Alexandru Pesamosca, chirurgul care a renunţat la lume

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Alexandru Pesamosca

Alexandru Pesamosca (n. 14 martie 1930, Constanța – d. 1 septembrie 2011, București) a fost un chirurg pediatru din România. Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45 000 de operații, salvând de la infirmitate pe viață sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de către ceilalți medici.

Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanța, unde a urmat școala primară și Liceul „Mircea cel Bătrân”. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București în anul 1954 și a fost repartizat la Niculești-Jianu, (actualmente Dudești, Brăila) un sat de lângă Fetești, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). Este apoi transferat în calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” (1957-1984) și „Budimex” (actualmente „Spitalul Marie Curie”) (1984), unde face un număr mare de operații (circa 45 000 după propriile declarații). Operează și în străinătate (China, Franța, Italia, Republica Moldova, etc), dobândind prestigiu internațional în domeniul chirurgiei pediatrice încă dinainte de 1989. A avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, în 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) și încă două fete și doi nepoți. A locuit din 1999, de când a rămas văduv, într-o cămăruță din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie” (fostul „Budimex”) din București.^[1] În ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instrucțiuni medicilor chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.

În vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecțiuni cardiace și renale. A murit în dimineața zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani.^[2]

Ctitor

Alexandru Pesamosca este ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu,^[3] aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) și președinte al Asociației „Așezământul social sfinții Martiri Brâncoveni”.^[1] Patriarhul României a fost de acord ca să fie îngropat acolo, fiind ctitor de biserică.

In memoriam

În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în fața Spitalului de Copii „Marie Curie” din București.^[4]

Spune că are 73 de ani, dar nu-i dai vârsta. De 50 de ani este chirurg, iar în ultima bucată bună de vreme nu a mai părăsit spitalul Budimex, din Bucureşti. Trăieşte ca un călugăr, zi şi noapte într-o „chilie“ de nici 10 metri pătraţi. Chirurgia infantilă este specialitatea doctorului Alexandru Pesamosca. „Pesi“, cum îl alintă liota de copii, care se ţin scai de el. A realizat operaţii extrem de dificile, salvând multe vieţi, ajutând nenumărate familii. Cazul doctorului Pesamosca poate fi, într-un fel, asimilat exemplului primilor doctori creştini, „fără de arginţi“, care aveau clară conştiinţa că ei tratează, dar numai Dumnezeu vindecă.

