PĂRINTELE CLEOPA : ”DUMNEZEU DE LA OMUL BOLNAV , DOUĂ LUCRURI CERE !”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Şi Sfântul Efrem Sirul zice aşa: „„Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: Să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală şi să se roage neîncetat”. Numai atât. Nu cere post, nu priveghere, nu plecare de genunchi, nu culcarea pe jos, nu târzia mâncare, nu uscata mâncare, nu puţina mâncare, nu starea de toată noaptea nu cere de la dânsul nimic, decât aceste două lucruri.
Orice bolnav care crede în Hristos şi are dreapta credinţă, atât trebuie să zică: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că-mi dai suferinţă şi certare. Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că mă iubeşti şi mă cerţi”; şi „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Acestea se cer de la tot sufletul, fie bolnav, fie sănătos, dar de la bolnav numaidecât.

Că Dumnezeu ştie că trupul se smereşte prin boală şi nu mai trebuie să-l înfrânezi cu postul, cu asprimea, cu cutare; deja trupul este smerit, mai mult decât puterea lui de suferinţă. Şi de aceea se cere osteneala duhului, rugăciunea. De la aceasta nu-i scutit nimeni până la ultima suflare.
Iar în ceea ce zice Sfântul Efrem, că trebuie să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru boală, Sfântul Ioan Gură de Aur în acelaşi duh vorbeşte despre bolnavi: „Atât de plăcută este limba bolnavului, care mulţu­meşte lui Dumnezeu în boală, în vreme de suferinţă, încât nu este cu nimic mai prejos decât limba martirilor, care-L mărturiseau în chinuri, când îi răstigneau şi-i băgau în căldări şi-i fierbeau. Că şi aceia sufereau, şi acesta suferă într-o măsură”.

Deci cine mulţumeşte lui Dumnezeu în boală, este un martir de bună voie. Şi de aceea să-i spui să se bucure că e bolnavă. Da! Să nu se întristeze. Știi cine se întristează? Trupul. Că el are să sufere ceva. Dar sufletul trebuie să se bucure totdeauna. Să-şi aducă aminte că zice marele Apostol Pavel: Când sunt slab, atunci sunt tare. Căci cu cât slăbeşte omul nostru cel dinafară, adică trupul, cu atât se înnoieşte cel dinlăuntru, din zi în zi.¹

Să te rogi Domnului să-ți ierte păcatele. Iar Domnul, pentru că L-ai rugat cu durere și cu smerenie, îți va ierta păcatele și-ți va tămădui și trupul. Dar bagă de seamă să nu spui „Doamne, iartă-mi păcatele!”, pe de o parte, iar, pe de alta, să ai în minte vindecarea ta trupească, pentru că o astfel de rugăciune nu va avea nici un efect. Când te rogi, dă uitării boala trupească și primește-o ca pe un canon de ispășire a păcatelor tale. Și nu te neliniști deloc, lasă totul în voia lui Dumnezeu!²
Să răbdați cu suflet mare boala voastră și să mulțumiți pentru aceasta lui Dumnezeu! Pentru că, dacă nu v-ați fi îmbolnăvit, ați fi fost cu capul în nori, în timp ce acum sunteți cu picioarele pe pământ. Pe de altă parte, dacă ați fi fost sănătoși și ați fi dorit mântuirea voastră, ar fi trebuit să vă nevoiți cu postiri, privegheri și osteneli multe. Pe toate acestea le înlocuiți acum cu răbdarea în boală. Deci aveți răbdare și să nu vă pese de nimic altceva, decât de sufletul vostru!³

RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI PENTRU VINDECAREA DE BOLI

 
„Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi.
Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc.

Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!”

Părintele Cleopa Ilie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

"Zice Mântuitorul în Evanghelie: ,,Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor."

Tu vrei să-ţi dea un pahar cu apă când eşti însetat, dă-i şi tu altuia. Tu vrei să-ţi dea cineva o bucată de pâine când ţi-e foame, dă-i şi tu unui flămând. Cum ai vrea să te îmbrace pe tine altul când eşti gol şi vezi că tremuri de frig şi n-ai o haină şi-i timpul de iarnă, aşa îmbracă şi tu pe cel gol.

Adică tot ce voim să ne facă nouă oamenii, să facem şi noi lor. La fel cu milostenia.

 Cât de mică milostenie facem, să ne pară rău că nu putem face mai mult şi atunci milostenia noastră e foarte primită la Dumnezeu. A lui Dumnezeu e cerul şi pământul şi munţii cei de aur şi pietrele scumpe. El n-are nevoie de lucrurile noastre, că zice Proorocul David: "Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-ţi trebuiesc" El se uită la inimă.

Să dăm cu părere de rău că n-am făcut mai mult bine, că n-am dat mai mult. Aceea e milostenia cea mai primită la Dumnezeu."

Părintele Cleopa Ilie 

SFANTUL PARINTE, ILIE CLEOPA - “MOȘUL PUTREGAI”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Bucuria mea, au trecut 22 de ani de la plecarea la Dumnezeu a Sfantului Parinte, Ilie Cleopa, care repeta mereu asa: ”Maine, poimaine, ma duc la Hristos! Maine, pleaca MOSUL PUTREGAI! Maine, nu veti mai vedea decat o cruce in cimitir! Maine, poimaine, vesnica pomenire MOSULUI PUTREGAI! Ia, un harb legat cu sarma! Maine, ma duc la fratii mei, care striga la mine: “Hai, mai frate! Lasa vorba cu oamenii!”

De multe ori cand cineva ii canta: “Multi ani traiasca!”, sfintia sa il oprea si zicea: ”Nu asa, ci: ”VESNICA POMENIRE, VESNICA POMENIRE, VESNICA LUI POMENIRE!”” Sau zicea: ”LA MULTI ANI, MOSUL PUTREGAI!”

Si atunci, noi, de ce ne maniem pe cei care, poate chiar uita sa ne spuna “LA MULTI ANI”, de ziua noastra de nastere? Ne suparam din, MANDRIE, din SLAVA DESARTA care inca este in sufletele noastre!

Alta data spunea Sfantul Parinte, Cleopa: ”Trupul acesta ne trage la pamant, asa cum zice Sfantul Ioan Damaschin: ”Pamantul la pamant trage!” Dar noi nu trebuie sa-l lasam, nu trebuie sa ne luam dupa hoitul asta”.

Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, mai zicea: ”Sfantul Vasile cel Mare, spunea ca cea mai mare intelepciune, care il pazeste pe om de tot pacatul si il duce in Rai, la fericirea vesnica, cugetarea la moarte. Iar in minte si in inima sa avem rugaciunea ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci, sa ne intoarcem cu sufletul la Dumnezeu si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi!" Atunci, Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura”.

Sfinte Parinte, Ilie Cleopa, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre.

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Părintele Cleopa

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

: "Vin ţigani de ăştia la mine şi cerşesc, ăştia cer mereu. Dar eu le dau mereu câte ceva.

Varsanufie însă are ciudă şi-mi zice: Măi, dar a mai fost!
- Lasă-l, măi!
- Părinte, dar fumează, bea, dă în cap la altul, fură...
- Stai, stai, măi Ioane, măi, mânca-te-ar Raiul să te mănânce! Cine te-a pus, măi, pe tine, judecător peste ţigani, peste cei care fumează şi beau?
- Dar nu face voia lui Dumnezeu!
- N-am eu treabă! Nu, nu, nu.
- Să-l iubeşti pe cel de o credinţă cu tine mai întâi!
- Nu, nu, nu, nu... Nu de-o credinţă cu tine. Tot omul din lume este aproapele nostru. Ai văzut Evanghelia cu samarineanul milostiv? Cine afăcut milă cu cel căzut? Acela de o credinţă cu el? Nici vorbă, un samarinean, care era păgân. Tot omul din lume, tot care poartă trup ca şi noi e-aproapele nostru. N-ai tu voie să-l judeci. Poţi să-l vezi că face orice. Dă-i, că tu nu-i dai lui, îi dai lui Hristos! Ce zice? Întrucât aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai mei, prea mici, Mie mi-aţi făcut. Ce am eu grijă că el îi curvar, că fumează sau îi beţiv, cutare?
- Dar dacă cu banii aceia cumpără ţigări şi băutură?
- Treaba lui. Nu l-ai pus tu. Tu i-ai dat ca să mănânce, să se îmbrace. Asta-i treaba lui mai departe ce face, a lui şi a lui Dumnezeu, care ştie şi judecă, El, toate".

