Minunea Potirului sf.Ierarh Nicolae

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                               

O familie nobilă nu putea avea copii şi s-a rugat la Sfântul Nicolae să îi dăruiască un copil. Şi a promis că dacă va primi un asemenea dar neasemănat va dărui un potir de aur Bisericii Sfântului Nicolae. Şi nobilul a primit darul şi soţia lui a născut un prunc frumos şi binecuvântat. Iar când copilul a crescut, tatăl a comandat la un aurar un potir prea frumos pentru Biserica Sfântului Nicolae. Cînd a fost gata, omului i-a plăcut atât de mult potirul, încât şi-a rănit inima cu el, hotărând să-l păstreze. Şi a comandat un alt potir de aceeaşi valoare pentru Sfânt.

Dar pe când era el pe mare împreună cu fiul său, venind către Mira, a poruncit fiului său să meargă şi să umple potirul cu apă. Dar copilul a alunecat şi a căzut în mare împreună cu vasul cel frumos. Iar tatăl s-a aruncat după el, dar nu l-a mai găsit din pricina valurilor mari. Şi a plâns îndelung şi a mers la Biserica Sfântului Nicolae, punând pe altar potirul cel de-al doilea. Dar acesta, a sărit de pe altar, ca aruncat de o mână nevăzută. Făcând aceasta şi a doua şi a treia oară, preotul Bisericii i-a zis: Darul tău nu este primit de marele ierarh. Deci pătrunde în inima ta şi vezi cu ce ai greşit, iar sfântul va ierta păcatul tău.

Atunci omul căzând la picioarele altarului a mărturisit păcatul său şi cum a făcut un alt potir pentru sfânt. Şi deodată, tatăl s-a auzit strigat. Şi iată, fiul cel înecat a intrat în Biserică ţinând în mână potirul de aur închinat sfântului. Şi a povestit: Am alunecat şi am căzut în apa învolburată, dar un bătrân preafrumos m-a apucat de mână şi m-a dus pe deasupra valurilor învolburate până ce m-a lăsat înaintea acestei Biserici. Atunci omul venindu-şi în fire a dăruit amândouă potirele Bisericii Sfântului Nicolae, mulţumind îndoit pentru că sfântul i-a dăruit de două ori viaţa fiului său.

MAICA DOMNULUI: Minunea Sfantului Mina - Undeva in Timisoara

URMEAZĂ LINCUL...

MAICA DOMNULUI: Minunea Sfantului Mina - Undeva in Timisoara

Auzind ca in Timisoara s-a deschis o bisericuta pe calea Lipovei, mi-am facut timp sa merg sa o vad. Intr-adevar, era o bijuterie, nu pot sa intru acum in detalii, dar cred ca acea biserica este mandria Banatului.

Era o dupa-masa mohorata si am crezut ca nu este nimeni in biserica, dar la un moment dat dintr-un colt a iesit un batranel ca din povesti iar eu tare m-am bucurat ca am gasit pe cineva care putea sa imi dea mai multe informatii despre bisericuta, si l-am inundat de intrebari. Mi-a raspuns la toate, imi amintesc ca mi-a spus ca este pictata de monahi din Athos, ca o singura manastire in Romania are acest tip de pictura care in parte se vede si noaptea, am aflat ca acea icoana este donata, nu mai stiu de catre cine si era unica in tara la vremea aceea.

In fine, din vorba in vorba, omul mi-a spus ca face parte din Oastea Domnului si ca este foarte atasat de Sfantul Mare Mucenic Mina. Nu l-am intrebat de ce pentru ca si eu la vremea aceea eram atasat foarte de un alt sfant. Dar dupa o vreme m-a intrebat daca am auzit ce s-a intamplat zilele astea "pe-aici". Eu am raspuns ca nu pentru ca sunt cam "novice "in cele bisericesti, numai ce m-am intors la credinta.

Si atunci mi-a povestit aceasta intamplare:

La leaganul de copii din Timisoara. O ingrijitoare de acolo a imprumutat unei colege 100 de marci germane. Dupa cateva zile i-a primit inapoi in timpul serviciului, fiind in halatul alb, a bagat banii (bancnota) in buzunar. Seara a uitat de bani, a agatat halatul in cuier si a plecat acasa. Acasa si-a amintit dar si-a spus ca dimineata o sa ii ia din halat si o sa ii puna bine.

A doua zi insa banii nu mai erau in buzunarul halatului deoarece o colega a folosit halatul ei pe timpul noptii. Pe timpul acela 100 de marci reprezenta salariul unei asistente de acolo pe o luna de zile.

A inceput sa planga si ruga colegele, care a gasit cei 100 de dm sa ii puna la loc, ca pe ea nu o interesa cine este acea colega, doar sa isi recupereze banii. S-a plans sefilor, schimburilor din leagan dar toti aveau pe buze acelasi cantec: "Eu nu ti i-am luat". A insistat o vreme, ca suma nu era tocmai mica, fiind o luna de munca si in final, vazand ca hotul nu se indura, s-a dus la biserica, desi nu era o fire religioasa inainte de aceasta intamplare.

In fine, s-a dus la Catedrala Mitropolitana, care este chiar in centru, nu departe de leagan si s-a plans unui parinte despre aceasta nedreptate. Printre alte sfaturi, parintele i-a spus sa citeasca in fiecare zi Acatistul Sfantului Mina si sa nu deznadajduiasca ca Sfantul a facut si face minuni permanent.

Ea a inceput in forta ascultarile si povetele parintelui si dupa o luna de zile s-a resemnat si-a acceptat pierderea, incetand rugaciunile. In acest timp, o colega de a ei s-a simtit rau, odata, de doua ori, de zece ori si s-a dus la doctor. A facut analizele si nimeni nu i-a gasit nimic, insa fata se simtea tot mai rau. Cineva a trimis-o si la preot, zicandu-i ca poate este deocheata. A fost la preot, tot la Catedrala, s-a spovedit, a facut rugaciuni, a facut canoane, a aprins lumanari, nimic, starea ei generala a fost insuportabila si nu stia de unde ii vine.

La urmatoarea intrevedere cu parintele, aceasta ii spune ca starea ei nu s-a imbunatatit, ba din contra, atunci parintele, om cu multa experienta duhovniceasca, i-a spus ca precis ca are o fapta mai veche pe care a uitat-o sa o spovedesca. Vreau sa va spun ca acest parinte era altul, nu cel al pagubasei. Atunci i se deschide mintea femeii aceleia si incepand sa planga ii marturiseste preotului ca intr-o seara a luat din garderoba un halat la intamplare si in buzunar au fost 100 de marci, bani pe care si i-a insusit si nu i-a mai intors, desi stie ai cui au fost.

Atunci parintele, la rugamintile ei a elaborat o strategie in asa fel incat pagubasa sa isi primesca banii, dar sa nu afle niciodata cine i-a luat. Asadar intr-o zi, parintele se deplaseaza la leaganul de copii si cere la poarta sa vorbeasca cu domana A, sa spunem, pagubita. Doamnei A mare i-a fost surpriza cand a vazut un preot in reverenda, pe care nici nu il cunostea uitand despre bani si rugaciunile ce le-a facut Sfantului Mina. Atunci preotul ii spuse pentru ce a venit si i-a dat banii, banii ei pe care ii pierduse cu mai bine de o luna in urma, cu rugamintea sa nu ceara alte explicatii, doar atat spunandu-i ca pacatoasa este una dintre colegele ei... nici in ziua de azi nu a aflat cine i-a luat banii, dar si i-a recuperat si mai mult decat atat a devenit o credicioasa practicanta in urma aceste minuni.

A facut valva mare intamplarea asta mai ales in randul credinciosilor. Parintele acela a povestit intamplarea la fratii de la Oastea Domnului si asa a ajuns la urechile mele. Eu pe timpul acela am avut un coleg a carui sotie lucra la leagan si l-am intrebat daca nu a auzit de minunea petrcuta acolo, dar el nefiind prea credincios, mi-a zis ca auzit ceva despre niste bani furati, dar nu l-a interesat.

Naiv, ori nu, eu cred aceasta intamplare ca adevarata asa cum am auzit-o si dau slava lui Dumnezeu ca a ajuns pana la mine. Va dati seama ca de 14 ani o tin in mine si de multe ori o rememoram pentru ca mi-era frica sa nu o uit. Acum sunt mai linistit ca am scris-o si o vor citi si altii spre zidirea lor sufleteasca si nu va ramane in uitare cum atatea fapte minunate ale sfintilor au trecut in nestiinta.

Atunci mi-am dat seama de ce avea evlavie omul acela catre Sf. M. Mc. Mina. Din nefericire nu am mai trecut pe acolo niciodata si nici nu stiu cine a fost acel om, pur si simplu a fost un batran intr-o biserica.

Va rog sa ma credeti, asa cum am primit aceasta povestire, asa v-am scris-o si eu, fara adaugiri personale si fara taieturi.Va multumesc pentru atentie si bunul Dumnezeu sa ne mantuiasca pe toti. Amin.

Luca Ionel Branislav

O MINUNE A SFANTULUI NECTARIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

O minunată întîmplare contemporană despre DEZLEGAREA VRĂJITORIEI de către Sfîntul Nectarie din Eghina este povestită de evlaviosul arhimandrit Constantin Ramiotis, martor ocular al acesteia:

Cu cîţiva ani înainte, o femeie s-a măritat cu un bărbat bun şi credincios. După căsătorie, încă din prima săptămînă, au apărut probleme în relaţia lor: împotriviri, cîrteli, certuri fără motive serioase. Situaţia, în chip inexplicabil, se înrăutăţea.
Femeia a început să se roage şi să’l cheme în ajutor pe Sfîntul Nectarie. Deseori, desigur, mergea la mănăstirea lui, în Eghina, se închina la mormîntul său şi’l ruga cu lacrimi fierbinţi să aducă pacea în casa lor. La plecare, lua untdelemn din candela lui şi bea în fiecare zi.
Între timp s-a îmbolnăvit. Avea ameţeli. O durea şi stomacul. A mers la mulţi doctori şi a făcut analize la spitalul “Bunavestire”. Nu i’au găsit nimic.
Peste puţin timp, însă, s-a îmbolnăvit şi tatăl ei. În partea din spate a capului şi la gît i’au apărut tumori canceroase. S-a dus şi el la Eghina şi s-a rugat Sfîntului Nectarie pentru vindecare.
Vremea trecea şi viaţa celor doi soţi se scurgea mereu în certuri nejustificate şi antipatii reciproce. Din păcate, absorbiţi de alte probleme, n’au dat importanţă unui fapt aparent nesemnificativ, dar oricum ciudat: în fiecare dimineaţă, cînd se ridicau din pat, vedeau pe saltea nişte lucruri bizare, ca resturile de la şoareci şi peri. Femeia, cînd aşeza aşternutul, se străduia să le ia, dar nu putea să prindă nimic în mînă!
În şase ani, situaţia devenise insuportabilă, iar soţii nu putuseră dobîndi nici copii.
Într-o după-amiază, femeia şedea supărată pe canapeaua din salon. Deodată, parcă s-a deschis uşa. Şi atunci, ce să vadă? Sfîntul Nectarie i’a apărut viu în faţă. Îl urma, îmbrăcat în amfii albe, bunicul ei, care pe pămînt fusese preot.
- Am venit, i’a zis. Nu te nelinişti! Astăzi voi face în burta ta trei tăieturi. Întinde-te!
Ferneia a ascultat. Prezenţa vie a Sfîntului îi adusese în suflet o pace şi o linişte neţărmurite.
Cînd s-a întins, preotul i’a făcut trei tăieturi pe burtă. N’a durut-o deloc.
- Voi veni din nou mîine după-amiază, i’a spus.
Uimirea şi emoţia femeii erau de nedescris.
În dimineaţa următoare, într’adevăr, Sfîntul şi bunicul ei au vizitat-o iar.
- Astăzi vom face nouăsprezece tăieturi, i’a zis.
A făcut cele nouăsprezece tăieturi pe burta ei, numărîndu-le una cîte una. Cînd a ajuns la ultimele, i’a spus:
- Uită-te acum pe unde va fugi duhul rău care este în tine. Pe degetul mic de la piciorul tău stîng!
Şi iată! La a nouăsprezecea tăietură, a simţit limpede ieşind din ea un duh rău şi l-a văzut fugind prin degetul mic al piciorului stîng!
După eliberarea ei de demon, Sfîntul s-a aşezat şi i’a explicat ce se întîmplase:
- Te-ai căsătorit şi ai venit în casa aceasta. Salteaua ta a fost nouă. Însă gazda a avut o copie a cheii. Cînd aţi lipsit, a intrat şi a lăsat în saltea aceste lucruri.
I’a arătat ceea ce vedea în fiecare dimineaţă (resturi, peri, etc.) pe saltea. Şi a continuat:
- Pe treptele casei tale a aruncat untdelemn de la candela unui mort. Primul care a trecut şi a călcat în untdelemn a fost tatăl tău. De aceea i’a ieşit acele tumori canceroase. Însă odată, cînd a venit la mănăstirea mea, eu l-am făcut bine. Pe cînd pleca, i’am scos tumorile şi o sută cincizeci de grame de sînge mort. Şi el nu s-a întors să’mi mulţumească!
După aceste explicaţii, Sfîntul Nectarie şi bunicul femeii s-au făcut nevăzuţi.
Dojana Sfîntului a fost dreaptă. Căci, într’adevăr, tatăl ei, care se ruga pentru tămăduirea lui, într’o zi, la întoarcerea de la mănăstire, şi-a pus inconştient mîna pe ceafă. Atunci a constatat cu uimire că tumorile dispăruseră. Cu toate acestea, nu s-a întors să’i mulţumească Sfîntului. Nespus de bucuros, s-a grăbit să se ducă acasă şi să’i înştiinţeze pe ai săi despre această minune.

