"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
de Eliana Popa
Minunat lucrează Domnul ,face sfânt din păcătos,
Despre-așa minune mare ,vă voi povesti mai jos.
A trăit în vechea Romă o femeie patriciană...
Aglaida...cunoscută și ca mare curtezană !
Avea multă bogăție, însă patimi și mai multe,
Le hrănea din plin pe toate fără a vrea, să le înfrunte.
N-avea soț, deci nici stăpân... era liberă la fapte,
Nu se abținea defel de la pofte desfrânate.
Însă mai avea ceva, pe lângă averi și casă,
Un bărbat ce-i era slugă vrednică și credincioasă!
Era tânăr și frumos ,el se ocupa de toate
Aglaida-l îndrăgise și-l trăgea către păcate.
Bonifatie al nostru ,era vrednic cât o mie,
Dar avea și două patimi....desfrânare și beție...
Altfel era om de treabă, miluia pe cei sărmani,
Ajuta pe toată lumea...se-ngrija de cei orfani !
Și-l ardea în piept dorința să-și îndrepte și el viața,
Până nu ( cum zice-o vorbă)s-o găta pe mosor ața!
Avea-n suflet remușcare pentru viața lui stricată,
Suspina ades spre Domnul cu o lacrimă curată !
Dumnezeu știindu-i gândul și dorința de-ndreptare,
Pentru faptele lui bune, pentru sufletul lui mare,
Hotărî să îl trimită pe o cale grea, dar sfântă,
Precum ne grăieste cartea și Părinții ne cuvântă !
Era vreme de prigoană...vreme de mucenicie,
Într-o lume de păgâni și de grea idolatrie,
Când erau uciși creștinii... secerați de cel viclean,
Precum spicele de grâu cad sub seceră în lan !
Aglaida, într-o zi ,parcă își veni în fire
Și cătând adânc în suflet se gândi la mântuire..
Și-o dorinta i se-aprinse...stând și cugetând un pic,
Să aducă-n casă grabnic, trupul unui mucenic !
Se gândi, că potrivit ,pentru-ai împlini dorința
Bonifatie ar fi ....fiindcă-n toate-și da silința !
Iată că-l cheamă degrabă și luându-l deoparte
Îi vorbi de-a ei dorință încolțită peste noapte :
,, - Frate, vreau să mă opresc...destul am păcătuit,
Și tu, știi, că împreună multe rele-am săvârșit!
Cum vom sta la Judecată ?Ce răsplată vom primi ?
Cât mai stăm în grele patimi? Până moartea va veni ?
Am aflat de mucenici și de-a lor putere mare!
Iar pe cei ce îi cinstesc ,îi ajută spre-ndreptare..
Daca mă iubești și vrei ,ai să mergi într-o cetate
Unde mulți creștini sunt duși la osândă și la moarte !
Acolo să cauți bine...să-ți învingi temeri și frici...
Fiindcă, uneori, păgânii, pe bani grei, vând mucenici !
Să-mi aduci, aici și mie, sfinte moaște de martir,
Să îi țes veșmânt din lacrimi și din flori de trandafir !
Să îi fac din a mea casă ,o biserica frumoasă,
Și să-l rog să mijlocească pentru-o mare păcătoasă !"
Bonifatie-o asculta...parcă nu-i vine a crede
( Și de-atâta bucurie , mai că-i vine să se-mbete!)
Dar având spre-ndeplinire o poruncă așa mare
Hotărî și el că-i timpul ca să facă o schimbare !
Pregăti călătoria-luând cu el mai multe slugi,
Puse în desagi de toate ! Bani și aur,multe pungi !
Ca să miluie săracii ce-i va întâlni pe cale
Și să cumpere stăpânei ,prețioasele odoare !
Însă când ieși din casă,pregătit fiind de drum,
Se-ndreptă spre Aglaida să-și ia omul,rămas bun :
,, - Iată, plec ...dar ce voi face daca nu găsesc nimic ?
Niciun trup sfințit cu sânge, niciun os de mucenic ?
Dacă-n loc de sfinte moaște ...(și-aici râde copios)
Ți-or aduce trupul meu chinuit pentru Hristos ?
Îl primești cu mare cinste si cu flori de trandafir,
Dacă sluga ta cea dragă, va muri ca un martir ?"
Aglaida-i râde-n față : ,, - Tu ? Să mori pentru Hristos ?
Bețivan și desfrânat ! Fă-te, frate, serios !
Ia aminte și nu râde ! Curățește-te de patimi
Și pe drumul ce pornești ,roagă-te cu sârg și lacrimi !.
Câte rele-ai săvârșit ,rana lor deloc nu frige ?
Iar de-acele sfinte moaște ,fă-te vrednic a le-atinge!"
Bonifatie primește , vorba ei precum o palmă
Și-și dă seama de-a lui stare și de-a sufletului rană !
Și pe drumul ce-l străbate ,miluiește tot săracii
Tine post ,se roagă-n taină de se sperie toți dracii !
Și-ajungând într-o cetate ,cea cu numele de Tars,
O dorință arzătoare ca un jar în piept i-a ars !
