Părintele Sofian Boghiu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Să ne facem datoria creștină până la capăt, cu curaj și putere! Masoneria este o mișcare universală care are mijloace de a te obliga să taci.


Întrucât nu se mai pot lua măsuri împotriva ei, nu avem altceva de făcut decât să ne păstrăm credința și să-L mărturisim pe Dumnezeu până în ultima clipă a vieții noastre.


Căci va veni Antihrist și desigur că el va avea libertatea aceasta de a face fel de fel de minuni, de scamatorii doar ca să-i înșele pe oameni și să-i piardă pentru veșnicie.


Multă lume va fi de acord cu el, încât majoritatea celor care vor lua măsuri împotriva acestei mișcări a lui vor fi puternic suprimați. Vor rămâne mai departe doar cei care trăiesc pentru viața aceasta.


Căci nu toți vor fi împotriva masoneriei, când va intra ea în acțiune la capacitate maximă. Așa încât eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de creștin ortodox!


Că toată lumea știe cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna acest lucru pentru că asta obligă la niște sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vieții.


Dacă masoneria îți va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătorești unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: “Gata, dragă, mulțumesc!”


Atunci lumea va fi împărțită, pentru că fiecare își va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Iisus Hristos vor fi o turmă mică, așa cum spune Sfânta Scriptură.


Cu cât vom înainta spre sfârșitul lumii, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne puțini cu El. La început or să fie mulți habotnici și mulți tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte puțini de partea Domnului Hristos.


Cei care vor rămâne creștini până la capăt vor fi puțini, dar vor fi mai hotărâți și mai statornici în credință. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesiguranță și lepădare de Dumnezeu.


Mulți vor da toate pentru una, adică vor renunța la averi, la mașini pentru a-și păstra credința. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supraviețuiască, ca să nu moară de foame; iar alții vor trăi în huzur.


Ce vremuri cumplite, dar să nu ne speriem! Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credință pe pământ atunci când El se va întoarce…


Creștinii vor fi scormoniți, iscodiți, ca să se știe totul despre ei. O să fie multă intimidare și multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârșit va fi și optimism și mult curaj.


☦️ Părintele Sofian Boghiu ☦️

.CARE E RUGĂCIUNEA PRIMITĂ DE DUMNEZEU?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

– Părinte, cum să ne rugăm? Unii citesc mereu rugăciuni din cărţi, acatiste, paraclise, alţii se roagă doar cu propriile lor cuvinte. Care e rugăciunea primită de Dumnezeu?

– O rugăciune izbucnită din inimă, plină de încredere. Dumnezeu este foarte prezent în viaţa noastră, şi atunci, oriunde suntem, ne putem adresa Lui, iar El este prezent mereu şi ne ascultă. Să ne rugăm cu această încredere în Dumnezeu, cu această credinţă puternică, iar nu cu o rugăciune formală. Pentru că, adeseori, noi ne rugăm, dar n-avem încrederea aceasta că Domnul ne poate ajuta. Spunem rugăciunea, dar n-avem credinţă, n-avem această încredere în Dumnezeu cu toată fiinţa noastră. Atunci ne ascultă Dumnezeu, când ne rugăm cu încredere.

– Există şi un program de rugăciune pentru creştinul din lume, un program pe care el ar putea să-l respecte zilnic?

– Eu pot să vă dau un exemplu, nu un program. Nu prea cred în programe încredinţate românilor noştri, pentru că le respectă 2-3 zile şi după aceea le părăsesc, că se plictisesc. Le acceptă cu vorba, dar practic se lasă repede. E şi o vorbă, că la noi, la români, o sărbătoare nu durează mai mult de trei zile.

Să vă dau acum exemplul practic, din Pateric. În Orient, acolo unde s-a petrecut întâmplarea, de obicei plouă foarte rar. Un tânăr din vremea aceea mergea să vadă un bătrân care trăia în deşert. Când a ajuns, bătrânul l-a întrebat: “Ce mai este prin lume?”.

Iar fratele i-a răspuns: “E secetă mare. Se roagă preoţii în biserici şi tot nu plouă”. Bătrânul s-a mirat: “Cum frate? Vă rugaţi şi tot nu plouă? Ia să ne rugăm şi noi”. Bătrânul s-a pregătit pentru rugăciune, apoi şi-a ridicat mâinile în sus şi a spus câteva cuvinte către Dumnezeu. Le-a spus în taină, nu cu voce tare, şi deodată a început ploaia! Nu plouase de luni de zile. “Vezi frate? Dacă ne rugăm, plouă”. Bietul tânăr a rămas foarte uimit, n-a mai putut să spună nimic. E o întâmplare reală, nu o pildă. Ce înţelegem din ea? Că o rugăciune din inimă, din toată fiinţa, plină de smerenie, a adus imediat un răspuns din partea lui Dumnezeu. Imediat a plouat! Asta e o rugăciune adevărată!

        Noi însă nu ştim să ne rugăm. Suntem risipiţi în aşa măsură, încât chiar când ne rugăm pentru noi, pentru ziua de astăzi, pentru un necaz, nu suntem “acasă” totdeauna. Ne rugăm şi mintea “scapă”, alunecă, şi te surprinzi că te gândeşti la altceva, chiar atunci când te rogi. Iar dacă nu te rogi continuu, cu încredere şi cu smerenie, El nu-ţi răspunde. Asta ne trebuie, o rugăciune plină de luare aminte, plină de atenţie. Domnul este prezent în fiecare zi şi noapte, este mereu lângă fiecare dintre noi; ne vede şi cunoaşte tot adâncul nostru, toate neputinţele. El ne cunoaşte, dar noi suntem cu gândul şi la El, şi în altă parte. Asta şi din cauza vrăjmaşului diavol, care caută să ne despartă de Dumnezeu şi aduce fel de fel de motive, de argumente, chemări şi ispite în mintea omului. Aşa ajungem să ne luăm după sugestiile lui şi să ne despărţim de Dumnezeu. Mai ales atunci când omul se roagă, demonul încearcă să intre în viaţa lui intimă ca să-l separe de Dumnezeu. De aceea, în asemenea împrejurări, când ştie că I se adresează lui Dumnezeu, omul trebuie să rostească rugăciunea cu multă căinţă, să-şi reproşeze lui însuşi că, iată, stă de vorbă cu Dumnezeu, dar mintea lui este departe, neatentă. Sunt şi oameni care au această bunăcuviinţă faţă de Dumnezeu şi îşi reproşează că sunt risipiţi, şi nu sunt conştienţi în apropierea de Dumnezeu, iar Dumnezeu vede această căinţă şi răspunde. Dar, cel mai adesea, mintea noastră e risipită şi ne rugăm formal. Sunt persoane care citesc noaptea multe acatiste, dar după ce citesc, dimineaţa se scoală şi încep să bârfească, să judece. Asta este ca şi cum nu s-ar fi rugat, şi de aceea, aceste rugăciuni nu sunt luate în seamă de Dumnezeu.

Părintele Sofian Boghiu

Despre Rugaciune

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Cuvinte Folositoare Despre Rugaciune - Parintele Sofian Boghiu

Nota: Par. Arhimandrid Sofian Boghiu, staretul Manastirii Antim din Bucuresti, Apostolul Bucurestilor cum mai este numit in randul credinciosilor, este o icoana duhovniceasca cum putine au mai rames in Romania. Figura senina a celui socotit sfant de cei ce l-au cunoscut si il iubesc, de fiicele si fiii sai duhovnicesti, este cunoscuta si in Statele Unite, in deosebi de romanii din Chicago, Cleveland si Detroit. Gasind intr'un numar din anii trecuti ai ''Vestitorului Ortodoxiei'' cuvintele folositoare despre rugaciune rostite de Par. Sofian in aula Facultatii de Drept din Bucuresti in Decembrie 1996, ne grabim a le impartasi cititorilor nostri cu certitudinea ca le vor fi de folos si lor..

