PĂRINTELE IERODIACON VISARION IUGULESCU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Părintele Ierodiacon Visarion Iugulescu este unul din marii misionari ai Bisericii Ortodoxe Române din ultimele decenii, un mărturisitor şi adânc trăitor al credinţei ortodoxe.

Lucrarea sa misionară, desfăşurată cu râvnă şi dragoste înflăcărată, pe linia celei mai pure tradiţii creştin-ortodoxe, a avut impact asupra unei mase mari de credincioşi.

Cuvântul său vibrant şi magnetic a atras la o viaţă nouă, duhovnicească, mii de suflete, în special tineri, care au venit la lumina lui Hristos, umplând bisericile, ceea ce l-a făcut pe un cunoscut ierarh ortodox să-l numească “un miracol al zilelor noastre”.

Efortul său susţinut pentru renaşterea spirituală a credincioşilor a avut ca bază învăţătura Sfinţilor Părinţi.

Se naşte la Brăneşti, jud. Dâmboviţa, în luna octombrie 1922, primind la botez numele de Vasile. Încă de copil a avut înclinaţii spre activitatea misionar-duhovnicească. Iubea foarte mult biserica, era aprins în credinţă, se instruia citind operele Sfinţilor Părinţi, fiind animat de dorinţa de a şti cât mai multe învăţături pentru mântuirea sufletului.

A luat contact cu misionarii creştini care străbăteau satele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Mergea împreună cu ei din sat în sat şi în multe biserici, chiar tânăr fiind, ţinea predici şi întărea credinţa în popor. Picta troiţe şi icoane pentru ajutor misionar şi îşi petrecea viaţa sfătuind şi îndrumând pe creştini pe calea Domnului.

În timpul războiului este luat militar la Braşov, la cavalerie, fiind impresionat de disciplina din armată. Duminica, când ostaşii mergeau la biserică împreună cu ofiţerii, cânta la strană şi, cu învoirea preotului, predica în prezenţa ofiţerilor şi ostaşilor. Pleacă pe front în Rusia, unde, în timpul luptelor este luat prizonier, împreună cu ostaşii companiei. În drum spre lagărele din Siberia reuşeşte să fugă, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi se întoarce în ţară.

După eliberare s-a retras în părţile Braşovului unde a cunoscut mulţi părinţi duhovniceşti, misionari autorizaţi ce propăvăduiau în toată ţara.

Între 1948-1950, zi de zi, a făcut misionarism cu părintele Damaschin (fost stareţ al mânăstirii Lainici), până ce autorităţile le-au interzis, luând măsuri drastice. Părintele Damaschin, apreciind predicile sale şi plăcându-i hotărârea şi starea sa sufletească, l-a recomandat mitropolitului Irineu Mihălcescu şi, astfel, primeşte hirotesia de ipodiacon misionar la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Avea vârsta de 28 de ani.

Între timp cunoaşte asociaţia misionară ortodoxă “Patriarhul Miron” din Bucureşti, pe părintele Iosif Gafton, pe scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu, pe Vasile Ionescu, pe părintele Toma Gherasimescu de la “Mărgăritarele lumii”, unul din cei mai mari misionari din ţară.

Simţind nevoia de linişte şi, totodată, dorind viaţa pustnicească, se retrage în munţii Reteiului, dar Dumnezeu îl trimite din nou în lume şi este hirotonisit ierodiacon, cu numele Visarion, pentru mânăstirea Balaciu, de Prea Sfinţitul episcop Antim Angelescu al Buzăului, pe 25 decembrie 1950 la catedrala episcopală din Buzău.

Aici, cu binecuvântarea stareţului a desfăşurat aceeaşi activitate de întărire sufletească, făcându-şi mulţi ucenici. Mulţi dintre ucenicii dânsului au devenit călugări, diaconi, preoţi, stareţi de mânăstiri. Amintim aici pe părintele protosinghel Ilarion Lupaşcu, fost stareţ al schitului românesc “Prodromul” de la sfântul munte Athos.

De la Balaciu e cerut de mitropolitul Efrem la mânăstirea Cernica, unde vine cu un număr însemnat de ucenici. Urmează cursurile de ghizi şi e repartizat ca ghid la mânăstirea Snagov.

În anul 1960 este afectat de acel odios decret prin care se dispunea închiderea unor mânăstiri şi scoaterea călugărilor tineri din mânăstiri. Funcţionează pe post de cântăreţ la mai multe biserici.

În anul 1973 se stabileşte la biserica Sf. Nicolae-Sârbi din Bucureşti, unde timp de 10 ani a desfăşurat o neobosită activitate duhovnicească, vestind cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, alinând, mângâind suflete zbuciumate, mustrând cu blândeţe, îndreptând sufletele spre Hristos.

Impresiona prin vocea sa îngerească care era predestinată rugăciunilor şi psalmodierii, intona la strană cântările bisericeşti ca nimeni altul şi, mai ales, trezea conştiinţele prin puterea adevărurilor conţinute în predicile pe care le rostea din faţa sfântului Altar.

Cu ochii blânzi şi isteţi, cu faţa angelică şi chipul monahicesc, părintele Visarion trăda o mare trăire. O lumină ca a sfinţiei sale nu putea fi ascunsă sub obroc şi, în scurt timp, se adună în juru-i o mulţime de tineri, biserica începu să se umple de lume şi să devină neîncăpătoare.

Mulţi din cei împovăraţi de păcate, care intrau în contact cu sfinţia sa, oricâte vicii ar fi avut, se transformau, renăşteau în nişte oameni însănătoşiţi sufleteşte.

Sfinţia sa împărţea în dar, cu generozitate cruciuliţe, icoane, cărţi religioase cu învăţături sfinte, vieţi de sfinţi, rugăciuni, cărţi care în vremea aceea erau mărgăritare de mult preţ şi cu anevoie de găsit, casete cu predici ziditoare de suflet, predici care erau înregistrate de credincioşi în timpul slujbelor. Multe din aceste lucruri erau greu de procurat şi cu mari sacrificii.

Era înzestrat şi cu darul picturii. Multe din icoanele pictate de sfinţia sa împodobesc şi astăzi casele creştinilor sau diferite biserici unde au fost donate.

Despre sine, îi plăcea mai mult să afirme că este un “pictor de suflete”.

Actele caritabile făcute împreună cu credincioşii, în funcţie de împrejurările de atunci şi de posibilităţi, vizau spitalele, azilele de bătâni, orfelinatele, familiile cu situaţii materiale precare, copii nebotezaţi de la casele de copii, care erau botezaţi, persoane decedate care nu aveau pe nimeni să le facă înmormântare.

De asemenea, persoanele care aveau talent (muzică, pictură, sculptură, poezie, etc.) erau încurajate să-şi pună “talantul” în slujba Domnului.

