31 mai 2019

VIAȚA SFÂNTULUI EVSTAȚIE PLACHIDA, A SOȚIEI SALE TEOPISTA ȘI A FIILOR : TEOPIST ȘI AGAPIE


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Aceștia sunt Sfinții Martiri cinstiți și iubiți de binecuvântata familie a Brâncovenilor! Drept dovadă stă pictura de la Mănăstirea Hurezi ,care este ctitorie a voievodului și unde aceasta familie de martiri este pictată ! Sunt prăznuiți pe 20 septembrie !




de Eliana Popa

Trăia-n cetatea mare a Romei ,când împărat era Traian
Un dregător viteaz in lupte, Plachida, brav patrician.
Era bogat, iar al său nume era vestit printre vrăjmași
Avea o soață virtuoasă ce i-a născut doi copilași !

Doi flăcăiași frumoși și veseli...ea îi creștea cu râvnă multă
Și-l aștepta cu dor și teamă să vina teafăr de la luptă !
Deși se închina la idoli, el viețuia ca un creștin
Hrănea pe cei flămânzi și singuri, pe toți îi miluia din plin

Era desăvârșit în fapte, dădea cu drag și bucuros,
Însă-i lipsea credința dreaptă în Domnul nostru Sfânt, Hristos !
Și fără Dumnezeu din ceruri ,toate acele bune fapte,
Nu cântăresc decât în lume, în fața Domnului sunt moarte !

Dar, Cel ce tine-n mână toate și vede orice bună faptă
Nu l-a lăsat în intuneric , nici mântuirea sa îsi piardă
Și într-o zi la vânătoare ,în fața lui un cerb a stat
Ce l-a privit pentru o clipă și-apoi in fugă a plecat !

Plachida l-a urmat cu gândul c-asa trofeu nu o să-i scape,
În goana calului ce-aleargă scăldat în spume și în ape !
Dar cerbul cel frumos se-oprește, mai sus,pe-o stâncă maiestuoasă
Se-oprește și Plachida jos, dar nu renunță...nu se lasă !

Iar Dumnezeu Prea Înduratul ce e Atoate Știutor
A hotărât să-l ia ca pradă, in curtea Sa pe vânător !
Plachida tot privind la cerb, văzu un lucru minunat
Căci intre cele două coarne, o cruce i s-a arătat !

O cruce mare, luminoasă ce strălucea în chip frumos
Și răstignit pe lemnul ei, privind spre el, stătea Hristos !
,, - De ce mă prigonesti, Plachida?" îi zice-un glas dumnezeiesc
Si-nfricoșat de-așa vedenii , puterile îl părăsesc !

Și cade de pe cal viteazul și zace-aproape leșinat,
Dar după ce-și veni în fire cu voce slabă a-ntrebat :
,, - Cine-mi grăiește mie, Doamne ?
Tu, mă cunoști , mi-ai spus pe nume !"

,, - Eu sunt Iisus Hristos ! Sunt Cel ce am venit în lume
Și Dumnezeu fiind am luat, pe umeri Crucea Pătimirii
Am dus în ea păcatul lumii până la locul răstignirii !
Iar tu Plachida, nu Mă știi ,dar M-ai cinstit prin multe fapte

Și milosteniile tale ajuns-au pân' la Mine toate !
Am hotărât să nu te las și cerbul te-a vânat pe tine
Eu, l-am trimis în calea ta și goana lui te-a dus spre Mine ! "
Si-atunci s-a ridicat viteazul grăind cu multă bucurie :

,, - Tu ești Atoate Creatorul și chiar de azi sluji-voi Ție !
Deci, Ție, Unuia mă-nchin , că Tu ești Unul Dumnezeu
Și după cum îți e voința , așa mă voi supune eu !"
,, - Să mergi degrabă la un preot ,să te boteze creștinește
Și el îți va deschide ochii spre calea ce te mântuiește !"

Plachida, auzind acestea de bucurie s-a umplut
S-a-ntors acasă plin de râvnă ,spunând soției ce-a văzut!
,, - Degrabă ,s-alergăm la preot ! așa soția i-a grăit
Că-n noaptea cea trecut, chiar Domnul Iisus Hristos mi-a poruncit

Noi ,împreună cu feciorii s-alegem grabnic calea Sa
Și El va fi cu noi pe cale și să cădem nu ne-o lăsa !
Și-au luat în grabă copilașii și au plecat la un părinte
Acolo au primit botezul și foarte multe învățăminte

Plachida-i botezat de-acum cu numele Evstație
Iar copilașii-ncreștinati ca Teopist și Agapie!
Soția lui cea virtuoasă ,de lacrimi a umplut batista
Când a primit și ea botezul și numele de Teopista !

Și renăscuți in sfânta taină ,cea a Botezului creștin
S-au reîntors acasă veseli și luminați cu har din plin
A mers a doua zi, Evstație,iar lângă stâncă-n acel loc
În care L-a văzut pe Domnul și-a ars în al credinței foc !

A mulțumit și s-a rugat , căzând cu fața la pământ
Și s-a încredințat cu totul, în voia Domnului cel Sfânt !

Dar stând răpit in in rugăciune ,din nou Prea Bunul i-a grăit
Despre ispita ce-o să vină și despre ce i-a pregătit :
,, - Evstatie ! Sa iei aminte ! Credința ce rămâne vie
Nu este aceea ce se-aprinde doar in belșug și bucurie !

Căci dragostea cea către Mine e lucrătoare și nu minte
Doar daca și mai tare arde, în sărăcie și ispite !
Pentru aceasta-i să ajungi in mari necazuri si sărman
Si ispitit vei fi ca Iov și vrăjmășit de cel viclean !

Te voi căli în suferință ,ca să fii viu în veșnicie
Și vei primi cununa vieții ca toți aceia vrednici, Mie !"
Și auzind acestea toate , Evstație dădu răspuns :
,, - Eu gata sunt de suferință și de Te am, îmi e de-ajuns ! "

Atunci din nou îi zise Domnul : ,, - Evstație, te Voi păzi
Și harul Meu va fi cu tine in ceas de noapte și de zi .
Și-n ceas de mare umilință, când doar durere vei gusta
Eu te voi mângâia pe tine și iarăși te Voi înălța !

Și îți voi da tot ce-ai pierdut când s-o sfârși timpul tristeții
Deci, îndrăznește ! Nu te teme ! Ești scris de Mine-n Cartea Vieții !"
S-a-ntors acasă plin de râvnă având în suflet bucurie
Și-a viețuit cu toți ai casei în post, cu multă evlavie

Dar a venit și ceasul negru când moartea i-a intrat în casă
Răpindu-i slugi și dobitoace o boală cruntă, nemiloasă !
Tâlharii i-au intrat în curte , găsind-o astfel nepăzită
Si astfel casa lui bogată, fu peste noapte sărăcită !

Și-a hotărât atunci să plece ,doar cu copiii și soția
Și uite asa, în miez de noapte își începură pribegia !
S-au furișat pe întuneric ,n-au dat de știre nimănui
Și multi l-au căutat degrabă , însă Plachida nu-i și nu-i !

Să treacă marea in Egipt pe o corabie-au urcat
Însă după puțină vreme,vicleanul coada și-a băgat !
Neisprăvitul căpitan, fiind un desfrânat barbar
Sa-ndrăgostit de Teopista și-a pus la cale-un plan murdar !

Când s-a sfârșit călătoria si-a vrut Evstație-al plăti
Acesta îi opri femeia, nici bani ,nici aur nu dori !
Degeaba se împotrivi ,degeaba a-l ruga încearcă
Barbarul l-a amenințat scoțându-și sabia din teacă !

Nimic nu a putut a face ,iar dacă nu l-a-nduplecat,
Plângând s-a resemnat, sărmanul, și-a luat copii și-a plecat.
Plângea și biata Teopista , privind cum pleacă el cu fii
Plângea pe mal și Evstație și lângă el plângeau copii !