D-le doctor, de ce locuiţi în spital?
De câţiva ani de zile am hotărât să rămân aici, să nu mai plec deloc acasă. Pierdeam foarte mult timp pe drum. Traficul este infernal, indisciplinat. Toată viaţa asta care ne înconjoară şi pe care o numim trepidantă este – cum să vă spun? – un fel de dezordine fantastică! În toate domeniile!
Nu vă plictisiţi în acest univers închis, care este spitalul?
Am o viaţă foarte intensă aici. Nu stau o clipă. Încep la 6 dimineaţa pregătirile pentru raport, apoi pentru şedinţa cu tinerele cadre. Pot să vă mărturisesc ceva?
Desigur.
Îi oblig, domnule, îi oblig să citească, să fie la curent cu ceea ce este prin lumea medi­cală, să compare cu ce este la noi. S-o mai lăsăm pe asta cu genialul popor din Carpaţi; este o himeră. Foarte periculoasă.
Mai aveţi, în atari condiţii, viaţă privată?
Vă invit ca la 73 de ani – vârsta mea – să-mi spuneţi de câte treburi private vă veţi mai bucura atunci! Dar să trecem peste asta… Pentru mine nu a fost nimic extraordinar că m-am mutat aici deoarece toată viaţa am stat aici, de când m-am decis să fac meseria asta. Le spun şi colegilor mei tineri şi neîmpă­caţi cu ei înşişi: Dumnezeu ne-a dat o meserie extraordinară, care te solicită la o gimnastică a minţii de neimaginat. Este mare lucru să pui un diagnostic corect, dar să „cazi“ pe o rezol­vare chirurgicală corectă, din prima, ei bine, aici este partea „anormală“ a meseriei.
Aţi simţit vreodată, în timpul unei intervenţii chirurgicale, un ajutor venit din altă parte?
De 50 de ani fac meseria asta, non-stop. Este o meserie de performanţă, unde trebuie să ai integritatea totală a simţurilor. Or, toate astea scad, după o anumită vârstă. Îi mulţu­mesc lui Dumnezeu că până acum am reuşit să-mi păstrez intacte darurile pe care mi le-a dat. Nu înregistrez nici o scădere în rapiditatea cu care iau o decizie, în promptitudinea gestului chirurgical, care are o precizie milimetrică, cum este bunăoară o sutură digestivă. Mai înregistrez şi altceva, care pentru mine este un fenomen. În ultima vreme, gra­ţie experienţei pe care am căpătat-o, fac nişte operaţii foarte complicate cu o uşurinţă din ce în ce mai mare. Dar ştiţi că mă rog înainte de operaţie? Ca să cred într-un succes al meu, trebuie să cred în El. Câteodată, şi cu din ce în ce mai multă înfrigurare, am senzaţia că-mi ies unele operaţii ca şi cum m-ar conduce alt­ceva decât ceea ce am acumulat eu. Colegii mei mai tineri îşi spun între ei: „Pe pacientul ăsta nu-l mai scoate“. Şi-l scot, domnule! Să nu credeţi că mă ocup de minuni… Dar ştiţi ceva? La sfârşit mi-e frică de ce se întâmplă cu mine. Am atâtea păcate încât mi-e greu să cred că este o recompensă. Nu vreau să cer osândă de la Dumnezeu, mi-e şi frică să spun câteodată că eu am făcut operaţia aceea.
Când eraţi tânăr simţeaţi lucrurile acestea?
Nu. Meticuloziatea meseriei a fost tot timpul obsesia mea. Asta te ajută, dar mai trebuie ceva.
Ce?
Nu pot să definesc. Mi-e greu să spun precis cine mă îndeamnă să rezolv un caz sau altul. De fapt, mi-e şi ruşine să vorbesc despre astea. Îi şi spuneam părintelui de aici, din spital: trufia este sursa celor mai mari greşeli în meseria noastră. Nu vedeţi pe posturile de televiziune ce circotecă fac unii?
D-le doctor, milă vă este?
Da.
Vă este îngăduit acest sentiment?
Nietzsche spunea că mila este morala celor slabi. O zicere, nefundamentată, departe de morala creş­tină. Sentimentul pe care îl încerci atunci când vrei să-i salvezi unuia viaţa, de dragul cui?, n-aş putea să vi-l explic…