Treptat, acţiunile dânsului au stârnit invidia multora care nu se puteau ridica la aceeaşi înălţime şi, în urma unor uneltiri, în 1983, urmează anchete, interogatorii, interzicerea dreptului de a mai predica.

Deşi nu a fost găsit vinovat cu nimic, din acel moment, i s-a interzis accesul în biserică şi i s-a impus pensionarea, forţat.

Moment greu, atât pentru sfinţia sa cât şi pentru credincioşii care erau tulburaţi de nedreptatea ce i se făcuse. Dragostea puternică de Dumnezeu l-a făcut să primească cu demnitate şi bărbăţie încercările.

Credincioşii care îl urmaseră s-au răspândit pe la mai multe biserici, răspunzând solicitărilor preoţilor şi creându-se în biserici focare de credinţă, care radiau şi celor din jur.

Acţionând cu multă înţelepciune, îşi desfăşoară acum lucrarea misionară acoperit, ca “în catacombe”, potrivit conjuncturii şi posibilităţilor vremii.

Datorită condiţiilor de viaţă şi încercărilor prin care a trecut sănătatea sfinţiei sale s-a zdruncinat mult.

După evenimentele din decembrie 1989 s-a creat mai mult spaţiu de lucru pe plan duhovnicesc. Are acum posibilitatea să facă o catehizare vastă, procedând cu abilitate şi răspândind cuvântul lui Dumnezeu în mase mari de auditori.

Este invitat de mulţi preoţi, atât din Bucureşti cât şi din provincie şi ţine predici în multe biserici, predici apreciate cu superlative şi care aveau menirea de a lumina mintea, a întări voinţa şi a sensibiliza sentimentele pentru primirea lui Hristos în suflet.

S-au continuat şi în această perioadă acţiunile practice în slujba Bisericii, şi cele caritabile şi s-a răspuns solicitărilor venite din partea preoţilor. Ucenici cu zel misionar au desfăşurat cu succes acţiuni misionare cu ajutorul unor filme religioase pe diapozitive, insoţite de comentarii care înfiorau şi făceau să vibreze adâncurile fiinţei.

Împreună cu ucenicii apropiaţi a scos revista “Pâine şi apă pentru suflet”, foarte căutată şi apreciată de credincioşii Bisericii noastre, adresată tuturor celor care vor să cunoască şi să trăiască credinţa ortodoxă.

În tot ce a întreprins a demonstrat o mare cunoaştere a sufletului omenesc pe care l-a dominat cu iubire adâncă.

Activitatea părintelui Visarion în cadrul Bisericii lui Hristos, zelul său misionar, asemenea unui adevărat apostol, stăruinţa sa pentru luminarea sufletelor şi renaşterea spirituală a credincioşilor, au avut un răsunet puternic în rândul credincioşilor Bisericii noastre ortodoxe.

Puternica sa personalitatea rămâne vie în inimile celor care îl admirăm şi iubim.

Din învățăturile și îndemnurile părintelui Visarion Iugulescu

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

"Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la Dumnezeu direct, fără nici o mijlocire.

Căci aşa cum vrăjile şi farmecele au cea mai mare putere în timpul nopţii, tot aşa şi rugăciunea are o putere foarte mare şi este o jertfă bine plăcută înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că faci o osteneală foarte mare să te trezești în miez de noapte. Noaptea, mintea este limpede și detașată de orice grijă lumească din timpul zilei, iar rugăciunea ta va fi curată și rostită cu atenție și înflăcărare. Roagă-te pentru iertarea păcatelor, roagă-te pentru întreaga lume, fă metanii cât poți, plângi, căci diavolii sunt îngroziți de oamenii care-și plâng păcatele și pun hotărâre temeinică de a nu mai păcătui. Metaniile sunt ca o sabie care taie și scot păcatele, lacrimile le spală, iar rugăciunea umple de virtuți."

(Extras din învățăturile și îndemnurile părintelui Visarion Iugulescu)

A C A T I S T U L CUVIOSULUI PĂRINTE VISARION

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

DE LA MĂNĂSTIRILE BALACIU ŞI CERNICA

24 mai

  

După obişnuitul început, se zic Condacele şi Icoasele:

Condacul 1

Ca o trâmbiţă a Cerului, mare predicator şi mărturisitor neobosit al credinţei celei drepte a lui Hristos te-ai arătat pe pământ românesc, Cuvioase Părinte Visarion, propovăduind cuvântul Domnului pentru trezirea şi mântuirea sufletelor noastre. Drept aceea, dând slavă lui Dumnezeu, poporul care te-a cunoscut şi ţi-a urmat învăţătura îţi strigă cu recunoştinţă: Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Icosul 1

Iubind biserica din copilărie, Cuvioase Părinte, ai mers la sfintele slujbe din satul natal Brăneşti, precum şi la duhovnicescul părinte Haralambie din Sturzeni, unde ai auzit cuvintele Mântuitorului, Care zice: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”. De aceea, înflăcărat de cuvintele Evangheliei lui Hristos, simţind şi binechivernisind darurile primite, ai dorit a te face ostaşul lui Hristos şi, întrarmându-te cu armura lui Dumnezeu, cu scutul credinţei şi cu sabia Duhului, te-ai făcut propovăduitor şi apărător al dreptei credinţe în vremuri de prigoană, pentru care îţi cântăm aşa:

Bucură-te, foc de fulger ce se-nalţă din Brăneşti;

Bucură-te, grai de tunet al credinţei strămoşeşti;

Bucură-te, că eşti glasul care chemi la mântuire;

Bucură-te, temelie pentru-o grabnică trezire;

Bucură-te, trâmbiţă de aur din tezaurul României;

Bucură-te, limbă aprinsă a Ortodoxiei;

Bucură-te, strigarea din miezul nopţii, care anunţă venirea Mirelui;

Bucură-te, călăuză către uşa Raiului;

Bucură-te, măr înflorit, care ai adus lui Dumnezeu roadă bineplăcută;

Bucură-te, lucrător al faptei bune în taină făcută;

Bucură-te, pământule cel bun în care Semănătorul Hristos şi-a pus sămânţa;

Bucură-te, că pe oamenii cei simpli i-ai învăţat credinţa;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 2-lea

Fiind un vas ales a lui Dumnezeu şi luminător lumii, ca un alt Moise, în drumul cel drept spre Canaanul ceresc, ai trecut prin Marea Roşie a ateismului poporul care te-a urmat, hrănindu-l, în pustiul lumii acesteia, cu „Pâine şi apă pentru suflet”, cu mană cerească primită din Cer. Pentru aceasta, dându-I slavă lui Dumnezeu, Celui ce S-a milostivit de noi, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Însufleţit de învăţătura Sfinţilor Părinţii ai Bisericii, ai aflat de la Sfântul Grigorie Dialogul că „mai mare minune decât rugăciunea este propovăduirea cuvântului, adică a ajuta prin cuvântul învăţăturii, că a întoarce pe păcătoşi la pocăinţă, mai mult este, decât a învia un mort. Că întru înviere se scoală trupul şi iarăşi moare, iar întru pocăinţă se scoală sufletul, care vieţuieşte în veci”. Aprins de sfintele cuvinte, Cuvioase Părinte Visarion, din copilărie te-ai luptat, atât cu rugăciunea, cât şi cu propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, să învii pe morţii cei sufleteşti ai acestor vremuri, arătându-te mare făcător de minuni, pentru care îţi cântăm aşa:

