor celor ce iau asupra-si slujiri care tin de ocarmuire: sa nu faceti nimic mai mult peste ce va este randuit(Lc. 3, 13). Intrebau ostasii, iar el le poruncea: sa nu asupriti pe nimeni… si sa fiti multumiti cu leafa voastra(Lc. 3, 14), si asa mai departe. Fara indoiala, orice indatorire si orice fel de tagma si slujire primea de la el lectia potrivita, care arata ca in fiecare dintre ele este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu si bineplacut Lui. Lamureste-ti asta in lumina cuvantului dumnezeiesc si niciodata sa nu te abati de la el cu lucrul.
                Pentru mustrarea neinfricata a nedreptatii, Sfantul Ioan este inchis in temnita si acolo este descapatanat prin rautacioasa amagire femeiasca din vremea ospatului si a dansurilor care-i facusera pe toti sa-si iasa din minti. Pentru aceasta, el a fost proslavit in Cer si este slavit in toata lumea crestineasca de pe pamant, iar cei vinovati pentru moartea lui si aici au fost pedepsiti (au fost trimisi in surghiun, unde au trait in saracie si au avut parte de o moarte nenorocita), si in cealalta viata vor suferi, bineinteles, vesnic. Asadar, oricare ar fi clasa ta sociala, meseria, felul de viata, nu te teme atunci cand, facandu-ti treaba cu constiinta impacata, te vei lovi de piedici, necazuri, stramtorari, pierderi si chiar iti vei pune viata in primejdie.
Rautatea n-are decat sa triumfe - este un Ochi care vede toate si este o dreapta rasplatire a fiecaruia pentru faptele sale. Aceasta viata este scurta, si pierderile ei tot scurte sunt, pe cand cealalta viata e nesfarsita. A dobandi vesnica odihna printr-o pierdere mica si de scurta vreme – ce schimb slavit si ce atragatoare agonisita! Patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava ce ni se va descoperi (Rom. 8, 18), spune Apostolul. Iar cat priveste faptul cacei ce vor sa traiasca in buna credinta vor fi prigoniti, aceasta e o lege a vietii de aici, in mijlocul lumii nedrepte. Si Domnul a patimit, si toti Apostolii, si toti Sfintii, intr-o masura sau alta. De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte, cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei (Evr. 12, 1-2).
   Iata trasaturile din viata Sfantului Ioan pe care trebuie sa le urmam. Sa ia fiecare ce i se potriveste mai bine si sa aplice in viata sa. Doar prin aceasta vom arata cinstire adevarata Sfantului Inainte-Mergator, placuta lui si lui Dumnezeu, iar pentru noi mantuitoare. Neincetat sa rasune in inima voastra acest cuvant al lui: tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc (Mt. 3, 10). Sa facem roade vrednice de pocainta, si de legamintele pe care le-am facut, si de numele ce-l purtam, si sa ne invrednicim de bunatatile fagaduite noua, cu harul lui Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, a Caruia este slava in veci. Amin!
Sfantul Teofan Zavoratul
Extras din cartea Sfantul Teofan Zavoratul, Predici, trad. din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas, Editura Sophia, Bucuresti, 2009

                                                             Datini şi obiceiuri
     Potrivit tradiţiei, în ziua acestui praznic, cunoscut în popor şi sub numele de Sf. Ioan Cap Tăiat, se ajunează. Tot prin tradiţie, praznicul aduce cu sine o seamă de interdicţii: În această zi, pentru menţinerea sănătăţii, este bine să nu se consume fructe rotunde -mere, pere, prune şi nici căpăţâni de usturoi, care au formă rotundă, asemănătoare capului.
De asemenea, din ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate cu varză, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul, de şapte ori, pe varză şi iar a înviat.
Dintr-un sentiment de pioşenie, nu se mănâncă roşii, nici fructe de culoare roşie şi nu se bea vin roşu, alimente care amintesc de sângele vărsat în timpul decapitării Proorocului Ioan.
Unele persoane ajunează sau mănâncă numai struguri, pentru a scăpa de boi moştenite din familie.
În ziua praznicului, alimentele nu se pun pe tipsie.
Acum se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi şi se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate.
De asemenea, pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică, se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.
În acelaşi timp, în această zi, în gospodării nu se foloseşte cuţitul nici la tăiatul pâinii. Produsele alimentare şi pâinea se rup cu mâna.
La oraşe şi la sate, pentru menţinerea sănătăţii se păstrează o datină străveche: postitorii consumă în această zi doar turtă preparată din grâu sau din mălai.

28 august 2012

Beţivul si nevasta lui.



O femeie credincioasă avea un bărbat beţiv.

Mai în fiecare seară, el venea beat acasă şi asuprea pe nevastă-sa şi pe copii.
Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună.
Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă şi bună, cu atât se înfuria mai tare şi o bătea fără milă.
Într-o zi, el, ieşindu-şi din fire, răcni la ea:
- "De ce taci? De ce nu mă loveşti şi tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?"
Iar femeia îi răspunse:
- "Puterea asta o am de la Domnul Iisus!?
Atunci omul, înfrânt şi ruşinat, îi zise:
- "Tot tu eşti mai tare ca mine!?
Şi din ziua aceea, bărbatul s-a întors la calea cea bună, pe urma bunătăţii şi rugăciunilor nevestei sale.
 
O iconiţă mică şi mai mulţi ruşi

În vremea marelui război, un soldat austriac a căzut prizonier la ruşi.
Soldatul acesta credea cu putere în Maica Domnului şi, când a plecat la război, şi-a atârnat de gât, sub haină, o iconiţă a Maicii Domnului, dăruită de mama lui.
Ruşii se purtau foarte aspru cu prizonierii austrieci. Prinzând pe acest soldat, îi sfâşiară hainele de pe el şi se pregăteau să-l bată. El ceru ajutor Maicii Domnului. Despuindu-l, ruşii dădură cu ochii de iconiţa del a gâtul prizonierului.
De îndată, se opriră: iconiţa strălucea cu putere. Atunci, fără să vrea, începură asupritorii să se închine la iconiţă. Mai veniră şi alţi ruşi şi, cum veneau, se închinau şi ei. Pe urmă, luară pe prizonier şi-l îngrijiră, purtându-se bine cu el.
Şi aşa, cu ajutorul Maicii Domnului, soldatul acela a scăpat teafăr din război, iar când a ajuns acasă, a povestit tuturor minunea aceasta.
 
Ce-mi este mie lumea aceasta?

Valent, împăratul eretic, trimise într-o zi la Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii, pe dregătorul Modest, să-l îngrozească cu grele ameninţări, de nu va da biserica dreptcredincioasă în mâinile ereticilor arieni. Atunci Sfântul Vasile a zis lui Modest:

- "Vrei averile mele? Ia-le: pe mine nu mă vor sărăci, pe tine nu te vor îmbogăţi. Zdrenţele de pe mine şi ceasloavele mele chibzuiesc că nu-ţi fac nevoie. De izgonire nu mă tem: tot pământul e al lui Dumnezeu. De caznele la care vei fi vrând să mă pui, nici o grijă nu port, ci mai vârtos ţi-oi mulţumi, căci mai degrabă mă vei trimite astfel la Dumnezeu." 
Modest a mers la împărat şi i-a spus acestea. Împăratul văzând o asemenea mare virtute, a poruncit să-l lase în pace.
 

Sfintii Adrian si Natalia




O, sfintilor mucenici ai lui Hristos, Adrian si Natalie, fericiti soti si purtatori de chinuri straluciti. Auziti-ne pe noi cei ce ne rugam cu lacrimi, venind la biserica, rugati-L pe Stapanul cel milostiv, Domnul nostru lisus Hristos, sa ne daruiasca noua tuturora: pace in familie, sanatate trupeasca si sufleteasca, mantuirea sufletului, ca intotdeauna sa-l cantam Lui: Aliluia.

Alesilor slujitori ai lui Dumnezeu si prealaudati mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ati dispretuit desertaciunea lumeasca, punandu-va viata ca o jertfa curata, dorind sa primiti mai degraba chinuri, decat sa va lepadati de Dumnezeul cel adevarat, cu dragoste va laudam sfintilor Adrian si Natalie. Deci, ca cei ce stati langa Tronul cel de har al Domnului desfatandu-va, rugati-va pentru cei ce cu credinta si evlavie va imploram, si cu multumire va cantam asa: Bucurati-va sfintilor Adrian si Natalie, prelaudati si neinvinsi mucenici ai lui Hristos.



Rugaciune catre Sfintii Adrian si Natalia
O, sfintit Cuplu, sfintilor mucenici ai lui Hristos, Adrian si Natalie, fericiti soti si straluciti purtatori de chinuri! Ascultati-ne pe noi ce ne rugam si mijlociti pentru noi, ca sa ni se dea toate cele de folos trupurilor si sufletelor, si rugati pe Hristos Dumnezeu, sa ne miluiasca si sa faca cu noi dupa indurarile Sale, ca sa nu pierim in pacatele noastre. Asa sfintilor mucenici, primiti glasul rugaciunilor noastre si cu mijlocirile voastre, izbaviti-ne de foamete, de ciuma, de cutremur, de potop, foc si grindina, de sabie si de navalirea celor de alt neam, de razboiul cel dintre noi, de moartea cea napraznica si de toate nenorocirile, scarbele si durerile; ca intotdeauna prin mijocirile voastre fiind intariti, sa slavim pe Domnul lisus Hristos, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, cu Cel Fara de inceput al Sau Parinte si Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

27 august 2012

Cămila şi punga cu aur


Un arab creştin a cumpărat de la un turc, o cămilă. Când scoaseră şeaua de pe cămilă, copiii arabului găsiră sub ea o pungă cu aur. Se bucurară şi ziseră tatălui:
- "Iată ce-am găsit: de acuma suntem bogaţi”.
Tatăl le răspunse:
- "Aţi cumpărat şi această pungă de la turc?"
 - "Nu ... "
- "Atunci ea nu este a noastră, ci a turcului. Mergeţi aşadar şi duceţi-i-o, căci aşa-i cinstit şi frumos .. '"
Copiii ascultară şi duseră turcului punga cu aur. Turcul le mulţumi, zicându-le:
- "Cu adevărat mare este Dumnezeul căruia vă închinaţi voi.
Şi dădu fiecăruia, câte un dar.
 

26 august 2012

Părintele Justin Pârvu: “Ne apropi­em de un sfârșit al Europei: ea tinde acum către un guvern unic.

 Acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu”


Părinte, acum când situația economi­că și politică a țării e foarte bulver­santă, ce nădejde politică mai putem avea azi, când lipsește un conducător cu o linie politică echilibrată și care să îi pese de țară și de popor mai mult decât de propriul lui scaun?

