Taina mortii. Moartea dreptului si moartea pacatosului

Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: " Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7)
.
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.

Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete ?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine ! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".

Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. " Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai. " (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi , a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?

Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia , a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi . Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.

Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului, care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).

Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el." Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru ?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.

Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui
Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata
Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zise catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".

Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:
• Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
• daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
• cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
• cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.
Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. " Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau. " (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, o continua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.

Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.

Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
" Moartea pacatosului este cumplita ." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos . Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.

http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?cap...

Taina mortii. Moartea dreptului si moartea pacatosului

Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: " Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7)
.
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.

Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete ?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine ! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".

Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. " Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai. " (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi , a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?

Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia , a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi . Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.

Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului,care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).

Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el." Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru ?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.

Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui
Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata
Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zise catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".

Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:
• Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
• daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
• cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
• cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.
Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. " Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau. " (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, o continua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.

Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.

Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
" Moartea pacatosului este cumplita ." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos . Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.

http://www.razboiulnevazut.org/capitol.php?cap...

Cele patru legi după care va judeca Hristos lumea

Am zis câteva cuvinte despre moarte. Acum voi zice câteva cuvinte şi despre conştiinţă, că cine îşi păzeşte conştiinţa sa curată, negreşit moartea îl găseşte fericit şi pregătit. Conştiinţa este judecătorul cel drept pe care l-a pus Dumnezeu înlăuntrul nostru.
Conştiinţa nu poate fi reflexia materiei în veacul veacului. Ea este glasul lui Dumnezeu în om şi ea pururea îl mustră, când greşeşte: “Omule, de ce ai făcut asta?”
Această lege a firii o au şi chinezii, o au şi creştinii, o au şi budiştii şi brahmanii şi mahomedanii. Este legea cea dintâi pe care a pus-o Dumnezeu în inima omului de la creaţie, după care s-a condus lumea până la Legea cea scrisă. M-a întrebat un avocat necredincios:
- Părinte, eu nu mă împac cu judecata de apoi!
- Dar de ce nu te împaci, frate? Cum aşa?
- Cum, părinte, o să mă judece Hristos, dacă eu aş fi chinez sau de alt neam, care n-am auzit de Hristos? Cei de acolo nu au auzit de Hristos. Oare Dumnezeu pedepseşte cu nedreptate? El este drept. Cum o să mă judece şi o să mă pedepsească, dacă eu nici nu am auzit de Evanghelia lui Hristos?
- Stai oleacă! Dumneata ştii să învârţi actele acolo, să faci procese verbale sau ce faci dumneata. Scriptura însă nu o cunoşti. Eşti un raţionalist, desfaci firul în 40 şi te prăpădeşti cu totul, umblând de capul tău.
Patru legi sunt după care Dumnezeu va judeca tot pământul. Nu una, ci patru. Şi nimeni nu poate scăpa de urgia şi dreptatea lui Dumnezeu, fie chinez, fie brahman, fie budist, fie creştin, fie mahomedan, fie evreu, pentru că Dumnezeu este drept, cum zice apostolul: Dumnezeu este drept şi tot omul mincinos.