Porni la drum cu cei doi fii și-ajunse-n preajma unui râu
Ce alerga umflat de ploi , nici malul nu-l ținea în frâu
N-avea nici punte să-l poți trece dar se gândi că innotând
Ar reuși să-l traverseze , ducându-si fii rând pe rând !

Îl luă pe unul din copii și trecu râul înspumat
Apoi se-ntoarse de îndată să-l treacă și pe celălalt
Dar cum un rău nu vine singur sau poate așa a fost să fie,
Veni un leu și luă copilul și se-ndreptă către pustie !

Și când strigă privind cu jale, văzu un lup venind din codru
Ce-l luă pe-al doilea copilaș ,fugind cu el precum un lotru!
Și-a plâns durerile-n tăcere și s-a-nchinat plecând pe cale,
S-a asezat într-un sătuc purtând povara crucii sale !

Muncea din greu doar pentru pâine fiindcă trăia în sărăcie
În post, în privegheri și-n lacrimi având pe Domnul avuție.
A petrecut acolo singur cam cincisprezece ani si-un pic
Și n-a știut că toți ai lui ...sunt vii ...și n-a pierdut nimic !

Căci fii lui trăiau aproape...la un plugar și un păstor
Ce i-au salvat din gheara morții și i-au crescut in casa lor .
Și soața lui a fost salvată din mila Domnului cel bun
De căpitanul cel barbar, de pofta lui de om nebun !

Acesta a crăpat pe loc după ce a vrut s-o siluiască
Căci Dumnezeu n-a-ngăduit urâta-i faptă s-o-mplinească !
Ea a rămas să locuiască aproape de același sat
Unde-i trăiau acum feciorii și soțul ei cel minunat !

Și iată a venit și timpul să ia sfârșit urâtul ,,vis"
Și Dumnezeu să-i întâlnească...să de-a-napoi ce a promis !
Și iată clipa întâlnirii se-apropie pe negândite
Când multe sate și cetăți au fost de un război lovite

Traian și-a amintit atunci de-al său Plachida cel viteaz
Știind că brațul lui puternic va scoate tara din necaz !
Și a trimis doi buni ostași ,prieteni vechi cu Evstație
Să-l caute în toată lumea...și în cetăți și în pustie !

Așa cum Domnul a voit ei au ajuns și-n acel sat
Unde trăia al lor prieten sărac și foarte mult schimbat !
Și chiar pe el l-au întâlnit în drumul lor către cetate
Recunoscându-i i-a oprit și i-a-ntrebat de merg departe !

,, - Noi căutăm un vechi prieten , Plachida este al său nume
De multa vreme a plecat și noi îl căutăm prin lume
Iar dacă cineva de-aici , l-ar fi văzut sau chiar l-ar ști
Și ne va spune despre el, cu mulți arginți l-am răsplăti !"

,, - N-am auzit nimic de el, dar dacă voi binevoiți
În casa unde locuiesc veti fi cu dragoste primiți !
Și poate cineva din sat sau poate chiar stăpânul meu
Vor ști ceva despre Plachida....mai mult decât pot spune eu ! "

Ei au primit cu bucurie să-i fie oaspeți peste noapte
Iar Evstație plin de răvnă le-a pus pe masa lui de toate !
Ei au privit atunci mai bine spre chipul lui și-au cunoscut
Că au în față chiar pe-acela ce-o lungă vreme-a fost pierdut !

Și bucuroși nevoie mare l-au luat în brațe și-au strigat :
,, - Erai chiar tu și noi , neghiobii, foarte târziu am observat
Și poate n-am fi fost prea siguri ,dar am văzut pe-al tău grumaz
O veche rană ce o porți de când luptai ca un viteaz!"

Plângând de-atâta bucurie , l-au îmbrăcat în noi veșminte
I-au dat scrisorile in care, Traian făcea o rugăminte
Să se întoarcă iar în Roma ,să lupte iar pentru cetate
Cu brațul lui cel tare-n lupta să-i dea pe venetici la moarte .

A cunoscut atunci Evstație, că a venit iar timpul lui
Să-si ia-napoi dregătoria ,c-așa e voia Domnului !
Și întorcându-se la Roma a povestit intreaga-i viață
De când a părăsit cetatea și până-n clipa cea de față !

Si la primit Traian la curte, cu multă cinste și onor
I-a dat averi și mai bogate și l-a pus iarăși dregător !
A strâns din nou viteazul oaste,chemând de prin cetăți și sate
Flăcăi cu brațe tari in luptă și cugete neînfricate !

Și fiindcă Dumnezeu lucrează si dă-napoi ce i-a promis
Și fii lui, de-acum bărbați, la el în oaste s-au înscris !
La chip erau frumoși ca mama , la trup voinici ca al lor tată
Erau doi tineri ca stejarii și cu voință ne-nfricată !

I-a îndrăgit din prima clipă, neștiind că sunt feciorii lui
Îl îndemna ceva anume...sau poate glasul sângelui !
Și a pornit din nou la luptă zdrobind dușmanii fioros
Cu o armată numeroasă și cu puterea lui Hristos !

A dezrobit cetăți și sate, a pus pe fugă pe barbari
Și lângă ei luptau și fii ,cu mult curaj și brațe tari !
Când s-a sfârșit acest război și se-ntorcea către cetate
Mai poposea cu oastea sa, pe lângă margine de sate

Și într-o zi s-au așezat lâng-o grădină de poveste
( Și după cum avea să afle era a dragii lui neveste.)
Așa a rânduit Prea Bunul sa fie asta marea zi
Când va primii pe cei pierduți :soția și pe cei doi fii !

Și chiar in ceasul când flăcăii și-au legat cortul de grădină
Și Dumnezeu i-a dat un gând și Teopistei ca să vină !
În cortul de lângă grădină cei doi ostași își depănau
Povestea vieții lor din vremea când încă nu se cunoșteau !

,, - Eu, zice unul din cei doi, îmi amintesc puțin de tata
Era un vrednic căpitan ,ducând către izbânzi armata
Dar într-o zi ne-a luat pe toți ,pe mama mea și inc-un frate
A părăsit cetatea Romei și-a trecut marea mai departe !

De pe corabia aceea , doar noi am coborât cu tata
Măicuța a rămas plângând , că rău a mai lovit-o soarta!
Mergeam pe cale și plângeam, doi copilași cu tatăl lor
Plângeam și noi plângea și tata și ne topeam de-al mamei dor!

Și am ajuns lângă o apă iar tata pe rând ne-a luat
Ca sa ne treacă pe-ai săi umeri ,până pe malul celălalt.
Eu am rămas pe mal cuminte pe frățiorul meu să-l treacă
Si-apoi ,cum mi-a promis atunci și după mine să se-ntoarcă .

Dar văd cu groază lângă mine de unde ,Doamne-o fi venit ?
Un leu ce m-a luat în gură și spre pustie a fugit !
Dar l-au văzut niște plugari și înspre el au alergat
M-au tras din colții cei de fiara și de la moarte m-as scăpat "

Și ascultândndu-l cu ochi mari , uimit de cele ce-a aflat,
Prietenul lui cel mai tânăr cu drag in brațe l-a luat :
,, - O, cu adevărat mi-ești frate , toate acestea n-am uitat
Îmi amintesc și eu cum leul precum un hoț te-a apucat

Pe mine m-a-nhățat un lup...o, parca si-azi mă trec fiori
M-ar fi mâncat în codru fiara, dar m-au salvat câțiva păstori ! "
Și bucuroși peste măsură ,cuprinși de-o dragoste curata
S-au regăsit și și-au promis că nimeni n-o să-i mai despartă !

Iar Teopista ascultând cu greu si-a stăpânit pornirea
De-ai strânge-n brațe pe-amândoi....însă nu s-a pierdut cu firea !
Însă fiind mult înțeleaptă, de-acum căruntă și bătrână,
Ea s-a temut că n-o vor crede si-or socoti că e nebună!

Și parcă neatingând pământul la comandantul lor aleargă
S-o ia cu ei până la Roma , să nu mai stea aici pribeagă !
Gândea că ajungând acolo ,să dea de știre cine este
Să spună fiilor și lumii, mult dureroasa ei poveste !