Toate stăpânirile acestea noi so­cotim că sunt de la Dumnezeu, și avem datoria să ne supunem. Dar sunt stăpâniri dinafară care intră înăuntrul poporului, sărind peste gard, stăpâniri care intră pe ușa democratică a unui popor, care se impun prin modul lor de a guverna și nu sunt impuși dinafară. Care este mai tare în mitocănii acela guvernează, adică cel care are banul să îl poată corupe pe cel sărac. Se ajunge să cumperi conștiința omului cu un kg. de făină și orez și jumătate de litru de ulei. Acesta este politicianul compromis și care se degradează în fața unui popor. Cu ce încredere poți să îi acorzi unui astfel de politician casa și averea unui stat? Cel care acordă votul de încredere unui astfel de politician nu este ca un nebun care își dă foc la propria casă? De aceea noi nu mai ieșim din această sta­re de mizerie. Pentru această mizerie nu e de vină doar Europa și pute­rile lumii, ci în primul rând se datorează lipsei noastre de administrare internă. Pentru că Europa nu vine la mine la primărie să mă controleze ce am lucrat eu într-o lună de zile și cum am asfaltat drumul.

Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care să guverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu bi­necuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: “cu harul lui Dumnezeu, din mila lui Dumnezeu, Domn al acestei țări…”, și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.

Putem privi indiferenți la durerea și sărăcia omului de rând, care nici măcar bani de spitalizare nu are? Bolile s-au înmulțit, medicamentele și taxele de spitali­zare cresc de la o guvernare la alta. Neimplicându-ne, nu suntem cu toții vinovați pentru durerea și suferința celuilalt?

Durerea mare este peste tot, pentru că sunt puși să conducă oameni fără o autoritate profesională și fără o orientare câtuși de puțin prin Hristos, în stat. Azi voința poporului se clădește pe fal­sul acesta de la o alegere la alta, că îți dă doar impresia că ești alegător liber. Iar votul nostru nu este decât folosit și manipulat în slujba intereselor lor meschine. Decât să cheltui atâția bani pen­tru campanii electorale de paradă, mai bine s-ar face o școală, un spital din acei bani risipiți. Ei fac campanii, promisiuni și alegeri, dar peste tot însă sună a sărăcie. Oamenii aleși ar trebui trași la răspundere pentru ceea ce au făcut în orașul sau satul unde guvernează fiecare. Dar așa, dacă nimeni nu îi verifică și știu că nu plătesc pentru faptele lor, evident că fură și trage fiecare pentru interesul lui personal. Țara aceasta este guver­nată nu după nevoile și greutățile poporului, ci după bunul plac al șefului.

Datorită sărăciei, rata sinuciderii a crescut foarte mult. Ce îi sfătuiți pe acești oameni care sunt concediați de la muncă și societatea actuală nu le permite să se angaje­ze în altă parte, neavând cu ce să își întrețină familia?

La noi ar trebui să se implice mai mult Biseri­ca. Fiecare sat, fiecare parohie trebuie să aibă evidența și a ultimului sărac, astfel încât să poa­tă ajuta și familiile sărace din puținul pe care îl au. Dacă Biserica ar putea găsi anumite forme de organizare, astfel încât să construiască spitale, cantine, școli pentru familiile sărace, sau chiar instituții unde să poată oferi locuri de muncă creștinilor care sunt capabili să lucreze și nu au un loc de muncă. Biserica nu trebuie să facă po­litică, dar este datoare să intervină în societate atunci când sunt fel și fel de abuzuri și derapaje.

Să luăm exemplul Sf. Vasile cel Mare, care a format renumitele vasiliade, ce nu aveau alt scop decât să vină în ajutorul omului sărac, omului lipsit. El nu a căutat în primul rând să cri­tice viața politică din vremea sa, ci a propovăduit mila creștină în viața și societatea de toate zilele. Biserica nu are datoria doar să predice de la am­von despre virtuțile creștine. Avem modelul evanghelic în persoana Mântuitorului Iisus Hristos, care nu a lăsat mulțimea să plece acasă flămândă, după ce le-a predicat des­pre Împărăția Cerurilor, ci a înmulțit pâinile și peștii, bineînțeles prin mi­nune dumnezeiască, de i-a săturat pe toți. Mântuitorul ne învață așadar că păstorii sunt datori să cerceteze și să vadă starea populației dacă e sau nu în nevoi, apoi, după puterea fiecă­ruia, să înmulțim și noi pâinea prin osteneala noastră omenească și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuși să dăm săracilor pâine. Nu suntem noi sfinți să facem minuni, dar avem datoria să ne ostenim cu puterile omenești în binele comunității. Fi­ecare parohie, cât de săracă ar fi, are o mică rezervă, de unde poate începe să sporească un bun obștesc, dar să fie într-adevăr aceste bu­nuri folosite cu durere de inimă, cu grija față de poporul acesta aflat în nevoi. Biserica să ofere credincioșilor, nu să ceară taxe și biruri pe care nu le pot duce.

Sărăcia aceasta este și o încurajare a uciderii în masă, prin avorturi. Vin oameni și îmi spun că nu au cu ce să crească pruncii, și de ce să îi mai facă? Până și ultima țărancă de la sat vine și îmi spune: „Nu am cu ce să îl cresc. Îl dau afară”. Păi femeia de la țară, de bine de rău, are acolo o bucată de pământ, o cană de făină. Dacă avortează nici atât cât au acum nu vor avea, pentru că Dumnezeu va lua de la ei belșugul. Doar familiile cu copii mulți vor rezista. Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, va răspunde nevoilor acestor familii și chiar din copiii aceia crescuți în sărăcie, mai târziu poate veni ajutorul. Dar noi vrem acum imediat să ne dea Dumnezeu bani și belșug. Nu, Dumnezeu știe când și de ce îngăduie așa. Aceste familii și mame eroice duc greutățile țării, nu toate farfaralele care se plâng că nu pot face copii.

Se mai poate naște din poporul român un Con­stantin Brâncoveanu sau un Mihai Viteazul?

Acum nu. Un astfel de om la noi se naște o dată la 200 de ani. Deocamdată statul rămâne în somnul cel de moarte, nu se interesează, este insensibil la durerea po­porului. Față de un conducător necreștin nu poți avea încredere, ci doar să te temi de el. Iar dacă supușii lucrează de frică, acela nu mai este stat democratic. Este democrație comunistă, o formă mai plă­cută la vedere și înșelătoare simțurilor. Deja acum nu se mai pune problema să ne salveze un conducător român, acum se pune problema să ne salveze Europa și băncile internaționale. Azi românul simplu nădăjduiește în această Europă fals democratică. Vin aici creștini simpli, unii primari, și îmi spun: „Părinte, noi vrem să facem o intervenție în Euro­pa să ne dea pentru comună niște fon­duri europene”. Eu le spun: „Măi, băieți, încercați și voi, dar nu vă angajați prea mult, pentru că Europa e doar cu forma de ajutorare, dar în rest este o formă goa­lă, din care nu câștigi nimic”. Ne apropi­em de un sfârșit al Europei, în forma pe care o știm noi de odată; ea tinde acum către un guvern unic, ce va stăpâni toată lumea, în mod autoritar, ce va conduce toată politica și viața noastră economică. Dar acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu.

De ce suntem din ce în ce mai dezbinați și nu ne putem uni și noi ca alte popoare care își câștigă niște drepturi? Până și în Basarabia, care este de un sânge cu noi, creștinii de acolo au protestat împreună cu preoții și episcopii împotriva actelor biometrice și au reușit să modifice legea creându-li-se alternative, nebiometrice. Pe când la noi există o luptă doar la nivel de teorie. (Nota Redactiei Ziaristi Online: Si in Romania exista alternativa prin eliberarea pasapoartelor temporare, normale, fara cip, valabile un an, ca urmare a campaniei societatii civile crestine din anii trecuti. In schimb, in Republica Moldova pasaportul biometric se elibereaza inclusiv copiilor sub 7 ani iar primul ministru Vladimir Filat se lauda ca este posesorul primului pasaport diplomatic biometric. Conform portalului Moldova Crestina in Basarabia exista “pasapoarte pentru crestini” fara cip dar si fara dreptul de a calatori: “Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC) anunţă cetăţenii care refuză să-şi facă paşaport biometric că vor putea solicita în continuare actul de identitate provizoriu (formularul numărul 9), care nu conţine număr de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) şi date biometrice suplimentare. Totodată, oficialii îi anunţă pe cetăţeni că respectivul act de identitate este valabil însă doar pe teritoriul Republicii Moldova şi nici o ţară din lume nu va permite intrarea pe teritoriul său a persoanei care deţine un astfel de paşaport, din simplul motiv că aceste acte nu sunt recunoscute şi nu corespund standardelor internaţionale.“ In urma protestelor de anul acesta a ramas valabil… “formularul numarul 9″, mai informeaza acelasi portal: “Deputatul PD, Alexandru Stoianoglo, susține că Formularul nr.9 va fi valabil în continuare fără a avea acel cod de identificare pe care enoriașii îl consideră diavolesc”. Totodata, Mitopolitul Vladimir al bisericii “moldovenesti” rusesti si-a linistit oitele pravoslavnice afirmand carespectivul cod nu reprezinta “semnul diavolului”).


Ce se întâmplă în Basarabia e un caz aparte. Ei sunt puși acolo între ciocan și nicovală, între Moscova și Bruxelles. Rușii nu au niciun interes să îi scape din mână pe basarabeni, ca nu cumva să se alieze cu Europa, sau cu România. Toți se tem, și Europa și Moscova, de o Românie unită. De aceea se și introduc fel și fel de diversiuni între români pentru a nu se putea coagula ceva trainic, special pentru a menține și accentua dezbinarea. Toți au nevoie să fure bunurile și pământurile României bogate. Și unii și alții au interes să folo­sească țara noastră pentru un eventual front aici între cele două puteri. Dar, bineînțeles, în afară de aceasta, basarabenii sunt și oameni credincioși care au stat acolo în picioare, zi și noapte, mili­tând pentru drepturile lor. Au mai multă stator­nicie decât noi. La noi nu ai cu cine să te aliezi, nu există niciun interes nobil la acești oameni poli­tici ca să ridice piatra aceasta de pe mormântul neamului nostru. O țin ferecată și cine să o ridice? Lor le merge bine acolo unde sunt, parlamen­tari, deputați, primari, au copii și rude de îngrășat. La noi fiecare se crede mai papă decât Papa. Interesele și orgoliile personale așa de tare întunecă mintea că fiecare vede în felul lui propriu, niciodată ca celălalt de lângă el. Cum să se unească? Dacă se dă o dispoziție de la Centrul Europei, apăi la noi în țară se aplică cu și mai mult zel.

Da, din păcate aceeași dezbinare persistă și în rândul credincioșilor din Biserică. Cum vom reuși să distingem pe viitor lupii de adevărații păstori? Bineștiind că se urmărește convocarea unui mare Sinod Ecumenic, prin care ierarhii ecumeniști să își întemeieze cu canoane mincinoase faptele lor neortodoxe. Deja sunt divergențe între Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și mai mulți ierarhi necompromiși din Sinodul Greciei pe această temă.

