29 iunie 2012

SF. APOSTOL PETRU ŞI PAVEL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Azi în lumea cea creştină Petru e sărbătorit
Într-a cerului Lumina, sfânt Apostol învelit
Precum Pavel ce din Saul numele-i Sfinţit se ştie
Prin Porunca Convertirii la Damasc fiind să-i vie

Saul ce din Tars se trage întâi prigonind Creştinii
A ajuns la convertire, când Isus Domnul Luminii
I s-a arătat nainte întrebându-l de ce-L neagă..?
Şi de-atunci Dreapta Credinţă, a putut s-o înţeleagă

Ca apoi din Prigonire, să-şi transforme -a vieţii Faptă
În credinţă şi iubire, urmând numai Calea dreaptă
După ce insa-Şi Hristosul, prin Lumina-i L-a Numit
Să fie lumii folosul, ca Apostol Pomenit

Predicând către popoare, prin epistole înscrise
Pilde binefăcătoare, către naţii fiind zise
Cu mult Har şi dăruire împărţind în largă lume
Îndemnul spre Mântuire prin Isus slăvindu-I nume

Petru este Temelia, cum Hristos nume I-a dat
Sprea-I clădi Împărăţia, chiar de -n gând s-a lepădat
Când soldaţii cu asprime acuzându-l Ucenic
În teama-i şi în micime n-a putut zice nimic

Doar cocoşul în cântare, auzindu-l de Trei ori
I-a produs o frică mare şi în suflet reci fiori
Regretând în el cu teama precum pe-o nenorocire
Dându-şi doar atuncea seama de IIsus şi Prorocire

Piatra cea de temelie, Simon - frate cu Andrei
Poarta cerului să-i fie dată Lui precum şi Chei
Ca Verhovnic să se ştie celor Doisprezece Spuşi
De acum până-n Vecie spre Slavire-a fi Aduşi

După Sfanta-I Înălţare, Petru a umblat prin lume
Predicând înspre popoare Creştinismul şi-al Său Nume
Şi nădejdea Mântuirii cu glas blând şi Rugăciune
Cum în numele iubirii, prin Epistole ne-o spune

Pân' la Roma în cetate, el Cuvântul şi-a vestit
Unde le-a sfârşit pe toate fiind prins şi Răstignit
Acuzat de Blasfemie şi Credinţa în Hristos
Rugând pe călăi să-i fie, în murire capu-n jos

Spre a fi deosebire între el şi Domnul Sfânt
Moartea cea prin Răstignire, care-l ia de pe pământ
Sus la cer să se îndrepte spre Isus şi Măreţie
Chei să-şi ia, ca să-I deschidă Poarta spre Împărăţie

Slava şi cinstire aduc Sfinţilor Apostoli PETRU ŞI PAVEL..
Azi 29iun. 2012

28 iunie 2012

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: O ISTORIOARĂ CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: O ISTORIOARĂ CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI: Toate păcatele sunt păcate grele si toate păcatele se numesc de marele Apostol Pavel "lucruri ale întunericului". Că auzi ce zice: Lepăda...

Taina mortii. Moartea dreptului si moartea pacatosului


Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: " Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7)
.
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.

Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete ?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine ! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".

Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. " Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai. " (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi , a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?

Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia , a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi . Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.

Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului,care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).

Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el." Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru ?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.

Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui
Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata
Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zise catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".

Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:
• Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
• daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
• cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
• cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.
Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. " Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau. " (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, o continua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.

Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.

Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
" Moartea pacatosului este cumplita ." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos . Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.


http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?cap...

27 iunie 2012

Pestera Sfantului Ioan de la Prislop


Am fost de doua ori la Prislop...si la Pestera Sfantului , si am simtit acolo o imensa bucurie si o liniste sufleteasca deosebita ...Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti ...


Sfantul Ioan de la Prislop isi leaga numele de mareata Manastire Prislop, mult iubita deParintele Arsenie Boca. Sfantul Ioan de la Prislops-a retras din manastire, la 500 de metri distanta, pe raul Slivat, unde si-a construit o chilie din piatra, cunoscuta si azi sub numele de "Casa Sfantului". Se presupune ca a trait aici in secolul al XV-lea sau in prima jumatate a secolului al XVI-lea.

                                 Pestera Sfantului Ioan de la Prislop


Un tanar cu numele Ioan, din satul Silvasul de Sus si-a parasit casa parinteasca, s-a inchinoviat in obstea calugarilor de la Prislop, ducand o viata aleasa de rugaciune, impletita cu munca si savarsirea de fapte bune. Dupa un numar de ani, dorind sa duca o viata si mai linistita, retrasa cu totul de lume, si-a gasit un loc, ca la 500 metri de manastire, pe malul prapastios al raului Slivut (Slivut) unde si-a sapat singur, cu mari nevointe, o chilie in piatra, cunoscuta pana azi sub numele de "chilia sau casa sfantului".



Sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte cafacator de minuni. El insa, a murit foarte devreme din cauza unui vanator care, vazandu-l in gura pesterii si confundandu-l cu un animal salbatic, l-a impuscat.

Aici si-a trait restul zilelor, in neincetate rugaciuni si ajunari, intocmai ca marii nevoitori intru cele duhovnicesti din primele veacuri crestine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui imbunatatita sa se sfarseasca prea devreme. Spune traditia populara ca, pe cand isi facea o fereastra la chilia lui, doi vanatori de pe versantul celalalt al prapastiei, l-au impuscat, fara sa stie cine era. Asa s-a savarsit din viata cuviosul sihastru sau "sfantul" Ioan de la Manastirea Prislop.

Acest monah marcant a fost canonizat in iunie 1992 de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Despre Ioan Sihastrul vorbeste atat traditia locala cat si calugarul Efrem, autor al "Plangerii Manastirii Silvasului", scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri:

"Si atunci, un tanar oarecare din sat
Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;
Din lume si rudenii cu totul au iesit
De aici la mine au venit.
Intr-o stanca chilie si-au facut
In care slujind, lui Dumnezeu a placut
Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;
Pestera si acum se gaseste
Si "Chilia Sfantului" se numeste.
Iara dupa oarecare intamplare,
Cu a lui Dumnezeu inainte aparare,
Rudele sfantului cele din sat
Moastele cu totul le-au ridicat
Si in Tara Romaneasca le-au adus
La oarecare manastire le-au pus.
Insa la neamul lui pururea se pomeneste
Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste."



Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a carmuit manastirea in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, iar in anul 1585 a fost ales Mitropolit al Transilvaniei cu scaunul la Alba-Iulia. El a fost Mitropolit al Transilvaniei timp de 20 de ani (1585 -1605).

Teodor Danalache
Pestera Sfantului Ioan de la Prislop

Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

Articol preluat din artasireligie

Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

Mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli? Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem...
Saptamana viitoare, pe 29 iunie, praznuim pe cei mai cunoscuti dintre apostolii Domnului, pe Sfintii Petru si Pavel.


Sa incercam, impreuna, sa deslusim care sunt acele lucruri pe care trebuie sa le purtam in mintea si in inima noastra atunci cand cugetam la acesti "invatatori ai lumii". Si sunt cel putin 9 lucruri la care putem reflecta intr-o astfel de zi de sarbatoare.

1. In primul rand, observam ca cei doi apostoli erau de conditii diferite: in timp ce Pavel era un barbat foarte cultivat, rabin in religia evreiasca (inainte de a se converti), cunoscator al limbii grecesti, Petru era un simplu pescar, deprins sa-si trudeasca trupul, zi si noapte uneori, pentru a castiga o paine pentru el si pentru familia sa. Cu toate acestea, ei se bucura de aceeasi apreciere din partea Bisericii, fiind considerati, deopotriva, intre cei care au lucrat, cu multa osteneala, in ogorul Domnului.

