28 iulie 2013

Semnificatia cheilor si sabiei la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Deseori se întâmplă ca fraţii noştri creştini, intrând în biserică şi privind la icoane sau la chipurile sfinţilor de pe pereţii lăcaşurilor sfinte, să îşi pună întrebarea: de ce unii sfinţi sunt zugrăviţi cu unele unelte sau arme? Şi după cum este obiceiul, fără să întrebe de „preoţii Bisericii” (Iacov 5, 14) încep singuri, în sinea lor, să explice cam ce-ar însemna aceasta. Ei bine, dacă deja este familiarizat cu viaţa sfântului, atunci poate să-şi dea bine seama ce-ar fi dorit să redea „scriitorul” icoanei. Trebuie să ştim, că în iconografia ortodoxă fiecare element reprezintă ceva: dacă nu din viaţa sfântului, atunci e vorba de un element simbolic care este legat de viaţa Bisericii. Aşa se întâmplă şi în cazul cu icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Zugrăviţi pe icoane, îi putem deosebi pe aceşti doi Apostoli, prin aceia că Sfântul Apostol Petru este zugrăvit cu chei în mână dreaptă, iar Sfântul Apostol Pavel cu sabie. Care este cauza că unul este zugrăvit cu chei, iar celălalt cu sabie? Voi încerca pe baza Sfintei Scripturi să dau un răspuns la această întrebare.

Cheile de pe icoana Sfântului Apostol Petru înseamnă „cheile împărăţiei cerurilor”, pe care Domnul nostru Iisus Hristos, în timpul vieţii sale pământeşti, a făgăduit că le va da acestui mare Apostol pentru mărturisirea lui hotărâtoare, că El este „Fiul lui Dumnezeu”. Evenimentul dat s-a petrecut în felul următor: „Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 13-16). Pentru această hotărâtoare mărturisire Mântuitorul îl fericeşte pe Sfântul Apostol, zicând: „Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Matei 16, 17). Şi după aceasta, ca răsplată pentru mărturisirea pe care el cel dintâi a făcut-o, Mântuitorul i-a zis: „… tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui, apoi mai adăugă Hristos, şi îţi voi da ţie cheile împărăţiei cerurilor” (Matei 16, 18-19).

Prin „împărăţia cerurilor” se înţelege împărăţia darului sau Biserica, pe care Mântuitorul a făgăduit că o va zidi pe piatra credinţei şi a mărturisirii lui Petru.  
Cum trebuie însă să înţelegem înmânarea cheilor împărăţiei cerurilor Sfântului Apostol Petru? După obiceiul popoarelor vechi precum şi a evreilor înmânarea cheilor înseamnă încredinţarea stăpâniei asupra casei sau asupra averii (Isaia 22, 22; Apocalipsa 3, 7); asemănătoare cu acestea sunt şi cuvintele Mântuitorului: „şi-ţi voi, da ţie cheile împărăţiei cerurilor”. Trebuie să înţelegem prin acestea că Sfântului Apostol Petru i s-a dat puterea de a închide şi a deschide intrarea în această împărăţie, adică de a primi în sânul Bisericii sau de a îndepărta de la ea. De această putere este legată şi aceea de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor. Pentru că numai acela poate să fie membru al Bisericii, care prin pocăinţă va primi iertare păcatelor, care se dă de către Dumnezeu prin slujitorii Bisericii. Prin urmare, când Mântuitorul i-a dat Sfântului Apostol Petru cheile, prin aceasta l-a împuternicit să lege şi să dezlege păcatele oamenilor: „şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16, 19). Deoarece Sfântul Petru e cel dintâi care a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, tot el este cel dintâi dintre Apostoli care a primit şi făgăduinţa că va avea cheile împărăţiei cerurilor, cel dintâi a fost împuternicit să lege şi să dezlege păcatele oamenilor.

