27 februarie 2014

MARE ESTE DUMNEZEU!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Spun bătrânii că pe vremuri, în ce ţară nu mai ştiu,
Ar fi locuit odată, un creştin giuvaergiu,
Care-n orişice-ntâmplare, şi la bine şi la rău,
El zicea întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!”

Peste ţara-aceea însă, crud, cu sufletul hapsân,
Împărat din întâmplare, era tocmai un păgân.
Care auzind, păgânul, de creştin c-aduce slavă,
Începu să-i poarte-n suflet, ură crâncenă, grozavă.

Şi-ntr-o zi-l chemă la sine şi cu gânduri de mişel
Din împărătescu-i deget scoase un frumos inel,
Şi-arătându-l cu-ngânfare făcătorului de cruci
I-a fost zis: „Să-l iei, să-l cureţi şi-n trei zile să-l aduci!”

„Am să-l curăţ, împărate”, zise iute omul meu,
Fără a uita să zică: „Mare este Dumnezeu!”
Sub cuvânt că vrea să pună în cutia lui, inelul,
Împăratul s-a dus iute într-o cameră, mişelul

Şi scoţându-i piatra scumpă, ce orbea jucată-n zare,
A deschis apoi fereastra şi-a zvârlit-o, jos în mare.
I-a fost dat apoi cutia, cu inelul de preţ greu
Şi i-a zis: „O să se vadă cât de mare-i Dumnezeu!”

Omul a luat cutia şi ajuns la el acasă
A lăsat cutia-nchisă şi s-a aşezat la masă.
Apoi şi-a văzut de treabă cum ştia să-şi vadă el,
Fără să se mai gândească la minunea de inel.

Dar a treia zi luându-l ca să-l şteargă
Văzu că piatra lipseşte şi-l cuprinse jale largă.
Plânse mult. Pe urmă zise: „Mare este Dumnezeu!
Dar când va afla-mpăratul, oare ce m-oi face eu?”

În aceeaşi clipă însă, intră baba lui bătrână,
Cu o piatră orbitoare, în uscata ei de mână:
„Ia te uită”, zise dânsa, „Tăind peştele pe vatră
Ca să fac de prânz o ciorbă, am găsit această piatră!”

„Ah!”, a suspinat bătrânul, „nu degeaba tot spun eu
La tot pasul şi-n tot locul: „Mare este Dumnezeu!”
Piatra ce-ai găsit-o-n peşte, este cu adevărat,
A inelului pe care l-am luat de la-mpărat”.

Curăţând apoi inelul, puse piatra-n locul ei
Şi s-a dus la împăratul, glăsuindu-i cu temei:
„Împărate-aduc inelul, ruginise tare rău,
Dar l-am curăţat oglindă: Mare este Dumnezeu!”

„Cum putuşi a-i găsi piatra” împăratul zise tare,
„Când a fost de mine scoasă şi pe loc zvârlită-n mare?”
Povestind giuvaergiul tot ce el avea de spus,
Zise iar smerita vorbă, ridicând privirea-n sus:
„Mare este Dumnezeu! Slavă Lui şi-n veci Amin!”
Şi-auzind aceasta, împăratul ce păgân s-a făcut şi el creştin.

(Poet creştin anonim)

18 februarie 2014

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



                         Nicolae Steinhardt



    Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
       Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. 
   Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printrun dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
      Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
       Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. 
      Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Amadeus Mozzart ... este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu..." (Nicolae Steinhardt).



17 februarie 2014

Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

               Un caz impresionant de prigonire din pricina trecerii la creştinism a făcut înconjurul mass-mediei online: Susan Ithungu, o fată de doar 14 ani din Uganda, aparţinând unei familii de musulmani, a fost
supusă, timp de şase luni, unui adevărat martiraj de către tatăl său, după ce acesta a aflat de convertirea sa. „Am auzit mesajul sfintei dragoste a lui Hristos, care a murit pentru noi pentru a ne dărui pace şi viaţă vesnică şi m-am hotărât să cred în Hristos”, a spus ea pe patul de spital. „După o lună, tatăl meu a aflat că m-am convertit la creştinism, şi acesta a fost începutul durerilor. Tatăl meu ne-a avertizat să nu mergem la biserica creştină şi să nu ascultăm mesajul Evangheliei. Ne-a ameninţat cu un cuţit că este gata să ne ucidă la miezul zilei, dacă ne convertim la creştinism”.
        Aşa a început calvarul pentru Susan – sechestrată întro cameră fără geamuri şi ţinută fără mâncare timp de şase luni. Singura ei hrană, în toată această perioadă, era apa turnată pe pământ de fratele ei, pentru a se scurge şi a fi sorbită de Susan cu limba, şi cele câteva banane pe care acesta reuşea să i le strecoare în lipsa tatălui. „Însă, în cele mai multe din zile se hrănea cu pământ”, a mărturisit fratele ei. În cele din urmă, vecinii, alertaţi de lipsa fetiţei, au raportat cazul la poliţia locală. 
       Când a fost scoasă din temniţa sa, Susan era numai piele şi os, cu vederea afectată de întuneric şi nu putea vorbi sau merge. Părul ei era alb, avea unghii foarte lungi şi ochii stinşi, şi era foarte slabă – doar 20 de kilograme! Doctorii care au tratat-o pe Susan spun că este o minune a lui Dumnezeu că a supravieţuit şase luni fără mâncare şi apă. Fetiţa a spus că în întunericul de jumătate de an, s-a rugat lui Hristos să o ţină în viaţă. Acum fetiţa poate vorbi, dar nu poate merge (Revista "Familia ortodoxa", nr. 32, pagina 75, 2011).

16 februarie 2014

SCOPUL VIEŢII CREŞTINEŞTI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
     CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE                                                                                                                  SCOPUL  VIEŢII CREŞTINEŞTI
                                                                                                                                Preot Ioan
Ţelul vieţii credincioşilor creştini ortodocşi este  să ajungă
în cele din urmă în vârful scării. Urcuşul pe această scară se aseamănă cu urcuşul pe muntele Tabor, căci pe oricare versant am urca, acolo sus, ne aşteaptă Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu braţele deschise. Pe partea stângă urcă călugării, iar pe latura din dreapta urcă mirenii. Deci, şi unii şi ceilalţi îşi doresc acelaşi lucruMÂNTUIREA!  
                                                                                           Iubiti credinciosi,

În mod sigur, toţi oamenii care au trăit sau trăiesc pe acest pământ şi-au pus sau îşi vor pune, mai devreme sau mai tîrziu, în mod inevitabil, întrebarea: „CARE ESTE ROSTUL VIEŢII OMULUI PE ACEST PĂMÂNT???“
Dintre toate vieţuitoarele existente pe pământ, OMUL este „COROANA CREAŢIEI“ lui Dumnezeu, este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este legătura dintre Dumnezeu şi pământ, este un „microcosmos în macrocosmos“, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. După cum bine se poate vedea, singur omul a fost făcut „după chipul şi asemănarea“ Ziditorului-Dumnezeu (Facerea 1:26), ca să privească spre El şi să-L iubească. Nicolae Cabasila în cartea sa „Viaţa în Hristos“ spune că „omul este creat după chipul lui Dumnezeu ca să ajungă la asemănarea cu El“.  Sfântul Grigorie de Nazianz, a dat o frumoasă definiţie omului spunând: „Omul este creatura care a primit porunca să devină Dumnezeu“. Dintre toate vieţuitoarele, singur omul are poziţie verticală şi de fapt, omul-antropos ne arată acest lucru (ana = în sus, tropeo = stare) şi în acest sens amintim cuvintele Fericitului Augustin: „Uită-te în stânga şi în dreapta, dar mai uită-te şi în sus !“.
Noi, oamenii, ne naştem pe acest pământ şi S-AR PĂREA CĂ NU ŞTIM de unde venim şi încotro mergem după moartea noastră, aşa după cum rezultă şi din următoarele versuri pe care le-am citit pe o cruce,
într-un cimitir:
 CINE EŞTI, DE UNDE VII?                              TU EŞTI MARE, TU EŞTI MIC,
 POŢI  TU, OMULE, SĂ ŞTII?                 TU EŞTI TOT, TU EŞTI NIMIC,
 UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI?                    TU EŞTI RĂU, DAR EŞTI ŞI BUN,
 POŢI TU SEAMA SĂ ÎŢI DAI?              TU-NŢELEPT ŞI TU NEBUN.
Şi într-adevăr, pe pământ suntem străini şi călători, în lacrimi ne naştem şi, după porţia de viaţă care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important lucru este acela de a şti de unde venim şi încotro mergem, căci altfel suntem ca o corabie fără cârmaci.
Viaţa pe acest pământ se prezintă - după cum ne mărturisesc Sfinţii Părinţi - asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş. PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ŞI NICIDECUM SĂ NE FACEM CASĂ PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem şi unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci milioane de oameni care trăiesc astăzi, nu sunt capabili să vadă, să creadă că dincolo de această viaţă, există o lume în care vom intra şi în care vom trăi veşnic. Deci, există foarte mulţi oameni care stăruie în a crede că viaţa este un scop în sine.
Viaţa noastră pământească se înscrie deci între LEAGĂN ŞI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute, NAŞTEREA ŞI MOARTEA. Amândouă  se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost întrebaţi nici dacă vrem să ne naştem şi, nu vom fi întrebaţi, nici dacă vrem să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! (DUMEZEU!) Ieri am fost embrion, mâine vom fi mumie sau ţărână. De fapt, viaţa pământească a oricărui om se compune dintr-o serie de scopuri omeneşti provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung, altele pe termen scurt şi cei mai mulţi dintre oameni se lasă înşelaţi de idealuri mărunte, scopuri  nesemnificative.
Dacă privim în jurul nostru, vedem PǍRINŢI care consideră că scopul vieţii lor este CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR. Creşterea şi educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă a părinţilor. BEŢIVII consideră că scopul vieţii lor este băutura, dar se înşală, şi dracul beţiei îi duce în întuneric. HOŢII fură zi şi noapte. Dar şi ei merg în întuneric şi dracul furtului  râde de ei. LACOMII trăiesc să se îmbogăţească, dar şi de aceştia râde un alt drac, al lăcomiei, şi-i duce tot în iad. DESFRÂNAŢII sunt păcăliţi de un drac foarte aprig, acela al curviei şi sunt şi ei înşelaţi, când consideră că scopul vieţii lor este desfrânarea trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se ştie că Dumnezeu a binecuvântat, a consfinţit căsătoria când a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă“ (Facerea 1:28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc şi nicidecum ca scop în sine, cum cred unii oameni.
Părerile cu privire la scopul vieţii sunt foarte diversificate. Nicolae Iorga spunea aşa: „Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim“. Bine şi frumos spus, dar nu ne descoperă totuşi sensul vieţii. Mircea Eliade în „Istoria ideilor şi credinţelor religioase“ spunea: „A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios“. Dar nici el nu ne descoperă sensul vieţii. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naştem spre a muri şi murim spre a ne naşte“. Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt, Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: „SCOPUL VIEŢII NOASTRE  CREŞTINEŞTI  ESTE  MÂNTUIREA !!!“.
Iar acum să vedem şi ce ne spune Hristos-Dumnezeul nostru, în acest sens: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi SĂ MÂNTUIASCĂ  pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Dar ce ne trebuie oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârşite cele cinci Sfinte Taine, adică BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA ŞI, respectiv, CUNUNIA RELIGIOASĂ,  pentru cei căsătoriţi. Minunat ar fi dacă am avea şi TAINA SFÂNTULUI MASLU (a şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au săvârşite toţi creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii. Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi de a ne împărtăşi cel puţin în cele patru posturi mari: postul Sfintelor Paşti, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, postul Sfintei Maria şi postul Crăciunului. Aşa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre prin preot.
Se vorbeşte astăzi de medic de familie şi de avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente  esenţiale ale vieţii noastre, preotul trebuie să fie lîngă noi, el fiind o călăuză duhovnicească“ în drumul către Hristos, căci fără acest „mijlocitor“ - preotul - cu siguranţă nu ne putem mântui. Însuşi Hristos a  spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14).
Scuzele unor credicioşi cu privire la mântuire
 Unii spun aşa: Eu sunt prea păcătos ca să mă mai pot mântui“. Trebuie să ţinem cont de cuvintele Mântuitorului care a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi... că n-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă“ (Matei 9: 12-13). „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi“ (Romani 5:8). Multă nădejde ne dau şi cuvintele Sfântului prooroc Isaia: „Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face“ (Isaia 1:18).
 Sunt mulţi oameni care sunt cu mult mai răi decât mine... Acestor credincioşi trebuie să le spunem că între oameni: „Nu este drept nici unul“ (Romani 3:10) şi că „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile (Iacov 2:10). Această afirmaţie că ei sunt mai buni decât alţii este o laudă, este mândrie şi iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre aceasta: „Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care îl laudă Domnul“ (2 Corinteni 10: 17-18).
 Eu am amânat de prea multe ori pocăinţa... Sfântul Apostol Petru ne vorbeşte despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu: „Domnul... îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă“ (2 Petru 3:9). Iar Sfântul Apostol Pavel este parcă şi mai încurajator: „La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii
te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii“