Asadar, atunci cand este vorba de a sluji lui Dumnezeu, nu trebuie sa ne uitam la conditia noastra sociala sau, cu atat mai putin, la profesia pe care am dobandit-o prin aptitudinile sau prin educatia noastra. Daca ar fi sa comparam modul in care se dobandeste mantuirea cu o intrecere sportiva, am putea spune, fara indoiala, ca, in crestinism, toti pornesc de la aceeasi linie de start si au aceleasi sanse de a trece linia de sosire.

2. In al doilea rand, parcurgand vietile celor doi sfinti, constatam ca, in timp ce Pavel nu a fost casatorit, facand elogiul unei vieti feciorelnice, dar fara a defaima cu ceva taina cununiei, Petru a fost casatorit si chiar sunt informatii ca si-ar fi luat cu el si sotia in unele calatorii misionare. Este binecunoscut, de altfel, episodul in care Mantuitorul o vindeca, in Capernaum, pe soacra lui Petru.

Iata dar ca nu conteaza daca esti casatorit sau monah, daca te impovareaza grijile familiei sau te lupti cu ispitele aduse de celibat. In fata lui Dumnezeu poti fi un misionar la fel de apreciat; dupa cum nu poti sa te sustragi de la a predica Evanghelia folosind pretextul unor griji sau ispite lumesti...

3. In al treilea rand trebuie sa remarcam faptul ca Petru a fost ucenicul direct al Mantuitorului, l-a insotit pas cu pas de-a lungul activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei. Pavel nu L-a cunoscut direct, dar l-a recunoscut imediat ca Domn si Dumnezeu, cand i S-a aratat pe drumul Damascului.

Nici noi nu mai putem avea privilegiul de a cunoaste pe Domnul asa cum L-a cunoscut Petru, in timpul vietii sale pamantesti, dar toti putem sa ne invrednicim de darul primit de Pavel, cel care a cunoscut pe Hristos cel Inviat pe drumul spre Damasc.

4. Si ajungem astfel la al patrulea inteles, pe care-l putem extrage, spre folosul sufletelor noastre, din vietile "intaistatatorilor apostolilor". Vedem ca Petru este cel care S-a alaturat Domnului inca de la inceputul propovaduirii Sale, insa la sfarsit s-a lepadat de trei ori de cel caruia ii jurase sa-i stea alaturi chiar cu pretul vietii. Pavel, pe de alta parte, la inceput a fost impotriva crestinilor cu o neobosita ravna, determinandu-L pe Hristos sa i se adreseze, cu durere in glas: "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" A urmat, apoi, convertirea, iar Saul, devenit intre timp Pavel, a fost unul dintre cei mai neobositi propovaduitori ai lui Hristos cel rastignit si inviat.

Asa se intampla si in zilele noastre: unul poate e in Biserica, cu Hristos, inca de la nastere, prin purtarea de grija a familiei, insa mai tarziu ajunge sa se lepede de Hristos; oricand, insa, se poate intoarce la credinta, "plangand cu amar". Altul, desi este, de-a lungul vietii, un anticrestin vehement, daca e onest in actiunile sale, va avea sansa sa-L intalneasca pe Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu.

5. Cea de-a cincea invatatura pe care ne-o transmit, peste veacuri, "apostolul neamurilor", Pavel (care era si cetatean roman), si apostolul (mai ales al) celor taiati imprejur, Petru, este aceea ca toti sunt chemati in Imparatia lui Dumnezeu indiferent de nationalitate sau de religia in care s-au nascut.

6. Pavel a fost numit de catre Hristos Domnul "vas ales", iar Petru, care inseamna "piatra" (Chefa, in evreieste), a primit acest nume in locul celui de Simon. Aceste doua elemente, piatra si vas, nu sunt alese intamplator. Ele definesc si ceva din personalitatea celor doi neintrecuti apostoli. In timp ce Petru era ca o piatra, extrem de darz si de hotarat, chiar daca avantul sau era uneori frant de slabiciunea sa omeneasca, Pavel a fost ca un vas purtator de Duh Sfant, un vas in care s-a adunat intelepciunea care s-a revarsat, apoi, asupra celor chemati la Hristos. Erau, fara indoiala, firi diferite cei doi apostoli, dupa cum diferiti suntem si noi unii fata de ceilalti.

Insa Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Calitatile noastre sau aparentele defecte pe care le avem pot fi puse in slujba Domnului. Caci cine ne cunoaste mai bine decat Mantuitorul, Cel ce ne-a creat si ne-a inzestrat cu daruri si care nu a sadit nimic in noi care sa nu poata fi desavarsit?

7. Cei doi apostoli nu au avut intotdeauna, de-a lungul vietii, o impreuna lucrare armonioasa. Asa cum relateaza Apostolul Pavel, in epistola catre galateni, Petru a fost la un moment dat sub influenta crestinilor iudaizanti, adica a acelora care nu doreau sa se amestece cu cei de alt neam, desi toti erau botezati in numele aceluiasi Dumnezeu, intreit in persoane. Asa se face ca Pavel l-a certat, in Antiohia, pe Petru pentru ca, temandu-se de cei taiati imprejur, acesta nu mai statea la masa cu cei "dintre neamuri".

Iata ca avem, aici, o a saptea invatatura, aceea ca armonia frateasca nu este un scop in sine, ci ca ea deriva doar din dreapta credinta in Dumnezeu. Fatarnicia nu poate fi acceptata, indiferent sub ce chip ar ispiti. Petru a inteles prea bine aceste lucruri si, asa cum il stim, se va fi cait de aceasta slabiciune a sa.

8. Tot un moment de slabiciune se poate spune ca a avut Petru si atunci cand s-a apropiat momentul suprem, cel al primirii unei morti mucenicesti. Este scris in viata sa ca, pe cand Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea, noaptea, afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?". "Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!", a raspuns El. Era Mantuitorul! Deci Petru a prins curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos. Apostolul Pavel a primit si el moarte muceniceasca, tot pe vremea crudului imparat Nero, fiindu-i taiat capul cu sabia. Chiar daca unul a ezitat, initial, sa accepte acest sfarsit, iar celalalt a facut-o fara sa ezite, moartea lor ramane una si aceeasi: e moarte de mucenic.

Iata aici a opta lectie pentru orice crestin, in orice veac ar trai.Pentru Hristos orice jertfa este egala.

9. A noua si ultima invatatura pe care am putea-o desprinde de la cei doi slaviti apostoli deriva din simbolurile cu care ei sunt indeobste asociati. In iconografia ortodoxa ii gasim, adesea, pictati impreuna, Petru purtand o legatura de chei, iar Pavel o sabie. Care este talcul acestor doua elemente, ce semnifica aceste obiecte? Cheile pe care Sfantul Petru le poarta sunt "cheile Imparatiei Cerurilor", ele descuie portile raiului, dar numai prin taina pocaintei sau a spovedaniei. Sabia inseamna propovaduirea sarguitoare a cuvantului lui Dumnezeu: "Caci cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii" (Evr. IV, 12). (deseori Pavel apare cu o carte in mana,aratand eruditia sa.

Asadar, daca primim cuvantul lui Dumnezeu, chiar daca ne ustura la inceput, precum taietura provocata de o sabie, ulterior ne deschide portile vesniciei, precum deschide o cheie poarta casei.

Cu siguranta ca, ucenicind pe langa cei doi mari apostoli, zabovind adesea in lectura epistolelor lor, vom mai primi si alte lectii. Dar, inainte de toate, s-ar fi cuvenit sa adresez o intrebare, deloc retorica: mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli?

Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem...

