Cuvant din viata Sfantului Eftimie, despre ascultare

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

In Lavra Sfantului Eftimie era un iconom, care se nevoia sa castige cele de trebuinta pentru obste. Si a castigat astfel inca si dobitoace spre slujirea parintilor. Si era in Lavra un calugar, de neam din Asia, cu numele de Auxentie. Si, fiind el rugat de iconom sa ia slujba dobitoacelor, pentru ca era priceput la aceasta slujba, nu a primit. Deci, neascultand pe iconom, acesta a facut pe Ioan si Chirion preotii sa-l roage pe Auxentie sa primeasca slujba. Iar el, nici la rugamintea acestora nu s-a plecat. Si, venind sambata, a aratat iconomul batranului staret cele despre Auxentie caruia, trimitand si chemandu-l i-a zis marele Eftimie: "Asculta-ne pe noi, fiule, si primeste slujba aceasta."

Iar el raspundea: "Nu pot, cinstite parinte, ca trei pricini ma opresc pe mine a primi aceasta slujba: intai, neobisnuinta cu locurile de aici si nestiinta limbii, al doilea, frica desfranarii, si al treilea, ca nu cumva prin aceasta slujire, sa nu mai pot sta linistit in chilie." Iar marele Eftimie a zis : "Ne rugam lui Dumnezeu sa nu fii vatamat de nici una din acestea. Ca nu-i nedrept ca sa uite ascultarea ta, cunoscand mai ales ca, din porunca si cu frica de Dansul slujesti robilor Lui, cu taria cea de la Dansul data. Asculta deci pe Domnul, Care a zis: Nu am venit sa fiu slujit ci sa slujesc Eu. Si, nu fac voia Mea, ci voia Tatalui Celui ce m-a trimis pe Mine." Acestea zicandu-le si lasandu-l la voia lui, Auxentie n-a ascultat. Atunci, rastindu-se preablandul Eftimie a zis : "Noi, fiule, te-am sfatuit ceea ce socotim a-ti fi de folos, dar tu, ramanand la nesupunere, vei vedea acum care este plata neascultarii."

Deci, indata Auxentie fiind cuprins de un tremur nefiresc, a cazut la pamant, iar parintii cei de fata rugau pe batran pentru dansul. Iar staretul a zis catre dansii: "Acum inaintea ochilor vostri s-a implinit cuvantul proorocesc, care zice: Tot cel rau ridica cuvant impotriva, iar Domnul trimite asupra lui inger nemilostiv." Si fiind si mai mult rugat de parinti, preamilostivul batran l-a apucat de mana pe Auxentie si l-a ridicat si, pecetluindu-l cu semnul crucii, l-a facut sanatos. Si s-a rugat atunci Auxentie de iertarea greselilor celor din trecut si pentru intarirea fata de cele viitoare. Iar Sfantu-l i-a zis lui: "Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voieste ascultarea decat jertfa. Iar neascultarea moarte lucreaza." Si, facand rugaciune pentru dansul, l-a binecuvantat. Si asa Auxentie a primit slujba cu tragere de inima si cu bucurie.

sursa: Proloage I
(Luna ianuarie in 20 zile:Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare (+473))

Învățăturile starețului Iosif

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos 

Învățîndu-i pe alții răbdarea, smerenia, neprihănirea și tot ceea ce este necesar unei stări sufletești cu adevărat creștine, starețul Iosif însuși era cel dintîi care se făcea pildă de împlinire a tuturor acestor virtuți.
El purta orice necaz și orice neplăcere cu atîta bucurie și liniște, încît ceilalți nu puteau să-și dea seama prin ce fel de încercări trecea el.

Învățăturile starețului Iosif

„Dacă nu creșteți copacul, de unde să vă mai așteptați la roade? Copacul este postul, înfrînarea în toate, participarea la slujbele bisericești,osteneala trupească. Atunci, rodul care este omul cel lăuntric, va crește pe copac.”

"Mulți plîng, dar nu pentru ceea ce ar trebui, mulți se întristează, dar nu pentru păcate, mulți par a fi smeriți, dar nu sunt așa. Pentru a avea succes în Rugăciunea lui Isus, trebuie să lucrezi totul cu smerenie, mersul, privirile, îmbrăcămintea.”

„Dacă acest lucru nu este de la Dumnezeu, ci este de la oameni, se va nimici de la sine.”

„Tot ceea ce îți asumi- du la bun sfîrșit, fii răbdător cu ceea ce apare în cale.”

"Nimic nu ne liniștește mai mult decît tăcerea, rugăciunea și dragostea"

"Cu cît un copac e mai bine scuturat de vînt, cu atît își înfige mai adînc rădăcinile spre a se întări, dar unul care se află într-o atmosferă calmă cade imediat"

"Domnul ne trimite recolte slabe din pricina că acum chiar și oamenii simpli din popor nu mai țin deloc posturile. Și în acest fel ești obligat să postești, fie că vrei, fie că nu"

Lecturi pentru suflet.

DOAMNA LUI NEAGOE VODĂ

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos 

Neagoe Vodă a fost un foarte bun şi evlavios domnitor. Vrând să facă o biserică să rămână de pomenire, puse să se clădească mănăstirea de la Curtea de Argeş. Nu e om, nu e femeie, ba nici copilaş nu este în ţara asta, care să nu ştie măcar din auzite cât de măreaţă e acea biserică, cât de meşteşugit este lucrată şi cât de frumos este zugrăvită pe dinăuntru. Străinii de prin alte ţări vin să o privească și să se minuneze de frumusețea și grandoarea ei.

Ei bine, hotărându-se domnul să o facă atât de frumoasă, încât seamăn pe lume să nu aibă, cheltui cu dânsa sumedenie de bani, aşa încât vistieria lui se goli, de nu mai rămăsese nici cu ce să-şi ţină curtea. Și văzând, deci, Neagoe-Vodă biserica neisprăvită şi vistieria lui golită, se frământa cu firea cum ar putea face ca să o scoată la capăt, dar nu găsea niciun mijloc! Mâhnirea îi cuprinse sufletul și căzu într-o întristare, de se îngrijorau curtenii de pe lângă dânsul. Nici boierii cei mai mari nu mai îndrăzneau să dea ochii cu el, căci nimeni nu-i mai intra în voie.

Dacă văzură aşa, boierii se adunară cu mare cu mic în divan şi se sfătuiră ce să facă pentru a înveseli inima lui Vodă, cea atât de închisă. Intrând şi Vodă în divan, posomorât cu totul, boierii îl întâmpinară şi-i ziseră:

− Luminată să fie faţa Măriei tale, Doamne! Sfatul cel mare de 12 boieri a găsit cu cale să se mai mărească birurile. Adunându-se mai mulţi bani din ţară, Măria ta vei putea să-ţi împlineşti dorul inimii şi să isprăveşti sfântul locaş de pe Argeş.

− Aşa ziceți?!... întrebă Vodă.