              Dar oare numai el dintre Apostoli a primit această putere? Din contextul Scripturii vedem că Mântuitorul a făgăduit că o va da tuturor Apostolilor. Aceasta se întâmplă doar peste câteva zile de la mărturisirea marelui Apostol: „ori câte veţi lega pe pământ, le spune Hristos, vor fi legate şi în cer, şi ori câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18, 18). Doar după Învierea Sa El a dat această putere atât Sfinţilor Apostoli cât şi urmaşilor lor, episcopi şi preoţi. Arătându-se ucenicilor săi după Înviere, El a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Deci, când vedem pe icoană pe Sfântul Apostol Petru cu cheile în mână, trebuie în primul rând să ne amintim şi să preamărim mărturisirea lui hotărâtoare a dumnezeirii lui Iisus Hristos. Iar în al doilea rând, în faţa Sfântului Petru, care ţine în mână cheile, noi trebuie să vedem chipul sau simbolul stăpânirii bisericeşti, care are împuternicire de la Domnul nostru Iisus Hristos să lege şi să dezlege, să ierte şi să nu ierte, să deschidă şi să închidă intrarea în Biserică (Matei 18, 17).

„Biserica leagă, spune Fericitul Augustin, şi Biserica dezleagă. Biserica întemeiată pe piatra cea din capul unghiului, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos (Efeseni 2, 20) leagă şi dezleagă; să se înfricoşeze deci şi cei legaţi şi cei dezlegaţi; cei dezlegaţi să nu cadă iar sub aceeaşi osândă, iar cei legaţi să nu rămână în aceeaşi stare pentru totdeauna, având în vedere, că în afară de Biserică nu se poate primi dezlegare”.

Sfântul Apostol Pavel este zugrăvit în unele icoane cu sabia în mână. Care este cauza? De ce cu sabia şi ce înseamnă această sabie? Sabia înseamnă propovăduirea sârguitoare a cuvântului lui Dumnezeu. De două ori în scrierile sale Apostolul Pavel înfăţişează cuvântul sub chipul sabiei. În epistola către creştinii din Efes, vorbind despre lupta necontenită, care-l aşteaptă cu căpeteniile, domniile şi stăpâniile veacului acesta şi împotriva duhurilor răutăţii celor de sub cer, dă sfat efesenilor să se îngrijească de armele duhovniceşti, în numărul cărora arată şi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 12, 17).

În epistola sa către evrei ca să arate puterea şi lucrarea cuvântului lui Dumnezeu, Sfântul Pavel îl asemănă cu o sabie ascuţită de amândouă părţile, arătând că astfel cuvântul lui Dumnezeu lucrează mai puternic decât ea. „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţirea sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii” (Evrei 9, 12).

Sfântul Pavel a intrat în slujirea apostolească mai târziu decât toţi ceilalţi Apostoli. Însă la propovăduirea acestui cuvânt, după cum el însuşi a mărturisit despre sine, s-a „ostenit mai mult decât toţi Apostolii” (I Corinteni 15, 10). Fiind mai înainte prigonitor (Faptele Apostolilor 9, 1) marele Apostol, după ce în chip minunat i s-au deschis ochii lui duhovniceşti, şi-a dedicat toată viaţa predicării cuvântului lui Dumnezeu, cu scopul de-a aduce la picioarele lui Hristos cât mai multă lume. Dintr-un aprig prigonitor, el a devenit un înfocat slujitor a lui Hristos; pe unii îi învăţa prin cuvântul, pe alţii îi îndruma în scris, prin epistole. Deci, văzând pe Apostolul Pavel ţinând în mână sabia, ceea ce înseamnă cuvântul lui Dumnezeu, noi mai întâi trebuie să ne amintim şi să slăvim slujirea lui înfocată la răspândirea credinţei creştine, care a încetat numai după ce s-a sfârşit prin sabie.

Gheorghe Morocică, rev. „Ekklesia”, Moldova
Sursa: http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/06/30/semnificatia-cheilor-si-sabiei-la-sfintii-apostoli-petru-si-pavel/ — with Maria Ab.

