"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Sfântul Gheorghe Hozevitul
Sânta Ana, bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost din tribul lui Levi, fiica lui Matthan preotul. Tradiţia spune că Sfânta şi Dreapta Ana s-a nevoit pe valea Hozevei către sfârşitul vieţii, după trecerea la Domnul a Dreptului Ioachim. După o viaţă lungă şi plăcută lui Dumnezeu, Sfânta Ana s-a strămutat la locaşurile cereşti, la bătrânețe foarte adâncă.
După anul 400, pusnicii au început să se adune în peşterile de la Hozeva, iar peştera Sfintei Ana a fost amenajată ca biserică. Mulţi nevoitori şi pustnici cu viaţă aleasă au venit şi s au aşezat în peşterile de lângă Sfânta Ana.
Tot prin acea vreme, Sfântul Gheorghe Hozevitul a venit din Lavra Calamona „a Sfântului Gherasim” la Hozeva şi a petrecut la chilia Sfintei Ana. După invazia perşilor, din anul 614, Sfântul Gheorghe s a ostenit şi i a adunat de prin pustie pe călugării fugiţi, ascunşi de frica perşilor, şi i a adus înapoi, începând a zidi din nou vechea lavră surpată de păgâni.
Chiliile Hozevei au fost locuite de pusnici fără încetare până spre anul 1700, când pentru asprimea vieţii şi neputinţa de a mai duce ostenelile pustiei, puţinii călugări rămaşi au plecat în Athos, în preajma Schitului „Sfânta Ana”, în cel mai aspru loc al Muntelui Sfânt, ca să nu uite de ostenelile de la Chilii.
În anul 1897 monahul grec Calinic – noul ctitor al Lavrei Hozevei a refăcut şi biserica Sfintei Ana, după cum este menţionat în inscripţia de deasupra uşii bisericii. În 1953, în peştera de lângă chilia Sfântului Gheorghe Hozevitul s a mutat Sfântul Ioan Iacob. Cuviosul Ioan şi cu monahul grec Pavel, care locuia în chilia Sfântului Gheorghe, s-au ostenit să refacă paraclisul de la chilia Sfântului Gheorghe, unde Sfântul Ioan venea de mai multe ori pe săptămână şi slujea Liturghia. Sfântul Ioan a trăit în acea chilie până la moartea sa, în 1960.
În valea Hozevei au trăit și mulţi români din vremuri îndepărtate. Unul dintre aceştia a fost monahul Varsanufie care, după mulţi ani de viaţă sihăstrească, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Sava. Şi astăzi se mai vede chilia sihăstrească a cuviosului Varsanufie, împrejmuită cu zid de piatră, precum și un cuptor şi o cisternă. Cam în aceeaşi vreme cu Varsanufie, în schitul Hozevei au trăit şi monahii Teofan, Calist şi un bătrân mirean cu numele de Ioan. Părintele Calist era de meserie pescar şi meşter la construirea bărcilor. De aceea a simţit multă atracţie în Valea Hozevei, unde era pârâul îmbelşugat de peşte. La mulţi dintre pescarii de la Iordan monahul Calist le-a făcut bărci şi alte unelte pentru pescuit. Despre bătrânul Ioan (barba Iani, cum îi ziceau grecii) se spune că avea o barbă lungă până la genunchi şi mulţi voiau să-l fotografieze, dar el îşi ascundea barba în sân şi nu voia să stea la fotografiat. În 1953, în peştera de lângă chilia Sfântului Gheorghe Hozevitul s a mutat Sfântul Ioan Iacob. Cuviosul Ioan şi cu monahul grec Pavel, care locuia în chilia Sfântului Gheorghe, s-au ostenit să refacă paraclisul de la chilia Sfântului Gheorghe, unde Sfântul Ioan venea de mai multe ori pe săptămână şi slujea Liturghia. Sfântul Ioan a trăit în acea chilie până la moartea sa, în 1960.
În valea Hozevei au trăit și mulţi români din vremuri îndepărtate. Şi astăzi se mai vede chilia sihăstrească a cuviosului Varsanufie, împrejmuită cu zid de piatră, precum și un cuptor şi o cisternă.
Astăzi a rămas un singur vieţuitor la Chilii, care locuieşte în chilia Sfântului Gheorghe Hozevitul.
