🙏🏽 În luna august, în ziua a paisprezecea, facem înainteprăznuirea Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria.
🙏🏽 Sfinte Proorocule Miheia din seminția lui Efraim, care ai trăit pe vremea proorocului Ilie (secolul al VIII-lea), Sfinte Sfințite Mucenice Marcel, episcopul Apamiei (+ 389), Sfinte Mucenice Ursichie, care te-ai săvârșit prin sabie (secolul al IV-lea), Sfinte Mucenice Luchie ostașul, care te-ai săvârșit prin foc, Sfinte Mucenice Simeon din Trapezunt, care ai mărturisit la Constantinopol și care te-ai săvârșit prin sugrumare (+ 1653), Sfinte Proorocule Miheia din Marasi, care ai trăit pe vremea proorocului Isaia, în timpul domniei regilor Iotam, Ahaz și Iezechia (secolul al VII-lea î.d.Hr.), Sfinte Mucenice Eusebiu, preot mărturisitor din Roma (+ 357), Sfinte Sfințite Mucenice Orosie, preot din Spania care ai pătimit la Roma (+ 357), Sfinte Cuvioase Fachanan, egumen în Irlanda (+ 600), Sfinte Cuvioase Werenfrid, monah din Anglia, propovaduitor în Olanda (+760), Sfinte Cuvioase Eberhard, stareț la Einsiedeln în Elveția (+ 958), Sfinte Ierarhe Anastasie, arhiepiscop de Eszterzom în Ungaria (+ 1006), Sfinte Cuvioase Alexandru, mărturisitor în Rusia (+1961), toți Sfinții Mucenici din Georgia, care ați suferit sub regimul totalitar ateist (secolul XX), și Sfinte Cuvioase Teodosie de la Pecerska (+ 1074), a cărui mutare a moaștelor în anul 1091 o pomenim, ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Popoare, înainte dănţuiţi, din mâini bătând cu credinţă şi cu dragoste vă adunaţi astăzi bucurându-vă şi luminat cântaţi toţi cu veselie. Că Maica lui Dumnezeu urmează să treacă de la cele pământeşti la cele de sus cu preamărire. Pe aceea cu cântări pururea să o mărim că este Născătoare de Dumnezeu.
🙏🏽 Pe tine locaş curat şi fără prihană aflându-te Darul Duhului, întru tine s-a sălăşluit; şi ca să spui luminat cele viitoare ca cele de acum, ţi-a ridicat sufletul tău, Prorocule Miheea propovăduitor al lui Hristos. Pentru aceasta, nu înceta să te rogi pentru noi, cei ce cinstim după vrednicie mărită pomenirea ta.
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.