(2 Corinteni 6:2).
De aceea , precum zice Duhul Sfânt: „Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie“ (Evrei 3:7-8).
 Inima mea este prea împietrită ca să mă mai pot mântui. „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5:17). Iar prin Sfântul prooroc Ezechiel ne spune Domnul Dumnezeu: „Vă voi da inimă nouă şi duh   nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înlăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele“ (Iezechiel 36: 26-27).
 Mă voi pocăi mai târziu, la bătrâneţe... „Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu ştii la ce poate da naştere“ (Pildele lui Solomon 27:1). „Căutaţi pe Domnul cât îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El se va milostivi de dânsul“ (Isaia 55: 6-7).
 Îmi este teamă că îmi voi pierde prietenii dacă vor vedea că vreau să mă mântuiesc. Domnul Iisus Hristos a spus: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). „Nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu“ (Iacov 4:4).
 Există oameni care vin la Biserică şi totuşi sunt răi şi păcătoşi. Iată ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: ... fiecare dintre noi va da seamă despre sine lui Dumnezeu. „Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală“ (Romani 14:12-13). Iar Sfântul Evanghelist Matei zice: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“ (Matei 7:1:5). De aceea tutoror celor care sunt în înşelare în ceea ce priveşte scopul vieţii noastre creştineşti trebuie să le spunem că:
Alta este viaţa decât aceea pe care în mod obişnuit şi-o închipuie oamenii;
 Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el;
Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

Iubiţi credincioşi,
Marele fizician italian Marconi spunea: „Ştiinţa singură nu poate explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine şi unde merge după moarte“. De fapt omul se teme în mod continuu ca viaţa lui să nu fie fără sens. Aşadar, încearcă permanent să-şi demonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el (căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde). Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şi invidiază succesele altora (păcatul zavistiei)... Cel ce nu cunoaşte sensul vieţii sale (vede viaţa prin prisma trăirii de zi cu zi), se aseamănă cu acea persoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar întreaba: „Unde doriţi să mergeţi?“ Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi-mi un bilet oriunde!“ Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog să vă hotărâţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia, data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!“ Persoana ar insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!“ Iar casiera i-ar spune în final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro mergeţi!“.  Mântuirea constă în mult sfat. De aceea spuneau Sfinţii Părinţi: Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“. La întrebarea: „Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă veţi mântui. Pentru mântuire înainte de toate trebuie pocăinţă sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem şi harul va veni“. Aşadar depinde de voinţa noastră dacă ne vom mântui sau nu.  Să  ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu, cei care tânjim după mântuire, să strigăm către Domnul: „Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De fapt Iisus, în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de unde vine şi unde merge : sufletul său vine de sus din cer şi se va întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă STEAUA MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi realitatea din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală, având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul. Mântuirea este o refacere în har a lumii sau, altfel spus, mântuirea săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca ARHIEREU. Aceste trei demnităţi  oamenii le au doar separate şi numai la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet - învăţând, adică aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui mântuitoare; ca împărat - biruind puterile răului şi conducând pe om spre destinaţia  lui adevărată; ca arhiereu - refăcând legătura dintre om şi Dum­nezeu, împăcând prin jertfă pe Dum­ne­zeu cu omul. Ori restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte, obişnuit, împăcare, mântuire. PetreŢuţea spunea că „omul care nu crede în Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce nu ştie unde“. Iubiţi credincioşi,  să ne cutremurăm de măreţia mântuirii noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, să răspundem din tot sufletul „Ţie, Doamne!“ şi să ne trăim viaţa cu convingerea că aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc.
Se spune că un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar putea să revină la viaţă ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea sufletului meu?
Depinde de voinţa ta
Nimic nu e mai scurt ca viaţa,                             Nimic nu   e mai trecător ca viaţa,
Dar nici mai lung nimic ca ea,                            Dar nici mai veşnic decât ea,
Poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui,                 Poţi s-o trăieşti în har sau flăcări,
Depinde de voinţa ta.                                           Depinde de voinţa ta.
Nimic nu-i mai amar ca viaţa,                             Nimic mai mărginit ca viaţa, 
Dar nici mai dulce decât ea,                                 Dar nici nemărginit ca ea,
Poţi face-n ea ori rău, ori bine,                            Poţi fi mişel ori poţi fi vrednic,
Depinde de voinţa ta.                                             Depinde de voinţa ta.
Nimic nu-i mai înalt ca viaţa,                               Dar de la clipa morţii tale,
Dar nici mai josnic decât ea,                                 Şi până-n veci de veci vei sta,
Poţi fi ori înger, ori un demon,                             Ori cu Hristos, ori cu satana,
Depinde de voinţa ta.                                             Depinde de voinţa ta.
Doamne AtotŢiitorule PĂrinte, Fiule VeŞnic Şi Duhule Sfinte, Treime de trei ori SfÂntĂ, cĂlĂuzeŞte-ne paŞii În marea vieŢii cea ÎnvolburatĂ ! Amin! 
Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot Liviu Brânzaş, Raza din Catacombă; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,1995; Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2006.

14 februarie 2014

Legenda Sfântului Valentin

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


   Cuviosul părinte Porfirie zicea: „Pentru ca toţi să te iubească, trebuie ca tu mai întâi să-i iubeşti“. Iar bătrânul Epifanie era de părere că „dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se micşorează deloc. Şi fiecare nouă lumânare are aceeaşi flacără ca şi precedentele“



Odata era un împărat roman al cărui nume era Claudiu al II-lea. El era un luptător îndârjit și a avut multe războaie. El a vrut o armată puternică dar majoritatea bărbaților romani nu doreau să meargă în luptă. Împăratul s-a gândit că, in locul luptei, bărbații preferau să stea acasă cu soțiile și copiii lor. In consecinta, Claudiu a decis ca niciunul dintre soldații din Roma să nu se mai poata căsători. Împăratul s-a gândit că această lege îi va face pe bărbați să meargă la război și să lupte ca niște adevărați soldați.
Valentin, care era un preot crestin, credea că dreptul oamenilor de a sa căsători era dat de Dumnezeu iar Claudiu nu avea dreptul sa-l interzica. El a căsătorit în secret cupluri, cununiile fiind facute în locuri secrete, pentru a nu putea fi gasit de împărat.
Intr-un final, Claudiu l-a găsit si l-a arestat. Lui Claudiu i-a plăcut personalitatea lui Valentin, considerand că este un om tânăr și înțelept. L-a încurajat să renunțe la creștinism și să devină un soldat roman. Cand Valentin a refuzat, a fost întemnițat și condamnat la moarte. Până în ziua execuției, el a trimis scrisori de adio către prietenii săi și le-a semnat scriind "Adu-ți aminte de Valentin al tău."
Valentin a fost probabil executat pe 14 februarie în anul 269 sau 270. Nu se cunosc toate detaliile legate de viata sfantului Valentin si nu se știe dacă legenda are o baza istorica reala.

                        Cum se serbeaza in lume Ziua Indragostilor

                     Valentine's Day este Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală, care se sărbatorește pe data de 14 februarie.
Ziua comemorează pe Sf. Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiților galezi. În Franța, o țară tradițional catolică, Valentine's Day este cunoscută simplu drept Sfantul Valentin și este sarbatorită ca în restul țărilor occidentale. În Danemarca și Norvegia 14 februarie este cunoscută ca „Valentinsdag”. Nu este sărbătorită pe o scară largă, dar mulți oameni își fac timp pentru a petrece într-un mod romantic cu partenerul de viață sau trimit o felicitare unei iubiri secrete.