SFANTUL PARINTE, ILIE CLEOPA “MOȘUL PUTREGAI”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                     

Bucuria mea, au trecut 26 de ani de la plecarea la Dumnezeu a Sfantului Parinte, Ilie Cleopa, (2 decembrie 1998.)   care repeta mereu asa: ”Maine, poimaine, ma duc la Hristos! Maine, pleaca MOSUL PUTREGAI! Maine, nu veti mai vedea decat o cruce in cimitir! Maine, poimaine, vesnica pomenire MOSULUI PUTREGAI! Ia, un harb legat cu sarma! Maine, ma duc la fratii mei, care striga la mine: “Hai, mai frate! Lasa vorba cu oamenii!” De multe ori cand cineva ii canta: “Multi ani traiasca!”, Sfantul il oprea si zicea: ”Nu asa, ci: ”VESNICA POMENIRE, VESNICA POMENIRE, VESNICA LUI POMENIRE!" Sau zicea: ”LA MULTI ANI, MOSUL PUTREGAI!”

🙏 Si atunci, noi, de ce ne maniem pe cei care, poate chiar uita sa ne spuna “LA MULTI ANI”, de ziua noastra de nastere? Ne suparam din, MANDRIE, din SLAVA DESARTA care inca este in sufletele noastre! Alta data spunea Sfantul Parinte, Cleopa: ”Trupul acesta ne trage la pamant, asa cum zice Sfantul Ioan Damaschin: "Pamantul la pamant trage!” Dar noi nu trebuie sa-l lasam, nu trebuie sa ne luam dupa hoitul asta”. Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, mai zicea: "Sfantul Vasile cel Mare, spunea ca cea mai mare intelepciune, care il pazeste pe om de tot pacatul si il duce in Rai, la fericirea vesnica, cugetarea la moarte. Iar in minte si in inima sa avem rugaciunea ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si daca nu o auzim, o sa puna biciul pe noi, o sa ne cheme mai aspru. Deci, fratii mei, cand vom intelege ca Dumnezeu ne cheama prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin seceta, sa nu stam impietriti, ci, sa ne intoarcem cu sufletul la Dumnezeu si sa zicem: "Iarta-ne noua, Doamne, pacatele si ne miluieste pe noi!" 

Atunci, Bunul Dumnezeu ne iarta, pentru ca El nu ne cearta din ura”.

🙏 Sfinte Parinte, Ilie Cleopa, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre.

                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                       Preot Ioan 🛎.

RANDUIALA PARINTELUI CLEOPA PENTRU CEI CE MERG LA BISERICA !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Fratilor, trebuie sa stiti ca un crestin care merge la biserica are 14 reguli canonice de buna cuviinta, daca vrea sa-l foloseasca sfanta biserica. Daca nu le implineste, se duce la biserica spre osanda.
Am sa va spun regulile de buna cuviinta pentru un crestin care merge la sfanta biserica.
Daca vreti sa fiti fii cu adevarat ai Bisericii lui Hristos celei dreptmaritoare, care ne naste pe noi prin apa si prin Duh la Botez, de 2000 de ani, in Biserica lui Hristos, care este stalp si intarire a adevarului, sa stiti regulile de mergere la biserica, dupa cum urmeaza :

1. Prima conditie canonica pentru a merge la Sfanta Biserica este sa te ierti cu toti. Daca merge mama la biserica, sau tata, sa zica : " Iertati-ma, mai baieti ! Iarta-ma, sotie !"

2. A doua conditie canonica. Cand mergi la Biserica sa duci un mic dar din casa ta. Macar o lumanarica, macar un banut, o prescura, un pahar de vin, ce poti. Ca prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserica se binecuvinteaza toata averea ta, caci il dai jertfa lui Dumnezeu.

3. A treia conditie canonica. La biserica este bine sa mergi mai de dimineata, ca sa poti apuca Evanghelia Invierii de dimineata si Slavoslovia. Si totodata daca te duci mai devreme, te poti inchina linistit, nu-i lume multa la biserica, te duci la locul tau fara sa deranjezi slujba.

4. A patra conditie canonica. Totdeauna barbatii in biserica trebuie sa stea in partea dreapta, iar femeile in partea stanga. Si in ordinea aceasta trebuie sa stea in biserica : barbatii batrani in frunte, cei mai putin carunti la spate, cei mai tineri in spatele lor, flacaii si baietii tot asa. La fel si femeile. Iar intre barbati si femei, sa lasati o carare in biserica, ca sa mearga cine vine sa se inchine si sa duca darul la Sfantul Altar.

5. A cincea conditie canonica este sa nu vorbiti in biserica, ca este mare pacat. Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

6. A sasea conditie canonica. Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba. Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva. Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos. Asa arata Sfantul Ioan Gura de Aur.

7. A saptea conditie canonica pentru cei ce merg la biserica. Cand va inchinati la sfintele icoane, sa nu sarutati sfintii pe fata , ca-i pacat. Nu-i voie. Daca sfantul este pictat in picioare, ii saruti picioarele, daca este pictat pe jumatate, il saruti la partea de jos.

8. A opta conditie canonica. Sa stiti ca dupa ce da preotul binecuvantare de Sfanta Liturghie, nimeni nu mai are voie sa se inchine la icoane in biserica sau sa mai duca daruri la altar, ca este mare pacat.

Cand auzi ca zice preotul : " Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor ", este gata ! De atunci fiecare sta la locul lui linistit, nu se mai duce sa se inchine. Chiar de-ai venit cu un dar in biserica, cu lumanare si cu prescura, le dai la urma.

Ca din timpul acela preotul intra in Sfanta Liturghie si nu mai are timp sa ia darul. Ca daca te duci si el se opreste de la Liturghie, ii raman o multime de rugaciuni si are pacat. Deci darurile se dau la biserica pana se da binecuvantarea de Liturghie.

De atunci inainte nu mai este voie nici sa te inchini la icoane, pentru ca ii tulburi pe cei care vor sa asculte Sfanta Liturghie.

9. A noua conditie canonica. Crestinii trebuie sa stea in genunchi cand se sfintesc preacuratele daruri, cand se canta : " Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam... !" Altii stau in genunchi si la Evanghelie. Nu-i o greseala. La Axionul Maicii Domnului si la Tatal nostru, atunci se sta. Si dupa ce se canta Tatal nostru se face sarutarea pacii. Asa se facea inainte. Acum in unele biserici s-a uitat.

Cei ce au dezlegare si vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa-si ceara iertare de la toti, de la cei mai batrani pana la cei mai tineri. Daca sunt barbati, se duc la cei mai batrani oameni din frunte. si de la care au avut vreo suparare, Doamne fereste, sa ceara iertare : " Iarta-ma, frate ! Iarta-ma, cumetre sau vecine !"

La fel si femeile sa se duca la cele mai batrane si sa ia iertare, sa le sarute mana, iar acelea sa le sarute pe frunte. Aceasta randuiala se face inainte de a merge la Sfanta Impartasanie. Si apoi iei o lumanarica aprinsa si la iconostas o dai in mana paraclisierului; nu mergi cu ea inaintea preotului, in fata Sfantului Potir.

Cand mergi in fata Sfantului Potir pui mainile crucis pe piept. Si atunci preotul ia cu lingurita Preasfintele si Preacuratele Taine si ti le da sa le mananci.

10. A zecea conditie canonica. Dupa ce-ai primit Preacuratele Taine ale lui Iisus Hristos, treci la usa diaconeasca, ca acolo sa-ti dea anafora si un paharut de vin. Apoi treceti la strana sau in pridvor, sa va cititi molitfele sau rugaciunea de multumire dupa Sfanta Impartasanie.

Trebuie sa stiti ca nimeni nu are voie sa se impartaseasca daca nu si-a citit rugaciunile de impartasire ( molitfele ). Apoi, cele de multumire.

Cel ce s-a impartasit, nu mai are voie sa sarute mana preotului. Pana nu stai la masa nu mai ai voie sa saruti nici sfintele icoane, nimic, ca ai primit pe Hristos atunci. Dupa masa poti sa saruti mana si sfintele icoane.

Dupa impartasanie n-ai voie sa scuipi trei zile si trei nopti. Asa-i dupa randuiala canonica. Dar macar pana a doua zi, macar 24 de ore sa tineti minte. Dar, trei zile arata cartea. Asa este dupa Sfanta Impartasanie.

Cei casatoriti, care vor sa se impartaseasca cu Preacuratele Taine, trebuie sa pazeasca curatia in familie, macar trei zile, iar dupa ce s-au impartasit sa tina macar doua zile. Iar in posturi, trebuie sa traiasca toate zilele in curatie.

11. A unsprezecea conditie canonica. Cel ce a venit la biserica dintr-o familie, se cheama apostolul familiei. El trebuie sa ia sfanta anafora pentru toti cei de acasa.