Faţa lui se lumină oarecum şi inima i se deschise, la gândul că astfel va găsi mijloacele necesare pentru a isprăvi un lucru aşa de minunat. Însă Doamna sa, Despina, blândă şi miloasă cum era din fire, veni repede şi intră în divan. Neobişnuită a sta la sfaturile boierilor, apăru deodată sfioasă. Cum să grăiască ea împotriva boierilor celor cu bărbile încărunțite în slujba țării? Dar auzind o propunere ca aceasta, care ar fi împovărat poporul și mai mult cu dări, privi cu îndrăzneală sfatul și grăi astfel:

− Doamne și iubite al meu soț, Neagoe! Nu împovăra și mai mult poporul, că nu asta ți-e voia! Știu că dorești să faci o zidire care să n-aibă seamăn pe lume. Spre lauda Celui Prea Înalt ai adus-o până aici, fără să te atingi măcar de un fir de ață de-al altora. Averea toată ți-ai cheltuit-o pentru acest lucru plăcut Domnului. Crezi, însă, că vei avea liniște și pace, când biserica va fi isprăvită, dar vei auzi până la palatul tău glasul de suferință al bietului norod? Au nu muncesc ei destul de greu, cu sudoare și cu lacrimi? Când te vei duce la biserică să te închini, cu ce inimă ai să-ți faci tu rugăciunea, când vei ști că sărmanii se îndreaptă spre Domnul cu gemete și cu reproșuri împotriva ta? Ai uitat că soția ta are niște podoabe de mare preț, cu care se gătește la sărbătorile împărătești? Iată, eu nu mai pot pune pe mine aceste podoabe alese, cât timp voi ști poporul asuprit pentru săvârșirea bisericii! Ia-le! prefă-le în bani și împlinește-ți făgăduința pe care ai dat-o lui Dumnezeu!

Toți rămaseră înmărmuriți auzindu-o pe Despina, Doamna lor, săvârșind o faptă așa de mărinimoasă. Neagoe Vodă se bucură că are o soție așa de înțeleaptă și de generoasă, iar un ostaș bătrân, care apucase a intra și el în divan și sta smerit într-un ungher, își ridică mâinile către cer și zise:

− Mulțumescu-ți Ție, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea asemenea înțelepciune! Țara care are asemenea femei nu va pieri niciodată!...

Sfanta Sofia si fiicele sale Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea), şi Agapis (Dragostea)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

                                                          Rugăciune

O, sfintelor şi vrednicelor de laudă muceniţe, Pistis, Elpis şi Agapis şi înţeleaptă maică a curajoaselor fiice, Sofia, la voi cu rugăciune sârguincioasă acum venim; căci ce poate mijloci mai mult înaintea Domnului pentru noi dacă nu credinţa, nădejdea şi dragostea, aceste trei virtuţi de temelie, cu ale căror nume fiind numite, prin voi înşivă le-aţi arătat! 

Rugaţi-L pe Domnul în necazuri şi în năpaste cu harul Lui cel nespus să ne acopere, să ne izbăvească şi să ne păzească, căci Bun şi Iubitor de oameni este. Slava Lui, ca un soare neapus, acum în lumină dumnezeiască văzând-o, în ajutorul smeritelor noastre rugăciuni degrab veniţi ca Domnul Dumnezeu păcatele şi fărădelegile noastre să le ierte şi pe noi, păcătoşii şi nevrednicii de darurile Lui, să ne miluiască. 

Rugaţi-vă, dar, pentru noi, sfintelor muceniţe, Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slavă Îi aducem împreună şi Tatălui Său Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de Viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PENTRU TOATE PĂCATELE EXISTĂ IERTARE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Am citit și despre un alt pustnic, care a căzut în două păcate de moarte. Desigur, a deznădăjduit. A vrut să plece în lume, din multa deznădăjduire, dar Dumnezeu nu l-a lăsat, ci l-a povățuit la o mănăstire, ca să înnopteze. Acolo a descoperit egumenului starea sufletească a monahului. Egumenul s-a apropiat de el, l-a ajutat duhovnicește ca să se pocăiască așa cum trebuie, iar apoi monahul a revenit la starea lui duhovnicească de mai înainte și a ajuns chiar la sfințenie. Prin urmare, chiar și în aceste păcate de moarte, mâna lui Dumnezeu și Pronia Sa îl urmează pe om.

Dar satana, ca un mare meșter, începe să sfătuiască rău sufletul: „Nu mai există pentru tine mântuire, s-a terminat! Nu mai nădăjdui nimic după aceaste păcate”. Și astfel se străduiește să împiedice mila și ajutorul lui Dumnezeu, ca să nu o primească omul și astfel să fie ajutat. De aceea, când vedeți deznădejde, să știți că acolo este mâna satanei și de aceea trebuie să o îndepărtăm și să spunem: „Orice aș fi, sunt al lui Dumnezeu”. Chiar și într-o stare mai rea să ajung, nu voi lăsa nădejdea mea în Dumnezeu. Ca să nădăjduiesc este bine. Ca să deznădăjduiesc este de fapt lucru diavolesc”. Prin urmare, este folositor pentru noi să nădăjduim mereu în mila lui Dumnezeu.

Creștinismul este plin de pilde de oameni păcătoși, foarte întinați, care prin pocăință au intrat în Rai. De ce așadar, să deznădăjduiască creștinul, de ce să-și piardă curajul, de ce să se descurajeze și să se afunde în adâncul deznădejdii pentru păcatele sale? De ce să-L coboare pe Dumnezeu atât de jos și să-l socotească un Nero sau Dioclețian? Cine deznădăjduiește, Îl înjosește și-L nedreptățește mult pe Dumnezeu. Descurajarea și toate cele care îl deznădăjduiesc pe om, provin numai din influență și înșelare demonică.

„Vameșii și desfrânații vor intra înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu”[1]. Aceasta a spus-o Hristos cărturarilor și fariseilor, care se lăudau că păzesc Legea. Pe vameși îi socoteau nedrepți și nemernici, fiindcă furau. Și cu toate acestea, vameșul s-a întors de la Templu îndreptat de Dumnezeu pentru smerită rugăciunea sa, pe când fariseul osândit pentru trufia sa.

Ce a spus Hristos Apostolului Petru când a întrebat dacă trebuie să ierte de șapte ori? „Ce spui, Petre? Numai de șapte ori? Nu, ci de șaptezeci de ori câte șapte. Și spun Părinții că dacă omul poate să ierte de șaptezeci de ori câte șapte pe aproapele său, cu atât mai mult iartă Nesfârșitul Dumnezeu pe păcătos. Ajunge să se pocăiască.

Oricâte păcate am avea – și primul sunt eu, care am cel mai multe păcate – nu trebuie deloc să deznădăjduim. Pentru toate păcatele există iertare. Pentru toate problemele există soluții.

Cineva care a făcut ucidere, s-a simțit vinovat și s-a ascuns, fiindcă hainele sale erau pline de sânge. Merge însă un alt drept și îi spune:

– Omule, dă-mi mie veșmântul tău, ca să-l port.

– Dar de ce?

– Dă-mi veșmântul tău însângerat ca să-l port, iar eu mă voi preda justiției.

Ia veșmântul și-l poartă el, iar justiția îl prinde ca vinovat și îl spânzură. Cel vinovat scapă, iar cel nevinovat se predă, se jertfește pentru celălalt din dragoste. Aceasta a făcut Hristos.