DIN SFATURILE PARINTELUI IUSTIN PARVU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.
* Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu afli pe nimeni!
* Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.
* Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.
* Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.
* Mai bine să flt dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .
* Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .
* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .
* Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.
* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .
* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .
* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.
* Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari. Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în Dunmezeu şi sufletele lor.
* Cel care se scârbeşte de înşelarea şi răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe Stăpânul şi Donmul său.
* Pentru ca Dumnezeu să ia în considerare virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească şi de conştiinţă curată.
* Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.
* Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.
* Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii clevetit, decât să cleveteşti.
* Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.
* Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.
* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.
* Gura şi inima, care în flecare încercare Îi mulţumesc lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.
* Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.
* Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.

20 iulie 2013

Beţivul si nevasta lui.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

O femeie credincioasă avea un bărbat beţiv.
Mai în fiecare seară, el venea beat acasă şi asuprea pe nevastă-sa şi pe copii.
Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună.
Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă şi bună, cu atât se înfuria mai tare şi o bătea fără milă.
Într-o zi, el, ieşindu-şi din fire, răcni la ea:
- "De ce taci? De ce nu mă loveşti şi tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?"
Iar femeia îi răspunse:
- "Puterea asta o am de la Domnul Iisus!?
Atunci omul, înfrânt şi ruşinat, îi zise:
- "Tot tu eşti mai tare ca mine!?
Şi din ziua aceea, bărbatul s-a întors la calea cea bună, pe urma bunătăţii şi rugăciunilor nevestei sale.

RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ CĂTRE SFÂNTUL MARE PROOROC ILIE TESVITEANUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Cel ce cu cheia rugăciunii sale a încuiat cerul şi iarăşi l-a deschis, marele între prooroci Ilie, să încuie şi uşa cămării inimii noastre dinspre gândurile răutăţii şi să împodobească cerul minţii noastre cu norii Duhului spre slobozirea ploii Înţelepciunii prin trimiterea veşmântului milostivirii Tatălui.