Bucură-te, bogăţie de harisme minunate;

Bucură-te, că prin tine rod aduc în lume toate;

Bucură-te, că hrăneşti poporul cu a învăţăturilor mană cerească;

Bucură-te, că ai fost hărăzit de Domnul cu râvnă apostolească;

Bucură-te, lucrătorule vrednic în via lui Hristos;

Bucură-te, că doreşti lumii doar cele ce sunt de folos;

Bucură-te, că propovăduirea ta a fost mântuitoare;

Bucură-te, că predicile tale au ajuns la multe popoare;

Bucură-te, că ai aprins scânteia din cenuşa sufletelor reci;

Bucură-te, că ai aprins-o pentru viaţa cea de veci;

Bucură-te, bucium care anunţi venirea nopţii;

Bucură-te, trâmbiţă care învii sufletele din gheara morţii;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 3-lea

Având din botez numele de Vasile, din copilărie te-ai arătat, Părinte, a fi un ales al lui Dumnezeu, purtând cu zel numele Sfântului Vasile cel Mare, căci adunai copiii din satul natal, pentru a citi cărţi sfinte, pentru rugăciuni şi cântări. Iar de la vârsta de cincisprezece ani, casa şi curtea părinţilor tăi binecredincioşi, Mihalache şi Elisabeta, deveniseră neîncăpătoare de mulţimea tinerilor şi a bătrânilor, care, minunându-se de darul primit de Sus, veneau să-ţi asculte sfintele învăţături şi, împreună, să daţi slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ca un alt Pavel, chemat ai fost, Părinte Visarion, ca să lupţi, să suferi şi să propovăduieşti cuvântul Domnului pe meleaguri româneşti pline de spini, care dureros ţi-au sfâşiat cămaşa cea albă a sufletului şi ţi-au făcut picioarele numai zgârieturi şi sânge, din dragoste pentru Dumnezeu şi oameni. De aceea, mulţimea creştinilor aşa te laudă:

Bucură-te, că din pruncie ai fost ales de Dumnezeu;

Bucură-te, al credinţei ortodoxe corifeu;

Bucură-te, că de la cincisprezece ani ai învăţat poporul;

Bucură-te, că prin tine este slăvit Tatăl-Creatorul;

Bucură-te, că de la tine am învăţat să-L lăudăm pe Iisus-Mântuitorul;

Bucură-te, rug aprins, care ne îndemni să-L chemăm pe Duhul Sfânt-Sfinţitorul;

Bucură-te, că ne-ai învăţat să ne închinăm Treimii într-o unime;

Bucură-te, că ne-ai îndemnat să credem într-unul Dumnezeu închinat în Treime;

Bucură-te, că Treimea ne e pildă de unire;

Bucură-te, că Treimea ne îndeamnă la iubire;

Bucură-te, visterie pentru post si rugi fierbinţi;

Bucură-te, că-n lume fosta-i glasul Sfinţilor Părinţi;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

 Condacul al 4-lea

Moştenind patriotismul şi credinţa neamului tău, din îndemnul părinţilor duhovniceşti pe care i-ai cunoscut, în al doilea Război Mondial fiind luat militar la Braşov, la cavalerie, ca şi tatăl tău , în duminici predicai în prezenţa ofiţerilor şi a ostaşilor, cutremurându-se toată oştirea, iar oştile cereşti se minunau când cântai la strană, cu dragoste neţărmurită: Aliluia!

Icosul al 4-lea

 Fiind în luptele de pe front, moartea te-a urmărit pretutindeni, dar nu ai avut nicio zgârietură şi nici tu nu ai omorât pe nimeni. Sub ploaia gloanţelor cădeau, însă, mulţi din cei ce-L huleau pe Dumnezeu, iar ofiţerii se certau pentru tine, ca să te aibă aproape, crezând că aşa vor scăpa de moarte. Şi în anii de după război, moartea ţi-a ieşit iarăşi înainte, căci mergând către Părintele duhovnic Haralambie cu un grup de alţi cincizeci de tineri, autorităţile v-au închis la Târgovişte, din motive religioase, şi numai Dumnezeu te-a scăpat de sentinţa de a fi împuşcat. Înflăcăraţi de iubirea ta pentru ţară şi pentru Biserică, aşa te fericim:

Bucură-te, că unchii tăi Vasile, loan şi llie pentru ţară au murit;

Bucură-te, că şi tatăl tău, Mihalache, greu în luptă a fost rănit;

Bucură-te, ostaşule a lui Hristos îmbrăcat în armura Duhului Sfânt;

Bucură-te, că în oştirea Lui ai luptat până la mormânt;

Bucură-te, glăsuire a pricesnelor curate;

Bucură-te, că prin ele ai cules roade bogate;

Bucură-te, om al păcii, al iubirii şi-al răbdării;

Bucură-te, că ai urât glasul dezbinării;

Bucură-te, că urăşti al popoarelor război;

Bucură-te, că nu suferi nici războiul dintre noi;

Bucură-te, că izgoneşti duhul ce ne dezbină;

Bucură-te, că ne-ndemni s-avem inimă creştină;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 5-lea

Pe front, în urma luptelor crâncene, fiind luat prizonier tot regimentul din care făceai parte, Cuvioase Părinte, ofiţerii ruşi v-au luat armele şi caii, apoi aţi pornit-o încolonaţi spre lagărele ruseşti, spre tartarul Siberiei.