Evstație s-a-nduioșat, de-aceea femeie necăjită
Neștiind că chiar în fața sa , stătea soția lui iubită !
Dar ea cătând cu luare-aminte la căpitanul cel viteaz ,
O lacrimă de bucurie îi curse iute pe obraz :

,, - Te-ntreb, nu ești cumva Plachida...Evstatie ? Chiar tu să fii ?
Și ai plecat in pribegie cu soața ta și cei doi fii ?
Soția ta ți-a fost luată, dar iată, mare-i Dumnezeu
Căci Teopista cea pierdută, stă-n fața ta , iubitul meu!"

Evstatie privind la ea , parcă din somn s-a deșteptat
A luat-o-n brațe suspinând și slavă Domnului a dat !
A plâns de-atâta bucurie...apoi i-a spus despre copii,
Cum doua fiare i-au răpus fugind cu ei către pustii !

Atunci ea a-nceput a-i spune tot ce-auzise în grădină
Și Evstație-a poruncit ,cei doi în fața lui să vină !
I-a pus să-și povestească viața ...și iată cum s-au regăsit
Și toate câte-a promis Domnul ,iată c-atunci s-au împlinit !

Dar iată că de-acum un lucru, a mai rămas să se-mplinească,
Să fie-ncununati cu slavă pe calea cea mucenicească !
S-a-ntors la Roma în cetate și-a fost primit cu veselie
Însă un lucru i-a umbrit toată această bucurie !

L-a-ntâmpinat ,nu împăratul,acel ce se numea Traian,
Murise de curând și iată pe tron stă crudul Adrian !
Acesta se-nchina la idoli ,ura tot omul cel creștin
Avea un suflet ca de diavol plin de-ntuneric și venin !

Și și-a chemat mai marii oștii in capiștea cea idolească
La zeii lui să se închine, cu jertfe să le mulțumească !
Evstatie-a rămas afară....a stat cu Dumnezeu în gând
Soția lui și cei doi fii stăteau alăturea plângând !

Și mâniindu-se-mpăratul i-a spus : ,, - Plachida, închină-te la zei !
Căci n-ai fi izbândit in luptă , de nu te-ar fi ajutat ei !
Și întărit cu rugăciunea,viteazul nostru i-a răspuns:
,, - Eu sunt creștin și nu mă-nchin decât la Domnul meu ,Iisus !

Căci am un singur Dumnezeu și numai Lui îi mulțumesc
Pe El îl port mereu cu mine, prin El sunt viu și mai trăiesc !
Iar idolilor surzi și muți n-am să-mă-nchin ! Poți să ne-omori!
Nici soața mea cea credincioasă și nici vitejii mei feciori !

Și neputând să îi întoarcă ,de la credința în Hristos
Tiranul își chemă soldații lovind cu pumnul furios .
Și porunci să fie dusi, legati de mâini și de picioare
Și după chinuri și bătăi să fie sfâșiați de fiare.

Priveau spre cer cu bucurie! Se întăreau unul pe altul
Și Teopista lângă ei, din ochi si-ncuraja bărbatul !
Dar fiarele când i-au văzut s-au îmblânzit și au plecat
Însă tiranul mânios,într-un cuptor i-a aruncat !

Dar trupul nu le-a fost atins de focul cel mistuitor
Că Dumnezeu a rourat cu sfântă ploaie-acel cuptor!
Îmbrățișați in rugăciune ei au trecut in veșnicie
Și iată srisă-n cărți și-n ceruri frumoasa lor mucenicie !

I-au scos cu trupurile-ntregi ,frumoși ca îngerii de sus
Pe chipul lor se răsfrângea lumina sfântă a lui Iisus !
Și-atunci poporul a strigat spre împăratul nemilos:
,, - E mare Dumnezeu din ceruri ! E sfântă Crucea lui Hristos !"

Aici închei aceste versuri ,dând slavă Domnului Iisus
Dar vă mai spun vreo două vorbe ,că poate alții nu v-au spus.
Martirii noștri Brâncoveni la vremea de mucenicie
Aveau alaturi nevăzuț pe Sfântul nostru Evstație!

Agapie și Teopist luându-si chipuri de ostași
Au însoțit pe calea morții pe Brâncoveanu Mateiaș !
Iar când Maria Brâncoveanu plângea privind în zare tristă,
Îi sta alături Teopista strângându-i lacrima-n batistă !



27 mai 2019

.Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul - 27 Mai


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..



O, Sfinte Ioane, întru tot lăudate și de minuni făcătorule, primește această umilă rugăciune de la noi, nevrednicii tăi robi, căci către tine ca la un grabnic folositor alergăm noi, chemându-te cu evlavie: vino, Sfinte, și vezi rănile și durerile noastre. Ia aminte la suspinele noastre, că știm, Sfinte al lui Dumnezeu că deși ai pătimit greu pentru dragostea lui Hristos, dar prin viețuirea ta ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta la viața cea veșnică cine a năzuit la ajutorul tău și ți s-a rugat cu credință nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine s-a rugat ție și nu l-ai auzit?

Minunile și ajutorul tău, Sfinte, ne-au făcut și pe noi, păcătoșii, să alergăm la ajutorul tău. Am auzit de minunea pe care ai făcut-o trimițând prin rugăciune o farfurie de mâncare din Procopie până la Mecca. Am aflat de vindecările tale minunate, de mulțimea de bolnavi care au aflat izbăvire din suferințele lor. Credem că Dumnezeu te-a proslăvit prin minuni fără de număr. Oare pe noi ne vei lăsa fără ajutor? Să nu fim noi lepădați de la dragostea ta, Sfinte, chiar dacă viețile noastre sunt pline de fărădelegi.

Aducându-ne aminte de mijlocirile tale binecuvântate, credem că tu același ești, Sfinte, astăzi ca și atunci, și că nimeni din cei ce se roagă ție nu rămâne fără ajutor. Pentru aceea și noi, fiind scârbiți și în pagube, alergăm la tine cu credință și lacrimi, îngenunchind, și ne rugăm ție, Sfinte Ioane, să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui Ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea jertfelnică, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Roagă-L să depărteze de la noi dreapta Sa mânie, să apere orașele, satele și toată țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi.

Mijlocește, Sfinte Ioane, păstorilor noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătură, cucernicie și tărie în ispite; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, iar supușilor îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor, ca astfel, în pace și cu cucernicie, să petrecem veacul acesta, să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl Cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

23 mai 2019

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA FILOFTEIA





,,Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filofteia, ne rugăm ție cu genunchi plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu ți aminte de neputințele firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul de la naștere ,întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreje fiind căzuți și noi, smeriții, și ne putând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu,te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către El.Că El Însuși te a preamărit și te a trimis in țară, ca sa o aperi și să s o păzești de toate răutățile .Așa , Sfântă mate muceniță a lui Hristos ,Filoftee , milostivește te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem , prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță ,ca pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcie, prigoniri de la vrăjmași, ne ploaie la vreme si alte asemenea rele.Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie ți milă și roagă te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție : bucura te, fecioară, mare muceniță Filoftee . Amin !

22 mai 2019

Sfintilor Imparati Constantin si Elena,




           Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cei ce sinteti mai cinstiti decit toti imparatii, alesii lui Dumnezeu, cazind inaintea voastra cu lacrimi va rugam: Dati-ne mingiiere si noua celor ce sintem in necazuri; voi sinteti mijlocitori Sfintei Treimi si puteti sa ne ajutati noua. Auziti-ne si pe noi acum, alungati de la noi necazurile si nevoile ce vin asupra noastra in aceasta vremelnica viata si vindecati neputintele noastre, tamaduiti bolile noastre, potoliti rautatea noastra, izgoniti pe vrajmasii nostri vazuti si nevazuti. Dati-ne noua ca in pace si in liniste sa traim; ajutati-ne noua cu sfintele voastre rugaciuni. Pentru mintuirea sufletelor noastre faceti mila cu noi acum, cind cu frica si cu umilinta zicem catre voi asa: Bucurati-va, parintii crestinilor. Amin.