În cazul acesta e bine că la ei sunt divergențe, asta înseamnă că mai ai dreptul la opinie, la noi cine să protesteze dintre episcopi? La noi se supun cuminți. Aici e liniște, nu cumva să vorbească cineva de vreo problemă internă a Bisericii. Noi nu ne amestecăm și rămânem mai bine dezinteresați în „pace”. Se vrea distrugerea Bisericii Ortodoxe, singura forță care mai ține omenirea. Au început cu Iugoslavia, pe care au fărâmițat-o, au trecut în Grecia, tot ortodocși, unde au creat anarhie și criză economică, urmăm noi. Prin aceste măsuri anarhice pe care le vedem luate la nivelul țării noastre, se urmărește distruge­rea României și a Ortodoxiei, după modelul iugoslav. Tot o intenție de distrugere a Ortodoxiei este și ecumenismul, una mai subtilă, din interior, prin care i se distrug bazele și principiile canonice, fără de care Biserica nu poate exista. Dar ea va exista prin episcopii și păsto­rii care vor alege adevărul. Ecumeniștii au falsa impresie că vor putea aduce ceva nou în Biserica lui Hristos. Să nu uităm că Biserica este trupul al cărui cap este Hristos. Nu o poți rupe de la Hristos, care este calea, adevărul și viața. Ecumeniștii nu vor reuși nimic. Reali­tatea nu o poți schimba în funcție de interesele omenești. Realita­tea dumnezeiască rămâne aceeași în orice veac. Acest sinod care se urmărește nu are scopuri și intenții bune. Dacă ar avea un scop bun ar ține cont de celelalte si­noade ecumenice statornicite de Sfinții Părinți și care au rostit anateme împotriva celor ce nu le vor respecta. În numele cărui sfânt și al cărui duh vin ei acum să schimbe ceva în dogmele Bi­sericii? Și cine să schimbe? Niște oameni erodați în nedreptate? Duhul Sfânt grăiește prin gurile purtătorilor de Dumnezeu, nu purtătorilor de interese omenești. Cum au ei îndrăzneala să mo­difice hotărârile Sfinților Părinți?

Unii consideră că aceste rânduieli sunt învechite…

Bineînțeles, când nu îți convine și nu se potrivește cu interesul tău, sunt învechite… Dar Adevărul și Evanghelia se învechesc? Dumnezeu nu se învechește, Dumnezeu același este. Dar dacă noi supunem Biserica Statului, o facem o instituție omenească, în care păstorii sunt aleși de politici­eni… Iar cum politica se schimbă, așa și cei care se ghidează după guvernări politice. Noi mai în­tâi trebuie să fim oameni ai Bisericii, apoi ai Sta­tului. Ierarhul nu amestecă politica cu Biserica, merge după dispozițiile Domnului, nu ale Sta­tului. Ca cetățeni ne facem datoria față de stat, dar dăm Cezarului ce e al Cezarului și lui Dum­nezeu ce este al lui Dumnezeu. Însă mulțimea cunoaște păstorul cel bun și creștinul adevărat se va duce după păstorul cel bun. Dacă mulțimea de credincioși cunoaște legea și canoanele Biseri­cii, scrierile Sfinților Părinți, atunci și episcopul va fi în ton cu credincioșii. Suntem datori să ară­tăm eventualele derapaje de la dogma ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte biserici neortodoxe. Conviețuim, cum am mai spus, îm­preună, nu avem nimic cu cei de alte credințe, dar nu ne amestecăm și dizolvăm cultul creștin; fiecare slujește în legea lui, fără conflicte religioa­se, respectând dreptul fiecăruia de credință. De ce vin ei acum și ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile produc dezbinarea? Dar noi știm că ei vor să formeze o biserică unică mondi­ală, după modelul politic.

Nu credeți că lipsește creștinilor noștri o bază de cunoștințe bisericești, catehetice și dogmatice? Fără cunoașterea predaniilor scrise de Sfinții Părinți, cum vom putea menține și apăra adevărul? Cărți se tot tipăresc, dar cine mai citește?

Cine să le spună oamenilor să citească Sfinții Părinți? Puțini sunt preoții care își povățuiesc tur­ma și o educă în duhul Sfinților Părinți. Acum de la amvon se predică din noile manuale de dogma­tică bisericească. Ei și-au făcut singuri manuale, pe care credinciosul mai este și obligat să le cumpere. Nu numai că se strecoară erori dogmatice, dar nu au măcar știința de a se adresa într-un limbaj atrac­tiv educativ. Nimeni nu citește din ce scriu ei. Ca­teheze ar trebui să facă fiecare preot cu parohia sa, cum era pe vremea mea, când părintele cu dascălul și alte personalități ale satului se uneau și organizau tabere de vacanță, în care făceau cateheze cu elevii, se discutau lucruri și de cultură și practice și se și bucurau de frumusețea vieții. Trebuie să știi mai întâi să îi introduci în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul, mai ales în rândul tinerilor. Asta este mi­siunea preotului. Azi nu mai are nimeni grija cate­hizării, din ce în ce mai puțini sunt cei care se impli­că să formeze creștinul de mâine, atât un cetățean drept și onest, cât și un creștin evlavios, cunoscător al tradiției și învățăturilor Sfinților Părinți.

Dar mai degrabă mamele ar putea face cateheză cu copiii lor. La noi lipsește o cultură teologică profun­dă. Mamele, de mici, ar trebui să le pună în brațe copiilor lor cărți de rugăciune, povestiri cu sfinți, cateheze și mai târziu cărți teologice, învățăturile Sfinților, dintre care unele sunt accesibile tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă.

Comuniunea în comunitate ar rezolva multe pro­bleme și de educație și de într-ajutorare. Dintr-o comunitate astfel dezvoltată se poate naște și un Constantin Brâncoveanu, și un Mihai Viteazul. Cu o pregătire spirituală și intelectuală putem avea prilejul să ne impunem în Europa și marilor puteri, apărându-ne drepturile noastre, credințele și obi­ceiurile predate nouă de Părinții noștri, care și-au dat viața pentru Biserică și pentru acest neam.

Interviu realizat de Monahia Fotini la 1 august 2012 si apărut în nr. 24 al revistei ATITUDINI

Foto: Cristina Nichitus Roncea

De ce noi romanii ne uitam sfintii?

De ce noi romanii ne uitam sfintii?

DOAMNE AJUTA!

Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, la a caror savarsire a vietii privind, sa le urmati credinta!”

Multi sfinti au dat meleagurile noastre, dara nu s-au cautat, zicea in limba veche Sfantul Mitropolit Dosoftei cu cateva secole in urma. Din pacate pentru neamul nostru, aceasta ne(re)cunoastere si putina-cautare a mijlocirii duhovnicesti a bine-placutilor Domnului cu care impartasim aceeasi limba si acelasi sange continua in vremurile noastre. Praznuirea de zilele trecute a unei familii domnesti care a marturisit credinta cu pretul vietii lor, precum macabeii odinioara, nu a strans la slujbele din cele cateva biserici care le-au cinstit pomenirea decat o mana de credinciosi. Ne intrebam, spre mustrarea noastra, cum oare ar fi praznuit grecii, de exemplu, o sarbatoare a unui Voievod al lor, care, impreuna cu toti fiii sai, s-a facut priveliste lumii, si ingerilor si reprezentantilor multor neamuri, prin marturisirea muceniceasca a dreptei-credinte stramosesti. Multi (isi) pun problema muceniciei in aceste zile, dar putini isi cauta nadejdea cu adevarat, prin rugaciune si cinstire duhovniceasca – nu doar din vorbe bombastice – in Sfintii Brancoveni, a caror pilda sa dea Domnul sa ne putem face urmatori atunci cand ni se va cere lepadarea de credinta.

In incheierea cartii inchinate Batranului Irodion Kapsaliotul – pe care v-o recomandam din inima, nu doar pentru ca este vorba de un nebun pentru Hristos de pe taramurile basarabene -, traducatorul roman realizeaza o foarte buna sinteza a acestei ne-griji a neamului nostru fata de sfintii sai. Va aducem inainte randurile monahului aghiorit roman Gherontie, a carui intristare nu avem cum sa nu o impartasim:

“(…) Nu putem sa nu ne exprimam mahnirea ca viata Batranului Irodion nu a fost scrisa de un roman, cum ar fi fost firesc, ci de un grec, parintele Ilarion, staretul Chiliei „Sfantul Haralambie” de la Nea Skiti. S-ar putea spune ca biograful Batranului Irodion l-a cunoscut personal pe acesta si de aici imboldul de a alcatui lucrarea de fata. Dar ne intrebam: oare niciun roman – monah sau laic – nu l-a cunoscut pe Batranul Irodion si nu s-a invrednicit de binecuvantarea harului dumnezeiesc ce lucra intr-insul? E de amintit ca si mucenicia Sfantului Ioan Valahul, ca si cea a Sfintilor Brancoveni a fost scrisa pentru prima data de greci, in limba greaca, si anume de catre Ioan Cariofil, respectiv Mitropolitul Calinic, care au fost martori oculari ai muceniciei lor. Dar, oare, in multimea aflata de fata la martirajul lor, mai ales in cazul Sfintilor Brancoveni, nu se afla niciun roman? Bineinteles ca se aflau, dar niciunul nu s-a gandit sa astearna in scris mucenicia lor, nici atunci si nici mai pe urma.

Revenind la Batranul Irodion, pe care, cu siguranta, multi romani l-au cunoscut personal, ne intrebam: oare, “neavand ochi sa vada”, l-au socotit nebun sau inselat­? Sau, “avand ochi ca sa vada”, au inteles ca harul dumnezeiesc lucra prin Batranul, dar ca si mine, cand am aflat prima oara de existenta acestei carti, n-au facut nimic pentru a pune in sfesnic aceasta faclie a Duhului?

Aceasta mustrare, pe care mi-o aduc in primul rand mie insumi, nu izvoraste nicidecum dintr-o oarecare tafnosenie cu tenta sovina, caci e limpede ca aceasta nu-si are rostul – Slava Domnului ca s-a gasit totusi cineva care sa dea marturie despre sfintenia vietii Batranului Irodion! -, ci din dorinta de a ne trezi, de a ne constientiza slabiciunea si de a invata ca de acum inainte sa nu mai trecem cu atata senina indiferenta pe langa marii nostri Batrani si Maici. Rascumparand greselile trecutului, ale noastre personale si ale neamului nostru romanesc, sa ne oprim deci putin din alergatura cotidiana si, aplecandu-ne asupra vietii lor si cuvintelor Duhului Sfant rostire prin ei, sa le “salvam” consemnandu-le in scris, atat pentru folosul nostru duhovnicesc, si al celor de dupa noi, cat si spre slava Dumnezeului celui Viu. Porunca apostolica avem in acest sens:

“Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu, la a caror savarsire a vietii privind, sa le urmati credinta” (Evr. 13,7), caci in felul acesta le aducem cinstirea cea dupa cuviinta si ne intraripam stradania de a le fi urmatori si fii dupa duh. Din nefericire, din pricina acestei neglijente proverbiale – ca s-o numesc asa!- a noastra a romanilor, fata de sfintii nostri, s-a ajuns ca astazi sa se vorbeasca doar de spiritualitatea rusa sau greaca, trecandu-se cu vederea atata nor de sfinti odrasliti de pamantul tarii noastre. Ba, mai mult, se considera – mai ales in Apus – ca noi nu am avut sfinti.