Auzise că, acolo, e prigoana cea mai mare
Cad creștinii morți în chinuri ...și li-i moartea sărbătoare !
Își lăsă atunci toți robii să-l aștepte la un han.
Și plecă spre locul unde, moartea secera ca-n lan !
Ce văzu ! O, Doamne, Sfinte !Multe trupuri de martiri,
Prinși în lanțuri și în cuie , răbdând chin și biciuiri !
Spânzurați cu capu-n jos, puși în foc și în cuptoare
Și slăvind în chin pe Domnul, fac din moarte sărbătoare !
Bonifatie uimit ,fu cuprins de o sfântă râvnă
Și se duse lângă dânșii, înfruntând păgâna turmă !
Le mai ostoia durerea , îi îmbrățișa pe unii
Fără teama și slăvindu-L pe Hristos în văzul lumii !
Și mulțimea se-ntreba, cine e ? De unde vine ?
Fremăta strigând la el și întreaga soldățime !
Și atunci judecătorul porunci să fie-adus...
A fost luat și dus la dânsul mai cu voie, mai pe sus !
,, - Cine ești ,de-ai îndrăzneala să le ostoiești din chin ? "
,, - Bonifatie mă cheamă ! Și sunt tot ca ei, creștin!"
,, - De nu vrei să dau poruncă ,să te bată ca pe ei,
Lepădă-te de Hristos!Și-adu jertfă pentru zei !
Te voi pune-atunci în cinste și-ți voi da dregătorie
Și tot ceea ce-ti dorești ,după pofta ta să fie !"
,, - Nu vreau să jertfesc la idoli ,că destul am fost păgân,
Și pun trupul meu drept jertfa, pentru Singuru-mi Stăpân !
Zeii voștri sunt minciună ,pietre imbrăcate-n aur,
Eu mă-nchin lui Dumnezeu ,Cel ce e al lumii Faur ! "
Mâniindu-se păgânul pe plăcutul lui Hristos,
La osândă îl trimise și-l legă cu capu-n jos !
Bicele cu plumb loviră pân' la os mușcând din el,
Trupul lui doar răni și sânge rupt cu ghiare de oțel !
Însă se-ntărea cu ruga și în tot calvarul său,
Se ruga pentru călăi și slăvea pe Dumnezeu !
Mult l-au chinuit călăii adâncindu-i suferința,
Însă mulți dintre păgâni pe loc și-au schimbat credința !
Și văzând judecătorul că nicicum nu-i vin de hac,
Poruncește la călăi să îi taie sfântu-i cap !
Și atunci minune mare, când aceștia l-au răpus,
Sânge-amestecat cu lapte in șuvoi din trup i-a curs !
Trupul lui sfințit în sânge și în chinurile morții,
A fost dus și aruncat lângă porțile cetății!
Și-n tot timpu-n care sfântul jertfă Domnului s-a dat
Robii lui rămași la han , îl credeau prin crâșme beat !
Dar văzând că nu mai vine ,sfinte moaște ca să cate ,
L-au tot căutat o vreme prin a Tarsului cetate !
Până unul din aceia, ce-au văzut cumplitu-i chin,
Le-a spus toată întâmplarea și cum a murit creștin !
Parca nu voiau a crede...însă omul i-a condus,
Până-n locul unde sfântul ,mort sub pază era pus!
Cu multi bani l-au cumpărat ,cu greu l-au vândut păgânii,
L-au spălat ,l-au pus în raclă și-au pornit să-l dea stăpânii !
Și în vremea-n care robii se-ntorceau cu el spre casă,
Aglaidei se vestește despre jertfa lui frumoasa.
Îngerul lui Dumnezeu i se-arată și-i vorbește :
, - Pregătește-te că iată, Bonifatie sosește!
Vine acela ce-a fost slugă, însă vine ca stăpân,
Să-l primești cu mare cinste că ni-i frate-n cer,acum..
Vei avea și tu la Domnul, rugător , cum ți-ai dorit,
Călăuză-n viața asta și în clipa de sfârșit !"
Aglaida se trezește, strânge preoți...un sobor,
Și cu mare evlavie...cu cel mai fierbinte dor,
Îl întâmpină plângând cu cereasca bucurie,
Parcă nu-i vine a crede...dragul ei ! Chiar el să fie?
Mucenic in acea raclă, cum i-a spus râzând atunci !
,, - Gata! își zise Aglaida ! Ca o proasta stai și plângi !
De acum voi lăsa toate ,voi da totul la sărmani
Voi trăi în post și-n lacrimi ,fară case ,fără bani !
Pentru sfântul meu prieten voi zidi in satul meu
O biserică frumoasă...și cu el voi fi și eu !
Și voi cere lui Hristos ,la sfârșitul vieții mele,
Să-mi fii călăuzitor printre vămi și locuri rele ! "
Aglaida a trăit încă paișpe ani si-un pic,
Doar in post și-n rugăciune...nu i-a trebuit nimic!
O biserică frumoasă pentru sfânt a ridicat,
Lângă racla lui ,cu lacrimi , a vegheat și s-a rugat !
Iar în ceasul adormirii a primit și ea cunună
Și slăvesc in rai pe Domnul...tot ținându-se de mână !