Cei de acasa n-au voie, Doamne fereste, in Duminici si sarbatori, sa manance ceva, pana nu vine cel de la sfanta biserica, sa le aduca sfanta anafora, sa se impartaseasca cu sfanta anafora in locul Preacuratelor Taine. Ca sfanta anafora pe greceste se cheama antidoron, adica contra chip, tine locul Preacuratelor Taine pentru cei ce nu pot sa se impartaseasca.

Duminica si in sarbatori, in timpul Sfintei Liturghii, n-ai voie sa faci mancare, ca este mare pacat. Fa mancarea de sambata seara si pune-o undeva la rece, ca aveti acum frigidere, si o incalzesti cand veniti de la biserica. In caz de mare nevoie, dupa ce iesi de la Sfanta Liturghie, ai voie sa faci mancare. Dar in timpul Sfintei Liturghii, cand preotul leaga cerul cu pamantul si scoate particele pentru milioane de suflete, tu sa nu te apuci atunci sa faci mancare, ca-i mare pacat !

Asa a fost la stramosii nostri. Intrebati batranii. ca asa tineau inainte ! Nu se facea mancare Duminica. Este mare pacat. Nu-i voie sa faci focul si sa faci mancare cand preotul face dumnezeiasca Liturghie pentru atatea milioane de crestini, unde mijloceste iertarea atator suflete, si pentru cei din iad si pentru cei din ceruri si pentru cei de pe pamant.

12. A douasprezecea conditie canonica. Cel ce a fost la sfanta biserica, cand a zis preotul : " Cu pace sa iesim ! Intru numele Domnului" si a facut otpustul, adica sfarsitul Liturghiei, face trei inchinaciuni in mijlocul bisericii si merge acasa.

De la biserica sa nu se opreasca pana la usa lui. Nu cumva sa-l duca diavolul de la biserica la crasma sau la joc, ca atunci e vai de el. A inceput cu Dumnezeu si termina cu diavolul. Ca asa face vrajmasul : " Da, oare sa ma duc pe la cutare cumatru; dar, sa ma duc pana la cutare; dar, sa merg oleaca la crasma ".

Bucuria diavolului ca te-a scos din raiul lui Dumnezeu si te duce in iad, caci crasma este gura iadului. Asa o numesc toti Sfintii Parinti.

Dracul, cand ai intrat in crasma iti bate trei cuie. Primul cui, cand ai pus piciorul pe pragul crasmii; al doilea, cand ai stat pe scaun la masa, in crasma; si al treilea, cand ai luat primul pahar. Pe urma esti al lui; te tine el acolo, nu scapi degraba. Ti-a batut trei cuie.

Deci, de la usa bisericii du-te direct acasa !

13. A treisprezecea conditie canonica. Cand mergi acasa, zi o rugaciune la sfintele icoane si cand toti stau la masa, tu sa le povestesti ce ti-a ramas si tie in cap de la biserica. " Uite, a fost Apostolul cutare, Evanghelia cutare; preotul a tinut predica cutare; uite asa a cantat dascalul, asa frumos a fost !", ca sa auda si cei ce n-au putut merge la biserica, din motive binecuvantate.

14. A paisprezecea conditie canonica. Dupa ce ai stat si tu la masa, sa te odihnesti doua ore. Apoi trebuie sa te duci in Duminici si sarbatori sa faci vizite si sa cercetezi pe cei bolnavi si saraci.

Daca stii un batran bolnav sau o femeie bolnava sau un copil, sau cineva care zace de multi ani, du-te si-l cerceteaza, ca auzi ce spune Hristos in ziua Judecatii : Bolnav am fost si nu m-ati cercetat (Matei 25, 36).

Daca nu poti duce un dar cat de mic la cel bolnav, du-te si-i spune un cuvant de mangaiere : " Rabda, frate ! Roaga-te lui Dumnezeu ca te iubeste ! Dumnezeu, pe care-L iubeste, il cearta. Si daca ai sa rabzi in lumea asta, n-ai sa mai rabzi dincolo. Asa a rabdat Iov, asa a rabdat Lazar !"

Deci regula a paisprezecea este sa cercetam pe batrani si pe cei bolnavi in Duminici si sarbatori.

Acestea sunt pe scurt cele paisprezece reguli de buna cuviinta pentru crestinii care merg la sfanta biserica in Duminici si in sarbatori.

Pastile ortodox, dovada adevarului..Lumina

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

"ȘTIAȚI DESPRE CLOPOTUL CEL MARE, FĂCUT DIN AUR DE LA SFÂNTUL MORMANT, CARE CÂNTĂ SINGUR ÎN ZIUA ÎNVIERII ???...

                                                                                                    (Părintele Ilie Cleopa) 

... care în Vinerea Sf. Pasti îl plânge pe Mântuitorul pentru că a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang iar cand vine Învierea, tot singur se trage si suna foarte repede si cu veselie si le acopera pe toate celelalte clopote??? 

De Pasti, il plange pe Mantuitorul pentru ca a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang.

Grecii mi-au spus cum boceste clopotul cel mare si ca se trage singur, iar cand vine Învierea, tot singur se trage și suna foarte repede si cu veselie și le acopera pe toate celelalte clopote. Uiți că esti pe fața pământului. 

Eu am adus la Manastirea Sihastria, Sfanta Lumina, intr-un felinar de acela si candelele noastre ard din 1974 cu Sfanta Lumina de la Sfantul Mormant.

Cand a fost parintele Petroniu la Sfantul Mormant, Sfanta Lumina a venit asa: Cand s-a facut rugaciunea pentru Sfanta Lumina, deodata a venit un stalp de foc si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sfantului Mormant si focul s-a despicat in trei, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormantul Domnului si unul la Biserica Sfintei Invieri. În trei stalpi s-a facut Lumina aceasta, căci nu vine în fiecare an la fel, aici sunt Taine mari.

 De aici, ar trebui catolicii sa se intoarca la Pastile ortodox, dovada adevarului: Sfanta Lumina! Catolicii trebuie sa se intoarca la ortodoxia credintei, caci au facut mare greseala cand au modificat data Pastilor, dupa voia lor si nu dupa voia lui Dumnezeu.

Iata o minune, care de 2000 de ani se tot repeta, dovada Invierii sigure a lui Iisus Hristos. Ortodoxia este singura credinta mantuitoare, care il mantuie pe omul creat de Dumnezeu !

    (Arhimandrit Ilie Cleopa, Pelerinul Roman)

DE CE NU TREBUIE SĂ CREDEM ÎN HOROSCOP?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

       Aşezaţi comod în fotolii, lângă o ceaşcă de cafea, mulţi dintre noi ne începem ziua ascultând horoscopul sau răsfoind gazetele şi citind cu nerăbdare rubricile destinate credinţei în astre. De ce repetăm zilnic acest exerciţiu atât de dăunător sănătăţii noastre sufleteşti? Ce dorim să aflăm despre viitorul nostru?

Că vom încheia o afacere profitabilă, că ne vom găsi perechea, că vom petrece o vacanţă de vis, că vom avea succes… În general, vrem să credem că ni se vor întâmpla lucruri minunate. De aceea, dăm cu atât de multă uşurinţă şi naivitate crezare horoscopului, fără să ne gândim că ne închinăm unui idol mincinos şi perfid. Căci horoscopul împarte artificial toţi oamenii de pe pământ în 12 grupe, iar toate persoanele dintr-o grupă trebuie să treacă obligatoriu prin aceleaşi întâmplări…

Scriitorul britanic David McRaney observă, în cartea sa „You are not so smart“ („Nu eşti chiar atât de deştept”), că afirmaţiile pe care le găsim adesea în horoscop se potrivesc, de fapt, tuturor. Fraze de genul „Simţi nevoia să fii admirat de cei din jurul tău şi ai tendinţa să fii critic cu tine însuţi” sau „Uneori eşti extrovertit şi vesel, alteori eşti introvertit şi trist” sunt tipice horoscopului zilnic, iar oamenii şi le însuşesc în totalitate. Pentru a-şi susţine afirmaţiile, scriitorul invocă un experiment realizat de psihologul Bertram Forer. Acesta le-a spus studenţilor săi că fiecare în parte a fost obiectul unei analize psihologice temeinice, apoi le-a înmânat câte o „fişă individuală“ care conţinea concluziile analizei respective. 85% din studenţi au declarat că afirmaţiile din fişă se potrivesc perfect cu personalitatea lor, lăudând acurateţea analizei. Totuşi, Bertram Forer nu făcuse altceva decât să amestece la întâmplare fraze din mai multe horoscoape şi zodii. În plus, fiecare „fişă personală“ conţinea acelaşi text. „Se pare că atunci când vrem ca ceva să fie real, creierul nostru caută un tipar, ignoră anomaliile şi se concentrează pe coincidenţe“, mai scrie McRaney.