***

O, Sfinte proorocule Ilie, cel ce ca un serafim ai slujit Făcătorului Tău pe pământ, fiind aprins de focul râvnei dumnezeieşti, aprinde şi făcliile gândurilor noastre spre luminarea sufletelor celor ţinute în temniţa întunecată a păcatelor. Îngeri ai avut în jurul tău slujindu-ţi încă de prunc, prin aceasta Dumnezeu voind să arate mai înainte tatălui icoana vieţuirii tale îngereşti. Întru noi, cei ce prea mult am întinat chipul lui Hristos din noi şi ne-am făcut cărţi ce poartă însemnările patimilor de tot felul, ştergând din noi asemănarea Cuvântului, însemnează cu condeiul Duhului rugăciune de pocăinţă spre aflarea izvorului iertării dumnezeieşti.
Cu veşmântul iubirii Ziditorului te-ai îmbrăcat şi ca un stâlp de foc ai stat pururea în rugăciune înaintea Celui Ce cu ochiul Său atoatevăzător cercetează adâncurile inimilor omeneşti şi nu este străin de curgerea nici unui fir de gând omenesc. Dar înfricoşător te-ai făcut cu adânca cugetare dumnezeiască, cu focul râvnei tale nemistuite arzând orice închipuire pământească a vre unui lucru. Iar, noi, dimpotrivă suntem străini de gândurile înţelepciunii dumnezeieşti, mintea noastră făcându-se ca un stup înconjurat de roiul gândurilor pământeşti.
Văzând împietrirea inimilor celor ce au şters din sufletele lor amintirea dumnezeiască ai închis uşa cerului, oprind curgerea ploii, ca văzând cei lesne plecaţi spre pământ uscăciunea pământului să ia aminte la deşertul patimilor din sufletele lor şi să alerge la izvorul binecuvântat al pocăinţei. Foametea ca o secere a lucrat, aruncând pe mulţi în groapa morţii, dar în zilele noastre este foame mai mare de cuvânt dumnezeiesc, de care nu ne-am făcut vrednici pentru neînţelepciunea şi mulţimea păcatelor noastre. Vezi Sfinte, şi pământul inimilor noastre însetat de ploaia milostivirii dumnezeieşti întru care noi sădim totdeauna neghinele patimilor urâte lui Dumnezeu: lăcomia, slava deşartă, iubirea de argint, ura faţă de aproapele şi toate celelalte odrăsliri necuvioase şi osânditoare. Nu suntem vrednici de mijlocirea ta Sfinte Proorocule Ilie, dar ca unii ce ne apropiem de groapa morţii şi suntem lipsiţi de pocăinţă, îţi cerem să mijloceşti pentru noi roadele bunei credinţe mai înainte de sfârşit.
Fântână a darurilor dumnezeieşti te-ai făcut, cu unealta rugăciunii tale săpând adâncul nemăsurat al inimii. Roagă Sfinte, pe Adâncul milostivirii să treacă cu vederea adâncul păcatelor noastre şi să ne sălăşluiască pe noi la limanul păcii dumnezeieşti.
Cu focul rugăciunii tale ai făcut să se pogoare foc din cer spre mistuirea jertfei, închipuind lucrarea preoţească prin care Mielul Cel Nevinovat Se jertfeşte mai întâi la altarele inimilor celor ce I-au gătit focul iubirii curate. Dar noi îmbătrânit-am întru patimi şi nu se aude în cămara inimilor noastre decât glasul patimilor care risipesc tăcerea Cuvântului. Numele de creştin îl purtăm cu nevrednicie, căci cu nimic nu ne deosebim de păgâni întru răutate, ba încă îi întrecem şi pe aceştia prin stăruinţa întru lipsa de iubire pentru aproapele.
Deşi nu ne închinăm idolului Baal, mai mulţi idoli nevăzuţi adăostim în sufletelel noastre în locul lui Hristos pe Care L-am gonit din inimile noastre şi L-am rănit cu săgeţile gândurilor noastre rele. Pământul inimii este neroditor, căci pe cerul minţii noastre nu odihnim pe Soarele dreptăţii, nici norii darurilor Duhului şi nici căruţa gândurilor Tatălui. Însă trimitem de pe cerul minţii săgeţile de foc ale gândurilor rele, defăimnd cinstea aproapelui şi făcându-ne vrednici osândirii Dreptului Judecător. Inimile noastre s-au uscat din pricina lipsei ploii iubirii şi rătăcim pe căile întunecate ale păcatelor. Dar ţie, Sfinte, fiindu-ţi milă de împietrirea inimilor noastre din norii rugăciunii tale trimite-ne nouă apa cea dorită a înţelepciunii Duhului, care să aducem şi noi roadele faptelor credinţei.
Pe Tabor ai stat lângă Cel Ce a binevoit din milostivire să ia ridice povara trupului omenesc, ca să ridice pe Adam din adâncul iadului şi să-l sălăşluiască întru lumina vieţii veşnice întru Împărăţia Sa. Din adâncul patimilor noastre înalţă-ne la cele cereşti, ca să ne izbăvim de moştenirea întuenricului veşnic.
De corb ai fost hrănit, tu, cel ce zburai ca un înger cu mintea luminându-te cu stelele gândurilor dumnezeieşti. Hrăneşte-ne şi pe noi cu pâinea rugăciunii şi adapă-ne cu apa înfrânării, ca bine să săvârşim călătoria acestei vieţi.
Cu postul te-ai întărit, luând acoperământul milei dumnezeieşti. Deci, pe noi, cei biruiţi de multa lăcomie, ne povăţuieşte spre înfrânare cu măsură şi pune în noi focul doririi celor dumnezeieşti.
În car de foc ai zburat la cer, tu, porumbelule al tainelor Duhului, căci prin râvna ta te-ai făcut vrednic de a ţi se deschide porţile Raiului pe care Adam le-a închis prin neascultare. Ridică mintea noastră în carul rugăciunii, având înaintemergătoare inima, care deschide porţile milostivirii Tatălui când adăposteşte întru sine gândurile cele smerite.
Pentru aceasta, înaintea ta cădem Sfinte, şi te rugăm: opreşte focul mâniei dumnezeieşti cel slobozit asupra noastră pentru mulţimea păcatelor şi dăruieşte pământului ploi line spre buna rodire. Pogoară şi în pământul inimilor noastre roua rugăciunilor tale, ca să culegem şi din grădina sufletelor noastre gândurile cele pline de miresme dumnezeieşti. Întoarce-ne pe toţi la pocăinţă, ca întru limpezimea minţii să lucrăm faptele înţelepciunii Cuvântului şi să aducem Stăpânului roadele dreptăţii după darul Său ce străluceşte în fiecare dintre noi.
Întru adiere de vânt subţire ţi s-a descoperit Înălţimea neajunsă a Iubirii Celei veşnice. Inima noastră, ce s-a făcut peşteră a toată necurăţia, o arată prin pocăinţă sălaş bine plăcut Cuvântului, Celui Ce în peşteră pentru noi a binevoit să Se arate pe pământ. Aprinde sfeşnicul rugăciunii din inimile noastre şi întru adierile iubirii dumnezeieşti arată-ne bine grăitori de laude îngereşti.
La judecată să mijloceşti Sfinte, iertarea noastră, a celor ce măcar că suntem lipsiţi de îndreptare şi de roadele pocăinţei, totuşi ne punem nădejdea în acoperământul milostivirii Tale pe care l-ai trimis de sus şi lui Elisei, spre înmulţirea faptelor bunătăţii Stăpânului.
Pentru aceasta, astăzi mai ales, în ziua prăznuirii tale, dar şi în celalte zile deşteaptă-ne pe noi a-ţi cânta ţie laude ca acestea: Bucură-te, înfricoşătorule serafim ce ai vieţuit pe pământ, dar de cele materialnice erai despărţit întru cugetare, cartea dreptăţii proorocilor, mângâierea săracilor, adierea cea lină a înţelepciunii Cuvântului, o, iubitorule de feciorie, pomeneşte-ne pe noi înaintea lui Hristos, ca bine săvârşind călătoria vieţii, să fim primiţi în hambarele vieţii veşnice ale Celui Ce ne-a sădit în pământul dreptei credinţe, ca neîncetat cu îngerii să-I aducem slavă, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt. Amin.


Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit in fiecare an, pe 20 iulie. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situata dincolo de Iordan. De aici avem si numele prorocului - Ilie Tesviteanul.

Potrivit traditiei, Sovac, tatal lui Ilie, a vazut oameni imbracati in vesminte albe care il inveleau pe Ilie in haine de foc si ii dadeau sa manance o flacara. Preotii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetica.

Sfantul Ilie a trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mantuitorului, pe vremea regelui Ahab. Si-a desfasurat activitatea in regatul Israel din Samaria.

Regele Ahab, la indemnul sotiei sale, introduce in regatul israelitean cultul zeului Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfantul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab si ii vesteste acestuia ca Dumnezeu va pedepsi poporul prin seceta. Cerurile vor fi inchise timp de trei ani si jumatate.

Sfantul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la paraul Cherit, unde va fi hranit de un corb, apoi la vaduva din Sarepta Sidonului. In casa acestei vaduve, prorocul Ilie va face minuni: il va invia pe fiul acesteia si ii va inmulti faina si uleiul.

Spre sfarsitul anilor de seceta, pentru cunoasterea adevaratului Dumnezeu, Sfantul Ilie ii propune imparatului sa ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel si sa se roage mai intai prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul in care Ilie a inlaturat cultul zeului Baal. El a reusit sa coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoti ai lui Baal nu au reusit sa faca.