PUTEREA RUGĂCIUNII

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Părintele Arsenie Boca

Minunile Părintelui Arsenie Boca

Sticluţa cu apă sfinţită

Doream de mult timp să scriu acest mesaj şi iată că a sosit timpul. Aş vrea să vă povestesc despre o minune a bunului părinte Arsenie Boca, un Sfânt curat, prin care Domnul s-a milostivit şi mi-a dat o a doua şansă la viaţă.
Totul s-a petrecut în noiembrie 2011, într-o cameră sterilă a unui spital specializat în oncologie. Povestea încercării la care am fost supusă începe în mai, 2010, când am fost diagnosticată cu o formă de cancer limfa­tic, la vârsta de 32 de ani. Am început imediat curele cu citostatice, într-un spital din Italia. Deşi doctorii au fost foarte buni şi sunt în continuare, deşi tratamentul a ur­mat exact procedura stabilită, rezultatul a întârziat să apară. Astfel, după primele patru şedinţe de chimiote­rapie, boala era în continuare prezentă şi s-a impus schimbarea tratamentului cu unul mult mai agresiv, cu doze mari. După încă 7 cicluri de chimiote­rapie, tomo­graful a detectat din nou activitate metabo­lică crescută în zona afectată şi din nou a fost schimbat tratamentul, cu unul mai puternic. Apoi cu unul şi mai puternic. Pe scurt, am încercat toate liniile de terapie existente, dar boala nu ceda. În final, am acceptat un tra­tament expe­ri­mental, cu un medicament nou apărut şi, în final, rezul­tatul a fost bun. Astfel, după un an şi jumătate de cure continue, soarele a răsărit din nou. Pentru a consolida acest tratament, doctorii mi-au propus să fac şi un trans­plant cu celule stem - propriile mele celule - şi am ac­cep­tat. Mi s-a spus că este un tratament care nu ar trebui să mă îngrijoreze, că doctorii şi spitalul au toată medi­caţia şi experienţa necesare ca procedura să decurgă foar­te uşor. Până aici nu am spus nimic despre dispe­ra­rea, du­rerea, frica şi toate sentimen­tele pe care le-am încercat. Despre groaza cu care aşteptam o nouă exa­minare tomografică şi disperarea cu care primeam un rezultat mai bun, dar nu suficient de bun. De rugă­ciunile pe care le adresam Domnului în permanenţă, sperând că mă va aju­ta, dacă nu pentru mine, pentru cei doi copii, amândoi mai mici de 3 ani, pe care îi lăsasem acasă. Şi Dom­nul mă ajuta, îmi răspundea, îmi dădea puteri cât să pot trece de fiecare dată peste încercare. Şi tot El mi-a îndru­mat paşii spre Sfântul Nectarie şi spre bunul părinte Arsenie Boca. Şi acum simt emoţia care mă cuprinde când mă gândesc la părintele Arsenie Boca şi la minunea pe care Dumne­zeu a făcut-o pentru mine, cu ajutorul lui.
La mijlocul lunii noiembrie 2011, m-am internat pen­tru a recurge la autotransplantul cu celule stem. Fu­se­sem informată despre procedură, care constă într-o primă fază de chimioterapie foarte puternică, pentru a în­vinge total sistemul imunitar, astfel încât, în a doua fază, de infuzare a celulelor stem, corpul să înceapă să îşi revină. Trebuia să fie o activitate de rutină. Fusesem aşezată într-o cameră sterilă, tot ceea ce foloseam într-o zi era aruncat sau trimis la sterilizare, nu aveam voie să folosesc nimic din exteriorul acelei camere. Dar lu­cru­rile sunt aşa cum vrea Domnul, nu cum credem noi că sunt.
Chimioterapia făcută a fost pentru mine atât de agre­sivă, încât corpul meu a cedat, inima a început să bată tot mai încet, perfuziile cu antibiotice, calmante, antivirale, vitamine şi tot ceea ce îmi dădeau deveniseră un calvar, deoarece în loc să fie asimilate, corpul meu le stoca într-o formă unică, în stomac, de unde erau aruncate afară, într-o formă de lichid verde. La fiecare câteva ore, vomam acest lichid verde, în cantităţi foarte mari, fără să pot asimila mai nimic. Doctorii erau zâmbitori, dar feţele lor crispate îmi spuneau că lucrurile nu sunt pe dru­mul cel bun. Soţul meu, care a acceptat să mă ve­gheze, încerca, la rândul lui, să îşi ascundă teama, sub mas­ca unui optimism cald, dar eu simţeam că, minut cu minut, viaţa mă părăsea. Ajunsesem la capătul puterilor şi mă rugam neîncetat să nu fie acela sfârşitul. Şi a venit noaptea aceea unică, de 28 noiembrie. Nici nu ştiam ce zi este. Era seară, şi eu, sfârşită de putere, zăceam întinsă. Pe scaunul de lângă patul meu am remarcat cu coada ochiului o siluetă albă, parcă făcută din lumină. Nu îi pu­team vedea faţa, căci ivirea aceea era cu totul acope­rită de o mantie cu glugă. Citeam din Biblie, dar nu mă puteam concentra să mai citesc, şi privirea îmi fugea într-una în partea stângă a patului, unde erau scaunul şi silueta de lumină. Deodată, în mintea mea a apărut un gând: "Bea apă sfinţită”. Era un gând care îmi acapa­rase, parcă, toată mintea şi toată voinţa. Era în mintea mea, dar eu ştiam cumva că lumina aceea, fiinţa aceea specială, îmi spunea lucrul acesta, dar fără grai, ci exis­tând cumva în gândul meu. Mi-era teamă, mintea mea se opunea acestui îndemn, deoarece fusesem aver­tizată de doctori să nu ating nimic din afara camerei ste­rile, să nu mănânc sau să beau nimic (doar perfuziile erau accep­tate), cu atât mai mult ceva din afara spita­lului, dat fiind că sistemul meu imunitar nu mai exista. Dar Domnul m-a luminat şi am decis că orice ar fi să fie, făptura de lumină a venit să îmi întindă o mână şi eu trebuie să cred cu adevărat că aceasta e calea mea. Am scos din sertarul unde aveam câteva obiecte personale, sticluţa cu apă sfinţită, pe care o luasem cu mine de acasă. Cu mâinile tre­murânde, am pus câteva picături într-un pahar şi le-am băut. M-am rugat cu lacrimi în ochi să îmi fie mie înspre însănătoşire, nu spre pedeapsă. M-am rugat cum nu cred să o mai fi făcut în viaţa mea până atunci. După câteva ore, am pus din nou câteva picături şi am băut şi am făcut astfel toată noaptea aceea.
Din momentul în care am început să beau apă sfin­ţită, nu am mai vomat deloc. Unde până atunci chemam infirmierele de 3-4 ori pe noapte să mă ajute, în acea noapte nu a mai venit nimeni.
Dimineaţa zilei de 29 noiembrie m-a găsit slăbită, dar liniştită şi cu credinţa că totul va fi bine. Abia aştep­tam să vină soţul meu să îi spun ce făcusem. El m-a ascultat în linişte şi când am terminat, mi-a spus că, fără să fi ştiut ceva şi fără să fi vorbit ceva noi doi, în acea seară de 28 s-a uitat la un film despre viaţa şi minunile părintelui Arsenie Boca şi s-a minunat de tot ceea ce vedea. S-a rugat pentru mine şi rezultatul vi-l povestesc acum: bunul părinte Arsenie Boca, pentru că acum ştiu că el a fost făptura de lumină de lângă patul meu de spital, a venit şi m-a ridicat la viaţă, cu voia Domnului. Din acea zi, încet-încet, zi după zi, am început să mă simt mai bine, şi după trei săptămâni am fost lăsată acasă. De atunci, dau mulţumire Domnului în fiecare zi şi Sfântului Arsenie Boca, un Sfânt adevărat, cu suflet bun şi cald.
Aceasta a fost povestea mea, şi acum pot avea su­fletul împăcat, că am putut să spun şi altora despre ea. M-aş bucura dacă aţi putea să o spuneţi şi cititorilor dvs., deoarece este o poveste adevărată.
Domnul să fie alături de noi toţi şi să ne lumineze viaţa!

ALINA M.

La Prislop

Aş vrea să vă povestesc o întâm­plare care poate pă­rea banală pentru cei grăbiţi, veşnic pe fugă, preo­cu­paţi de plăcerile şi tumultul acestei vieţi.

În urmă cu ceva timp, am rămas fără serviciu. Vârsta de peste 40 de ani nu-mi dădea multe şanse să gă­sesc ceva repede, chiar dacă am stu­dii superioare. Au urmat zile grele, cu nenumărate CV-uri trimise, cu speranţă şi aş­teptare că doar-doar mă va chema cineva la interviu. In­terviuri au fost şi nu puţine. Dar, ca un făcut, toate sfâr­şeau cu inevitabilul "vă sunăm noi...”. Urmau alte zile de aştep­tare cu speranţa unui telefon din partea celor care au promis că mă vor anunţa, indiferent dacă răspun­sul ar fi fost negativ sau nu. Dar foarte puţine firme s-au dovedit a fi "paroliste”. Timpul trecea implacabil, greu­tăţile creşteau, datoriile se acumulau şi, odată cu ele, a început să-şi facă loc disperarea. Ce şanse aveam să mai găsesc ceva?
În toată disperarea aceasta, nu am încetat nici măcar o clipă să mă rog la Dumnezeu să mă ajute. Deşi timpul trecea şi înregistram eşec după eşec în căutările mele, nu am renunţat la rugăciune. Cam după un an, am fost la mânăstirea Curtea de Argeş şi am găsit acolo acatistul Sfântului Nectarie. Am început să mă rog în fiecare sea­ră, iar duminica citeam şi acatistul. Tot nu am reuşit să găsesc serviciu. A mai trecut un an. Nu am renunţat la rugăciune. În fiecare seară, parcă ceva mă împingea să mă rog mai mult, să mă rog cu drag şi credinţă, să nu re­nunţ. Interviurile veneau şi treceau fără rezultat. S-au mai scurs vreo şase luni. Am început să mă rog şi părin­telui Arsenie Boca pentru ajutor. Citisem în "Formula AS” despre dânsul, şi fusesem şi la mormântul său de la Prislop. Şi, fără să ştiu cum, pur şi simplu, după aceea am început să mă simt mai bine, să aştept cu linişte şi răbdare. Simţeam că se apropie ziua când rugăciunile mele vor fi ascultate. Şi aşa a fost. În scurt timp, am reu­şit să găsesc un loc de muncă.
Am vrut să vă împărtăşesc experienţa prin care am trecut şi să spun tuturor, atunci când au un necaz, o greutate, o nefericire, să se roage cu toată inima, cu răb­dare şi să nu renunţe oricât ar fi de greu sau oricât li s-ar părea că nu se întâmplă nimic sau că nu are sens. E cea mai mare greşeală să renunţi la rugăciune şi la cre­dinţă. Ce altceva mai avem noi, oamenii, dacă renunţăm la credinţă?
Vă doresc, tuturor, fericire! Citesc, în continuare, revista, cu drag.
CRINA DELIA
SURSA
http://www.formula-as.ro/2013/1056/spiritualitate-39/puterea-rugaciunii-16082

SFÂNTUL NECTARIE - Povestea unei minuni

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Vizitatorii care ajung la mânăstirea Eghina din Grecia afirmă că de ziua lui, Sfântul Nectarie deschide, uneori, ochii. Una din multele sale minuni

Acum cinci veri, circula prin oraş un pliant cu semnele de alertă ale aluniţelor. ADAS, scris vertical, fiecare literă conducându-te către o spaimă particulară (A = asimetrie, D = dimen­siu­ne etc.)

Nu l-am refuzat când mi-a fost întins, aşa cum refuz, de regulă, orice alt pliant de la ambulanţi. I-am aruncat o privire indiferentă în lift, dar apoi una pli­nă de grijă soţului meu, care stătea cu bustul gol, aplecat peste cădiţa în care o spălam pe Sofia noastră mică. Avea pe spate 1000 de semne şi aluniţe. Printre ele, una mare, în două culori, care semăna leit cu una din pozele de pe pliant. "Ha-ha-ha, ai cancer", am glu­mit, apoi ne-am văzut mai departe de băiţă şi de viaţa noas­tră de părinţi tineri, cu doi copii cruzi.
Pentru că una dintre colegele mele de birou se plângea că are o aluniţă cu halou, am sunat o prietenă să-mi recomande un doctor dermatolog. Pe lângă ea, am făcut o programare şi pentru soţul meu, şi s-a în­tâm­plat să fie exact de ziua lui. A mormăit, s-a codit, mi-a spus că sunt nebună, dar a venit. Colega mea avea un halou închipuit. Pe noi, în schimb, doctorul ne-a programat pentru operaţie în regim fulger a doua zi. "Doamnă, ce să vă spun..." s-a codit medicul. "Este un melanom, dar sperăm să fie un Clark II". Biopsia a du­rat două săptămâni, timp în care am intrat pe toate fo­rumurile de cancer de piele şi am aflat cum stăm: era cea mai rapidă formă de tumoră; unul dintre cei mai periculoşi adversari, care metastazează aproa­pe instantaneu; iar tinereţea nu era deloc un atu, mai degrabă o împrejurare agravantă.
Ca să nu plâng acasă sau la birou, am stat jumătate de zi din fiecare zi a celor două săptămâni, într-un in­ternet café de lângă Universitate. Îmi făcusem prieteni noi: o mamă de doi copii, medic, cu un soţ la fel de bol­­nav, o tânără dintr-un alt oraş, care lupta cu aceeaşi plagă şi tot aşa, o listă de oameni cu poveşti care m-ar fi lăsat indiferentă până ieri. Înainte să se îm­pli­nească cele două săptămâni, eram din ce în ce mai convinsă că biopsia va fi un dezastru. Începusem să văd negru pe alb, cu scris de doctor: Clark IV.
Era într-o joi când a sunat telefonul de la spital: "Lucrurile sunt amestecate! Clark IV, dar...". Pro­babil că ar fi urmat încurajări, dar ştiam deja că şi du­pă un Clark II au murit oameni cu metastaze cere­brale, aşa că am închis. Am încercat să nu fac mişcări bruşte, ca să nu se năruie de tot lumea mea. M-am îmbrăcat cu­min­te, am sunat după un taxi, cu un ton egal, şi am dis­părut din bi­rou. Prima explozie a început pe scaunul din spatele şofe­rului. Am plâns cu spasme, cu neaju­to­rare şi cu dispe­rarea că nu mă pot stăpâni în­tre oamenii care conduc ma­şini galbene şi nu plâng.