Cu toate că horoscoapele conţin informaţii contradictorii, confirmând faptul că nu sunt decât un amestec de şarlatanie şi superstiţie, credinţa în astre a cuprins azi omenirea întreagă. În Anglia, potrivit statisticilor, două treimi din adulţi citesc sau răsfoiesc horoscoapele, în timp ce în Germania 28% din populaţie consultă previziunile astrologice. Nici în ţara noastră lucrurile nu stau mai bine. Rezultatele unui sondaj IRES realizat recent arată că 45% dintre români îşi consultă horoscopul. Dintre aceştia, 16% chiar ţin cont în activitatea zilnică de ceea ce le spun astrele, în timp ce 20% dintre români au un talisman norocos.

Iată cum aproape jumătate dintre români îşi pun nădejdea în horoscop, ca şi cum stelele de pe cer i-ar scoate din necaz, şi nu Dumnezeu cel Atotputernic! Ca şi cum în previziunile astrologice ar găsi cheia pentru a-şi recăpăta serviciul pierdut, a-şi plăti datoriile la bănci sau a-şi salva familia de la dezastru. Horoscopul apare ca o oază de speranţă şi binefacere. În el ne vedem aşa cum ne-am dori să fim: frumoşi, deştepţi, bogaţi şi iubiţi. De fapt, prin el ne hrănim patimile sufleteşti: slava deşartă, mândria, iubirea de arginţi etc. Cercetarea acestui oracol nu reprezintă decât o închinare la puterile întunericului şi un afront adus lui Dumnezeu. Căci cei ce-şi pun nădejdea în horoscop (sau în alte credinţe oculte, de tipul ghicitului în cărţi, chiromanţiei etc.) pornesc pe un drum ce duce, încet-încet, la pierderea sufletului. Pe fondul lipsei de credinţă (dublată de curiozitate, prostie sau naivitate), ajungem să trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar exista, vrem să fim independenţi, iar lucrurile să decurgă aşa cum ne dorim noi. Horoscopul ne dǎ falsa impresie cǎ putem deţine controlul deplin asupra propriei vieţi şi cǎ ne putem cunoaşte destinul. În realitate, ne îndreptăm spre o altă credinţă, şi anume superstiţia, care reprezintă închinare la Satana.

În Biblie, concepţia potrivit căreia viaţa omului este dependentă de conjunctura în care se află corpurile cereşti la un moment dat este considerată idolatrie: „Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter; ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii: sau focul, sau vântul sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică sau luminătorii cerului“ (Înţelepciunea lui Sirah 13:1-2).

Dacă planetele ne influenţează viaţa înseamnă că toate deciziile noastre sunt premeditate. Atunci unde este voinţa noastră liberă? „Căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre.” (Sf. Ioan Damaschin)

Sfinţii Părinţi ne învaţă că nu există nicio legătură între naşterea omului şi zodia de pe cer, iar necazurile şi răutăţile sunt rodul păcatelor noastre, şi nu al constelaţiilor.

"Omule nebun, ce legătură poate să aibă zodia de pe cer, cu naşterea ta pe pămînt? Niciodată nu are legătură steaua ta de pe cer cu naşterea ta. Ne-am făcut răi din cauza răutăţii noastre. Am dat voinţa noastră în mâna satanei, ne-am făcut răi de bunăvoie, nu de silă. Nu ne-a silit nici luna la rău, nici zodiile, nici constelaţiile cerului, ci răutatea noastră şi voia noastră proprie, iar aceasta aduce munca veşnică."(Sfântul Vasile cel Mare)

Potrivit învăţăturii creştine, suntem mai presus de astre. Dumnezeu ne-a înzestrat cu demnitate, însă noi preferăm adesea să renunţăm la acest dar divin, recurgând la tot felul de practici oculte, de dragul cărora suntem în stare să ne vindem bunul cel mai de preţ: sufletul.

„Mai sunt şi astăzi oameni care dau vina pe lună şi pe zodii. Ei zic: eu n-aş fi aşa de rău dacă aş fi fost născut într-o zodie bună. Sau: e zodia mea, m-am născut în zodia Racului, trebuie să merg înapoi ca racul. Iar altul: m-am născut în zodia Taurului şi trebuie să fiu bătăuş. Sau altul: M-am născut în zodia Scorpiei şi trebuie să fiu viclean ca ea, şi să înţep pe alţii cu cuvântul. În sfârşit alţii: eu m-am născut în martie, sau zodia Peştelui, sau a Vărsătorului, Cumpenei şi de aceea sunt nehotărât. Ce nebunie!“(Părintele Cleopa).

SECRETOMANIA SAU LIPSA DE COMUNICARE A UNORA!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sunt oameni care în relația lor cu semenii ascund ceea ce gândesc, ascund anumite lucruri care ar trebui spuse. Aceștia, nu spun nimic din ceea ce ar face parte dintr-o adevărată comunicare, adevărată relație (cu semenii, cu colegii de muncă, cu familie, cu prietenii, etc.) și care, ar avea rolul să întărească încrederea între parteneri (lucrul cel mai important într-o relație); ar putea să întărească o relația; ar putea să deschidă posibilitatea de a corija unele derapaje sau neînțelegeri într-o relație; ar lămuri unele lucruri înțelese poate greșit de unul dintre parteneri; ar schimba o părere greșită; ar detensiona unele stări de conflict; ar preveni crearea unei prăpastii ce ar pune în pericol destrămarea unei relații, s.a.m.d.
Omul care-și ascunde acele gânduri pe care ar trebui în mod normal să le dea pe față, (chiar și gândurile împătimitoare, născute din patimi ca: uciderea, clevetirea, hoția,etc.), este omul care trăiește în întuneric, nu este omul curat, luminat și sincer, este omul ascuns, care pândește în ascuns pe semenul său, cum pândește diavolul în ascuns pe om.
Omul acela nu se poate bucura, se simte în permanență într-o stare de confuzie, de neliniște, de nemulțumire, de suspiciune, și pentru că este stăpânit de lipsa de smerenie sinceră și a lepădării de sine, fuge și se ascunde în a nu comunica, a tăcea, în a nu-și dezvălui pe moment gândurile și părerile sale în fața soție/soțului, prietenului, colegului, față de orișicine cu care are o relație. Și pentru că se lasă biruit de orgolii, de iubirea de sine și de mândria ascunsă în el, atunci se ascunde și devine „secretos sau secretoman”, pentru a nu fi contrazis, și de a nu i se spune că ceea ce are de gând să facă nu este chiar bine, că ar fi o părere și mai bună decât a lui, că știe el mai bine și se descoperă altora, unor străini, ocazionali sau la așa ziși „prieteni” de complezență de la care ar primi aprecieri și laude. Sfinții Părinții spun că „omul cel ascuns, stă pe temelia mândriei, și de pe ea, ca de sub un întuneric, ascunde de văzul și auzul aproapelui ceea ce-i dă diavolul prin gând să facă.”
Omul care comunică sau spune și altora gândurile și părerile sale, îi face loc și lui Dumnezeu să intervină în ele, descoperind prin ceea ce gândesc și exprimă semenii, binele din ele. Uneori prin care nu te aștepți îți descoperă Dumnezeu părerea corectă și plăcută Lui, pe care trebuie s-o ai și să te conducă.
Omul care spune sau comunică cerând părerea și altora, câștigă întreit: câștigă virtutea smereniei; câștigă ajutorul lui Dumnezeu care vine prin aproapele; și rușinează pe diavol, făcând descoperite gândurilor venite de la el.
De aceea Sfinții Părinți sfătuiesc pe monahi ca orice gând sau orice părere care se lucrează în minte, să fie spusă, să n-o ții ascunsă. Dacă gândul este venit de la diavol, să poată fi stârpit înainte de face rădăcini. Și numai dând în vileag, alungi gândul, renunți la părea ta care nu e bună și îl descurajezi pe diavol și pleacă. Iar dacă omul este secretos nu-și spune gândurile și părerile care-i vin și nu poate știe de unde-i vin, atunci se înmulțesc în minte gândurile și părerile și ies afară că niște balauri, atunci, ai făcut bucurie diavolului, după cum spune Sfântul Antonie cel Mare:

„Că de nimic nu se bucură satana mai tare, decât de omul care își ascunde gândurile sale”*
(Sfântul Antonie cel Mare, +356)
________________________

*-„Ne vorbește Părintele Cleopa, vol.8, edit. M.Sihăstria, 2004, pag.97.