Obosit şi nemâncat de câteva zile, sub ameninţarea morţii, ca prin minune, ai reuşit să evadezi noaptea din coloană, din convoiul celor ce mergeau la pieire sigură, căci ţi-ai dorit pentru tot restul vieţii să te înrolezi, să lupţi în oastea Împăratului Cerurilor şi să-I cânţi de-a pururi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fost-ai toată viaţa în război, Părinte, atât cu vrăjmaşii văzuţi, cât şi cu cei nevăzuţi. Ca oştean ai fost chemat să aperi fruntariile ţării, iar ca monah ai apărat, cu darul lui Dumnezeu, hotarele sufletelor noastre şi ne-ai adus mereu aminte că oştile îngereşti ne feresc de rău şi se războiesc cu vrăjmaşul pentru noi. De aceea cu mulţumire îţi cântăm aşa:

Bucură-te, sabie ascuţită care tai păcatul din rădăcină;

Bucură-te, că, ridicării, multora le eşti pricină;

Bucură-te, ostaşule al lui Hristos, care te-ai luptat după lege;

Bucură-te, că n-ai suferit nicio fărădelege;

Bucură-te, atletul lui Hristos la maratonul mântuirii;

Bucură-te, că ai fost în lume un apostol al iubirii;

Bucură-te, că ai păzit hotarele legii împreună cu bunii îngeraşi;

Bucură-te, că ne-ai îndemnat să-l fim ai Domnului ostaşi;

Bucură-te, că ne-ai aprins inimile cu focul dragostei de Dumnezeu;

Bucură-te, că ne-ai îndemnat la smerenie mereu;

Bucură-te, mustrătorul neclintit al ereziei;

Bucură-te, stea strălucitoare pe bolta României;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 6-lea

După ce ai evadat din convoiul prizonierilor, în drum spre casă, prin multe primejdii ai trecut, Părinte Visarion, căci văzându-te pe câmp o escadrilă de avioane, de două ori a venit asupra ta şi a tras cu mitralierele, dar pe tine nu te-au vătămat cu nimic. Iar altădată, întâlnindu-te cu doi ofiţeri ruşi, iarăşi moartea ţi-a ieşit în faţă, căci unul dintre ofiţeri, sfătuit de duhul cel rău, i-a spus ofiţerului mai mare în grad să te împuşte, dar acesta, oprit fiind de o putere nevăzută, s-a arătat prietenos şi n-a vrut să-ţi curme zilele, pentru că ştia să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

      

Icosul al 6-lea

Mergând prin păduri şi câmpii, în drum spre locurile natale, fugar şi urmărit tot timpul de moarte, nemâncat de câteva zile, ai găsit în mijlocul câmpului, Părinte, un sac de colaci calzi. O, minunile Tale, Doamne! O, purtare de grijă a lui Dumnezeu! Cine ţi-a trimis acest sac de colaci, nefiind nici un sat în apropiere? Ce dovadă ne mai trebuie că eşti alesul lui Dumnezeu!? Oare pentru ce te păzea şi te pregătea Dumnezeu? De aceea, cu mare bucurie îţi cântăm:

Bucură-te, veselia celor ce te-au ascultat;

Bucură-te, tânguirea celor ce te-au defăimat;

Bucură-te, că a ta rugă în tot timpul e fierbinte;

Bucură-te, floare-aleasă din Grădina Maicii Sfinte;

Bucură-te, floare scumpă din buchetul românesc;

Bucură-te, binecuvântare pentru cinul creştinesc;

Bucură-te, că ai arătat poporului Tablele Legii celei noi;

Bucură-te, că ne pregăteşti pentru vremea de apoi;

Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu;

Bucură-te, că niciodată nu ai zis că-ţi este greu;

Bucură-te, înălţime a ortodoxiei trăite;

Bucură-te, adâncime a smereniei smerite;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 7-lea

Râvnind la cele duhovniceşti, ai pornit către Părintele Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus şi neavând tren în acel timp, te-ai urcat într-un camion militar rusesc de ocazie. Şoferul acestuia mergea cu mare viteză, spulberând tot ce întâlnea în cale. Iar tu, văzând pericolul în care erai, ai îngenuncheat în camion şi te-ai rugat Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, strigând: „Maica Domnului, scapă-mă!” Atunci, camionul s-a oprit în chip minunat, tu ai coborât, iar acesta plecând mai departe, s-a răsturnat în prăpastie. Văzând acestea, ai mulţumit Maicii Domnului şi lui Dumnezeu, strigând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Preacuvioase Părinte, şi în vreme de pace ai continuat să fii în război, dar într-un război nevăzut, cu puterile întunericului, mergând din sat în sat, ca misionar, împreună cu Părintele Damaschin de la Lainici, ţinând predici, pictând troiţe şi icoane pentru ajutor misionar şi prezentând poporului filmul cu Viaţa şi Patimile Domnului. Pentru râvna ta de neoprit, noi îţi aducem aceste laude:

Bucură-te, că ne predici despre al focului potop;

Bucură-te, prietenul marelui Arsenie de la Prislop;

Bucură-te, că Preacurata ţi-a venit în ajutor;

Bucură-te, că Maica Sfântă îndrăgeşte-al său popor;

Bucură-te, floarea cu bun miros din grădina Maicii Domnului;

Bucură-te, că eşti cu adevărat fiul Sionului;

Bucură-te, leagănul celor ce te-au cunoscut din tinereţe;

Bucură-te, reazem tare la încercata bătrâneţe;

Bucură-te, chezaşul mântuirii noastre;

Bucură-te, că ne îndemni să privim către zările albastre;

Bucură-te, că „Omul lui Dumnezeu” te-au numit cei ce ţi-au ascultat cuvântul;

Bucură-te, că al tău glas azi înconjură pământul;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 8-lea

Suindu-te pe scara virtuţilor şi dorind viaţă pustnicească, te-ai retras, Cuvioase Părinte, în Munţii Răteiului într-o peşteră ascunsă. Dar într-o noapte ai fost trezit din somn de o voce zguduitoare, care ţi-a zis: „Vasile, să pleci repede în lume să propovăduieşti, căci n-am pus darul Meu în tine ca să-l ascunzi în pietrele acestea. Alta este chemarea ta!”. Cunoscând că alta este voia lui Dumnezeu, te-ai supus, zicând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Revenind din nou în lume, Părinte, rănit de dragostea lui Hristos, ai luat crucea şi ai urmat Stăpânului pe calea desăvârşitei lepădări de lume, intrând ca vieţuitor în Mănăstirea Balaciu, unde ai primit numele de Visarion, după cum ţi se prevestise, loc în care ţi-ai făcut o mulţime de ucenici, care au devenit mai târziu slujitori ai lui Hristos pe care i-ai crescut cu multă dragoste şi i-ai hrănit cu sfintele învăţături, purtând cu bărbăţie crucea ucenicilor tăi. De aceea, împreună cu multe mănăstiri din ţară şi din Sfântul Munte, aşa îţi cântăm:

Bucură-te, că-n Balaciu i-ai născut pe mulţi din nou;

Bucură-te, al credinţei ortodoxe brav erou;

Bucură-te, că ierarhii Bisericii te-au numit „un misionar în timpuri grele”;

Bucură-te, că nu-ţi plac sufletele căldicele;

Bucură-te, pescar de oameni, care-n valuri pescuieşti;

Bucură-te, că din „mare” pescuit-ai mii de peşti;

Bucură-te, că pe ucenici „copilaşi” îi numeai;

Bucură-te, că pentru ei o mamă scumpă erai;

Bucură-te, că Mănăstirea Cernica ţi-a primit trupul obosit;

Bucură-te, că în mănăstire cu iubire-ai fost primit;

Bucură-te, că flori multe străjuiesc al tău mormânt;