Imaginea de pe mormânt
Am încercat să mă rog în drum spre casă. Nu reu­şeam deloc să fac un videoclip în care să nu plâng cu sughiţuri: "Sun la uşă, el îmi deschide şi mă întreabă: «cum este bi­op­sia?». Eu îi spun că nu mare lucru, nişte tâmpenii. Cine a auzit de Clark IV?". Nu mai ştiu cum am făcut, dar n-am văr­sat lacrimi cu el de faţă. L-am convins că are o problemă, dar nu alar­man­tă. Să n-o lăsăm să sca­pe de sub control, atât. Toată sea­ra am căutat cu disperare cărticica cu care ple­­casem de la Bi­se­rica "Radu Vodă", cu trei săptămâni înainte. Îmi făcuse intrarea acolo o prietenă. Auzise ea că dacă ci­teşti acatistul Sfântului Nectarie timp de 40 de zile, ţi se poate îndeplini orice dorinţă. N-am vrut să o jig­nesc, dar m-am uitat la ea ca la o fe­meie pierdută. Când am mai auzit că este şi vin­decător de cancer, m-a buşit râsul. Am încercat de câteva ori să citesc din el, dar nu reuşeam să trec de "bucură-te", "icoase" şi "con­­dace". Cu min­tea mea periculoasă, am catalogat experi­mentul drept unul sectar şi am aruncat cartea ca pe un reţetar de care nu aveam nevoie. Am aruncat-o, bun! Dar unde? O ve­deam peste tot şi nu era nicăieri. Am răscolit ha­otic peste tot şi, într-un sfârşit, am gă­sit-o. După ce i-am adormit pe toţi şi am terminat ul­tima treabă din casă, am căutat un colţ pentru mine şi acatist.
N-aveam decât două camere, aşa că cel mai sigur loc s-a întâmplat să fie în baie. M-am încuiat, m-am aşe­­zat pe jos şi am început să citesc. Toate cuvintele ca­re nu se legau acum trei săptămâni au că­pă­tat un sens evident. Pe la jumă­ta­tea acatistului, am izbucnit în plâns: "Că la tine nimic nu este cu nepu­tinţă, Sfinte Nec­tarie!" şi am ştiut că dacă ar vrea să mă ajute, n-ar fi deloc im­po­sibil pentru el. Am ter­minat de citit şi toa­tă greutatea zilei s-a dus în sus. M-am culcat liniştită, în prima mea noapte de femeie aproape văduvă, şi am spus aşa: "De-acum, nu mai pot să fac nimic. De-acum este treaba ta, Sfinte Nec­tarie!". Cele 40 de zile s-au scurs între drumuri la doctori şi pro­gra­mări dis­perate în Elveţia, pentru in­vestigaţia PET (tomo­grafie cu emi­sie de pozitroni). Cu fire nevăzute, Sfân­tul Nectarie mă ajuta să ajung la birou, apoi acasă, un­de-mi spălam copiii, cu aceleaşi mişcări pe care le fă­­ceam şi înainte să aflu că nu vor mai avea tată. Mă ajuta să vorbesc cum vorbesc toţi oamenii, la birou, chiar dacă aş fi deschis gura doar să le spun că l-am întâlnit pe Hristos; stătea în fiecare noapte, la mine în baie, pe jos.


Abia aşteptam să se facă noapte şi să mă duc, ne­văzută de nimeni, la întâlnirea mea. Uneori plân­geam, la partea de în­ceput; alteori, dacă mă apu­cam de plâns, nu mă mai opream până la sfârşit; pot spu­­ne, cu mâna pe inimă, că ni­ciodată nu a lipsit de la în­tâl­­niri. L-am întâlnit pe Hris­tos într-o baie, deşi merita să-l invit într-o sală de tron regal; l-am întrezărit într-o disperare de care nu m-a putut vindeca ni­ciun doctor sau om; l-am cunoscut pe Hris­tos, când tot ce îmi era cunoscut nu mi-a mai fost de folos. Pe Hris­tos nu poţi să-l simţi câtă vreme mai simţi om aproape. Este o chestiune privată între tine şi El. Hristos vine la tine tiptil, când eşti moale; când eşti căzut la pământ, fără şanse reale să te ridici. Întâi te mângâie blând, apoi te susţine să urci şi tot ce îţi cere este să nu-L uiţi după ce nu mai ai nevoie de El, ca să zburzi. Hristos îşi face intrarea pe uşile trân­­tite de medici, ca lespezile pe un mormânt.
Am ajuns în Elveţia într-o du­minică de iulie. Ora­şul pe­tre­cuse peste zi şi era plin de cheflii şi de tarabe cu bere şi wurşti. Ne înlăn­ţu­i­sem cu bra­ţele strâns şi um­blam ca doi stranieri legaţi la galere; ne-am învârtit pe străzi, abătuţi şi excluşi din­tr-o lume care mer­gea mai de­parte, cu bucurii. Am plâns până am adormit şi m-am ţi­nut pentru ultima oară de aca­tist. Am cântărit fiecare cuvânt şi m-am temut că se vor ter­mina şi nu am apucat să-l con­ving pe Iisus. A doua zi, eram pro­gra­maţi la Nu­clear Me­dicine, pentru un diag­nos­tic precis. Înainte să alunec în somn, m-am gândit cât de bun a fost Sfântul Nec­tarie cu mine. Atât de bun, încât dacă aş mai fi fă­cut un copil, l-aş fi nu­mit ca pe el.
Primul contact cu spitalul s-a petrecut abrupt. L-au luat de lân­gă mine brusc şi l-am mai văzut după jumă­tate de oră, trecând dezbrăcat, dintr-o cameră în alta. Go­liciunea nu are nimic uman în spital. Te lasă desco­perit şi vulnerabil şi vorbeşte cu glas tare despre slăbi­ciunea ta. I-au dat să bea o soluţie de contrast şi l-au întins, pentru o oră, pe pat. După 5 ani, mi-a mărturisit teama animalică pe care a trăit-o, în aşteptarea unui diagnostic.
După investigaţie, l-am văzut pe medic venind că­tre locul în care îl aşteptam cu inima bubuind. Mi s-a pă­rut că s-a încruntat şi eram convinsă că ţinea în mâ­nă o hartă de metastaze. S-a oprit lângă noi îmbufnat: "Unde spuneaţi că aţi avut melanomul? Vă întreb pentru că nu am găsit nicio urmă din el. Dar am găsit o tumoră cu celule-gigant în genunchi. Nu pune pro­ble­me, dar trebuie ţinută sub control".


Mormântul Sfântului Nectarie
Am ieşit din spi­tal în zbor. Am anunţat lumea întreagă că nu me­la­nomul, ci poate un altfel de cancer ne va despărţi. Au urmat două operaţii grele şi necesare, o recuperare chi­nui­toare, un an de interferon şi o jumătate de an de ci­tos­tatice. Printre toate protocoalele de spital, se insera şi dorinţa mea: "Şi cu Nectarie cum rămâne?". "Poa­te doar ca poreclă, draga mea! Cum să-i spun co­pi­lu­lui meu: «Nectarie, coboară imediat de pe to­bogan?». Şi cum să facem al treilea copil, când eu fac cură de citostatice?".

Ei bine, Petru Nectarie va împlini 3 ani în martie. Nectarie este curcubeul din viaţa noastră, care nu poate însemna decât că bunul Dumnezeu nu ne va mai tri­mite potop.
Dragii mei, dacă viaţa va fi pentru voi grea, vestea cea bună şi minunată este că există un sfânt, printre mulţi alţii, care poate face minuni. Cine i-a cunoscut apropierea mărturiseşte că este un sfânt cald şi bun, deschis să te ajute şi să te iubească.
Avocat OTILIA SAVA
sursa
http://www.formula-as.ro/2013/1055/spiritualitate-39/sfantul-nectarie-povestea-unei-minuni-16045

“Cu medicamente si rugaciuni, cancerul sta pe loc”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Așa cum v-am relatat incă de la începutul deschideri asociației că vom relata o minune a Sfântului Ierarh Nectarie -Sfântul iubiri.



Vreau sa va relatez un caz de boala incurabila, pe care o tin pe loc, datorita revistei “Formula AS”, din paginile careia am aflat despre Centrul Energy Plus Bucuresti.
Ma tratez de aproape 3 ani cu produsele naturiste recomandate de d-na Ana Costea. In luna octombrie a acestui an a trebuit sa fac o tomografie computerizata, sa vad cum a evoluat cancerul de san. Pana sa ajung la analiza, m-am rugat toata noaptea la Sfantul Nectarie si am citit acatistul, si chiar am intrat la analiza cu iconita Sfantului la mine. Si minunea s-a implinit. Tumora sta pe loc, nu a recidivat si nu au aparut metastazele de care imi era tare frica. In plus, a disparut si chistul ovarian. Sunt sigura ca pe langa medicamente, datorez starea buna de sanatate si rugaciunilor. Numai Sfantul Nectarie a putut face aceasta minune. Vreau sa va relatez ca fac in continuare tratament cu medicamentele Tien Hsien Liquid, Astragalus, Curcumin, Chitosan, Anticancerlin, Multigland si altele. Actele doveditoare se afla la cabinetul “Energy Plus” (str. Mircea Vulcanescu nr. 92, Bucuresti).
Pentru ca am lucrat in sanatate si sunt foarte cunoscuta in Brasov, orasul in care traiesc, nu vreau sa se afle diagnosticul si numele meu. Va rog sa-mi semnati scrisoarea doar cu initialele. Cu stima si mult respect,
B. D. – Brasov

sursa: Formula AS

ACEASTA  FRUMOASA ICOANA CU MAICA DOMNULUI SE AFLA IN CATEDRALA DIN TIMISOARA

SURSA

http://salveazaoinima.wordpress.com/

Minuni de azi: tehnica Icoanei Sculptate renaste

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Minuni de azi: tehnica Icoanei Sculptate renaste



Inesa și Rasid Azbucanov executa icoane... sculptate. Modernitate, antichitate, Estul și Vestul se întâlnesc în lucrările lor, aprecia intr-un reportaj de ultima ora radioul Vocea Rusiei. O expoziție intitulată "Icoane sculptate. Icoana lucrata manual" s-a deschis astazi, 18 februarie 2013, în Galeria Zurab Țeretelii.
Stilul icoanelor sculptate este unul foarte rar.



Peste 70 de lucrări create de-a lungul ultimilor 20 de ani de cei doi artisti sunt expuse acum in Galerie, alaturi de mai multe schite grafice ale compozitiilor de sculptură. Cei doi artiști au dedicat aproape 30 de ani din viata lor, restabilirii artei icoanei sculptate.



Între lucrarile lor pot fi vazute icoane vechi rusesti, sculptate in lemn. Artistii combina tehnica lor cu o interpretare modernă a tradiției artistice antice.



Primele icoane sculptate au venit în Rusia, din spatiul bizantin, în secolul al XI-lea și, inițial, au cunoscut o raspandire mai larga decât icoanele pictate traditional.
Existau icoane personalizate care au aparut împreună cu cruci, icoane pliabile (diptice și troițe), icoane purtate în jurul gâtului si alte tipuri.



Ele erau pictate cu vopseluri naturale si acoperite cu foita de aur, decorate cu pietre semi-prețioase și prețioase. În scopul protejarii icoanelor sculptate, de umiditate și mucegai, ele erau tratate cu un ulei purificat special, cu ceară de albine și un amestec de lacuri. Secolele XVI-XVII sunt considerate a fi de vârf pentru icoana sculptata.



In istorie, la mijlocul secolului al XVII-lea, majoritatea icoanelor rusești sculptate au fost distruse, din cauza reformei bisericesti din anii1650-1660, în care Patriarhul Nikon a introdus noi norme care interziceau icoanele tridimensionale si sculpturile. În secolul al XVIII-lea, un decret al Tarului rus interzicea utilizarea în biserică a oricăror imagini sculptate ale sfinților.



Astăzi, aproape toate icoanele păstrate, se afla doar in biserici și în cateva dintre cele mai bune muzee ale Rusiei. Există icoane sculptate si sculpturi bisericesti din lemn în muzeele Kremlinului, în Galeria Tretiakov și in multe alte colecții muzeale din intreaga Rusie.



În ciuda numeroaselor probleme istorice, arta icoanei sculptate pare sa cunoasca acum o nouă renaștere, aprecia redactorul unei emisiuni a radioului Vocea Rusiei. Inesa și Rasid Azbucanov creeaza si strane sculptate, standuri de icoane și alte piese din interiorul bisericilor.