     În Suedia este numită ziua tuturor inimilor . Nu este o sărbătoare oficială. În Slovenia un proverb spune că Sfântul Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele și florile încep să crească. Ziua îndrăgostiților a fost sărbatorită ca ziua în care încep lucrările în vii și pe câmpuri. Este de asemenea spus ca păsările se căsătoresc în această zi. Cu siguranță, numai de curând este sărbătorită ca Ziua iubirii. Ziua iubirii este tradițional 12 martie, ziua Sf. Gregor.
În România, sărbătoarea tradițională pentru iubiți este Dragobete care este sărbătorită pe 24 februarie. Numele vine de la un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia. Etimologic, o parte din numele de Dragobete poate fi găsit și în cuvântul romanesc dragoste.
România a început să sărbătorească și Valentine's Day, deși deja avea prin Dragobete o sărbătoare tradițională. Aceasta a dus la un val de critici din partea mai multor grupuri, persoane reputate, instituții. Organizația naționalisă Noua Dreaptă condamnă sărbătorirea Valentine's Day în România ca fiind o activitate superficială, comercialistă, un kitsch importat din Occident.

                                            În Orientul Mijlociu și Africa

       În Turcia, Valentine's day este numai Sfantul Gregor care se traduce în Ziua Inimilor Dragi/Dulci. În cultura persană (Iran), S este o zi dedicată iubirii și are loc pe 29B în calendarul solar jalali. Dată corespunzătoare calendarului gregorian este 17 februarie. S se sărbătorește în Marele Imperiu Persan deja din sec 20 i.e.n. În Egipt este o altă zi a iubirii pe data de 4, numită ziua iubirii egiptene.
Pe continentele americane
În Brazilia, ziua înămoraților sau ziua ibubitului/iubitei este sărbătorită pe 12 iunie, când cuplurile își dau cadouri cum ar fi: ciocolată, felicitări și de obicei un buchet de flori. Aceasta a fost aleasă ca ziua înainte de Sfântul Anton, cunoscut aici ca sfântul căsătoriei, când multe femei singure realizează ritualuri populare pentru a găsi un soț bun sau iubit.
În Columbia, Ziua iubirii și a prieteniei este sărbătorită în a treia vinere și sâmbătă din septembrie, datorită scopurilor comerciale. În această țară, prietenul secret este o tradiție foarte populară, care presupune desemnarea fiecărui participant un destinatar a unui cadou secret (asemănător tradiției de Crăciun Moș Crăciun Secret) În Mexic, ziua iubirii și prieteniei este sărbătorită asemănător ca în Columbia dar pică in altă dată.

                                                  În Orientul Îndepărtat

          Datorită unui efort de marketing concentrat, Valentine's Day a apărut și în Japonia și Coreea ca o zi în care mai mult femeile și mai puțin bărbații dăruiesc bomboane, ciocolată și flori. A devenit ca o obligație ca multe femei să dăruiască ciocolată tuturor colegilor bărbați. În Japonia este cunoscut ca giri-choko, de la cuvintele giri – obligație și choko – ciocolată. Aceasta contrastează cu honmei-choko, ciocolata dată persoanei iubite. Prietenii (mai ales fetele) pot schimba intre ele in tomo-choko…tomo-prieten. Prin efort de marketing susținut, o zi reciprocă, Ziua albă a apărut. Pe 14 martie bărbații sunt așteptați să întoarcă favorul celor care le-au dat ciocolate de Ziua Îndragostiților. La început cadoul de retur trebuia să fie o bezea sau cioco albă, de unde si numele de Ziua albă. Însă acum lenjeria a devenit un cadou foarte comun. În cultura chineză, există un omolog al Zilei Îndrăgostiților numită Ziua Saptelor, potrivit legendei Ciobanului si Tesatoarei Menajera care s-au găsit în Rai în ziua a șaptea a lunei a șaptea a calendarului lunar.

Cât priveşte sărbătorirea zilei de Sfântul Valentin, aceasta îşi are originea într-o tradiţie veche din Roma antică. Lupercalia, o sărbătoare romană celebrată cu o zi înainte de festivalul păgân în care se aniversa dragostea, a fost schimbată, în 496, de papa Gelasius, de la 15 la 14 februarie, tocmai pentru a interzice sărbătoarea păgânilor. Nemulţumirea papei la adresa acestei sărbători era legată de elementele sale păgâne, adevărate insulte la adresa divinităţii.

  Astfel, Lupercalia a început să fie sărbătorită cu şi mai mare fast. Acest vechi festival era dedicat fertilităţii şi închinat celor doi zei romani, Juno şi Pan. Era momentul în care tinerele necăsătorite scriau mesaje de dragoste, pe care le introduceau mai apoi într-o urnă, din care tinerii alegeau câte unul. Obiceiul spunea că tânăra al cărei bilet a fost extras trebuia curtată.

            Cu timpul, Lupercalia a devenit ziua Sfântului Valentin – protectorul îndrăgostiţilor – care, cu mult timp în urmă, se numea şi Ziua Nunţii Păsărilor, deoarece se credea că în data de 14 februarie păsările îşi aleg perechea.

http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...-

13 februarie 2014

MĂRTURIA PĂRINTELUI PANTELIMON DESPRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                Prima întâlnire cu Parintele


      L-am cunoscut pe Părintele Arsenie când trebuia să plec în armată, eram foarte tânăr. Şi m-am dus cu acest gând să-l întreb ce este bine pentru mine, să fac armata sau nu. Părintele slujea atunci la Sâmbăta de Sus. Şi era puhoi de lume, iar pentru Părintele se făcuse aşa o cărare. Eu m-am vârât aşa printre acei oameni să ajung cumva mai aproape de Părintele. Eu nu-l ştiam pe părintele, el nu mă ştia. A trecut printre oameni, s-a oprit în dreptul meu şi mi-a zis: „Te duci acasă şi să-ţi faci armata! Şi după armată să vii să stai de vorbă cu mine”. Eu n-am putut să zic şi să fac nimic. Pur şi simplu am încremenit. 
                          O întâmplare cu regele Mihai 
    În 1944 a venit la mănăstire la Sâmbăta, regele cu mama sa. Părintele Arsenie lucra în grădină fiind îmbrăcat într-un halat, dintr-un material ca de sac. Nu aveai cum să-l cunoşti în hainele acelea. Şi regele cu suita au tras la lacurile din incinta mânăstirii, la cele două lacuri de acolo. Şi şedeau acolo la masă. Regele Mihai, cum era ele aşa mai copilăros a spus: „Mamă, uite ce peşti frumoşi. Parcă aş mânca un păstrăv! Da ce să le fac la peşti că n-am cu ce să-i prind?! Daţi-mi să-i împuşc!”. Şi el vorbea franţuzeşte. La care Părintele Arsenie, nefiind departe, i-a vorbit tot în franţuzeşte  sfătuindu-l: „Nu e bine ce faceţi, că este război şi se consideră uz de armă!” regele a întrebat atunci: „Dar cine mai este şi acesta de mă opreşte pe mine să fac ce vreau, el nu ştie cine sunt?” Părintele i-a spus atunci tot în franţuzeşte: „Dumneata să pleci din ţară. Fiindcă or să te împuşte. Îl vor împuşca şi pe generalul Antonescu. Dacă nu pleci te împuşcă!” Şi a auzit şi mama regelui acestea.

             Arestarea Părintelui la Mănăstirea Brâncoveanu 

    Au venit patru inşi şi un procuror să-l aresteze. Şi au întrebat unde este Părintele. Până să bată ei la uşă, Părintele a ieşit şi i-a întrebat: „Pe cine căutaţi?”. La care securiştii au zis: „Pe voi trântorilor, hoţilor, şmecherilor!”. Părintele s-a băgat între ei , i-a călcat pe picioare şi privindu-i în ochi le-a zis: „Suntem mai hoţi ca voi, mai şmecheri, mai trântori? Eu ştiu de ce aţi venit!”… Şi atunci nu a mai putut vorbi niciunul dintre cei veniţi să-l aresteze…Avea nişte ochi albaştri, când te privea, te pătrundea… „Ştiu de ce aţi venit dar nu vin cu voi!” le-a spus Părintele… „Eu vin mâine, dimineaţa… Dimineaţă sunt la voi la Braşov”. Au dat aceia să riposteze, dar Părintele Arsenie le-a spus: „Nu merg cu voi acum, că dacă mergem vă spargeţi maşina, vă spargeţi şi capetele… Spuneţi-le la ai voştri că mâine dimineaţă la şapte sunt la Braşov.” 

                       Bătaia şi reacţia braşovenilor

      Cum a ajuns în arest a fost bătut zdravăn. Nici n-a intrat bine pe uşă că l-au pus pe unul să-l bată. Părintele a răbdat ce a răbdat şi i-a spus celui care l-a bătut: „Mă, cu mâna cu care ai dat în mine, pa aia nu o s-o mai duci la gură!”. Şi i s-a înmuiat aceluia mâna pe loc. lumea a aflat de asta şi au ieşit mulţi pe străzi. Au ieşit braşovenii în stradă că ştiau că e acolo arestat şi bătut. Şi l-au scos securiştii pe Părintele la balcon, după ce l-au schimbat de haine şi i-au dat un halat, l-au scos să-l arate la lume, căci voiau să arate că e viu. După aceea l-au mutat pentru cercetare la Făgăraş. 
                           Chilia Părintele Arsenie 
Părintele Arsenie şi-a făcut o chilie în munte, la circa 9 kilometri de Sâmbăta. El şi-a pregătit acest locaş că ştia ce urma, ce va să vie: prigoana, exilul, problemele cu autorităţile… Era ca un refugiu. Dar Dumnezeu i-a arătat că trebuie să rămână unde e. Acolo se ducea Părintele ca să se „odihnească”, să se reculeagă în unele zile, în special primăvara, vara. Dar chilia nu a terminat-o fiindcă au început deja să-l urmărească… Din 1946 a fost urmărit… Şi au urmat peste 40 de ani de exil.

                          Părintele Arsenie când slujea 

        E greu de explicat cum era Părintele când slujea la Sfânta Liturghie. Eu l-am văzut la Sâmbăta… Era ca un curent, dar şi ca un soare care trecea peste noi toţi. Avea această putere, de a „ne cuprinde” pe toţi. Pe unde trecea el nu mai simţeai contactul cu cele ale lumii acesteia. Ca Părintele, cât am umblat în lumea asta, nu am întâlnit şi nici nu mai sunt. A fost mare şi ca duhovnic şi ca apostol, iar creaţia lui a fost inspirată de Duhul Sfânt. Părintele ne spunea însă „Nu vă mai uitaţi aşa la mine!”. La Parastasele Părintelui de aia se strânge multă lume, fiindcă Părintele nu a plecat, ci a rămas cu noi. 