Sfaturile Precuviosului Parinte Cleopa

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...„

Într-o grea încercare, să facem rugăciuni scurte, de câteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adâncul inimii”

Vedeţi, fraţilor, urmările rugăciunii făcute cu îndoială şi cu puţină credinţă?

 În vreme de primejdie şi ispită nu te ajută decât în parte. Oare nu tot aşa se roagă mulţi din credincioşii noştri? 

„Doamne, dacă eşti Tu cu adevărat în cer şi în inima mea, ajută-mi să vin la Tine! Ajută-mi să fac minuni în numele Tău! Ajută-mi să reuşesc la examene şi la serviciu! Ajută-mi să biruiesc pe vrăjmaşii mei şi-mi împlineşte dorinţa mea!“

O asemenea rugăciune făcută cu îndoială, fără credinţă vie, din interes şi mai mult pentru lucruri pământeşti nu este primită la Dumnezeu şi cu greu ni se împlineşte cererea.
Să fugim de o asemenea rugăciune lipsită de credinţă, îndoielnică, pe care o facem numai la nevoie, când apa necazurilor ne este până la gură! Da, să ne rugăm pentru orice avem nevoie în viaţă, dar mai întâi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi să-L lăudăm că în veac este mila Lui şi apoi să-I cerem iertarea păcatelor şi mântuirea. 

La urmă să cerem Domnului şi cele de nevoie vieţii şi să zicem: „Doamne, facă-se voia Ta!“ nu voia mea, precum ne învaţă „Tatăl nostru“.

Iar când suntem în primejdie de moarte, sau pe masa de operaţie, sau într-o grea încercare, atunci să facem rugăciuni scurte, de câteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adâncul inimii, cu lacrimi şi credinţă. 

Adică să strigăm ca şi Petru, când se îneca: ,, Doamne scapă - mă; „Doamne, mântuieşte-mă!“; „Doamne, ajută-mi!“, cum striga femeia cananeeancă, şi „Doamne miluieşte-mă!“

Maica Domnului ...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

"Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului"

Dintre toţi sfinţii, pe care trebuie să-i cinstiţi, să cinstiţi mai tare pe Maica Domnului ! Auziţi cum laudă Biserica pe Maica Domnului ? Scaun de Heruvimi, Fecioară. Ai auzit axionul Marelui Vasile ? Aţi auzit "că pântecele tău mai desfătat decât cerul a lucrat !" Comoara şi vistieria tuturor darurilor Duhului Sfânt a fost Maica Domnului !

Prin Maica Domnului, Dumnezeu S-a pogorât până la noi şi firea noastră s-a ridicat până de-a dreapta măririi întru cele înalte, până de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Firea cu care este îmbrăcat Hristos astăzi, adică firea omenească fără de păcat, a luat-o din preacuratele sângiuri ale Maicii Domnului.

Iată, ea este scara lui Iacov pe care, ai văzut, se pogorau şi se suiau îngerii lui Dumnezeu, pe care a văzut-o Iacov când dormea, când mergea spre Laban Sirianul. Că Dumnezeu S-a pogorât pe această scară prin întrupare până la noi, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din preacuratele sângiuri ale Fecioarei Maria şi a ridicat firea noastră până de-a dreapta măririi întru cele înalte, de unde era căzută toată firea lui Adam în fundul iadului, cu toţi patriarhii şi proorocii.

Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului şi în fiecare dimineaţă îi citeşte Acatistul şi cinstitul ei Paraclis şi toţi ştiu rugăciuni către Maica Domnului.

Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.

Ea este a patra față duhovnicească din ceruri. Întâi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, adică Sfânta Treime, apoi a patra este Maica Domnului.

Auziţi cum cântă Biserica: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărita fără de asemănare decât serafimii... Aţi auzit? De ce? Ea a purtat în pântecele ei pe cel ce a zidit serafimii şi heruvimii din nefiinţă. Ea n-a purtat un sfânt în pântecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a făcut heruvimii şi serafimii numai cu gândirea, pe care L-a purtat în pântecele ei. Şi ea n-are împărtăşire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri.

Dumnezeu se odihneşte pe tronuri (pe îngeri) cu darul, nu cu fiinţa. Iar în preacuratele sângiuri, adică în pântecele Maicii Domnului şi în braţele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneşte cu darul, ci cu fiinţa. Toată dumnezeirea S-a unit cu toată omenirea din preacuratele sângiuri ale Maicii Domnului!

Pentru că Cel ce era în braţele ei nu era numai om, era Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. De aceea Biserica înţelege că "... pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât toate cerurile". Dumnezeu nu încape în toate cerurile, că nu-L cuprinde nici o fiinţă dar a încăput în pântecele Preacuratei Fecioare.

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Ea este Împărăteasa Heruvimilor, împărăteasa a toată făptura; cămara întrupării lui Dumnezeu Cuvântul! Uşa Luminii, că lumina cea neapropiata gânditoare prin ea a venit în lume. Uşa vieţii, că Viaţa Hristos prin ea a intrat! Poarta cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decât Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel (cap. 44, 2).

Scara către cer, pod către cer; porumbiţa care a încetat pierderea sau potopul păcatelor, precum porumbiţa lui Noe a adeverit încetarea potopului. Cădelniţa dumnezeiască, că a primit focul dumnezeirii şi Biserica a Preasfântului Duh.

Cine este Maica Domnului?

Este Mireasa Tatălui, Maica Cuvântului, şi Biserica Duhului Sfânt.

Ştiţi voi cine-i Maica Domnului?

Când auzi un blestemat de sectar că nu crede în Maica Domnului, fugi, că acesta este fiu al iadului. Vor vedea în ziua judecăţii ceea ce spune la Psalmul 44: "De faţă a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haina aurită şi prea înfrumuseţată" (vers. 11).

Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului şi a pământului, câtă milă are de cei care au crezut în ea şi au lăudat-o, şi câtă urgie are să vină peste cei care n-au crezut în ea!

Ce vor face sectele care nu cred în Maica Domnului şi popoarele care n-o cinstesc? Când ea stă de-a dreapta măririi, sta de-a dreapta Sfintei Treimi! Şi câte miliarde de suflete care au credinţă şi nădejde în Maica Domnului vor trece uşor vămile văzduhului şi din moarte la viaţă, pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului. Deci, vă rog să nu lipsească din casa Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul şi alte rugăciuni către Maica Domnului! Şi la icoana ei să ardă candela permanent.

Când vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos în braţe, tu ştii ce vezi acolo? Cerul şi pământul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului şi al pământului; şi Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe faţa pământului, că ea este din neamul nostru. Este din seminţie împărătească şi arhierească.

Braţele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ţine Fecioara Maria în braţe? Voi ştiţi pe cine ţine? Pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute.

Ştiţi voi cine este Maica Domnului şi câtă cinste, câtă putere şi câtă milă are? Este mama noastră, că are milă şi de săraci şi de văduve şi de creştini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toţi.

De când i-a spus arhanghelul puterilor cereşti, Gavriil, care venise în Nazaret la ea cu crin, cine este Cel Care se va naşte, zicându-i: Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine (Luca 1, 28), ea fiind fecioară, neştiind de bărbat, l-a întrebat pe arhanghel: Cum va fi aceasta să nasc, că eu nu ştiu de bărbat? Şi i-a spus chipul zămislirii, că prin auz va fi. Duhul Sfânt va veni peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema (Luca 34, 35).

Ea s-a umplut de toate darurile Duhului Sfânt devenind cămară. Dacă un om credincios înţelege tainele mari dumnezeieşti, cu atât mai mult Maica Domnului. Ea şi-a dat seama că este cămara lui Dumnezeu-Cuvantul. Şi gândiţi-vă, când Îl purta în braţe pe Hristos şi-L alăpta, să sugă laptele de la ea: " Pe cine m-am învrednicit eu să nasc şi să port în braţe?" De aceea ea s-a numit "roabă" (Luca 1, 38).

Iată cât har avea Maica Domnului! Şi fecioria, că era de neam împărătesc, al lui David, şi arhieresc, al lui Aaron, şi nu făcea nimic, dacă nu era smerită. Când a văzut ce misiune are ea pe pământ, i-a spus îngerului: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! S-a numit "roabă".

Dar a proorocit, când s-a dus ea la Ierusalim: Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile! (Luca 1, 48) Ea îşi dădea seama. A devenit maică după trup a lui Dumnezeu-Cuvântul. "Toate popoarele şi îngerii şi heruvimii, toate mă vor slăvi de-acum. Aşa a voit Dumnezeu să mă aleagă din toate fecioarele de pe faţa pământului".