La sfarsitul volumului al VIII-lea al Filocaliei si in prefata la Patericul Romanesc, marele nostru teolog, Dumitru Staniloae, isi exprima astfel mahnirea referitor la aceasta nedreapta consideratie:

“Este raspandita in lumea de peste hotare parerea ca in poporul nostru n-a existat o spiritualitate traita cu totala daruire de sine si in sfintenie. Adeseori strainii se intreaba: Ce a dat poporul roman pe taramul activarii practice a crestinismului in general si al Ortodoxiei in special? Stim ca Ortodoxia s-a activat intr-o spiritualitate remarcabila la poporul grec, la popoarele slave, dar nu cunoastem ceva asemanator in istoria poporului roman. Nu se cunoaste o viata spirituala deosebita a poporului roman, cu atat mai putin specifica lui.”

In alt loc, tot el spune: “Lipsa cunoasterii istoriei noastre ii face adesea pe occidentali sa puna romanilor care merg in Apus intrebari de mare naivitate. Dupa ce acestia spun ca sunt ortodocsi, aceea conchid: Daca sunteti ortodocsi, sunteti slavi, caci greci nu sunteti, iart Ortodoxie stim ca e numai greaca si rusa. Iar cand romanul ortodox precizeaza: Nu suntem slavi, ci latini ortodocsi, occidentalul intreaba: Dar ce a dat Ortodoxia romaneasca Ortodoxiei in general? Nu se cunoaste nicio contributie a ei la spiritualitatea ortodoxa”.

Dar oare n-a facut Dumnezeu sa rodeasca sfinti si pe pamantul romanesc? Jurnalistul Ioan Kalinderu, in cuvantarea sa din 1894, sustinuta la Academia Romana, spunea legat de aceasta, parafrazandu-l pe Dosoftei, marele mitropolit al Moldovei:

“Am avut si noi romanii oameni cuviosi (…), am avut la diferite epoci oameni ilustri prin stiinta si pietate…, am avut si sihastri ducand o viata tot asa de ascetica precum cea a sfintlor din Tebaida”.

Dar ce spunea mitropolitul Dosoftei:

“Dumnezeu, Sfintia Sa, nici un neam din rodul omenesc pe pamant nu lasa nepartnic de darul Sfintiei Sale. Ca peste tot au tins mila Sa si a deschis tuturora usa de spasenie.” (Proloage, 9 iunie) Mitropolitul Bartolomeu Anania, in Viata Sfantului Mucenic Ioan Valahul, redactata de el pe cand era arhimandrit, spunea in acelasi duh cu cele afirmate mai sus:Citeste continuarea(Din: Ilarion Monahul, Batranul Irodion Kapsaliotul cel nebun pentru Hristos, prietenul de taina al Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Sf. Siluan, 2010)

Ce putere are rugaciunea, ce efecte are cainta?


DOAMNE AJUTA!~

ARHIMANDITUL SOFRONIE








PUTEREA CURATITOARE A CAINTEI

”Intreaga noastra viata pamanteasca, de la nastere si pana la cea din urma suflare a noastra, va arata la sfarsit ca un singur act concentrat. Continutul si calitatea ei se vor revela intr-o fractiune de secunda. Sa ne imaginam un pahar din cel mai limpede cristal, plin cu apa. O singura privire ne va spune daca apa e curata sau nu. Tot asa va fi si cu noi atunci cand vom fi trecut intru alt taram. Cel mai trecator reflex al inimii sau mintii noastre isi lasa urma asupra sumei totale a vietii noastre. Sa presupunem ca numai o data in intreg cursul existentei mele am avut un impuls ticalos, de moment, spre crima. Pana nu voi alunga aceasta idee din inima mea printr-un act de cainta, ea va ramane in mine ca o pata intunecata cu neputinta de ascuns.
ARHIMANDITUL SOFRONIE



“Ca nimic nu este acoperit care sa nu se descopere, si nimic ascuns care sa nu fie cunoscut” (Luca 12, 2). Adeseori ne mangaiem cu gandul ca nimeni nu a vazut ceea ce am facut sau nu cunoaste ceea ce gandim. Dar, daca privim la viata aceasta ca la o pregatire pentru vesnicie, daca nazuim sa scapam de petele intunecate dinauntrul nostru, atunci imaginea se schimba.


“Daca zicem ca noi nu avem pacat, pe noi insine ne amagim si adevarul nu este-ntru noi. Daca ne marturisim pacatele, credincios este El si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de toata nedreptatea” (Ioan 1, 8.9).

Atunci cand ne caim, osandindu-ne cu hotarare inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, ne curatim inauntrul nostru. Apa din pahar e curatita, fiind trecuta prin filtrul spiritual al caintei. Astfel, atunci cand ma marturisesc, ma osandesc pe mine insumi de fiecare rau, pentru ca nu exista pacat in intreaga lume de care sa nu ma fi facut vinovat fie si numai pentru o secunda. Cine nu poate fi sigur ca a ajuns cu totul liber de puterea gandurilor patimase? Si daca pentru o clipa am fost tinut de un gand rau, unde e garantia faptului ca aceasta clipa nu se va preface in vesnicie? De aceea, intrucat nu ne putem vedea pe noi insine, trebuie sa ne marturisim riguros pacatele, ca nu cumva sa le ducem cu noi dupa moarte.

Rezistenta frontala nu este intotdeauna cel mai izbutit mod de a incerca sa respingem gandurile rele sau pur si simplu desarte. Adeseori, cea mai buna metoda este de a ne opri mintea asupra “bunei socotinte a voii Tatalui” (cf. Efeseni 1, 5) pentru noi. Pentru a ne duce viata cum se cuvine, e de o importanta covarsitoare sa stim ca inca inainte de creatia lumii, am fost meniti sa fim desavarsiti. A deprecia si micsora gandul initial al lui Dumnezeu pentru noi nu este doar eronat, e de-a dreptul un pacat. Fiindca nu vedem in noi insine, si inca si mai putin in semenii nostri, vreo virtute statornica, ne purtam unii fata de altii ca fiarele din jungla. Ce paradox este omul – contemplarea lui provoaca atat uimire si incantare, cat si consternare fata de cruzimea sa salbatica! Sufletul e constrans sa se roage pentru lume, dar rugaciunea sa nu-si va atinge niciodata pe deplin telul, intrucat nimeni si nimic nu poate priva omul de libertatea sa de a se preda raului, de a prefera luminii intunericul (cf.Ioan 3, 19).

Rugaciunea oferita lui Dumnezeu in adevar e nepieritoare. Acum si aici putem uita lucrul pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu pastreaza rugaciunea noastra in veci. In Ziua Judecatii, tot binele pe care l-am facut in timpul vietilor noastre va fi de partea noastra, spre slava noastra. Si invers: raul pentru care nu ne-am cait, ne va osandi si ne va azvarli in intunericul cel din afara. Cainta poate desfiinta efectele pacatului. In puterea lui Dumnezeu, viata poate fi restaurata in toata plinatatea sa – desigur nu printr-o interventie unilaterala din partea lui Dumnezeu, ci intotdeauna numai cu consimtamantul nostru. Dumnezeu nu face nimic cu omul fara impreuna-lucrarea omului.


Participarea lui Dumnezeu la viata noastra personala o numim Providenta. Aceasta Providenta nu este ca Destinul pagan: in momentele cruciale, noi ne hotaram intr-adevar pentru un curs sau altul al faptelor noastre. Atunci cand confruntam cu posibilitati diferite, alegerea noastra trebuie sa fie conditionata de scopul final pe care il avem in vedere: Imparatia Tatalui. Dar mult prea adeseori suntem influentati de alte consideratii vremelnice si intoarcem spatele adevaratei cai oferite noua de Dumnezeu, indreptandu-ne spre piste false, care nu ne vor conduce la zorii nadajduiti. In orice caz, orice am alege, suferinta e inevitabila. Dar atunci cand optam pentru calea lui Dumnezeu, jertfa noastra ne face asemenea lui Hristos. “Parinte, de voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine… Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca!” (Luca 22, 42). Cand ii este dat omului sa cunoasca valoarea covarsitoare a rugaciunii, mai presus de orice alta activitate, fie pe taramul stiintei, artelor, medicinii sau actiunii sociale, ori politice, nu-i este greu omului sa-si sacrifice bunastarea materiala de dragul ragazului convorbirii cu Dumnezeu. E un mare privilegiu acela de a fi in stare sa ne lasam mintea sa zaboveasca in ceea ce este vesnic, in ceea ce este mai presus si dincolo de toate realizarile cele mai stralucite ale stiintei, filozofiei, artelor etc. La inceput, lupta pentru a dobandi acest privilegiu poate parea disproportionat de aspra, desi in multe cazuri cunoscute mie, cautarea unei libertati pentru rugaciune a devenit imperativa.

Rugaciunea cere experienta unei libertati duhovnicesti pe care majoritatea oamenilor o ignora. Primul semn de emancipare e renuntarea la a ne impune vointa asupra celorlalti. Cel de-al doilea, e o eliberare launtrica de sub puterea pe care ceilalti o au asupra noastra. Infranarea dorintei de a domina e o etapa extrem de importanta, urmata indeaproape de neplacerea de a-l constrange pe fratele nostru. Omul e facut dupa chipul lui Dumnezeu, Care e smerit si in acelasi timp liber. De aceea, e firesc si normal ca el sa fie dupa asemanarea Creatorului sau – ca el sa se retina de la exercitarea vreunui control asupra celorlalti, fiind el insusi liber si independent in virtutea prezentei Duhului Sfant inuntrul sau. Cei stapaniti de patima puterii intuneca chipul lui Dumnezeu in ei insisi. Lumina adevaratei vieti se indeparteaza, lasand un gol chinuitor, plictiseala sacaitoare. Viata e lipsita de semnificatie. Atunci cand prin prezenta Sa blanda in sufletul nostru, Duhul Sfant ne face in stare sa ne stapanim patimile, ne dam seama ca faptul de a privi de sus in jos la ceilalti e potrivnic duhului iubirii. Si daca dragoste nu am, orice altceva – chiar si darul profetiei, al intelegerii tuturor tainelor sau al facerii de minuni – nu este de niciun folos (cf. I Corinteni 13, 1-3).

Libertatea spirituala e un har sublim. Fara ea nu exista mantuire – o mantuire revelata noua ca indumnezeire a omului, ca asimilare de catre om a formei divine a existentei.

Este esential ca omul sa se hotarasca prin propria sa vointa libera pentru toata vesnicia. Singura adevarata calauza in lupta pentru a indeplini aceasta negraita si inalta chemare e porunca lui Hristos. Creatia toata suspina si geme in lanturile stricaciunii, asteptand eliberarea care-i va veni prin “descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (cf. Romani 8, 19-23). E trist sa vedem ca abia daca mai exista cineva care sa stie in ce anume consta libertatea autentica, dumnezeieste imparateasca a “fiilor lui Dumnezeu”.