Măiestria lor este recunoscuta pretutindeni, fiind dovedita de expoziții personale în muzee importante din tara. Europenii apreciază, de asemenea, lucrările lor, icoanele celor doi artisti fiind expuse în Germania, Marea Britanie și la Vatican.



http://ro.netlog.com/artasireligie/photo/setid=...-

Părintele Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

 Publicat de Lucia

Cred ca era inceputul lui '90 atunci cand am pornit sa-l gasesc pe Staretul Paisie. Pe atunci aveam multe probleme de sanatate si auzisem ca rugaciunea Staretului facea minuni. De aceea am socotit ca este spre folosul, atat al sufletului, cat si al trupului meu, sa merg la Panaguda si sa-i cer Staretului sa se roage pentru mine. Auzisem atat de multe lucruri minunate despre el, incat dorinta mea de a-l vedea era foarte mare.
Cand am ajuns la Coliba, l-am gasit inconjurat de inchinatori. M-am asezat si eu si am asteptat pana cand au plecat cei dinaintea mea. Cand mi-a venit randul, eram atat de emotionat, incat simteam ca inima imi sparge pieptul. I-am spus Staretului ca vreau sa-i vorbesc intre patru ochi si atunci m-am dus in chilia sa. Acolo i-am explicat problema mea, iar el s-a rugat pentru mine. Apoi m-a sfatuit sa fac rabdare si sa ma rog mult. De asemena sa ma spovedesc regulat. La un moment dat, i-am spus ca nu eram sigur ca exista Dumnezeu, ca ma indoiesc de existenta Lui. In chilia sa se afla si o soparla, pe care nu o observasem. Staretul mi-a spus: "Tu te indoiesti de existenta lui Dumnezeu. Ia sa intrebam pe aceasta soparla:Ia spune-mi, exista Dumnezeu?" Si, o! minune, soparla a raspuns afirmativ, clatinand din cap, dupa care a plecat in coltul chiliei. Prin aceastat Staretul a vrut sa ma intareasca in credinta. Aceasta intamplare arata ca Parintele Paisie nu vorbea numai cu oamenii, ci si cu animalele. Atat de mari erau harismele pe care i le daruise Dumnezeu!


"In vara anului 1992 l-am intalnit pe Staretul Paisie:

-Gheronda, ce influenta va avea Comunitatea Europeana asupra Greciei?
-Asculta! In America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul sau si astfel s-a facut acolo un covor din petice. In Comunitatea Europeana insa, tarile care intra sunt covoare gata tesute. Iar aceste covoare, oricat ai incerca sa le unesti, niciodata nu se vor putea potrivi. Asadar, nu te teme de urmarile nefaste venite din partea Comunitatii Europene. Tarile Europei nu se vor putea uni deplin incat sa ne poata vatama."

PAPATZIMOS ATANASIE, Stavros-Tesalonic

"De origine sunt din Capadocia, iar bunica mea este chiar din Farasa, satul in care s-a nascut Parintele Paisie. Cealalta bunica a mea este din Cezareea. Avem asadar radacini comune cu Staretul Paisie. Fiindca oamenii din acele parti sufera mult, mai ales acum cand se afla sub ocupatia turceasca, il intrebam mereu pe Staret ce se va intampla cu Turcia si cu elenismul.
Odata, am mers la Staret impreuna cu un prieten de-al meu. Cand am ajuns acolo, l-am intrebat:
-Gheronda, suntem din Alexandropolis. Oare ne va prinde si pe noi furtuna?
-Asculta! Turcii nu vor intra in Alexandropolis. Vor face Greciei numai o provocare, depasind granitele maritime. Noi insa vom suferi de foame. Aceasta furtuna va dura cateva luni de zile.
-Gheronda, cum imi voi da seama ca razboiul se apropie?
-Cand vei auzi la televizor de mutarea granitelor maritime, atunci va veni si razboiul.
-Si care state vor participa la acest razboi?
-Asculta, dupa provocarea turcilor, rusii vor cobori in stramtori, dar nu ca sa ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insa, fara sa vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca se apere stramtorile, care au importanta strategica, vor concentra acolo si alte forte. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte tari ale Europei, Anglia, Franta, Italia si inca cinci-sase state ale Uniunii Europene vor vedea ca Rusia va ocupa teritorii si isi vor spune:"Nu mergem si noi acolo ca sa luam niste teritorii?" Toti insa vor dori "partea leului". Si astfel vor intra si europenii in razboi.
-Noi ce vom face? Armata greceasca va lua parte la acest razboi?
-Nu. Guvernul va hotari sa nu trimita armata. Trupele grecesti vor pazi doar granitele. Faptul ca ele nu vor lua parte la acest razboi va fi pentru noi o mare binecuvantare a lui Dumnezeu. Caci cei care vor participa la razboi se vor pierde...Atunci, fiindca grecii se vor infricosa, multi se vor intoarce la Biserica, la Dumnezeu si se vor pocai. Si, pentru ca va exista pocainta, grecii nu vor pati nimic rau. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va intoarce catre Biserica, catre monahism si vor incepe sa se roage. Multi turci se vor boteza crestini. Atunci imparatul Constantin va mijloci ca orasul Constantinopol sa fie dat grecilor. Acest imparat este evlavios, este bun.
-Gheronda, ne vor da Cetatea Constantinopolului noua?
-Ne-o vor da nu pentru ca vor voi, ci pentru ca aceasta solutie va servi intereselor lor. Dar acestea pe care ti le spun acum sa nu le spui nimanui, caci te vor cerde nebun. Pentru ca acum inca nu a venit timpul pentru acestea. "
Aceasta discutie cu Staretul a avut loc în 1991, când înca slujeam în armata..
Alta data, Staretul mi-a spus: Guvernarea cetatii de catre greci va fi atât militara cât si politica".
Am cunoscut trei ofiteri care mersesera la Staret. Unul dintre ei mi-a spus: "Staretul Paisie mi-a spus ca voi fi conducatorul unitatii militare din Constantinopol". Celorlalti doi însa nu le-a spus nimic.
Odata un grup de închinatori a mers la Staret. Unul dintre ei studia arhitecatura la Politehnica din Xanthi. La un moment dat, Staretul s-a întors catre el si i-a spus, desi îl vedea pentru prima oara. "Tu, ca arhitect, vei participa la construirea Cetatii, deoarece Constantinopolul va fi construit sin nou". Aceasta a spus-o aratându-l cu degetul în fata tuturor. Apoi s-a întors catre mine si mi-a spus:" Si tu Anestis, vei merge în cetate. Amândoi veti merge - si a aratat catre mine si prietenul meu - dar cu alt scop". Însa nu mi-a aratat scopul. Dupa aceasta, mi-a venit dorinta de a învata limba turca.
Alta data, când am mers la Panaguda, s-a întâmplat sa fie acolo un fost musulman din Tracia. L-am luat de-o parte si la-m întrebat:
-Tu cum de ai venit la Staret?
- Parintele Paisie a savârsit o minune foarte mare cu noi si s-a îngrisit sa ne botezam.
Într-o alta vizita la coliba Staretului, l-am gasit iar acolo pe musulman, care se numea Stravos. Atunci Staretul ne-a descoperit din nou cele ce se vor petrece cu Constantinopolul. Când Parintele Paisie ne-a spus ca Grecia va suferi de foame, domnul Stravos l-a întrebat:
- Gheronda, sa pastrez un sac de faina ca sa pot trece acea perioada grea si sa nu flamânzeasca copii?
- Nu. Sa nu pastrezi, deoarece vecinul tau va avea faina si iti va da si tie.
Si astfel, Staretul a proorocit cine va fi cel care îl va ajuta pe domnul Starvos îm perioada de foame. Aceasta desigur, va fi la tara, noi însa, care traim la orase, vom fi mai saraci. De aceea, Staretul ne spunea: "Sa aveti unteren mic si sa-l cultivati! Astfel veti putea ajuta pe altii care nu vor avea ce sa manânce".

MAVROKEFALOS ANESTIS, profesor de educatie fizica, Alexandropolis

"In vara anului 1991 am mers la chilia Panaguda impreuna cu niste colegi de-ai mei, politisti. Acolo l-am intrebat pe Staretul Paisie despre diferite subiecte nationale si mai ales despre nenumaratele provocari venite din partea turcilor. Atunci el ne-a raspuns:
"Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupa atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci si îi cor casapi. Asa cum rupi o coala de hârtie tot asa va fi sfâsiata Turcia. O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de catre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început pregatirea marelui razboi care va urma. .Dupa destramarea Turciei, Rusia, va continua razboiul pâna va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lânga Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6 luni. Rusia însa nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor începe sa aduca trupe pentru ai ataca pe rusi.
Razboiul care va izbucni va fi mondial si in cele din urma vor pierde rusii. Se va varsa mult sânge. Marile orase vor deveni ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest razboi. Toti cei din jurul nostru se vor sfâsia unii pe altii, însa noi vom sta de-o parte."
A doua întâlnire a fost in vara anului 1992. Pe atunci eram înca politist. Am întrebat iarasi despre problemele nationale si am primit acelasi raspuns. Când am plecat Staretul mi-a spus: "Eii, stai aici! Unde mergi? Aici vei ramâne". Stia ca mai târziu aveam sa devin monah.
MOHAH AGHIORIT

"Acestia au un plan sa faca drumuri ca sa vina aici, in Sfantul Munte, turisti. Atunci calugarii se vor obosi mult din pricina primirii de straini. Apoi le vor spune:Sa facem un hotel, ca sa nu va mai osteniti. Iar calugarii vor accepta. Dupa aceea, le vor da bani pentru restaurarea bisericilor, dar le vor spune:Acum nu mai puteti arde lumanari si tamaie, caci v-am dat atatia bani pentru restaurarea lor. Alegeti-va un loc de pe teritoriul manastirii ca sa va zidim o alta biserica. Apoi vor pune si un paznic cu barba si cu rasa care sa-si aiba femeia in Uranopolis...Vor face din Sfantul Munte muzeu...
Nu spun ca va ingadui aceasta Maica Domnului, dar acesta este planul lor. Si deja sunt cativa care doresc aceasta...Calugari, auzi? Dar ultimul cuvant de spus il are Maica Domnului. Daca nu se vor cuminti, vor primi si alta palma.

- Gheronda, astazi exista atat de multi oameni, milioane intregi, care nu-L cunosc pe Hristos. Ce se va intampla cu acestia?
- Se vor petrece niste lucruri care vor zgudui popoarele. Nu va fi a Doua Venire, ci va fi o interventie dumnezeiasca. Oamenii vor cauta apoi pe cineva care sa le vorbeasca despre Hristos.Te vor trage de mana si iti vor spune:Stai putin ca sa-mi vorbesti despre Hristos!"

ATANASIE RAKOVALIS,Tesalonic

Minuni Petrecute in Romania si din lume: Minunile Sfintei Xenia

 FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Minuni Petrecute in Romania si din lume: Minunile Sfintei Xenia: Ajutorul şi milostivirile revărsate de sus către cei credincioşi prin mijlocirile Sfintei Xenia, cea iubitoare de Dumnezeu Exemplele ce u... urmeaza lincul pentru a citi mai departe...
Minuni Petrecute in Romania si din lume: Minunile Sfintei Xenia:

Minuni Petrecute in Romania si din lume: Minuni ale Parintelui Arsenie Boca

Minuni ale Parintelui Arsenie Boca - Cum citea gandurile oamenilor !!!!

Interviu cu Parintele Ghelasie Tepes despre Parintele Arsenie Boca 


Cum era Parintele Arsenie ca om? 

Era un om foarte bine facut.Eu l-am cunoscut fara barba. Umbla intr-un fel de capot. Nu umbla in calugar: avea o cipilica pe cap si eu ma gandeam asa, pana sa-l cunosc: care sa fie Parintele Arsenie?

Asadar, harul nu-i statea nici, in rasa nici in barba? 

Eu am vazut in dansul numai harul Lui Dumnzeu. Si, in plus, am aflat dupa aceea ca Parintele Arsenie Boca spunea: Eu am calugari albi in lume",.Este vorba aici de curatia suflteasca pe care pot s-o aiba si oamenii din lume nu numai calugarii.Chiar Parintele spunea :"Mai, nu toti cei din manastire se mantuiesc, asa cum nici toti din lume se prapadesc". 

Cum indruma oamenii? 

Vorbind cu noi despre calugarie si manastire[noi ne planegeam de ispitele care nu ne dadeau pace], la un moment dat Parintele a zis celorlalti din preajma:
"Iesiti afara ca-mi faceti greutati cu securitatea. Sa ramana aici numai cei doi rasofori".Dar o femeie intra tot timpul peste noi. Atunci Parintele s-a intors si i-a zis:"Tu sa nu mai intri aici!".Aceea nimic, intra din nou."Tu, te iau la bataie, mi-a facut mult necaz".Dupa nici doua minute femeia iar a intrat peste noi. Atunci Parintele a luat o matura si ia dat una direct pe spinare.

Stiti orice om se putea sminti rau vazand un calugar ca face asa ceva. Dupa nici un minut femeia iar a dat buzna. Parintele s-a intors catre noi si ne-a zis:"Vedeti, asa trebuie sa fie si calugarul ,mai copii!".Atat ne-a spus, iar noi am inteles. Am apucat doar sa-i mai spunem cu emotie:"Parinte avem si noi duhovnici acolo.Dar intariti-ne in credinta!".El ne-a luat pe dupa cap, ne-a binecuvantat si ne-a zis:" Sa stiti ca am sa va intaresc credinta!".

Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

Incepand din febroarie 1982 am intrat ca frate incepator la M-rea Brancoveanu-Sambata de Sus. I-am auzit si eu pe calugari vorbind despre un parinte, fost staret, care a aflat har de la Dumnezeu.Tot timpul auzeam de Parintele Arsenie Boca.Incepusem sa am o ravna, un dor sa ma duc sa-l cunosc. Atunci, Parintele staret Veniamin Tohaneanu m-a trimis. Mai ales cand vedea ca nu prididea cu indrumarile pentru noi fratii tineri."Duceti-va la parintele Arsenie si dansul va va indruma!".

Dar unde era Parintele Arsenie? 

Parintele era la Draganescu, langa Bucuresti, unde picta o biserica.Noi eram doi rasofori:eu si parintele Modest.

Ce varsta aveati? 

19 ani. Eram tanar si plin de ispite, dar si de dorinta de a afla cat mai multe.
Ajungand noi la biserica unde picta Parintele Arsenie, am vazut lume multa;ce mai, gemea biserica! Sa fi fost vreo 300 de oameni. Noi nu-l vedeam numai ii auzeam glasul. Am intrat frumos, ne-am inchinat, am zis in gand rugaciunile ce le stiam, si incat incet, ne-am apropiat de dansul; am ajuns ca la vreo 2 metri.

Tinea predica?