Noi eram cei vinovați și a luat vinovăția noastră și a purtat-o. A înapoiat dreptatea Dumnezeieștii Dreptăți, dându-Se pe Sine ca preț de răscumpărare. S-a dat pe Sine izbăvire pentru mulți, adică pentru multe greșeli și a răscumpărat vinovăția noastră. A plătit datoria noastră, astfel încât noi să putem dobândi libertatea noastră în Ierusalimul cel de Sus.

Calea spre Ierusalimul cel de Sus era închisă. Numai către jos mergeau cu toții, chiar și Sfinții. Cinstitului Înaintemergător, ultimul sfânt al Vechiului Testament, acest binecuvântat pustnic, care a propovăduit pocăința înainte de Hristos, i s-a tăiat capul și a coborât la iad înainte de Hristos, ca să propovăduiască celor ferecați acolo mesajul mântuirii; și anume că Dumnezeu Se află pe pământ cu chip de om și că Se va pogorî și în iad, ca să aducă marea lor izbăvire din legăturile iadului. Le-a dat nădejdea mântuirii și le-a spus:

– Știți că pe pământ a venit Dumnezeu și a luat trup și oase. Și ca să ne slobozească din legăturile iadului, Se va răstigni și va veni aici jos, fiindcă Dumnezeu este dragoste, milostenie și milostivire.

A găsit pe Adam și Eva și le-a spus:

– Strămoșii noștri, de vreme ce noi toți ne-am născut din voi, știți ce se întâmplă? Dumnezeu Care v-a creat, a luat trup omenesc, S-a făcut om, S-a pogorât pe pământ, lucrează mântuirea noastră și va veni și aici jos ca să ne izbăvească. Nu deznădăjduiți! Peste puțin va veni.

Spune și Eva:

– Care mântuire? A noastră? Poate cineva să ne scoată de aici? Eu am făcut neascultarea, eu am adus nefericirea în lume și din trupul meu va lua Dumnezeu trup și va deveni om pe pământ?

– Da, Dumnezeu poate să devină om! Toate sunt cu putință la Dumnezeu și nimic nu-I este cu neputință. Eu L-am văzut, eu L-am botezat în Iordan. Cu mâna mea cea dreaptă am aruncat apă peste El. Am văzut și Duhul Sfânt Care S-a pogorât și am auzit glasul lui Dumnezeu Tatăl din Cer, Care a spus: „Acesta este Fiul meu cel iubit… de El să ascultați”. Duhul Sfânt ne-a arătat Sfânta Treime, Dumnezeirea cea Una.

sursa

Teodorescu Adrian

VIAȚA SFÂNTULUI EVSTAȚIE PLACHIDA, A SOȚIEI SALE TEOPISTA ȘI A FIILOR: TEOPIST ȘI AGAPIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos .

de Eliana Popa

Trăia-n cetatea mare a Romei, când împărat era Traian,

Un dregător viteaz în lupte, Plachida, brav patrician.

Era bogat, iar al său nume era vestit printre vrăjmași,

Avea o soață virtuoasă ce i-a născut doi copilași!

Doi flăcăiași frumoși și veseli...ea îi creștea cu râvnă multă

Și-l aștepta, cu dor și teamă, să vina teafăr de la luptă!

Deși se închina la idoli, el viețuia ca un creștin

Hrănea pe cei flămânzi și singuri, pe toți îi miluia din plin.

Era desăvârșit în fapte, dădea cu drag și bucuros,

Însă-i lipsea credința dreaptă, în Domnul nostru Sfânt, Hristos!

Și fără Dumnezeu din ceruri, toate acele bune fapte,

Nu cântăresc decât în lume, în fața Domnului sunt moarte!

Dar Cel ce ține-n mână toate, și vede orice bună faptă,

Nu l-a lăsat în întuneric, nici mântuirea să își piardă.

Și într-o zi la vânătoare, în fața lui un cerb a stat

Ce l-a privit pentru o clipă și-apoi in fugă a plecat!

Plachida l-a urmat cu gândul, c-așa trofeu nu o să-i scape,

În goana calului ce-aleargă scăldat în spume și în ape!

Dar cerbul cel frumos se-oprește, mai sus, pe-o stâncă maiestuoasă,

Se-oprește și Plachida jos, dar nu renunță...nu se lasă!

Iar Dumnezeu Prea Înduratul, ce e Atoate Știutor,

A hotărât să-l ia ca pradă, în curtea Sa, pe vânător!

Plachida, tot privind la cerb, văzu un lucru minunat!

Cum între cele două coarne, o cruce i s-a arătat!

O cruce mare, luminoasă, ce strălucea în chip frumos

Și răstignit pe lemnul ei, privind spre el, stătea Hristos!

,, - De ce mă prigonesti, Plachida?" îi zice-un glas dumnezeiesc

Și-nfricoșat de-așa vedenii, puterile îl părăsesc!

Și cade de pe cal viteazul și zace-aproape leșinat,

Dar după ce-și veni în fire cu voce slabă a-ntrebat:

,, - Cine-mi grăiește mie, Doamne? Tu mă cunoști? Mi-ai spus pe nume!"

,, - Eu sunt Iisus Hristos! Sunt Cel ce am venit în lume.

Și Dumnezeu fiind am luat, pe umeri Crucea Pătimirii

Am dus în ea păcatul lumii, până la locul răstignirii!

Iar tu, Plachida, nu Mă știi, dar M-ai cinstit prin multe fapte

Și milosteniile tale ajuns-au pân' la Mine toate!

Am hotărât să nu te las și cerbul te-a vânat pe tine

Eu l-am trimis în calea ta și goana lui te-a dus spre Mine! "

Și-atunci s-a ridicat viteazul, grăind cu multă bucurie :

,, - Tu ești Atoate Creatorul și chiar de azi sluji-voi Ție!

Deci, Ție, Unuia mă-nchin, că Tu ești Unul Dumnezeu

Și după cum îți e voința, așa mă voi supune eu!"

,, - Să mergi degrabă la un preot să te boteze creștinește

Și el îți va deschide ochii spre calea ce te mântuiește!"

Plachida auzind acestea de bucurie s-a umplut,

S-a-ntors acasă plin de râvnă, spunând soției ce-a văzut!

,, - Degrabă s-alergăm la preot! așa soția i-a grăit

Că-n noaptea cea trecut chiar Domnul, Iisus Hristos mi-a poruncit!

Noi, împreună cu feciorii, s-alegem grabnic calea Sa

Și El va fi cu noi pe cale și să cădem nu ne-o lăsa!

Și-au luat în grabă copilașii și au plecat la un părinte

Acolo au primit botezul și foarte multe învățăminte.

Plachida-i botezat de-acum cu numele Evstație

Iar copilașii-ncreștinați ca Teopist și Agapie!

Soția lui cea virtuoasă, de lacrimi a umplut batista,

Când a primit și ea botezul și numele de Teopista!

Și renăscuți în sfânta taină, cea a Botezului creștin

S-au reîntors acasă veseli și luminați cu har din plin.