In dorinta navalnica dupa vesnicie, rugaciunea intensa poate transporta atat inima, cat si mintea, pana intr-acolo, incat trecutul paleste si cade in uitare si orice gand la vreun viitor pamantesc dispare – intrega atentie interioara e concentrata asupra unui singur lucru, acela de a ne face vrednici de Dumnezeu. Pe cat de urgenta e cautarea noastra dupa infinit, pe atat de incet parem ca inaintam. Contrastul covarsitor intre propria noastra nimicnicie si maretia de nepatruns a lui Dumnezeu, pe Care Il cautam, face cu neputinta sa spunem cu certitudine daca ne miscam inainte sau alunecam inapoi. In contemplatia sfinteniei si smereniei lui Dumnezeu, intelegerea duhovniceasca a omului se dezvolta mai repede decat abilitatea sa de a-si armoniza purtarea cu cuvantul lui Dumnezeu. De aici, impresia ca distanta ce-l separa de Dumnezeu sporeste continuu. Analogia e poate indepartata, dar acest fenomen e cunoscut oricarui artist sau om de stiinta autentic. Inspiratia intrece de departe capacitatea realizarilor. E normal pentru artist sa-si simta alunecarea obiectiva fata de viziunea sa initiala. Si daca asa stau lucrurile in taramul artei, cu atat mai mult acolo unde este vorba de cunosterea lui Dumnezeirii celei necuprinse. Orice artist cunoaste chinul materializarii viziunii sale artistice. Adeseori insa, sufletul omului de rugaciune e chinuit si mai infricosator. Descurajarea care il invadeaza atunci cand se vede prada patimilor josnice il atrage tot mai adanc in inima fiintei sale. Aceasta concentrare launtrica poate lua forma unei crispari in care mintea, inima si trupul se contracta impreuna, ca un pumn strans inclestat. Rugaciunea devine un strigat fara cuvinte, si regretul pentru distanta ce ne separa de Dumnezeu se transforma intr-o acuta mahnire. Faptul de a ne privi cazuti in putul intunecat al pacatului, taiati de la Sfantul sfintilor, e cu adevarat chinuitor. (…)”.Arhimandritul Sofronie, “Rugaciunea, experienta vietii vesnice”, Editura Deisis,Sibiu 1998


25 august 2012

Mesajul celor 7 Sfinti de la Muntele Athos





Acest mesaj a aparut in anul 2010 in cartea "Profetii despre Romania" si este intitulat: "Sfaturi utile si intelepte ce au multa putere harica pentru a-i ajuta pe cei drept credinciosi sa treaca cu bine si nevatamati vremurile apocalipsei pe care le traim"

Iata acest mesaj:
"Dragi copii ai Tatalui Ceresc, dupa o adanca chibzuinta si o mare perioada de ruga catre Tatal Nostru ceresc si catre Fiul Sau Preasfant cu ajutorul si prin mijlocirea milenara a lacrimilor sfinte ale Preasfintei Fecioarei Maria prin glasul fara numar al multimii si al ingerilor, va aducem voua celor care traiti in aceste timpuri binecuvantate, dar care totodata sunt si vremuri de mari incercari si sunt pline de mari daruri ceresti pentru eternitate, cateva sfaturi care va pot servi ca scut si pavaza impotriva oricarui rau.

Prin puterea lor nebanuita aceste sfaturi vor intari mult rugaciunea voastra anemica atunci cand ea nu este rostita cu toata taria gandului sau cand nu are toata trezirea inimii in ea fiind slabita ca forta in felurite tulburari ale trupului tocmai pentru ca trebuie sa stiti ca este necesar sa deveniti fara pata pentru a intra in imparatia Tatalui prin ajutorul Fiului sau Iisus Hristos.

Aflati ca orice viciu, orice gand rau, orice vorba urata ce iese din voi si pe care le tineti cu buna stiinta in mintea, in inima si in trupul vostru hranindu-le, va vor duce pe multi dintre voi la pierzanie in zilele luptei nevazute din urma si pentru aceasta trebuie neintarziat sa luati aminte si sa renuntati inca de pe acum la toate viciile voastre, la toate vorbele urate si la toate sentimentele rele care salasluiesc inca in voi cu acordul vostru.

Ele se realizeaza fie cu voia voastra, fie fara voia voastra, fiind pentru fiecare dintre voi porti prin care demonii intra in voi si in fiinta voastra pentru ca in felul acesta sa-i hraniti cu fiecare fapta rea, cu fiecare vorba sau cugetare rea, inchizand in felul acesta tot mai mult in voi insiva poarta raiului.

Acesta este sensul profund al indemnului duhovnicesc milenar – pocaiti-va si intorceti-va cat mai repede catre Tatal Ceresc. Trebuie sa va umpleti viata cu taina hristica a consacrarii si a oferirii a tot ceea ce faceti bun, a tot ceea ce ganditi si traiti doar in Dumnezeu, pentru Dumnezeu si catre Dumnezeu Tatal.

Luati aminte ca fiecare trebuie sa spuneti asa: "Doamne Dumnezeule Tata ceresc tie iti consacru in totalitate aceasta zi".

Dimineata cand va treziti trebuie sa faceti aceasta actiune iar cand veti vrea sa infaptuiti orice lucru important rostiti aceasta chiar si pentru ceea ce urmeaza sa mancati, rostiti aceasta cu multa iubire chiar si atunci cand veti iubi si veti incheia in felul acesta: "Faca-se voia Ta atotputernica Tata ceresc. Amin"

Si daca veti simti harul Dumnezeiesc coborand ca un raspuns asemeni unei adieri din crestet pana in inima, daca nu pana in talpi, sa stiti ca aceasta fapta este primita de Tatal Ceresc si o veti putea face fiind protejati si ajutati de El, altfel nu!.

Daca nu veti primi raspuns, aceasta nici pentru a treia oara, sa va paziti pentru ca acea fapta este pentru voi inoportuna. In felul acesta, dragi purtatori de lumina sfanta, daca la inceput v-ati lepadat de orice viciu, de orice fapta rea si de orice vorba rea dupa ce ati primit harul Dumnezeiesc si discernamantul divin al faptelor si integrarilor Dumnezeiesti, va vom trimite inca 3 arme de lumina inexpugnabile si de neanfrant ce provin din cerul ierarhiilor ceresti.

Taina binecuvantarii cu har divin este acum deschisa si de mare trebuinta pentru fiecare crestin si iubitor de Dumnezeu. Cu ajutorul ei veti putea proteja, binecuvanta si umple in felul acesta de lumina divina toate faptele, gandurile si scopurile voastre cele bune si placute lui Dumnezeu.

Pentru aceasta veti spune in inima voastra dupa ce veti ridica mana dreapta la umarul vostru cu degetele desfacute:

"Doamne Dumnezeule Tata Ceresc daca este cu putinta binecuvanteaza aceasta fiinta care are numele ... sau acest lucru, sau aceasta fapta/ mancare, faca-se numai Voia Ta Atotputernica. Amin."

Si veti simti atunci cum harul Dumenzeiesc va binecuvanta prin voi si va va binecuvanta pe voi prin trecerea sa prin voi cu usurinta si umplere de o tainica bucurie ce este luminoasa, a intregii voastre fiinte, treptat de la gat pana la inima si in tot corpul.

Aceasta mare taina euharistica va va da voua haine de inger de care atata timp cat le veti purta si exersa mai multe ore pe zi, niciun demon nu se va mai putea atinge de voi pentru ca lumina lor ii va indeparta de voi.

Fiti in felul acesta niste mesageri ai luminii Dumnezeiesti si binecuvantati pe toti si toate in mod total in viata voastra. Iar pentru a va intari si pentru a va curati si mai mult folositi zilnic puterea cea tainica a aceleasi lumini Dumnezeiesti de care va vorbeam mai sus, dar care este condensata in materie prin puterea luminii lumanarilor ce va fi consacrata fie celor dragi, fie voua personal.

Incepeti neintarziat sa va hraniti sufletul si spiritul cu lumina a macar 7 lumanari pe zi. Lumina lumanarilor ce vor fi consacrate va va pazi si va va trece pragul celor 3 zile de intuneric total pe care urmeaza sa le traiti.

Daca toate acestea le veti face incepand de acum si pana atunci iar dupa ce veti prinde mai mult curaj si multa lumina Dumnezeieasca interioara sa indrazniti fiecare ca odata la luna sa va rugati o zi intreaga neintrerupt lui Dumnezeu Tatal si singuri fiind, asa cum stiti voi mai bine si mai cu putere.

Aceasta va fi o alta masura a sfintenieie voastre si va va ajuta sa aveti o mare spalare a pacatelor voastre.Va veti putea ruga in felul acesta:

"O, Doamne Dumnezeule, s-a sfarsit cu toate amagirile mele de pana acum. Nu mai doresc sa vorbesc cu nimeni altcineva acum in afara de tine. Stiu ca Tu esti acum singura mea comoara nepieritoare caci, chiar si atunci cand intreaga lume va dispare, eu voi ramane in vesnicie doar cu tine. Doamne Dumnezeule te implor cu umilinta daruieste- mi gratia ta suprema. Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu binecuvanteaza-ma pe mine, cel care sunt copilul tau!"

Noi indraznim sa va spunem toate acestea dincolo de dogmele oricarei biserici lumesti pentru ca in aceste timpuri tot ceea ce este inchistat si aplicat fara intelegere si fara HAR, nu va va duce la Dumnezeul cel viu, dar fiecare dintre voi este liber sa aleaga sa se foloseasca sau sa nu se foloseasca adeseori cu mare siguranta de aceste 5 mari ajutoare Dumnezeiesti pentru a putea deveni el insusi propriul sfant, atunci cand in jur nu se vor gasi alti mai sfinti ca el.

El va putea chiar sa comunice in felul acesta direct fara alt mijlocitor cu gratia cea plina de Har si de mantuire iubitoare a Tatalui Ceresc Dumnezeu si a fiului sau Prea Sfant Iisus Hristos.
Lumina Dumnezeeasca ce va cobora atunci prin voi va va invata si va va proteja si mai mult decat atat, va va inalta mai bine ca orice vorba omeneasca.

Nu mai este timp sa dam explicatii inutile acum cand ceasul pregatirii a trecut si a venit ceasul faptei, la unele intrebari pe care sigur vi le veti pune despre cum se face ca Sfintii parinti Isihasti de pe muntele Athos au dat lumii crestine aceste ajutoare pline de har si putere hristica.

Si atata va mai spunem: practicati si treziti toate acestea in fiecare zi a vietii voastre si va veti convinge si singuri ca Bunul Dumnezeu lucreaza si vegheaza neincetat pe copiii lui de lumina caci un strop din acesta lumina ce este traita direct este mai mantuitoare si mai de ajutor voua dacat ani de ganduri, povete si rugi fara de har.
Toate acestea sa va fie de leac, de ajutor, sa va fie povaza si mijloc de mantuire. Amin!"