Nu. nu era nici macar slujba, fiind peste saptamana, mai precis luni. Erau adunati acolo oamnei suferinzi, toti cu necazuri. Fiind aproape de parintele, numai ce auzim ca striga mai tare:"Mai calugarasilor haideti la mine!".Ne-am uitat jur-imprejur, ne-am ridicat si pe varfuri sa vedem ce calugari sunt cei pe care ii striga parintele. Nu putea fi vorba despre noi doi, caci eram imbracati civil.

De ce?

Parintii din manastire ne-au indemnat sa mergem civil, caci parintele era tare prigonit de Securitate, si nu-i mai trebuiau alte necazuri.Asadar, nu ne-am miscat din loc.Parintele a mai vorbit inca 10 minute, si a zis a doua oara:"Mai calugarasilor haideti la mine!".Vazand ca nimic nu se intampla, ne-a strigat pe nume:"Gherasim si Modest, voua va zic!".Cand am auzit asta, au inceput sa-mi tremure picioarele. In starea asta ne-am prezentat in fata parintelui. Eram foarte timizi, dar mai ales cand ne-a strigat pe nume si eu nu l-am vazut niciodata, am incremenit. Desigur ma stiam si pacatos in fata lui Dumnezeu si acestui om sfant, dar parintele s-a uitat asa la mine si mi-a zis:"Mai, de ce tremuri?".Eu am tacut dansul a continuat:"Nu-ti fie frica de mine. Uite, eu cunosc oamenii dupa chip, pentru ca am 3 facultati: medicina, teologia si artele plastice.Toate 3 licentele sunt strans legate una de cealalta".In timpul asta eu, ma gandeam exact asa[stiti, mintea omului nu sta o clipa]:"Pot sa fie toate scolile din lume, daca nu-i darul lui Dumnzeu, tot degeaba". Atunci parintele imi pune usor mana pe cap, ma mangaie si-mi spune:"Asa-i mai, si darul lui Dumnezeu..." 

De necerezut... 

Spuneti dvs, domnule Bucuroiu, cine stie gandul omului? Numai Dumnezeu si la cine vrea Dumnezeu sa i se descopere aceasta.

Dar diavolii nu stiu gandul omului?

Zice clar in Pateric ca diavolii nu stiu gandul omului!

Continuati povestirea cu parintele. 

Da asa, m-a luat pe mine prima data. Zice: "Mai, tu pentru ce nu te-ai dus la scoala?". 

Stia ca nu ati mers la scoala?

I-am spus eu chiar la inceput ca am 12 clase; or,pe vremea lui Ceausescu, credeam eu ca era bine.Dar parintele mi-a spus ca-i putin."Vine vremea - eu n-o mai apuc - cand nici cu doua sau 3 facultati nu mai ai unde sa te angajezi. Asadar, du-te la scoala!".In timpul asta eu m-am gandit exact asa:"Cat e de usor sa zici din gura si ce greu sa faci! Poate m-ar duce mintea sa fac o scoala, dar cine sa ma poarte?".Aveam o mama vaduva si inca 7 frati, era imposibil de conceput asa ceva.Dar parintele imi pune iarasi mana pe cap:"Da chiar, cine sa te poarte? Sa fii cuminte si sa asculti de parintele staret si cand te trimite la scoala sa nu te indoiesti! E darul lui Dumnezeu deasupra ta..." 

Au trecut de atunci, domnule Bucuroiu, 8 ani. Am si uitat ce a zis parintele, cand vine la mine parintele staret Veniamin si-mi zice:"Gherasime, Gherasime, sa te pregatesti, ca vreau sa te dau la facultate!".Mai erau doua saptamani pana la examen.Ce sa inveti mai intai? Am luat si eu caietele dupa care a invatat un candidat care a intrat si va spun sincer: am invatat o lectie la romana, una la istorie, una la dogmatica.

Parinte, staret, sa nu-mi spuneti... 

...Chiar subiectele alea au cazut! Puterea parintelui si ajutorul Domnului, caci mi-am adus aminte de ce mi-a zis parintele Arsenie:"Cand te-o da la scoala sa nu te indoiesti!".Si am mers cu toata taria. Eram in ascultare...

sursa

Minuni Petrecute in Romania si din lume: Minuni ale Parintelui Arsenie Boca - Cum citea ga...: 

Minunile adevaratei credinte.

ACEST ARTICOL A FOST SCRIS IN FORMULA AS.... CAND PARINTELE ERA IN VIATA...

Intr-un sat aproape uitat din inima Baraganului, saptamana de saptamana se petrec evenimente greu de patruns si de povestit. Aici slujeste un preot tanar, caruia Dumnezeu i-a rasplatit nemarginita umilinta si nestinsa credinta cu miraculoase puteri vindecatoare.

De mai multi ani, parintele Gabriel Nicu poarta o lupta pe viata si pe moarte cu boala si cu demonii care incearca sa copleseasca sufletele crestinilor neajutorati. Inarmat doar cu o cruce de lemn, tanarul preot infrunta forta infricosatoarelor umbre, citind in biserica Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Intr-o atmosfera coplesitoare, asemanatoare primelor veacuri crestine, cand Biserica lui Christos era plina de har si miracole, cei pierduti isi afla salvarea, cei rataciti se intorc pe calea cea buna si cei drepti isi intaresc credinta. Departe de toate desertaciunile acestei lumi trecatoare, strain de orice slava sau infumurare pieritoare,


preotul misionar pastoreste turma ce i-a fost incredintata cu iubire si devotament.

"Te blestem, satana, iesi!"

In satul Boranesti, din comuna Cosereni, judetul Ialomita, viscolele iernii si arsita verii au asprit chipurile oamenilor, iar saracia sta ca o cicatrice pe fata acestor meleaguri. Tocmai in acest loc umil, de la marginea lumii civilizate, a ales Dumnezeu, nu intamplator, o biserica si un om care sa laude numele Celui de Sus, spre luarea aminte a crestinilor romani si pentru adeverirea sfintelor vorbe "cei din urma vor fi cei dintai". In zarea indepartata, printre copacii rari, abia zaresti turla unui lacas pierdut intre cer si pamant. Varul ce albeste zidurile exterioare aseaza o pata de lumina alaturi de casele cenusii, cu garduri lasate, pe langa care scormonesc, printre gunoaie, obisnuitele pasari de curte. Intr-un asemenea peisaj mohorat, intre scoala si cimitir, sta, linistita si singura, bisericuta de tara ce poarta indoitul hram al Adormirii Maicii Domnului si al Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Primul lucru care sare in ochii strainului sosit aici este multimea de masini aliniate in curtea bisericii. Citind numerele de inmatriculare, iti dai seama ca au sosit oameni din aproape zece judete ale tarii: de la Braila, Calarasi sau Bucuresti, pana la Harghita si Covasna. Pe marginea drumului sunt parcate cateva autobuze sosite de la Braila, orasul in care preotul paroh de la Boranesti are cei mai multi neofiti, prin osardia sorei Veronica si a sorei Florica, ce au raspandit cu mult zel printre credinciosi vestea minunata a puterilor vindecatoare ce le-a dovedit, cu dreapta sa credinta, parintele Gabriel. O pace fara cusur imprejmuieste sfantul lacas, chiar daca mai multi copii de tigani cersesc langa clopotnita de la poarta. Orice pelerin care paseste prin pridvorul acoperit si zidit ca o camera, intrand in pronaos, este cuprins de o mistica perplexitate, ca si cand ar patrunde, dintr-o data, intr-un alt veac. Sfintii alungiti in fresca proaspata de pe ziduri scruteaza blajin multimea credinciosilor ingenuncheati. Sute de oameni s-au frant de mijloc, lipindu-si fruntile de lespezile reci. O padure de lumanari aprinse, infipte in colivele sau merindele insirate pe cateva mese, inconjoara ca un brau de lumina usile imparatesti si intreaga fata a altarului. Prin fumul ce se ridica din cadelnita zaresti Chipul luminat de iubire si indurare al Pantocratorului, ce iti insufla amintirea binecuvantatei promisiuni facuta de Insusi Fiul lui Dumnezeu - Unde va veti aduna macar doi, acolo Voi fi si Eu cu voi... Jur imprejurul preotului, ingenuncheat in fata multimii, stau copii paralitici, bieti nebuni cu mintea pierduta, bolnavi stravezii, carora medicii nu le mai dau nici o sansa de scapare. Printre gemetele infricosatoare ale demonizatilor, tuna glasul parintelui Gabriel, ridicand crucea de lemn, drept singura arma de aparare: "Te blestem, satana, iesi!". Bolnavii se cutremura, cuprinsi de o deznadejde inflacarata, copiii paralitici tipa, demonizatii gem si se zvarcolesc pe jos, apucati de friguri si de spasme, iar multimea infiorata inmarmureste, in genunchi, neindraznind sa mai ridice privirile. Apoi, preotul pomeneste pe fiecare dintre cei prezenti, pe numele de botez, implorand mila Prea Sfintei Treimi pentru mantuirea tuturor. Parintele Gabriel afunda busuiocul in Agheasma Mare si stropeste, de la un capat la celalalt al bisericii, pe toata lumea ce a fost binecuvantata. Bolnavii si sanatosii, in egala masura, sunt impartasiti cu Prea Sfantul Trup si Prea Sfantul Sange ale Mantuitorului nostru Iisus Christos. Pe obrajii mamelor ce-si poarta in brate, pana la usa altarului, copiii paralitici sau bolnavi, siroiesc fara incetare lacrimi fierbinti... Toti cei prezenti sunt coplesiti de o fericita intristare duhovniceasca, pe care numai nadejdea salvarii sufletelor, din noaptea acestei vieti trecatoare, le-o mai poate insufla! Intr-o asemenea atmosfera halucinanta se incheie marea slujba ce aduna, in fiecare vineri, in biserica din Boranesti, mii de credinciosi din toate colturile tarii. Dar pastorul nu se desparte de oile sale, inainte de-a sta de vorba cu fiecare credincios in parte, pentru a-i afla necazurile si suferintele. El sfatuieste si incearca sa aline acolo unde este cazul, ori intareste bucuria fara margini a celor vindecati. La iubirea recunoscatoare a acestora din urma, parintele raspunde cucernic si simplu: "Sa se indure Dumnezeu de noi si sa ne dea puterea de a trai cu totii in curatie, post si rugaciune!".

Saracie, ascultare si castitate

Parintele paroh Gabriel Nicu are abia 35 de ani neimpliniti. Parul lung, deschis la culoare, il impleteste intr-o coada lasata pe spate. Ochii sai mari privesc cu atentie fiecare credincios cu care sta de vorba, caci tanarul pastor de suflete are darul rar al deosebirii duhurilor. Teologii stiu cat de nepretuit este acest har, iar crestinii care il frecventeaza au inteles ca nu-i pot ascunde nici un gand... Datorita tineretii sale neasteptate, parintele este perfect constient de riscurile la care s-ar putea expune, atat fata de credinciosi, cat si in fata celorlalti prelati. De altfel, nu putini dintre acestia il si trateaza cu oarecare indoiala. In schimb, crestinii pe care ii pastoreste il iubesc, pana la limita oricarui sacrificiu, ca pe un autentic salvator de suflete. Modestia, simplitatea si cucernicia sa l-au impresionat chiar si pe episcopul locului, Prea Sfintia Sa Nifon Mihaita, de la Episcopia Sloboziei si Calarasului, care ii acorda toata increderea si sprijinul sau in acest razboi cu diavolii nevazuti, pe care preotul il poarta, in numele lui Dumnezeu, de cativa ani.

Parintele Gabriel a venit pe lume la 23 septembrie 1964, in satul Mogosesti din comuna Dragomiresti - judetul Dambovita si a crescut intr-o familie de crestini cu frica lui Dumnezeu, dar fara o ravna deosebita a credintei; tocmai de aceea ramane cu atat mai impresionanta "calea cea stramta" pe care a ales-o. In pofida relativei osteneli crestine dovedita de parinti, mama i-a povestit ca, la nastere, o ursitoare i-a prezis ca va ajunge preot! El insusi a descoperit, putin mai tarziu, dupa varsta de sapte ani, ca are darul prorociei, iar spre tarziul primei tinereti a inteles ca Dumnezeu s-a indurat de credinta sa, daruindu-i si harul deosebirii duhurilor. Absolvent al Seminarului Teologic din Bucuresti, pe care l-a urmat intre 1983 si 1988, parintele Gabriel Nicu si-a inceput misiunea pastorala, fiind hirotonisit si primind, la 2 iunie 1989, parohia de la Boranesti. Casatorit, dar fara copii, preotul a ales de buna voie asprimea vietii impusa prin cele trei voturi monahale - saracia, ascultarea si castitatea - cu singura deosebire ca, fiind casatorit, a inlocuit castitatea cu stricta cumintenie impusa prelatilor ortodocsi. De 11 ani nu a mai pus gura pe lapte, branza si oua, iar de la varsta de 18 ani (chiar cu un an inainte de-a intra la Seminar), parintele nu a mai mancat niciodata carne! In plus, nu a gustat ispita alcoolului si nu a fumat "iarba dracului" niciodata. Principalele sale arme de lupta impotriva legiunilor de satane ce bantuie, in chip nevazut, prin aceasta lume, raman postul si rugaciunea. Acesta este, de altfel, cel mai frecvent sfat pe care il da credinciosilor: fiecare sa posteasca dupa puterile sale si sa se roage neincetat, in gand, oriunde s-ar afla! Inca din 1989, preotul a luat dezlegare de la Prea Sfintia Sa, Episcopul Roman Ialomiteanul - raposat in 1994 - pentru a sluji Sfantul Maslu de unul singur. Timp de doi ani de zile a savarsit un veritabil pelerinaj apostolic prin tara, cu scopul colectarii de fonduri pentru renovarea bisericii parohiale din comuna Cosereni. Cu acest ostenitor prilej a slujit peste patruzeci de mii de Sfinte Masluri si Sfestanii! Nu s-a atins nici macar de ultimul ban primit ca danie de la crestini, reusind sa agoniseasca aproape 800 milioane de lei, pe care i-a pus integral in slujba parohiei unde pastoreste sufletele. Asa a reusit sa renoveze biserica si sa construiasca toate chiliile alaturate.