Şi atunci, cum spune istoria, când Mântuitorul era mic, ea îl alăpta, îl punea într-o faşă curată, albă şi începea a face sute de metanii la El şi-I sărută picioruţele. Că ea îşi dădea seama: "Acesta pe care Îl vezi prunc, este Dumnezeu cel mai înainte de veci", cum cântă Biserica: Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci. Îşi dădea seama pe cine naşte şi pe cine poartă în braţe.

(preluat din "Ne vorbește Părintele Cleopa", Editura Sihăstria)

Părinte, cum este cu viața de dincolo?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Acolo vom fi tot așa ca pe aici, bogați și săraci, cum va fi?

- Măi copii, acolo nu-i așa.

Acolo nu merg banii de la CEC cu noi, acolo doar faptele merg cu noi, măi..

- Și cum putem știi care fapte sunt bune și care sunt rele?

- Conștiința îți dă de veste, măi.

Să mergi la Sfânta Biserică, în Duminici și sărbători, să țineți posturile că sunt maica sănătății și lungimea vieții, să vă rugați dimineața și seara, să faceți oleacă de milostenie cu cei săraci, fiecare după putere, să aveți pururea rugăciunea inimii "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa." Așa să faceți, mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Ați venit la un putregai de moșneag?

- Părinte, dar faptele rele, cum știm că sunt rele?

- Glasul lui Dumnezeu, care este sădit în om, de la Facere, îți strigă și îți spune: nu te duce la muierea altuia, că mâine poimâine vine moartea și te duce la Judecată, nu mânca de frupt în zilele de post că-i păcat!

A postit Hristos, în deșertul Carantaniei, care nu a avut păcat, a postit Maica Domnului, care nu a avut păcate, au postit toți Sfinții lui Dumnezeu, ei, de care lumea nu era vrednică, iar noi păcătoșii mințim că nu putem posti.

Dar ia să vină un război sau o secetă sau o boală să vezi atunci!

Cine nu ține postul binecuvântat al Bisericii, va ajunge să țină postul doctorului și o să vadă atunci..

Măi copii, cine are frică de Dumnezeu, știe cum să se păzească de tot păcatul, iar când se întâmplă să mai greșească, că toți greșim în toată clipa lui Dumnezeu, acela aleargă repede și se spovăduiește la duhovnic și ia iertare și canon.

Ce, dacă se murdărește cămașa, o lași așa? Nu. Te duci și o speli și iarăși se face curată. Tot așa-i și cu sufletul, măi copii..

- Părinte, dar cu faptele bune cum e? Cum știm că le avem?

- Să nu știi că le ai!

Că vin dracii și ți le fură, prin slava deșartă a lumii, prin mândrie "ia uite măi cine sunt eu! ia uite cât bine am făcut! Eu îs cineva!" Nu așa, măi copii..

Omul care se vede pe sine mai păcătos decât toți, care se socotește nevrednic de viața aceasta și de toate darurile primite de la Dumnezeu, acela are poziția cea mai ortodoxă!

Arhimandritul Pr. Ilie Cleopa

Parintele Cleopa...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Te-ai întrebat de ce un om bun moare de tânăr și altul care face numai rău trăiește ani mulți. Parintele Cleopa ne oferă un răspuns printr-o pildă minunată

Un călugăr din pustia Schetică, mergând la Alexandria să-şi vândă lucrul mâinilor sale – că lucra la coşniţe, a văzut o înmormântare. Murise ighemonul acelei cetăţi, un mare păgân, care omorâse mii de creştini, că era pe timpul marilor persecuţii. Era o zi frumoasă şi mergea tot oraşul după el, îl ducea la groapă.

Când a ajuns acasă, un pustnic mare, care vieţuia în pustie de 60 de ani şi trăia numai cu rădăcini şi cu ce găsea prin pustie, a fost mâncat de o hienă.

Atunci s-a gândit călugărul: ighemonul, care a omorât mii de creştini, cu câtă cinste mergea la groapă, iar ăsta care a slujit lui Dumnezeu 60 de ani şi a trăit numai în post şi rugăciune, l-a mâncat hiena! Ce fel de judecăţi are Dumnezeu? Mi se pare că Dumnezeu, fiind prea bun, îngăduie şi lucruri nedrepte.

Am să mă rog lui Dumnezeu să-mi arate cum sunt judecăţile Lui, că şi unii oameni judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu. Cutare este rău, este păcătos, şi-i merge bine.

Altul este bun, dar copiii îi sunt răi, femeia îi este bolnavă, iar el scapă de un necaz şi dă peste altul.

Unul este rău şi trăieşte mult, iar altul este bun şi moare devreme. Uite, un creştin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteşte, şi numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, şi pe acela nu-l pedepseşte Dumnezeu.

Şi aşa, călugărul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la Proorocul Ieremia:

Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeşte şi calea celor drepţi totdeauna este în necaz?

Şi din ziua aceea a început să se roage: „Doamne, arată-mi judecăţile Tale, ca să nu judec!”

Şi a început a se ruga călugărul acela lui Dumnezeu, să-i arate judecăţile Lui; cum de unul, săracul, care-i sfânt şi drept, este bolnav, suferă, dă de necazuri, de scârbe, iar altul păcătos îşi face de cap, este sănătos şi bogat, are trecere, ajunge mare în dregătorii, în cinste, şi în toate îi merge bine.

Şi s-a rugat călugărul mult timp lui Dumnezeu să-i arate cum sunt aceste nedreptăţi, că cei buni de multe ori dau de greu şi celor răi le merge bine.

„Să-mi arate Dumnezeu judecăţile Lui, că şi eu de multe ori m-am tulburat de lucrul acesta, că am văzut multe nedreptăţi, pe care, mi se pare mie că Dumnezeu le-a îngăduit”.

Iar Preabunul Dumnezeu, fiindcă omul nu ştie judecăţile Lui, i-a arătat într-un chip ca acesta judecăţile Sale, deşi putea să-l piardă pentru această iscodire, ca să ştie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le ştiu nici îngerii. Dar, pentru că-l iubea, având viaţă sfântă, a vrut să-l înţelepţească, căci judecăţile lui Dumnezeu nimeni nu le poate şti.

Odată a plecat pustnicul singur la Alexandria să-şi vândă coşniţele, că era cale de trei zile.

Dar cum a pornit de la peştera lui, într-o poiană frumoasă, i-a ieşit în cale un alt călugăr, tânăr, foarte frumos.

– Blagosloveşte, părinte!

– Domnul, fiule, să te blagoslovească!

– Unde mergi, părinte?

– Mă duc până la târg, să-mi vând lucrul mâinilor.

Ei vindeau coşniţele şi cumpărau pâine, făceau pesmeţi, şi se hrăneau cu verdeţurile care le mai găseau prin pustie.

– Părinte, eu tot la Alexandria merg.

– Slavă lui Dumnezeu că am tovarăş de drum!

După ce i-a luat sarcina bătrânului, călugărul cel tânăr i-a spus:

– Părinte, uite ce este. Ştii ce trebuie să facă călugării când merg la drum! Să se roage tot timpul şi să vorbească cu Dumnezeu. Asta este datoria călugărului şi a creştinului, când merg pe drum, să se roage.

– Aşa, părinte, până la Alexandria ne căutăm de rugăciune!

– Să nu vorbim un cuvânt! i-a zis cel tânăr. Mergând noi pe drumul ăsta trei zile, ai să vezi la mine nişte lucruri înfricoşate. Să nu vorbeşti, să nu mă judeci şi să nu-ţi calci jurământul!

– Da, fiule! Dacă mi-o ajuta Dumnezeu, nu voi mai vorbi!

Şi au pornit amândoi. Călugărul tânăr ducea coşniţele şi mergeau tăcând. Pe la amiază, când soarele ardea foarte tare, au dat de un sat şi au ieşit înaintea lor doi oameni tineri:

– Părinţilor, de acum nu mai puteţi călători, pentru că soarele arde foarte tare. Haideţi la noi!

Acei doi tineri i-au primit cu mare cinste, căci în Orient, în timpul zilei nu poţi călători, decât numai dimineaţa şi seara. Şi acolo aşa-i tradiţia, cum te-a primit în casă, să te spele pe picioare. Mântuitorul a spus lui Simon fariseul: Am intrat în casa ta, apă pe picioarele Mele n-ai turnat!

Pentru că acolo nisipul este foarte fierbinte şi când ai ajuns în casa omului şi-ţi dă oleacă de apă rece pe picioare, îţi face mare bine.