De dragul orgoliului profesional?
Atunci eşti pierdut. Dacă faci asta de dra­gul suferinţei lui, ca atare, eşti justificat. Mie mi-e milă. De asta şi am rămas la copii, eu în­ce­pând ca chirug de adulţi. Materialul ăsta pe care îl batjocorim cu sârg, şi astăzi, nu numai pe vremea comuniştilor… Avem cea mai mare mortalitate infantilă din Europa, cea mai mare mortalitate maternă. Guvernanţii – de ieri şi de azi – n-au nici o treabă cu salvarea co­piilor, care este problema numărul unu a ţării. Ei n-au grijă nici de copiii lor, darămite de ai altora!
Prin natura profesiei dvs., sunteţi pe gra­niţa dintre viaţă şi moarte. Din constatările ex­perienţei pe care o aveţi vă întreb: există suflet?
Da.
Unde este el plasat?
Este în noi, în biologia fiecăruia din noi, în fiecare părticică din noi.
Suntem alcătuiţi din celule…
Păi şi celulele astea nu reprezin­tă, într-un fel, o dum­nezeire? Orice celulă este con­struită de un Creator.
Cum rămâne atunci cu teoria evo­luţionistă?
Sunt multe teo­rii, interpretate ulteriror eronat. Eu ar trebui să fiu, prin formaţie, tributarul teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin. Sunt elemente foarte clare ale evoluţiei, şi cu toate astea sunt multe lucruri care nu se pot explica astfel. Foarte multe dintre teoriile tinereţii mele nu mai sunt valabile acum. Structura cibernetică a creierului, spre exemplu… Sau clonarea, lucru cu care eu unul nu sunt de acord.
Ce s-a pierdut din profesia dvs. în ultimii ani?
Oooo! Respectul, simţul ierarhiei valorilor în toate spitalele de chirurgie. Pentru că a fost o perioadă în care fiecare a „ţâşnit“ în funcţie de muşchii politici pe care îi avea. Astfel, totul s-a răsturnat cu dosul în sus. Au apărut o groază de ciurucuri… Se sapă şi se reclamă unii pe alţii mai rău ca pe vremea lui Ceau­şescu.
Ucenici aveţi?
Am. Unii sunt corecţi şi la locul lor, alţii vor repede totul: casă, maşină, călătorii, aman­tă. Chirurgii de altădată, unii veneau din familii cu bani şi nu aveau astfel de probleme. Cei care au tras ca nişte disperaţi s-au ne­no­ro­cit, au ajuns nişte „Harpagoni“, pe spinarea popu­laţiei.
Mi se pare mie sau sunteţi un „contra­exem­plu“ pentru breaslă?
Şi eu ce să fac acum? Asta trăiesc, asta văd, ăsta sunt.
Care ar fi singurul lucru, legat de profesia dvs., pe care nu l-aţi putea face?
Nu numai eu, dar orice chirurg nu trebuie să facă rabat la onoare, la cinste şi la dem­nita­te. Dacă un medic tră­ieşte aceste 3 prin­ci­pii de bază, atunci nu poa­te să „tra­te­ze“ un bol­nav pentru o boală care nu există, numai ca să ia bani!
Există ase­me­nea cazuri?
Da, domnu­le, există! Cum să pui în ghips un bol­nav care nu are nimic!?! Am văzut asta cu ochii mei.
Vă este frică de moarte?
Acum nu, nu-mi mai este. Sunt liniştit.
V-a fost?
Da! Ca fiecare om care trece prin anumite cum­pe­ne de sănătate. Pentru mine acesta este saltul calitativ: nu mai am anxietatea aceea pe care ţi-o dă o boală. O ai, o primeşti şi începi să o vezi altfel.
În cazul acesta, eu vă urez „bun venit“ în creşti­nism!
Mulţumesc pentru urare, dar cred că eram p-aici demult. Am avut o mamă deo­sebit de religioasă; ţinea toate posturile, spre deosebire de mine. Le spuneam şi celor din spital, de la Co­mi­tetul parohial, că Patriahul a fost de acord să mă îngrop aici, că sunt ctitor de bise­rică. Capela este vizavi de sala de operaţie….