A mers, a doua zi, Evstatie iar lângă stâncă-n acel loc

În care L-a văzut pe Domnul și-a ars în al credinței foc!

A mulțumit și s-a rugat, căzând cu fața la pământ

Și s-a încredințat cu totul, în voia Domnului cel Sfânt!

Dar stând răpit în rugăciune, din nou Prea Bunul i-a grăit

Despre ispita ce-o să vină și despre ce i-a pregătit :

,, - Evstație! Să iei aminte! Credința ce rămâne vie

Nu este aceea ce se-aprinde doar în belșug și bucurie!

Căci dragostea, cea către Mine, e lucrătoare și nu minte

Doar daca și mai tare arde, în sărăcie și ispite!

Pentru aceasta-i să ajungi, în mari necazuri și sărman

Și ispitit vei fi ca Iov și vrăjmășit de cel viclean!

Te voi căli în suferință, ca să fii viu în veșnicie!

Și vei primi cununa vieții ca toți aceia vrednici Mie. "

Și auzind acestea toate, Evstație dădu răspuns :

,, - Eu gata sunt de suferință și de Te am îmi e de-ajuns! "

Atunci, din nou, îi zise Domnul : ,,- Evstație, te Voi păzi!

Și harul Meu va fi cu tine în ceas de noapte și de zi .

Și-n ceas de mare umilință, când doar durere vei gusta,

Eu te voi mângâia pe tine și iarăși te Voi înălța!

Și îți voi da tot ce-ai pierdut când s-o sfârși timpul tristeții

Deci, îndrăznește! Nu te teme!Ești scris de Mine-n Cartea Vieții!"

S-a-ntors acasă plin de râvnă având în suflet bucurie

Și-a viețuit cu toți ai casei în post, cu multă evlavie.

Dar a venit și ceasul negru când moartea i-a intrat în casă

Răpindu-i slugi și dobitoace o boală cruntă, nemiloasă!

Tâlharii i-au intrat în curte, găsind-o astfel nepăzită

Și astfel casa lui bogată, fu peste noapte sărăcită!

Și-a hotărât atunci să plece, doar cu copiii și soția

Și uite asa, în miez de noapte, își începură pribegia!

S-au furișat pe întuneric, n-au dat de știre nimănui

Și multi l-au căutat degrabă, însă Plachida nu-i și nu-i!

Să treacă marea in Egipt pe o corabie-au urcat

Însă după puțină vreme, vicleanul coada și-a băgat!

Neisprăvitul căpitan, fiind un desfrânat barbar

Sa-ndrăgostit de Teopista și-a pus la cale-un plan murdar!

Când s-a sfârșit călătoria și-a vrut Evstație-al plăti,

Acesta îi opri femeia, nici bani, nici aur nu dori!

Degeaba se împotrivi, degeaba a-l ruga încearcă

Barbarul l-a amenințat, scoțându-și sabia din teacă!

Nimic nu a putut a face, iar dacă nu l-a-nduplecat,

Plângând s-a resemnat, sărmanul, și-a luat copii și-a plecat.

Plângea și biata Teopista, privind cum pleacă el cu fiii

Plângea pe mal și Evstație și lângă el plângeau copiii!

Porni la drum cu cei doi fii și-ajunse-n preajma unui râu

Ce alerga umflat de ploi, nici malul nu-l ținea în frâu.

N-avea nici punte să-l poți trece dar se gândi că înotând

Ar reuși să-l traverseze, ducându-și fiii rând pe rând!

Îl luă pe unul din copii și trecu râul înspumat

Apoi se-ntoarse de îndată să-l treacă și pe celălalt.

Dar cum un rău nu vine singur, sau poate așa a fost să fie,

Veni un leu și luă copilul și se-ndreptă către pustie!

Și când strigă, privind cu jale, văzu un lup venind din codru

Ce-l luă pe-al doilea copilaș, fugind cu el precum un lotru!

Și-a plâns durerile-n tăcere și s-a-nchinat plecând pe cale,

S-a așezat într-un sătuc purtând povara crucii sale!

Muncea din greu doar pentru pâine, fiindcă trăia în sărăcie

În post, în priveghere, și-n lacrimi, având pe Domnul avuție.

A petrecut acolo singur cam cincisprezece ani și-un pic

Și n-a știut că toți ai lui ...sunt vii ...și n-a pierdut nimic!

Căci fiii lui trăiau aproape...la un plugar și un păstor,

Ce i-au salvat din gheara morții și i-au crescut în casa lor .

Și soața lui a fost salvată din mila Domnului cel bun

De căpitanul cel barbar, de pofta lui de om nebun!

Acesta a crăpat pe loc, după ce a vrut s-o siluiască

Căci Dumnezeu n-a-ngăduit, urâta-i faptă s-o-mplinească!

Ea a rămas să locuiască aproape de același sat

Unde-i trăiau acum feciorii și soțul ei cel minunat!

Și iată a venit și timpul să ia sfârșit urâtul ,,vis"

Și Dumnezeu să-i întâlnească...să de-a-napoi ce a promis!

Și iată clipa întâlnirii se-apropie pe negândite

Când multe sate și cetăți au fost de un război lovite.

Traian și-a amintit atunci de-al său Plachida cel viteaz

Știind că brațul lui puternic va scoate țara din necaz!

Și a trimis doi buni ostași, prieteni vechi cu Evstație

Să-l caute în toată lumea...și în cetăți și în pustie!

Așa cum Domnul a voit, ei au ajuns și-n acel sat

Unde trăia al lor prieten sărac și foarte mult schimbat!

Și chiar pe el l-au întâlnit, în drumul lor către cetate

Recunoscându-i i-a oprit și i-a-ntrebat de merg departe!

,, - Noi căutăm un vechi prieten, Plachida este al său nume,

De multa vreme a plecat și noi îl căutăm prin lume.

Iar dacă cineva de-aici, l-ar fi văzut sau chiar l-ar ști

Și ne va spune despre el, cu mulți arginți l-am răsplăti!"

,, - N-am auzit nimic de el, dar dacă voi binevoiți,

În casa unde locuiesc, veți fi cu dragoste primiți!

Și poate cineva din sat sau, poate, chiar stăpânul meu

Vor ști ceva despre Plachida....mai mult decât pot spune eu! "

Ei au primit cu bucurie să-i fie oaspeți peste noapte

Iar Evstație plin de râvnă le-a pus pe masa lui de toate!

Ei au privit atunci mai bine, spre chipul lui și-au cunoscut,

Că au în față chiar pe-acela ce-o lungă vreme-a fost pierdut!

Și bucuroși, nevoie mare, l-au luat în brațe și-au strigat :

,, - Erai chiar tu! Și noi, neghiobii, foarte târziu am observat.

Și poate n-am fi fost prea siguri, dar am văzut pe-al tău grumaz,

O veche rană ce o porți, de când luptai ca un viteaz!"

Plângând de-atâta bucurie, l-au îmbrăcat în noi veșminte

I-au dat scrisorile în care, Traian făcea o rugăminte.

Să se întoarcă iar în Roma, să lupte el, pentru cetate

Cu brațul său cel tare-n lupte, să-i dea pe venetici la moarte.