Bucură-te, c-ai adus roadă însutită pe pământ;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 9-lea

Ritorii cei mult-vorbitori nu se pricep să spună cum tu, Cuvioase Părinte, nestudiind la şcolile cele înalte, dar plin de mireasma Duhului Sfânt, ai reuşit prin cuvânt să strângi la picioarele Crucii Domnului „oile cele pierdute ale casei lui Israel”, pe creştinii rătăciţi pe căile pierzării, care nu ştiau să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Venind mare prigoană peste cinul monahicesc, în anii grei ai regimului politic potrivnic lui Dumnezeu, care şi-a propus să slăbească Biserica dreptmăritoare, când monahii cei tineri au fost alungaţi din mănăstiri, iar mirenii persecutaţi, tu, Părinte, nu ai încetat a-ţi urma menirea încredinţată de Stăpânul Hristos şi ai rămas tot monah, în mijlocul lumii, iniţiind o lucrare misionară de răsunet, care a întărit Biserica, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu sub privirile prigonitorilor şi făcându-ţi mii şi mii de ucenici din rândul mirenilor, care cu bucurie te fericesc aşa:

Bucură-te, că ai studiat la şcoala Duhului Sfânt;

Bucură-te, că nu ai avut cetate stătătoare pe pământ;

Bucură-te, că te-ai învrednicit să porţi sus Sfântul Potir;

Bucură-te, suflet nobil, înveşmântat în mir;

Bucură-te, că ai teologhisit nestudiind teologia;

Bucură-te, stâlp de piatră ce susţii Ortodoxia;

Bucură-te, al Bisericii vrednic liturghisitor;

Bucură-te, glăsuire în suspin pentru popor;

Bucură-te, că ne-ai îndemnat să cercetăm Sfânta Scriptură;

Bucură-te, că pe Canoane e întemeiată a ta învăţătură;

Bucură-te, îndemnătorul unităţii în trăire;

Bucură-te, că unitatea e în har şi în iubire;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 10-lea

Spus-ai, Părinte, că Biserica este o corabie care ne duce la limanul cel sfânt şi are ca far credinţa, ca ancoră nădejdea şi ca busolă dragostea, că Sfânta Scriptură nu este numai învăţătură şi îndemn, ci este bunătate şi frumuseţe, iar ca un înţelept păstor, ştiind aceasta, ţi-ai păscut turma pe păşunea Evangheliei lui Hristos şi ai adăpat-o la Izvorul Vieţii. În dragoste şi în smerenie, îmbrăcat cu darurile Duhului Sfânt, ca o mamă duhovnicească, în Biserica Lui cea sfântă, ai fost mereu lângă ucenicii tăi, învăţându-i să-L slăvească pe Dumnezeu. Iar acum, Îl rogi pe Hristos să le pregătească locurile promise celor ce au lucrat şi te-au ascultat, cântând mereu lui Dumnezeu: Aliluia!

  

Icosul al 10-lea

Ştiut-ai, Părinte, să legi rânduiala liturgică şi tradiţia Bisericii cu viaţa noastră, căci cine poate spune cât ai suferit, câte lacrimi ai vărsat în rugăciune pentru cei ce ţi-au cerut ajutorul la vreme de ispită, de încercări şi de necazuri? Câte nu ai îndurat pentru fiii tăi duhovniceşti? Ca o lumânare aprinsă ai făcut lumină, jertfindu-te pe altarul dragostei! Chiar dacă ai plecat din această viaţă, trăieşti prin lucrarea ta şi prin fiii tăi duhovniceşti, căci înainte de adormirea ta ţi-ai pus ucenicii în rânduială, ca să ducă mai departe lucrarea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, de aceea noi aşa te lăudăm:

Bucură-te, că I-ai cerut Domnului să ţi-i trimită pe cei ce nu cunosc credinţa;

Bucură-te, că, primindu-i, i-ai învăţat pocăinţa;

Bucură-te, că toate pentru mântuire i-ai învăţat;

Bucură-te, bucuria mulţimii ucenicilor care te-au urmat;

Bucură-te, mireasmă dorită de cei ce te-au cunoscut;

Bucură-te, că pentru jertfa ta nimic nu ne-ai cerut;

Bucură-te, că ne-ai îndemnat să aducem sufletele rătăcite pe calea lui Hristos;

Bucură-te, mângâierea celor ce au încărunţit frumos;

Bucură-te, că mereu ne-ai îndemnat, zicând: „La lucru, fraţi si surori!”;

Bucură-te, frumuseţea slujbelor din sărbători;

Bucură-te, păstorul cel bun care te-ai jertfit pentru turmă;

Bucură-te, că ne-ai călăuzit pân’ la capăt, pân’ la urmă;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 11-lea

Ca pe o trâmbiţă a Judecăţii de Apoi te-a trimis Dumnezeu în lume, Părinte Visarion, ca să chemi poporul la pocăinţă, învăţându-l credinţa cea mântuitoare şi lucrarea desăvârşită a faptelor bune. De aceea, bătrânii din azile, părăsiţi de fiii lor, copiii din orfelinate, nebotezaţi şi abandonaţi de părinţii lor, cei adormiţi care n-au avut pe nimeni ca să-i îngroape, cei nemângâiaţi de nimeni în bolile şi singurătatea lor, pruncii ce au fost în pericol de a fi lepădaţi de maicile lor, bisericile pline de tineret şi toţi cei înviaţi din moartea păcatelor dau slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Punându-ţi sufletul pentru fiii tăi duhovniceşti, Părinte, ai pătimit dureri lăuntrice ca să-i naşti întru Hristos, căci pe toţi i-ai iubit deopotrivă şi i-ai îndemnat să intre în focul iubirii sfinte. Multe împotriviri ai suferit de la lume şi de la diavol, în misiunea încredinţată de Dumnezeu în aceste vremuri. În tinereţe părinţii nu te lăsau să urmezi aşa de aprins calea Domnului; de multe ori ai fost închis şi anchetat de autorităţi şi în pericol de a fi împuşcat; insecte, melci şi şoareci te tulburau noaptea, ca să nu poţi a doua zi să predici poporului, iar confraţii pizmaşi, ca şi pe Sfântul Nectarie, te defăimau văzând că atâta suflare te urmează şi te laudă aşa:

Bucură-te, lauda celor părăsiţi din azile şi orfelinate;

Bucură-te, că din visteria inimii tale risipeşti peste lume dragoste şi bunătate;

Bucură-te, strigătul de bucurie al răposaţilor care n-au avut cine să-i îngroape;

Bucură-te, revărsarea firii tale plină de bunătate;

Bucură-te, chip al samarineanului între leviţii vremurilor de pe urmă;

Bucură-te, că la fapte bune ţi-ai îndemnat întreaga turmă;

Bucură-te, că ai iubit curăţia, sărăcia şi ascultarea;

Bucură-te, că ucenicii tăi îţi continuă lucrarea;

Bucură-te, cârmaci înţelept al corăbioarei încredinţate de Hristos;

Bucură-te, că pentru hulă n-ai răspuns răutăcios;

Bucură-te, că, nicicând, moartea nu te-a speriat;

Bucură-te, că-n prigoane şi-n ispite tu pe Domnul l-ai chemat;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 12-lea

Ca şi Sfântul Visarion al Larisei, pe care l-ai avut pildă de vieţuire şi ocrotitor în această viaţă, doctor fără de arginţi te-am cunoscut a fi, Cuvioase Părinte, tămăduind cu rugăciunile tale, bolile trupeşti ale oamenilor, dar pe cei mai mulţi vindecându-i de cele sufleteşti, de ciuma păcatelor, povăţuindu-i să-I dea slavă lui Dumnezeu şi să-I cânte: Aliluia!

