NASCATOARE DE DUMNEZEU ...BUCURA-TE..

Pe temeiul Sfintei Scripturi (Luca 1, 28; 1, 35; 1, 43; Rom. 1, 3;
Gal. 4,4; Isaia 7, 13-14 s.a.) si al Sfintei Traditii, Biserica a
invatat totdeauna si invata ca Maria este Nascatoare de
Dumnezeu si pururea fecioara, definind acest adevar de credinta
in sinoadele ecumenice si atribuind in acelasi timp Sfintei
Fecioare Maria un cult de supracinstire.
Elementele de baza ale invataturii despre aceasta supracinstire:
calitatea ei de Nascatoare de Dumnezeu (theotokia) si de pururea fecioara (aeiparthenia), din care
rezulta si cinstirea ei mai presus de toti sfintii si ingerii (hyperdulia), reprezinta baza invataturii
ortodoxe cu privire la Maica Domnului.
Pina in ziua cind Nestorie, fiind urcat pe scaunul de patriarh al Constantinopolului, a inceput sa
raspindeasca invatatura sa amagitoare, maternitatea divina a Sfintei Fecioare Maria nu fusese
contestata de nimeni. Fara indoiala, invatatura mariologica nu fusese luata in dezbatere de Biserica,
pentru a primi o definitie solemna. Dar nici nu se simtea nevoie de o astfel de hotarire, deoarece
calitatile Maicii Domnului de Nascatoare de Dumnezeu (theotokos) si de pururea fecioara
(aeiparthenos), erau primite si supravenerate de toti crestinii. Sfintele Evanghelii relatau explicit si
atunci ca si acum ca Fecioara preacurata nascuse un Fiu, care era in acelasi timp om si Dumnezeu si
aceasta era destul.
Cind dochetii, la inceputul secolului al doilea, ori, putin mai tirziu, gnosticii de diferite curente si scoli
au indraznit sa afirme ca Iisus Hristos nu avusese decit un corp omenesc aparent, sau ca El, la nastere,
a trecut prin Maria ca printr-un canal, fara sa primeasca de la ea un corp real, aceste invataturi
eronate au ridicat impotriva celor care le propagau dezaprobarea unanima a credinciosilor ortodocsi.
Credinta crestina era sigura ca Mintuitorul avea un corp real si ca El datora acest corp celei care il
purtase la sinul ei inainte de a-l naste. Termenul de theotokos (- Nascatoare de Dumnezeu), prin care
evlavia ortodoxa simtea nevoia de a se adresa Fecioarei Maria nu lasa nici o umbra de indoiala asupra
uneia dintre cele mai incarcate de slava calitati a Sfintei Fecioare. Acest termen este intilnit, probabil,
initial la Origen, daca ar fi sa dam crezare istoricului eclesiastic Socrate, dar si la alti scriitori din
epoca primara. Ceea ce este sigur, e faptul ca, incepind din secolul al patrulea, patriarhul Alexandru al
Alexandriei vorbea in mod curent despre maretia Nascatoarei de Dumnezeu si el nu se considera deloc
obligat sa dea explicatii sau sa justifice acest termen, deoarece era sigur ca toti credinciosii sai il
intelegeau si ca aceasta calitate a Sfintei Fecioare facea parte dintr-un vocabular folosit in mod
curent in comunitatea sa crestina, precum si in toate celelalte Biserici carora el le adresa scrisorile
sale pastorale.
Arienii, fara indoiala, nu puteau sa vorbeasca despre maternitatea divina a Fecioarei, pentru ca ei
incepeau prin a nega divinitatea lui Iisus. Deci ei, fiind eretici, sinodul de la Niceea (325) a condamnat
in mod solemn erorile lor, iar ortodocsii de la sinodul al cincilea ecumenic (553) nu au tinut cont nici de
credintele, nici de formulele lor ratacite. Se intelege deci, fara dificultate, cita neliniste s-a produs in
comunitatea crestina cind, la Constantinopol, unul dintre preotii sirieni, trimis de Nestorie, a inceput sa
predice in public impotriva termenului de theotokos. Aceasta necugetata atitudine era, fara indoiala, o
violare adusa evlaviei si traditiei de secole a Bisericii. Scandalul a fost de neinchipuit, indeosebi in
capitala imperiului oriental: expresii interminabile, placarde afisate la poarta bisericii Sfinta Sofia,
Page 214 of 449
Maica Domnului cu Pruncul
(1825)
reprezentati din partea monahilor trimisi la patriarh, amenintari din partea multimilor rasculate, toate
mijloacele de aparare a credintei ortodoxe erau puse in actiune pentru a reconfirma o calitate a Maicii
Domnului, care interpreta, intr-un chip atit de fericit, credinta universala a Bisericii. Nestorie incerca
fara succes sa se indreptateasca, spunind ca el nu ar fi intentionat sa condamne termenul de theotokos
si ca expresia aceasta ar putea fi mentinuta in mariologie, cu conditia de a fi interpretata in mod
corect. Atit ezitarile sale, cit si numeroasele confuzii de care el dadea dovada in interpretarea
exegetica nu numai ca n-au putut readuce calmul in Biserica, dar au contribuit si mai mult la neliniste si
suspiciune.