Interviu preluat din Revista  

• Lumea Credintei, anul I, nr. 1 August 2003

http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/lumea-credintei-anul-i-nr-1-august-2003/alexandru-pesamosca-chirurgul-care-a-renuntat-la-lume/

mai multe cititi si aici...
http://ziarullumina.ro/de-garda-pentru-totdeauna-5704.html

INTAMPLARE ADEVARATA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.

L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”

Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”

“Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios.

Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă- “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”- Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”

“A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl.

Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţi vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!”

“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.

Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”

NICIODATĂ NU JUDECA PE NIMENI, deoarece niciodată nu ştii cum e viaţa unora, sau ce se întâmplă, sau prin ce trec.

E vorba de doctorul Pesamosca, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace ! Respect pentru el, ca a salvat multe vieti si nu lua nici un ban de la nimeni .

Iordache Aurel

DUMNEZEU SA-L IERTE CA A MURIT ACEST MARE DOCTOR PE NUME PESAMOSCA,IN VECI AMIN !

AM GASIT ACEASTA INTAMPLARE CARE MI-A PLACUT FOARTE MULT...SI ATUNCI AM ZIS SA CAUT MAI MULTE DETALII DESPRE ACEST MARE DOCTOR...


În rezerva \"îngerului copiilor\" Alexandru Pesamosca. \"Era ca un duhovnic la spital\"


Autor: Andrei Udişteanu

Medicul Gheorghe Burnei, fost rezident şi colaborator apropiat al lui Alexandru Pesamosca, povesteşte pentru EVZ care era, în ultimii ani, locul celebrului chirurg pentru copii în spitalul pe care l-a slujit toată viaţa.


O încăpere minusculă. Un pat cu un pled, o masă, un frigider, multe, foarte multe fotografii ale unor copii şi tratate, cărţi, ce aproape se prăvălesc peste tine de prin orice colţişor. Camera unui geniu medical, spun mulţi. Casa doctorului chirurg pediatru Alexandru Pesamosca era, de ani de zile, rezerva aceasta de la etajul unu al spitalului "Marie Curie" din Capitală. Celebrul medic ajunsese acolo în urmă cu vreo 12 ani, de când rămăsese văduv şi era copleşit, treptat, de boală. Casa era de fapt spitalul însuşi. Despre el a vorbit până în ultima clipă, spun apropiaţii celui care a fost supranumit "îngerul copiilor".




„Doctorul copiilor” a fost depus la capela Spitalului Marie Curie

Ieri, câţiva muncitori săpau o groapă lângă capela spitalului, pe a cărei listă de ctitori numele Alexandru Pesamosca e trecut primul. Celebrul chirurg de copii va fi înmormântat sâmbătă, la prânz, aici, în curtea instituţiei cu care s-a confundat până în ultima clipă a vieţii. A murit, în noaptea de miercuri spre joi, la 81 de ani, în urma unor complicaţii.

Rare apariţii publice

Înainte de criza care a dus la internarea de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din 18 iunie, Alexandru Pesamosca nu pare să fi trăit o zi ieşită din comun. A făcut ce făcea de câţiva ani încoace, de când era mai mult imobilizat la pat, povestesc apropiaţii. S-a trezit probabil pe la un 6 dimineaţa, cum făcea de obicei, programul său terminându-se târziu în noapte, în jurul orei 12. S-a apucat poate de citit, a mâncat mere, poate o supă, a băut o cafea, nişte cola, a comentat cu vreun vizitator anumite subiecte de actualitate, poate a ascultat nişte muzică. Frank Sinatra îi plăcea enorm.

I-a dedicat, în iarna lui 2010, o piesă de-a celebrului american Andreei Berecleanu, într-un acces cumva tineresc. Vedeta TV îl vizitase pentru un interviu pentru Antena 1. Reprezentanţii unui celebru lanţ de cafenele şi ai unei firme de produse electronice au venit pentru filmări, introducând, dintr-un gest de simpatie, fără de veste, numele profesorului în malaxorul marketingului, al PR-ului.

După ce a fost colindat de copii în faţa camerelor de luat vederi, chirurgul a primit promisiunea unei cafele pe zi adusă la pat şi un laptop de pe care îşi verifica frecvent mesajele de pe pagina de Facebook. Primarul Sorin Oprescu i-a înmânat cheia oraşului. Celor care i-au adus cafea chirurgul le-a spus, de sub o privire amuzată: "Nu ştiu ce e asta, dar vă mulţumesc".

Evacuarea şi lumea care nu mai trece pragul

Şi în acel reportaj TV, ca în mai toate din ultimii ani, profesorul Pesamosca era prezentat ca un paradox de pe patul de spital: Avea o pensie de 10 milioane de lei vechi, dar se adăpostea la umbra unei impresionante statistici – aproape 50.000 de operaţii, realizate cât mai era încă în putere. Era de mult o legendă, dar una care a fost pe punctul de a fi scoasă în stradă, în 2006, de managerul de atunci al spitalului "Marie Curie", Florea Iordăchescu. Fost student al profesorului, Iordăchescu i-a trimis o adresă oficială în care sugera că nu mai aduce niciun aport instituţiei unde se refugiase definitiv la bătrâneţe.