Mândria...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Mare păcat este MANDRIA,fraţilor. 

Ea se arată şi în VORBIRE,şi în îmbrăcăminte luxoasă,şi în MANIE,care este fiica mândriei,şi în LENEVIRE LA BISERICA şi în AMANAREA POCAINTEI şi în spovedanie nesinceră,că cel mândru nu vrea să-şi mărturisească preotului păcatele mari,nici nu se căieşte pentru ele,din cauza SLAVEI DESARTE care îl stăpâneşte.

Mai cumplită este MÂNDRIA MINTII,când omul se crede mai capabil,mai bun decât alţii.

Cea mai grea este însă,MÂNDRIA SUFLETULUI când omul se socoteşte mai învăţat,mai talentat,mai corect şi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decât mulţi,şi chiar decât toţi oamenii "

                                                                                                                                (Pr.Cleopa Ilie)

O, dacă ne-ai lungit atât

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


O, dacă ne-ai lungit atât
durata vieţii noastre-n lume,
e să trăim aşa, încât
să fim lumini pentru-al Tău Nume.
Şi dacă ne-ai lărgit sub paşi
cărarea liberă şi-aleasă,
e ca să-Ţi fim mai buni ostaşi,
c-o luptă pururi mai frumoasă.
Şi dacă ne-ai făcut mai blând
urcuşul crucii după Tine,
e ca să-Ţi arătăm, umblând,
că Te-nţelegem tot mai bine.
Şi dacă ne îndemni mai des
la rugăciune şi-nfrânare,
e ca s-ajungem un cules
învrednicit de-un rod mai mare.
O, dacă ne-ncetat am fi
în stare ’naltă şi divină,
cu câtă linişte-am privi
spre tot ce-i rânduit să vină!
TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

18 mai 2019

,, Despre amintirea morții "


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


1) Cu cât înaintez in vârstă, cu atât simt statornicia, zădărnicia lucrurilor pământești.

Ah...! De ce ne tulburam in zadar? Viața noastră este ţărână, umbră și vis, și peste puțină vreme vom pierii. Astăzi ai sănătate, mâine o pierzi! Astăzi fața ta râde , și peste puțin timp se întristează! Ochii, de multă bucurie și întristare plâng. Astăzi , stai bine din punct de vedere material, mâine ai necazuri. Astăzi ai vești bune, și peste puțin timp veștile rele le înlocuiesc.
In zadar ne tulburam, viața nu este decât umbră și vis! Unde sunt părinții , frații, bunicii noștri?
Pe toți i-a primit mormântul, pe toți putrejunea și viermii i-au arătat stricaciosi! Mormântul și stricaciunea ne așteaptă și pe noi!
Hristos ne-a dat stăpânirea sa fim fii lui Dumnezeu, înarmându-ne cu armele dumnezeiești, ca să ne războim cu dușmanul nostru neîmpăcat. Și noi, arătându-ne nepăsători de armele ci ni le-a dat, ne-am facut robi vrăjmașului nostru...

2) Omul vine cu planset pe lume, cu plânset și dureri străbate lumea, și cu lacrimi și suferință pleacă din ea. Oh! Deșertăciunea deşertăciunilor! Nimeni nu sesizează cum se scurge viața în zadar, cum trec anii, cum se scurg lunile, cum trec orele , clipele pe nesimţite , și fără nici o înștiințare vine sfârșitul.
Acum când soarele luminează și ziua împrăștie lumina dulce, să mergem curând pe calea indreptatii noastre, înainte să ne prindă noaptea ce va sa fie, când nu vom mai putea merge.
Nu are importanta ca cineva își pierde viața de aici, căci într-un fel sau altul toți vom muri intr-o zi. Însemnătate are sa nu ne pierdem viața de veci, viața fără de sfârșit in iad. Oh, ce lucru înfricoșător!
Dumnezeule, mantuieste-ne pe noi!

3) Când Dumnezeu readuce ziua , să ne gândim că este ultima zi și că la apusul soarelui plecăm la Judecata lui Dumnezeu. Cum trebuie să ne petrecem ultima zi? In tăcere, cu rugăciune, cu ascultare, cu lacrimi și cu pocainta, rugandu-L pe Dumnezeu să ne fie milostiv. De asemenea și noaptea, sa socotim că va fi ultima, iar patul nostru ne va fi mormânt. Să se gândească fiecare cum va trece vămile. "Oare le voi trece?" Cine știe de ce ma voi impiedica. Cum sa întâlnesc acea față a Dreptului Judecător? Cum să aud glasul Lui cel mustrător si cutremurător?
Ce cutremur ma va stăpânii până când voi auzi hotărârea veșnică sufletului meu nenorocit.
Si dacă voi fi trimis in iad? Vai sufletului meu, cum voi răbda chinurile , alături de demoni in intuneric si putoare? Nici lumină, nici mângâiere, ci doar foc si chipul dracilor! 

4) Intotdeauna sa îți amintești de moarte, această meditație sa iti devină regulă de viața!
Vai , ce lupta are sufletul la ieșirea din trup...
Cât suspină atunci, cât lacrimeaza, dar nu are ajutor, decât faptele sale cele bune. De aceea luptă-te ca sa dobandesti cele bune, cele folositoare, acum, când există suflarea vieții , pentru ca vine ceasul când madularele vor înceta să lucreze faptele mantuirii. Plângi cu amar daca dorești să afli mângâiere în ceasul morții. Marele Antonie plângea, apropiindu-se de ceasul morții, iar ucenicii lui ziceau intristati: " -Şi tu te infricosezi părinte, de moarte?"
"- Ah copiii mei, de când am devenit călugăr , n-am îndepărtat de la mine amintirea morții"
Și Sfinții s-au înfricoșat de ceasul morții,cu atât mai mult noi.
Eu nenorocitul, cu amar suspin , amintindu-mi de ceasul morții mele. 

5) Cine il va apăra pe om la judecată? Părinții, frații? Zadarnica nădejde. Doar Dumnezeu și viața după Dumnezeu! Cugetă la cele de sus, iubește cele cerești, nimic pământesc sa nu te preocupe.

6) " In ce te va afla moartea, in aceea vei fi judecat" . Iată valoarea momentului! Dumnezeu te-a găsit in pocainta? Te-a aflat in mărturisire? Te-a găsit rostind cuvintele: " Am pacatuit Părinte, la cer si înaintea Ta". Te-a aflat apropiindu-te cu lacrimi de pocainta?
Iată in acel moment te judecă Dumnezeu, asa cum a grăit proorocul: " Domnul este credincios cuvintelor Lui" ( Psalmul 144, 13)

7) Moartea este puntea care il duce pe om din această lume, in cealalta lume, in Patria Cerească. Când ochii trupului se închid, imediat se deschid ochii sufletului, iar omul vede cele ce nu a vazut mai înainte cu ochii trupești.

8) Amintirea morții subţiaza conştiinta , luminează mintea, arată calea mai curată. Sa nu pierdem nici un minut, căci vom cere o clipă din timpul nostru pierdut, si nu ni se va da. De aceea in fiecare clipa sa facem neguţatorie bună!
Bunurile pe care ni le-a pregatit Dumnezeu sunt de o mare cinste si valoare, încât nu sunt de înțeles pentru cugetul nostru.

Avva Efrem Filotheitul

Preluare de aici:

Sfântă Muceniţă Tatiana.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Ea şi frumoasă porumbiţă a Stăpânului tuturor, te propovăduim, pe tine, Sfântă Muceniţă Tatiana.