                     Cum arăta Părintele în tinereţe 

           Eu mi-amintesc că avea părul închis la culoare, iar barbă a purtat când slujea, aşa cum vedem în poze. Iar cel mai clar lucru pe care mi-l amintesc este că faţa lui strălucea. Când mă privea eu simţeam că mă arde, că mă ardea privirea lui.

                 Contribuţia Părintele la editarea Filocaliei

     Numai cine trăieşte Filocalia înţelege Filocalia. Părintele Arsenie Boca a adus manuscrisele pentru primele patru volume ale Filocaliei care s-au tipărit la Sibiu, după 1948. a adus manuscrisele de la Muntele Athos, copiate literă cu literă de el. Părintele a adus manuscrisele la Părintele Stăniloae şi au făcut un colectiv redacţional pentru editarea Filocaliei, la Sibiu. Au stat o vreme la căminul Facultăţii de Teologie din Sibiu şi după ce lucrau cu sârg la textul Filocaliei încheiau seara cu rugăciune şi cântece duhovniceşti, iar  Părintele Stăniloae le tâlcuia textele Sfinţilor Părinţi. În vremea aceea Părintele Arsenie a fost fiu duhovnicesc al Părintelui Stăniloae. Se spovedea la dânsul. Părintele Arsenie a făcut şi desenul pentru coperta Filocaliei.

       Cum a învăţat Părintele Arsenie rugăciune adevărată 

           Când era la Muntele Athos, Părintele a fost dus de Maica Domnului pe o creastă de munte unde a stat 40 de zile şi 40 de nopţi. Toate aceste 40 de zile, el nu a mâncat, a postit şi s-a rugat. Acolo a fost sfătuit de Sfântul Serafim de Sarov. Rugăciunea „Doamne Iisuse”, învăţată de la Părintele Şi pe Părintele Teofil Pârâian, Părintele Arsenie l-a învăţat rugăciunea inimii. Iar Părintele Teofil spunea că a învăţat de la Părintele Arsenie să facă rugăciunea laolaltă cu respiraţia. Atunci când inspiri să rosteşti „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” şi pe expiraţie „miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Dar ne mai zicea Părintele Arsenie că atunci când lucrăm să o zicem aşa, din gură… Eu aşa am fost povăţuit, când mergi, când lucrezi, când conduci poţi să zici „Doamne Iisuse”Dar la rugăciunea care implică respiraţia trebuie să stai, să fii liniştit, să nu afectezi pulsul şi bătăile inimii, de preferat este să o spui până te culci, până adormi… Că la unii rugăciunea inimii ajunge un gest reflex, asta e altceva, şi asta se întâmplă în special cu pustnicii, cu cei care s-au retras din lume… Ei şi-au oprit mintea şi au băgat-o în inimă, să asculte mintea glasul inimii… Rugăciunea inimii nu o câştigă oricine… Se poate câştiga şi în lume, dar foarte rar… Dar sunt oameni care au ajuns până la măsura de a spune inima rugăciunea în locul lor. Pentru acela care e vrednic inima se roagă şi noaptea când el doarme… Aşa cum e un aparat de radio care nu merge decât când îl pui în priză, la fel şi inima, dacă o pui în priză cu Hristos, ea de la sine „vorbeşte, şi nu mai tace”. Se zice că cine se duce cu rugăciunea inimii pe limbă şi-n suflet, acela trece de vămi de la acest pământ direct la fericirea veşnică. 

                                   La moartea mamei sale

      Când a murit mama Părintelui Arsenie, el era la Canal. Şi acolo fiind regim ca de închisoare a cerut liber trei ore să se odihnească. Şi i-au dat. Iar Părintele, nici maşină, nici tren, s-a dus şi a participat la înmormântare. Şi s-a făcut agitaţie acolo la canal printre gardieni, că de ce nu iese la lucru. Se întrebau: „Unde e Boca?”. S-a făcut o comisie şi era caz mare, de închisoare… Şi a apărut şi Părintele… Şi l-au întrebat: „Unde ai fost?”. „Păi acasă, a răspuns Părintele, la îngroparea mamei mele!”. „Cum te-ai dus şi cum ai venit?”„Cu piciorul”, a răspuns Părintele. Iar cei care îl interogau nu au crezut. Au sunat pe primarul localităţii, au vorbit şi cu nişte securişti care fuseseră la înmormântare şi aceştia au confirmat că îl văzuseră pe Părintele în carne şi oase… La sute de kilometri depărtare de Canal… Şi au crezut cei care îl interogau că Părintele Arsenie are legătură cu vreo armată secretă. Şi s-au înfricoşat crezând că într-o zi o să-i atace… Poate de asta s-au gândit să-l elibereze de la Canal, dar a fost după aceea tot timpul urmărit de Securitate. 

                                           La Prislop 

      La Mânăstirea Prislop, Părintele Arsenie a ajuns la intervenţia Mitropolitului Nicolae Bălan. Mânăstirea era pustie, a fost o vreme la greco-catolici şi trebuia pusă din nou pe picioare. Se căuta şi o pace între Părintele Serafim, stareţul de la Sâmbăta şi Părintele Arsenie, care au fost colegi de studii. Cei doi aveau o neînţelegere şi Mitropolitul – de asemenea un om tare înţelept care l-a apreciat mult pe Părintele – a găsit de cuviinţă să facă pace astfel. Mitropolitul i-a fost Părintelui îndrumător, iar la insistenţa acestuia, Părintele Arsenie a urmat mai multe şcoli. După o vreme i s-a propus să se întoarcă la Sâmbăta, dar Părintele Arsenie nu s-a mai întors. 

                          Părintele Arsenie – episcop?

       A fost şi propunere şi chiar unii au insistat în vremea Patriarhului Iustinian ca să-l facă episcop. I-am zis şi eu o dată, că ar fi bine să se facă episcop. Mi-a răspuns scurt: „Taci din gură! Când va fi să cad,  eu vreau să cad de jos. Că de acolo de sus, mă lovesc rău când oi pica!”.

                                Părintele la Schitul Maicilor 

      Am primit ordin ca toţi călugării să ne dezbrăcăm, să plecăm la lume, adică să renunţăm la călugărie. Fireşte Părintele a refuzat să renunţe la monahism. Era tot timpul pe cap cu Securitatea. Când a fost scos de la Mânăstirea Prislop, după 1958, atunci cu decretul 410, i s-a propus Părintelui Arsenie o funcţie în cadrul Patriarhiei pe care Părintele Arsenie a refuzat-o, alegând să fie un simplu muncitor. I s-a propus funcţia tocmai ca să poată fi ţinut mai tot timpul sub control, să-l strângă, cum se spune. Dar el nu a vrut. Părintele a trăit astfel o vreme la Schitul Maicilor din Bucureşti. Aici ca să pot vorbi cu dânsul mă duceam la el îmbrăcat civil. Şi mergeam la el în atelier. El îmi dădea o sticlă şi o pilă şi frecam pila de gâtul sticlei ca să vadă securiştii că lucrăm, că am venit şi eu la lucru, nu că vorbim. Aşa era singura posibilitate să capăt sfaturile şi îndrumările sale duhovniceşti. Eu când vedeam că nu spoream să tai gâtul sticlei cu pila, îi spuneam mai bine să mă duc să aduc o sârmă ceva, ca să termin mai repede. Iar el mi-a zis pe loc, fiindcă ştia cu duhul, ce mi se va întâmpla. „Nu te grăbi, fiindcă Securitatea te aşteaptă la gară”, mi-a spus atunci. 

           Mijlocitor între Părintele Arsenie Boca şi preoţi 

Misiunea mea în aceste convorbiri cu Părintele Arsenie era să-i comunic lipsurile preoţilor şi problemele lor. Cum eu intram la el civil şi Părintele era tot civil, puteam să ne ocupăm de problemele acestea. Părintele Arsenie şi Moş Ilie, care s-a ocupat de Mânăstirea Bucium au avut împreună o lucrare, iar eu am fost pentru ei mijlocitor. Securitatea nu trebuia să afle de lucrarea lor împreună şi de aceea îl vizitam în civil. Transmiteam mesajele Părintelui Arsenie către Moş Ilie şi invers. La vremea aceea erau şi „măicuţe” care erau de fapt angajate ale Securităţii şi care raportau tot ce face şi vorbeşte Părintele. Una dintre aceste maici l-a urmărit tot timpul. 

                Problemele pe care le discutam cu Părintele 

          Nu era om mai priceput decât el în ce priveşte problemele familiei şi ale Bisericii. În vremea aceea eu transmiteam către preoţi şi lume ce zicea Părintele. El examina de oriunde activitatea în Biserică: slujbe, masluri, frământările care erau. Nu era nimeni mai înţelept sau mai priceput decât Părintele Arsenie. Moş Ilie m-a trimis să caut un sculptor pentru racla Sfântului Ioan, căci a primit mesaj din cer să facă o astfel de raclă. Iar eu m-am dus la Părintele Arsenie. I-am dus măsurile. Iar Părintele a făcut desenele, schiţa după care s-a făcut această raclă. Nu îi era greu să lucreze pentru Sfântul Ioan Botezătorul. Părintele s-a născut la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul şi avea mare dragoste şi evlavie pentru acest sfânt. Multă lume zicea că Părintele Arsenie este Ioan Botezătorul, după postul şi minunile pe care le făcea. Nu în sensul de reincarnare! Oamenii spuneau că lucrează cu duhul Sfântului Ioan Botezătorul. 

                              Lumea îl căuta oriunde era 

Când putea să vorbească cu oamenii, se umplea pădurea, atât era de căutat. Sunt şi atâtea fotografii document cu puhoiul de lume. Dar Părintele, cu toată dragostea, nu putea primi sute, mii. Când ieşea afară, atunci când veneau la spovedit, Părintele se uita la ei, se uita în ochii lor şi le zicea: „Tu vii, tu, şi tu!”. Le ştia inima şi vrednicia tuturor

                  Am fost si eu la Prislop...mi-a plăcut tare mult....


11 februarie 2014

Oare dragostea noastra de cate carate este ?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Mulţi vorbim despre dragoste, dar nu cunoaştem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus vrând să ne încerce: „Fiilor, raiul s-a umplut şi nu mai am unde să vă pun!”, pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaştem valoarea dragostei noastre, unii dintre noi am fi spus cu obrăznicie: „De ce nu ne-ai spus aceasta mai devreme?” Iar alţii ar fi alergat ca să nu piardă deloc timp, nici măcar un minut, ca să se distreze şi nu ar mai fi vrut nici să audă de Hristos.