De atunci incoace, orice danie ar primi, de la oricine, parintele ramane fidel votului monahal care il obliga la saracie, trecand imediat banii in casieria parohiei si consemnand numele donatorului pe un acatist sau macar pe un pomelnic, caci nu pastreaza absolut nici un leu pentru sine. Altfel s-ar face de rusine si osanda in fata lui Dumnezeu! Verifica, intotdeauna, cu mare grija cum sunt folositi banii, caci - lucid fiind si cu mare prudenta fata de o asemenea ispita grava - ramane perfect constient de un fapt pe care il mentioneaza adesea: "Mai greu decat sa fii sarac lipit pamantului, laudandu-te ca nu vrei bani, este tocmai dimpotriva, sa stai cu mormanul de bani langa tine, privind cu indiferenta la ei! Asta e o mare incercare...". De cand a renovat biserica, incepand o noua viata parohiala in sat, parintele slujeste in fiecare miercuri si vineri puternica slujba de vindecare a Sfantului Maslu, iar de 14 ani incoace citeste, regulat, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. In Boranesti, exista aproape 500 de familii de romani si 200 de familii de tigani (care au inceput sa-i copleseasca numeric pe locuitorii autohtoni), insa preotul nu se da batut, vrand sa-i aduca pe toti pe calea cea buna, a dreptei credinte stramosesti. In ultimii ani, tanarul preot a facut incredibile vindecari de cancer, de ciroza sau leucemie, de boli psihice, a scos duhuri rele, a scos argintul viu (numai prin rugaciune!), a dezlegat nenumarate vraji, blesteme, a desfacut cununii, a facut exorcisme, a vindecat copii paralitici... Inconjurat de cativa discipoli devotati, precum sora Veronica, sora Maria si sora Victoria, parintele s-a straduit (si se osteneste in continuare) sa faca fata afluentei de credinciosi, incercand, in acelasi timp, sa nu transforme cruciada sa intr-un al doilea Maglavit. Cei apropiati recunosc, cu emotie, ca se inmultesc de la an la an cazurile celor care vin aici prima oara in carucior, dar - dupa numai cateva luni - pleaca pe propriile picioare! Chiar si reportajul acesta se datoreaza unor scrisori in care sunt relatate cazuri neasteptate de vindecari.

Dar vindecarile de-a dreptul miraculoase, pe care a reusit sa le savarseasca pana acum prin puterea adevaratei credinte, il fac pe parintele Gabriel Nicu sa exclame, cu modestie, privind fiecare credincios cu lacrimi in ochi: "Dumnezeu a dezlegat prin nevrednicia mea! Cum sa inmultesc eu, Doamne, mai bine si mai spornic si cu mai multa ravna dreptmaritoare <> pe care mi l-ai incredintat?".

"Sa-ti pui sufletul pentru orice om, fara sa agonisesti nimic pentru tine"

Strain de orice slava desarta si de publicitate lumeasca, parintele Gabriel ne-a primit intr-una din chiliile alaturate bisericii, unde - dupa ce ne-a omenit cu hrana de post si apa - a acceptat, cu o politete parca stanjenita, sa purtam o scurta convorbire duhovniceasca despre persoana sa si despre pastoratia pe care o savarseste.

- Sfintia voastra, cum ati inceput aceasta cruciada impresionanta, despre care - iata! - afla din ce in ce mai multa lume?

- Mi-am facut ucenicia duhovniceasca alaturi de parintele Calinic Argatu, de la Manastirea Cernica. De la acest sfant am invatat cum coboara mintea in inima, starnind iubirea de oameni si mila crestina. Cand ajungi sa suferi pentru aproapele tau, inseamna ca vrei sa-l si ajuti. Atunci, ai pus piciorul pe cea dintai treapta a scarii care urca pana la cer! Primele mele etape duhovnicesti au fost intelegerea deplina si exersarea celor zece porunci, precum si a "Fericirilor", apoi lupta cu mine insumi, pentru domolirea celor cinci simturi si, in fine, indepartarea de slava desarta a acestei lumi.

- Sub ascultarea cui va aflati, avand in vedere unul dintre cele trei voturi monahale pe care vi le-ati asumat in mod liber?

- Stau sub indoita ascultare a episcopului locului, Prea Sfintia Sa Nifon Mihaita de la episcopia Sloboziei si Calarasului, si a preotului meu duhovnic - la care ma spovedesc regulat - parintele Arsenie Papacioc, de la Manastirea Techirghiol.

- De ce credeti ca v-a ales Dumnezeu tocmai pe dvs. pentru aceasta coplesitoare misiune: exorcizarea?

- Nu pot, nu am dreptul si nici nu indraznesc sa incerc a banui intentiile Stapanului Ceresc Atotputernic. Necunoscute sunt caile Domnului! Ma ostenesc doar, ca sa merit aceasta incredere, prin simplitatea vietii mele de obste. Asta ii convinge pe credinciosi. Sa-ti pui sufletul pentru fiecare om, fara sa agonisesti absolut nimic pentru tine, este lucrul cel mai important pentru un slujitor al lui Dumnezeu. In aceasta parohie n-am indraznit sa primesc un ban de la nimeni, niciodata, nici la inmormantare, nici la cununie, la nimic!

- Iertati-ma ca imi permit sa va adresez o asemenea intrebare, dar as vrea sa stiu cum va explicati faptul ca astazi, in Romania, in plina criza morala, biserica nu reuseste sa fie suficient de convingatoare. Vorbesc de "institutia bisericeasca", daca pot folosi un asemenea termen!

- Ca "institutie", cum spuneti dvs., biserica este intemeiata de Mantuitorul Iisus Christos si nu poate avea nici o vina, niciodata! Ea ramane singura cale de mantuire a sufletelor. De vina sunt, din nefericire, unii oameni ai bisericii, dar asta este cu totul altceva! Din multimea de osteni ai lui Dumnezeu, unii sunt "preoti", iar altii (cei mai multi, din pacate!) sunt doar "popi". Popii nu au forta, de aceea castiga teren vrajitoarele si sectele...

- Am aflat ca aveti darul deosebirii duhurilor si darul prorociei! Puteti sa ma convingeti?

- Nu vreau sa va conving de nimic, deoarece credinta este un act liber consimtit! Tocmai de aceea, "minunile" sunt atat de rare (si cu atat mai de nepretuit), fiindca adevarata credinta nu are nevoie de "dovezi". Sa nu va grabiti sa-mi
raspundeti ca vindecarile savarsite aici, in sfanta noastra biserica, sunt tot atatea dovezi ale unor minuni. Eu nu fac decat sa alung demonii cuibariti in oameni, implorand indurarea lui Dumnezeu, dar pe crestini i-a vindecat credinta fiecaruia, fara de care nimic nu este posibil. De aceea le cer eu tuturor credinta, post si rugaciune. Astea sunt mai bune decat orice medicament. Ca sa vindeci trupul, trebuie mai intai sa vindeci sufletul! Sa I-l incredintezi lui Dumnezeu. Pot totusi sa va marturisesc, fara nici un fel de trufie desarta, ca v-am simtit prezenta si am stiut ca veniti inca de cand ati intrat cu masina in capul satului... Si mai adaug - pentru curiozitatea dvs., pe care o simt nevinovata - ca din cei 16.000 de "popi" care exista in Romania, doar 7 sunt "adevarati preoti", iar 33 au diferite daruri. Puteti sa scrieti la gazeta unde lucrati ca Romania este "tara aleasa", fiindca a devenit "Gradina Maicii Domnului". Nimeni nu trebuie sa se sperie de timpurile grele prin care trecem, caci nu doar saracia este greu de indurat, ci si libertatea este o mare ispita, dar aici vor fi 101 biserici sfinte si 101 preoti adevarati! Preotul este, cu adevarat, "sarea lumii" si numai prin ei, prin acestia putini, isi vor gasi romanii calea de vindecare si vor afla salvarea sufletelor...

Cand am parasit chilia, marcati de emotia unei asemenea intalniri, o multime de oameni se stransese langa biserica, asteptandu-l pe tanarul pastor de suflete. Fiecare avea un necaz, o nevoie, o mare problema... Toti oftau si li se citea ingrijorarea in priviri, in vreme ce parintele Gabriel Nicu parea ca face numaratoarea suspinelor la Judecata de Apoi!

Fotoreportaj: Emanuel Tanjala

***

Dovezi

"Medicii mi-au spus ca nu se va mai vindeca niciodata"
Sotul meu a luptat cu boala timp de 15 ani. Avea diagnosticul: psihoza depresiva. A fost internat la Nifon, la Bucuresti, la Spitalul 9, in Braila si Tulcea. Suferintele noastre din casa erau foarte mari. Pe langa faptul ca era bolnav, sotul meu ura viata si tot ce-l inconjura. Nici pe mine si pe copii nu ne mai putea suporta. Lua foarte multe tranchilizante, dar nu-i mai erau de folos, nu mai aveam speranta ca se va vindeca. Medicii mi-au spus ca nu va mai fi sanatos niciodata si sa fiu atenta cu el, sa nu se sinucida. Traiam o mare teroare. Avea perioade cand pleca de-acasa si nu stiam nimic de el. Dar cand eram pe malul prapastiei, Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului nu ne-au lasat sa ne scufundam. Am fost indrumata de o credincioasa sa merg la parintele Nicu Gabriel din satul Boranesti, comuna Cosereni, care are un har deosebit. Am urmat sfatul parintelui, am venit cu sotul meu la slujbe si la dezlegari, am facut rugaciuni si am tinut post. Rezultatul s-a vazut de la prima slujba. Dupa 7 slujbe, sotul meu s-a vindecat complet. Pe aceasta cale, aduc multumiri parintelui Gabriel pentru marele bine pe care ni l-a facut si pentru intoarcerea noastra la credinta. Caci Dumnezeu nu a vrut moartea pacatosului, ci sa se intoarca la credinta si sa fie viu.
Petrea Aneta - sat Lacul Sarat, com. Chiscani, jud. Braila

"In patru luni, am reusit sa ma vindec"
Din primavara anului 1991, trupul meu s-a acoperit de bube cu o crusta groasa si care imi provocau mancarimi ingrozitoare. M-am tratat 7 ani la Spitalul de dermatologie din judet, cu diagnosticul de "psoriazis". Ma vindecam pe moment, dar iar imi apareau. Apoi, am inceput sa folosesc leacurile babesti, dar rezultatul era din ce in ce mai rau. In luna august, anul trecut, am auzit de sfanta biserica din comuna Boranesti unde slujeste parintele Nicu Gabriel, care are un har deosebit de a vindeca orice boala. Am ajuns intr-o vineri. Aratandu-i bubele parintelui Gabriel, mi-a spus: "Ai argintul. De ce-ai fost la vrajitoare?". I-am raspuns ca de disperare ajunsesem si-acolo, Dumnezeu sa ma ierte. Suparat, parintele a replicat: "Unde ati vazut Satan pe Satan sa se scoata?". Am ramas impietrita. Am intrebat ce pot sa fac ca sa ma vindec. Raspunsul a venit prompt: "Post si rugaciune". In patru luni, cu post fara ulei (luni, miercuri si vineri) si cu rugaciuni foarte multe, ziua si-n miez de noapte, am reusit sa ma vindec. Aproximativ 80% din bubele de pe corp au disparut, iar mancarimea nu mai exista de mult timp. In toti acesti ani am folosit tot felul de alifii, ceaiuri, medicamente injectabile si pastile, pe care am dat sume mari de bani, plus banii cheltuiti la consultatii si pe spitalizari, dar niciodata nu mi-am putut imagina ca mirul de la Sf. Maslu si agheasma vor putea inlocui toate acestea. Drumul spre credinta, postul si rugaciunile pe care nu am renuntat a le face la Maica Domnului, m-au ajutat sa ma vindec. Aduc mii de multumiri preotului Gabriel, care prin harul sau m-a ajutat sa ma vindec, cat si celor care m-au indemnat sa o iau pe acest drum, al credintei in Dumnezeu.
V. Marioara - Braila

"Ultimul diagnostic cerea sa fiu operata la cap"
L-am cunoscut pe parintele Gabriel intr-un moment de grea incercare. Viata imi atarna de un fir de par. Aveam diagnostice complicate, medicamentele imi faceau rau, toate tratamentele erau in zadar. Viata de familie era la pamant. Sotul meu nu ma mai suporta (nu din cauza bolii, era ceva mai ciudat). Dupa doctori, zilele imi erau numarate. Fusesem internata in sase spitale, ultimul diagnostic cerand sa fiu operata la cap. Slujbele facute de parintele Gabriel, postul si rugaciunile pe care le-am facut la indemnul sau, m-au facut un om normal. Muncesc, ma simt bine, am o viata de familie linistita, am realizat multe lucruri frumoase. Bunul Dumnezeu face in permanenta minuni, ca sa ne intoarcem la credinta si totodata sa ne izbavim de farmece, de vrajmasi si chiar de boli incurabile. Toata lumea trebuie sa stie ca nu se poate realiza nimic fara voia lui Dumnezeu.
Bulancea Veronica - Braila, tel. 039/69.21.20

Minunile Parintelui Arsenie Boca , duhovnicul care a levitat la inmormantarea mamei lui