A cunoscut, atunci, Evstație, că a venit iar timpul lui

Să-și ia-napoi dregătoria, precum e voia Domnului!

Și întorcându-se la Roma a povestit întreaga-i viață

De când a părăsit cetatea și până-n clipa cea de față!

Și la primit Traian la curte, cu multă cinste și onor

I-a dat averi și mai bogate și l-a pus iarăși dregător!

A strâns din nou viteazul oaste, chemând de prin cetăți și sate

Flăcăi cu brațe tari în luptă și cugete neînfricate!

Și fiindcă Dumnezeu lucrează și dă-napoi ce i-a promis

Și fiii lui, de-acum bărbați, la el în oaste s-au înscris!

La chip erau frumoși ca mama, la trup voinici ca al lor tată

Erau doi tineri ca stejarii și cu voință ne-nfricată!

I-a îndrăgit din prima clipă, neștiind că sunt feciorii lui

Îl îndemna ceva anume...sau poate glasul sângelui!

Și a pornit din nou la luptă zdrobind dușmanii fioros

Cu o armată numeroasă și cu puterea lui Hristos!

A dezrobit cetăți și sate, a pus pe fugă pe barbari

Și lângă ei luptau și fiii, cu mult curaj și brațe tari!

Când s-a sfârșit acest război și se-ntorcea către cetate

Mai poposea cu oastea sa, pe lângă margine de sate

Și într-o zi s-au așezat lâng-o grădină de poveste

( Și după cum avea să afle era a dragii lui neveste.)

Așa a rânduit Prea Bunul sa fie asta marea zi,

Când va primi pe cei pierduți: soția și pe cei doi fii!

Și chiar în ceasul când flăcăii și-au legat cortul de grădină

Și Dumnezeu i-a dat un gând, chiar Teopistei ca să vină!

În cortul de lângă grădină cei doi ostași își depănau,

Povestea vieții lor din vremea, când încă nu se cunoșteau!

,, - Eu, zice unul din cei doi, îmi amintesc puțin de tata

Era un vrednic căpitan, ducând către izbânzi armata.

Dar într-o zi, ne-a luat pe toți, pe mama mea și înc-un frate

A părăsit cetatea Romei și-a trecut marea mai departe!

De pe corabia aceea, doar noi am coborât cu tata

Măicuța a rămas plângând, că rău a mai lovit-o soarta!

Mergeam pe cale și plângeam, doi copilași cu tatăl lor,

Plângeam și noi plângea și tata și ne topeam de-al mamei dor!

Și am ajuns lângă o apă, iar tata pe rând ne-a luat

Ca să ne treacă pe-ai săi umeri, până pe malul celălalt.

Eu am rămas pe mal cuminte, pe frățiorul meu să-l treacă

Apoi, cum mi-a promis atunci, și după mine să se-ntoarcă .

Dar văd cu groază lângă mine, de unde Doamne-o fi venit?

Un leu ce m-a luat în gură și spre pustie a fugit!

Dar l-au văzut niște plugari și înspre el au alergat

M-au tras din colții cei de fiară și de la moarte m-au scăpat. "

Și ascultându-l cu ochi mari, uimit de cele ce-a aflat,

Prietenul lui cel mai tânăr cu drag în brațe l-a luat :

,, - O, cu adevărat mi-ești frate! Toate acestea n-am uitat.

Îmi amintesc și eu cum leul, precum un hoț te-a apucat

Pe mine m-a-nhățat un lup...o, parca și-azi mă trec fiori!

M-ar fi mâncat, în codru, fiara, dar m-au salvat câțiva păstori! "

Și bucuroși peste măsură, cuprinși de-o dragoste curată

S-au regăsit și și-au promis că nimeni n-o să-i mai despartă!

Iar Teopista ascultândându-i, cu greu si-a stăpânit pornirea

De-ai strânge-n brațe pe-amândoi....însă nu s-a pierdut cu firea!

Era femeie înțeleaptă, de-acum căruntă și bătrână,

Căci s-a temut că n-o vor crede și-or socoti că e nebună!

Și parcă neatingând pământul la comandantul lor aleargă

S-o ia cu ei până la Roma, să nu mai stea aici, pribeagă!

Gândea, ca ajungând acolo, să dea de știre cine este

Să spună fiilor și lumii, mult dureroasa ei poveste!

Evstație s-a-nduioșat, de-aceea femeie necăjită

Neștiind că chiar în fața sa, stătea soția lui iubită!

Ea căutând cu luare-aminte, la căpitanul cel viteaz,

O lacrimă de bucurie îi curse iute pe obraz :

,, - Te-ntreb, nu ești cumva Plachida...Evstație? Chiar tu să fii?

Și ai plecat în pribegie cu soața ta și cei doi fii?

Soția ta ți-a fost luată, dar iată, mare-i Dumnezeu!

Căci Teopista cea pierdută, stă-n fața ta, iubitul meu!"

Evstație privind la ea, parcă din somn s-a deșteptat

A luat-o-n brațe suspinând și slavă Domnului a dat!

A plâns de-atâta bucurie...apoi i-a spus despre copii,

Cum doua fiare i-au răpus fugind cu ei către pustii!

Atunci ea a-nceput a-i spune tot ce-auzise în grădină

Și Evstație-a poruncit, cei doi în fața lui să vină!

I-a pus să-și povestească viața ...și iată, cum s-au regăsit

Și toate câte-a promis Domnul, în ziua 'ceea s-a-mplinit.

Însă, de-acum, un singur lucru a mai rămas să se-mplinească,

Să fie-ncununați cu slavă, pe calea cea mucenicească!

S-a-ntors la Roma în cetate și-a fost primit cu veselie

Numai un lucru i-a umbrit, toată această bucurie!

L-a-ntâmpinat, nu împăratul, acel ce se numea Traian,

Murise de curând și, iată, pe tron stă crudul Adrian!

Acesta se-nchina la idoli, ura tot omul cel creștin,

Avea un suflet ca de diavol plin de-ntuneric și venin!

Și și-a chemat mai marii oștii, în capiștea cea idolească,

La zeii lui să se închine, cu jertfe să le mulțumească!

Evstație-a rămas afară....a stat cu Dumnezeu în gând,

Soția lui și cei doi fii stăteau alăturea plângând!

Și mâniinduse-mpăratul i-a spus: ,,- Plachida, închină-te la zei!

Căci n-ai fi izbândit în luptă, de nu te-ar fi ajutat ei!

Și întărit cu rugăciunea, viteazul nostru i-a răspuns:

,, - Eu sunt creștin și nu mă-nchin, decât la Domnul meu Iisus!

Căci am un singur Dumnezeu și numai Lui îi mulțumesc

Pe El îl port mereu cu mine, prin El sunt viu și mai trăiesc!

Iar idolilor surzi și muți, n-am să-mă-nchin! Poți să ne-omori!

Nici soața mea cea credincioasă și nici vitejii mei feciori!

Și neputând să îi întoarcă, de la credința în Hristos,

Tiranul își chemă soldații lovind cu pumnul furios.

Și porunci să fie duși, legați de mâini și de picioare

Și după chinuri și bătăi, să fie sfâșiați de fiare.