26 iunie 2012

Cele sapte trepte ale Rugaciunii – Arhim. Cleopa Ilie




De fapt ce este rugăciunea? Rugăciunea este o vorbire  a omului cu Dumnezeu, cine se roagă vorbeste cu Dumnezeu, cu sfinţii, cu îngerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul îşi înalţă mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunătaţile divine. S-a făcut un concurs: Care este cel cel mai înalt om din lume, şi a cîştigat cel ce a spus, că omul cel mai înalt este omul care prinde cerul cu mîinile sale în rugaciune şi asa este ! Care este cea mai mare faptă bună din lume ? RUGĂCIUNEA este fapta cea mai mare a lumii, căci ea este cauza tuturor bunătăţilor din lume. Sfinţii au ajuns sfinţi prin rugăciune, noi îi putem imita. Blaise Pascal spunea că, “Omul este cea mai mare fiinţă din lume, cînd ? Cînd stă în genunchi şi se roaga Creatorului său, atunci întrece tot universul”.
Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, pînă se ajunge la cer. Auzim pe Sfîntul Apostol Pavel zicînd: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”, “Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămîia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvînta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreada cineva în cantitatea rugăciunii, am facut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:

1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintîi. Aceasta este folositoare întru puţin, dacă va merge în sus spre cer, urcînd şi celelalte trepte. Rugîndu-te mult te obişnuieşti cu rugăciunea şi începe să-ţi placă această rugăciune, simţi dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.
2. RUGĂCIUNEA MINŢII aceasta o numesc Sfinţii Părinţi, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Cînd eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înteleg şi cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gîndeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintîi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cînta cu duhul, dar voi cînta şi cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ pe altii decît zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfîntul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea cînd se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci cînd se roagă.
3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, cînd se uneşte mintea cu inima, atunci întîlneşti cîteva piedici. Mintea este centrul fiinţei umane. Un călugar i-a zis unui duhovnic, cum că el a învăţat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii? Cîtă vreme eşti cu rugăciunea minţii eşti într-un tîrg de gînduri, mintea aleargă cînd la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfîntul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poţi ascunde mintea afără numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mîntuitorul. Cînd auzi pe Mîntuitorul în Evanghelie: “Cînd te rogi, intră în cămara ta, încuie uşa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare”. Cămara minţii este inima. Cînd vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfîntul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UŞI ŞI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAŢIA şi INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziţie, căci Dumnezeu nu caută la poziţie, poţi să stai şi culcat. Sfîntul Grigorie Sinaitul zice:”De eşti bolnav şi bătrîn, culcă-te şi roagă-te, sau pe scaun, cum poţi, căci Dumnezeu stie neputinţa ta”. Dumnezeu caută numai poziţia minţii şi a inimii. Cînd eşti sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poţi. Stau la rugăciune şi vreau să-mi concentrez atenţia spre inimă. Prima vamă unde se întîlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAŢIA, închipuirea sau fantezia. Ori ţi-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginaţiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. Cînd vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginaţie, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci cînd Adam a căzut în imaginaţie, a cazut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănînce de acolo, iar diavolul i-a zis, cînd vei mînca din pom ţi se vor deschide ochii şi vei cunoaşte, vei fi ca Dumnezeu şi mîncînd a căzut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin IMAGINAŢIE. Cine a căzut mai întîi prin imaginaţie? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gîndul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munţii cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Şi tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineaţă, te-ai făcut locaş a toată urîciunea şi a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar şi pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, cînd vine, nu vine în minte cu imaginaţie, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginaţie, ci era ca şi pruncii cei nevinovaţi. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, şi cînd şi-a închipuit aceasta a şi căzut.
De aceea, cînd vrei să te rogi, fiindcă Hristos vine cu o minte fără imaginaţie, Hristos vrea să-l refacă pe Adam în starea cea dintîi, fără imaginaţie, aşa şi tu te roagă fără vreo imaginaţie. De aceea, în vremea rugăciunii imaginaţiile ne dau război. S-o luăm mai practic: Stai la rugăciune, ba iţi mai aduci aminte de faţa celui ce te-a supărat, ca să te sfădeşti cu el, ba faţa celui care l-ai iubit cu patimă, ba slava deşartă, ba să mă duc la tîrg, ba am de cumpărat, ba să fac cutare, aceasta nu mai este rugăciune, dracii în acea clipă rîd de noi cu gura pîna la urechi, aceasta nu este rugăciune. Cînd noi stăm la rugăciune, ca nişte chip cioplit de creştini şi în noi nu mai este rugăciune, ci împrăştiere, acum rîd dracii de noi că mintea noastră nu a coborît în inimă. Locul unde trebuie să se ascundă mintea este inima, acolo îl ai pe Hristos de la Botez. Acolo se întîlneşte mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfîntul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fără de moarte şi tare îmi este frică de voi să nu se poticnească inimile voastre”. Cînd zice să intri în cămara ta, cămara minţii este inimă, zic toţi Sfinţii Părinţi, dracii stiu aceasta, că, dacă a ajuns mintea să se pogoare în inimă îi arde foarte tare. Ai văzut cît de frumos spune stareţul Vasile de la Poiana Mărului, de cel care a căzut neajungînd cu mintea în inimă. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie săptămîni, într-o clipă ţi-ai pus în gînd, însă nu-ţi închipui nimic.
Să ai în minte prezenţa lui Dumnezeu, că este de faţă, în inimă setea după El şi pe limbă, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Dar în acest timp să nu-ţi închipui nimic, că Dumnezeu nu cade sub închipuiri, că de ar cădea sub închipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, VAMA I  este IMAGINAŢIA, prin ea se trece aşa, să nu-ţi închipui nimic, nici bune nici rele. Dracii văzînd că mintea a trecut ca fulgerul pe lîngă această vamă o aşteaptă pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o aşteaptă cu VAMA RAŢIUNII, aceasta este mai grea decît cea a imaginaţiei. Noi n-avem voie sa ne coborîm în inimă nici cu raţiunea. Aici la vama raţiunii, care este poarta inimii, DRACII TEOLOGI, pe care-i numeşte Sfîntul Macarie DRACII ARHICONI, care stiu pe de rost toate Scripturile, TEOLOGII IADULUI şi FILOZOFII ÎNTUNERICULUI, o opresc pe mintea noastră cu raţiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?
Eu stau la rugăciune în genunchi, sau în picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic şi o palmă de lung şi o palmă de lat, în poziţia cerşetorului, pentru a putea învăţa rugăciunea mai repede. Stau la rugăciune şi deodată văd că apare în mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tăi, tulburînd ape multe” din Cîntarea a doua a lui Moise. Cum au apărut aceste cuvinte îţi pui întrebarea ? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe şi care este marea ? Caii sunt Apostolii – după Sfîntul Vasile cel Mare – care au tulburat toată lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toată lumea. De văd dracii că-ţi place aceasta, îţi aduc altă raţiune mai mare: “Lipsit-au de la mîncare oile, cînd nu vor fi boii lîngă iesle”. “au doară de boi se îngrijeşte Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii raţionali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povăţuitoare: Patriarhii, mitropoliţii, episcopii, preoţii, diaconii. Oile cuvîntătoare sunt poporul de jos, Biserica ascultătoare, căci din Biserică se hrănesc cu Prea Curatele Taine, atît  Biserica cea Povăţuitoare, ierarhii, cît şi cea ascultătoare, poporul. Duhul Sfînt zice: “Lipsit-au de la mîncare oile, că nu vor mai fi boii lîngă iesle” atunci nu vor avea ce mînca oile din Biserică, cînd nu vor mai fi preoţi şi episcopi, care să-i hrănească cu Tainele. Aduc dracii apoi altă raţiune: “Munţii au săltat ca berbecii şi dealurile ca mieii oilor”. Munţii sunt oamenii desăvîrşiţi în lucrările Duhului Sfînt şi în rugăciune, că ei au săltarea inimii lor. Extazul şi unirea lor cu Dumnezeu, ajungînd uneori chiar să vrea să se despartă de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcuşului duhovnicesc, ei n-au aşa de mare putere ca şi cei desăvîrşiţi, ci mai puţină. De vede diavolul că-ţi plac acestea îţi aduce bunăoară din Psaltire: “Văile vor înmulţi grîul” cînd sufletul se coboară în văile smereniei, atunci se înmulţeşte grîul faptelor bune. Că nu rodeşte sufletul fără de smerenie. De primeşte aceste raţiuni dracii rîd de ea cu gura pînă la urechi. Ei rîd, pentru că acestea n-au ce căuta în rugăciunea minţii, ci numai în lucrările minţii, acestea sunt bune altădată, dar nu acum cînd te rogi. Altele sunt lucrările minţii şi alta este rugăciunea minţii. Aceste cugetări şi raţiuni duhovniceşti sunt bune ca lucrări, dar cînd ai să te rogi şi să vorbeşti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asaltează, văzînd că te complaci în aceste raţiuni, care nu sunt rugăciune. Zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: “Cînd te rogi, nu teologhisi, că eşti batjocorît de draci!” Cui filozofez eu, dacă stau înaintea Minţii Celei negrăite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie să bag mintea în inimă. Şi la acestă vamă a raţiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o raţiune duhovnicească din Scripturi, nici tîlcuirea ei, cînd te-ai pus sa te rogi. Să ne pogorîm cu o singură raţiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !” cu aceasta singură ai să poţi ajunge în inimă. Oare este vreun semn simţit că s-a unit mintea cu inima ?