Însă fiii cei mărinimoşi ai lui Dumnezeu I-ar fi spus lui Hristos cu evlavie: „Nu Te mâhni pentru noi! Ne este deajuns că raiul s-a umplut. Aceasta ne pricinuieşte o atât de mare bucurie, ca şi cum noi ne-am afla în rai!” Şi ar fi continuat ca mai înainte nevoinţele lor duhovniceşti cu mărime de suflet şi bucurie pentru Acela pe Care L-au iubit cu atâta dragoste.

Dragostea fierbinte şi îmbelşugată niciodată nu priveşte la interes în jertfa pe care o face fie pentru Dumnezeu, fie pentru aproapele. Cel ce face fapte bune dar priveşte la răsplată, este un năimit. Iar cel care se îndepărtează de păcat ca să nu meargă în iad, tot de sine se îngrijeşte. Însă cel care face fapte bune din dragoste, fără ca să se gândească la răsplata cea cerească şi nu păcătuieşte ca să nu-L rănească pe Hristos, Făcătorul său de bine, Care a fost rănit sus pe Cruce ca să ne răscumpere cu Prea Scumpul Său sânge, iar din mărime de suflet nu vrea să meargă în iad ca să nu-L mâhnească, acesta nu este numai lucrător bun, ci şi un fiu bun al lui Dumnezeu.

Dragostea ieftină caută întotdeauna la interes, iar creştinul care o trăieşte, se desfătează de cele ale lumii până în punctul în care nu se osândeşte. Adică el vrea să mănânce până la miezul nopţii lăsatului de sec (până la doisprezece fără cinci minute) şi să dobândească orice bucurie lumească până acolo unde nu se osândeşte, iar apoi se întreabă de ce nu simte dragostea lui Dumnezeu înlăuntrul său, înlăuntrul dragostei sale celei ieftine.

Dragostea scumpă, fierbinte care se jertfeşte, nu mănâncă lumeşte, ci se hrăneşte lăuntric din dragostea lui Dumnezeu. Şi atunci toată viaţa omului este un post continuu şi toate zilele sale sunt o bucurie continuă de Paşti. Dragostea scumpă faţă de Dumnezeu cu jertfele ei înfierbântă inima şi ca un abur sare din ea dumnezeiasca dragoste, care neputându-se stăpâni, se uneşte cu Dumnezeu. Această stare duhovnicească mai presus de fire, îl scoate pe om nu numai afară din sine, ci chiar şi inima i-o scoate afară din trup (din dorinţele trupeşti) dăruind-o întregită şi curăţită lui Dumnezeu.

Atunci când inima este dăruită în întregime lui Dumnezeu, este împărţită şi la lumea toată, iar dragostea pe care o simte este dumnezeiască. Această dragoste mare şi dumnezeiască a lui Hristos, nu poate fi închisă înlăuntrul inimii, nici în casă, nici în asociaţii, nici îngrădită cu sârma ghimpată a frontierelor. Iar aceasta pentru că Hristos nu poate fi închis nicăieri.

Cuviosul Paisie Aghioritul

10 februarie 2014

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: BINEFACERILE, VIRTUTILE

..        ... FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
                           DIN SUFLET PENTRU SUFLET: BINEFACERILE, VIRTUTILE:

                              B i n e f a c e r i l e, v i r t u ţ i l e

                    (învăţături sfinte adunate de preot Ioan)

 Să te smereşti, să miluieşti şi să ierţi-aceasta este dreptatea.  
Răbdarea: Odată, părintele Iosif mi-a spus: „Ia aminte la tine şi vei avea folos“. 
 Mai spunea să mă mustru pe mine, să fiu răbdător în toate şi să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi se întâmplă. De asemenea, stareţul îmi povestea, spre zidire, următoarele: Odată, un Sfânt părinte a auzit un cerşetor mustrându-se pe sine. Era iarnă, iar el avea încălţări subţiri şi zăcea pe o grămadă de bălegar, abia acoperit cu o rogojină şi tremurând de frig. Îşi spunea: „Nu vrei să rabzi aceasta, afurisitule! Sfinţii mucenici răbdau necazuri mai mari, stăteau iarna în temniţe desculţi, cu picioarele în butuci, iar tu ţi le poţi întinde pe ale tale şi mai eşti acoperit şi cu rogojina!“Pilda aceasta mi-a adus mult folos sufletesc


 A întrebat stareţul„Cum se dobândeşte smerita înţelepciune a sufletului?” Şi tot el a răspuns:„Gândindu-te numai la păcatele tale“.  


  • Cel care uită binele pe care-l face este cel mai înţelept om. 
  •  Nu dobândim nici un folos de pe urma actelor de binefacere pe care le trâmbiţăm înaintea lumii, precum nici de la postirea despre care spunem tuturor. Orice faptă făcută demonstrativ nu aduce rod, ci se reduce la lauda oamenilor (Sfântul Vasile cel Mare). 
  •  În chilie plângi, dar când ieşi la împlinirea ascultării te împrăştii. Ia aminte la tine şi străduieşte-te să nu ieşi din inimă, fiindcă acolo este Domnul. Cel ce petrece fără ispită nu va dobândi înţelepciune duhovnicească.
  •  Inima se sfinţeşte prin pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu. 
  •  Ar trebui să nu ne înălţăm cu cinstea şi să nu ne înjosim cu necinstea.
  •  Mulţi povăţuitori spun că răbdarea necazurilor şi a supărărilor e mai de preţ decât a face fapte plăcute lui Dumnezeu, fiindcă el nu cere faptele noastre bune, ci supunerea noastră voii Lui celei sfinte (Sfântul Ioan de Tobolsk).
  •  Milosârdia nu constă doar în milostenia pe care o daţi sau în cuvintele de mângâiere pe care le spuneţi uneori omului care suferă, ci în dispoziţia lăuntrică de bunăvoinţă deplină faţă de acea persoană, printr-o participare călduroasă a sufletului.
  •  Creştinul, indiferent cu ce se ocupă, trebuie să se gândească la economisirea timpului. Toate faptele cotidiene trebuie să le facă repede. Timpul este un talant dat nouă de Domnul şi vom da răspuns pentru pierderea zadarnică a oricărui ceas.
  •  Înţelepciunea este înfrânare şi biruinţă asupra plăcerilor trupeşti care ne ispitesc. 
  •  Nu cinsti niciodată pe cel care vorbeşte de rău pe aproapele tău. 
  •  Am văzut că numai atunci mă aflu într-o părere dreaptă despre mine, când am în mine gândul rău, iar când l-am văzut pe cel bun sunt în amăgire. 
  •  Atunci când cineva cu bucurie suportă munca şi necazurile, atunci poate să înfrâneze puternic gândurile, pentru că unele ca acestea cu muncă sunt aduse la inactivitate.
  •  Nu urî pe cel ce ţi-a făcut rău, ci sileşte-te din toate puterile să-l ierţi. 
  •  Trei virtuţi luminează mintea: a nu vedea răul în nici un om, a face bine celui ce ţi-a făcut rău şi a răbda cu supunere toate necazurile şi nenorocirile. 
  •  Dacă ai văzut o greşeală oarecare la un frate, nu stărui cu ea în gând, ca să nu o spui cuiva, căci aceasta aduce moartea sufletească.   
  • Smerindu-vă cu inima, aranjaţi-vă sentimentele voastre, gândurile, deprinderile, cugetarea astfel: eu sunt asemenea unui rob, nu-mi aparţin; trebuie să trăieşti ca la toţi să le fii sub picioare; lasă să se şteargă, să te bănuiască, să te calce în picioare, să te înjosească, să te scuipe, să te lipsească, să te dispreţuiască. Aceasta să rămână interior, să nu vadă nimeni în afara ochilor lui Dumnezeu. O inimă zdrobită nu lasă loc pentru îndulcirea cu gânduri nefolositoare.
  •   A înlocui gândul rău cu gândul cel bun este o faptă mântuitoare.
  •  Înţelepciunea smereniei este smerenia cugetului şi zdrobirea inimii, umilirea de sine în gând, lipsa de mândrie, simplitatea minţii, ascunderea vieţii noastre de nevoinţă.
  •  Stareţul se nevoia să-i privească pe toţi ca fiind sfinţi, drepţi, cuvioşi, iar pe sine se umilea cu gândul. 
  •  Când te încearcă gândul mândriei sau al slavei deşarte, cercetează conştiinţa ta: păzeşti tu poruncile lui Dumnezeu? Îi iubeşti tu pe vrăjmaşii tăi? Te bucuri oare când este lăudat cel de lângă tine?
  •  Tăcerea buzelor este bună, iar tăcerea minţii – cugetarea la Dumnezeu – este mai presus de toate. 
  •  Gândim despre noi înşine că suntem smeriţi atâta vreme cât nu suntem atinşi. Dar aceasta nu este smerenie. Smerenia adevărată se probează când eşti înjosit, ofensat. Atunci trebuie să-ţi spui: merit aceasta pentru păcatele mele. 