Despre programul de rugaciune al unui student

In Atena a fost candva o pereche de studenti care a impresionat foarte mult pe contemporanii lor: Grigorie si Vasile, unul numit ''cel Mare'' iar celalalt ''Teologul.'' Acestia erau fericita pereche de studenti care, pe langa studiile lor, aveau si preocuparile Evangheliei. Si urmau doua drumuri acesti studenti, ne spune Sfantul Grigorie, colegul Sfantului Vasilie, un drum era la scoala si altul la biserica.

Asa ar trebui sa impleteasca viata si studentii nostri de azi, intre studii si rugaciune. Nu stim cum isi pot face programul, insa, pe langa hrana trupeasca pe care vrand-nevrand o cautam si ne-o insusim, avem nevoie de hrana sufleteasca, fara de care murim, desi traim, devenim sterpi, impietriti, uscati, nesimtitori, gelosi, mandri s.a.m.d. Dupa dum spune Mantuitorul: ''Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua.''

Viata aceasta duhovniceasca de rugaciune este o legatura cu Izvorul sfinteniei, al vietii si al intelepciunii si ea ne ajuta sa si invatam bine, sa sfasiem intunecimile de pe mintea si inima noastra care ne fac nesimtitori la cuvintele lui Dumnezeu. Prin rugaciune aceste valuri se indeparteaza, iar daca punem accentul pe apropierea de Dumnezeu, toate celelalte vin aproape de la sine, firesc. Sa nu fie goluri in viata noastra, rugaciuni numai cate o zi sau cate o clipa si restul timpului petrecut cu celelalte preocupari, ci fiecare zi cu toate ascultarile ei scolaresti si sociale sa fie marcata de rugaciune. Fara aceasta alternanta viata noastra schioapata si se imbolnaveste.

Calea de urmat in viata: casatorie sau calugarie?

Casatoria este calea normala a vietii. De la inceputurile lumii a fost o pereche de oameni, stramosii nostri Adam si Eva. Ei au avut aceasta porunca de la Dumnezeu sa creasca si sa se inmulteasca fiind randuita astfel familia ca temelie a neamului omenesc si ca izvor al vietii. Prin casatorie omul, barbat si femeie, devine creator inmultind neamul omenesc. E o chemare generala pentru acest mod de viata.

Calugaria este sfat evanghelic si vine la calugarie numai cine are chemare, cine este indemnat din miezul fiintei lui. De aceea e mare deosebire intre un mod si altul de viata, calugarul are o misiune iar familia alta. Viata calugareasca am putea spune, pune accentul pe lumina cand apune soarele; viata familiei are mai mult in vedere latura sociala, adeseori cu grijile si problemele ei priveste mai mult in jos sau pe orizontala, nu are timp sa se uite si in sus.

Cel care vine la manastire mai ales pentru acest tel special, legatura cu Dumnezeu, poate interveni spre a atrage atentia si a lumina mintea si credinta oamenilor spunandu-le ca mai este un rest de viata, nesfarsit insa, si dincolo de viata de aici, sa gandeasca deci dincolo de mormant. Deseori agonisind zi si noapte pentru painea si adapostul de toate zilele uitam ca vom muri intr'o buna zi si ca vom da seama si de orice cuvant desert rostit in viata, ne spune Insusi Mantuitorul. Calugarul si preotul care se casatoreste au datoria de a lumina intunericul din viata noastra de toate zilele.

Ce este rugaciunea fara cuvinte? Dar rugaciunea ca focul de care vorbeste Sf. Ioan Cassian?

Rugaciunea aceasta este rugaciunea inimii, cand se roaga nu numai mintea sau gura ci si inima si se roaga fara cuvinte, ziua si noaptea, cand harul lui Dumnezeu lucreaza asupra noastra in asa masura incat tot launtrul nostru arde ca un foc asemanator sfintei lumini de la Ierusalim sau cu flacara rugului aprins din Sinai. Aceasta lumina nu mistuie materia, ca si focul inimii. El arde si lumineaza asa cum lumineaza Dumnezeu mintea noastra si inima noastra cand dorim ceva dumnezeiesc.

Rugaciunea poate suplini impartasania?

Nu, impartasania are rolul ei si rugaciunea rostul de chemare a acestei mari Taine, Sfantul Trup si Sange al Domnului Iisus. Sfanta Maria Egipteanca, prin rugaciune, fara impartasanie, dupa 47 de ani de sihastrie, in pustiul Iordanului ajunsese ca in rugaciune sa se inalte de la pamant si totusi a avut nevoie de impartasanie. Sfantul Zosima care a gasit-o in pustie si i-a adus Sfintele Taine, a pus pecetea pe inalta ei treapta de rugaciune. Dorinta ei cea mare a fost sa-i aduca Sfanta Impartasanie, ca plinire si desavarsire a rugaciunii.

Atentia la rugaciune

Cand ne rugam cu glas tare, acatiste, canoane, psalmi sau orice alta rugaciune, chiar si rugaciunea lui Iisus, adeseori mintea colinda pe alte coclauri. De aceea este bine sa fim mai concentrati sa facem un efort. Daca nu reusim dintr'o data, putem repeta rugaciunea si sa ne caim pentru aceasta ratacire a mintii si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ajute pentru a ne aduna mintea in noi insine. Biserica are rugaciuni deosebit de frumoase, dar pentru a avea un folos sporit din ele trebuie sa avem mintea concentrata asupra fiecarui cuvant al lor.

Dar pentru ca mintea rataceste, dupa ce ne rugam suntem aceiasi oameni cum eram si inainte de a ne ruga, nu se intampla nimic inlauntrul nostru. Ma uit in biserica la noi, se fac rugaciuni, Sf. Liturghie - care e cea mai mare rugaciune a Bisericii, se tine un cuvant despre rugaciune sau despre altceva, insa dupa ce a incetat slujba se face harmalaie in biserica. Dovada ca n'a ramas aproape nimic in mintea si inima celor care au ascultat, e ca fiecare vorbeste cu totul altceva decat cuvantul sau rugaciunea spusa.

De aceea e nevoie in rugaciunile noastre spuse cu glas tare sau in taina sa fim concentrati la fiecare cuvant, iar daca nu reusim, sa o repetam de cate ori e nevoie. Despre rugaciunea spusa fara de atentie spune Mantuitorul: ''Ma cinstiti numai cu buzele iar cu inima fiind departe de Mine.'' Scopul rugaciunii, si al rugaciunii lui Iisus in special, este sa ne conduca spre centrul fiintei noastre, spre locul unde Dumnezeu e ascuns in no

Domnul Hristos ne spune ca Imparatia lui Dumnezeu e inlauntrul nostru, la fel si Sfantul Pavel: ''Voi sunteti temple ale Duhului Sfant'' (I Cor. 3, 16). Aici chemam pe Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe ceilalti sfinti invocati in rugaciune si fara aceasta atentie rugaciunile noastre nu se intorc catre noi ci raman plutind in vazduh, nu ne folosim de ele. E ca si cum ne-am uita intr'o vitrina incarcata cu toate bunatatile, dar intre noi si ele ramane un geam si nu putem pune mana pe ele. Asa si rugaciunile noastre, sunt despartite de noi prin neatentie, ca printr'un obstacol. Sa nu fi

Ce este de facut cand un duhovnic indeamna catre un crestinism social din care este exclusa rugaciunea mintii si latura lui mistica?