Sfantul Ilie, Inaintemergator al Mantuitorului

Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflam ca prorocul Ilie dupa ce a lasat ca urmas pe Elisei, a fost luat de un car de foc si inaltat la cer, fara a trece prin moarte. O parte din comentatorii acestui text, sustin ca Ilie a fost luat cu trupul la cer ca raspuns la modul in care el a vietuit. Alti comentatori afirma ca scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela ca el va reveni la sfarsitul lumii, ca un al doilea Inaintemergator al Mantuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.

Unde s-a inaltat Ilie?

Daca tinem seama ca raiul a fost inchis dupa caderea oamenilor in pacat, nu putem sa evitam intrebarea: unde a fost inaltat Sfantul Ilie? Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca Ilie a fost imbracat de Dumnezeu in haina ingereasca. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul afirma: „Dumnezeu a aratat din vechime maririle minunilor si semnelor si s-a folosit de modul innoirii, mutand spre alt chip de viata decat cel in trupul supus stricaciunii pe fericitii Ilie si Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii si indrumarii ei“. Aceste afirmatii ne-ar face sa vorbim de prezenta sa in lumea ingerilor.

Sfantul Ilie alaturi de Moise pe Tabor

Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede in prezenta sa pe muntele Taborului alaturi de Moise, atunci cand Mantuitorul s-a schimbat la Fata inaintea ucenicilor Lui. Moise si Ilie au fost de fata langa Domnul in slava, primul ca primitorul si datatorul Legii, al doilea ca cel mai neinfricat luptator impotriva dusmanilor lui Dumnezeu.

Este de retinut ca in timpul vietii sale, Ilie nu s-a invrednicit de o vedere "fata catre fata". Potrivit relatarilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune ca atunci cand i s-a aratat Dumnezeu, Sfantul Ilie si-a acoperit fata cu mantia, pentru ca nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar aceasta vedere devine posibila dupa inaltarea sa la cer, cand pe Muntele Taborului, Ilie a vazut slava lui Dumnezeu atunci cand Hristos s-a schimbat la fata.

Sfantul Proroc Ilie, precursor al ascetismului crestin

Prin retragerea sa in singuratate, Sfantul Ilie devine arhetipul monahilor crestini. Sfantul Macarie Egipteanul, definea la inceputul "Epistolei" sale, tipul celui desavarsit: "Vreau sa stii, iubite frate, ca cel afierosit lui Dumnezeu trebuie sa fie un barbat deplin; ca nu numai el trebuie sa fie in Dumnezeu, ci si Dumnezeu trebuie sa fie intru el, dupa cum Domnul insusi spune: Intru cel care ramane intru Mine si Eu voi ramane intru El (Ioan 15, 5)". Un astfel de model a fost Sfantul Ilie, remarcandu-se prin lipsa de patimi, prin refuzarea savarsirii raului si a participarii la idolatrie, intr-un cuvant un "om launtric curat de care vorbea Legea veche".

14 iulie 2013

Ţinta alergării

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.


8 iulie 2013

Sfaturile bunicii

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

Un elev isprăvise liceul şi se pregătea a-şi continua studiile într-un oraş mare.
– Dumnezeu să-ţi ajute, dragul meu nepot, să poţi închide uşile! – îi zise, la despărţire, bunică-sa.
– Ce uşi, bunică dragă, doar n-o să mă fac portar, acum, după ce am isprăvit cu liceul?
– Pe unde vei merge, bagă de seamă să-ţi închizi mai întâi uşile urechilor tale! Să le închizi faţă de toate şoaptele şi ispitele Satanei!
Să-ţi închizi apoi uşile ochilor tăi! Să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor!
Să-ţi închizi apoi uşa gurii tale, ascultând de sfatul Psalmistului: „Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele!“, gândindu-te neîncetat şi la cuvintele Mântuitorului că, pentru orice cuvânt nefolositor, omul va da seama în Ziua Judecăţii.
Şi, mai presus de toate, dragul meu, să-ţi închizi uşa inimii tale faţă de toate ispitele cele rele! Să o laşi deschisă numai pentru Domnul!
Aşa făcând,bine mare vei avea în viaţă.