Priveau spre cer cu bucurie! Se întăreau unul pe altul

Și Teopista lângă ei, din ochi și-ncuraja bărbatul!

Dar fiarele când i-au văzut s-au îmblânzit și au plecat

Însă tiranul mânios, într-un cuptor i-a aruncat!

Dar trupul nu le-a fost atins de focul cel mistuitor

Căci Dumnezeu a rourat cu sfântă ploaie-acel cuptor!

Îmbrățișați în rugăciune, ei au trecut in veșnicie

Și iată, srisă-n cărți, și-n ceruri, frumoasa lor mucenicie!

I-au scos cu trupurile-ntregi, frumoși ca îngerii de sus

Pe chipul lor se răsfrângea lumina sfântă a lui Iisus !

Și-atunci poporul a strigat spre împăratul nemilos:

,, - E mare Dumnezeu din ceruri! E sfântă Crucea lui Hristos!"

Aici închei aceste versuri, dând slavă Domnului Iisus

Dar vă mai spun vreo două vorbe, căci, poate, alții nu v-au spus.

Martirii noștri Brâncoveni la vremea de mucenicie

Aveau alaturi nevăzut, pe Sfântul nostru Evstație!

Agapie și Teopist luându-și chipuri de ostași

Au însoțit pe calea morții pe Brâncoveanu Mateiaș!

Iar când Maria Brâncoveanu plângea privind în zare tristă,

Îi sta alături Teopista strângându-i lacrima-n batistă!

Acatistul Sfintei Mari Mucenice Eufimia (Apărătoarea Ortodoxiei la Sinodul IV) (16 Septembrie)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

Condac 1:

Ca un crin într-o grădină aleasă, Sfântă muceniță a lui Hristos Eufimia te-ai aflat în ceata creștinilor, care slujeau Domnului. Erai gătită cu luminoasă frică și dragoste pentru mărturisirea lui Dumnezeu și viața cea veșnică, iar noi văzându-te așa, te lăudăm:Bucură-te Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Icos 1:

Înconjurând păgânii casa unde erai împreună cu ceilalți creștini la rugăciune, te-au luat la judecată, unde te măguleau și cu desfătări lumești ai fost încercată. Dar tu n-ai lăsat pe Domnul, nici credința Sa, ci pe toate le-ai urât și munci ai primit, pentru care îți cântăm cu drag:
Bucură-te, fecioară împodobită cu sfânta virtute a rugăciunii;
Bucură-te, cea ce ai izgonit întunericul înșelăciunii;
Bucură-te, cu sufletul iubitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, cu trupul luptătoare împotriva celui rău;
Bucură-te, veselă fecioară purtătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, cea cu dragoste înflăcărată pentru aproapele tău;
Bucură-te, crin neveștejit și pasăre neînfricată;
Bucură-te, care ai stat între păgâni la judecată;
Bucură-te, că de Hristos nu te-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce pe tirani i-ai înfruntat;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 2:

Nemaivoind tiranul nimic să mai asculte, a poruncit să fii legată pe roată cu dinții de fier. Fiind chinuită, te rugai lui Dumnezeu și deodată roata s-a oprit, călăii s-au îngrozit, iar tu cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Atunci a venit îngerul Domnului și de pe roată te-a coborât, de răni te-a tămăduit și tu lui Hristos ai mulțumit, pentru care îți cântăm aceste laude:
Bucură-te, ceea ce ai biruit mânia tiranului ighemon;
Bucură-te, fiind întărită de al nostru Domn;
Bucură-te, ceea ce ai primit dureri cu multă bucurie;
Bucură-te, căci ai suferit grele munci pentru veșnicie;
Bucură-te,ceea ce de roată nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că în munci lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucură-te, că în ceasul muncilor nu te-ai deznădăjduit;
Bucură-te, că în Domnul te-ai veselit;
Bucură-te, că un înger de pe roată te-a luat;
Bucură-te, în vremea aceea pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 3:

Mânia tiranului s-a aprins asupra ta Sfântă Eufimia, că a poruncit la alți doi chinuitori și mai cumpliți și fără de milă, să te arunce într-un cuptor de foc, foarte încins, iar tu cu mare glas preaslăveai pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icos 3:

În mijlocul focului cântai cântarea celor trei tineri din Babilon și îndată mare minune s-a arătat, căci asprimea focului a încetat, căzând o rouă cerească peste tine, ai ieșit sănătoasă și biruitoare. Iar noi văzând această minune, te lăudăm cu dragoste așa:
Bucură-te, căci de sunetul focului nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că în el fără de frică ai intrat;
Bucură-te, și Domnul îndată ți l-a rourat;
Bucură-te, cea cu mireasmă lui Hristos învăluită;
Bucură-te,ce ești mult doritoare de patria cerească și de ea preaiubită;
Bucură-te, fecioară prealăudată care tăria iadului ai făcut-o zdruncinată;
Bucură-te, ceea ce te veselești în ceata marilor martiri;
Bucură-te, în lumina cea neînserată a sfintei Treimi;
Bucură-te, cea logodită fecioară mireasă la nunțile Mielului;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 4:

Nemaiștiind ighemonul ce să-ți facă, te-a aruncat în temniță și neputând a te pleca la închinarea idolească, te-a spânzurat pe un lemn și trupul cu unghii de fier ți l-a strujit. Iar tu, Sfântă Eufimia cu bucurie primeai suferințele, cântând: Aliluia!

Icos 4:

Văzând tiranul că te-ai arătat sănătoasă și după această muncire, te-a aruncat într-o groapă adâncă cu jivini otrăvitoare. Acestea nu s-au atins de tine, ci se cucereau și-ți slujeau:
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mireasa lui Hristos, cea mult biruitoare;
Bucură-te, căci lumina Domnului te-a strălucit ca un soare;
Bucură-te, că și pe Sfântul Daniil, Dumnezeu te-a izbăvit;
Bucură-te, atunci tu cu mare glas I-ai mulțumit;
Bucură-te, căci și ighemonul văzând aceasta, s-a spăimântat;
Bucură-te, dar altă muncă a căutat ca un turbat;
Bucură-te, Sfântă Eufimia mare muceniță a lui Hristos!

Condac 5:

Cugetând sălbaticul ighemon cu mânie altă muncă, a poruncit ca o altă groapă să se sape într-un loc tăinuit, să se umple de țepușe, iar peste ea să aștearnă paie. Atunci te-a pus să treci pe acolo, dar tu ca o pasăre peste cursă ai trecut și pe Domnul ai slăvit în inima ta, zicând: Aliluia!

Icos 5:

Antipatul, văzând că nu poate să te ucidă, a poruncit să te bată cu toiege noduroase, cu fierăstrăul să te taie și-ntr-o mare tigaie să te ardă. Toate aceste munci le-ai suferit și biruit cu darul lui Hristos, pentru care îți aducem laudă:
Bucură-te, că ai trecut peste sulițe și țepușe, biruitoare;
Bucură-te, căci nu s-au atins de sfintele tale picioare;
Bucură-te, că a poruncit să te lege cu asprime;
Bucură-te, și cu fierăstrăul să te taie;
Bucură-te, cea pusă la foc într-o tigaie;
Bucură-te, care umpli de mireasmă Biserica creștinilor;
Bucură-te, ce cu dreaptă răbdare și blândețe sfântă ai suferit asprimea bătăilor;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 6:

Nemernicul tiran, neavând ce să-ți mai facă, s-a gândit să dea drumul la fiare sălbatice peste tine, ca să te rupă și să te strivească. Iar tu cu glas te rugai lui Dumnezeu, ca să te cheme la El, și cântai cu mult dor: Aliluia!