Arsenie Boca nu este un dar al bisericii facut omenirii ci este simultan un dar al lui Dumnezeu pentru biserica si intreaga lume.
Arsenie Boca este una din marile comori spirituale ale neamului si el ar trebui pus cel putin alaturi de marii oameni ai neamului. El este una din valorile care ar trebui promovate alaturi de celalalte mari nume ale culturii si spiritualitatii. Ar trebui scrise monografii ale vietii sale macar in limbile de circulatie. Statul roman ar trebui sa se ocupe de asta.
Intreaga lui viata este un mesaj spiritual autentic care ar fi bine sa fie descifrat de cat mai multi.
Biserica este sustinuta de Dumnezeu si nu invers. Sfintii sunt ai Lui si nu ai bisericii, El ii face sfinti si nu biserica. Boca atunci cand a imbracat haina monahala era deja un veritabil sfant in viata...
Probabil Arsenie este un inger divin intrupat. Mesajul spiritual al existentei sale incepe inca inainte de a parasi trupul mamei sale. Aceasta visand ca poarta in pantece "Soarele si Luna" ...
Va rog inca o data sa observati ca Domnul insusi s-a tinut departe de sexualitate si la fel I-a tinut pe toti marii sai sfinti. Asta nu inseamna ca nu va puteti mantui daca faceti dragoste, inseamna ca modelul divin cel mai inalt traieste in puritate si castitate si ca ceilalti care nu traiesc asa sunt pe un prag inferior si trebuie sa recunoasca acest lucru si sa se umileasca in lui Dumnezeu recunoscandu-si slabiciunea si pacatele.
Tatal trupului lui Boca era marinar si se specifica in cartile care ii sunt dedicate lui Arsenie ca aceasta marturiseste ca a ramas "neprihanit in pantecul mamei", parintii lui facand dragoste numai atunci cand l-au conceput…
Avem aici alta invatatura divina importanta. Dumnezeu spune ca femeia nu ar trebui sa faca dragoste in timpul sarcinii, din mai multe motive. Cel mai important este acela ca orice copil trebuie tinut departe de energiile sexuale pana cel putin in perioada adolescentei. Pentru ca daca aceste energii patrund in fiinta lui, ele vor creste odata cu el si se vor amplifica , copilul neavand posibilitatea sa le controleze mai tarziu. De asemenea nu ar trebui sa se faca dragoste langa copiii mici, intr-un cuvant ar trebui protejati cu atentie… Daca totusi nu se respecta regula, se poate remedia efectul acesta prin binecuvantari constante facute acelor copii si mentinerea lor intr-o energie divina. Tineti copiii departe de sexualitate intr-un cuvant, mesajul lui Arsenie Boca este acelasi, o confirmare in plus pentru ca eu aflasem acest lucru din alta sursa :
„Când soţul nu dă pace sarcinii (zice că el nu poate, sau nu vrea, sau se declară stăpân pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziţii precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina; unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii – circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci, tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri”. - Arsenie Boca

Arsenie este unul din sfintii mei preferati. Termina liceul ca sef de promotie si apoi absolva doua facultati : Teologie – Sibiu si Academia de arte frumoase - “Bellearte” din Bucuresti unde ajunge cu o bursa a Mitropoliei Ardealului. In Bucuresti in paralel cu Academia de arte merge si la cursurile de medicina si la cele de mistică creştină predate de Nichifor Crainic( Crainic il va numi “zugravul de suflete” mai tarziu) In scurta sa autobiografie scrisa in 1945 aminteste si numele lui Mircea Eliade. O puteti citi aici. Colegii de la teologie ii spuneau “Sfantul" iar mai apoi oamenii i-au spus "Pustincul".
Aproape fiecare zi a marelui sfant este insotita de minuni mai mari sau mai mici, putem sa numim aceste minuni si fenomene paranormale daca dorim…
Cum a devenit Arsenie sfant inainte de a deveni calugar? In 1939 merge, este trimis, la muntele Athos si se roaga fierbinte lui Dumnezeu sa-i trimita o calauza spre a fi initiat in tainele rugaciunii, in tainele caii spirituale crestine.
Aici avem o mare surpriza, o mare minune. Cine credeti ca ii apare? Fecioara Maria in persoana!!! Care il poarta prin vazduh in mijlocul unui munte unde se afla un mare sfant rus pe nume Serafim de Sarov care plecase din aceasta lume in urma cu mai bine de 100 de ani… Urca apoi in munte timp de 40 de zile postind rugandu-se si primind initierea spirituala de la acest mare sfant rus.
Din punctul de vedere al semnelor si minunilor facute prin intermediul acestuia probabil ca ar trebui sa se numere printre cei mai amri sfinti ai tuturor timpurilor.
Arsenie a suferit alaturi de alti sfinti si martiri marea prigoana antichristica a comunismului. A fost inchis la canal. A fost urmarit tot timpul de securitate, arestat din cand in cand si chiar i s-a interzis o vreme sa mai slujeasca in biserica. Se spune ca sotii Ceausescu ar fi auzit de profetiile despre sfarsitul lor apropiat, Elena Ceausescu dand ordin sa fie omorat.
Minunile curg in viata acestuia. Una din cele mai mari este atunci cand inchis fiind la canal i se da 3 ore liber timp in care pur si simplu dispare gardienii dand alarma. La exact 3 ore apare si chestionat fiind de cei care il pazeau raspunde ca a fost la inmormantarea mamei sale. Spre stupoarea generala ii este confirmata prezenta la inmormantarea mamei. Numai ca inmormantarea avea loc la cateva sute de kilometrii distanta de locul unde se afla inchis…
Este de asemenea stiut ca usa temnitei sale se deschidea in fiecare noapte, astfel ca un gardian trebuie sa stea permanent in fata ei, se spune ca disparea pur si simplu, intorcandu-se spre dimineata.
Marturiile celor care erau vazuti sau calauziti de la distanta de acesta sunt iarasi nenumarate.
Arsenie Boca este unul din cei mai mari luptatori monahi impotriva avortului. A dus o veritabila campanie folosindu-se si de faptul ca a urmat cursurile de medicina si incercand sa convinga cat mai multe femei atat despre efectul benefic al nasterii asupra organismului feminin cat si de greseala de a nu naste copiii deja conceputi. Recomanda tuturor familiilor care nu doresc sa aiba copii sa traiasca in puritate si castitate. Vedea in sufletele tuturor si nu se ferea niciodata sa atraga atentia pacatosilor. Bunaoara odata refuza sa miruiasca o femeie reprosandu-i ca nu s-a abtinut de la a face dragoste nici macar in noaptea dinainte…
A fost un mare duhovnic si sfaturile sale au calauzit mii de familii. O intamplare care mi-a placut foarte mult este aceea in care un barbat vine si I se plange ca are o sotie foarte rea care il cearta si ii face zile amare tot timpul. Arsenie il trimita sa faca un comision intr-o localitate vecina si acolo ii iese in cale o femeie care era atat de rea ca aproape era sa il ia la bataie. Cand se intoarce Arsenie ii spune ca sunt femei cu mult mai rele decat sotia lui si ca daca se desparte cu siguranta Dumnezeu nu ii va scoate in cale una mai buna… Totusi recomanda si divortul atunci cand e cazul: Părintele Arsenie sfătuia pe femeile care aveau soţi beţivi, să se despartă. „Despre beţie Părintele a spus: «Decât să scoţi pe diavol dintr-un beţiv, mai uşor scoţi un suflet din iad.»”
Oriunde este prezent Iisus Hristos este prezent si spiritul profetic. Si-a prezis propriul sfarsitul, de asemena moartea lui Ceausescu dar are si cateva profetii despre sfarsitul lumii si destinul Romaniei despre care se pare ca a scris si Radu Cinamar intr-o carte a sa. Am gasit aici o profetie despre sfarsitul lumii si alta despre Romania.
Una dintre primele informatii aflate despre Boca este o uluitoare minune si profetie care a declasat in sufletul meu un mare suvoi de dragoste pentru acest sfant care aproape ca l-a intrupat pe Iisus:
Arsenie lucra la o icoana neterminata in care il picta pe Iisus Hristos cand deoadata aude o voce :
Arsenie, nu mă mai picta pe icoane, mergi si pictează în sufletele oamenilor că vremea s-a apropiat, spune-le că vin peste ei necazuri si suferinte
Iar Părintele nu s-a grăbit să asculte Cuvântul Mântuitorului si Mântuitorul i-a spus: Iată, pentru că nu ai crezut cuvântul meu, vei fi mut, dar asta îti va aduce multă lume. Si cateva luni de zile nu mai poate vorbi. A stat asa de la Craciun pana in joia din Saptamana Mare ,in Postul Pastilor (in acest timp a scris insemnarile ,,Gura mutului " ,intr-un carnetel pe care il are maica Pahomia de la Sambata ) Vocea ii revine chiar inainte de impartasanie, primele cuvinte ce le-a rostit cand i-a venit vocea , cuvinte ce le-a auzit si lumea din biserica ,au fost :,, Cred Doamne si marturisesc ..." cu o voce ce a cutremurat biserica ,caci oamenii,cand au auzit vocea lui ,toti au cazut in genunchi si au plans si au laudat pe Dumnezeu ca i-a dat vocea,pentru ca multa lume venea dupa sfat ....
Este un sfant pe care il admir foarte mult si datorita faptului ca imi confirma foarte mult anumite efecte-binecuvantari ale apropierii de Iisus. Cum ar fi faptul ca aceia care comunica cu Iisus constient pot sa intuiasca destinul celor din fata lor si dincolo de aceasta lume si sa ii asigure de ajutor si in lumea de dincolo, sa stie care sunt cei care se vor mantui, sau faptul ca , asa cum si Boca spune, are si el ceva de spus la mantuirea lor. Acest lucru este adevarat pentru ca asa cum Hristos este piatra din capul unghiului, casa divina are mai multe camere si unghiuri si exista o astfel de piatra in fiecare dintre unghiuri, pusa acolo de Hristos si de relatia celor din camera cu acea piatra depind foarte multe lucruri…
Alt fenomen care imi este drag la Boca este observatia prezentei lui Iisus in fiintele din jurul lui, in sufletele celor care il urmeaza si il iubesc pe Dumnezeu, “in ochii celorlalti” cum spune Boca; se refera la cei care il iubesc si care I se roaga. Nu este asa complicat pentru nimeni sa inteleaga cum omul exista si dupa moarte si cum o fiinta asa de mare ca Iisus este nu numai vie in continuare dar atotputernica si divina. El exista, si coboara in sufletele celor care il iubesc. El ne naste a doua oara si El traieste in noi transformandu-ne in Copii ai lui Dumnezeu. Daca ne mai imaginam si ca fiinta sa este in continua expansiune de doua mii de ani…
Va rog sa priviti pozele sale. Este adevarat ca mesajul spiritual hristic e plin de metafore dar cand Iisus spune ca El va cobora impreuna cu Tatal si is vor face salas in sufeltul celor care raman in Cuavntul Sau nu este o metafora. Cei care se daruiesc lui Hristos, marii sfinti devin in asa masura una cu El incat seamana aporape si la nivelul trupului fizic cu acesta.Desigur ca binecuvantarea cerului si mantuirea poate fi primite si prin Fecioara sau prin marii sfinti sau marii Ingeri sau chiar prin alte entitati spirituale macrocosmice, dar aici vorbim despre fuziunea si comuniunea cu Iisus. Iisus Hristos este in interiorul acestor mari sfinti, in interiorul marilor profeti si a marilor predicatori dupa cum am aratat. Atat de present incat nu-ti trebvuie clarvedere sau alte puteri ca sa il observi ci doar putina cunostere spirituala si putine intuitie. E imposibil sa nu-l vedeti pe Iisus present in faptura acestui minunat Arsenie Boca, priviti si filmul va rog . Iisus este viu si este Intruparea lui Dumnezeu. Fiinta lui e plina de glorie si de neinchipuita maiestate divina. Inima Lui este mladiata de neimaginata iubire si compasiune. Maretia Lui este de negrait. Va spun ca toata creatie stie despre El, tot infinitul, de la cei mai mari ingeri si pana la locuitorii evoluati ai altor planete ale universului fizic.

Dupa o viata plina de minuni, binecuvantari si infranari intru totul dedicata lui Dumnezeu, Arsenie moare otravit la ordinul Elenei Ceausescu la varsta de 79 de ani la 28 noiembrie 1989 cu nici luna inainte de caderea comunismului, eveniment pe care il prezisese, marturisind ca si-a incheiat misiunea in aceasta lume.
O carte plina de marturii pe care trebuie neaparat sa o cititi o gasiti aici:Parintele Arsenie Boca
Si o mare profetie pe care o gasiti in cartea de mai sus :
Il urmau, mai intai fiindca vedeau ca are puteri mari. Putin dupa inceperea razboiului, intr-o seara de vara, se stransesera in jurul lui toti credinciosii veniti la slujba vecerniei. Nu stateau in biserica, ci afara, pe iarba, iar parintele - in picioare, deasupra tuturor, cu crestetul capului inconjurat de stele. Ion Ghindea tine minte vorbele acelea, mustind de primejdii, cuvant cu cuvant, pana la cele mai gingase intonatii: "Nu va mai trece multa vreme pana cand vor intra secera si ciocanul in tara si nu vor mai iesi aproape o jumatate de veac. Vi s-or lua pamanturile si veti lucra doua-trei familii cu cate-o vita. Viti duce si veti bea apa din parau si nu veti putea bea, caci apa va fi infectata si mirositoare. Se va termina acest razboi si cand va spune toata lumea <>, atunci sfarsitul va fi aproape. Se va certa frate cu frate, se va ucide copil cu parinte, va veti duce la morminte sa spuneti mortilor <>. Cand n-or mai fi hotare intre tari, cand s-or inmulti religiile si oamenii vor avea libertatea de-a face ce voiesc, atunci va fi vremea sa va pregatiti de Judecata cea Mare...".
Cele doua caprioare