Picioarele se înfierbântă groaznic din cauza nisipului şi a pietrelor.

Acei tineri, când au aflat că sunt din pustia Schetică, unde erau numai călugări sfinţi – Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie cel Mare, Sfântul Sisoe cel Mare, Sfântul Onufrie cel Mare, şi alţi mari sihaştri care-i avem în calendar –, i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste, le-au spălat picioarele, i-au odihnit şi i-au pus la masă.

Tinerii aceia aveau în casă un vas de argint, foarte scump, ce rămăsese din neam în neam. În acel vas le-au pus mâncare pustnicească, din evlavie, dându-le cuvenita cinste.

Călugării au mâncat, au muţumit, şi s-au dus să se odihnească, că erau obosiţi.

Spre seară, când să plece la drum, călugărul cel tânăr a furat vasul de argint. Călugărul cel bătrân a văzut şi se gândea: „Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atâta cinste, ne-au spălat picioarele, ne-au dat mâncare, şi călugărul ăsta a furat blidul de argint”.

Mergând ei mai încolo, au trecut peste o punte. Călugărul cel tânăr a făcut cruce pe acel vas şi l-a aruncat în apă. Bătrânul a văzut şi se gândea: „Ce nedreptate! De ce o fi luat blidul şi l-a aruncat în apă? De ce nu l-a lăsat acolo?” Dar a tăcut, că avea legământ ca până la Alexandria să nu vorbească.

Seara au ajuns la alţi doi tineri. Şi aceia le-au ieşit înainte, i-au primit cu dragoste, le-au spălat picioarele, cum este obiceiul, şi le-au dat odihnă. Aceia aveau un copilaş de câteva luni.

Dimineaţa, când să plece, călugărul cel tânăr s-a dus la leagănul copilului, fără să observe părinţii lui, şi l-a ucis.

Bătrânul a văzut şi zicea în inima lui: „Cu ce criminal am pornit eu la drum! Acolo a furat blidul de argint, aici a omorât copilul!” Dar el l-a prevenit: „Ai să vezi multe la mine în drumul ăsta, să nu cumva să vorbeşti, căci calci jurământul!”

A doua zi pe la amiază, trecând printr-un sat, le-a ieşit în cale un gospodar:

– Părinţilor, nu mai puteţi merge de-acum, că este soare şi este căldură mare. Haideţi la noi să vă odihniţi câteva ore şi mai către seară veţi pleca iarăşi!

Omul acela avea un câine rău legat, care păzea toată gospodăria. I-a primit omul, i-a ospătat, i-a odihnit. Mai către seară, când a început a se răcori, au plecat ei. Călugărul cel tânăr s-a dus înapoi şi fără să observe stăpânul, a făcut o cruce peste câine şi câinele a sărit în sus şi a murit.

Atunci bărbatul vedea, dar tăcea: „Ce treabă-i asta? Acolo a furat blidul de argint, dincolo a gâtuit copilul, aici a omorât câinele!”

Mergând ei a doua zi, în drum au trecut pe lângă o cârciumă. Acolo nu mai vorbeau de Dumnezeu, vorbea alcoolul în capul lor: chiuiau, cântau, fluierau, înjurau; şi când i-au văzut pe călugări, au început a striga: „Uite popa, măi!” – omul când este beat, nu mai vorbeşte el, vorbeşte diavolul!

Călugărul cel bătrân n-a zis nimic, îşi căuta de drum. Dar cel tânăr se întoarce la cârciumă şi face trei metanii. După ce s-a închinat la cârciumă a plecat mai departe.

În marginea pădurii era un sat şi o biserică pustie. Nu avea nici cruce, uşile luate, geamuri sparte; biserică pustie, părăsită de vreo 40 de ani. Călugărul cel tânăr a luat câteva pietricele, le-a însemnat cu Sfânta Cruce şi a început a arunca în biserică.

Dar călugărul cel bătrân zicea în mintea lui: „Ia uite, măi! Dacă ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi făcut acestea. Dar este de la diavolul, că la cârciumă s-a închinat, iar în biserică aruncă cu pietre”.

Dar nu avea voie să vorbească. Mai era până la Alexandria o zi.

A treia zi dimineaţă, mergând ei în marginea unui sat, ajung la o casă acoperită cu paie şi cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilaşi care plângeau. Călugărul cel bătrân a scos ceva din rucsac şi le-a dat. Apoi i-a întrebat.

– De ce plângeţi?

– Ieri au îngropat-o pe mama!

– Dar tată aveţi?

– Tata a murit anul trecut.

Ei n-aveau, săracii, nici tată, nici mamă. După ce au plecat, călugărul cel tânăr se întoarce înapoi şi dă foc casei. Copiii au fugit care încotro.

Călugărul cel bătrân se gândea: „Acesta este om? A dat foc la casă! Doamne, cât am să mai rabd eu pe ucigaşul acesta? Acolo s-a închinat la cârciumă, dincolo a bulgărit biserica! Ăsta numai rele face!” Dar tăcea din gură, că seara ajungeau la Alexandria în oraş.

Când au ajuns la Alexandria era seară. Acolo era o vilă mare şi proprietarul nu era acasă.

Călugărul cel tânăr s-a uitat oleacă la casă, şi numai ce-l vede pe vârful casei. Într-un ceas a desfăcut toată casa. A sfărâmat acoperişul, uşile, geamurile, tot ce era în casă a stricat.

Cel bătrân s-a minunat cum într-un ceas a sfărâmat toată casa, şi s-a speriat când a văzut.

Dar acum, fiindcă ajunsese la Alexandria, putea vorbi. Când s-a dat jos acela, după ce a sfărâmat toată casa omului, l-a luat deoparte şi l-a întrebat:

– Ia ascultă, frate! De acum nu mai pot tăcea! A fost jurământ între noi să nu vorbim până aici. Să-mi spui tu mie ce eşti tu! Drac eşti, om eşti, ori înger eşti!

– Dar de ce, părinte? Am făcut ceva rău?

– Măi, dar de trei zile, de când mergem împreună, ai făcut numai lucruri rele!

– Dar ce-am făcut, părinte, rău?

– Păi bine, măi, oamenii aceia de acolo, când ne-am coborât din munte, nu ne-au primit? Nu ne-au ospătat? Şi ce au avut ei mai scump, un blid de argint, nu l-ai furat de acolo şi l-ai aruncat în apă?

– Şi ce zici, părinte?

– Rău ai făcut! Mare sminteală, că oamenii aceia ne judecă că am furat!

– Părinte, trei lucruri mari şi bune am făcut acolo! Blidul acela de argint era litierul de la biserica din acel sat. Îl furase străbunicul acelora, dar ei nu ştiau. Era scris pe dânsul cu slovă bisericească veche: „Acesta este litierul bisericii Sfântul Nicolae, donat de familia cutare, şi cine îl va înstrăina de la biserică să stea în iad până îl va întoarce înapoi”.

Aşa scria pe blid. Şi din cauza blidului aceluia, nouă suflete care l-au folosit se munceau în iad. Şi acum aveau să meargă şi aceştia în iad, fiindcă îl foloseau. Şi mie mi-a fost milă de dânşii şi am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, că l-am aruncat în apă.

A doua zi va veni paraclisierul bisericii să se scalde în apa aceea, şi va afla vasul. Acela de la biserică, cunoscând slova bisericii, o să-l ducă la preot. Şi când va pune blidul în Sfântul Altar, cei nouă vor ieşi din iad, pentru că este scris acolo: „Să stea în iad până îl vor întoarce înapoi”.

Deci eu, părinte, trei lucruri bune am făcut acolo: i-am scos şi pe acei nouă din iad, i-am păzit şi pe aceştia vii să nu intre, şi am dat şi blidul bisericii înapoi, ca să-l aibă, că era de mare nevoie. Şi tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut!

Atunci s-a minunat bătrânul. „Ia uite, frate, cum a fost. Şi eu socoteam că este hoţ, că a furat blidul!

– Dar când ai ucis copilul, tot bine ai făcut?

– Bună treabă am făcut şi acolo.

– Cum, ai omorât copilul şi zici că bună treabă ai făcut?

– Stai şi nu judeca după mintea ta! Ai văzut copilaşul? Acela a fost zămislit în ziua de Paşti. Şi avea pus canon de la Dumnezeu, pentru că nu s-au înfrânat părinţii în ziua Învierii Domnului, copilul avea să ajungă la 20 de ani comandant de tâlhari şi avea să omoare pe părinţii lui. Acesta este canonul pentru neînfrânarea lor; şi multă lume avea să omoare şi mari tulburări avea să facă în lume, pentru că a fost zămislit într-o zi aşa de mare.