Spune, Sfîntul Serafim de Sarov: “Cînd s-a unit mintea cu inima, cînd s-a pogorît mintea în inimă, primul semn este acesta: APARE UN CUI DE FOC ÎN MIJLOCUL INIMII iar cuiul de foc şi la bărbat şi la femeie apare drept în centrul inimii”. Acesta este primul semn că sa pogorît mintea în inimă. Pe urmă se încălzeşte inima toată, se încălzesc umerii, coloana vertebrală şi s-a încălzit corpul cu mare putere. M-am întîlnit cu oarecarele ce se chinuia cu foamea în pădure, cu setea, cu frigul, cu golătatea şi cu pusnicia (părintele Cleopa este acesta) şi mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el săracul o Biblie, de la bordeiul lui şi s-a dus într-un sat ca s-o ia şi s-a nimerit că era într-o Duminică. Cînd s-a dus, l-a rugat omul: Stai părinte pînă dimineaţă, că el avea bordeiul la vreo 20 km depărtare. Biblia era cea din 1914. Stînd la casa aceea şi ca să nu meargă Duminica pe drum şi-a făcut pravila, rugăciunile de dimineaţă acolo în casă, iar cei din casă au plecat la Biserică. După Biserică a venit o nuntă de la Biserică şi era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar călugărul stînd la rugăciune avea în faţa lui o icoană a Maicii Domnului, a omului unde stătea. Pe icoană erau 24 de engolpioane de prooroci, îngerii stăteau în genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau în braţele Maicii Domnului şi i le dădeau lui Iisus. Săracul călugăr stînd şi cugetînd, mereu se gîndea cum auzea muzica aceea cîntînd. Sfîntul Ioan Scărarul spune, că unele cîntări mireneşti pe cei sporiţi în cele duhovniceşti îi poate băga în cele mai înalte contemplaţii. Cînd a auzit călugărul muzica aceea, s-a gîndit el asa: Măi, dacă oamenii stiu să cînte aşa, dar aceşti îngeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus în braţele Maicii Domnului, cum cîntă ei în ceruri ? Din acea simţire s-a pogorît mintea lui în inimă, şi era ca un ceas după masă, şi 2 ore şi 10 minute a stat mintea şi numai în ceruri mai auzea îngerii şi cîntările lor, dar atît a transpirat călugărul, atîta dulceaţă în inimă şi atîta căldură am simţit – zice – n-am avut la mine decît 5 batiste şi ca să nu-mi pierd atenţia din inimă, mă stergeam cu batistele căci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a înfierbîntat, ochii dădeau lacrimi, inima mea fierbea în clocot şi-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atîta mireasmă a Duhului Sfînt mi-a venit şi atîta căldură duhovnicească, şi-mi ziceam: Doamne, vreau să mor! Voiam să mor, că aşa doreşte sufletul atunci din dulceaţa, încît vorbea: Ce bine ar fi să mor acum! Cînd s-a pogorît mintea în inimă, ce se întîmplă? Atunci inima se deschide şi iar se închide, INIMA ÎNGHITE PE IISUS ŞI IISUS INIMA.
Atunci s-a întîlnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: “Mormîntul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastră. Prin raţiunile tuturor lucrurilor este toată lumea, prin contracţia naturală vedem într-un fir de iarbă minunile lui Dumnezeu, şi în inimă îl vedem pe Dumnezeu prin rugăciunea cea în Duh”. După 2 ore şi 10 minute a ieşit mintea din inimă, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am rămas aşa cu o mîhnire dulce şi voiam mai bine să mor, numai să mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte şi n-a mai venit. Că spun Sfinţii Părinţi, că harul nu se duce departe, îi aproape, dar pentru smerenie se depărtează, ca să nu te mîndreşti. Plecarea Duhului Sfînt în această clipă o numesc Sfinţii Părinţi: PĂRĂSIRE sau RĂCEALĂ, adică atunci cînd s-a depărtat puţin harul, acest har îţi dă ajutor din ascuns, dar te lasă întîi să vezi ce poţi tu şi ce este rugăciunea harică ce a venit mai înainte, cînd ai stat de vorbă cu Iisus în inimă. Spune acest gustator al rugăciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” mă gîndeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simţeam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceaţă, ce mîngîiere, ce căldură duhovnicească, căci inima îmi vorbea în clocot, aceasta-i pogorîrea minţii în inimă. Cei desăvîrşiţi o au această stare la toate rugăciunile lor, iar cei nedesăvîrşiţi n-o au. Cei ce s-au îndumnezeit după dar, pururea îl au pe Dumnezeu în ei. Lacrimile izvorîte în timpul acestei rugăciuni, fiind de la Duhul Sfînt, spală orice întinăciune, orice imaginaţie păcătoasă şi rămîne sufletul curat şi atunci îşi dă seama ce s-a petrecut. Toate gîndurile duhovniceşti du-le pînă la simţirea inimii, ca fiecare cuvînt al minţii să-l simtă inima, atunci sufletul se miscă în cerc în mişcare ocolitoare. În rugăciunea gurii se bagă ispita, spun Sfinţii Părinţi, în a minţii încă se bagă, iar cînd lucrarea Duhului Sfînt a venit în inimă, atunci nu se mai bagă ispita. Trei mişcări are sufletul în vremea rugăciunii, iar una din ele este dreaptă. La rugăciunea curată a inimii, Sfinţii Părinţi spun, că ajunge unul numai din zece mii.
4. RUGĂCIUNEA VĂZĂTOARE este altă treaptă a rugăciunii. Sufletul lui Amun a fost văzut de Sfîntul Antonie cel Mare, că mergea la cer, deşi Antonie era la mii de kilometri distanţă de cel ce murise. Aceasta este rugăciunea văzătoare, face sufletul să-l vadă pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul văzător aici, ar vedea cît sunt aici şi cîţi îngeri sunt aici de faţă şi ne-ar şti toate gîndurile noastre. Mă duceam la bătrînul Ionanichie Moroi, stareţul Mănăstirii Sihăstria, pe cînd eram eu la oi, ca să mă Spovedesc, eu spuneam ce gîndeam, uitam însă unele păcate, iar el îmi zicea: “Vezi dragă, că mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, aşa mă spovedea pe mine acest stareţ, cu rugăciunea văzătoare. “Spune-le şi acelea zicea el, de ce nu le spui?”
5. RUGĂCIUNEA DE SINE MIŞCĂTOARE. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeieşti, inima aceasta se roagă permanent, cum ai porni ceasul, este o rugăciune de sine mişcătoare pururea. Te mişcă să te rogi, şi cînd dormi şi cînd vorbeşti şi cînd mănînci şi cînd călătoreşti, inima se roagă mereu, atunci ajungi la Cîntarea Cîntărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”. Te simţi, de la sine mişcat spre rugăciune, din interiorul tău.
6. RUGĂCIUNEA ÎN EXTAZ SAU ÎN UIMIRE. Aşa cum spune un cuvios în Pateric: “I-am poruncit minţii mele să se ducă o săptămînă în cer sau două săptămîni. Şi două săptămîni stăteam cu mintea în cer”. Aceştia sunt rugătorii în extaz. De un sfînt se spune în Filocalie, că era cu mintea în cer, iar dracii îi luau trupul ca pe o minge şi-l aruncau strigînd şi-l prindeau trupul unul de la altul. Cînd un om este răpit cu mintea la cer, aceasta se cheamă rugăciune în uimire.
7. RUGĂCIUNEA CONTEMPLATIVĂ. Aceasta este rugăciunea duhovnicească şi pe aceasta a avut-o Sfîntul Apostol Pavel, că ea este mai presus de hotarele rugăciunii, ea se numeşte vedere duhovnicească şi aceasta îl face pe om să zică precum Pavel: “În trup sau afară de trup, Dumnezeu stie”. A fost răpit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luată în vremea acestei rugăciuni de catre Sfînta Treime şi este dusă în cele mai înalte contemplaţii în Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugăciunea duhovnicească, de care spune Sfîntul Isaac Sirul: “Dacă ajunge unul din neam în neam!” Sfîntul Macarie ne îndeamnă: “Stiu omule, că nu stii să te rogi, îţi dau un sfat, care? Roagă-te cum poţi tu, dar roagă-te adeseori (des), căci, din rugăciunea deasă se naşte rugăciunea de calitate”. Dacă omul se roagă des, chiar de nu ştie cum, Dumnezeu face cu el ca şi cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui în inima şi cu fierbinţeala Lui şi mintea începe cu mare foc să cugete la judecată, la moarte, la Dumnezeu, la iad şi gustînd din această rugăciune curată trece iar la rugăciunea risipită. Dar, sufletul gustînd cîte puţin din rugăciunea cea adevărată, zice, da, aceasta-i rugăciunea! Nu-i de ajuns că te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie să ajungi la rugăciunea cea curată a inimii. Erau aici călugări mari, care ştiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decît: “Blagosloveşte părinte!” şi atît, le plăcea toata ziua să vorbească cu Domnul. Dumnezeu dă omului cîte o linguriţă de rugăciune curată pentru a-i prinde gustul şi apoi omul începe să se roage mai des. Zice Sfîntul Isaac Sirul: “Cel ce a simţit dulceaţa rugăciunii va fugi de glonte ca un asin sălbatic”. De ce ? Ca să vorbească cu Hristos, vorbeşte cu Dumnezeu multe şi cu oamenii puţine. Şi noi cînd ne rugăm trebuie să ne ferim de oameni, să vorbim cu Dumnezeu mult şi cu oamenii puţin, aceasta-i rugăciunea plăcută lui Hristos.
Extras din Pelerinul Român 1992 de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Cele patru legi după care va judeca Hristos lumea