Cred ca nu este o viata crestina acea care nu e si mistica in acelasi timp, adica tainica si legata de Dumnezeu. Un crestin adevarat este cel care se impartaseste de Tainele Bisericii, care isi sfinteste viata sa launtrica ''Intra in camara ta si roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns'' (Matei 6, 6). Cum poti sa traiesti si sa te rogi fara sa te gandesti la Acest Tata Ceresc, ca e ascuns undeva si vede starea ta sufleteasca, launtrica?

Cum poti fi lumesc, pamantesc, lipsit de energia sufletului, care daca nu este in noi, aceasta materie foarte perfectionata - trupul - ajunge de nimic, se topeste si-l mananca jivinele? In fiecare dintre noi este un centru tainic prin care sa se indrepte toate relatiile noastre cu aproapele: dragostea, bunatatea, mila, smerenia, bunacuviinta. Toate sunt legate de centrul mistic al fiintei noastre, in care locuieste Dumnezeu prin harul Duhului Sfant.

Si paganii aveau o viata sociala, indreptata insa pe latura orizontala. Mantuitorul ne spune sa cautam ''mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui.'' (Mt. 6, 33). Asa incat nu cred ca este o piedica in viata sociala daca in acelasi timp ai un izvor nesecat de viata prezenta lui Dumnezeu in tine insut

Cum asculta Dumnezeu rugaciunea celor care nu s'au spovedit de ani de zile si care traiesc in pacate mari?

Daca se roaga ca vamesul din Evanghelie, cu umilinta, cu durerea inimii, cerandu-si iertare pentru ticalosiile de pana atunci, Dumnezeu il asculta. Pentru pacatosi S'a intrupat Dumnezeu in istorie. Talharul de pe cruce a spus cateva cuvinte numai si a fost iertat. Despre el spune Fericitul Augustin acest cuvant ''Fericit talhar, toata viata a furat si la urma a furat Raiul.'' Dumnezeu asculta rugaciunea facuta cu cainta, cu regret fata de tot ceea ce a fost rau in viata lui pana atunci, pana in clipa in care s'a gandit ca este Dumnezeu si are si raspundere in viata aceasta pamanteasca

Ispitele in viata duhovniceasca

Exista ispite de-a stanga si de-a dreapta; primele sunt foarte cunoscute: betia, lenevia, desfraul, furtul, razbunarea, mania si altele sunt ispite de-a stanga. Cele din urma, de-a dreapta, sunt exagerari nesanatoase ale faptelor bune. Postul este randuit de Biserica spre a ne folosi in curatia noastra launtrica si trupeasca. Dar el trebuie sa fie nu numai trupesc, ci si sufletesc. Unii pun accent numai pe postul trupesc in asła masura incat tin posturi lungi si seci.

Chiar azi am auzit un lucru foarte interesant: spunea cineva ca a intalnit un grup de persoane care nu mancau branza pentru ca se face cu cheag si de aceea se amesteca si putin sange in branza. Aceasta este o exagerare. Nicaieri in viata duhovniceasca a Sfintilor Parinti nu e o analiza asa de stricta si de falsa in acelasi timp. Deci postul daca nu e facut cu dreapta socoteala ca sa fie cu adevarat de folos, neunit cu bunatatea inimii, cu paza gurii, cu ferirea de a osandi pe altul - lucru foarte vinovat inaintea lui Dumnezeu - nu foloseste, ba chiar vatama. Poti sa te usuci si sa mori de foame dar daca ai rautate impotriva aproapelui tau si-l vorbesti de rau cand el nu e da fata, zadarnic iti este postul. Asemenea fapte facute cu gand bun au rolul de a ne sfinti viata, dar cand sunt exagerate devin caderi de-a dreapta. Gresesti calea prin fapte bune.

De aceea este bine sa cerem de la Dumnezeu intelepciune ca sa ne lumineze calea, sa mergem pe calea aceasta imparateasca, via aurea (calea de aur), spre a nu gresi. Postul sa fie cu intelepciune facut, infranarea sa fie cu adevarat abstinenta, paza simturilor sa fie sincera, la fel si cainta, rugaciunile cat de multe sa fie atente si cu smerenie facute. Atunci toate vor merge bine

Este bine ca un grup de credinciosi, de prieteni sa faca rugaciunile de seara, de dimineata ori alte rugaciuni impreuna fiind?

Rugaciunea facuta in grup este foarte bine primita de Dumnezeu. In momentul in care Sfantul Petru era inchis, undeva intr'o casa crestinii erau adunati si se rugau pentru el. Toti aveau acelasi dor, aceeasi nazuinta, aceasi rugaciune ca Sfantul Petru sa fie scapat de la moarte, fiindca a doua zi trebuia sa fie executat in vazul ierusalimitenilor. Fiindca s'au rugat toti cu acelasi dor, Dumnezeu i-a ascultat. Asa incat, cand se roaga mai multi laolalta, cum se roaga de pilda pe la internate sau camine - unul citeste si ceilalti asculta -, este frumos si bine dar cu o conditie necesara: sa fie toti atenti la cuvintele rugaciunii. Rugaciunea particulara e mai buna, mi se pare mie, pentru ca, atunci cand ma ratacesc cu mintea, cu luarea aminte, ma pot intoarce, o repet si ma caiesc si zabovesc asupra unei vorbe sau parti din rugaciune. Cand sunt mai multi nu pot sa-i opresc pe toti si sa reiau rugaciunea de unde m'am ratacit eu cu mintea. In astfel de cazuri e mai buna rugaciunea particulara

Ce trebuie sa facem atunci cand, in timpul rugaciunilor de seara si de dimineata, suntem obositi sau nu avem disponibilitate sufleteasca?

Daca putem face efortul de a continua rugaciunea atunci cand suntem obositi, sa o continuam. Dar daca nu, Dumnezeu stie starea reala si sincera a vietii noastre. De suntem obositi cu adevarat si mintea ne e rispita sa spunem macar o rugaciune, doua facand si cateva matanii si ne putem odihni. Daca reusim sa ne trezim in timpul noptii, sa continuam aceasta rugaciune. Randuiala pentru rugaciune este sa se faca in mod constient, sa fii atent la ceea ce spui inaintea lui Dumnezeu Care este prezenta continua, ne stie si ne vede in orice clipa. La fel sa fim si noi, prezenti si atenti cand vorbim cu El.

Cum sa intelegem expresia ''singura grabnic ajutatoare'' adresata inrugaciune Maicii Domnului?

Maica Domnului este Maica Mantuitorului Hristos. O mama totdeauna este foarte sensibila fata de copilul sau. Orice i se intampla, e repede miscata. Daca este intr'o cumpana greu fiul ei, ori de s'a purtat mai rau pana atunci, ea degraba se ingrijoreaza si nu stie cum sa-l ajute mai repede sa scape din acel impas. Mama pamanteasca.