A fost salvat de managerul care a urmat la conducerea instituţiei, Ciprian Buzatu. Directorul şi-a zis că numele Pesamosca e totuşi "un brand" care nu poate fi separat de locul pe care l-a slujit atâţia ani. S-a creat un ONG special care să permită ocuparea rezervei de către reputatul chirurg.

Evenimentul însă l-a amărât pe Alexandru Pesamosca. "Putea măcar să-mi dea un telefon – Florea Iordăchescu, n.r. -, că doar eu l-am învăţat meserie. Iar acum, nu mai dădea doi bani pe mine. Povestea asta m-a chinuit rău, de-atunci boala mea s-a agravat încontinuu", se dăstăinuia atunci, într-un interviu, chirurgul pediatru.

Într-o altă apariţie publică televizată, ceva mai recentă, profesorul făcea, cu un zâmbet amar şi precizia unui bisturiu, bilanţul celor care îi treceau în ultima vreme pragul: "Pe uşa asta intra multă lume. Acum intră din ce în ce mai puţină. Puţină, până la zero".

Spitalul, ca o casă

"Nu pot să plec de aici. Păi, aici câte nopţi am plâns! Cum spune cântecul: câte nopţi am plâns, cu gândul tot la tine. Eu sunt cu gândul aici, mă, oriunde m-ai duce, tot aici sunt", zicea profesorul despre Spitalul "Marie Curie".

A ajuns aici în anii 80. Gheorghe Burnei, medic primar ortoped la "Marie Curie", colaborator apropiat al profesorului Pesamosca a avut onoarea să fie dintre rezidenţii selectaţi de încă de pe atunci legendarul Alexandru Pesamosca.
Burnei şi-a amintit, pentru "Evenimentul zilei", cum a crescut profesional în umbra profesorului.

"Dânsul a venit aici, la Budimex, şi a ocupat poziţia de şef de clinică. Eu eram în concediu atunci şi am primit vestea, când m-am întors la "Grigore Alexandrescu", că eu n-o să mai lucrez acolo. Că am fost trecut pe lista personalului de la Budimex. M-a cerut personal domnul profesor să lucrez cu dumnealui, pe vremea când eram rezident. Au venit vreo cinci medici, specialişti şi primari, şi trei rezidenţi. Dintre cei trei rezidenţi, unul eram eu", începe doctorul Burnei să povestească.

Cum lucra chirurgul Pesamosca

În spatele unui caracter "care radia lumină", Alexandru Pesamosca era un om foarte exigent. Spitalul de pediatrie nu era un loc de joacă. Cu rezidenţii se purta în consecinţă. Îi pregătea, ţinea "cursuri foarte frumoase", dar cerinţele sale profesionale erau atât de dure, încât foarte mulţi medici tineri n-au rezistat alături de dânsul, spune Gheorghe Burnei. "Puţini au fost cei care au rezistat, dar el îi iubea pe toţi. Avea o duritate cerută de rigurozitatea şi severitatea cazului respectiv şi de dificultăţile pe care le întâmpină un chirurg", îşi aminteşte Burnei.

Profesorul şi-a impresionat rezidentul şi, ulterior, colaboratorul de nenumărate ori în sala de operaţii. Lua decizii covârşitoare cu o claritate stupefiantă. "Nu era intervenţie pe care să n-o abordeze. Avea un repertoriu extrem de larg, era de o ingeniozitate pe care greu ţi-o poţi imagina fără să vezi cu ochii tăi. Şi avea nişte rezultate extraordinare. De multe ori te afli în faţa unor situaţii aşa de dificile, încât trebuie să aduci inovaţii. L-am văzut personal cum a inventat tehnici în domeniul chirurgiei de malformaţie, al malformaţiilor elementelor toracice, al malformaţiilor tubului digestiv", enumeră Gheorghe Burnei.