Icos 6:

Și așa rugându-te lui Dumnezeu, păgânii au dat drumul asupra ta la lei și urși flămânzi. Dar fiarele s-au apropiat de tine cu sfială. Din rânduială Dumnezeiască, o ursoaică s-a apropiat de tine și ți-a făcut o mică rană la picior, de unde a început a curge sânge. Atunci un glas s-a auzit, chemându-te la viața de veci, iar noi pentru al tău sfârșit mucenicesc te lăudăm:
Bucură-te, cea care răspândești dragostea lui Hristos și lumina păcii;
Bucură-te, ceea ce alungi negura păgânătății;
Bucură-te, că au dat drumul asupra ta la fiare îngrozitoare;
Bucură-te, că au pornit asupra ta cu furie mare;
Bucură-te, că la tine când au ajuns cu mare cucernicie s-au supus;
Bucură-te, căci s-au îmblânzit și picioarele ți-au lins;
Bucură-te, apoi a fost rânduit de Pronia cerească;
Bucură-te, una dintre ursoaice să te rănească;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 7:

Viața ta feciorească și neprihănită ai adus-o jertfă curată Mirelui ceresc, căci dragostea ce nu cade niciodată, nu poate fi zdruncinată de șarpele cel iscusit în răutăți și ai cântat prin ultima ta suflare: Aliluia!

Icos 7:

Despărțindu-ți-se sufletul de trup, s-a dus către locașurile cerești, înconjurat de cete îngerești care ți glăsuiau așa:
Bucură-te, Sfântă Eufimia, înțeleaptă fecioară;
Bucură-te, mielușeaua Domnului cea prea frumoasă;
Bucură-te, împreună cu mucenițele care mai înainte de tine au pătimit;
Bucură-te, trandafir înrourat;
Bucură-te, iesle încărcată cu fân și flori mirositoare;
Bucură-te, heruvim și candelă plină cu uleiul credinței arzătoare;
Bucură-te, crin înveșmântat și porumbel cu glas duios;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 8:

Sfintele tale moaște au fost puse în biserica de la Bosfor, unde multe minuni făceau prin mirul ca de sânge ce curgea din ele. Iar noi văzând minunile tale Sfântă Eufimia, cântăm lui Dumnezeu pentru tine: Aliluia!

Icos 8:

Miruri aromate izvorăsc din sfintele tale moaște și bolile celor neputincioși tămăduiești, căci toți care aleargă prin rugăciune la tine se izbăvesc de multe rele. Pentru a ta grabnică ascultare te lăudăm așa:
Bucură-te, cea mult încercată prin foc și prin muncă;
Bucură-te, căci asemenea aurului prin foc ai fost curățată;
Bucură-te, piatra de mult preț strălucitoare;
Bucură-te, fecioară frumoasă plină de înduioșare;
Bucură-te, a prea frumoșilor îngeri veselie;
Bucură-te, că ne aduci nouă multă bucurie;
Bucură-te, ceea ce neputințele le vindeci cu sângele tău;
Bucură-te, că ne scapi de cursele celui rău;
Bucură-te, mucenița lui Hristos, cea binecuvântată;
Bucură-te, la cer de Dumnezeu încununată;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 9:

Mult era Biserica Domnului înviforată de vânturile eresurilor potrivnice. Pentru aceasta s-au adunat în Calcedon Sfinții Părinți, arătând adevărul de credință și aducând prin lupta cu ereticii pace și liniște sfintelor biserici, care cântau: Aliluia!

Icos 9:

Sfântul Anatolie a scris mărturisirea credinței într-o carte, asemenea și ereticii cei în număr foarte mare au scris într-o carte nebuniile lor. Le-au pus pe pieptul Sfintei Eufimia și s-au rugat trei zile cu post, apoi s-au dus la mormânt și au vazut scrisoarea dreptslăvitorilor creștini în dreapta Sfintei, iar pe a ereticilor aruncată la picioarele ei. Văzând aceasta minune, slăvim pe mucenița Domnului cu mare glas așa:
Bucură-te, limanul creștinilor și a lor icoană de lumină;
Bucură-te, ceea ce aperi adunarea creștină;
Bucură-te, ceea ce mărturisirea cea adevărată o ai dovedit;
Bucură-te, ceea ce reaua credință a ereticilor ai izgonit;
Bucură-te, că ai întins mâna având în ea a ortodocșilor scrisoare;
Bucură-te, dându-i-o patriarhului de parcă nu erai moartă, ci vie;
Bucură-te, mărturisitoarea credinței creștine;
Bucură-te, căci ai arătat că numai ea duce la mântuire;
Bucură-te, că adunarea ereticilor rămași a intrat la închisoare jos;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 10:

Mavrichie, împăratul dreptcredincios, a ajuns la îndoială despre minunea cum că ar izvorî din sfintele tale moaște mir roșu. Le-a pecetluit și singur le-a deschis, umplându-se deodată biserica de bună mireasmă, atunci a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

În timpul cel rău al împăratului Eraclie a îngăduit Dumnezeu năvălirea Perșilor, care au intrat în biserica muceniței și au răpit vasele sfinte. Neputând deschide mormântul Sfintei, au strâns multe lemne, dându-le foc, dar marmura n-a crăpat și au plecat rușinați. Iar noi pe martira Domnului să o lăudăm cu cinste așa:
Bucură-te, că îndoiala lui Mavrichie ai îndreptat;
Bucură-te, ceea ce i-ai aratat al tău mir minunat;
Bucură-te, căci pe el la pocăință l-ai adus;
Bucură-te, căci nu l-ai lăsat de înșelăciune și îndoială răpus;
Bucură-te, că păgânii mormântul n-au putut să ți-l jefuiască;
Bucură-te, căci s-au întors zdrobiți de a ta tărie dumnezeiască;
Bucură-te, alungarea cu rușine a păgânătății;
Bucură-te, pecetea cea sfântă a creștinătății;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 11:

Răul și blestematul Leon Isaurul cand a venit la împărăție, a îndraznit a lua moaștele Sfintei Efimia și în locul lor a pus oasele puturoase ale unui om păcătos cu scopul de a se îndoi ortodocșii de sfințenia Eufimiei. Apoi a pustiit biserica, făcând în ea cuptoare de fierarie. Dar creștinii cu multă răbdare și tânguire ziceau: Aliluia!