Am intalnit din acestea foarte multe in viata mea de preot. Mama Mantuitorului Hristos este o mare exceptie. Fiind Iisus pe cruce a spus catre Maica Domnului: ''Femeie, iata fiul tau'' si ucenicului si Apostolului Ioan: ''Iata mama ta!'' Prin aceasta incredintare de catre Mantuitorul in cel mai greu moment al Sau, cand era rastignit, Fecioara Maria devine maica noastra a pamantenilor. Ea si Sfantul Ioan Botezatorul sunt mari mijlocitori inaintea lui Dumnezeu, acesti doi martori ai Mantuitorului avand multa trecere inaintea Lui. Cand ne adresam catre Maica Domnului neavand curajul sa vorbim cu Domnul Hristos din cauza faptelor noastre de rusine, ea mijloceste pentru noi: ''Doamne, Tu care Te-am purtat pe bratele mele, Care Te-am crescut in viata Ta pamanteasca, ajuta-ma in rugaciunea mea si ajuta-l pe acesta care se roaga mie!'' In acatistul Acoperamantului Maicii Domnului este acest loc intr'un icos de acolo unde Maica Domnului se roaga Mantuitorului spunand: ''Imparate ceresc, primeste pe tot omul ce se roaga Tie si cheama numele meu intru ajutor ...''

Cu adevarat rugaciunea Maicii e primita de Fiul sau, caci El e Dumnezeu, plin de dragoste. Sa va spun o mica istorioara, din inchisoare: Cuiva care a fost inchis si a stat douazeci de ani in temnita, unui tanar, imbatranit acolo intr'o ancheta extraordinar de grea i s'a terminat rabdarea. Si-a pus in gand sa gaseasca un mijloc prin care sa-si curme viata. Dar cugetand el acestea si-a adus aminte ca, afara cand era, bunica ii spunea sa se roage Maicii Domnului pe vreme de necaz mare. Spunea el: ''Catre Mantuitorul n'aveam curaj sa ma rog, din cauza greselilor mele, dar catre Maica Domnului care a fost si ea pamanteana ca si noi m'am rugat.'' Scurt, o rugaciune la disperare: ''Maica a Domnului, nu mai pot suporta durerile si presiunile care mi se fac aici. Ajuta-ma!'' Se ruga in celula si peste cateva clipe vede intrand, prin usa inalta a incaperii, o faptura in alb cu un prunc in brate: ''M'ai chemat am sa te ajut. Fii in pace'' si a plecat mai departe. Dupa aceea pe tanar l-au chemat la ancheta si l-au mutat in alt loc, insa toata perioada de inchisoare pe care-a mai facut-o a fost o viata foarte linistita in sufletul lui desi suferintele din afara erau destul de grele. Maica Domnului l-a ajutat imediat dupa rugaciunea sa. Aceasta intamplare o stiu de la cel care a patit-o, el mi-a spus-o. Si in inchisoare ne se minte, spune fiecare ce are curat in inima lui

Asa poate fi Maica Domnului grabnic ajutatoare. Insa rugaciunea sa fie cu tot dorul, cu toata fiinta, cu toata puterea si increderea, la disperare facuta. Uneori rugaciunea se implineste atunci, nu trebuie timp si rugaciuni prea lungi. E nevoie de rugaciuni lungi ca sa ne potolim si sa ne adunam noi, sa ne putem concentra catre Dumnezeu. Dar in momentele acestea grele, pe loc, atunci, ti se raspunde.

(Din ''Vestitorul Ortodoxiei'' Nr. 172, 1997)

Convorbiri duhovnicesti cu parintele Sofian Boghiu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


1. Va rog, Parinte Sofian, spuneti-mi cateva cuvinte, despre anii frumosi ai copilariei Sfintiei Voastre.

Sunt nascut in comuna Cuconestii Vechi-Balti, din parintii Ioan si Alexandra, fiind numit din botez Serghie. Chipul bland al parintilor mei imaginea bisericii in care ma rugam de copil, si a preotului care m-a botezat in numele Preasfintei Treimi le port pururea in inima mea.

2. In ce an ati luat jugul cel bun ai lui Hristos ?

La 14 ani am intrat ca frate in schitul Rughi-Soroca, iar dupa 11 ani de ascultare am primit tunderea monahala in Manastirea Dobrusa din apropiere, fiind pe atunci elev in clasa a V-a la Seminarul Monahal din Manastirea Cernica. Dupa ce am urmat scoala de Cantareti de la Dobrusa, am continuat Serninarul Monahal de la Cernica, fiind foarte ravnitor sa cunosc tainele credintei si sa slujesc Biserica lui Hristos.

3. Ce dubovnici si stareti alesi ati avut in anii tineretii, de la care ati deprins nevointa vietii monahale ?

Ca duhovnici si stareti pe care nu-i pot uita, sunt : Ieromonahul Eftimie de la Schitul Rughi de la care am deprins sa citesc pravila calugareasca; Protosinghelul Gherontie Gutu, primul meu staret de la Rughi, unchiul parintelui Felix – prietenul meu de toata viata, de la care am deprins cantarile si randuiala de la strana; Ieromonahul Ioan, duhovnic de la Manastirea Dobrusa, de la care am invatat sa ma apropii de scrisul Sfintilor Parinti si Arhimandritul Ioachim Popescu, directorul scolii de cantareti de la Dobrusa, de la care am deprins desenul pictura si simtul pentru frumos.

4. Cand ati fost hirotonit preot ei duhovnic ?

La 11 aprilie, 1945, in Duminica Sfantului Ioan Scararul, am fost hirotonit preot pe seama Manastirii Antim din Bucuresti, iar in Vinerea Mare, 1947, am fost facut si duhovnic.

5. In ce manastiri v-ati nevoit mai mult si de care sunteti in chip deosebit mai legat duhovniceste ?

Lasandu-ma calauzit in viata de Bunul Dumnezeu, prin pastorii mei sufletesti, am trait in mai multe manastiri precum : Rughi, Dobrusa, Episcopia Balti, Cernica, Neamt, Plumbuita si Antim. Toate imi sunt legate de suflet pentru, ca in toate m-am format si folosit duhovniceste de-a lungul vietii. Dar, dintre toate, mai apropiata imi este Manastirea Antim, in care am intrat la anui 1940, fiind atunci la Antim camin pentru studentii monahali. In acel an am intrat ca student in anul I la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, iar in anul urmator am intrat ca student la Facultatea de Teologie. Pe vremea aceea, Manastirea Antim era randuita de Protosinghel Nicodim Ionita, cu studii la Strasbourg, un foarte bun predicator. Prin cuvantul sau cald si convingator, atragea mult popor la biserica. Apoi prin slujbele cu sobor si cantarile frumoase ale calugarilor cernicani studenti, Manastirea Antim a inceput sa se contureze ca un modest loc de evlavie pentru multi credinciosi ai Capitalei.

6. Cum era viata duhovniceasca prin manastirile noastre acum o jumatate de secol ?

Manastirile prin care am trait acum o jumatate de veac, cm populate cu numerosi calugari si frati de la 50 pana la 200 de suflete in fiecare obste calugareasca. Erau adevarate familii duhovnicesti. Fratii noi care intrau in manastire intalneau frati mai vechi in uniforma calugareasca, cu incepatura de barba, cu bune deprinderi si ascultari in ateliere si la strana si cu multi parinti imbunatatiti care, in simplitatea si dragostea lor, ne ajutau cu sfatul, cu blandetea, ori numai cu viata lor curata si smerita, sa traim dupa chipul vietii lor.

7. Cum ajutau pe atunci manastirile noastre la mentinerea evlaviei ortodoxe strabune in randul credinciosilor ?

In posturi, in Duminici si sarbatori, mai ales, veneau multi credinciosi la manastiri, fiind atrasi de slujbele frumoase savarsite in sobor cu multi preoti si diaconi si de cantarile alese ale calugarilor si fratilor la cele doua strane. Mai ales la privegheri si la slujbele cu sobor din sarbatori te simteai ca in cer. Nu-ti trebuia alta hrana si bucurie mai mare in viata. Slujbele frumoase din manastiri, dragostea calugarilor dintotdeauna, gazduirea credinciosilor la arhondarice, sfaturile date de duhovnici celor care veneau la ei pentru spovedanie, erau o foarte buna hrana pentru suflete, incat prin toate acestea, si mai ales prin slujbe si duhovnicie, se intretinea viata curata si bunacuviinta in casele credinciosilor nostri.