Am zis câteva cuvinte despre moarte. Acum voi zice câteva cuvinte şi despre conştiinţă, că cine îşi păzeşte conştiinţa sa curată, negreşit moartea îl găseşte fericit şi pregătit. Conştiinţa este judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru.
Conştiinţa nu poate fi reflexia materiei în veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu în om şi ea pururea îl mustră, când greşeşte: “Omule, de ce ai făcut asta?”
Această lege a firii o au şi chinezii, o au şi creştinii, o au şi budiştii şi brahmanii şi mahomedanii. Este legea cea dintâi pe care a pus-o Dumnezeu în inima omului de la creaţie, după care s-a condus lumea până la Legea cea scrisă. M-a întrebat un avocat necredincios:
- Părinte, eu nu mă împac cu judecata de apoi!
- Dar de ce nu te împaci, frate? Cum aşa?
- Cum, părinte, o să mă judece Hristos, dacă eu aş fi chinez sau de alt neam, care n-am auzit de Hristos? Cei de acolo nu au auzit de Hristos. Oare Dumnezeu pedepseşte cu nedreptate? El este drept. Cum o să mă judece şi o să mă pedepsească, dacă eu nici nu am auzit de Evanghelia lui Hristos?
- Stai oleacă! Dumneata ştii să învârţi actele acolo, să faci procese verbale sau ce faci dumneata. Scriptura însă nu o cunoşti. Eşti un raţionalist, desfaci firul în 40 şi te prăpădeşti cu totul, umblând de capul tău.
Patru legi sunt după care Dumnezeu va judeca tot pământul. Nu una, ci patru. Şi nimeni nu poate scăpa de urgia şi dreptatea lui Dumnezeu, fie chinez, fie brahman, fie budist, fie creştin, fie mahomedan, fie evreu, pentru că Dumnezeu este drept, cum zice apostolul: Dumnezeu este drept şi tot omul mincinos.
Dumnezeu, deoarece este drept, a pus legile acestea, ca pe toţi să-i judece după dreptate. Auzi? Patru legi.
Legea cea dintâi este legea firii sau legea conştiinţei. Prin această lege a mustrat Dumnezeu pe Cain, când a omorât pe fratele său Abel. Că auzi ce spune Scriptura: “Atât era mustrat de conştiinţă că a căzut în deznădejde şi a strigat aşa: Mai mare este greşeala mea, decât a mi se ierta mie”.
A căzut în deznădejde că a ucis pe fratele său Abel, păstorul; că Dumnezeu i-a primit aceluia jertfa şi el l-a zavistuit şi, ieşind la câmp, l-a omorât.
Legea conştiinţei îi spunea: “Ce-ai făcut? Ai omorât pe fratele tău!” Aude pe Dumnezeu:
- Cain, unde-i fratele tău?
Dar el, în loc să zică: “Doamne, am greşit”, a zis:
- Dar ce, eu am păzit pe fratele meu?
Şi i-a zis Dumnezeu:
- Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Pentru că ai făcut aceasta, cu toate pedepsele te voi pedepsi pe tine şi cine te va omorî pe tine de şaptezeci de ori câte şapte se va pedepsi…
Şi a trăit Cain peste o mie de ani, cum scrie în Hronograful lui Chedrinos, şi nimeni nu-l omora, că se temea de pedeapsa care era pusă de Dumnezeu asupra lui. Care au fost cele şapte pedepse ale lui Cain, pentru că a ucis pe fratele său, Abel?
Mai întâi a fost deznădejdea, apoi tremurarea, apoi plânsul, că plângea gemând pe pământ, apoi frica, căci fugea dintr-un loc în altul, de teamă că-l vede Dumnezeu; apoi blestemarea pământului să nu-şi dea roadele sale şi celelalte, cum scrie în Sfanta Scriptură la Facere, capitolul IV.
Orice om de pe pământ, când face rău, este mustrat de conştiinţa sa, care îi spune: “De ce ai făcut rău?” Aceasta este legea cea dintâi dată de Dumnezeu omului, numită şi legea conştiinţei sau legea firii.
A doua lege, care stă în faţa noastră veşnic, cum arată Sfanţul Grigorie de Nyssa şi care ca o trâmbiţă din înaltul cerului răsună pururea şi ne arată pe Dumnezeu, este legea zidirii.
Cine a făcut cerul, pământul şi toate câte sunt? Luna, ierburile, florile, peştii, mările, râurile, pietrele, copacii, munţii, toate vieţuitoarele de pe uscat, din apă şi din aer? Cine le-a făcut, fraţilor? Cine a facut ceasul universului care merge cu atâta precizie şi uimire, încât nimeni nu-l poate imita? Nimeni altul decât Bunul Dumnezeu! Centrul de îndrumare al acestei lumi este Ziditorul ei, Dumnezeu, Care a pus rânduială în toate.Z
Această lege a zidirilor este ceea ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Cum? Prin aşezarea lor sferică şi prin imensa lor depărtare; prin spaţiu interstelar, care are miliarde de ani călătoria luminii, prin mişcarea astrelor cereşti, a zodiacului şi a planetelor cu atâta măsură şi precizie, încât uimeşte mintea celor mai mari astronomi din lume.
Ce-a zis Isac Newton, marele fizician englez, care treizeci de ani a fost ateu şi la urmă a descoperit “Legea gravitaţiei universale” şi a văzut că fiecare planetă o atrage pe cea mai mică şi nu o lasă să se depărteze, nici să se sfărâme sau să meargă în neregulă în lumea astrelor cereşti? A pus aparatele pe masă şi a zis: Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!
Vezi? El, aflând ştiinţa din afară, a venit la frica de Dumnezeu, cunoscând minunile cele mari din lumea astrelor. Ce-a zis Kepler, Isaac Newton şi ceilalţi, de care nu îmi ajunge vremea să-i amintesc, când s-au convertit, văzând ei zidirea lui Dumnezeu că nu-i singură, că are un centru de îndrumare şi o precizie care uimeşte toată mintea?
Din secretele naturii încă nu s-a scos nici unu la miliard. Că înţelepciunea lui Dumnezeu n-are margini şi nici nu va avea în veacul veacului, pentru că nemărginită este înţelepciunea Creatorului.
Deci a doua lege care ne stă tuturor în faţă este Legea zidirilor sau a creaţiei. Că prin contemplaţia naturală în duh, noi ne suim de la raţiunile lucrurilor la Ziditorul lor.
Dacă vezi corabia, trebuie să te gândeşti că a fost un meşter care a facut-o; dacă vezi o haină bună pe un om, trebuie să ştii că a fost bun şi croitorul. Dacă vezi un palat, o clădire arhitectonică frumoasă, să ştii că a fost un arhitect deştept. Dacă vezi un ceas, negreşit este un ceasornicar priceput care l-a făcut. Orice altceva vezi, nu poţi zice că s-au făcut singure.
Deci toate acestea ne arată că este un Făcător şi, dacă este, trebuie să ne temem şi să ascultăm de El, ca să nu ne pedepsească după dreptate.
A treia lege este Legea scrisă, dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adică cele zece porunci şi tot Vechiul Testament, după care va fi judecat poporul ales, adică evreii.
A patra şi ultima lege este Legea Darului, Legea desăvârşirii, Legea dragostei lui Iisus Hristos, adică Sfânta Evanghelie. După această lege dumnezeiască vor fi judecaţi toţi creştinii, botezaţi în numele Preasfintei Treimi.
Cea dintâi a fost legea firii, care rămâne generală pentru toate popoarele până la sfârşitul lumii. Cea de-a doua, legea zidirilor, este la fel cu cea dintâi. După cea dintâi şi a doua lege se vor judeca toate popoarele lumii, afară de creştini şi de evrei. După Legea scrisă, adică după Vechiul Testament, se vor judeca evreii. Iar după Legea Darului şi după Evanghelie vom fi judecaţi noi creştinii, fiindcă legea noastră este mai desăvârşită decât toate celelalte legi. Iar dacă o călcăm, mai mare păcat avem şi mai mare muncă vom avea decât ei, care n-au cunoscut Evanghelia.
Aşadar, ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat. Să nu ne înşelăm, fraţilor, şi să zicem că Dumnezeu nu ştie ce facem fiecare. Nici nu vei putea să spui că nu ai păcat, pentru că n-ai ştiut, că ai fost chinez sau turc sau ateu.
Păgân dacă ai fost, dar conştiinţă ai avut şi după acea lege te va judeca. Zidirea ai văzut-o. Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea cine a făcut cerul, soarele, pământul şi toate, ca după aceea să te gândeşti şi să te temi de Dumnezeu, Care a făcut toate? Amin.
(extrase din: Ne vorbeste Parintele Cleopa – Vol 2 – Ed. Manastirea Sihastria)

Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria

Intaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan



(extras)

CAPITOLUL 4

1. Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume.

2. In aceasta sa cunoasteti duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu.

3. Si orice duh care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume.

4. Voi, copii, sunteti din Dumnezeu si i-ati biruit pe acei prooroci, caci mai mare este Cel ce e in voi, decat cel ce este in lume.

5. Aceia sunt din lume, de aceea graiesc ca din lume si lumea ii asculta.

6. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaste pe Dumnezeu asculta de noi; cine nu este din Dumnezeu nu asculta de noi. Din aceasta cunoastem Duhul adevarului si duhul ratacirii.

7. Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.

8. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.

9. Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.

10. In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

11. Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul.

12. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.

13. Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, fiindca ne-a dat din Duhul Sau.

14. Si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul, Mantuitor al lumii.

15. Cine marturiseste ca Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane intru el si el in Dumnezeu.

16. Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el.

17. Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta.

18. In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire.

19. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai.

20. Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.

21. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau.

23 iunie 2012

DESPRE JUDECATA CEA DE APOI


CU SOFIAN BUGHIU
Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla acum. Va veni o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care si cerul si pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora aceea, va fi transformat, va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali, cum suntem fiecare din noi, vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti, oameni nestricaciosi; materia aceasta care este in noi se va transfigura. Aceste lucruri par de necrezut, insa asa va fi.

Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de sfarsit.

Asa dar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.

Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa de judecata ! Este o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una obsteasca, la sfarsitul lumii. Judecata particulara este numita si provizorie, pentru ca este judecat numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea aceasta. Sufletul isi are viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte bune, fac si fapte rele.

De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata impreuna cu trupul, fie in fapte bune, fie in fapte rele.

La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra - a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si va avea un rol foarte important.

Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata viata aceasta. Chiar daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la fapte urate, murdare, care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a intrupat pentru noi anume, ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu in intuneric. Ori diavolii sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata lumea sa mearga pe calea lor, dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in fel de fel de pacate urate - toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga impotriva lui Dumnezeu.

Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne conving pe noi, oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat diavolii ne baga in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar dupa aceea, la judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta rea. Ingerii lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia dintre noi vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate momentele in care ne-am pocait.

Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente cand se caieste ca face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta mustrare de constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa renunte la viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui Dumnezeu.

Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre facute in smerenie si in dragoste.

Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.

La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici rasplata definitiva, pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai cu sufletul lui, ci a facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata universala la sfarsitul istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre bune sau rele.

Ce se intampla cu persoanele care mor, buni sau rai ? Ce rol are Biserica noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?

Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.

Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel bogat care se lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si spune Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul a intrat in iad, iar Lazar, saracul necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia care era sub el.

Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care rabda, saracii care sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata mizeria ce este asupra lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de la tara foarte multe persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit -, insa tarani cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si in cursul zilei, care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei care de obicei merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.

De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne ajute, suntem foarte dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa aceasta milostenie nu are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie facuta cu interes, pentru a parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca milostenie. Milostenia care este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta, adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.

Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste, oamenii care ce au fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor; care s-au cait, care s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin spovedanie, pacatele noastre se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte rele de la noi. Se sterg, daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.

Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin la spovedanie tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei pentru pacatele lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa Iisus si suferea. El recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat, nu are nici o vinovatie, pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti pentru faptele lor acolo. Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a facut in viata si marturisirea aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos, l-a invrednicit de acel raspuns din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si saracul Lazar, in ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste judecati, de judecata particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei lumii.

Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de tot felul, pacate trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat, care a intrat si a fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica homosexualitatea, acestea degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si pedeapsa Sodomei si a Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau avorturile, care sunt mari crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va vedea fata lui Dumnezeu la Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul din parabola cu saracul Lazar.

In " Infernul " lui Dante - poate ati citit aceasta carte -, iadul este gandit ca un con urias, un con larg si in frma de palnie, unde cei osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul mai ales foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut constiinta indreptata pe calea cea buna.

In acest " pridvor " al iadului - partea de la suprafata -, a stat poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii si dreptii din Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost ucis inainte de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel profetii cei curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot acolo, pentru ca Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul Mihail cand au fost scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de Mantuitorul Hristos la inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine in rai ! Si, intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se coboara in adancurile iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest " pridvor " al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu au gresit asa de puternic.