Dumnezeu, deoarece este drept, a pus legile acestea, ca pe toţi să-i judece după dreptate. Auzi? Patru legi.
Legea cea dintâi este legea firii sau legea conştiinţei. Prin această lege a mustrat Dumnezeu pe Cain, când a omorât pe fratele său Abel. Că auzi ce spune Scriptura: “Atât era mustrat de conştiinţă că a căzut în deznădejde şi a strigat aşa: Mai mare este greşeala mea, decât a mi se ierta mie”.
A căzut în deznădejde că a ucis pe fratele său Abel, păstorul; că Dumnezeu i-a primit aceluia jertfa şi el l-a zavistuit şi, ieşind la câmp, l-a omorât.
Legea conştiinţei îi spunea: “Ce-ai făcut? Ai omorât pe fratele tău!” Aude pe Dumnezeu:
- Cain, unde-i fratele tău?
Dar el, în loc să zică: “Doamne, am greşit”, a zis:
- Dar ce, eu am păzit pe fratele meu?
Şi i-a zis Dumnezeu:
- Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Pentru că ai făcut aceasta, cu toate pedepsele te voi pedepsi pe tine şi cine te va omorî pe tine de şaptezeci de ori câte şapte se va pedepsi…
Şi a trăit Cain peste o mie de ani, cum scrie în Hronograful lui Chedrinos, şi nimeni nu-l omora, că se temea de pedeapsa care era pusă de Dumnezeu asupra lui. Care au fost cele şapte pedepse ale lui Cain, pentru că a ucis pe fratele său, Abel?
Mai întâi a fost deznădejdea, apoi tremurarea, apoi plânsul, că plângea gemând pe pământ, apoi frica, căci fugea dintr-un loc în altul, de teamă că-l vede Dumnezeu; apoi blestemarea pământului să nu-şi dea roadele sale şi celelalte, cum scrie în Sfanta Scriptură la Facere, capitolul IV.
Orice om de pe pământ, când face rău, este mustrat de conştiinţa sa, care îi spune: “De ce ai făcut rău?” Aceasta este legea cea dintâi dată de Dumnezeu omului, numită şi legea conştiinţei sau legea firii.
A doua lege, care stă în faţa noastră veşnic, cum arată Sfanţul Grigorie de Nyssa şi care ca o trâmbiţă din înaltul cerului răsună pururea şi ne arată pe Dumnezeu, este legea zidirii.
Cine a făcut cerul, pământul şi toate câte sunt? Luna, ierburile, florile, peştii, mările, râurile, pietrele, copacii, munţii, toate vieţuitoarele de pe uscat, din apă şi din aer? Cine le-a făcut, fraţilor? Cine a facut ceasul universului care merge cu atâta precizie şi uimire, încât nimeni nu-l poate imita? Nimeni altul decât Bunul Dumnezeu! Centrul de îndrumare al acestei lumi este Ziditorul ei, Dumnezeu, Care a pus rânduială în toate.Z
Această lege a zidirilor este ceea ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Cum? Prin aşezarea lor sferică şi prin imensa lor depărtare; prin spaţiu interstelar, care are miliarde de ani călătoria luminii, prin mişcarea astrelor cereşti, a zodiacului şi a planetelor cu atâta măsură şi precizie, încât uimeşte mintea celor mai mari astronomi din lume.
Ce-a zis Isac Newton, marele fizician englez, care treizeci de ani a fost ateu şi la urmă a descoperit “Legea gravitaţiei universale” şi a văzut că fiecare planetă o atrage pe cea mai mică şi nu o lasă să se depărteze, nici să se sfărâme sau să meargă în neregulă în lumea astrelor cereşti? A pus aparatele pe masă şi a zis: Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!
Vezi? El, aflând ştiinţa din afară, a venit la frica de Dumnezeu, cunoscând minunile cele mari din lumea astrelor. Ce-a zis Kepler, Isaac Newton şi ceilalţi, de care nu îmi ajunge vremea să-i amintesc, când s-au convertit, văzând ei zidirea lui Dumnezeu că nu-i singură, că are un centru de îndrumare şi o precizie care uimeşte toată mintea?
Din secretele naturii încă nu s-a scos nici unu la miliard. Că înţelepciunea lui Dumnezeu n-are margini şi nici nu va avea în veacul veacului, pentru că nemărginită este înţelepciunea Creatorului.
Deci a doua lege care ne stă tuturor în faţă este Legea zidirilor sau a creaţiei. Că prin contemplaţia naturală în duh, noi ne suim de la raţiunile lucrurilor la Ziditorul lor.
Dacă vezi corabia, trebuie să te gândeşti că a fost un meşter care a facut-o; dacă vezi o haină bună pe un om, trebuie să ştii că a fost bun şi croitorul. Dacă vezi un palat, o clădire arhitectonică frumoasă, să ştii că a fost un arhitect deştept. Dacă vezi un ceas, negreşit este un ceasornicar priceput care l-a făcut. Orice altceva vezi, nu poţi zice că s-au făcut singure.
Deci toate acestea ne arată că este un Făcător şi, dacă este, trebuie să ne temem şi să ascultăm de El, ca să nu ne pedepsească după dreptate.
A treia lege este Legea scrisă, dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, adică cele zece porunci şi tot Vechiul Testament, după care va fi judecat poporul ales, adică evreii.
A patra şi ultima lege este Legea Darului, Legea desăvârşirii, Legea dragostei lui Iisus Hristos, adică Sfânta Evanghelie. După această lege dumnezeiască vor fi judecaţi toţi creştinii, botezaţi în numele Preasfintei Treimi.
Cea dintâi a fost legea firii, care rămâne generală pentru toate popoarele până la sfârşitul lumii. Cea de-a doua, legea zidirilor, este la fel cu cea dintâi. După cea dintâi şi a doua lege se vor judeca toate popoarele lumii, afară de creştini şi de evrei. După Legea scrisă, adică după Vechiul Testament, se vor judeca evreii. Iar după Legea Darului şi după Evanghelie vom fi judecaţi noi creştinii, fiindcă legea noastră este mai desăvârşită decât toate celelalte legi. Iar dacă o călcăm, mai mare păcat avem şi mai mare muncă vom avea decât ei, care n-au cunoscut Evanghelia.
Aşadar, ne-a pus Dumnezeu asemenea avocat. Să nu ne înşelăm, fraţilor, şi să zicem că Dumnezeu nu ştie ce facem fiecare. Nici nu vei putea să spui că nu ai păcat, pentru că n-ai ştiut, că ai fost chinez sau turc sau ateu.
Păgân dacă ai fost, dar conştiinţă ai avut şi după acea lege te va judeca. Zidirea ai văzut-o. Nu ţi-ai pus niciodată întrebarea cine a făcut cerul, soarele, pământul şi toate, ca după aceea să te gândeşti şi să te temi de Dumnezeu, Care a făcut toate? Amin.
(extrase din: Ne vorbeste Parintele Cleopa – Vol 2 – Ed. Manastirea Sihastria)