8. Cand ati terminat studiile de la Belle-Arte si teologie, si ce tezi de licenta ati sustinut ?

Studiiie teologice le-am inceput in anul 1932, la Seminarul Monahal de la Cernica, pe care le-an absolvit in 1940, si le-am continuat intre anii 1941-1945, ca student la Facultatea de Teologie din Bucuresti, intrucat paralel cu Teologia am absolvit si Academia de Arte Frumoase din Capitala, mi-am luat ca teza de licenta un subiect care aparline deopotriva si teologici si picturii bisericesti, intitulat ” Chipul Mantuitorului in iconografie “, privind pe Iisus Hristos in icoana si dincolo de icoana.
9. Ce parinti dubovnicesti mai sporiti ati cunoscut la Cernica in timpul studiiilor teologice ?

Mai intai am fost uimit de viata aspra, ascetica, a Ieroschimonahului Ghelasie, duhovnicul Manastirii Cernica. In preajma sa am simtit prezenta harului dumnezeiesc si mireasma sfinteniei din felul cum traia si cum ne povatuia pe calea mantuirii. Tot in Cernica am cunoscut pe Protosinghelul Fotie Petrescu, care m-a atras prin dragostea si bunatatea sa, care ii lumina chipul bland si ii inaripa sfaturile duhovnicesti. Aproape toti elevii Seminarului ne spovedeam la sfintia sa. Alti doi duhovnici iscusiti am cunoscut ceva mai tarziu : pe venerabilul parinte Gheorghe Rosca, mare cunoscator al Sfintei Scripturi si foarte bun sfatuitor duhovnicesc din Bucuresti; apoi pe parintele Ioan Culighin, duhovnic si dascal al rugaciunii inimii de renume, traitor la Cernica, un rugator autentic si iscusit lucrator al rugaciunii lui Iisus. De la amandoi, luam sfaturi si indemnuri pentru sporirea mea duhovniceasca si pentru viata de rugaciune.

10. Ca teolog si slujitor al Bisericii lui Hristos, ce considerati ca ati realizat mai important in viata ?

Atat in timpul studiilor, cat si dupa licenta, aflandu-ma in obstea Manastirii Antim, am participat activ la viata duhovniceasca ce se desfasura aici, ca slujitor si marturisitor al cuvantului lui Dumnezeu, ca duhovnic si apoi staret al manastirii, contribuind efectiv, cu darul lui Dumnezeu, la bunul mers al vietii duhovnicesti si gospodaresti a acestei manastiri. Nu pot afirma ca am realizat ceva important in viata decat ca, fiind intre ceilalti frati slujitori, m-am straduit sa intretin pacea, armonia si buna convietuire in obste, Precum si evlavia si buna desfasurare a slujbelor in biserica. Iar cand am fost solicitat de bolnavi si credinciosi niciodata nu i-am refuzat, nici i-am intristat cu ceva; ci am facut tot ce mi-a stat in putere sa-i folosesc, sa-i marturisesc, sa-i impac cu Dumnezeu si cu oamenii.
11. Dar ca pictor bisericesc, ce ati realizat mai deosebit ?

Am predat pictura la Seminariile Monahale din Manastiraa Neamt si Curtea de Arges; am lucrat si organizat ateliere de icoane si picturi de catapetesme la Manastirea Plumbuita si Schitul Maicilor, am pictat in fresca sintaur sau in colectiv de pictori, mai multe biserici manastiresti sau in sate, precum biserica mare din Pipirig, biserica Manastirii Agapia Veche, biserica mica din Manastirea Agafton, biserica mare din Manastirea Celic Dere, biserica Manastirii Radu Voda din Bucuresti si biserica Manastirii Dealu. De mai multi ani sunt in Comisia de Pictura Bisericeasca si lucrez personal, sau ajutat de ucenici, la restaurarea unor fresce sau picturi in ulei din manastirile monumente istorice, precum Catedrala Patriarhala, biserica Manastirii Antim si alte cateva. Am format mai multi ucenici astazi pictori buni in fresca, si am mai pictat o catedrala ortodoxa in orasul Hama din Siria. Prin toate acestea am cautat sa pun in valoare pictura bisericeasca traditionala, de care ne-am indepartat in ultima vreme, si sa impodobesc cat mai frumos posibil Casa lui Dumnezeu, Caruia i-am inchinat intreaga mea viata.

12. In ce fapte bune ati aflat mai multi pace, bucurie si mangaiere duhovniceasca ?

Pe toate acestea le-am simtit prezente in inima mea in timpul savarsirii Sfintei Liturghii, care ma inalta sufleteste cel mai mult. Apoi in timpul si dupa rugaciunea facuta cu luare aminte si cu umilinta; cand am ajutat material ori moral pe cei ce mi-au cerut ajutor; cand am reusit, cu darul lui Dumnezeu, sa dobandesc vreun suflet la pocainta si cand m-am aflat fara prihana in fapte si in cuvant fata de propria mea constiinta, unde stiu ca ma intalnesc cu Dumnezeu.
13. Intrucat cel mai mult iubiti Biserica, randuiala sfintelor slujbe, ce insemnatate are pentru Prea Cuviosia Voastra participarea regulatal la cele Sapte Laude si la Sfanta Liturghie ?

Sfintele slujbe zilnice, in general, si mai ales Sfanta Liturghie inseamna pentru mine odihna, bucurie, mantuire si impaeare cu Dumnezeu, cu constiinta si cu semenii, sub razele vindecatoare ale ” Soarelui Dreptatii “, Care potoleste si usuca izvorul patimilor din trupul si sufletul meu. Aceasta stare duhovniceasca continua daca, dupa Sfanta Liturghie, ma pot mentine in duhul adevaratei smerenii.

14. Ce insenmatate are predica, cuvantul de invatatura pentra formarea dubovniceasca a calugarilor si mirenilor ?

O predica si o cateheza buna, care se ocupa cu problemele reale ale ascultatorilor, fie ei calugari ori mireni, are adeseori darul de a trezi in noi starea de vinovatie in care ne aflam si de a pune inceput bun indreptariii noastre. De asemenea, prin citirea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti si prin predicarea cuvantului lui Dumnezeu, ni se largeste orizontul cunoasterii duhovnicesti si se creeaza in viata noastra o ambianta spirituala si putinta de a medita si de a ne ruga intr-o plinatate duhovniceasca.

15. Monahii sunt datori a predica cuvantul lui Dumnezeu ? Cum pot ei mai bine sa marturiseasca pe Hristos ?

Monahu, pran definitie si prin fagaduinta sunt inchinati lui Hristos : sunt persoane singuratice la propriu si la figurat, izolati pentru toata viata de lumea pacatului. Tot prin definitie, calugarul inseamna ” batran cu viata imbunatatita ” sau ” om indumnezeit “. Monahii sunt datori sa predice pe Hristos prin cuvant scris sau rostit, daca li se cere sau li se impune aceasta indatorire. Insa, sunt datori sa predice pe Hristos in once imprejurare, adica necontenit, prin propria lor viata traita dupa poruncile Sfintei Evanghelii. Aceasta porunca a lui Hristos de a fi lumina si sare a pamantului, adica de a fi pilda buna prin viata traita, atat in cat si in afara manastirii, este o indadatorire de toata viata, a fiecarui calugar dintotdeauna.
16. Care este cea mai buna fapta a calugarului ? Dar a mireanului ?