Pe urmele Iubitului tău urmând, Cinstită Muceniţă Tatiana, cu osârdie ai râvnit morţii Aceluia şi Catimii celei Curate. Pentru aceasta ai dobândit Cămara cea Cerească, purtând cunună nestricată, după vrednicie şi mărire nepieritoare.
Tot în această zi pomenirea Sfântului mucenic Petru Avesalonitul,a Sfântului mucenic Mertie,a Sfinților opt mucenici de la Niceea,care de sabie s-au săvârșit,a Sfintei mucenițe Eutasia,a cuviosului părintelui nostru Ilie,făcătorul de minuni,a Sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor,a Cuvioasei Teodosia,cea din Alexandria,a Sfântului mucenic Alexandru,cel din apropierea Sfinților Apostoli.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuieşte pe noi. AMIN!

ÎN ORICE MICĂ FAPTĂ BUNĂ..




Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:

„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

13 mai 2019

SFÂNTUL MUCENIC PROCOPIE !


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



....de Eliana Popa...

Astăzi vreau să glăsuiesc despre-un mare mucenic
Și să-i spun prin vers povestea de când s-a născut.. de mic ,
Până-n ultima lui clipă...când se stinse-n chip frumos
Pentru dreapta lui credință, pentru Domnul său, Hristos !
Tatăl lui , slăvit bărbat din neam bun de senator
Era botezat creștin cu numele Hristofor
Însă mama lui trăia în credinta păgânească
Și mergea ades la Templu, idolilor să jertfească
Soțului creștin acestea mult îi umbreau bucuria
Până-n ziua-n care ea,l-a născut pe Neania !


Dar nu apucă să-și vadă feciorașul său cum crește
Căci Hristofor la scurt timp a murit mucenicește !
Teodosia, soția l-a crescut ca in povești
Dar păgân...jertfind la idoli și cu științe elinești .
Si-ajungând la acea vârstă de bărbat desăvârșit
Mama lui privindu-și fiul un gând mare i-a-ncoltit
Să-l trimită ca ostaș in armata-mpărătească
Să slujească cu braț tare intre lifta păgânească !

Iar pe-atunci era-mpărat al Imperiului Roman
Stăpânind cu mâna tare , crudul Dioclețian
L-a plăcut pe Neania și l-a luat în oastea lui
Era îndrăgit la curte și viteaz cum altul nu-i
Iar văzându-i istețimea îi croi în gând destin
Să-l trimită cu o oaste în Egiptul cel creștin !
Așa a făcut tiranul , l-a chemat pe Neania
Și i-a poruncit de-ndată să plece-n Alexandria
Și acolo să ucidă și apoi să jefuiască
Toți creștinii ce nu vor, idolilor să jerfească !

A pornit cu oastea-ndată ,cum a poruncit tiranul
Dar o arșiță cumplită parcă le topea elanul
Și au hotărât atunci, noaptea să călătorească
Și doar ziua pe zăduf trupul să își odihnească !
După ce-au trecut cetatea Apamia Siriei
S-a cutremurat pământul și-a intră o spaimă-n ei !
Fulgerele brăzdau cerul ,luminând măreț tăria
Și o voce ca un tunet glăsui lui Neania :

,, - Unde mergi, tu, Neania ? Și-mpotriva cui pornești ?
Vii asupră-Mi ? Vrei tu, lutul, pe Olar să Îl lovești ?"
,, - Sunt trimis de imparatul ce pe mine m-a numit
Să ucid toți ucenicii Celui ce s-a răstignit !
Cine ești Tu , Doamne bun , care astfel îmi grăiești ?"
Întrebă Neania privind bolțile cerești !

Și văzu cum în văzduh se înaltă maiestuoasă
Străjuind pe cerul nopții, Cruce Sfântă luminoasă
Iar un glas din ea rostește : ,, - Îți răspund ! Si-Ți spun că Eu
Sunt Hristos cel Răstignit , sunt Fiul lui Dumnezeu !
Ia aminte, Neania ! Semnul ce îl vezi prea bine
Biruința-ți va aduce ! Pacea Mea fie cu tine !"
Și gustând Cuvântul care îi grăi din veșnicie
A lui inimă curată se umplu de bucurie .
Și acest Cuvânt din ceruri ca un foc în el a ars
Și-a primit să Îl slujească precum Saul cel din Tars !

După toată întâmplarea s-a oprit într-o cetate
La un aurar vestit pentru lucruri minunate
Și i-a poruncit să-i facă cu aleasă măiestrie
Sfânta Cruce ce--a văzut-o, ca la pieptul lui s-o ție !
Și cu teamă să nu afle împăratul cel hain,
Că a făurit din aur crucea, semnul cel creștin,
A lucrat la ea doar noaptea...însă rău s-a speriat
Când a doua zi pe Cruce doua chipuri s-au pictat
Erau doi arhangheli mari : Mihail și Gavriil
Iar deasupra lor un nume : numele Emanoil"

L-a chemat pe Neania , să vadă și el , minune
,, - Geaba-ncerc a șterge-acestea...mâna mea nu se supune!"
Și-a-nțeles atunci ,viteazul, că nu este o-ntâmplare
Și-nlăuntrul Sfintei Cruci este o putere mare !
S-a-nchinat cu evlavie Dumnezeului Etern
Și-a ascuns la piept cu grija ,Crucea cea cu sfântul semn !

Și de-atunci se hotărî pe creștini să-i ocrotească
Numai lifta cea păgână cu război s-o cucerească !
Așa a făcut viteazul, faima lui s-a dus departe
A trecut din gură-n gură, din cetate in cetate !
Și s-a-ntors la maica sa ce-l primi cu greu suspin
(Însă nimeni nu știa că el s-a făcut creștin !)
,, - Fiul meu , viteaz , mă bucur ! Zeii mult te-au ajutat
Tămâierea mea și ruga au primit și-au ascultat ,
Căci nimic nu-ți stă-mpotrivă , te vor ajuta mereu
Și le vom aduce jertfă împreună, dragul meu !

,, - Cum să mă ajute zeii ? Câtă viață e-ntr-un zeu ?
Ajutorul meu e Unul ...El e Viată, Dumnezeu !
Și pe noi ne-a tras la Viață...căci a pus suflare-n humă
Ne-a dat viață fără moarte și a pus Păstor la turmă
L-a trimis pe Fiul Său ,s-a-ntrupat din Cer Cuvântul
Și-a-mpăcat murind pe Cruce, cerurile cu Pământul!"

Teodosia-l asculta ...însă nu-i vine să creadă
Cum feciorul său viteaz nu mai e ca altădată :
,, - Fiule, ce spui acolo ? Bucuria toată-mi iei
Taci si uită ce-ai grăit ! Taci ! Nu-i mânia pe zei !"
Și intră viteazul nostru in capiștea idolească
Să-i arate maicii sale înșelarea ei drăcească !
,, - Hei ,voi dumnezei din aur ! Spuneți voi m-ați ajutat? "
Și tăcere...dar viteazul mamei sale i-a strigat :
,, - Poate-ti vor răspunde ție ! Mie nu vor să-mi vorbească "
Teodosia incepe către idoli să grăiasca :
,, - O, voi ,zei, vorbiți și spuneți ...voi l-ați ajutat mereu
Pentru rugăciunea mea ,l-ați păzit pe fiul meu ?"
Și tăcerea-i mai adâncă , nici un semn nu vor a face
Teodosia mâhnita pleacă capu-n jos și tace !

Și cuprins de-o mare râvnă prinde crucea-n mâna dreaptă
Și viteazul cu mânie către idoli se îndreaptă
Îi lovește și-i dărâmă, praf și pulbere cad zeii
Teodosia-ngrozită își jelește dumnezeii !
Apoi pleacă furioasă, îndemnată de Viclean
Plină de necaz și lacrimi chiar la Dioclețian
A topit în ea vrăjmasul toată dragostea maternă
Și i-a spus cum fiul său pentru dragostea eternă
Către Dumnezeu din ceruri , catre- Acela Răstignit
S-a făcut creștin în taină...zeii toți s-au prăbușit !