In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si faptele bune, faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales rugaciunile de la Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se jertfeste aievea, in chip nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre. De aceea avem Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune si sfintenia trupului. Acestea sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne izbavim de aceasta urgie de la sfarsitul vietii noastre si mai ales de la sfarsitul lumii.

Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu sfintii.

Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o veneram si ne indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte, cum ar fi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore, acesti sfinti, populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de fata. Pentru ca icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o ferestruica pe sfantul pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui Dumnezeu si noi suntem aici si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul coboara aievea, in chip nevazut si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt sincere si daca sunt indreptate cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca sunt multe persoane care se roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri. Adeseori nici nu stie ce rugaciuni a spus.

Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt ascultate pentru ca nu sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta Care stie tot ce facem, stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste cu aceasta prezenta a lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica Domnului. Dar cand mintea noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude nimeni. Bati ca intr-un lemn si nimeni nu-ti raspunde.

Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina. Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor, sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.

Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare, cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar, cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.

Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va fi, Sfantul Apostol Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care spune ca Dumnezeu amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai multi dintre cei pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui Dumnezeu si-si schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui Dumnezeu, ca omul nu este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a intrupat Dumnezeu, ca sa ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi ca sa mostenim vesnicia in lumina, nu in chinuri.

La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului nostru, ce le-am facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care angajeaza pe unii in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste pagini din Noul Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din Sfantul Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii, ne umplem de Duh Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata din rea in buna. Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre patimi, spre stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de osanda.

Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet, pe care o citesc multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste pacatosi din ce in ce mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor, ii influenteaza sa creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti oameni, care vor fi la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara indoiala ca vor avea parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con, acestui iad blestemat. Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au ajutat, care s-au milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au facut fapte bune sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care au facut fapte bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi are trupul sau. Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat asa cum a fost.

De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au curajul... Nu stim daca Toma a pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana Mantuitorului, dar s-a convins ca este acelasi Iisus, Care a fost inainte Invatatorul lor. Asadar oamenii vor ramane si vor razbate prin inviere asa cum au fost in viata pamanteasca, afara de un singur lucru : vor fi transfigurati. Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca materia nu-i mai impiedica. Cum citim in Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra in mijlocul lor, prin usile incuiate, cand ucenicii erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde incepe masa cu cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma in Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.

Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si pacatosi si drepti. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul este inviat ca prin el sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru viata lor netrebnica, zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor primi direct si corect pretul vietii lor pamantesti.

Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu. A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia, pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.

Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si trupurile bune, ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav, foarte greu, pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad. Vor suferi in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului. Constiinta in acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte prezenta. Iti vin valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te mustra, te doare aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si fapte bune in viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice facute in viata aceasta pamanteasca.

De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte stangace, despre felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu, afland din Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios propria viata pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate. Dar cati isi bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste amenintari, aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara margini din rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea lui Dumnezeu, vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care au murit pentru Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie. Acestui batran dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a fost muncit -, ii smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in loc sa-i blesteme, le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca sfasiati acest trup batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul bucuriei, trupul veseliei, pentru vesnicie "!

10 iunie 2012

Duminica Tuturor Sfinţilor



DUMINICA I DUPĂ RUSALII 
EVANGHELIA DUPĂ MATEI
CAPITOLUL 10

32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.

35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.


37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.




EVANGHELIA DUPĂ MATEI
CAPITOLUL 19


27. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?

28. Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

29. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.
30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.
Întrucât sfinţenia este văzută ca fiind desăvârşirea omului, Biserica cinsteşte pe sfinţi ca fiind icoane ale lucrării Duhului Sfânt în oameni, dascălii cei mai siguri şi prietenii cei mai apropiaţi ai oamenilor, pentru că sunt prietenii cei mai apropiaţi ai lui Hristos Dumnezeu-Omul.
Astăzi, în faţa tentaţiei de secularizare, sfinţii ne învaţă că, dacă uităm pe Dumnezeu, vom uita şi dimensiunea sacră a vieţii umane. În faţa tentaţiei de a domina asupra altora, sfinţii ne învaţă să descoperim forţa spirituală de a dărui altora şi de a ne dărui lui Hristos. În faţa tentaţiei de a ne afirma în iubire de sine, sfinţii ne învaţă să găsim bucuria în frumuseţea dobândirii iubirii smerite a lui Hristos pentru toţi oamenii, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Citeşte mai mult...
Sfinţenia este firea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această vremelnicie şi nu este pentru om nimica deosebit, în sensul că se deosebeşte de vremelnicie, de viaţă biologică, sfinţenia este firea care veşniceşte în Dumnezeu, deci este firea omului. Şi fie în căsătorie, fie în monahism, fie dacă sunt alte căi, tot sfinţenia este ce cauta el. Dar noi am făcut din sfinţenie un şablon şi am făcut un chip mincinos, am pus pe sfinţi pe un piedestal cât se poate de înalt şi îndepărtat de noi şi ne uităm la ei cu binoclul pe partea greşită ca să fie încă mai departe, şi atuncea ne mirăm cum de nu ajungem acolo. 
Părintele Rafail Noica - Război întru Cuvânt .