4 iulie 2013

Sfaturile bătrânului Dionisie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos
                         

          Bătrânul Dionisie este privit în Athos ca unul dintre ultimii exponenţi ai "vechii şcoli" de viaţă duhovnicească din Sfântul Munte. Mulţi au constatat faptul că cea mai comună formulă de încurajare dată tovarăşilor săi nevoitori este: "răbdare, răbdare şi iar răbdare". Iată un scurt fragment din sfaturile sale duhovniceşti:

Părinţii spun că îl iubim pe Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui şi prin dragostea faţă de aproapele nostru. Cum poate începe cineva să facă aceasta?

La început, fugi de toate patimile. Dacă vrei să cultivi virtuţile trebuie să te smereşti.

Cum se face aceasta?

Dacă cineva are smerenia drept fundament, toate celelalte virtuţi vor veni. Fără smerenie nu se poate dobândi nimic, ca şi o casă fără fundaţie. Când cineva este smerit, îi vede pe toţi ceilalţi ca sfinţi. Harul vine şi se poate practica ascultarea cu dragoste. Cea mai puternică armă a diavolilor împotriva noastră este să ne înalţe cugetul. A-l face pe om mândru este cea mai puternică armă a lor, şi încearcă să facă asta cu noi încă din tinereţe, căci ştiu că cel mândru nu va merge în cer. Domnul spune că cel necurat nu poate intra în împărăţia Cerurilor. Odată, când Sfântul Macarie cel Mare era afară, strângând ramuri de palmier prin deşert, un diavol l-a întâlnit şi i-a spus: "Am o mare amărăciune, căci nu pot să te întrec. Tot ceea ce faci, fac şi eu: tu posteşti, eu nu mănînc nimic; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată. într-un singur lucru mă întreci - în smerenie."

Cum poate cineva să dobândească răbdare?

Smerindu-se. Mai tot timpul suntem nerăbdători pentru că suntem mândri. Dumnezeu încearcă să ne înveţe smerenia mai mult decât orice altceva.

Cum putem să ne întărim credinţa în faptul că Dumnezeu poartă de grijă tuturor?

Mai întâi, nu trebuie să ne încredem în noi înşine. Şi trebuie să avem răbdare atunci când vin ispitele. După aceasta, trebuie să lăsăm harul să lucreze.

Ce vreţi să spuneţi prin: "Trebuie să lăsăm harul să lucreze"?

Când înţelegem că Dumnezeu este lângă noi. Dar pentru asta trebuie să avem conştiinţa neputinţelor noastre.

Cum ar trebui să ne rugăm?

Cu perseverenţă. E foarte important. Cu ajutorul rugăciunii, harul primit la Botez poate creşte.

Sfinţii Părinţi spun că atunci când ne rugăm ar trebui să stăm "în prezenţa lui Dumnezeu". Cum putem cultiva aceasta?

Rugându-ne din tot sufletul şi şi cu multă atenţie.

Ce se întâmplă dacă cineva este înconjurat de multe griji care îngreunează aducerea-aminte de Dumnezeu?

Dacă ai smerenie şi iubire, eşti în rugăciune. Este posibil să te rogi în situaţii dificile. Au existat sfinţi aflaţi în ascultări dificile şi s-au rugat, ca Sfântul Calist, patriarhul Constantinopolului. Dar aceasta este o stare foarte avansată. Pentru noi ascultarea cu dragoste este lucrarea noastră permanentă. Ascultarea duce la smerenie, iar smerenia duce la rugăciune.

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

SFINTI

SFINTI

Lista mea de bloguri