Icos 11:

Și aruncându-se cinstitele moaște în mare, a dat peste dânsele o corabie. Văzându-le corăbierii se bucurau de această prețioasă comoară. Când au ajuns la un ostrov au văzut o fecioară venind pe apă și alta ieșindu-i în întâmpinare din corabie, salutându-se: „Bucură-te, muceniță lui Hristos, Sfântă Eufimia”, iar ea a zis, „Bucură-te, mucenița lui Hristos, Sfântă Glicheria”, pentru descoperirea numelui tău cu dragoste te lăudau așa:
Bucură-te, că asupra moaștelor tale vrăjmașul a început lupta;
Bucură-te, că nimeni nu a putut să-ți ia biruința;
Bucură-te, că lui Serghie și Serghon te-ai arătat;
Bucură-te, că ei o bisericuță mică ți-au ridicat;
Bucură-te, că moaștele tale în altar, sub pământ, spre ocrotire au stat;
Bucură-te, că ți-au slujit până la al vieții sfârșit;
Bucură-te, că și biserica aceea de un voievod s-a risipit;
Bucură-te, că Anastasie iarăși o a înnoit;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 12:

Venind la împărăție Sfânta Irina, a găsit în ostrovul Lemnos sfintele tale moaște și a slăvit pe Dumnezeu, cântând cu dor: Aliluia!

Icos 12:

Împreună cu Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului, au pornit oșteni spre ostrovul Lemnos, au ridicat moaștele tale și le-au adus în sfântul locaș, unde au fost la început. Noi văzând biruința asupra vrăjmașilor, ce cu sunet au pierit, îți cântăm cu bucurie așa:
Bucură-te, Sfântă Eufimia purtătoare de biruință;
Bucură-te, și întărește a noastră credință;
Bucură-te, floare prea frumoasă ce umpli văzduhul de bună mireasmă;
Bucură-te, că tot omul cu lacrimi ți se roagă;
Bucură-te, căci minunata vei fi mereu;
Bucură-te, și mă învrednicește în Împărăția Cerului să ajung și eu;
Bucură-te, mijlocitoare a mea la Hristos pentru înțelepciune;
Bucură-te, biruitoarea eresurilor și-a patimilor nebune;
Bucură-te, sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 13:

O, Sfântă muceniță a lui Hristos Eufimia primește de la noi această cântare, apără Sfânta ta Biserică și ne răcorește inimile noastre de văpaia arzătoare a poftelor necurate, ca să putem cânta ție și Domnului Iisus Hristos din tine: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se repetă Condacul 1 și Icosul 1

Icos 1:

Înconjurând păgânii casa unde erai împreună cu ceilalți creștini la rugăciune, te-au luat la judecată, unde te măguleau și cu desfătări lumești ai fost încercată. Dar tu n-ai lăsat pe Domnul, nici credința Sa, ci pe toate le-ai urât și munci ai primit, pentru care îți cântăm cu drag:
Bucură-te, fecioară împodobită cu sfânta virtute a rugăciunii;
Bucură-te, cea ce ai izgonit întunericul înșelăciunii;
Bucură-te, cu sufletul iubitoare de Dumnezeu;
Bucură-te, cu trupul luptătoare împotriva celui rău;
Bucură-te, veselă fecioară purtătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, cea cu dragoste înflăcărată pentru aproapele tău;
Bucură-te, crin neveștejit și pasăre neînfricată;
Bucură-te, care ai stat între păgâni la judecată;
Bucură-te, că de Hristos nu te-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce pe tirani i-ai înfruntat;
Bucură-te, Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

Condac 1:

Ca un crin într-o grădină aleasă, Sfântă muceniță a lui Hristos Eufimia te-ai aflat în ceata creștinilor, care slujeau Domnului. Erai gătită cu luminoasă frică și dragoste pentru mărturisirea lui Dumnezeu și viața cea veșnică, iar noi văzându-te așa, te lăudăm:Bucură-te Sfântă Eufimia, mare muceniță a lui Hristos!

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Cu umilinţă şi evlavie ne plecăm astăzi genunchii înaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a mărit pe tine, Preasfinte Părintele nostru Iosife, şi prinos de cinstire şi de mulţumită îi aducem, pentru că ni te-a dăruit fierbinte rugător şi puternic ocrotitor în ceruri. Că tu, ca un izbăvitor ai fost trimis, de sus, dreptmăritorilor creştini din părţile Banatului, la vreme de strâmtorare; şi, ca un bun păstor şi părinte, cu dragoste şi cu înţelepciune, i-ai păstorit pe dânşii, chip de smerenie, de înfrânare şi de curăţie făcându-te tuturor, cu nevoinţele tale pustniceşti, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea. Pentru aceasta, încă mai-înainte de mutarea ta la veşnicele locaşuri, te-ai învrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruinţei s-a împletit ţie în ceruri, şi la cetele sfinţilor şi ale drepţilor, celor ce, de la începutul veacului, au bineplăcut lui Dumnezeu, te-ai adăugat. Iar nouă, pe pământ, ai binevoit a ne lăsa cinstitele tale moaşte, ca pe un izvor de daruri şi tămăduiri celor ce aleargă la tine cu credinţă. Drept aceea, şi noi acum, cu bucurie şi cu dragoste te lăudăm pe tine, sfinte ierarhe, şi cinstire de obşte făcându-ţi, cu evlavie sărutăm sfintele tale moaşte şi cu smerenie ne rugăm ţie: ocroteşte Biserica ta, ţara aceasta şi pe toţi cei ce cu credinţă şi cu dragoste cheamă într-ajutor numele tău cel sfânt. Şi ca unul ce stai înaintea feţei Ziditorului tuturor, îndrăznire având către Dânsul, ajută-ne cu mijlocirile tale şi roagă-L, părinte sfinte, milostiv să fie nouă, iertare de păcate să ne dăruiască şi de toată reaua întâmplare să ne izbăvească; credinţa cea dreaptă să o întărească; întărâtările eresurilor să le strice, cu puterea Preasfântului Său Duh; dragostea să o înmulţească; ura să o stingă; războaiele să le înlăture şi pacea a toată lumea desăvârşit să o întemeieze. Şi aşa, virtuţilor tale urmând, Sfinte Iosife, neîncetat să sporim în credinţă, în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele şi în toată fapta cea bună, ca să ajungem toţi la limanul cel mult dorit al mântuirii. Şi, lăudând, până la sfârşitul veacului, pururea cinstită pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: Mărire Ţie, Dumnezeule, Cel mare şi minunat între sfinţi, în vecii vecilor. Amin

FĂ CRUCEA DREAPTA, SĂ NU-ȚI FIE FRICĂ SĂ FACI SFÂNTA CRUCE !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos .

Drept să faci crucea, dacă nu, râde dracul de tine când bați cobza așa.

Dacă nu, nu eşti ortodox, că îţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.

Fă crucea dreaptă şi, când treci pe lângă o biserică, să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă!

Pentru că acolo, permanent este de faţă pe Sfânta Masă Trupul şi Sângele Domnului.

Acolo, Hristos este viu în Sfântul Altar.

În toate bisericile ortodoxe, Preacuratele Taine stau pe Sfânta Masă.

Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!

Să vă văd în Rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi.

Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului!

Ştiţi voi cât este de frumos acolo?

Auzi ce zice Apostolul Pavel:

Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi inima omului nu s-a suit!

Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-l iubesc pe El.

(Arhimandrit Ilie Cleopa)