Icosul al 12-lea

În fiinţa ta, Părinte, s-au regăsit şi slujitorul, şi duhovnicul, şi monahul, şi artistul care a pictat nu numai sufletele oamenilor, ci şi multe icoane ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor, coborând în sufletele noastre biserica cerească, astfel încât în Biserica slavei lui Dumnezeu stând, în cer a sta ni se pare. De aceea, poporul, care se închină lui Dumnezeu înaintea lor, aşa îţi cântă:

Bucură-te, pictor de biserici şi icoane;

Bucură-te, pictor de suflete profane;

Bucură-te, că icoanele tale împodobesc bisericile şi casele celor evlavioşi;

Bucură-te, că ele au plâns pentru neputinţele oamenilor păcătoşi;

Bucură-te, că acum îi vezi pe sfinţii pe care i-ai pictat;

Bucură-te, că ţi-ai pus sufletul în primejdie pentru dragostea ce ne-ai purtat;

Bucură-te, că bolnavii îndrăgesc al tău mormânt;

Bucură-te, că i-ai vindecat şi cât ai fost pe pământ;

Bucură-te, doctor al bolilor sufleteşti care cu greu pot fi vindecate;

Bucură-te, mare făcătorule de minuni care i-ai înviat pe cei morţi în păcate;

Bucură-te, că ne îndemni să umblăm pe calea împărătească;

Bucură-te, îmbrăţişare sinceră şi părintească;

Bucură-te, Părinte Visarioane, trâmbiţă de aur a Ortodoxiei!

Condacul al 13-lea

O, propovăduitorule înflăcărat al dreptei credinţe, care ai chemat poporul la pocăinţă în vremuri de prigoană, ca o trâmbiţă răsunătoare a Judecăţii de Apoi, primind această umilă cântare a noastră, care se aduce ţie, te rugăm să mijloceşti la Bunul Dumnezeu şi pentru noi care cu dragoste te lăudăm şi săvârşim pomenirea ta. Roagă-L, Părinte, să ne dăruiască iertare de păcate, vreme de pocăinţă, sănătate sufletească şi trupească, înţelegere între fraţi şi popoare, iar la capătul zilelor noastre pământeşti să ne învrednicească să-I cântăm Lui, împreună cu tine, cântarea îngerească: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori. Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Din copilărie iubind biserica, Cuvioase Părinte ... şi Condacul întâi: Ca o trâmbiţă a Cerului...

RUGĂCIUNE

O, Preacuvioase Părinte Visarioane, noi cunoaştem cine ai fost pe pământ şi toată jertfa ta, ştiind că eşti un bineplăcut lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt a binevoit să se coboare asupra ta. Noi ştim că, asemenea Apostolului Pavel, ai suferit pentru mulţi, cerând şi primind cu bucurie, spre sfârşitul vieţii, crucea suferinţei trupeşti, pentru neputinţele noastre. Dragostea lui Hristos te-a însufleţit să înfrunţi atâtea primejdii şi necazuri pentru poporul care a părăsit credinţa cea dreaptă şi, ca un apostol, ai călătorit ca să aduni oile cele rătăcite, prin propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, suferind şi luptându-te cu râurile fărădelegilor poporului creştinesc. Primejdii şi necazuri ţi-au pricinuit tâlharii sufletelor noastre, încercări ai suferit de la eretici şi dregători, pentru că ai mărturisit pe Dumnezeu într-un regim ateu, în vremuri de prigoană şi tristă amintire. Câte lupte nu ai avut în Munţii Răteiului de la diavoli şi vietăţile sălbatice, şi în tot pustiul lumii acesteia? O, de câte ori nu era gata să ţi se scufunde „corabia” - turma cea binecuvântată - izbită de valurile lumii? Dacă Apostolul Pavel zice: „în primejdii între fraţii cei mincinoşi”, dar de câte ori nu ai fost pizmuit, calomniat şi hulit, pentru că ai arătat adevărul, fără să răneşti pe cineva? Pentru toate acestea, ca un Pavel al zilelor din urmă, ai fost întotdeauna acoperit de darul Celui Atotputernic.

Noi, crezând în sfinţenia de care Dumnezeu te-a învrednicit, ne rugăm ţie, din pustiul vieţii acesteia, să primim îndreptare şi iertare de la Dumnezeu.

Îngenunchind înaintea icoanelor pictate de tine, care au vărsat lacrimi de durere, cu umilinţă te rugăm să mijloceşti pentru noi în faţa lui Hristos.

Având îndrăzneală către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, te rugăm să-i ceri mijlocirea pentru sufletele noastre.

O, bineplăcutule al lui Dumnezeu, Cuvioase Părinte Visarioane, care în această lume ai trăit numai pentru dragostea lui Hristos şi iubirea aproapelui, roagă-te înaintea Tronului Sfintei Treimi, ca şi noi să avem întotdeauna în inimile noastre sfânta dragoste şi smerenie, aducându-I neîncetat slavă Ziditorului în toate zilele vieţii noastre şi în nesfârşiţii veci. Amin!

sursa:

http://www.popasduhovnicesc.ro

Constiinta

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Constiinta este glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, este ochiul lui Dumnezeu. Nu există om fără constiinta, chiar dacă se spune câteodată că un om nu are constiinta; aceasta înseamnă că el nu vrea să ţină socoteala de ditactele ei, dar nu că ea nu ar exista.

Constiinta se manifestă ca o lumină, ca un sentiment lăuntric; cea din întâi licărire a sa nu se câştigă prin experieţă, nici prin învăţătură, şi este înăscută în sufletul nostru, este sădită de Dumnezeu ca lege a Sa ca un ecou al dreptăţii veşnice, ca semn neîndoios al asemănării omului cu Dumnezeu. Aşa cum luminătorul trupului este ochiul, tot aşa luminătorul trupului este ochiul, tot aşa luminătorul sufletului este constiinta. Constiinta îndeplineşte în suflet şi în viaţa omului un intreit rol. Înainte de a săvârşi o faptă bună sau rea, constiinta îl sfătuieşte s-o facă sau să n-o facă, deci ea este un sfătuitor; în timpul  când omul săvârşește fapta, constiinta este ca un martor, ea după ce fapta e săvârşită, constiinta devine judecător. Mulţumirea sufletească ce simţim după săvârşirea binelui se numeşte satisfacţia constiintei. Dacă această satisfacţie devine permanentă, ea se numeşte fericire. Aceasta este singura fericire adevărată în viaţa pământească pe care o pot gusta şi bogatul şi săracul, si cel invătat si cel neinvătat, si cel sănătos si cel bolnav.