Cea mai buna fapta care se cere calugarului socot ca este sfintirea propriei sale vieti, in duh de smeredie. De asemenea, atat calugarului cat si mireanului ii este de folos dreapta socoteala in toate, care asigura un bun echilibru si calugarului si mireanului.

17. Care este cea mai inalta misiune evanghelica a manastirilor si calugarilor din zilele noastre ?

Misiunea cea mai inalta a manastirilor din vremea noastra, deci si a calugarilor, este de a duce o viata curata si sfanta, traind in pace si buna intelegere duhovniceasca; de a imprima temeinic rostul adanc al vietii crestine in viata oamneilor si de a fi oricand gata sa poata da raspuns bun si linistitor la toate intrebarile esentiale de care este framantata societatea noastra.

18. Care este rolul duhovnicului pentru calugari si mireni ?

Duhovnicul, in viata manastireasca si in cea de familie, are eerol de doctor sufletesc si calauza spre Hristos a sufletelor omenesti, pe calea cea stramta si spinoasa, dar si luminoasa a mantuirii.

19. De ce unii crestini adera la secte ?

In afara de motivele mai cunoscute, cred ca multi credinciosi trec la secte dintr-un fel de evlavie si dorinta de cunoastere a Sfintei Scripturi, stiind ca acolo li se citeste din Biblie, li se vorbeste despre Dumnezeu si canta impreuna. Adica, ei doresc si cauta ce nu pot avea suficient la preotul lor. Deci, pleaca din Biseriac din lipsa unui bun pastor si din lipsa unei catehizari si educatii religioase corespunzatoare evlaviei lor.

20. Ce ar trebui sa faca mai deosebit preotii si calugarii pentru oprirea prozelitismului sectar, pentru apararea credintei ortodoxe strabune ?

Pentru oprirea prozelitismului sectar, atat preotii xat si calugarii trebuie sa traiasca ei insisi o viata duhovniceasca, evanghelica, fara ed prihana, ceea ce stiu ca este foarte greu. Apoi, sa studieze temeinic abaterile sectelor, sa faca vizite acasa fratilor credinciosi loviti de secte; sa le vorbeasca bland din Sfanta Scriptura, aratandu-le adevarul, si sa le spuna de cate daruri se lipsesc nevenerand pe Mica Domnului, lipsindu-se de Sfintele Taine, necinstind Sfanta Cruce, icoanele, Biserica si sfintii, toate fiind absolut necesare pentru mantuire.

21. In ce masura reuseste arta, frumosul, pictura bisericeasca sa inalte sufletele credinciosilor spre Dumnezeu, spre o viata crestina mai aleasa ?

Pictura, in general, si pictura bisericeasca in special, ofera omului, credinciosului, un limbaj plastic, prin imagini si culori, pentru a exprima idei si realitati ale credintei noastre ortodoxe. Aceste adevaruri sunt exprimate de obicei prin cuvinte. Insa cuvintele, oricat ar fi de mestesugite, sunt adeseori neindestulatoare pentru a exprima realitati imateriale; pe cand prin imagini sau icoane, abstractiunile devin usor accesibile intelegerii omenesti.
Adevaruri crestine, ca Nasterea Domnului, Botezul, Patimile, Invierea si Inaltarea Domnului, Pogorarea Duhului Sfant, Raiul, iadul, etc, necesita multe pagini de text pentru a le imprima suficient in mintea ascultatorilor. Prin imagini insa, ele devin mai usoar intelese, pentru ca sunt imbracate intr-o forma materiala si simbolic-vizuala, proprie si accesibila naturii omenesti. Prin gingasia desenului, prin frumusetea si transparenta spiritualizata a culorilor, prin interiorizarea imaginilor si maiestria artistica, asemenea imagini murale sau icoane atrag si retin atentia credinciosilor, spunandu-le dintr-o data, fara efort, adevarul relatat in Evanghelie si Tradilie, induiosand si inaltand mintea cu usurinta la realitatile suprafiresti.

22. Care este scopul principal al picturii bisericesti in iconografia Bisericii Ortodoxe ?

Adevaratul scop al picturii bisericesti in traditia ortodoxa este de a crea un mediu propriu de meditatie si rugaciune credinciosului care se roaga, in scopul de a intelege si a trai mai adanc sfanta credinta crestina.
23. Ce ne invata Sfintii Parinti despre cultul Sfintelor Icoane ?

Teologia si cultul sfintelor icoane se bazeaza pe intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cuvantul Cel nevazut al Tatalui, Care, prin nasterea Sa din Sfanta Fecioara Maria, S-a imbracat in trup omenesc, asemenea noua, afara de pacat. In Dumnezeu-Omul intrupat, noi privim persoana a doua a Preasfintei Treimi, unind in Sine cele doua naturi : divina si umana. Deci, putem picta aceasta persoana, pentru ca are forma omeneasca.

In icoana Domnului noi marturisim trupul Sau indumnezeit, si recunoastem in icoana asemanarea cu prototipul, persoana divino-umana a Domnului. Prin sfintirea icoanei se stabileste relatia harica dintre icoana si prototip. Orice icoana are un nume, acela al prototipului, si este venerata pentru ca icoana vazuta de noi participa la prototip, adica la sfantul infatisat pe ea, care se afla transfigurat in imparatia lui Dumnezeu.
24. De ce combat sectele cultul Sfintelor Icoane ?

Sectele combat cultul Sfintelor Icoane pentru ca nu inteleg si nu vor sa inteleaga invatatura corecta despre intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si nici rostul divin al Maicii Domnului in actul intruparii. Daca si-ar insusi cu buna credinta dogma intruparii, cred ca ar deveni ortodocsi si ar disparea toate deosebirile de credinta dintre ei si noi.

25. De cand dateazi cele mai vechi icoane si picturi murale in Biserica ?

Cele mai vechi picturi murale ce se pastreaza pana astazi se afla in catacombele de la Roma si dateaza din secolul al II – lea, mai ales cele din catacombele lui Calist si Sebastian. Iar icoane pictate dintre cele mai vechi s-au descoperit in Siria, Armenia si Capadocia si dateaza din secolele II si III. Am vazut la Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Shiai una din cele mai mari colectii de icoane ortodoxe vechi, dintre care unele sunt din secolele V si VI.
26. Care sunt cele mai vestite icoane miraculoase din tara noastra si in ce conditii o icoana capata aceasta harisma ?

Cele mai vestite icoane din tara noastra sunt : Sfanta Ana de la Manastirea Bistrita – Neamt, Maica Domnului de la Manastirea Neamt, Maica Domnului de la Manastirea ” Dintr-un Lemn “. Apoi, Maica Domnului de la Manastirea Celic – Tulcea, Maica Domnului de la Nicula – Clui, Maica Domnului de la Trifanesti-Roman etc.

Orice icoana isi are harisma ei, datorita sfantului infatisat pe ea si harului dumnezeiesc transmis icoanei prin sfintirea ei. Totusi, la aceasta au o deosebita importanta si conditiile morale in care este pictata o icoana. Daca pictorul respectiv este un om profund credincios, daca posteste si se roaga la inceputul si in timpul lucrului, daca duce o viata de curatie sufleteasca si trupeasca si daca, bineinteles, Dumnezeu binevoieste sa reverse belsug de har asupra acelei icoane. Astfel, ea poate deveni o icoana miraculoasa facatoare de minuni, care vindeca bolile si alina nevoile si suferintele omenesti, pe masura credintei fiecaruia.