Mesajul celor 7 Sfinti de la Muntele Athos

23 august 2012

Povestea Părintele Cleopa:




“În anul 1951, mi-aduc aminte că Patriarhul Justinian a hotărât să mă duc stareţ la Mănăstirea Neamţ cu 100 de călugări, 70 de la Slatina şi 30 de la Sihăstria, ca să înnoiască viaţa duhovnicească de acolo. Atunci eu m-am tulburat de aceasta şi nu ştiam ce să fac. Dar mi-am adus aminte de sfatul marelui părinte Vichentie Mălău de la Agapia, pe care l-am avut şi un timp duhovnic când eram în armată, că îmi spunea aşa: “Măi băiete, când vei da de necazuri mari, să posteşti trei zile şi să te rogi cu lacrimi şi Dumnezeu te va învăţa ce să faci!”.
Deci m-am închis într-o chilie la stăreţie şi nu ştia nimeni de mine, numai ucenicul meu, Serapion. Toţi părinţii din mănăstire ştiau că sunt dus la Patriarhie. Am postit şapte zile, de luni până Duminică. După câteva zile de post, noaptea, cum stăteam pe scaun şi parcă aţipisem, am văzut o lumină cerească în jurul icoanei Maicii Domnului din perete. Apoi Maica Domnului mi-a grăit din icoană şi mi-a zis: “Nu te întrista pentru tulburările de la Mănăstirea Neamţ, că le voi linişti! Dar să nu fii întru digamie…”. Adică să nu fiu în îndoială. Că un gând îmi spunea să mă duc la Neamţ şi alt gând îmi spunea să mă duc în pustie. Că veneau unii călugări de la Neamţ şi-mi spuneau: “Vino, părinte Cleopa, la noi că te ajutăm să îndreptezi viaţa duhovnicească de aici!”. Iar alţii îmi spuneau: “Nu te duce la Mănăstirea Neamţ, că acolo este greu şi nu vei putea pune rânduială ca la Slatina…”.
Atunci m-am dus îndată la Părintele Paisie şi, după ce m-am spovedit, i-am spus tot ce am auzit şi am văzut la icoana Maicii Domnului din chilie, iar el mi-a zis: “Poate este un semn dumnezeiesc! Dar nu mai spune deocamdată nimănui vedenia aceasta. Acum pregăteşte-te şi mâine să te împărtăşeşti şi de-o fi de la Dumnezeu să vă ducă la Mănăstirea Neamţ, Maica Domnului o să vă ajute. Iar de nu va fi voia Lui, o să rămâneţi pe loc…”.
A doua zi, după ce m-am împărtăşit, am primit veste din Bucureşti că Patriarhul s-a sfătuit cu mai mulţi şi a hotărât să rămână lucrurile pe loc. Aşa, cu rugăciunile Maicii Domnului şi cu binecuvântarea duhovnicului, s-au liniştit toate.”
Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi şi nu lăsa rugăciunea!
“Dragii mei, până la uşa Raiului este tare greu.”, răspundea bătrânul (Pr. Paisie, n. n.) şi începea să plângă…
“Dar, dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: “Uşa milostivirii deschide-o nouă!” şi Măicuţa Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în Rai, căci ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineaţa Acatistul Bunei Vestiri şi seara Paraclisul – căci este tuturor Mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare…
Unii dintre noi îl întrebam: “Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în Rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa Raiului?”.
Iar bătrânul (Pr. Paisie, n. n.) răspundea cu nădejde şi blândeţe: “Să ne vedem noi izbăviţi de viclenii diavoli, că, dacă ajungem până aici, nu ne lasă Dumnezeu. De la uşa Raiului strigăm la Maica Domnului, cerem ajutor Sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară! Până aici este greu!”.
Caută-ţi pacea cu toată lumea şi nu pierde legătura cu Dumnezeu şi cu Măicuţa Lui.
Să te simţi totdeauna în braţele Maicii Domnului şi vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc şi ne rugăm pentru pacea a toată lumea.
Ai jurat să te duci la mănăstire? Să nu mai faci jurăminte din astea… Nu trebuia să juri. Dacă vrei să mergi la mănăstire, să vezi cum te trage Maica Domnului, încetul cu încetul…
Nu-ţi pierde gândul bun. Şi, dacă ai să te rogi, Maica Domnului o să te lumineze!
Tu să ai frică de Dumnezeu, şi să fii cuminte şi să te fereşti de patimi. Nu uita că fiecare patimă scurtează viaţa şi este echivalentă cu sinuciderea. Dar, dacă aşa o să faci, şi Maica Domnului o să te acopere!
Mai citeşte câte o carte, spune mereu “Doamne Iisuse” şi să n-o uiţi pe Maica Domnului.
(extrase din: Ieroschim. Paisie Olarul – Mari duhovnici despre Maica Domnului, Ed. Eikon, 2003)

http://www.jerusalemshots.com/Jerusalem-1en-12302.html

http://www.jerusalemshots.com/Jerusalem-1en-12406.html

http://www.jerusalemshots.com/Jerusalem-219en-12786.html

http://www.jerusalemshots.com/Jerusalem-219en-12787.html

“Sa nu doresti sa ti se intample ceea ce vrei, ci ceea ce ii place lui Dumnezeu. Tu trebuie sa doresti ceea ce Dumnezeu doreste”


CELE ŞAPTE PRICINI ALE PĂCATULUI



Parintele Cleopa-

“Dacă am văzut care sunt cele douăsprezece trepte ale păcatului, este bine să cunoaştem şi cele şapte pricini după care se canonisesc păcatele. Cele şapte pricini vin în legătură cu tot felul de păcate posibile, pe care poate să le facă omul pe pământ. Iată care sunt cele şapte pricini ale păcatului:

1. Pricina întâi se referă la persoană: cine a făcut păcatul?

Împăratul, arhiereul, preotul, diaconul, conducătorul unei ţări, al unui oraş, dascălul, omul simplu, omul bolnav, omul creştin; cine a fost acela ce a făcut păcatul? Foarte mult atârnă canonisirea de cuvântul „cine”.

Este mare diferenţă dacă, dacă acelaşi păcat îl face împăratul sau arhiereul sau preotul, sau călugărul, sau cel de pe urmă mirean. Pentru acelaşi păcat creşte sau scade în canonisire, dacă persoana aceea este mai mică în dregătorie sau mai mare. Dacă este mai mare, mai mare osândă are.

Un duhovnic oarecare a mărturisit pe împăratul Rusiei, Alexei. Şi împăratul a crezut că are de-a face cu un duhovnic prost. S-a spovedit de păcate, aşa ca un om simplu.

„Părinte, n-am curvit, n-am furat, n-am băut, n-am bătut!” A spus el aşa câteva păcate scrise pe-o hârtie. Dar duhovnicul era foarte iscusit:

– Măria ta, de-abia ai spus păcatele lui Alexei, ale unui oarecare Alexandru. Dar să-mi spui păcatele împăratului Alexei!

S-a minunat împăratul.

– Care sunt acelea?

– Tu nu esti un Alexei oarecare de la oi şi dacă ai făcut aşa, să-ţi dau un canon mic. Tu eşti împăratul Alexei! Poate ai făcut legi strâmbe, poate legi împotriva lui Dumnezeu, poate ai pus impozite grele pe popor, poate ai călcat alte ţări, ca împărat. Spune-mi ce ai făcut!

A încremenit împăratul.

– Toate acestea le-am făcut, părinte!

– Acestea sunt păcatele împăratului, iar celelalte – că n-ai mâncat, că nu te-ai îmbătat – sunt ale lui Alexei.

Astfel, la această pricină răspunde întrebarea „cine”. Nu se aseamănă păcatul unui om mare cu al unui om simplu. Este cu mult mai mare păcatul făcut de un preot, decât cel făcut de un om de rând. Pentru ce? Pentru că zice Scriptura:  Cei tari, tare se vor certa. Şi sluga care ştie voia Domnului său, mai mult se va bate. Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere.

Deci, la pricina aceasta, „cine”, este mare deosebire între păcatul unui om de jos şi cel al unuia care este din treptele cele mai mari din ierarhia omenească.

2. Pricina a doua a păcatului este: ce fel de păcat a făcut?

Ce fel de păcat ai făcut, omule? Că sunt păcate între păcate. Ai vorbit de rău, ai clevetit, ai spus minciuni, te-ai mâniat, ai ocărât, ai ţinut minte răul, ai căutat să te răzbuni, ai avut gânduri de ură, de zavistie, de pizmă, de răutate, de invidie, iubire de arătare, slavă deşartă, făţărnicie, viclenie, iubire de sine cu toate fiicele ei; păcate simple.

Sau ai făcut păcate mai mari, ca: preacurvie, malahie, cădere cu dobitoace, amestecare de sânge, sodomie, ucidere, avorturi, ai omorât copii, sau altceva mai greu decât acestea.

Deci, iată ce înseamnă pricina a doua. Ce fel de păcate ai făcut? Păcate uşoare, vrednice de iertare, care se iartă şi la Rugăciunile de seară, la mărturisire, sau ai făcut păcate de moarte sau împotriva Duhului Sfânt, pentru care trebuie multă pocăinţă. Asta este pricina a doua a păcatului.

3. Pricina a treia este: pentru ce? Întrebi pe unul: „Omule, de ce-ai furat?” „Părinte, sunt lipit pământului de sărac. Am o casă de copii, sunt necăjit, n-am pământ, casa mi-i spartă, femeia mi-i bolnavă, copiii în spital, la şcoală n-am cu ce-i purta, şi m-a îndemnat cugetul şi am furat nişte lemne din pădure, am furat ceva de colo, am luat ceva de dincolo”. El îţi spune pentru ce a furat.

Altul care a făcut păcatul, spune altceva la pricina „pentru ce”. „Pentru ce l-ai bătut, măi, pe celălalt?” „Părinte, l-am prins la femeia mea!” Sau altceva: „M-am temut, că erau mai mulţi decât mine şi am sărit eu să-i bat pe ei, ca să nu mă omoare ei pe mine!”

Trebuie să vezi foarte bine pricina „pentru ce”. Pentru ce-a făcut păcatul? De nevoie, de foame, de sărăcie; a fost singur undeva şi a luat un braţ de fân şi a dat la cal, că nu putea trage calul.

Acela este mult mai uşor, că zice chiar Sfântul Vasile: „Cine moare de foame, de va fura, nu-i păcat”. Este păcat că a furat, dar este mai mare păcat dacă ar lăsa să moară de foame. Vede o pâine undeva şi moare de foame; dacă o ia şi zice bogdaproste, păcat o fi, dar mai mare lucru ar fi dacă s-ar lăsa să moară de foame.

Deci, iată, să cauţi pricina pentru ce a furat omul sau pentru ce a bătut pe alţii, sau pentru ce a adunat bani, sau pentru ce s-a răzbunat, sau pentru ce a dat în judecată. La această pricină „pentru ce”, se scade canonisirea sau se măreşte.