Minuni în sala de operaţii

Exemplele cazurilor rezolvate de Alexandru Pesamosca sunt destule cât să umple nenumărate seriale televizate cu medici-eroi. În urmă cu vreo 15 ani, un băieţel era adus la uşa doctorului Pesamosca, după încercări repetate de a fi tratat de alţi medici. Era un caz uluitor, chiar şi pentru experimentatul specialist: băiatul, în vârstă de şapte ani, avea esofagul plin de tumori. Profesorul s-a frământat, dar nu a găsit o metodă de intervenţie deja documentată care să ducă la salvarea copilului. Apoi a luat o decizie pe care, într-un interviu, chirurgul o punea de fapt pe seama puterii divine. "I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să fac altul, din colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nouţ", spunea profesorul. Un caz unic până la acel moment. Unul din multele înregistrate în cele 50.000 de operaţii câte i-au fost atribuite.

"Astea împliniri, domnule", spunea mândru Alexandru Pesamosca. "Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-paianjen, care merge în patru labe, să-i înnadeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped, să alerge la tine, asta înseamnă fericire!".

ÎNTREBARE PENTRU UN MAESTRU

"Ce poate face spitalul pentru dumneavoastră?"

Medicul Gheorghe Brunei îşi aminteşte cum, treptat, vârsta nu i-a mai permis marelui chirurg să folosească bisturiul cu precizie. Dar nu s-a plâns niciodată, susţine colegul său. "Era un om raţional". Şi-a asumat însă imediat rolul de mentor, de sfătuitor. În sala de operaţii, multă vreme s-a auzit vocea lui indicând chirurgilor mai tineri: "Aici trebuie să faci aşa, aici altfel".

"Şi totul mergea ca şi cum intervenţia ar fi fost făcută de el însuşi. S-a transformat din ce era înainte, adică mentor şi chirurg, în mentor şi atât. Era ca un fel de duhovnic, ca un fel de patriarh al tuturor celor care aveau nevoie de el", îşi aminteşte Gheorghe Burnei.

În ultimul an şi jumătate, Alexandru Pesamosca însă n-a mai păşit deloc în sala de operaţii. S-a retras în cămăruţa lui. Aici aveau loc, spune Gheorghe Burnei, adevărate şedinţe de comentarii pe teme culturale sau de actualitate, purtate cu oricine îl vizita.

În camera profesorului

"Avea mereu bună dispoziţie. Mă chema, serveam masa împreună. Nu numai cu mine, ci şi cu alţi colaboratori. Vedeam împreună filme, reportaje despre cultură în general. Meciuri de handbal, de fotbal. Ascultam muzică", spune doctorul Burnei. Alexandru Pesamosca urmărea, printre altele, şi serialele cu medici de la TV. Uneori îl apuca râsul.

"De multe ori avea impresia că, pe lângă activitatea pe care a desfăşurat-o dânsul şi prin tot ceea ce a trecut, ce era în seriale erau lucruri minore. Le vedea cu un ochi critic, dar real, pentru că ceea ce e în serialele astea înseamnă viaţa unui doctor care urmează să se transforme. Mai ironiza superficialitatea filmelor, dar vedea acolo şi lucruri reale. El sesiza tot ce nu corespundea vieţii medicale cu o savoare şi cu o predilecţie extraordinară", spune fostul rezident al lui Alexandru Pesamosca.

"Ştia ce urmează"

Înainte să moară, profesorul a fost întrebat de Gheorghe Burnei: "Ce poate face spitalul pentru dumneavoastră?". Nu era ceva cinic, rostit la căpătâiul unui muribund care trebuia menajat, ci o întrebare legitimă. Pentru că, după cum spune doctorul Burnei, Alexandru Pesamosca a fost conştient de tot ce i se întâmpla, până în ultima clipă. "Ştia că avea vârsta de 81 de ani. Ştia ce urmează", spune Gheorghe Burnei.