27. Cate biserici ati pictat in tari si in strainatate ?

Impreuna cu cativa ucenici si colegi de breasla, am pictat in tara peste 25 de biserici, in fresca si tempera, dintre care 6 pictate integral, iar restul restaurate. In strainatate am pictat integral trei biserici. Toate acestea in timp de 47 de ani, de cand am primit calificarea de pictor bisericesc.
28. Ce trebuie facut pentru ca pictura bisericeasca sa-si atintaa scopul spirituai traditional ?

Pentru ca pictura bisericeasca sa-si atinga scopul de a face vizibila prin imagini imparatia lui Dumnezeu in universul pictural al oricarei biserici, ar trebui ca pictorii bisericesti sa cunoasca mai bina teologia icoanei si iconografia ortodoxa. Apoi sa-si insuseasca temeinic desenul si cromatica in stilul rasaritean bizantin, inspirandu-se din pictura in fresca a vechilor noastre biserici, cum sunt : Voronetul, Moldovita, Humor, Sucevita si altele, care sunt adevarate capodopere mondiale. De asemenea, pictorii bisericesti sa-si acorde talentul si cunostintele lor cu o mai profunda credinta in Dumnezeu, cu o viata morala exemplara, potrivita cu lucrul sfant pe care il savarsesc si sa cunoasca mai bine vietile sfintilor si teologia cu toate simbolurile ei.

29. Care este concluzia Prea Cuviosiei Voastre despre pictura bisericeasca romaneasca de astazi ?

Am pierdut marea traditie a picturii si frescelor de valoare mondiala din secolul XVI realizata de pictori autohtoni la noi, care este cea din nordul Moldovei, mai ales. Scoala de pictura bisericeasca 22 romaneasca a intrat in decadenta de pe la inceputul secolului XIX, cand, sub influenta picturii realiste, ne-am indepartat de pictura traditionala ortodoxa de factura bizantina.
30. De incheiere, ce sfaturi duhovnicesti adresati pe aceasta cale fiilor duhovnicesti ai Prea Cuviosiei Voastre ?

Sa asculte si sa puna in practica sfaturile date in numele lui Hristos, sa iubeasca cel mai mult Biserica, slujbele, cartile sfinte si pe cei ce sunt in suferinta, si sa se roage si pentru mine.

sursa
http://sofianboghiu.blogspot.ro

DESPRE JUDECATA CEA DE APOI

CU SOFIAN BUGHIU
Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla acum. Va veni o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care si cerul si pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora aceea, va fi transformat, va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali, cum suntem fiecare din noi, vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti, oameni nestricaciosi; materia aceasta care este in noi se va transfigura. Aceste lucruri par de necrezut, insa asa va fi.

Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de sfarsit.

Asa dar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.

Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa de judecata ! Este o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una obsteasca, la sfarsitul lumii. Judecata particulara este numita si provizorie, pentru ca este judecat numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea aceasta. Sufletul isi are viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte bune, fac si fapte rele.

De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata impreuna cu trupul, fie in fapte bune, fie in fapte rele.

La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra - a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si va avea un rol foarte important.

Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata viata aceasta. Chiar daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la fapte urate, murdare, care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a intrupat pentru noi anume, ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu in intuneric. Ori diavolii sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata lumea sa mearga pe calea lor, dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in fel de fel de pacate urate - toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga impotriva lui Dumnezeu.

Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne conving pe noi, oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat diavolii ne baga in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar dupa aceea, la judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta rea. Ingerii lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia dintre noi vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate momentele in care ne-am pocait.

Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente cand se caieste ca face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta mustrare de constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa renunte la viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui Dumnezeu.

Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre facute in smerenie si in dragoste.

Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.

La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici rasplata definitiva, pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai cu sufletul lui, ci a facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata universala la sfarsitul istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre bune sau rele.

Ce se intampla cu persoanele care mor, buni sau rai ? Ce rol are Biserica noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?

Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.

Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel bogat care se lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si spune Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul a intrat in iad, iar Lazar, saracul necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia care era sub el.

Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care rabda, saracii care sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata mizeria ce este asupra lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de la tara foarte multe persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit -, insa tarani cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si in cursul zilei, care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei care de obicei merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.

De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne ajute, suntem foarte dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa aceasta milostenie nu are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie facuta cu interes, pentru a parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca milostenie. Milostenia care este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta, adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.

Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste, oamenii care ce au fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor; care s-au cait, care s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin spovedanie, pacatele noastre se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte rele de la noi. Se sterg, daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.

Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin la spovedanie tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei pentru pacatele lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa Iisus si suferea. El recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat, nu are nici o vinovatie, pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti pentru faptele lor acolo. Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a facut in viata si marturisirea aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos, l-a invrednicit de acel raspuns din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si saracul Lazar, in ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste judecati, de judecata particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei lumii.

Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de tot felul, pacate trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat, care a intrat si a fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica homosexualitatea, acestea degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si pedeapsa Sodomei si a Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau avorturile, care sunt mari crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va vedea fata lui Dumnezeu la Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul din parabola cu saracul Lazar.

In " Infernul " lui Dante - poate ati citit aceasta carte -, iadul este gandit ca un con urias, un con larg si in frma de palnie, unde cei osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul mai ales foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut constiinta indreptata pe calea cea buna.

In acest " pridvor " al iadului - partea de la suprafata -, a stat poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii si dreptii din Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost ucis inainte de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel profetii cei curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot acolo, pentru ca Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul Mihail cand au fost scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de Mantuitorul Hristos la inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine in rai ! Si, intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se coboara in adancurile iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest " pridvor " al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu au gresit asa de puternic.

In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si faptele bune, faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales rugaciunile de la Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se jertfeste aievea, in chip nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre. De aceea avem Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune si sfintenia trupului. Acestea sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne izbavim de aceasta urgie de la sfarsitul vietii noastre si mai ales de la sfarsitul lumii.

Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu sfintii.

Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o veneram si ne indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte, cum ar fi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore, acesti sfinti, populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de fata. Pentru ca icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o ferestruica pe sfantul pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui Dumnezeu si noi suntem aici si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul coboara aievea, in chip nevazut si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt sincere si daca sunt indreptate cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca sunt multe persoane care se roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri. Adeseori nici nu stie ce rugaciuni a spus.

Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt ascultate pentru ca nu sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta Care stie tot ce facem, stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste cu aceasta prezenta a lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica Domnului. Dar cand mintea noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude nimeni. Bati ca intr-un lemn si nimeni nu-ti raspunde.

Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina. Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor, sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.

Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare, cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar, cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.

Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va fi, Sfantul Apostol Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care spune ca Dumnezeu amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai multi dintre cei pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui Dumnezeu si-si schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui Dumnezeu, ca omul nu este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a intrupat Dumnezeu, ca sa ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi ca sa mostenim vesnicia in lumina, nu in chinuri.

La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului nostru, ce le-am facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care angajeaza pe unii in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste pagini din Noul Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din Sfantul Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii, ne umplem de Duh Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata din rea in buna. Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre patimi, spre stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de osanda.

Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet, pe care o citesc multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste pacatosi din ce in ce mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor, ii influenteaza sa creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti oameni, care vor fi la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara indoiala ca vor avea parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con, acestui iad blestemat. Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au ajutat, care s-au milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au facut fapte bune sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care au facut fapte bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi are trupul sau. Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat asa cum a fost.