Caută bine! A fost o pricină binecuvântată sau aproape de binecuvântare, sau o pricină prea de nevoie, sau nu de nevoie, ci numai de ambiţie? Şi de-a fost de ambiţie şi de iubirea de păcat, pedepseşti mai rău, iar dacă nu, mai puţin sau mai uşor.

4. A patra pricină a păcatului este: Prin ce mijloc? Cum? Vă dau pildă. Te-ai dus să câştigi o avere străină. Cu ce mijloace? Părinte, iată ce-am făcut: am dat o sumă de bani, am pus câţiva martori falşi să jure strâmb, că pământul ăsta este moştenire de la tata, sau casa asta este moştenire de la cutare!”

Ai corupt şi ai băgat în iad pe aceia ce au jurat strâmb şi banii tăi sunt spre pierzarea ta, şi ai nedreptăţit şi pe un om nevinovat.

Cu ce mijloace? Acesta cu mari pricini a tras în păcat pe mai mulţi, care au jurat strâmb şi au falsificat adevărul şi a luat cu nedreptate de la unul care este sărac. Prin ce mijloc? Cu martori falşi şi cu bani. S-a îngreunat canonisirea. Tu nu eşti vinovat numai de păcatul tău la pricina aceasta, ci ai făcut părtaşi şi pe toţi aceia pe care i-ai înşelat şi i-ai minţit şi au jurat fals şi au făcut judecată nedreaptă.

5. Pricina a cincea este: În ce vreme?

Vremea în care a păcătuit cineva împuţinează sau înmulţeşte greutatea păcatului. De pildă, dacă cineva în vreme de nevoie şi de foamete a furat pâine sau grâu, mai puţin păcătuieşte decât cel ce a furat acestea fără de nici o nevoie.

Câţi greşesc în Legea Harului, mai greu păcat fac decât cei ce au păcătuit înainte de Hristos. Şi celelalte se socotesc în chip asemănător.

6. Pricina a şasea este: În ce loc s-a făcut păcatul?

De aici creşte canonisirea sau scade. Am furat. „Din ce loc ai furat? Ai furat de pe câmp un braţ de iarbă, o fasolă, un bostan, o nucă, o perjă, un strugure?” „Nu. Am furat din biserică, părinte, colaci! Am luat ceară, am luat lumânări, am luat vin, am luat prescuri!” Iată că la această pricină „din ce loc”, păcatul la canonisire creşte sau scade.

Dacă furi de la mirean, trebuie să-i dai de patru ori înapoi, iar dacă ai furat de la biserică, de cinci ori trebuie să dai înapoi. Nu eşti iertat până nu dai de cinci ori. Fur de cele sfinte te cheamă.

Să zicem aşa: Unul a făcut un păcat ascuns. Dar n-a ştiut decât el şi Dumnezeu şi duhovnicul lui. Se canoniseşte mai uşor. Altul face păcatul şi ştie tot satul. Păcatul acesta este mult mai greu. Câte suflete au auzit în sat că a făcut păcatul şi s-au smintit din cauza acestuia că nu s-a păzit să facă păcatul în ascuns? Păcatul, făcându-se la arătare, a smintit pe atâţia. Mântuitorul zice: Vai lumii de sminteli, dar mai vai de cel prin care vine sminteala; mai bine şi-ar lega o piatră de moară şi să se arunce în mare.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Prin greutatea pietrei de moară, Mântuitorul arată aici cât este de greu păcatul smintelii”. Duce la deznădejde şi la hulă împotriva lui Dumnezeu şi la necredinţă pe toţi care s-au smintit.

Deci, alta este când păcătuieşte omul undeva în ascuns, alta este când păcătuieşte în târg şi alta este când păcătuieşte într-un loc sfânt.

Cu cât păcatul s-a făcut în felul acesta, de ce cunoaşte mai departe, cu atâta mai mare canon trebuie să-i dai şi mai mare urgie a lui Dumnezeu vine peste el, dacă nu se mărturiseşte. Pentru că l-a făcut într-un fel, nu numai de el ştiut, ci a rănit ştiinţa la atâţia şi i-a smintit. Asta-i pricina a şasea.

7. A şaptea prinică este: de câte ori? De câte ori ai făcut păcatul? Cu cât numărul este mai mare, cu atât canonisirea este mai grea. Am greşit o singură dată în viaţă, păcat greu, de două ori, de trei ori. Dar nu-i ca acela ce a făcut păcatul de 50 de ori sau de o sută de ori sau mai mult.

Numărul şi repetarea păcatului îngreuiază sau scade la cântar la canonisire, la mărturisire şi în faţa lui Dumnezeu la dreapta judecată.

Deci, mai greu se osândeşte acela care a păcătuit de multe ori sau prea de multe ori, şi mai puţin acela care păcătuieşte o dată, de două ori, sau de mai puţine ori.Acestea sunt pricinile păcatului mai pe scurt. Nu le-am spus ca pe carte, ci aşa, din memorie.”