La începutul veacului al V-lea, cinci monahi sirieni – Pronos, Ilie, Iannai, Einan şi Zenon – au ocupat peşterile din pustiul Hozevei, transformând una dintre ele într-un paraclis închinat Sfântului Arhidiacon Ştefan. În anul 470, Sfântul Ioan, venit din Theba Egiptului, a transformat micul aşezământ al sirienilor în Lavra-Chinovion, adăugând noi clădiri şi o biserică mare închinată Naşterii Maicii Domnului. În secolul al VI-lea, aici vieţuiau monahi greci, sirieni, armeni şi gruzini. Numele multora dintre ei sunt scrise şi crestate în felurite limbi în osuarul vechii mănăstiri, care se află în apropierea actualei mănăstiri.
Sfantul Cuvios Gheorghe a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce isi imparte averea saracilor, merge la Ierusalim sa se inchine la mormantul Mantuitorului. Intra in cinul monahal la manastirea Hozeva.
Datorita ascezei, luptei impotriva patimilor, se umple de darul Sfantului Duh si devine un stalp insufletit si o icoana a tuturor bunatatilor atat pentru cei din manastire, cat si pentru cei din afara ei. A stralucit cu nevointele si s-a dezlipit de toata desfatarea lumeasca, capatand si darul de a face minuni. Nu a slabit din infranare pana la trecerea sa la cele vesnice.
,,Nici lungimea drumului, nici nevoile locurilor nu au putut slabi fierbinteala calatoriei tale catre Dumnezeu; ca si acolo, sosind si veselindu-te de locurile pe care au calcat picioarele Dumnezeului nostru, nicidecum nu te-ai lenevit a ajunge catre tronul cel ceresc, prin nevointele si ostenelile tale, Cuvioase Gheorghe."
Mănăstirea Hozeva se află într-o râpă pustie, lângă vechiul drum roman, care duce de la Ierusalim la Ierihon. În Sfânta Scriptură, această regiune este numită râul (torentul) Horrath, de care se leagă multe evenimente istorice. Aici se află și peștera în care se ascunsese proorocul Ilie (910 î.H.), pentru a scăpa de prigoana regelui Ahaav și a soției sale idololatre, Isabel. În această peșteră, Ilie a stat trei luni, timp în care s-a hrănit în mod minunat: câțiva corbi îi aduceau pâine și carne, seara și dimineața. Apă potabilă avea din râu. Atunci când acesta a secat din cauza secetei, proorocul a plecat în Sárepta (Sidon), din poruncă dumnezeiască. De asemenea, în această peșteră se spune că s-a retras dumnezeiescul părinte Ioachim. Patruzeci de zile și patruzeci de nopți a stat aici, nevoindu-se în post și rugăciune, implorându-L pe Dumnezeu să-i dăruiască un copil. În tot acest răstimp, soția sa, sfânta Ana, rămasă acasă, se ruga, cu lacrimi fierbinți, pentru același lucru. În vechea tradiție s-a păstrat rugăciunea deosebit de mișcătoare a sfântului Ioachim:
«Nu voi mânca și bea nimic, până nu mă va cerceta Domnul Dumnezeul meu. Până atunci, rugăciunea îmi va ține și de foame și de sete». Într-adevăr, nu a plecat de acolo până când prea-milostivul Dumnezeu, care ascultă glasul rugăciunilor copiilor Săi, i-a îndeplinit dorința. Un înger al Domnului i-a adus vestea cea bună că va dobândi un copil. În anul următor, Ioachim și Ana s-au învrednicit să o nască pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului. De aceea au și fost numiți Dumnezeiești Părinți, întrucât s-au învrednicit a fi bunicii după trup ai Domnului Hristos, Mântuitorul nostru.
Dintr-o rânduială a tipicului Bisericii Ierusalimului, aflăm că râul cu pricina era proprietatea lui Ioachim, tatăl Preasfintei Fecioare. Aici se afla și grădina acestuia și tot aici a fost ridicată o biserică închinată Maicii Domnului. Mai târziu, a fost construită mănăstirea Hozeva, care e considerată una din cele mai vechi mănăstiri ale Palestinei. În această mănăstire au trăit o viață îngerească mii de monahi care și-au dedicat în întregime viața lui Dumnezeu. Printre aceștia se numără și sfântul Gheorghe din insula Cipru, numit și Hozevitul, care și-a trăit aici cei mai mulți ani ai vieții sale ascetice.