De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au curajul... Nu stim daca Toma a pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana Mantuitorului, dar s-a convins ca este acelasi Iisus, Care a fost inainte Invatatorul lor. Asadar oamenii vor ramane si vor razbate prin inviere asa cum au fost in viata pamanteasca, afara de un singur lucru : vor fi transfigurati. Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca materia nu-i mai impiedica. Cum citim in Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra in mijlocul lor, prin usile incuiate, cand ucenicii erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde incepe masa cu cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma in Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.

Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si pacatosi si drepti. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul este inviat ca prin el sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru viata lor netrebnica, zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor primi direct si corect pretul vietii lor pamantesti.

Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu. A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia, pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.

Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si trupurile bune, ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav, foarte greu, pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad. Vor suferi in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului. Constiinta in acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte prezenta. Iti vin valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te mustra, te doare aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si fapte bune in viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice facute in viata aceasta pamanteasca.

De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte stangace, despre felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu, afland din Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios propria viata pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate. Dar cati isi bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste amenintari, aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara margini din rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea lui Dumnezeu, vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care au murit pentru Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie. Acestui batran dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a fost muncit -, ii smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in loc sa-i blesteme, le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca sfasiati acest trup batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul bucuriei, trupul veseliei, pentru vesnicie "!

DESPRE JUDECATA CEA DE APOI

CU  ARHIMANDRITUL  SOFIAN BUGHIU
Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla acum. Va veni o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care si cerul si pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora aceea, va fi transformat, va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali, cum suntem fiecare din noi, vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti, oameni nestricaciosi; materia aceasta care este in noi se va transfigura. Aceste lucruri par de necrezut, insa asa va fi.

Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de sfarsit.

Asadar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.

Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa de judecata ! Este o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una obsteasca, la sfarsitul lumii. Judecata particulara este numita si provizorie, pentru ca este judecat numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea aceasta. Sufletul isi are viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte bune, fac si fapte rele.

De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata impreuna cu trupul, fie in fapte bune, fie in fapte rele.

La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra - a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si va avea un rol foarte important.

Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata viata aceasta. Chiar daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la fapte urate, murdare, care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a intrupat pentru noi anume, ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu in intuneric. Ori diavolii sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata lumea sa mearga pe calea lor, dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in fel de fel de pacate urate - toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga impotriva lui Dumnezeu.

Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne conving pe noi, oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat diavolii ne baga in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar dupa aceea, la judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta rea. Ingerii lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia dintre noi vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate momentele in care ne-am pocait.

Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente cand se caieste ca face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta mustrare de constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa renunte la viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui Dumnezeu.

Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre facute in smerenie si in dragoste.

Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.

La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici rasplata definitiva, pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai cu sufletul lui, ci a facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata universala la sfarsitul istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre bune sau rele.

Ce se intampla cu persoanele care mor, buni sau rai ?
 Ce rol are Biserica noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?

Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.

Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel bogat care se lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si spune Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul a intrat in iad, iar Lazar, saracul necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia care era sub el.

Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care rabda, saracii care sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata mizeria ce este asupra lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de la tara foarte multe persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit -, insa tarani cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si in cursul zilei, care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei care de obicei merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.

De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne ajute, suntem foarte dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa aceasta milostenie nu are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie facuta cu interes, pentru a parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca milostenie. Milostenia care este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta, adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.

Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste, oamenii care ce au fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor; care s-au cait, care s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin spovedanie, pacatele noastre se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte rele de la noi. Se sterg, daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.

Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin la spovedanie tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei pentru pacatele lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa Iisus si suferea. El recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat, nu are nici o vinovatie, pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti pentru faptele lor acolo. Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a facut in viata si marturisirea aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos, l-a invrednicit de acel raspuns din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si saracul Lazar, in ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste judecati, de judecata particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei lumii.

Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de tot felul, pacate trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat, care a intrat si a fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica homosexualitatea, acestea degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si pedeapsa Sodomei si a Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau avorturile, care sunt mari crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va vedea fata lui Dumnezeu la Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul din parabola cu saracul Lazar.

In " Infernul " lui Dante - poate ati citit aceasta carte -, iadul este gandit ca un con urias, un con larg si in frma de palnie, unde cei osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul mai ales foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut constiinta indreptata pe calea cea buna.

In acest " pridvor " al iadului - partea de la suprafata -, a stat poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii si dreptii din Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost ucis inainte de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel profetii cei curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot acolo, pentru ca Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul Mihail cand au fost scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de Mantuitorul Hristos la inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine in rai ! Si, intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se coboara in adancurile iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest " pridvor " al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu au gresit asa de puternic.

In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si faptele bune, faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales rugaciunile de la Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se jertfeste aievea, in chip nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre. De aceea avem Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune si sfintenia trupului. Acestea sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne izbavim de aceasta urgie de la sfarsitul vietii noastre si mai ales de la sfarsitul lumii.

Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu sfintii.

Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o veneram si ne indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte, cum ar fi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore, acesti sfinti, populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de fata. Pentru ca icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o ferestruica pe sfantul pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui Dumnezeu si noi suntem aici si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul coboara aievea, in chip nevazut si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt sincere si daca sunt indreptate cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca sunt multe persoane care se roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri. Adeseori nici nu stie ce rugaciuni a spus.

Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt ascultate pentru ca nu sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta Care stie tot ce facem, stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste cu aceasta prezenta a lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica Domnului. Dar cand mintea noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude nimeni. Bati ca intr-un lemn si nimeni nu-ti raspunde.

Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina. Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor, sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.

Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare, cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar, cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.

Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va fi, Sfantul Apostol Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care spune ca Dumnezeu amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai multi dintre cei pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui Dumnezeu si-si schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui Dumnezeu, ca omul nu este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a intrupat Dumnezeu, ca sa ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi ca sa mostenim vesnicia in lumina, nu in chinuri.

La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului nostru, ce le-am facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care angajeaza pe unii in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste pagini din Noul Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din Sfantul Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii, ne umplem de Duh Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata din rea in buna. Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre patimi, spre stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de osanda.

Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet, pe care o citesc multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste pacatosi din ce in ce mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor, ii influenteaza sa creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti oameni, care vor fi la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara indoiala ca vor avea parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con, acestui iad blestemat. Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au ajutat, care s-au milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au facut fapte bune sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care au facut fapte bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi are trupul sau. Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat asa cum a fost.

De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au curajul... Nu stim daca Toma a pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana Mantuitorului, dar s-a convins ca este acelasi Iisus, Care a fost inainte Invatatorul lor. Asadar oamenii vor ramane si vor razbate prin inviere asa cum au fost in viata pamanteasca, afara de un singur lucru : vor fi transfigurati. Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca materia nu-i mai impiedica. Cum citim in Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra in mijlocul lor, prin usile incuiate, cand ucenicii erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde incepe masa cu cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma in Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.

Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si pacatosi si drepti. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul este inviat ca prin el sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru viata lor netrebnica, zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor primi direct si corect pretul vietii lor pamantesti.

Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu. A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia, pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.

Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si trupurile bune, ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav, foarte greu, pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad. Vor suferi in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului. Constiinta in acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte prezenta. Iti vin valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te mustra, te doare aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si fapte bune in viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice facute in viata aceasta pamanteasca.

De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte stangace, despre felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu, afland din Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios propria viata pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate. Dar cati isi bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste amenintari, aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara margini din rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea lui Dumnezeu, vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care au murit pentru Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie. Acestui batran dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a fost muncit -, ii smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in loc sa-i blesteme, le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca sfasiati acest trup batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul bucuriei, trupul veseliei, pentru vesnicie "!