5 iunie 2012

Parintele Ilie Cleopa


Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria


Parintele Cleopa Ilie - Constantin Ilie, fericitul intru pomenire, s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la 10 aprilie 1912. Parintii sai, Alexandru si Ana Ilie, au fost un exemplu viu de traire crestina, fiind iubitori de Dumnezeu, de Biserica si de copii. Familia Cleopa a fost binecuvantata de Dumnezeu cu zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru baieti si patru fete) au supravietuit.
Parintii sai nu lipseau niciodata de la sfintele slujbe, faceau milostenie, se rugau mult impreuna cu copiii, ducand o viata curata si bineplacuta lui Hristos. Casa lor era ca o biserica, precum povestea Parintele Cleopa: "Aveam o camera toata numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul noptii ne sculam, citeam la Psaltire si faceam sute de metanii. Apoi iar ne culcam.ť"Aici este praznic?". Ca eu am stat la Schitul Cozancea, si acolo era viata de sine: fiecare cu masa lui, cu casa lui. "Mai frate, a zis el, nu este praznic! Aici este viata de obste. Asa stau la masa calugarii, cu totii totdeauna!" Batranul le citea cuvant. El slujea Liturghia si se hranea numai cu Sfanta Impartasanie, aproape douazeci de ani. Numai sambata si Duminica gusta asa, oleaca, de prin castroane. Stiu, pentru ca eu eram bucatar. Dumnezeu sa-l odihneasca, saracul! Tare a mai fost cu frica de Dumnezeu si tare a mai fost cu credinta! M-a calugarit in anul 1937, in postul Sfintei Marii. Imi aduc aminte...
Nu se auzeau la ei certuri, nici cuvinte necuviincioase, nici alte lucruri neplacute lui Dumnezeu, ci viata lor de zi cu zi curgea lin ca o apa dulce de izvor, caci asa se mostenea din mosi-stramosi si asa era traditia crestina in partea locului.
Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria
Nu intamplator s-au nascut in aceasta zona, cu randuiala lui Dumnezeu, multi oameni mari, dintre care nu putini calugari, preoti, ierarhi alesi si cuviosi, cum a fost si Sfantul Ioan cel Nou de la Neamt (1913-1960). Intre acestia nu gresim daca il numaram si pe vrednicul de pomenire, parintele nostru duhovnicesc al tuturor, Arhimandritul Cleopa Ilie, cat si pe duhovnicul sfintiei sale, ieroschimonahul Paisie Olaru.
Parintele Cleopa Ilie a fost ales de Dumnezeu de la nastere pentru a povatui duhovniceste si a mangaia atat pe calugari si preoti, cat si multimea credinciosilor. Prea cuviosia sa era duhovnicul si povatuitorul de obste al tuturor celor ce-i cereau rugaciunile si voiau sa urmeze lui Hristos. A fost o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru intreaga noastra tara.
Casa parinteasca in care s-a nascut arhimandritul Cleopa Ilie era ca o biserica vie, dar nu o inlocuia pe cea din sat, unde slujea incepand cu anul 1877, vestitul preot de atunci, Parintele Gheorghe Chiriac. Caci, precum spunea insusi Cuviosia sa, locuitorii din satul Sulita ascultau de preotul lor ca de insusi Hristos si nimic nu faceau fara sfatul si binecuvantarea lui. De aceea, viata de zi cu zi era linistita, biserica era plina de credinciosi, iar copiii, foarte numerosi, formau podoaba satului.
Parintele Cleopa Ilie - Constantin - o viata daruita lui Hristos si oamenilor
Parintele Cleopa Ilie s-a nascut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. El a urmat scoala primara de sapte ani in satul natal. Avea o memorie cu totul deosebita, asemanandu-se mamei sale. Trei ani de zile a facut ucenicie duhovniceasca impreuna cu fratii sai la schimonahul Paisie Olaru, pustnic in Schitul Cozancea.
 Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria     Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria
In anul 1929, la inceputul lui decembrie, a intrat in obstea Schitului Sihastria, impreuna cu fratele sau mai mare, Vasile Ilie. Dupa trei zile de ispitire la poarta schitului, au fost primiti in obstea de la Sihastriei, in ziua Sfantului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. De aceea Parintele Cleopa avea mare evlavie la Sfantul Ierarh Nicolae, patronul bisericii din satul natal, si la Sfantul Ierarh Spiridon.
Pana in anul 1935, Constantin - Cleopa a pascut oile Schitului Sihastria, impreuna cu alti frati. Apoi este luat in armata in orasul Botosani. Se reintoarce la schit in toamna anului 1936 si este tuns in monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. Dupa aceasta face ascultare la oile schitului pana in vara anului 1942, impreuna cu parintii Galaction Ilie si Antonie Olaru.
In iunie 1942 este adus in schit si numit loctiitor de egumen, intrucat staretul Ioanichie Moroi era greu bolnav. In anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de episcopul Galaction Cordun, pe atunci staret al Manastirii Neamt. Dupa aceasta data este numit oficial egumen al Schitului Sihastria.
In anul 1947, Schitul Sihastria, numarand peste 60 de vietuitori, a fost ridicat la rang de manastire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie este facut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim. In anul 1948, fiind urmarit de organele politice de atunci, se retrage pentru, sase luni in padurile din jurul Manastirii Sihastria.
In anul 1949, la 30 august, arhimandritul Cleopa Ilie este numit staret al Manastirii Slatina - Suceava si se transfera acolo cu 30 de calugari din obstea Manastirii Sihastria, in urma deciziei Patriarhului Justinian. In locul sau este numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

 Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria    
La Manastirea Slatina, parintele intemeiaza o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de securitate, se retrage in Muntii Stanisoara, impreuna cu ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa mai bine de doi ani de viata pustniceasca, amandoi au fost readusi in Manastirea Slatina, la porunca Patriarhului Justinian.
In anul 1956, parintele Cleopa revine la metanie in Manastirea Sihastria, iar in primavara anului ,1959, se retrage pentru a treia oara in Muntii Neamt, unde se nevoieste mai bine de cinci ani de zile. In toamna anului 1964 revine in Manastirea Sihastria, ca duhovnic al intregii obsti, si povatuieste fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, timp de 34 de ani, pana la 2 decembrie 1998, cand isi da duhul in bratele lui Hristos.
Parintele Cleopa Ilie - Cuvantul de pe urma al parintelui
- rostit catre obstea Manastirii Sihastria, in trapeza, la 1 martie 1998 -
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Prea Cuvioase Parinte Staret, Prea Cuviosi Parinti si frati, asa cum va vad aici, dragul mamei, asa, pe toti, sa va vad la rai, in bucuriile fara margini ale raiului, caci toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului, si fiecare, saracul, face ascultare in directia lui, unde este pus.
Tare imi este drag cand va vad! Dar pe multi nu va cunosc. Eu vin rar pe aici. Am atata lume pe capul meu acolo si sunt bolnav. Dar mai cunosc din ei, care vin la marturisire si care sunt mai vechi. Eu doresc ca toti, toti sa mergeti la bucuria cea vesnica si nici unul, Doamne fereste, la munci.
Dragii mei parinti si frati, sa stiti ca Biserica este mama noastra spirituala. Ea ne-a nascut pe noi la botez prin apa si prin Duh. Ati auzit ce spune Sfantul Apostol Pavel: ati luat darul infierii in baia nasterii de-a doua si al innoirii Duhului Sfant. De atunci suntem toti fii dupa dar ai lui Dumnezeu, de cand ne-am botezat in numele Preasfintei Treimi.
De aceea va rog din toata inima sa iubiti Biserica, mama! Sa va fie draga Biserica si, cat puteti, ziua si noaptea sa mergeti la sfintele slujbe. Care sunt mai batrani si nu pot saracii, sa stea mai putin. Care sunt tineri pot sa stea mai mult, pentru ca pravila Bisericii imbogateste memoria fiecaruia si darul Preasfantului Duh vine asupra aceluia care asculta cu evlavie sfintele slujbe ale Bisericii.
 Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria     Parintele Cleopa Ilie - Manastirea Sihastria
Dragii mei, eu pacatosul si nevrednicul sunt batran, 86 de ani, sase operatii, mana dreapta mi-e rupta, am stat in ghips 32 de zile, maine-poimaine imi veti canta Vesnica pomenire! Ce sa mai astept? Psalmul 89 spune clar: Anii lor sunt saptezeci de ani, iar daca vor fi in putere optzeci de ani. Iar la stihul unsprezece spune asa: Ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere! Eu am intrat in anii durerii. Am imbatranit, optzeci si sase de ani implinesc acum, pe zece aprilie.
Dragii mei parinti, va rog din toata inima, care aveti dragoste si puteti, sa nu ma uitati la rugaciune. Sa ma pomeniti! Eu am dragoste cand va vad pe toti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului. Asa sa va vad la rai, dragul mamei, pe toti! Toti sunteti in slujba Mantuitorului si a Maicii Domnului.
Manastirea noastra este o manastire cu randuiala canonica: nu se mananca carne, spovedania este la vreme, slujbele merg dupa randuiala Sfantului Sava. Cand am venit eu aici am gasit paisprezece parinti, incaltati cu opinci, cu barbile pana la brau, cu metanii de lemn in mana. M-a adus fratele meu Vasile. Cand am venit aicea aveam cincisprezece ani jumatate, nu stiam...
Si cand am vazut la masa calugarii toti, si staretul, batranul, citea cuvant de folos in capul mesei, de la Sfantul Teodor Studitul, eu am intrebat pe fratele:
Era un parinte, Nicolae Gradinara, cu barba mare, poate l-ati apucat unii. El a zis, cand m-a dus in fata altarului: "Prea Cuvioase parinte, sa-i punem numele Cleopa, ca nu avem nici un Cleopa aici!". Si batranul a pus mana pe foarfece si Cleopa mi-a zis. Asa a fost scris!
Dumnezeu sa-i odihneasca! Am pomelnicul acasa, al tuturor celor ce au murit aici; am si episcopi si patriarhi, cati sunt. Cat mai am o scanteie de viata ii pomenesc in fiecare zi! Dar va rog, dragul mamei, pe toti, sa nu ma uitati in sfintele voastre rugaciuni! Si asa cum va vad aici sa va vad la rai, in bucuria cea vesnica, fara margini!
Mila Preasfintei Treimi si acoperamantul rugaciunilor Preasfintei Maicii lui Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, sa fie cu voi cu toti, dragii mei, si pe toti sa va duca la rai. Amin.
DIN CRESTIN-ORTODOX

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? CITATE DESPRE RABDARE CITATE DIN FILOCALIE CITATE DIN SF EVANGHELIE CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR

SFINTI

SFINTI