Eu aici am făcut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilaşului la cer curat, am scăpat pe părinţii lui de uciderea de mâna propriului lor fiu, şi ei, găsind copilul mort, vor plânge foarte mult şi, prin plânsul acela, li se iartă şi păcatul că l-au zămislit în ziua de Paşti. Şi tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut!

– Dar acolo, de ce ai omorât câinele omului?

– Şi acolo am făcut treabă bună! Câinele acela păzea toată gospodăria, dar a doua zi avea să turbeze. Şi când trebuia să vină stăpâna să-i dea de mâncare, avea s-o muşte şi mare scârbă avea să fie la casa omului aceluia!

Fiindcă ne-a primit pe noi, mi-a fost milă de ei şi am omorât câinele mai înainte, să n-o muşte pe stăpână. Şi tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut!

– Dar la cârciumă de ce ai făcut cruce şi te-ai închinat?

– Şi acolo am făcut treabă bună! În cârciuma aceea veniseră cei mai mari gospodari din sat.

Epitropul bisericii, primarul şi un mare gospodar. Ei s-au sfătuit să pună mână de la mână şi să facă biserica din sat care era părăsită. Atunci când am trecut noi, ei au zis: „Doamne ajută să facem biserica!”

Măcar că erau în cârciumă, eu am văzut că oamenii au vrut să facă treabă bună, am făcut şi eu trei metanii şi am zis: „Doamne, ajută-le să facă biserica!” Şi tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut. Eu nu m-am închinat la cârciumă, m-am închinat lui Dumnezeu, să le ajute celor ce au pus hotărârea să refacă biserica părăsită.

S-a minunat bătrânul, zicând: „Nici aici nu am avut dreptate!”

– Dar acolo, când am ajuns în marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre în biserică?

– Aceea era biserica cea pustie! Şi biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfânta Masă, pe geamuri, pe biserică şi râdeau de pustiirea lăcaşului lui Dumnezeu, şi mi-a fost ciudă. Şi ai văzut că am făcut cruce pe acele pietricele şi am început a zvârli în biserică, iar diavolii au fugit de acolo!

Eu n-am bulgărit biserica, ci pe diavolii care erau acolo!

– Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor? Ai văzut copilaşii şi nu ţi-a fost milă de ei?

– Ba mi-a fost mai milă ca ţie! Şi am făcut foarte bine. Ai văzut că acei copilaşi nu aveau nici mamă, nici tată, şi au rămas cu cocioaba aceia de casă. Dar nu ştiau ei că în prispa casei este o comoară ascunsă de un străbunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Şi eu am dat foc casei, că ei trăiau în sărăcie şi nu ştiau că au comoara în prispa casei.

După câteva zile, copiii vor căuta pe-acolo să vadă ce-a mai rămas, şi vor da de această comoară şi o să cheme pe un moş de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua în grija sa copiii aceia şi cu banii găsiţi le va face o casă mare cu tot ce le trebuie, o să-i poarte prin şcoli şi o să ajungă oameni mari şi credincioşi.

Şi tu zici că rău am făcut, părinte, că am dat foc casei, dar eu am făcut bine, că dacă nu dădeam foc casei, nu găseau comoara!

– Dar aici de ce-ai stricat casa!

– Părinte, casa asta frumoasă a fost făcută cu bani de furat. Şi era poruncă de la Dumnezeu aşa: „Fiindcă s-a făcut cu osteneală străină şi cu bani de furat, aici bărbat cu femeie niciodată nu vor trăi! Femeia trebuia să moară la primul născut. Numai bărbatul văduv avea să trăiască toată viaţa în casa aceasta”.

Şi am stricat casa, că ei sunt duşi la o nuntă, şi când vor veni şi vor vedea că totul este sfărâmat, vor face înapoi o casă mai mică, cu osteneala lor proprie şi nu va mai muri nevasta la primul copil.

Şi tu zici că rău am făcut, dar eu am făcut bine după voia lui Dumnezeu.

Atunci a întrebat călugărul:

– Să-mi spui tu mie, măi frate, câte minuni mari ai făcut, ce eşti tu?

– Dar să-mi spui şi sfinţia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu!

– Eu mă rog de câţiva ani să-mi arate Dumnezeu judecăţile Lui, că mi s-a părut că multe lucruri nedrepte îngăduie Dumnezeu în lumea asta.

– Da? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe cât este de departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine nu le ridica şi pe cele mai adânci decât tine nu le cerca, ca să nu mori!

N-ai auzit pe David Proorocul care zice? Judecăţile Domnului sunt adânc mult!

Cum ai îndrăznit tu, un om, să cerci judecăţile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le ştiu? Dar Dumnezeu n-a vrut să te piardă, că putea să te piardă pentru iscodirea asta, dar, ştiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, părinte, să-ţi arăt că judecăţile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Vezi câte ai judecat tu de mine? Câte am făcut, ţi s-au părut că sunt rele; că sunt ucigaş, că am furat vasul, că am dat foc casei, şi câte am făcut. Dar ele au fost toate bune foarte şi toate de mare folos s-au făcut. Au fost bune după judecăţile lui Dumnezeu, nu după judecăţile oamenilor!

Şi tu ai judecat ceva, dar judecăţile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune foarte! Tu ai zis că rău am făcut şi eu numai bine am făcut. Deci, de acum înainte să nu mai judeci pe nimeni şi orice ai vedea să zici: Doamne, Tu toate le ştii! Eu nu cunosc judecăţile Tale!

Deci, părinte sfinte, să nu mai îndrăznească nimeni din oameni să cerce judecăţile lui Dumnezeu, că nici îngerii nu pot ştii judecăţile Lui!

Dar, fiindcă eşti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înţelepţesc să nu mai îndrăzneşti să iscodeşti judecăţile Lui, că judecăţile lui Dumnezeu sunt adânc mult şi nu le poate ştii nimeni, nici îngerii din ceruri.

Aşadar să ţinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb şi rău, de multe ori ne înşelăm! Că nu cunoaştem judecăţile lui Dumnezeu cele ascunse şi necuprinse.

Nu cerca cele necercate şi nu voi să ajungi cele neajunse! Amin.

Părintele Ilie Cleopa

MARE ESTE DARUL DUHOVNICIEI!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

              Bucuria mea, Sfantul Parinte, Ilie Cleopa, ne-a lasat printre altele si acest minunat, cuvant de invatatura: “Duhovnicul trebuie sa tina masura adevarului, adica sa  tina calea de mijloc intre dragoste si asprime, intre acrivie, adica  scumpatate si pogoramant. Sa  masoare asa cum il invata  Dumnezeu, de la caz la caz, dragostea cu dreptatea si mustrarea cu rabdarea si blandetea. Duhovnicul are marea datorie fata  de fiii sai duhovnicesti, de a-i supraveghea, de a-i invata pururea si de a se ruga lui Dumnezeu pentru mantuirea lor. Iar fiii duhovnicesti au si ei datoria de a asculta invataturile duhovnicului lor. Mare dar este darul duhovniciei! Sa mangai, sa dezlegi pacatele oamenilor, sa randuiesti canon de vindecare si sa dai sfaturi de mantuire! Numai un suflet daca ai castigat, acela este mai scump decat toata lumea!”. 

   Te rog sa nu uiti niciodata si sa le spui si celor care clevetesc si judeca preotii ca: MANA PREOTULUI DUHOVNIC, CRESTIN ORTODOX, POATE SA-TI DEA, DEZLEGARE DE PACATE si SFANTA IMPARTASANIE (viata ta vesnica), lucruri pe care tu nu poti sa ti le iei. 

                                                                                                                                         Amin si Aliluia!

                                                                                                                                            Preot Ioan 🛎.

Părintele Cleopa Ilie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

          † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † † †

Dacă diavolul găseşte în mintea ta această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa” sau „Tatăl nostru” sau „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine” şi celelalte, deci dacă dracul găseşte în minte rugăciunea nu se poate apropia ... 

Îl arde ! Cine ? Numele Domnului ... 

N-auzi ce zice psalmul ?

 Înconjurând m-au înconjurat şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei ... 

Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul şi s-au aprins ca focul în spini poftele şi drăciile. Şi ce zice? În numele Domnului i-am biruit pe ei. Dar cheamă numele Domnului, zice Proorocul Ioil, şi te vei mântui.
Nu te înşela că dracul stă degeaba vreodată ... 

Noi stăm, el nu poate sta ... Când a găsit mintea nu în veghere de Dumnezeu, nu în rugăciune, nu în cugetarea Scripturilor, îi dă toate drăciile şi o duce unde vrea !!!