Si-ncepând din acea ziua împăratul furios
Îl dădu la chinuri grele pe plăcutul lui Hristos .
Al său trup gustă calvarul ,carnea lui ce-n chin tresaltă
Cade smulsă de pe oase , sângele se strânge baltă..
Însă rabdă mucenicul ,cum răbdat-au toți martirii
Toate chinurile-acestea ,mai presus de legea firii !
La porunca împărătească îi pun lanțuri la picioare
Și târându-l peste pietre îl aruncă-n închisoare !

Iar în miez de noapte, iată o lumină orbitoare
Și o ceata îngerească coborând din slava mare
Se cutremură cetatea , lanțurile se sfărâmă
Rănile sunt vindecate și durerea i se curmă !
Și privind uimit, viteazul,la alaiul cel de sus
Vede-n slava și lumină pe Stăpânul său Iisus
Domnu-l boteză cu apă și grăi lui Neania
( Care nu putea a crede că-i vorbește Veșnicia ):
,, - Procopie îți Voi zice ,după sfântul Meu botez
Bucură-te ! Și-Mi urmează ! Pentru Viață te-am ales
Roadă multă să-Mi aduci ! Nu te teme ,fi-va bine !
Îți voi întări voința și Voi fi mereu cu tine !"

Și-ncepând din acea clipă a simțit o bucurie
Și o râvnă pentru Domnul îl umplu pe Procopie
Și-ntărit in duh și-n trup nu a mai simțit durere
Când din nou l-au dus la chinuri mai grozave și mai grele !
A-nceput din nou măcelul și văzându-i suferința
Multi s-au lepădat de idoli și mulți și-au schimbat credința
Valuri , valuri îi urmează se botează rând pe rând
Cad martirii sfâsiati cu Iisus Hristos în gând !
Vin fecioarele și mame , crește ceata de martiri
Și din sângele ce curge cresc in ceruri trandafiri !
Teodosia plângându-și, fapta ei nesocotită
A mărturisit pe Domnul și fu aspru pedepsită
Lângă fiul ei iubit , chinuita fără milă
Dar în dragostea de Domnul a murit și ea martiră !

Și văzând că-n orice chin viața nu pot să i-o stingă
Pe-mpărat și pe plebei ii cuprinse-o mare frică
Și au hotârat de-ndată ( celui rău făcându-i placul)
Să-l coboare de pe lemn si apoi să-i taie capul !
Și-a murit Procopie ,bucuros privind în sus
C-a văzut deschis tot cerul și în slavă pe Iisus !

Povestirea ce v-am spus-o, mai grozavă-i și mai lungă
Dar mai bine plec genunchiul la icoana lui spre rugă,
Sfinte mucenic, te rog, când voi fi și eu chemată
Și voi sta cu multă teamă la cumplita Judecată ,
Să îmi fii mijlocitor și să-L rogi pe Domnul Sfânt
S-aibă milă și de mine și de toți de pe pământ !

( O părticică din sfintele sale moaște ( omoplatul) se afla la Mănăstirea Hurezi, aduse de Sf.Constantin Brâncoveanu , care avea mare evlavie la Sf.Procopie)

12 mai 2019

11 mai 2019

Sfaturi Crestine

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


       Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei. Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet. Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui. De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea ome­nească şi, după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoa­rece aceasta este singura mângâiere adevărată. Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Increderea în Dumnezeu atra­ge ajutorul Lui. Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede în mod curat mâna lui Dumnezeu cum îl mântuieşte.(Cuviosul Paisie Aghioratul)

9 mai 2019

Rugaciunea Preasfintitului Eremei Schimnicul catre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



O, Mare Mucenice si Tamaduitorule Pantelimon! Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi si nu lasa sa ramana in noi bolile trupesti si sufletesti de care suferim. Vindeca bolile pricinuite de patimile si pacatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slabiciune trupeasca si sufleteasca - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorinte si impatimire de lucrurile trecatoare pamantesti - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mantuirii, pentru pacatele, neputintele si pentru datoriile noastre - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de tinerea in mintea noastra a raului, de manie, de ura, de tulburare - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tamaduitorule a Sfantului Athos si a intregii lumi! Bolnavi suntem noi de invidie, mandrie, ingamfare, preamarire, de rand cu nemernicia si netrebnicia noastra - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele si feluritele caderi in poftele trupului: in desfranare, in mancarea cea fara de sat, in neretinere, in desfatare - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multa vorbire, de vorbire desarta si de cea savarsita cu judecata - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon! Ne dor ochi nostri de privirile pacatoase ...

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor desarte, a cuvintelor rele, defaimatoare.

Ne dor mainile noastre neintinse spre savarsirea rugaciunii si spre fapta cea de milostenie - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care usor se indreapta spre cai ratacite si spre locuintele acestei lumi - tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba si buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, desarte, urate, de nerostirea cuvintelor de rugaciune, de lauda sau de rostirea acestora cu nepasare, cu neluare aminte si fara de pricepere- tamaduieste-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnava este mintea noastra si lipsita de intelegere, intelepciune si de cugetare.

Bolnava este vointa noastra, care se intoarce de la lucrurile sfinte si se indreapta spre lucruri pacatoase, daunatoare noua si neplacute lui Dumnezeu.

Bolnava este inchipuirea noastra, care nu doreste si nu este in masura sa constientizeze atat moartea si suferinta vesnica a pacatosilor, cat si Fericirile Imparatiei Cresti, mania Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, rastignirea Lui. O, Sfinte Pantelimon, tamaduieste-ne.

Ne doare totul in noi.

In neputinta este sufletul nostru cu toate puterile si priceperile lui.

In neputinta este trupul nostru cu toate madularele lui.

Tamaduieste-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tamaduitorul cel fara de arginti, Doctorul cel mult iubitor si sluga Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Nu ne lasa pe noi in urgia bolilor si neputintelor, ci tamadiueste-ne cu puterea Harului tau si vom lauda Preasfanta Treime: pre Tatal, pre Fiul si pre Sfantul Duh, pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor si vom multumi harului tau purtator de vindecari in veci. Amin.

RUGACIUNEA DE BINECUVANTARE A SFANTULUI PARINTE PAISIE OLARU

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..


"Domnul sa te ierte. 
Domnul sa te auda. 
Domnul sa te vada. 
Domnul sa te iubeasca.
 Domnul sa te insoteasca. 
Domnul sa te apere. 
Domnul sa te calauzeasca.
 Domnul sa te mangaie. 
Domnul sa te ajute.
 Domnul sa te apere de vrajmasi. 
Domnul sa-i imblanzeasca. 
Domnul sa-ti inmoaie inima. 
Domnul sa te faca sa nu tii minte raul.
 Domnul sa te ajute sa nu faci rau.
 Domnul sa te calauzeasca sa faci binele. 
Domnul sa te faca milostiv. 
Domnul sa-ti dea putere sa ierti. 
Domnul sa te faca sa vezi in altii partea cea buna".

"Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, sa va binecuvanteze, Domnul sa va ajute, Domnul sa va miluiasca, Domnul sa va pazeasca de tot raul, Domnul sa va umple de bucurie duhovniceasca, Domnul ca un bun si iubitor de oameni sa va ierte de pacate si in ceruri cu dreptii sa va pazeasca".


Binecuvanteaza, Doamne, pe robii Tai acestia si rugaciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si rabdarea lor.


Binecuvanteaza, Doamne, osteneala lor, si casuta lor, si painea lor, si copiii lor, si viata lor si cu sfarsit bun ii miluieste, iar dincolo, la Ziua Judecatii,
un coltisor de rai le daruieste, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!" Sa ne intalnim la poarta raiului.


                                                                                                                 Amin si Aliluia!

CHEMARE..! - De suflet, -- către Popor -!!!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


CHEMARE..! - De suflet, -- către Popor -!!!