"Ce poate face spitalul pentru dumneavoastră?", a venit aşadar întrebarea. Răspunsul însă nu a mai venit. "Probabil că nu mai putea să vorbească, nu mi-a fost clar", încearcă să-şi explice acum Gheorghe Burnei.

Familia sa a fost alături de el tot timpul în ultimii ani, adaugă doctorul. La fel, mulţi dintre colaboratorii săi. A purtat, cât a putut, evident, tot discuţii despre spital. Şi a primit mereu, de Sărbători, la aniversări, flori aduse de zeci de "cazuri imposibile" din trecut. Oameni în toată firea acum, pe care Alexandru Pesamosca îi prezenta mereu drept marile lui satisfacţii.

PROPUNERE

Spitalul să fie redenumit Al. Pesamosca

"Propunem ca Spitalul de copii «M.S. Curie» să-i poarte numele medicului a cărui cariera s-a confundat practic cu istoria unităţii spitaliceşti, prof. Alexandru Pesamosca". Ideea schimbării numelui spitalului bucureştean, după trecerea în nefiinţă a profesorului Pesamosca, vine din partea Asociaţiei T.A.T.A.

"Demnitarii statului român au obligaţia ca măcar postum să-l onoreze aşa cum merită şi să-l prezinte întregii societăţii românesti drept un model de excepţie demn de urmat pe celebrul medic", spune Bogdan Drăghici, preşedintele asociaţiei.

Pentru ca această schimbare să fie posibilă, este nevoie ca unitatea medicală să înainteze o propunere Ministerului Sănătaţii (MS). "Consiliul de Adminis­traţie al spitalului trebuie să solicite oficial MS schimbarea numelui unităţii medicale, iar ministerul va emite un act normativ în acest sens, cel mai probabil un ordin de ministru", potrivit reprezentanţilor MS.

PACIENŢI

"Am băut sodă caustică la vârsta de un an şi el mi-a salvat viaţa"

După moartea profesorului, numeroşi foşti pacienţi au povestit despre operaţiile prin care acesta le-a salvat viaţa. Georgiana Zibileanu, din Tulcea, este unul dintre cei 50.000 de copii operaţi de Alexandru Pesamosca.

"Aveam un an şi jumătate când am băut sodă caustică. Am fost dusă la spitalul din Tulcea. Acolo nu ştiau cum să mă trateze şi am fost trimisă la «Marie Curie». Nu prea mi se dădeau şanse. Însă, am avut noroc să dau peste Alexandru Pesamosca, care mi-a făcut un transplant de esofag. Nu am avut nici un fel de problemă apoi. Practic, mi-a salvat viaţa", îşi aminteşte Georgiana.

Tulceanca s-a mai întâlnit cu "îngerul copiilor" şi peste doi ani. "Am avut o ocluzie intestinală şi am fost la dumnealui. Ţin minte că pe atunci era obiceiul de a da bani la medici, şi mama a vrut să-i dea. Nu a vrut să-i primească, i-a spus mamei mele să folosească banii respectivi să mă crească pe mine pentru că voi avea nevoie", îşi aminteşte Georgiana.

Citiți și:
„Condoleanțe celor 50.000 de tineri care au avut şansa să fie operaţi de prof. Pesamosca”
Cum a fost prof. Alexandru Pesamosca la un pas să fie dat afară din spital. Vezi decizia de evacuare
Traian Băsescu, la dispariţia prof. Pesamosca: "A salvat multe vieţi şi a redat speranţa multor familii"

Citiţi mai mult: În rezerva \"îngerului copiilor\" Alexandru Pesamosca. \"Era ca un duhovnic la spital\" > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/in-rezerva-ingerului-copiilor-alexandru-pesamosca-era-ca-un-duhovnic-la-spital-944011.html#ixzz2TT9UCLcV
EVZ.ro