  •  Niciodată nu trebuie să urmezi imediat gândul tău, chiar dacă pare bun, ci să-l încerci cu timpul.
  •  Pentru dobândirea smereniei este folositoare cugetarea la măreţia lui Dumnezeu şi la propria nimicnicie. 
  •  Cugetă la mijloacele prin care poţi evita situaţiile ce te duc la păcat. 
  •  Cugetarea la faptele bune făcute de ceilalţi sau compararea propriei vieţi cu vieţile sfinţilor duce la smerenie.
  •  Când vor începe să ne laude, atunci să ne amintim mulţimea păcatelor noastre. 
  •  Nu te gândi la binele făcut şi vei avea răsplată deplină. 
  •  Cugetarea la Patimile Mântuitorului şi la sfânta Sa viaţă este bună, numai să nu laşi mintea şi inima ta să petreacă în nepăsare.
  •  Exprimă-ţi părerea fără a intra în dispută.
  •  La vreme de necaz şi întristare înseninează-ţi sufletul prin amintirea de Dumnezeu. 
  •  Poartă întotdeauna binele în gând, ca să-l şi făptuieşti. Dumnezeu cunoaşte gândul omului. Aşadar gândul tău să fie curat de orice rău.
  •  Descoperirea gândurilor adânceşte conştiinţa păcătoşeniei proprii şi durerea pentru păcate, din care se naşte smerenia, care este atât de necesară în lucrarea mântuirii.
  •  Ascultările cele mai de jos unite cu pomenirea lui Dumnezeu sunt mai înalte decât faptele măreţe săvârşite cu împrăştiere.
  •  Este bine să aduni şi să păstrezi în suflet gândurile smerite, iar nu pe cele iritante şi mândre. 
  •  Cel smerit este convins că nu poate să gândească, nici să dorească ceva bun, dacă Dumnezeu nu îi dă gând bun sau dorinţă bună.
  •  Smerenia şi suferinţa eliberează pe om de orice păcat. Mai întâi se taie patimile sufleteşti, iar apoi cele trupeşti. Acest fapt îl confirmă rugăciunea lui David: Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele. 
  •  Milostenia tămăduieşte iuţimea sufletului, postul vestejeşte pofta, iar rugăciunea curăţeşte mintea şi o pregăteşte spre contemplarea lucrurilor. Căci Domnul ne-a dăruit poruncile pentru şi potrivit cu puterile sufletului.
  •  Nepătimirea este o stare paşnică a sufletului, care face ca sufletul să se mişte cu anevoie spre răutate. 
  •  Să luăm aminte în chip deosebit la noi înşine, să fim blânzi şi buni în relaţiile cu cei de lângă noi. „Mântuirea noastră este în aproapele“.spunea Sfântul Pimen cel Mare. 
  •  Fereşte-te de părerea înaltă de sine. Smerenia nu poate sta la un loc cu judecarea aproapelui şi cu irascibilitatea. Cel care îi judecă pe alţii sau se mânie când i se face supărare nu are pic de smerenie.
  •  Sfinţii nevoitori le mulţumeau sincer celor care îi supărau şi îi ofensau, pentru că prin răbdarea necazurilor dobândeau smerenia.
  •  Trebuie să folosim propriile căderi şi experienţa noastră ca mijloace pentru dobândirea smereniei. Smerenia creează în om o stare interioară, în virtutea căreia sunt respinse toate atacurile diavolului.
  •  Cuviosul Macarie Egipteanul tâlcuieşte relaţia dintre smerenie şi alte virtuţi prin pilda despre ospăţul îmbelşugat pregătit împăratului şi alaiului său. Dar cum toate bucatele erau pregătite fără sare (adică fără smerenie), în loc de recunoştinţă, gazda a avut parte de mânia oaspeţilor. În acelaşi fel, fără smerenie toate virtuţile omului sunt zadarnice. 
  •  Dacă veţi priveghea cu cei care veghează veţi fi număraţi în rândul mucenicilor. Dacă veţi ierta celui care v-a supărat, pentru aceasta nu doar vor fi iertate păcatele voastre, dar fiică a Tatălui Ceresc te vei face. Dacă te vei ruga din inimă pentru mântuire, măcar şi puţin – şi te vei mântui. Dacă te vei mustra pe tine, te vei învinui şi te vei judeca în faţa lui Dumnezeu pentru păcate, simţite cu conştiinţa – şi pentru aceasta vei fi iertată. Dacă vei mărturisi păcatele tale în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta vei avea iertare şi cruţare. Dacă te vei întrista pentru păcate sau te vei umili, sau vei plânge, sau vei suspina – suspinul tău nu se va ascunde de El. (Atât este de mare milosârdia lui Dumnezeu.) 
  •  Celor desăvârşiţi Mântuitorul le porunceşte: Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi. 
  •  Atât în ochii oamenilor, cât şi în ochii lui Dumnezeu nu există nimic mai demn şi mai potrivit iubirii aproapelui precum milosârdia şi binefacerea.
  •  Cel cu adevărat recunoscător mulţumeşte Domnului nu doar în bucurie, ci şi în nefericire şi necaz. 
  •  Este propriu sufletelor mari şi curajoase să nu deznădăjduiască în vreme de necaz. 
  •  Cel înţelept, chiar dacă suferă sau este bolnav, Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate ca pentru bine.
  •  Avem virtutea răbdării atunci când primim tot ce ni se întâmplă ca din mâna lui Dumnezeu. Cel care a dobândit răbdarea se împărtăşeşte de orice virtute: se bucură în necazuri şi în nenorociri este iscusit în bine, în năpaste se veseleşte, este gata de ascultare, este plin de dragoste şi în supărare aduce slavă, în mustrări se smereşte, în nenorociri este neclintit. 
  •  Cel care se supune egumenului se aseamănă îngerului, cel care i se opune face sălaş diavolului în inima sa. Doamne, miluieşte! Este înfricoşător acest cuvânt (Sfântul Efrem Sirul). 
  •  La răpirea averii lor de către păgâni, creştinii priveau cu bucurie, după cum mărturiseşte Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10:34).
  •  Osândirea de sine se învaţă. Ea înseamnă să ne învinovăţim în gând pe noi înşine, iar nu pe alţii, pe noi să ne mustrăm şi să ne numim nebuni şi fără minte, somnoroşi şi lipsiţi de râvnă, leneşi şi neatenţi. Cel care se osândeşte pe sine are linişte şi niciodată nu e ruşinat: dacă vine asupra lui o boală, sau un necaz sau o strâmtorare, sau orice altă nenorocire, el o pune pe seama păcatelor sale şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Dacă cineva îl pedepseşte sau îl înjură, primeşte ocara ca pe un bine şi o consideră ca fiind o lucrare dumnezeiască (Ava Dorotei). 
  •  Despre cunoaşterea de sine: o ai când te socoteşti incapabil şi nevrednic de orice funcţie înaltă; când te ştii lipsit de chibzuinţă, slab, fugind de efort şi osteneală; când nu iei aminte la păcatele altora, ci le vezi doar pe ale tale şi te căieşti pururea pentru ele; când te cercetezi pe tine însuţi şi te osândeşti, şi nu te amesteci în nimic din cele ce depăşesc funcţia ta. 
  •  Blândeţea înseamnă a nu face supărare nimănui nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici prin comportamentul nostru, ci a îndulci inima tuturor prin purtarea şi felul nostru de a fi. 
  •  Smerenia nu cunoaşte nerăbdarea, judecarea aproapelui, clevetirea, lauda de sine şi îndreptăţirea; smerenia tânjeşte după rugăciune şi tăcere; smerenia iubeşte gândul la moarte. 
  •  Îşi pierde valoarea înaintea lui Dumnezeu fapta celui care se preţuieşte pe sine, care se laudă pe sine, care aşteaptă sau încearcă să obţină laude din partea celorlalţi, care este nerecunoscător.
  •  Unii din fraţi gândesc că ei nu pot avea darurile Duhului Sfânt, fiindcă din lipsa de râvnă pentru îndeplinirea poruncilor, nu ştiu că cel care are credinţa adevărată în Hristos în sine, are toate darurile lui Dumnezeu. Dar întrucât noi, din cauza lipsei noastre de râvnă, rămânem departe de dragostea lucrătoare, care ne-ar fi arătat comorile lui Dumnezeu, atunci ne considerăm pe drept străini de darurile lui Dumnezeu.
  •  Dacă îţi aminteşti de răul de la cineva, roagă-te pentru el şi vei opri patima din mişcare, despărţind, prin rugăciune, supărarea de amintirea răului ce ţi l-a făcut. Iar devenind iubitor de oameni, vei şterge cu totul patima din suflet. Dacă însă altul ţine minte răul de la tine, fi îndatoritor şi smerit faţă de el şi stai cu dragoste în preajma lui, şi-l vei izbăvi de patima lui. Supărarea celui ce te pizmuieşte o vei alina prin osteneală. Căci el îşi socoteşte pricină de nenorocire ceea ce pizmuieşte la tine. De aceea nu poţi să-alini altfel, decât ascunzând aceasta de la el. Dacă aceasta le foloseşte multora, iar pe acesta îl întristează, care pateu o vei nesocoti? E de trebuinţă, desigur, să fii de folos celor mulţi, dar, după putere, nici pe acela să nu-l nesocoteşti. Să nu te laşi înrâurit de răutatea patimii lui. Căci nu te răzbuni pe patimă, ci pe pătimaş. Drept aceea, socoteşte-l întru smerenie pe acela mai presus de tine şi în toată vremea, în tot locul şi lucrul, dă-i lui mai multă cinste. Iar pizma ta o poţi alina, dacă te bucuri împreună cu cel pizmuit de cele ce se bucură el şi te întristezi împreună cu acela de cele ce se întristează el, împlinind cuvântul Apostolului: Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng. 
  •  Smerita cugetare este o rugăciune neîntreruptă, împreunată cu lacrimi şi cu durere. Căci aceasta, chemând pururea pe Dumnezeu într-ajutor, nu lasă pe om să se încreadă nebuneşte în puterea şi înţelepciunea proprie, nici să se ridice peste alţii, lucruri care sunt boli înfricoşătoare ale patimii mândriei.
  •  Slava deşartă este legată de făptuirea într-ascuns; iar mândria, de voinţa de-a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile.
  •  Prieten adevărat este acela care îndură necazurile, nevoile şi nenorocirile aproapelui atunci când acela e încercat, ca pe ale sale, fără zgomot şi fără tulburare. 
  •  Cel ce spune păcatul fratelui fără patimă, îl spune din două pricini: sau ca să-l îndrepteze pe el, sau să folosească pe altul. Iar dacă îl spune pentru alte pricini, fie aceluia, fie altuia, îl spune pentru a-l batjocori sau a-l bârfi. Dar atunci nu va scăpa de părăsirea dumnezeiască, ci va cădea sigur fie în aceeaşi greşeală, fie în alta, şi va suferi ruşine, mustrat fiind şi batjocorit de alţii. 
  • Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu luptă împotriva lucrurilor, nici împotriva înţelesurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu înţelesurile. De pildă, nu luptă împotriva femeii, nici împotriva celui ce l-a supărat, nici împotriva chipurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu ele. Altceva este lucrul, altceva este înţelesul lui, şi altceva patima. Lucrul este de pildă: bărbat, femeie, aur şi aşa mai departe, înţelesul (chipul) este amintirea simplă a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea neraţională sau ura fără judecată a ceva din cele de mai înainte.  Aşadar, trebuie să luptăm împotriva patimii. Înţeles pătimaş este gândul compus din patimă şi înţeles. 
  •  Pe cine iubeşte cineva, pe acela se şi grăbeşte să-l slujească. Dacă iubeşte deci cineva pe Dumnezeu, acela se şi grăbeşte să facă cele plăcute Lui. Iar dacă îşi iubeşte trupul, se grăbeşte să împlinească cele ce-l desfătează pe acesta.
  •  Dintre virtuţi, unele sunt ale trupului, altele ale sufletului. Ale trupului sunt de pildă: postul, privegherea, culcarea pe jos, lucrul mâinilor - spre a nu îngreuna pe cineva sau spre a dărui – şi cele următoare. Iar ale sufletului sunt de pildă: iubirea, îndelunga răbdare, blândeţea, înfrânarea, rugăciunea şi cele următoare. Dacă prin urmare din vreo nevoie sau împrejurare trupească, de pildă din pricină de boală sau altceva de felul acesta, ni s-ar întâmpla să nu putem împlini pomenitele virtuţi ale trupului, avem iertare de la Domnul, Care cunoaşte şi pricinile. Dar neîmplinind pe cele ale sufletului, nu vom avea nici o apărare. Căci nu sunt supuse nevoii.
  •  Există mijloace care opresc patimile, care vin în caz de emoţie şi nu le dau voie să crească. Şi sunt altele care le micşorează şi le duc la secătuire. De exemplu: postul, munca şi privegherea nu dau voie patimii să crească, iar însingurarea, contemplarea, rugăciunea şi iubirea de Dumnezeu o reduc şi o dezrădăcinează. Tot aşa şi în gândirea despre mânie: îndelunga-răbdare, nerăutatea şi blândeţea o opresc şi nu-i permit să crească, iar dragostea, milostenia, dorinţa de a face bine şi iubirea de oameni o micşorează. 
  •  Este bun nevoitorul care, trăind în lume, întotdeauna face fapte bune, acordă iubire frăţească, iubire de oaspeţi, dă milostenie, le face bine celor care vin la el, le  ajută bolnavilor şi se fereşte de tentaţii. Este desăvârşit şi mai înalt cel care, consacrându-se vieţii contemplative, a trecut de la lucrurile cotidiene la contemplare, respingându-se şi uitând de sine, se ocupă cu cele cereşti, cel care renunţând la tot, stă în faţa lui Dumnezeu şi cu nici o altă grijă nu se întoarce înapoi. Unul asemenea se uneşte cu Dumnezeu şi trăieşte cu Dumnezeu.
  •  Isidora cea nebună pentru Hristos era atât de dispreţuită de surorile ei de mănăstire, încât acestea nu mâncau împreună cu ea; defăimată, ocărâtă şi necăjită, ea le primea pe toate în tăcere şi cu mulţumire. Ostenindu-se la bucătărie, împlinea orice ascultare, slujind celorlalte surori ca o slugă supusă. Celelalte fecioare purtau pe cap, după rânduiala monahală, culion, iar capul ei era întotdeauna acoperit cu o basma urâtă şi veche. N-a făcut nimănui nici o mâhnire, nici ea nu s-a mâniat vreodată şi nu s-a certat pentru ceva; ci întotdeauna tăcea, nerăspunzând nimănui la nici o ocară, mică sau mare, deşi adeseori era bătută şi era mereu urâtă şi batjocorită. Şi i-a descoperit îngerul despre ea unui părinte îmbunătăţit ce trăia în singurătate: „Pustnice Pitirun! Acea femeie este mai bună decât tine, pentru că ea petrece în mijlocul unei obşti aşa de mari şi, deşi slujeşte tuturor şi de toate este batjocorită, niciodată nu s-a depărtat cu inima de Dumnezeu“. Apoi, vădindu-se virtutea Isidorei înaintea obştii, călugăriţele au început să vestească despre purtarea lor. Una spunea: „Eu întotdeauna o ocăram”, alta: „Eu turnam lături pe ea“, alta: „Eu o băteam“. 
  • Într-un cuvânt, toate recunoşteau feluritele necazuri pe care i le-au făcut.
  •  Iuliana, pe propria cheltuială, în taină, a ascuns la sine timp de doi ani pe creştinii prigoniţi. 
  • Munca de jos este un mijloc prin care ne smerim. 
  •  Se cuvine să ne îngrijim să nu facem nimic necugetat sau cu neatenţie.