Arhivă blog

CATEGORII

. Despre Evlavie (3) .RUGĂCIUNE (23) .Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul (2) .Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie (2) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) ACATISTE (11) ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop (1) ACATISTUL Sfantului Ciprian (2) Acatistul Sfantului Gheorghe (3) Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul (2) Acatistul Sfantului Nicolae (1) Acatistul Sfântului Eftimie cel Mare (1) Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL (1) Acatistul Sfântului Serafim de Sarov - 2 Ianuarie (1) ACATISTUL SFÂNTULUI STELIAN (1) Acatistul Sfintei Cruci (1) ACATISTUL SFINTEI MUCENITE VARVARA (3) Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi a celor trei fiice ale sale: (1) Acatistul Sfintei Parascheva (2) Acatistul Sfintilor Brancoveni (1) Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi (1) ACATISTUL SFINȚILOR IOSIF IACOB ȘI DAVID PROOROCUL (1) Acatistul Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat (2) Adormirea Maicii Domnului (1) Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (1) ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN (1) AGHIAZMA SAU APA SFINTITA (2) AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI (1) AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (9) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (4) AICI GASESTI MOASTELE SFINTEI PARASCHIVA (3) AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI (7) AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI (1) AICI SE GASESC SFINTE MOASTE (2) Alexandru Pesamosca (2) APOSTOL ŞI MUCENIC ŞTEFAN (1) Arhanghelui Gabriel. (1) ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN (6) Articole Apopei Roxana (1) Articole Ioan Monahul (5) AUDIO..VISARION IUGULESCU (1) BISERICI (35) BUNA VESTIRE (2) CANOANELE SFANTULUI CALINIC (2) Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui (1) Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti (2) CANONUL SFANTULUI EFREM SIRUL (1) Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei (1) CARTI INTERESANTE (1) Cei patru Sfinţi Evanghelişti (1) CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL (6) Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel (1) Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? (2) CITATE DESPRE RABDARE (1) CITATE DIN FILOCALIE (1) CITATE DIN SF EVANGHELIE (3) CUGETARI ORTODOXE (1) CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM (1) CUM SA NE RUGAM (8) CUVINTE DE FOLOS (32) Cuviosul Arhimd. Sofronie (1) CUVIOSUL ISIDOR PELUSIOTUL (1) Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) (4) CUVIOSUL SERGHIE: (2) Cuviosul Tadei de la Vitovnita (1) Cuviosului Sofronie Saharov (1) DESPPRE VRAJI SI FARMECE (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) DESPRE AVORT (3) DESPRE ACATISTE SI PARACLISE (1) DESPRE APOCALIPSA (1) DESPRE BOALA (2) Despre Boboteaza (1) DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. (2) Despre Clopote (1) Despre colivă (2) DESPRE CREDINTA (1) DESPRE CRUCE (6) DESPRE DIAVOL (13) DESPRE DRAGOSTE (1) Despre educatia crestina a copiilor (1) DESPRE HAINELE PREOTESTI (2) DESPRE ICOANE (10) DESPRE INGER PAZITOR (3) Despre invidie (1) DESPRE JUDECAREA APROAPELUI (2) DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE (7) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (4) DESPRE LACRIMI (2) DESPRE LUMANARI (4) DESPRE MAICA DOMNULUI (3) DESPRE MANIE (2) Despre milostenie (2) DESPRE MOARTE (5) DESPRE OZN-URI (1) DESPRE PACAT (3) DESPRE POCAINTA (2) DESPRE POST (12) Despre PREOTUL DUHOVNIC (2) DESPRE RAI SI IAD (4) DESPRE RUGACIUNE (30) Despre Rugaciunea Inimii (2) Despre Sfanta Impartasanie (1) DESPRE SFINTELE MOASTE (6) DESPRE SMERENIE (3) DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM (7) DESPRE SUFLET (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TRUFIE (1) DESPRE URA (1) DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN (13) DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA (1) Drumul sufletului după moarte (1) Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon (2) Duminica Tuturor Sfintilor (1) ENIGMA MARAMEI VERONICĂI (2) EPISTOLIA DOMNULUI (2) EVANGHELIA ZILEI 16. 11. 2014 (1) GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN GURĂ DE AUR (1) ICOANA BIZANTINĂ (1) IER. SAVATIE BASTOVOI (1) IEROD. VISARION IUGULESCU (6) INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: (1) INDREPTAR SPOVEDANIE DE VALERIU GAFENCU (1) Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului (1) INTERVIURI (33) INVATATURI (121) IZVORUL TAMADUIRII (2) ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI (1) Întâmpinarea Domnului -Stretenia (2) Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" (1) Lancea cu care a fost omorât Hristos (1) Legenda Sfântului Valentin (1) Maica Pelaghia (1) MANASTIREA HUREZU (1) MARGARITARE DUHOVNICESTI (1) Maria Egipteanca (6) MILOSTENIA (1) MILOSTENIE..VREAU AJUTOR (5) MINUNEA DE LA SF.MORMANT (1) Minuni ale Sfantului Nectarie (16) Minuni Sfanta Parascheva (3) MINUNI.. (60) MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA (3) Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (2) NICOLAE VELIMIROVICI (2) O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA (1) O rugăciune de dimineaţă (1) OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM (1) PAR. ILIE CLEOPA (3) PARACLIS LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL ( 29 AUGUST) (1) PARACLISUL CUVIOSULUI GHEORGHE DE LA HOZEVA (8 IANUARIE) (1) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL IOAN EVANGHELISTUL ( 8 mai) (2) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (6 octombrie) (4) PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA (11 NOIEMBRIE) (4) PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) (1) Parastasele și folosul lor (3) PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (5) PARINTELE ARSENIE BOCA (51) PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (17) PARINTELE CLEOPA (44) PARINTELE ILARION ARGATU (10) PARINTELE ILIE LACATUSU (4) PARINTELE IOSIF TRIFA (3) PARINTELE JUSTIN PARVU (8) Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre (2) PARINTELE PAISIE AGHIORITUL (35) PARINTELE PETRONIU TANASE (1) PARINTELE PORFIRIE (6) PARINTELE SOFIAN BOGHIU (5) Parintele Teofil Paraian (2) PARINTELE VISARION IUGULESCU (4) Părintele Ardenie Boca (1) Părintele Constantin Galeriu (1) Părintele Iulian de la Prodromu (1) Părintele Nicău (1) Părintele Proclu (1) PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE (1) Părintele Rafail Noica (1) Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) (1) Pelerinaj Grecia 2017 (2) Pelerinaj Israel (1) PILDE (127) PILDE CRESTINE (17) PILDE DIN PATERIC (4) POEZII (87) POEZII ..IISUS HRISTOS (14) Poezii cu Preot Ioan (19) POEZII DE ANDREI BOTOSANU (11) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (4) Poezii de Costel Ursu (1) Poezii de Doru Avram (1) Poezii de Eliana Popa (14) POEZII DE ILARION ARGATU (2) Poezii de Pr.Gabriel Militaru (1) Poezii de Preot Sorin Croitoru (43) POEZII DE RADU GYR (3) POEZII DE TRAIAN DORZ (7) Poezii de Valeriu Gafencu (3) Poezii de Vasile Militaru (1) Policarp si Laurentiu (1) POSTUL SFINTILOR PETRU SI PAVEL (2) POVESTIRE (6) POVESTIRI DIN PATERIC (1) POVESTIRI DUHOVNICESTI (3) POVESTITE DE SFINTI (25) Pr. Efrem Atonitul (1) PR. PAISIE OLARU (2) PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor (1) Preotul Andrei Constantin (1) PREVIZIUNI (1) Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani (1) PROFETII (30) Prohodul Domnului (1) Proorocul Moise (1) PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA (4) Pruncii Simeon şi Parascheva (1) Psalmi (1) Psalmul 50 (al lui David) (1) PUSTNIC ONUFRIE (1) Rucăciune către sfinti (1) Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos (1) RUGACIUNE CATRE SF. GRIGORIE DECAPOLITUL (1) Rugaciune catre Sf. Nectarie (2) RUGACIUNE CATRE SFANTUL CUVIOS STELIAN (1) RUGACIUNE CATRE SFANTUL NICOLAE (1) Rugaciune pentru bolnavii de cancer. (1) RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA (1) Rugaciunea Sfantului Ciprian (1) Rugaciunea Sfintei Cruci (1) RUGACIUNI (86) Rugăciune catre Sfantul Ilie (3) Rugăciune catre Sfantul Nectarie (2) Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului (1) RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA (2) Rugăciune către sf Arhangheli Mihail Si Gavril (1) Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul (3) Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (2) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL GHEORGHE (1) Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (3) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL (1) Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul (1) RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII (3) Rugăciune de pocăinţă (1) Rugăciune pentru căsătorie... (2) RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN (1) Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: (3) Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina (1) Rugăciuni către Sf. Pantelimon (2) Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii (1) SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM (4) SARBATORI (27) Sânzaienele (1) SCOPUL VIETII CRESTINESTI (1) SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. (1) Sf ap Iacob al lui Zevedeu (1) SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR (2) Sf Efrem cel Nou (1) Sf Gheorghe (2) Sf Gheorghe Hozevitul (2) Sf Ignatie (1) SF IOAN GURA DE AUR (16) Sf Lazăr din Betania (1) SF SPIRIDON (1) SF. IERARH ANTIM IVIREANU (2) Sf. Ignatie Teoforul (4) SF. IOAN BOTEZATORUL (14) SF. IOAN DE LA PRISLOP (3) Sf. Mc. Calistrat; (1) Sf. Porfirie Bairaktaris (1) Sf. Prooroc Iona (1) Sf. Sfintit mucenic Valentin (1) SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA (3) SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA (5) Sf.Ignatie Briancianinov (1) Sfanta Ana (5) SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA (1) SFANTA DUMINICA (1) SFANTA ECATERINA (2) SFANTA FILOFTEIA (11) SFANTA HRISTINA (3) Sfanta Iulia (1) SFANTA LITURGHIE (1) Sfanta Lucia (3) Sfanta Macrina (1) Sfanta Marina (5) Sfanta Mucenita Haritina (1) Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale (1) Sfanta Mucenita Tecla (2) SFANTA PARASCHIVA (12) Sfanta Salomeea (1) Sfanta Tatiana (3) Sfanta Teodora (1) Sfanta Veronica (1) SFANTA XENIA (5) Sfantul ioan Iacob Hozevitul (5) Sfantul Mc Ioan Valahul (2) SFANTUL ADRIAN (6) Sfantul Alexandru (2) Sfantul Andrei - Apostolul romanilor (3) Sfantul Andrei Rubliov (1) SFANTUL ANTONIE CEL MARE (8) Sfantul Ap.Timotei (5) SFANTUL APOSTOL ANDREI (7) SFANTUL APOSTOL IOAN (3) Sfantul Apostol si Evanghelist Matei (3) Sfantul Apostol Tadeu (1) SFANTUL CRISTIAN (1) Sfantul Cuvios Patapie (3) SFANTUL DANIIL SIHASTRUL (1) Sfantul Dimitrie al Rostovului (1) SFANTUL DUMITRU (13) Sfantul Efrem Cel Nou (3) Sfantul Eftimie cel Mare (1) Sfantul Emilian (1) Sfantul Fanurie (1) SFANTUL FILIP (2) SFANTUL GHEORGHE (3) Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN (1) Sfantul Gherasim din Kefalonia (1) SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL (2) Sfantul Haralambie (2) SFANTUL IERARH PARTENIE (1) Sfantul Ierarh Vasile cel Mare (5) SFANTUL ILIE (9) Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava (5) SFANTUL IOAN DAMASCHIN (2) SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL (5) SFANTUL IOAN RUSUL (10) SFANTUL IOAN SCARARUL (3) SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS (6) Sfantul Isidor din Hios (1) Sfantul Isidor Pelusiotul (1) Sfantul Iuda (1) Sfantul Iuliu Veteranul (1) Sfantul Lazăr din Betania (1) SFANTUL MACARIE CEL MARE (2) SFANTUL MARCU ASCETUL (1) Sfantul Maxim Mărturisitorul (1) SFANTUL MINA (12) Sfantul Mucenic Gheorghe (2) Sfantul Mucenic Polieuct (1) SFANTUL MUCENIC TRIFON (3) SFANTUL NECTARIE (43) SFANTUL NICOLAE (20) Sfantul Nil Dorobantu (1) SFANTUL PAHOMIE CEL MARE (1) SFANTUL PANTELIMON (15) Sfantul Parinte Vichentie Malău (1) Sfantul Policarp (1) Sfantul Prooroc Iona (1) Sfantul Sava (1) SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT (1) SFANTUL SERAFIM DE SAROV (11) Sfantul Serafim de Virita (3) SFANTUL SILUAN ATONITUL (3) Sfantul Simeon Stalpnicul (2) SFANTUL SPIRIDON (13) SFANTUL STEFAN (9) Sfantul Stefan cel Mare (4) SFANTUL STELIAN (8) Sfantul Teodor Studitul (2) Sfantul Teodor Tiron (3) Sfantul Teodosie cel Mare (3) Sfantul Teodosie de la Brazi (2) SFANTUL TIHON DE ZADONSK (1) Sfantul Trifon (2) SFANTUL VASILE (3) SFANTUL VASILE CEL MARE (1) SFANTUL VICTOR (1) Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou (2) SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA (1) SFATURI CRESTINE (18) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (14) Sfaturi de la parintele Iustin Parvu (1) SFATURI DUHOVNICESTI (42) SFATURI PENTRU ANUL NOU (1) Sfaturi pentru suflet (6) SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA (1) Sfânta Muceniţă Agnia (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI (1) Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale (1) Sfânta Salomeea (1) Sfânta Teodora de la Sihla (2) Sfântul Antonie cel Mare (5) SFÂNTUL ANTONIE DE LA IEZERU VÂLCEA (1) Sfântul Apostol Filip (6) SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU (1) Sfântul apostol Luca (1) Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (1) SFÂNTUL ARHIDIACON (1) Sfântul Ciprian si Iustina (2) SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) (1) SFÂNTUL CUVIOS ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCEA (1) Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul (1) Sfântul cuvios Memnon (1) SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE (1) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (1) SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL (1) SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS (1) Sfântul Efrem cel Nou (2) Sfântul Efrem Sirul (8) Sfântul Gheorghe Hozevitul (1) Sfântul Grigorie (1) Sfântul Grigorie de Nyssa (2) Sfântul Grigorie Palama (2) Sfântul Haralambie (1) Sfântul Ierarh Eumenie (1) Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou (2) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (3) Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare. (1) Sfântul Ioan Botezătorul (16) SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: (2) Sfântul Ioan Evanghelistul (1) Sfântul Ioan Gură de Aur (5) Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (6) Sfântul Ioan Rilă (1) SFÂNTUL ISAAC SIRUL (2) SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL (1) SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT (1) Sfântul Mc. Gheorghe (1) Sfântul Moise Etiopianul. (1) SFÂNTUL MUCENIC CALINIC (1) Sfântul Nicolae (5) Sfântul Nicolae Velimirovici (3) Sfântul Pahomie (1) SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA (1) SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 (1) Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist (1) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC HARALAMBIE (2) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN (1) SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL (1) SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU (1) Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina (1) SFINTELE PASTI (7) SFINTELE TAINE (1) SFINTI (207) Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel (3) Sfintii 40 de mucenici (1) Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea (1) SFINTII APOSTOLI (12) SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL (8) SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL (14) Sfintii Atanasie si Chiril (3) SFINTII CHIR SI IOAN (3) SFINTII CONSTANTIN SI ELENA (1) Sfintii impărati Constantin si Elena (3) Sfintii Inchisorilor (1) SFINTII IOACHIM SI ANA (1) Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. (1) Sfintii Marturisitori Ardeleni (1) Sfintii Mihail si Gavril (4) Sfintii Simeon si Ana (1) Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan (6) Sfintii Varsanufie si Ioan (2) Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) (1) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana (1) SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA (1) SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR (1) SFINŢII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE (1) Sfînta Mare Muceniţă Irina (1) Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea (1) SINUCIGAŞII (1) SÎMBATA LUI LAZAR. FLORIILE (1) so (1) SOBORUL MAICII DOMNULUI (1) Soborul Sfinților 70 de Apostoli. (1) TAINA CASATORIEI (1) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (2) TEODORA DE LA SIHLA (2) Tezaurul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai (1) Traditii si obiceiuri romanesti de Sfanta Parascheva (1) TREPTELE PACATULUI (2) TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS (2) TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE (1) TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI (1) TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII (1) Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare (1) VALERIU GAFENCU (4) VAMEȘUL ȘI FARISEUL (1) VAMILE VAZDUHULUI (1) Versuri de Horațiu Stoica (1) VEŞMÂNTUL ÎMPLINIRII RUGĂCIUNII LUMINĂTOARE (1) VIATA LUI IISUS HRISTOS (1) Viata Sf.Mare Mucenic Mina (1) Viata Sfantului Fanurie (27 august) (1) Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos (1) VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR (9) Zămislirea Sfantului Ioan Botezătorul (1)

sfinti romani

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

SFINTI

SFINTI