O educaţie îngrijită şi un mediu social sănătos vor contribui la formarea unei conştiinţe drepte, pe când lipsa de educaţie şi un mediu social nesănătos conduc la falsificarea ei. Religia şi ocupaţia fac, deasemenea, constiinta să difere la oameni. Una este conştiinţa  păgânului, alta este a evreului, alta a mahomedanului, alta a creştinului adevărat. Una este constiinta preotului, alta a militarului şi alta a negustorului. Constiinta se mai deosebeşte şi după cărţile bune sau rele pe care le citim sau le-am citit în copilărie, după felul de viaţă cinstită sau destrăbălată ce duce omul.

Ierodiacon Visarion Iugulescu

Exista viata dupa moarte

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...
                   

În toate veacurile au fost oameni stăpâniţi de necredinţă, astfel de urmaşi ai lui Toma, care tăgăduiesc adevărurile despre Dumnezeu şi nu vor să creadă decât în ceea ce văd, în ceea ce pot pipăi şi măsura cu mintea lor limitată. Noi le vorbim despre un Dumnezeu Care a creat cerul şi pământul şi toate cele ce există în univers, iar necredincioşii ne răspund că nu există Dumnezeu şi că toată lumea s-a născut la voia întâmplării şi că ea se conduce singură după legile naturii. Noi vorbim lumii despre un suflet nemuritor care va trăi în veşnicie, iar necredincioşii răspund că este numai ceea ce se vede, numai trup, numai materie, care după moarte se spulberă şi dispare cu totul. Noi propovăduim o judecată din urmă, un sfârşit al tuturor lucrurilor, o zi când fiecare-şi va primi plata: fericire veşnică sau pedeapsă veşnică, după merit. Sunt atâţia care susţin că totul se încheie aici jos, că nu este niciun rai şi niciun iad, fiindcă nimeni nu s-a întors de pe celălalt tărâm, ca să ne spună că există o viaţă veşnică.

Sunt mulţi oameni care cred în Dumnezeu, dar nu cred în Înviere şi în viaţa veşnică, de aceea zic: “Cine ştie dacă mai este ceva dincolo; aici e totul, la moarte se termină totul!” De fapt, toţi păcătoşii ar vrea să se termine totul la moarte. Ei nu ar vrea să fie veşnicie, nu ar vrea să existe viaţă după moarte, nu ar vrea să existe rai şi iad, căci pentru rai ei ştiu că nu s-au pregătit, dar nici nu ar vrea să ajungă în iad. De aceea mai repede spun scurt că nu există nimic şi fac păcatul cu plăcere. Biblia ne arată că există viaţă după moarte, iar Solomon împăratul spune că trupul nostru se întoarce în pământ, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu Care l-a dat.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morţilor, zice în altă parte, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii. Chinurile bogatului nemilostiv arată existenţa iadului; pe de altă parte, demonii confirmă că există o altă lume; apoi, frate creştine, puţin credinciosule, să mai ştii şi aceasta, că fenomenele dinaintea morţii dovedesc că există viaţă după moarte. Unii la moarte se îngrozesc, se strâmbă şi se sucesc, alţii se bucură, râd de bucurie, se veselesc. Ce deosebire mare între unii şi alţii!

ierod. Visarion Iugulescu

"RAR SE INTAMPLA CA OAMENII RAI SA FIE FERICITI. SE OTRAVESC CU PROPRIA LOR RAUTATE"
Maurice Chevalier

PARINTELE VISARION IUGULESCU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Părintele Ierodiacon Visarion Iugulescu a fost, este şi va rămâne unul din marii misionari ai Bisericii Ortodoxe Române din ultimele decenii, un mărturisitor şi adânc trăitor al credinţei ortodoxe.

Lucrarea sa misionară, desfăşurată cu râvnă şi dragoste înflăcărată, pe linia celei mai pure tradiţii creştin-ortodoxe, a avut impact asupra unei mase mari de credincioşi.

Cuvântul său vibrant şi magnetic a atras la o viaţă nouă, duhovnicească, mii de suflete, în special tineri, care au venit la lumina lui Hristos, umplând bisericile, ceea ce l-a făcut pe un cunoscut ierarh ortodox să-l numească un miracol al zilelor noastre.

Efortul său susţinut pentru renaşterea spirituală a credincioşilor a avut ca bază învăţătura Sfinţilor Părinţi.

Se naşte la Brăneşti, jud. Dâmboviţa, în luna octombrie 1922, primind la botez numele de Vasile. Încă de copil a avut înclinaţii spre activitatea misionar-duhovnicească. Iubea foarte mult biserica, era aprins în credinţă, se instruia citind operele Sfinţilor Părinţi, fiind animat de dorinţa de a şti cât mai multe învăţături pentru mântuirea sufletului.

A luat contact cu misionarii creştini care străbăteau satele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Mergea împreună cu ei din sat în sat şi în multe biserici, chiar tânăr fiind, ţinea predici şi întărea credinţa în popor. Picta troiţe şi icoane pentru ajutor misionar şi îşi petrecea viaţa sfătuind şi îndrumând pe creştini pe calea Domnului.

În timpul războiului este luat militar la Braşov, la cavalerie, fiind impresionat de disciplina din armată. Duminica, când ostaşii mergeau la biserică Împreună cu ofiţerii, cânta la strană şi, cu învoirea preotului, predica în prezenţa ofiţerilor şi ostaşilor. Pleacă pe front în Rusia, unde, în timpul luptelor este luat prizonier, împreună cu ostaşii companiei. În drum spre lagărele din Siberia reuşeşte să fugă, ca prin minune, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi se întoarce în ţară.

După eliberare s-a retras în părţile Braşovului unde a cunoscut mulţi părinţi duhovniceşti, misionari autorizaţi ce propăvăduiau în toată ţara.

Între 1948-1950, zi de zi, a făcut misionarism cu părintele Damaschin (fost stareţ al mânăstirii Lainici), până ce autorităţile le-au interzis, luând măsuri drastice. Părintele Damaschin, apreciind predicile sale şi plăcându-i hotărârea şi starea sa sufletească, l-a recomandat mitropolitului Irineu Mihălcescu şi, astfel, primeşte hirotesia de ipodiacon misionar la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Avea vârsta de 28 de ani.