Arhivă blog

CATEGORII

. Despre Evlavie (3) .RUGĂCIUNE (21) .Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul (2) .Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie (2) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) ACATISTE (10) Acatistele zilelor săptămânii (1) ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop (1) ACATISTUL Sfantului Ciprian (1) Acatistul Sfantului Gheorghe (3) Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul (3) Acatistul Sfantului Nicolae (1) Acatistul Sfântului Eftimie cel Mare (1) Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL (1) ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC ȘI TĂMĂDUITOR PANTELIMON (1) Acatistul Sfântului Serafim de Sarov - 2 Ianuarie (1) ACATISTUL SFÂNTULUI STELIAN (1) Acatistul Sfintei Cruci (1) ACATISTUL SFINTEI MUCENITE VARVARA (3) Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi a celor trei fiice ale sale: (1) Acatistul Sfintei Parascheva (2) Acatistul Sfintilor Brancoveni (1) Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi (1) ACATISTUL SFINȚILOR IOSIF IACOB ȘI DAVID PROOROCUL (1) Acatistul Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat (2) Adormirea Maicii Domnului (1) Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (1) ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN (1) AGHIAZMA SAU APA SFINTITA (2) AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI (1) AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (9) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (4) AICI GASESTI MOASTELE SFINTEI PARASCHIVA (2) AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI (6) AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI (1) AICI SE GASESC SFINTE MOASTE (2) Alexandru Pesamosca (2) APOSTOL ŞI MUCENIC ŞTEFAN (1) Arhanghelui Gabriel. (1) ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN (5) Articole Apopei Roxana (1) Articole Ioan Monahul (5) AUDIO..VISARION IUGULESCU (1) BISERICI (35) BUNA VESTIRE (2) CANOANELE SFANTULUI CALINIC (2) Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui (1) Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti (2) CANONUL SFANTULUI EFREM SIRUL (1) Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei (1) CARTI INTERESANTE (1) Cei patru Sfinţi Evanghelişti (1) CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL (6) Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel (1) Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? (2) CITATE DESPRE RABDARE (1) CITATE DIN FILOCALIE (1) CITATE DIN SF EVANGHELIE (3) CUGETARI ORTODOXE (1) CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM (1) CUM SA NE RUGAM (8) CUVINTE DE FOLOS (31) Cuviosul Arhimd. Sofronie (1) CUVIOSUL ISIDOR PELUSIOTUL (1) Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) (4) CUVIOSUL SERGHIE: (2) Cuviosul Tadei de la Vitovnita (1) Cuviosului Sofronie Saharov (1) DESPPRE VRAJI SI FARMECE (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) DESPRE AVORT (3) DESPRE ACATISTE SI PARACLISE (1) DESPRE APOCALIPSA (1) DESPRE BOALA (2) Despre Boboteaza (1) DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. (2) Despre Clopote (1) Despre colivă (2) DESPRE CREDINTA (1) DESPRE CRUCE (6) DESPRE DIAVOL (13) DESPRE DRAGOSTE (1) Despre educatia crestina a copiilor (1) DESPRE HAINELE PREOTESTI (2) DESPRE ICOANE (10) DESPRE INGER PAZITOR (3) Despre invidie (1) DESPRE JUDECAREA APROAPELUI (2) DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE (7) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (4) DESPRE LACRIMI (2) DESPRE LUMANARI (4) DESPRE MAICA DOMNULUI (3) DESPRE MANIE (2) Despre milostenie (2) DESPRE MOARTE (5) DESPRE OZN-URI (1) DESPRE PACAT (3) DESPRE POCAINTA (2) DESPRE POST (12) Despre PREOTUL DUHOVNIC (2) DESPRE RAI SI IAD (4) DESPRE RUGACIUNE (30) Despre Rugaciunea Inimii (2) Despre Sfanta Impartasanie (1) DESPRE SFINTELE MOASTE (6) DESPRE SMERENIE (3) DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM (7) DESPRE SUFLET (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TRUFIE (1) DESPRE URA (1) DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN (12) DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA (1) Drumul sufletului după moarte (1) Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon (2) Duminica Tuturor Sfintilor (1) ENIGMA MARAMEI VERONICĂI (2) EPISTOLIA DOMNULUI (2) EVANGHELIA ZILEI 16. 11. 2014 (1) GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN GURĂ DE AUR (1) ICOANA BIZANTINĂ (1) IER. SAVATIE BASTOVOI (1) IEROD. VISARION IUGULESCU (6) INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: (1) INDREPTAR SPOVEDANIE DE VALERIU GAFENCU (1) Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului (1) INTERVIURI (33) INVATATURI (121) IZVORUL TAMADUIRII (2) ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI (1) Întâmpinarea Domnului -Stretenia (2) Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" (1) Lancea cu care a fost omorât Hristos (1) Legenda Sfântului Valentin (1) Maica Pelaghia (1) MANASTIREA HUREZU (1) MARGARITARE DUHOVNICESTI (1) Maria Egipteanca (6) MĂRTURIA PĂRINTELUI PANTELIMON DESPRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA (1) MILOSTENIA (1) MILOSTENIE..VREAU AJUTOR (5) MINUNEA DE LA SF.MORMANT (1) Minuni ale Sfantului Nectarie (16) Minuni Sfanta Parascheva (3) MINUNI.. (60) MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA (3) Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (2) NICOLAE VELIMIROVICI (2) O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA (1) O rugăciune de dimineaţă (1) OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM (1) PAR. ILIE CLEOPA (3) PARACLIS LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL ( 29 AUGUST) (1) PARACLISUL CUVIOSULUI GHEORGHE DE LA HOZEVA (8 IANUARIE) (1) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL IOAN EVANGHELISTUL ( 8 mai) (2) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (6 octombrie) (4) PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA (11 NOIEMBRIE) (4) PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) (1) Parastasele și folosul lor (3) PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (5) PARINTELE ARSENIE BOCA (50) PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (17) PARINTELE CLEOPA (44) PARINTELE ILARION ARGATU (10) PARINTELE ILIE LACATUSU (4) PARINTELE IOSIF TRIFA (3) PARINTELE JUSTIN PARVU (8) Parintele Maxim (1) Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre (1) PARINTELE PAISIE AGHIORITUL (33) PARINTELE PETRONIU TANASE (1) PARINTELE PORFIRIE (5) PARINTELE SOFIAN BOGHIU (5) Parintele Teofil Paraian (1) PARINTELE VISARION IUGULESCU (4) Părintele Ardenie Boca (1) Părintele Constantin Galeriu (1) Părintele Iulian de la Prodromu (1) Părintele Nicău (1) Părintele Proclu (1) PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE (1) Părintele Rafail Noica (1) Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) (1) Pelerinaj Grecia 2017 (2) PILDE (127) PILDE CRESTINE (16) PILDE DIN PATERIC (4) POEZII (87) POEZII ..IISUS HRISTOS (14) Poezii cu Preot Ioan (17) POEZII DE ANDREI BOTOSANU (11) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (4) Poezii de Costel Ursu (1) Poezii de Doru Avram (1) Poezii de Eliana Popa (14) POEZII DE ILARION ARGATU (2) Poezii de Pr.Gabriel Militaru (1) Poezii de Preot Sorin Croitoru (40) POEZII DE RADU GYR (3) POEZII DE TRAIAN DORZ (7) Poezii de Valeriu Gafencu (3) Poezii de Vasile Militaru (1) Policarp si Laurentiu (1) POSTUL SFINTILOR PETRU SI PAVEL (2) POVESTIRE (6) POVESTIRI DIN PATERIC (1) POVESTIRI DUHOVNICESTI (3) POVESTITE DE SFINTI (25) Pr. Efrem Atonitul (1) PR. PAISIE OLARU (2) PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor (1) Preotul Andrei Constantin (1) PREVIZIUNI (1) Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani (1) PROFETII (30) Prohodul Domnului (1) Proorocul Moise (1) PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA (4) Pruncii Simeon şi Parascheva (1) Psalmi (1) Psalmul 50 (al lui David) (1) PUSTNIC ONUFRIE (1) Rucăciune către sfinti (1) Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos (1) RUGACIUNE CATRE SF. GRIGORIE DECAPOLITUL (1) Rugaciune catre Sf. Nectarie (2) RUGACIUNE CATRE SFANTUL CUVIOS STELIAN (1) RUGACIUNE CATRE SFANTUL NICOLAE (1) Rugaciune pentru bolnavii de cancer. (1) RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA (1) Rugaciunea Sfantului Ciprian (1) Rugaciunea Sfintei Cruci (1) RUGACIUNI (86) Rugăciune catre Sfantul Ilie (3) Rugăciune catre Sfantul Nectarie (2) Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului (1) RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA (2) Rugăciune către sf Arhangheli Mihail Si Gavril (1) Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul (3) Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (2) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL GHEORGHE (1) Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (3) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL (1) Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul (1) RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII (3) Rugăciune de pocăinţă (1) Rugăciune pentru căsătorie... (2) RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN (1) Rugăciunea Sfântului Ciprian (1) Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: (3) Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina (1) Rugăciuni către Sf. Pantelimon (2) Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii (1) SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM (4) SARBATORI (27) Sânzaienele (1) SCOPUL VIETII CRESTINESTI (1) SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. (1) Sf ap Iacob al lui Zevedeu (1) SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR (2) Sf Efrem cel Nou (1) Sf Gheorghe (2) Sf Gheorghe Hozevitul (2) Sf Ignatie (1) SF IOAN GURA DE AUR (16) Sf Lazăr din Betania (1) SF SPIRIDON (1) SF. IERARH ANTIM IVIREANU (2) Sf. Ignatie Teoforul (4) SF. IOAN BOTEZATORUL (14) SF. IOAN DE LA PRISLOP (3) Sf. Mc. Calistrat; (1) Sf. Porfirie Bairaktaris (1) Sf. Prooroc Iona (1) Sf. Sfintit mucenic Valentin (1) SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA (2) SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA (5) Sf.Ignatie Briancianinov (1) SFANFA LITURGHIE (1) Sfanta Ana (5) SFANTA DUMINICA (1) SFANTA ECATERINA (1) SFANTA FILOFTEIA (11) SFANTA HRISTINA (3) Sfanta Iulia (1) Sfanta Lucia (3) Sfanta Macrina (1) Sfanta Marina (5) Sfanta Mucenita Haritina (1) Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale (1) Sfanta Mucenita Tecla (2) SFANTA PARASCHIVA (12) Sfanta Salomeea (1) Sfanta Tatiana (3) Sfanta Teodora (1) Sfanta Veronica (1) SFANTA XENIA (5) Sfantul ioan Iacob Hozevitul (5) Sfantul Mc Ioan Valahul (2) SFANTUL ADRIAN (6) Sfantul Alexandru (2) Sfantul Andrei - Apostolul romanilor (3) Sfantul Andrei Rubliov (1) SFANTUL ANTONIE CEL MARE (8) Sfantul Ap.Timotei (5) SFANTUL APOSTOL ANDREI (7) SFANTUL APOSTOL IOAN (3) Sfantul Apostol si Evanghelist Matei (3) Sfantul Apostol Tadeu (1) SFANTUL CRISTIAN (1) Sfantul Cuvios Patapie (3) SFANTUL DANIIL SIHASTRUL (1) Sfantul Dimitrie al Rostovului (1) SFANTUL DUMITRU (12) Sfantul Efrem Cel Nou (3) Sfantul Eftimie cel Mare (1) Sfantul Emilian (1) Sfantul Fanurie (1) SFANTUL FILIP (2) SFANTUL GHEORGHE (2) Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN (1) Sfantul Gherasim din Kefalonia (1) SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL (2) Sfantul Haralambie (2) SFANTUL IERARH PARTENIE (1) Sfantul Ierarh Vasile cel Mare (5) SFANTUL ILIE (9) Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava (5) SFANTUL IOAN DAMASCHIN (2) SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL (5) SFANTUL IOAN RUSUL (10) SFANTUL IOAN SCARARUL (3) SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS (6) Sfantul Isidor din Hios (1) Sfantul Isidor Pelusiotul (1) Sfantul Iuda (1) Sfantul Iuliu Veteranul (1) Sfantul Lazăr din Betania (1) SFANTUL MACARIE CEL MARE (2) SFANTUL MARCU ASCETUL (1) Sfantul Maxim Mărturisitorul (1) SFANTUL MINA (10) Sfantul Mucenic Gheorghe (2) Sfantul Mucenic Polieuct (1) SFANTUL MUCENIC TRIFON (3) SFANTUL NECTARIE (40) SFANTUL NICOLAE (20) Sfantul Nil Dorobantu (1) SFANTUL PAHOMIE CEL MARE (1) SFANTUL PANTELIMON (14) Sfantul Parinte Vichentie Malău (1) Sfantul Policarp (1) Sfantul Prooroc Iona (1) Sfantul Sava (1) SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT (1) SFANTUL SERAFIM DE SAROV (11) Sfantul Serafim de Virita (3) SFANTUL SILUAN ATONITUL (2) Sfantul Simeon Stalpnicul (2) SFANTUL SPIRIDON (13) SFANTUL STEFAN (9) Sfantul Stefan cel Mare (4) SFANTUL STELIAN (8) Sfantul Teodor Studitul (2) Sfantul Teodor Tiron (3) Sfantul Teodosie cel Mare (3) Sfantul Teodosie de la Brazi (2) SFANTUL TIHON DE ZADONSK (1) Sfantul Trifon (1) SFANTUL VASILE (3) SFANTUL VASILE CEL MARE (1) SFANTUL VICTOR (1) Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou (2) SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA (1) SFATURI CRESTINE (16) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (14) Sfaturi de la parintele Iustin Parvu (1) SFATURI DUHOVNICESTI (41) SFATURI PENTRU ANUL NOU (1) Sfaturi pentru suflet (5) SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA (1) Sfânta Muceniţă Agnia (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI (1) Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale (1) Sfânta Salomeea (1) Sfânta Teodora de la Sihla (2) Sfântul Antonie cel Mare (5) SFÂNTUL ANTONIE DE LA IEZERU VÂLCEA (1) Sfântul Apostol Filip (4) SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU (1) Sfântul apostol Luca (1) Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (1) SFÂNTUL ARHIDIACON (1) Sfântul Ciprian si Iustina (2) SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) (1) SFÂNTUL CUVIOS ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCEA (1) Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul (1) Sfântul cuvios Memnon (1) SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE (1) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (1) SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL (1) SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS (1) Sfântul Efrem cel Nou (2) Sfântul Efrem Sirul (8) Sfântul Gheorghe Hozevitul (1) Sfântul Grigorie (1) Sfântul Grigorie de Nyssa (2) Sfântul Grigorie Palama (2) Sfântul Haralambie (1) Sfântul Ierarh Eumenie (1) Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou (2) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (3) Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare. (1) Sfântul Ioan Botezătorul (16) SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: (2) Sfântul Ioan Evanghelistul (1) Sfântul Ioan Gură de Aur (4) Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (6) Sfântul Ioan Rilă (1) SFÂNTUL ISAAC SIRUL (2) SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL (1) SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT (1) Sfântul Mc. Gheorghe (1) Sfântul Moise Etiopianul. (1) SFÂNTUL MUCENIC CALINIC (1) Sfântul Nicolae (5) Sfântul Nicolae Velimirovici (3) Sfântul Pahomie (1) SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA (1) SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 (1) Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist (1) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC HARALAMBIE (2) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN (1) SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL (1) SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU (1) Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina (1) SFINTELE PASTI (7) SFINTELE TAINE (1) SFINTI (207) Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel (3) Sfintii 40 de mucenici (1) Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea (1) SFINTII APOSTOLI (11) SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL (8) SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL (13) Sfintii Atanasie si Chiril (3) SFINTII CHIR SI IOAN (3) SFINTII CONSTANTIN SI ELENA (1) Sfintii impărati Constantin si Elena (3) Sfintii Inchisorilor (1) SFINTII IOACHIM SI ANA (1) Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. (1) Sfintii Marturisitori Ardeleni (1) Sfintii Mihail si Gavril (4) Sfintii Simeon si Ana (1) Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan (6) Sfintii Varsanufie si Ioan (2) Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) (1) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana (1) SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA (1) SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR (1) SFINŢII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE (1) Sfînta Mare Muceniţă Irina (1) Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea (1) SINUCIGAŞII (1) SÎMBATA LUI LAZAR. FLORIILE (1) so (1) SOBORUL MAICII DOMNULUI (1) Soborul Sfinților 70 de Apostoli. (1) TAINA CASATORIEI (1) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (2) TEODORA DE LA SIHLA (2) Tezaurul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai (1) Traditii si obiceiuri romanesti de Sfanta Parascheva (1) TREPTELE PACATULUI (2) TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS (2) TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE (1) TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI (1) TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII (1) Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare (1) VALERIU GAFENCU (4) VAMEȘUL ȘI FARISEUL (1) VAMILE VAZDUHULUI (1) Versuri de Horațiu Stoica (1) VEŞMÂNTUL ÎMPLINIRII RUGĂCIUNII LUMINĂTOARE (1) VIATA LUI IISUS HRISTOS (1) Viata Sf.Mare Mucenic Mina (1) Viata Sfantului Fanurie (27 august) (1) Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos (1) VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR (9) Zămislirea Sfantului Ioan Botezătorul (1)

sfinti romani

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

SFINTI

SFINTI