Vin, spre a chema poporul să vină, cu mic cu mare
În suflet cu tricolorul, către urna de votare
Spre a-şi exprima părerea despre-al Ţării viitor
Dând girul pentru puterea, ce-o doresc în gândul lor

Toţi fiind într-o unire vom putea să izbândim
În credinţa şi-n iubire, liniştiţi să vieţuim
Să-şi spună majoritatea din mulţime la un loc
Triumfând astfel dreptatea, peste mincinosul joc

Impus şi de cei de-afară ce ne cred o colonie
Prin porunci date spre Ţară ce sunt pură ironie
Cu ce drept?.ne spun anume, ce avem noi de făcut
Un popor stabil în lume, de milenii cunoscut

Cu un drept egal eternic într-o ţară minunată
Şi potenţial puternic de-a fi iar ce-am fost odată
Doar minciuna şi hoţia ne-au făcut să suferim
Azi vă cheamă România -- veniţi! S-o reconstruim..

Nu staţi oameni buni acasă cum vă cer cu disperare
Cei cărora nu le pasă de a voastră frământare
Impunând un cvorum mare, crezând că n-o să veniţi
Împinşi doar de disperare sa fiţi iarăşi păcăliţi

Folosiţi din plin puterea ce-o aveţi la îndemâna
Şi spuneţi-vă părerea printr-un vot ce-o să rămână
Ca un leac al conştiinţei, în drumul spre viitor
Adevăr al biruinţei pentru Tara şi Popor!

Că-i un drept, şi-o obligare, către Ţară şi Naţiune
De a spune fiecare cum doar conştiinţa-i spune
Să fie cum vrea poporul într-un tot majoritar
Ca să fie viitorul adevăr , nu furt bizar

Printr-o regulă impusă pe un cvorum stabilit
Nedreptatea fiind pusă mai uşor de împlinit
Numai voi!.. întreg poporul cu frică de Dumnezeu
Puteţi scrie viitorul, hai la vot!.. că vin şi eu

Cu drag către voi, iubitor de adevăr şi dreptate

ANDREI BOTOSANU
  • 12 ianuarie 2013

PENTRU CEI CARE JUDECĂ:PREOTII

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                            DE CE SUNT PREOT? -  PENTRU CEI CARE MĂ JUDECĂ 

Câte ştiţi dumneavoastră despre o viaţă de preot trăită într-o viaţă de om, într-un trup? Poate în preot vedeţi doar un om care nu are grija zilei de mâine. Dar oare chiar nu o are? Oare nu suferă el când cel sărac vine să-i ceară ajutorul sau ceva de mâncare şi se vede neputincios? Oare nu deseori plângem seara când ştim că nu am făcut suficient bine? Când poate de pe uşa casei noastre a ieşit un om plângând pentru că nu i-am găsit toate răspunsurile?

Voi cei “din afara” vedeţi doar “ce se vede” şi credeţi ca nu e nimic dincolo... Nimic mai mult decât evidentul, nimic ascuns, nimic profund… ca si cum preoţii nu ar fi fiinţe ca voi, oameni complecşi... cu bune şi rele. Când aţi întrebat ultima dată un preot: “Cum te simţi, părinte?”... Când aţi stat lângă un preot pentru el, nu pentru voi şi nevoile voastre? Când aţi avut răbdarea, interesul să simţiţi şi nevoile lui?

Aţi stat vreodată alături de un preot în noaptea singurătăţii lui să vedeţi cum strânge în mâini Sfanta Cruce sau priveşte fix icoana pururea Fecioarei Maria... neînţelegând de ce se simte atât de singur cu un Dumnezeu atât de aproape? L-aţi privit măcar o clipă în toiul nopţii ridicându-se şi devorând paginile Ceaslovului sau ale altei cărţi de rugăciune sau fugind în biserică sau în capelă căutându-l pe Dumnezeu, căutând ceva, orice ca să nu mai fie singur?

Aţi fost vreodată lângă un preot când stătea neputincios şi fără cuvinte în faţa unui dureri ce i se împărtăşea? Să fiţi lângă el când oamenii îşi spun necazurile, când mamele îşi îngroapă copiii sfâşiate de durere şi-l întreabă “De ce? De ce, părinte, de ce?”

Ştiţi voi cum e să ţi se ceară minuni şi să nu poţi face?

Dar la scaunul de spovedanie aţi intrat vreodată? Aţi simţit teama neputinţei lui şi oboseala când omul vine să-şi lase păcatele? Ştiţi câtă durere şi câte întrebări rămân în inima unui preot după un suflet care se descarcă?

Aţi transpirat vreodată la amvon predicând? Ştiţi oare emoţiile cu care el deschide uşa şi intră în biserică pentru Sfânta Liturghie temându-se de Dumnezeu pentru nevrednicia cu care se apropie si că vor fi din ce în ce mai puţini oameni prezenţi? Ştiţi trăirile lui de la Sfânta Jertfă? Pasiunea lui? Iubirea lui? Puterea lui?

Ştiţi voi se întâmplă acolo cu adevărat ca apoi să judecaţi?

Aveţi idee cum e să priveşti un om care îţi primeşte binecuvântarea pe patul de moarte şi care, deşi e pe moarte, îţi zâmbeşte cu linişte? Nu înţelege nimeni zâmbetul suferinţei lui... în afară de preot.

V-aţi gândit vreodată cum se simte un Preot, când face naveta peste 50 de kilometri pentru a ajunge la Sfânta Biserică să facă anumite Slujbe, de exemplu un Botez pentru pruncul unei familii dintr-un grup de peste 40 de oameni (care mai apoi fac o cumătrie de pomină), încălzeşte apă, încălzeşte încăperea să nu fie frig dintr-un prunc, face totul cât poate de bine, iar oamenii nu îi dau nimic, nici pentru benzină, nici pentru curent, convinşi fiind că preotul este dator să slujească gratis, fără să primească nimic...? Ba chiar să plătească singur toate cheltuielile survenite la Biserică? Spuneţi, cum v-aţi simţi în locul lui?

Oare câţi dintre voi mergeţi la serviciu şi lucraţi pe gratis? Oare Preotul nu este şi el un om care trebuie să trăiască? V-aţi gândit vreodată cum se simte când poate nu are bani de benzină pentru a ajunge la Biserică sau acolo unde are vreo programare urgentă? Sau când i se strică maşina şi nu are bani să plătească reparaţia, dar trebuie să ajungă să-şi facă datoria?

Pentru cei care judecă... convinşi fiind că au această autoritate. De unde? De unde vă luaţi legitimitatea judecăţii? Cine-i fără de păcat dintre voi?

Domnul să ne ierte şi să ne binecuvânteze pe toţi!
Vasile Reut

***

DESPRE PĂCATUL JUDECĂRII PREOȚILOR

Cine venerează pe preot, va avea şi mai multă veneraţie faţă de Dumnezeu. Şi dacă preotul ar fi necurat, Dumnezeu, văzând că tu, din veneraţie pentru El, îl cinsteşti chiar şi aşa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Însuşi îţi va răsplăti. Preotul este îngerul lui Dumnezeu. Oare grăieşte ceva de la sine ? Dacă tu îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu care l-a uns.

Dar de unde, vei spune, e cunoscut că Dumnezeu l-a uns pe el ? Dar dacă nu eşti convins de aceasta, deşartă este nădejdea ta. Dacă Dumnezeu nu săvârşeşte ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te împărtăşeşti, nici binecuvântare nu primeşti, şi prin urmare, tu nu eşti creştin. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea poporului prin toţi preoţii, chiar dacă ei s-ar arăta nevrednici.

Sfântul Ioan Gură de Aur aduce o lămurire importantă: Pe cel ce propovăduieşte nedreptatea, adică învăţătura cea eretică, să nu îl ascultaţi, chiar dacă ar fi şi înger; dar dacă cineva propovăduieşte dreapta învăţătură ortodoxă, să luaţi atunci aminte, nu la viaţa lui, ci la cuvintele lui. Dar de ce, vei spune, îmi vorbeşte mie, iar el nu împlineşte ? Nu el îţi vorbeşte – lămureşte Sf. Ioan Gură de Aur – ţie îţi porunceşte Hristos.

Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

http://www.credinta-ortodoxa.com/de-ce-sunt-preot-pentru-cei-care-ma-judeca/

BÂRNA NOASTRĂ

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



de Preot Sorin Croitoru

Când mi-amintesc de patimile mele,
Devin mai bun cu cei din jurul meu
Căci mă gândesc că lumea mai greșește,
Dovadă, faptul c-am greșit și eu.