Întreaga regiune este caracterizată de o sălbăticie aparte. Cel mai probabil, la acest loc s-a referit Domnul când a povestit pilda samarineanului milostiv. De-a lungul râului, există multe peșteri, care, încă din cele mai vechi timpuri, au atras o mulțime de asceți și anahoreți dornici de viață ascetică. Într-una din acestea, care se află în apropierea mănăstirii Hozeva, s-a retras și sfântul Ioan Taumaturgul, care a fost episcop de Cezareea. El este considerat de altfel întemeietorul mănăstirii închinate Maicii Domnului, pe care a înfrumusețat-o în așa fel, încât mii de suflete iubitoare de pustiu au poposit aici pentru a duce o viață îngerească. Multe minuni se petreceau în această mănăstire, precum și în peșterile dimprejur.
Perioada de vârf a mănăstirii s-a derulat la începutul secolului VII, când mai bine de cinci mii de suflete își duceau viața în acest loc. Din păcate, însă, mănăstirea a avut de suferit de pe urma învaziei perșilor, care au pârjolit și pustiit totul în calea lor.
Printre bisericile și mănăstirile palestiniene distruse de perși în această perioadă se numără și Biserica Învierii (614 d.H.)
Mănăstirea Hozeva, care acum îi poartă numele Sfântului Gheorghe, adăposteşte moaştele sale şi pe cele ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul.
Sfântul Gheorghe, rămânând orfan, a ajuns la o mănăstire din Creta, de aici s-a îndreptat la Locurile Sfinte, și în cele din urmă la fratele său, la Mănăstirea Coloman. Însă, starețul de aici nu l-a primit în obștea mănăstirii, dar l-a încredințat starețului Mănăstirii Hozeva unde s-a nevoit în rugăciune și ascultare.
La o vreme a plecat de la Hozeva și s-a îndreptat din nou spre Mănăstirea Coloman, unde a viețuit alături de fratele său, Iraclid, până la trecerea la Domnul a acestuia. După ce fratele său s-a mutat la viața veșnică, Sfântul Gheorghe a mers iarăși la Mănăstirea Hozeva, mănăstire pe care a mai părăsit-o o singură dată până la moartea sa, în timpul împăratului Focas (602-610), când perșii au cuprins Palestina. După ce împăratul Heraclis (610 -641) i-a înfrânt pe perși, Sfântul Gheorghe s-a reîntors la Mănăstirea Hozeva.
"Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile. Cuvioase
Gheorghe, parintele nostru, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre."
Precum citim in sinaxar:
,,Sfantul Gheorghe Hozevitul s-a nascut intr-o familie de crestini evlaviosi, pe la jumatatea secolului al VII-lea. Dupa moartea parintilor sai, dorind sa imbratiseze viata monahala, evita casatoria planificata de unchiul sau, isi ia o parte din avere, pe care o imparte saracilor si fuge pe ascuns in Tara Sfanta, unde se nevoia duhovniceste un frate de-al sau mai mare". ,, Sfantul Gheorghe Hozevitul s-a aratat, inca de la inceput, intru totul nebiruit in orice munca si aspra vietuire, incat parea ca este nematerialnic si fara de trup". ,,Curatindu-se de patimi si facandu-se pe sine vas ales al Sfantului Duh, sfantul devine o icoana pentru toti ceilalti, primind de la Dumnezeu darul inainte-vederii si al facerii de minuni. Astfel, in anul 614, cuviosul anunta din vreme invazia persilor asupra Tarii Sfinte. Alta data, sfantul a facut sa dea rod un copac uscat si a imblanzit un leu salbatic doar cu cuvantul".
Dupa adormirea in Domnul a fratelui sau, Cuviosul Gheorghe s-a intors la manastirea lui de metanie, in pustia Hozeva. Staretul acesteia, cunoscand vietuirea lui inalta, l-a randuit intr-o chilie retrasa si i-a ingaduit un mod de viata pustnicesc. Toata saptamana petrecea zavorat, iar in obste cobora doar duminica pentru bucuria fratilor si participarea la Sfanta Liturghie.
Ajungand la batranete, Cuviosul Gheorghe s-a imbolnavit si a cazut la pat.
Apoi, cunoscandu-si mai dinainte trecerea la cele vesnice, sfantul l-a chemat la sine pe ucenicul sau, Antonie, insa acesta, fiind randuit cu ascultarea la arhondaric (primirea oaspetilor), nu a putut sa ramana langa Cuvios decat cateva clipe.
Atunci, sfantul i-a spus: "Nu te tulbura, voi astepta pana ce-ti vei termina ascultarea." Aproape de miezul noptii, cand ucenicul sau a putut veni la dansul, Cuviosul l-a binecuvantat si a spus: "Iesi, suflete al meu, mergi catre Domnul!" Si, in acel ceas, a adormit in Domnul.
Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul a fost inmormantat in manastirea care ii poarta astazi numele, pe care a si condus-o duhovniceste vreme de mai multi ani.
Sfintele sale Moaste, asezate astazi in biserica mare a manastirii, savarsesc mari si multe minuni in viata inchinatorilor, prin harul lui Dumnezeu si dragostea Cuviosului.
"Credeti-ma, chiar daca un om ar putea sa faca din nou cerul si pamantul, dar ar dispretul cu mandrie pe aproapele sau, munca sa ar fi desarta si partea sa ar fi cu fatarnicii. Nu poti sa te apropii de Dumnezeu, daca nu esti in pace cu aproapele tau. Toate pacatele si patimile au ca izvor mandria si duc la moarte, iar ascultarea si supunerea catre Domnul sunt viata, bucurie si lumina." (Cuvant al Cuviosului Gheorghe Hozevitul)
,,Sfântul Gheorghe Hozevitul i-a uimit pe toți cu blândețea și supunerea lui, arătând de la o vârstă fragedă că sufletul său era cuprins de un mare dor de Dumnezeu. A mers la fratele său, care ducea deja o astfel de viață, dar pentru că era prea tânăr și nepregătit, a fost trimis în Mănăstirea Maicii Domnului de la Hozeva. Aici a răbdat cu dragoste toate ocările și nedreptățile unui bătrân foarte aspru. "
,, Sfântul Gheorghe nu dădea importanță acestor lucruri, ci își punea în minte gândul că Domnul lucrează prin bătrânul lui și că toate îi vor folosi. Și, într-o zi, iubirea lui și-a arătat roadele. Bătrânul i-a tras o palmă, de față cu toată lumea, pentru că întârziase să aducă apă de la izvor. În urma acestui gest, mâna povățuitorului s-a uscat și nu a mai putut să o folosească, până când nu s-a rugat chiar Sfântul Gheorghe pentru vindecare"
Dar cu înțelepciunea lui, deși era tânăr, Fericitul Gheorghe și-a dat seama că această întâmplare știută acum de toți ar putea să îl atragă într-o capcană, să primească slavă de la oameni și, astfel, să piardă legătura cu Dumnezeu. Așa că a ales să fugă din acel loc și s-a dus la fratele său, în pustia Calamon, petrecând mulți ani pe malul Iordanului. Aici nici nu a ținut seama de faptul că erau rude, ci a ascultat de fratele său ca de oricare alt părinte, rugându-se mult și mâncând puține resturi acoperite de viermi.
După ce fratele său a trecut la cele veșnice, Sfântul Gheorghe s-a întors la Hozeva, de atunci în timpul săptămânii Sfantul se închidea în chilie și se nevoia, iar Duminica ieșea pentru a-i spovedi pe frați și pentru a-i învăța cum să se smerească și să facă voia Domnului.
,,Pentru curăția și faptele sale, Fericitul a primit darul facerii de minuni, așa că a putut să îmblânzească animale sălbatice prin cuvânt, să alunge duhuri rele și, printre altele, a prezis faptul că Ierihonul va cădea, din pricina perșilor păgâni care vor năvăli".
Astfel multi frații au avut timp să fugă și să se ascundă, iar Sfântul, la rugămințile ucenicilor, s-a dus pentru o vreme în Calamon.
Mulți dintre călugări au fost descoperiți și uciși, dar de Sfântul Gheorghe nu au îndrăznit barbarii să se atingă, ci a fost cinstit și lăsat liber. Așa că s-a întors la Hozeva, unde s-a închis până la sfârșitul vieții, având un singur ucenic, pe Antonie.
Știind că a venit vremea ca sufletul său să plece, l-a așteptat pe ucenic până când și-a terminat slujirea din acea zi și, după ce l-a sărutat, i-a poruncit sufletului său să meargă la Cel iubit, pentru că ajunsese la măsura cea mai înaltă a omului lipsit de patimi.
,,Lumină prealuminoasă te-ai arătat, Sfinte Părinte Gheorghe, strălucind cu Razele cele Dumnezeieşti, pe cei ce cu credinţă te cheamă pe tine. Roagă-te pentru noi lui Hristos Mântuitorul, Care S-a arătat în Iordan şi a luminat pe cei zidiţi din pământ".,, Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre". Amin (postat pe fb de ioan monahul)
sursa