"Era in vara lui 1989 cand parintele Arsenie l-a rugat pe-un tamplar, un vecin de-al meu de-aici din sat, sa-i faca cruce de lemn. Si i-a zis parintele omului ca sa-i scrie pe cruce anul nasterii, da mai ales - anul mortii. Asa i-a zis, sa scrie acolo, pe cruce: "1989". Insa parintele Arsenie parea inca sanatos si-n puteri si-atunci vecinul meu s-a mirat si i-a zis intristat: "Cum, parinte, nu vreti sa stati si-n 90 cu noi?". "Nici un ceas din 90!", i-a raspuns parintele scurt si taios, cum ii era felul. Si asa a si fost, ca n-au mai trecut decat cateva luni, si in noiembrie 1989 a murit. Isi stiuse moartea de dinainte, asa cum le spusese la atatia amar de oameni ce avea sa li se intample in viitor. Asa a murit, ca un Sfant Domnisor. "Eu ma duc, dar de acolo, de unde oi fi, am sa va ajut mai mult ca pana acum", a zis.
Era intre toamna si iarna cand a murit, intr-o zi de marti, 28 noiembrie 1989, la Sinaia, de ziua Sfantului Stefan cel Nou. S-a stins intr-o casuta unde stateau maicile alungate de la Manastirea "Prislop", dupa ce in 1962 comunistii inchisesera aproape toate asezamintele monahale din Romania. Asa. Si cateva zile, moartea parintelui s-a tinut in mare secret, ca se hotarase sa fie inmormantat la "Prislop", langa Hateg, si nu la "Sambata", unde avea loc pregatit dinainte - ca aicea fusese staret si ridicase, din ruine si balarii, manastirea lui Constantin Brancoveanu. Cine stie ce-o fi fost atuncea la mijloc, ca nu l-au adus aicea, acasa, in Fagaras. Ei, si cand am aflat eu ca parintele Arsenie a murit, era de-acum duminica, si a doua zi urma sa fie inmormantat. Eram de serviciu la Combinatul din Fagaras, unde lucram ca electrician. N-am mai trecut pe acasa, m-am suit direct in tren si pe urma, c-un autobuz si cu niste ocazii, am mers toata noaptea. Manastirea "Prislop" e departe de aici, tocmai in Hunedoara, nu departe de biserica din Densus. Am ajuns tocmai luni dimineata, cand incepea Liturghia pentru parintele. Si desi era omenire cat iarba, m-am apropiat de sicriu. Parea de parca abia adormise. M-am aplecat si, cu lacrimi pe fata, i-am sarutat mana dreapta. Atunci a fost prima oara cand l-am atins! E drept, ma mai dusesem de cateva ori la el cat traia, la Biserica "Draganescu", undeva langa Bucuresti, unde fusese exilat fara drept de-a sluji, dupa ce-l eliberasera comunistii din puscarie. Da la Draganescu nu ma putusem apropia prea tare, ca era multa lume, veneau si ziua, si noaptea, si el era obosit. Asa ca atunci, in sicriu, l-am atins prima data si va spun pe cuvant ca mi s-a parut ca ii viu. Si nu numa mie. Cata lume era acolo zicea ca parintele parca doarme, asteptau cu totii sa se ridice si sa vorbeasca, sa-i certe cu dragoste, asa cum facea tot mereu. Nu puteai sa crezi ca un om asa de mare ca parintele Arsenie are parte de moarte. Parea de-odata cu vesnicia, din alte lumi, cu judecati mai presus de cele omenesti. Era ca un stalp de lumina pentru fagaraseni. Si acuma zacea nemiscat in sicriu... Da cand i-am sarutat mana asezata pe piept, n-am vazut c-ar fi mutilata, desi toata lumea, si preotii, si calugarii, si mirenii de la inmormantare vorbeau cu glas tare ca parintele a murit dupa caznele groaznice la care fusese supus de Securitate, pentru ca ii prezisese lui Ceausescu sfarsitul; si atunci, aia, asa batran cum era, i-ar fi smuls unghiile si l-ar fi schingiuit ca pe bunul Hristos, sa le spuna de unde stie el sa ghiceasca ce-a fi, ca nu-l credeau calaii cand le zicea ca Dumnezeu il invata. Da sa stii ca asa a fost cum iti zic, mainile si fata parintelui erau neatinse, curate si albe, doar le-am vazut, am si-o fotografie cu parintele in sicriu. Dar asta nu-nseamna ca n-ar fi fost schingiuit, doar stiau ei cum se sterg urmele, desi mie tot nu-mi vine a crede c-ar exista asa niste bestii si sa-i rabde pamantul pe fata lui... In schimb, asa cum v-am spus, parintele era imbujorat in obraji! Avea asa o culoare frumoasa, ca de om viu si tanar, si el saracu murise de sapte zile! Si-n jurul lui, plutea asa, ca o boare, o mireasma de mir... Mai tarziu l-am intrebat pe parintele profesor Sebastian ce-au fost toate astea si el a zis: "Sunt dovezi de sfintenie, fiule, se intampla numai cu moastele!". Si n-a mai trecut mult timp dupa ce plecase parintele Arsenie in vesnicie, cand, mergand eu iar la mormantul lui la Prislop, ma opresc niste maici: "Frate", imi zic monahiile, "stii tu cine strajuieste noaptea la mormantul parintelui?". "Nu, de unde sa stiu", le-am zis. "Doua caprioare!!!" "Cum?" "Uite-asa: vin in fiecare noapte, se-aseaza si dorm incovrigate, cu boturile una in alta, pe mormantul parintelui. De parca ar vrea sa-l incalzeasca!... Si cand ne apropiem, pleaca, da incet, fara frica, si pe urma vin iar!". In toata iarna lui 89-90, caprioarele au strajuit noapte de noapte la mormantul parintelui, ca doi ingeri tacuti, credinciosi si cuminti..."

Revelatia de pe Muntele Athos

"Cate stiu de parintele le-am aflat exact asa cum vi le spun dvs., mai mult de la ucenicii lui, ca eu eram prea tanar sa le apuc. Dar m-am intrebat in tot timpul: de unde a avut parintele Arsenie harul, forta asta dumnezeiasca sa faca atatea minuni? Si iata ce mi-au spus ucenicii. Prin 1937-1938, mitropolitul Balan al Ardealului l-a sfatuit pe tanarul Zianu Boca, fiu de tarani din Muntii Apuseni, care pe-atunci era student de frunte la Cernauti, la Teologie, sa se faca calugar. Si l-a calugarit mitropolitul la Manastirea "Sambata" si tot el i-a dat numele de Arsenie. Si dupa scurt timp, in 1939, mitropolitul l-a trimis pe calugarul de doar 29 de ani, monahul cu ochi de foc, precum ingerii, la Muntele Athos, sa se induhovniceasca. Si parintele Arsenie s-a dus la manastirea romaneasca "Prodromu", care-i veche manastire domneasca, foarte veche si nespus de frumoasa. Staret era pe atunci un parinte cu forta mare, Antipa Dinescu il chema. Ei, si acolo, pe muntele Athos, s-a petrecut cu parintele o minune: o iluminare puternica ce i-a schimbat toata viata. Din umilinta si din smerenie, parintele n-a vorbit foarte deslusit niciodata despre ce i s-a intamplat atunci, in 1939, la Sfantul Munte. Decat o data, si chiar si-atunci, putin. Tot ucenicii lui povestesc ca mergand el acolo, pe munte, prima data s-a dus intr-o padure deasa, sa se roage. Si s-a rugat mult la Iisus Hristos Mantuitorul nostru sa-i trimita un duhovnic, un povatuitor bun, sa-l indrume pe calea cea grea si fara de prihana a calugariei, spre mantuire. Insa Iisus nu l-a ascultat. Si atunci parintele Arsenie a inceput sa se roage mai cu osardie, singur, acolo, in padure, la Maica Domnului. Si dupa un timp, dupa cum a povestit chiar parintele, insasi Maica Fecioara i s-a aratat coborand dintre nouri, si venind la el, l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte asa de inalt, ca nici nu puteai sa privesti in jos. Si acolo, pe creasta muntelui aceluia ametitor, l-a lasat Maica Domnului pe mana unui Sfant. Era Sfantul Serafim din Sarov, ce vietuise pe pamant cu vreo doua-trei veacuri in urma. Dupa care Sfanta Fecioara s-a topit in vazduh tot asa lin cum se intrupase. Si vreme de 40 de zile, parintele a primit pe acel munte invatatura de la Sfantul Serafim, urcand in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest rastimp de 40 de zile, parintele a postit incontinuu post negru, ca-l intarea Maica Domnului. Si dupa un an de zile, cand s-a intors la Manastirea "Sambata", era cu totul alt om: capatase darul acela al sau faimos, al proorociei, si puterea lui cea mare, ca daca se uita la tine, te cutremurai si te umileai pe loc. Si-ti stia pe data toate gandurile si numele, fara sa te cunoasca, si faptele toate, pacatoase sau bune, ca nu puteai sa le-ascunzi. Asa s-a schimbat viata parintelui Arsenie, si mai apoi, vietile noastre, pe langa a sa."

Semne si minuni la Manastirea "Sambata"

Pogorata pe pamant ca un duh, inserarea de aur se stinge si se transforma in umbre mari, care aduc peste sat intunericul. Dar crasnicul mai are de povestit.
"Cat despre celelalte fapte ale parintelui, savarsite aici, la Sambata, sunt prea multe ca sa le incapa o minte de om. De altfel, le stie tot satul. Pe masura ce timpul trece, in loc ca ele sa se stearga din amintire, se intetesc. Nu stiu, zau, pare ca cineva ar vrea dinadins sa-l tina pe parintele Arsenie aici, printre noi... Au mai fost si alti oameni de seama aicea, prin Fagaras, dar de nimeni nu se vorbeste ca de Arsenie Boca, nimeni nu ne-a intrat in suflet ca el. Nu stiu, e un dor, un fel de asteptare, de parca ar urma sa se intoarca de undeva. A murit si nu prea. Moartea n-a avut putere cu el. Vorbim de parca ne-ar astepta, si acum, in biserica." "Bunaoara", spune crasnicul, "parintele Dometie, ce a murit acuma, in 1995, a fost unul din ucenicii cei mai apropiati sufletului parintelui Arsenie, ca el l-a calugarit. Parintele Dometie era din Voila si-l chema Danila, erau 12 frati acasa la mama lor. Si odata, cand trecea el pe aici, pe langa Breaza de Fagaras, ajunge la o rascruce si cineva ii spune: "Nu-i asa!". Se uita in stanga, se uita in dreapta, nimic! Da sa plece, "N-ai plecat bine!", ii spune vocea, da sa plece iar, vocea la fel: "N-ai plecat bine!". Si ajunge acasa tulburat foarte. "Ce-i ma, Danila?", ii zice maica-sa de cum il vede. Duminica, de cum s-o crapat de ziua, parintele era pe drumul manastirii, spre duhovnicul sau, parintele Arsenie. "Ce-i ma, Danila?", ii zice si parintele si fara sa mai astepte raspunsul, dupa cum ii era obiceiul, caci le stia pe toate dinainte, ii spune: "Tu o sa mai treci pe acolo si o sa-ti mai iasa in cale, da spune-le ca a zis parintele Arsenie ca "asa-i"!". Si Danila a facut intocmai si duhurile rele au amutit pe loc. Si-atunci, vedeti dvs., cat de mare a fost parintele Arsenie, daca duhurile necurate numai la auzul numelui sau s-or cutremurat si-or disparut. Ba vorbea si cu pasarile si cu animalele, cum vorbim noi acuma. Un mos din sat mi-a povestit o-ntamplare de necrezut. Cam inainte de cel de al doilea razboi, cand parintele era staret la "Sambata", s-a dus si el sa il vada si sa se planga de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo si n-a apucat sa ajunga si sa vorbeasca, asa ca a ramas peste noapte in manastire, gazduit de calugari. Dar cum nu avea somn, a iesit sa se dezmorteasca. Si ce sa vezi: pe o luna mare si plina, care lumina ca la amiazi, in mijlocul unui lan plin de flori, parintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el si il mangaia. Vazandu-l e mos, parintele, care era imbracat cu o sutana lunga si alba, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-asculta, numa voi nu ma ascultati!"."

Cele doua indracite

"Cand o zis el, parintele, inainte de-a muri, ca de-acolo de unde se va duce are sa ne ajute mult mai mult decat a facut-o pe pamant, o stiut el mai bine ce zicea. Ca de la moartea sa, de 15 ani, minunile de la mormantul sau nu mai contenesc. Ba se-nmultesc. Mai ales asupra indracitilor. Am vazut si eu cu ochii mei doua si ma podideste plansul si-acuma. Odata, acum vreo doi-trei ani, a fost adusa o femeie indracita la mormantul parintelui si, pe cand o apropiau cu de-a sila de mormant, femeia a inceput sa urle: "Nu vreau la Arsenie, nu vreau la Arsenie, ma arde Arsenie!". Apoi i-au pus icoana parintelui, ca nu pot sa-i spun fotografie, de vreme ce-i Sfant, i-au pus-o pe cap si indracita urla si spumega ca sa i-o ia de pe cap, c-o arde! Si dupa o vreme s-a linistit, s-a inseninat - prima oara dupa nu stiu cat amar de vreme, spuneau printre lacrimi parintii fetei, si lumea de acolo-si facea cruce, incremenita.
Cealalta intamplare vazuta cu ochii mei a fost si mai devreme: era chiar in timpul bombardamentelor asupra sarbilor, din 1999. A fost adusa atunci la mormantul parintelui alta indracita si imediat asta a inceput sa zbiere cu glas barbatesc si neomenesc: "Am vrut sa va dau bombe si la romani, dar nu ma lasa Arsenie! Da, am vrut sa va dau si voua, la romani, dar nu ma lasa Arsenie!". Ca parintele tot asa se rugase si cand traia, in 1968, cand era sa intre rusii in tara, atata se rugase in altar, la Draganescu, ca a gasit parintele Bunescu podeaua altarului uda de lacrimi, si i-a zis atunci parintele Arsenie: "M-am rugat pentru neamul romanesc, sa nu ne lase la astia"."
La despartire, crasnicul Gheorghe mi-a daruit o fotografie: o icoana a parintelui Arsenie Boca, Sfantul cel aspru, cu ochii de foc. "Ii cu putere mare, sa stii", mi-a zis, "am dus-o la mormantul parintelui de la Prislop, unde iarna si vara florile nu lipsesc si nu se ofilesc niciodata."

sursa :nibiru-sfarsitul-lumii.blogspot.com
formula-as.ro