Și mă cuprinde-o milă generală
De cei numiți de mine "frații mei",
Iar când mă rog la Domnul pentru mine,
Îi pomenesc în suflet și pe ei..

Vai, ce frumos îl spun pe "Tatăl nostru",
Ținându-mi ochii triști plecați în jos..
Atunci în inima îndurerată
Mă simt un fel de vameș păcătos..

Da, amintirea propriilor patimi
E un izvor de har neîncetat..
Ea mă ajută să-i iubesc pe oameni
Și să mă vindec tainic de păcat.

De-aceea Domnul nostru poruncește
Să căutăm de bârna noastră doar,
Căci lucrul ăsta-n viață ne ferește
Să adunăm pedepse în zadar

Și ne întoarce mințile vioaie
Spre ale noastre multe slăbiciuni,
Iar noi, privind oglinda conștiinței,
Vom vrea atunci să devenim mai buni.

Ajută-ne, Iisuse, ca în viață
De bârnele din ochi să ne-amintim,
Cu harul Tău ne curăță de ele,
Ca să putem pe oameni să-i iubim!

5 mai 2019

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..



O, Sfântă Muceniţă Paraschevi, cea ce chiar prin numele tău prea luminat ai arătat icoana pătimirii pentru Hristos, porumbiţă dumnezeiască a înălţimilor slavei cereşti, oglindă a curăţiei fecioarelor, vasule cel nestricat al înţelepcunii Duhului, cărarea cea luminată ce porţi paşii gândurilor noştri spre iubirea fecioriei întru neîncetata lumină a cugetului smerit, cu ce cununi te laude te vom împodobi, noi, cei ce totdeauna suntem cuprinşi de întunericul păcatelor din pricina nepurtării noastre de grijă.
Ca un dar al rugăciunii ai fost dată părinţilor tăi celor evlavioşi, care prin însăţi rugăciunea ta să răsară în sufletele întunecate de înşelăciunea idolească lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Jugul cel bun al lui Hristos ai luat asupra ta, nesocotind slăbiciunea firii femeieşti şi ai alergat către limanul nevoinţelor duhovniceşti. Cu mahramă te-ai împodobit ca bine să placi întru slujire jertfelnică înaintea Celui Ce Te-a acoperit cu vălul iubirii Sale de oameni şi cu roua darurilor Duhului. Prin stăruinţa întru nevoinţă urcat-ai grabnic scara desăvârşirii şi ca pe un munte al slavei ai stat înaintea Luminii, auzind în cămara inimii glasul Celui Ce Te-a chemat să mărturiseşti numele Lui înaintea păgânilor şi să-i scoţi din întunericul înşelăciunii cu raza cuvintelor tale dumnezeieşti. Şi pe noi, prea fericită, cei ce suntem acoperiţi de vălul păcatului, ne scoate la lumina poruncilor dumnezeieşti, ca bine vieţuind întru pace să aflăm şi noi limanul vieţii celei veşnice întru strălucirea Treimii.
Îngrădindu-te cu arma Crucii şi cu neîncetata rugăciune ce se făcuse în tine ca un izvor pururea curgător ce potolea focul greu de purtat în lume al dorului dumnezeiesc, ai pornit pe cărarea mărturisirii, cea plină de spinii chinurilor. Mânia lui Antonin nu te-a înfricoşat, iar focul şi greutatea pietrei s-au arătat neputincioase şi biruite de puterea rugăciunii tale. Pentru aceasta, şi noi fiind uimiţi de mulţimea minunilor revărsate de Hristos pentru credinţa ta neclintită, te rugăm să ceri şi pentru noi întărire în lucrarea poruncilor Stăpânului, surparea eresurilor şi pace statornică între fraţi, netulburată de mânia vrăjmaşului nevăzut. Revărsat-ai din destul mirul milostivirii lui Hristos şi împăratului celui ce a făgăduit pocăinţă, dacă îl vei vindeca. Şi pe noi, cei biruiţi de răutate, ne ridică Sfântă Cuvioasă Muceniţă Paraschevi, cu puterea rugăciunii la înălţimea pocăinţei şi a lucrării faptelor bune.
Rănile biciuirilor ca nişte podoabe le-ai socotit pentru dragostea lui Hristos, a Celui Ce pentru noi a răbdat biciuri cumplite ale Trupului, ca să ne îmbrace iarăşi sufletele în veşmântul Luminii. Cu fulgerele rugăciunii tale ai sfărâmat idolii din templul lui Apolon, făcând pe popor a mărturisi slava lui Dumnezeu şi fosa cea urât mirositoare o ai prefăcut în pajişte bine înmiresmată. Deci, şi pe noi, cei ce prin înşelăciunea vrăjmaşului ne-am făcut casă a toată răutatea, purtând mirosul cel greu al patimilor, cu mireasma rugăciunii tale, ne apropie de Mirul Cel pururea curgător al milostivirii. Cu adierile Duhului arată mintea noastră sălaş al tainelor cereşti, ca să-ţi aducem din prisosul inimii flori de laude dumnezeieşti.
Mai înainte de a intra pe uşa morţii cu lacrimi te-ai rugat pentru iertarea păcatelor celor ce te vor cinsti, deci nu ne lipsi nici pe noi Muceniţă, de rugăciunea ta, ci dobândeşte şi pentru noi de la Hristos iertare multelor greşeli, întărire în credinţă şi gând pururea luminat de strălucirea Duhului spre a face cu inimă smerită voile cele dumnezeieşti spre mântuirea sufletelor noastre. Mulţumim milostivirii tale cu care pururea ne înconjori pe noi păcătoşii şi stării tale înaintea tronului ceresc întru rugăciune spre a dobândi pentru noi cele de trebuinţă spre mântuire. Pentru aceasta, prin tine aducem mulţumire Celui Ce pentru rugăciunile Sfinţilor Săi trece cu vederea, ca Un Milostiv, nedreptăţile noastre şi revarsă mirul minunilor dumnezeieşti. Căci Aceluia I Se cuvine slava, cinstea şi veşnica închinăciune în vecii vecilor.
                                                                     
                                                                                                                                                       Amin.

3 mai 2019

SFÂNTUL SERAFIM DE VÂRIȚA:

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



SFÂNTUL SERAFIM DE VÂRIȚA: ÎNAINTE, OAMENII FĂCEAU TOATE CU RUGĂCIUNEA PE BUZE...

Când cineva era vreodată grav bolnav, starețul îl sfătuia să ia câte o lingură de apă sfințită din oră în oră. Spunea că nu sunt medicamente mai puternice ca apa și uleiul sfințit“.

“Cât de des ne îmbolnăvim numai din aceea că nu ne rugăm înainte de masă și nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra mâncării. Înainte, oamenii făceau toate cu rugăciunea pe buze: când arau se rugau, de asemenea și semănatul și secerișul grânelor îl făceau tot cu rugăciune. Acum noi nu mai cunoaștem ce fel de oameni au pregătit ceea ce noi mâncăm, fiindcă de multe ori alimentele sunt pregătite cu cuvinte de hulă, cu batjocură și blasfemie.

De aceea neapărat trebuie să stropim cu aghiasmă de la Bobotează deoarece ea sfințeste totul și se poate mânca ceea ce am pregătit fără să ne tulburăm. Tot ceea ce mâncăm noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mâncarea pe care o mâncăm, toata natura și lumea îngereasca slujește omului. Pentru aceasta, înainte de masă trebuie să ne rugăm în mod deosebit (…) Nu în zadar noi spunem: Să ai înger la masă!. Și cu adevărat îngerii sunt cu noi la masă când noi mâncăm din mâncare cu rugăciune și mulțumire“.

din: Alexandru Trofimov, “Sfântul Serafim de Vârița. Patericul Vâriței“, Editura Biserica Ortodoxă, Galați, 2003

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

SFINTI

SFINTI

Lista mea de bloguri