Între timp cunoaşte asociaţia misionară ortodoxă Patriarhul Miron din Bucureşti, pe părintele Iosif Gafton, pe scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu, pe Vasile Ionescu, pe părintele Toma Gherasimescu de la Mărgăritarele lumii, unul din cei mai mari misionari din ţară.

Simţind nevoia de linişte şi, totodată, dorind viaţa pustnicească, se retrage în munţii Reteiului, dar Dumnezeu îl trimite din nou în lume şi este hirotonisit ierodiacon, cu numele Visarion, pentru mânăstirea Balaciu, de Prea Sfinţitul episcop Antim Angelescu al Buzăului, pe 25 decembrie 1950 la catedrala episcopală din Buzău.

Aici, cu binecuvântarea stareţului a desfăşurat aceeaşi activitate de întărire sufletească, făcându-şi mulţi ucenici. Mulţi dintre ucenicii dânsului au devenit călugări, diaconi, preoţi, stareţi de mânăstiri. Amintim aici pe părintele protosinghel Ilarion Lupaşcu, fost stareţ al schitului românesc Prodromul de la Sfântul Munte Athos.

De la Balaciu e cerut de mitropolitul Efrem la mânăstirea Cernica, unde vine cu un număr însemnat de ucenici. Urmează cursurile de ghizi şi e repartizat ca ghid la mânăstirea Snagov.

În anul 1960 este afectat de acel odios decret prin care se dispunea închiderea unor mânăstiri şi scoaterea călugărilor tineri din mânăstiri. Funcţionează pe post de cântăreţ la mai multe biserici.

În anul 1973 se stabileşte la biserica Sf. Nicolae-Sârbi din Bucureşti, unde timp de 10 ani a desfăşurat o neobosită activitate duhovnicească, vestind cu timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, alinând, mângâind suflete zbuciumate, mustrând cu blândeţe, îndreptând sufletele spre Hristos.

Impresiona prin vocea sa îngerească care era predestinată rugăciunilor şi psalmodierii, intona la strană cântările bisericeşti ca nimeni altul şi, mai ales, trezea conştiinţele prin puterea adevărurilor conţinute în predicile pe care le rostea din faţa sfântului Altar.

Cu ochii blânzi şi isteţi, cu faţa angelică şi chipul monahicesc, părintele Visarion trăda o mare trăire. O lumină ca a sfinţiei sale nu putea fi ascunsă sub obroc şi, în scurt timp, se adună în juru-i o mulţime de tineri, biserica începu să se umple de lume şi să devină neîncăpătoare.

Mulţi din cei împovăraţi de păcate, care intrau în contact cu sfinţia sa, oricâte vicii ar fi avut, se transformau, renăşteau în nişte oameni însănătoşiţi sufleteşte.

Sfinţia sa împărţea în dar, cu generozitate cruciuliţe, icoane, cărţi religioase cu învăţături sfinte, vieţi de sfinţi, rugăciuni, cărţi care în vremea aceea erau mărgăritare de mult preţ şi cu anevoie de găsit, casete cu predici ziditoare de suflet, predici care erau înregistrate de credincioşi în timpul slujbelor. Multe din aceste lucruri erau greu de procurat şi cu mari sacrificii.

Era înzestrat şi cu darul picturii. Multe din icoanele pictate de sfinţia sa împodobesc şi astăzi casele creştinilor sau diferite biserici unde au fost donate.

Despre sine, îi plăcea mai mult să afirme că este un pictor de suflete.

Actele caritabile făcute împreună cu credincioşii, în funcţie de împrejurările de atunci şi de posibilităţi, vizau spitalele, azilele de bătâni, orfelinatele, familiile cu situaţii materiale precare, copii nebotezaţi de la casele de copii, care erau botezaţi, persoane decedate care nu aveau pe nimeni să le facă înmormântare.

De asemenea, persoanele care aveau talent (muzică, pictură, sculptură, poezie, etc.) erau încurajate să-şi pună talantul în slujba Domnului.

Treptat, acţiunile dânsului au stârnit invidia multora care nu se puteau ridica la aceeaşi înălţime şi, în urma unor uneltiri, în 1983, urmează anchete, interogatorii, interzicerea dreptului de a mai predica.

Deşi nu a fost găsit vinovat cu nimic, din acel moment, i s-a interzis accesul în biserică şi i s-a impus pensionarea, forţat.

Moment greu, atât pentru sfinţia sa cât şi pentru credincioşii care erau tulburaţi de nedreptatea ce i se făcuse. Dragostea puternică de Dumnezeu l-a făcut să primească cu demnitate şi bărbăţie încercările.

Credincioşii care îl urmaseră s-au răspândit pe la mai multe biserici, răspunzând solicitărilor preoţilor şi creându-se în biserici focare de credinţă, care radiau şi celor din jur.

Acţionând cu multă înţelepciune, îşi desfăşoară acum lucrarea misionară acoperit, ca în catacombe, potrivit conjuncturii şi posibilităţilor vremii.

Datorită condiţiilor de viaţă şi încercărilor prin care a trecut sănătatea sfinţiei sale s-a zdruncinat mult.

După evenimentele din decembrie 1989 s-a creat mai mult spaţiu de lucru pe plan duhovnicesc. Are acum posibilitatea să facă o catehizare vastă, procedând cu abilitate şi răspândind cuvântul lui Dumnezeu în mase mari de auditori.

Este invitat de mulţi preoţi, atât din Bucureşti cât şi din provincie şi ţine predici în multe biserici, predici apreciate cu superlative şi care aveau menirea de a lumina mintea, a întări voinţa şi a sensibiliza sentimentele pentru primirea lui Hristos în suflet.

S-au continuat şi în această perioadă acţiunile practice în slujba Bisericii, şi cele caritabile şi s-a răspuns solicitărilor venite din partea preoţilor. Ucenici cu zel misionar au desfăşurat cu succes acţiuni misionare cu ajutorul unor filme religioase pe diapozitive, insoţite de comentarii care înfiorau şi făceau să vibreze adâncurile fiinţei.

Împreună cu ucenicii apropiaţi a scos revista ,,Pâine şi apă pentru suflet”, foarte căutată şi apreciată de credincioşii Bisericii noastre, adresată tuturor celor care vor să cunoască şi să trăiască credinţa ortodoxă.

În tot ce a întreprins a demonstrat o mare cunoaştere a sufletului omenesc pe care l-a dominat cu iubire adâncă.

Activitatea părintelui Visarion în cadrul Bisericii lui Hristos, zelul său misionar, asemenea unui adevărat apostol, stăruinţa sa pentru luminarea sufletelor şi renaşterea spirituală a credincioşilor, au avut un răsunet puternic în rândul credincioşilor Bisericii noastre ortodoxe.

Puternica sa personalitate va rămâne vie în inimile celor care îl admirăm şi iubim.

Parinti si Duhovnici