Este interesant a sublinia inca o data ca invatatura ortodoxa despre Maica Domnului face parte din
marele context al evlaviei populare de secole si din intreaga Biserica. Nu este pentru prima data, fara
indoiala, cind oamenii credinciosi sint pasionati pentru probleme de ordin religios. Ne este cunoscut
faptul ca in secolul precedent lui Nestorie, credinciosii formasera un front comun la Alexandria pentru
a veni in ajutorul Sfintului Atanasie in chestiuni cu aspect apologetic de ordin religios. De asemenea, in
catedrala lor din Mediolanum, credinciosii au aparat, alaturi de Sfintul Ambrozie un scaun episcopal
ortodox, care era revendicat de arieni.
Luni, 22 iunie 431, sinodul ecumenic, care fusese convocat pentru a pune capat scandalului aparut prin
declaratia lui Nestorie, s-a intrunit la Efes, in Biserica Sfinta Maria. O singura zi a fost suficienta
pentru parintii sinodali ca sa proclame credinta ortodoxa referitoare la mariologie. De fapt nu se
simtea nevoia de timp indelungat pentru a defini un adevar de credinta, care era primit si trait de
secole in Biserica. Maternitatea divina a Fecioarei Maria era atit de explicit consemnata in cartile
sfinte (Luca 1-2; Galateni 4, 4; Isaia 7, 13-14), atit de profund gravata in marturiile traditiei, incit
orice disputa pe marginea acesteia devenea de prisos. De aceea, in seara aceleiasi zile, cind multimea
poporului de rind din Efes a luat cunostiinta de spre hotaririle parintilor sinodali adunati aici, s-a
produs o manifestare extraordinara de entuziasm spontan: episcopii erau aclamati si insotiti pina la
locuinta lor de o multime care aplauda cu bucurie. Casele erau luminate peste tot, iar atributul de
theotokos, adresat Maicii Domnului, era repetat de mii de ori, ca un simbol de biruinta asupra
ereticilor, ca un omagiu adus adevaratei triumfatoare a acestei marete zile de sarbatore: Maicii
Domnului. Martorii oculari au inregistrat cu multa emotie toate aceste detalii extraordinare. Nici un alt
sinod in trecut nu manifestase o atit de mare bucurie; nici un alt sinod, dupa aceea, nu a mai produs o
atit de complexa emotie religioasa in sufletele oamenilor.
Este interesant, in acest context, sa ascultam imnele de lauda adresate Sfintei Fecioare de marele si
neintrecutul mariolog, care a fost Sfintul Chiril al Alexandriei († 444). Alaturi de teologul, poetul si
dascalul prea luminat al Bisericii, in imnele caruia sint concentrate o intreaga bogatie de imagini, de
metafore si de sentimente inaltatoare, este exprimata in acelasi timp toata evlavia de secole a
poporului crestin fata de Nascatoarea de Dumnezeu. De aceea, prin imnele sale, intreaga Biserica o
preamareste pe Maica Domnului, zicind: Bucura-te, Marie, Nascatoare de Dumnezeu si Fecioara.
Bucura-te, Marie, care esti in acelasi timp Fecioara, Mama si slujitoare: Fecioara, pentru ca ai nascut
cu Cel conceput fara de barbat; Mama, pentru ca ai purtat in pintece pe Cel, pe care l-ai hranit cu lapte
la sinul tau; slujitoare, pentru ca Cel nascut din tine a luat asupra Sa chipul robului (Filipeni 2, 7-8),
Bucura-te, Marie, templu in care a fost primit Dumnezeu. Bucura-te, Marie, bucuria lumii. Bucura-te,
Marie, candela pururea luminatoare, pentru ca din tine s-a nascut Soarele dreptatii. Bucura-te, Marie,
incaperea Celui pe care nici o incapere nu poate sa-L cuprinda; tu, care ai incaput pe Fiul cel unic al
Parintelui, pe Cuvintul-Dumnezeu, pe care profetii L-au binevestit si caruia pastorii I-au adus lauda in
pestera saraca, cintind impreuna cu ingerii, acel imn de inaltatoare bucurie: Slava intru cei de sus lui
Dumnezeu si pe pamint pace, intre oameni bunavoire dumnezeiasca (Luca 2, 14) Bucura-te, Maica lui
Dumnezeu, pentru care ingerii si arhanghelii inalta laude in cer si cinta imne de o sfinta si nespusa
bucurie sufleteasca (Gustave Bardy, La Vierge Marie, in En lisant les Peres, Paris, 1933, p. 241-242).
Page 215 of 449
Prin aceste imne mariologice, Sfintul Chiril al Alexandriei devine purtatorul de cuvint al pietatii
ortodoxe fata de Fecioara Maria. Dupa el aceasta pietate continua sa se manifeste in Biserica si in
viata particulara a fiecarui credincios cu acelasi entuziasm, indeosebi in Orientul crestin, incit astfel
de laude adresate Maicii Domnului sint preluate, imbogatite si transmise generatiilor viitoare, la
sfirsitul erei patristice, de unul dintre cei mai mari reprezentanti ai literaturii crestine vechi: Sfintul
Ioan Damaschin († 749).
Aducind laude Fecioarei Maria, sfintul Ioan spune: <pentru ca tu esti mai sfinta decit ingerii si mai stralucita decit arhanghelii. Bucura-te cea plina de har,
pentru ca tu esti mai minunata decit tronurile ingeresti, mai inalta decit domniile, mai tare decit
puterile. Bucura-te cea plina de har, pentru ca tu esti mai presus decit incepatoriile si mai stralucita
decit toate fapturile. Bucura-te cea plina de har, pentru ca tu esti mai inalta decit cerurile si mai
curata decit soarele. Cu ce nume ma voi adresa eu tie, o stapina mea? De ce cuvinte ma voi folosi ca sati
pot vorbi? Cu ce laude voi incununa capul tau cel atit de sfint si de frumos? Tu est datatoarea
bunatatilor, tu esti cea prin care se impart bogatiile harului ceresc, tu esti incoronarea neamului
omenesc, frumusetea intregii fapturi; tu este cea prin care toate creaturile au fost aduse la adevarata
lor fericire>> (Idem, ibidem). Mariologia ortodoxa este plina de alte nenumarate laude si imne adresate
Mariei: Parintii Bisericii de Rasarit se intrec parca, intr-un entuziasm navalnic, pentru a inchina cele mai
inaltatoare laude preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu. Sfintul Maxim Marturisitorul, Sfintul Sofronie
al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Sfintul Gherman al Constantinopolului sint doar printre cei mai
cunoscuti mariologi ortodocsi. Dar cel care a alcatuit buchetul cel mai stralucit de laude inchinat Maicii
Domnului, laude care poarta denumirea de Acathistos, este Serghie, patriarhul Constantinopolului (†
638). Acest inspirat buchet de laude este cunoscut de intreaga lume ortodoxa si se bucura de mare
trecere indeosebi in Biserica Ortodoxa Romana, reprezentind o parte deosebita din slujbele zilnice si
comune ce se oficiaza la biserica (indeosebi in minastirile noastre) sau din rugaciunile individuale ale
credinciosilor. Aici Nascatoarea de Dumnezeu este numita <sfatului celui nespus, vita mladitiei celei nevestejite, curatirea a toata lumea, Maica Mielului si a
Pastorului, Maica Stelei celei neapuse, indreptarea oamenilor, caderea diavolilor, floarea nestricaciunii,
incaperea lui Dumnezeu celui neincaput, comoara rinduielii Lui; turnul fecioarei; usa mintuirii, raza
Soarelui celui intelegator, locasul lui Dumnezeu-Cuvintul, sfinta mai mare decit toti sfintii, mireasa
pururea-fecioara>>.
Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria este si acum alaturi de fiecare dintre noi, ruginduse
Domnului pentru pacea a toata lumea, pentru buna starea Bisericii si pentru mintuirea tuturor.
Aducind Maicii Domnului si azi aceleasi laude ca si in trecutul Bisericii crestine, noi simtim omoforul ei
sfint intins asupra lumii, prin Biserica, si avem convingerea ca, laudind-o pe ea, care este binecuvintata
intre femei (Luca 1, 28). Indeplinim totodata porunca sfinta de a o ferici impreuna cu toate neamurile
(Luca 1, 48) din trecut, prezent si viitor, si aceasta deoarece toti sintem recapitulati in Hristos Iisus
(Efeseni 1, 10) si in Biserica Sa.
Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu,
"Indrumator pastoral", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1981, pag.
ARTICOL din Invatatura ortodoxa