DESPRE JUDECATA CEA DE APOI

CU SOFIAN BUGHIU
Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla acum. Va veni o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care si cerul si pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora aceea, va fi transformat, va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali, cum suntem fiecare din noi, vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti, oameni nestricaciosi; materia aceasta care este in noi se va transfigura. Aceste lucruri par de necrezut, insa asa va fi.

Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de sfarsit.

Asa dar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.

Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa de judecata ! Este o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una obsteasca, la sfarsitul lumii. Judecata particulara este numita si provizorie, pentru ca este judecat numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea aceasta. Sufletul isi are viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte bune, fac si fapte rele.

De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata impreuna cu trupul, fie in fapte bune, fie in fapte rele.

La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra - a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si va avea un rol foarte important.

Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata viata aceasta. Chiar daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la fapte urate, murdare, care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a intrupat pentru noi anume, ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu in intuneric. Ori diavolii sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata lumea sa mearga pe calea lor, dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in fel de fel de pacate urate - toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga impotriva lui Dumnezeu.

Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne conving pe noi, oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat diavolii ne baga in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar dupa aceea, la judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta rea. Ingerii lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia dintre noi vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate momentele in care ne-am pocait.

Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente cand se caieste ca face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta mustrare de constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa renunte la viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui Dumnezeu.

Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre facute in smerenie si in dragoste.

Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.

La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici rasplata definitiva, pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai cu sufletul lui, ci a facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata universala la sfarsitul istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre bune sau rele.

Ce se intampla cu persoanele care mor, buni sau rai ? Ce rol are Biserica noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?

Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.

Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel bogat care se lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si spune Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul a intrat in iad, iar Lazar, saracul necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia care era sub el.

Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care rabda, saracii care sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata mizeria ce este asupra lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de la tara foarte multe persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit -, insa tarani cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si in cursul zilei, care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei care de obicei merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.

De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne ajute, suntem foarte dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa aceasta milostenie nu are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie facuta cu interes, pentru a parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca milostenie. Milostenia care este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta, adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.

Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste, oamenii care ce au fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor; care s-au cait, care s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin spovedanie, pacatele noastre se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte rele de la noi. Se sterg, daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.

Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin la spovedanie tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei pentru pacatele lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa Iisus si suferea. El recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat, nu are nici o vinovatie, pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti pentru faptele lor acolo. Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a facut in viata si marturisirea aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos, l-a invrednicit de acel raspuns din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si saracul Lazar, in ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste judecati, de judecata particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei lumii.

Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de tot felul, pacate trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat, care a intrat si a fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica homosexualitatea, acestea degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si pedeapsa Sodomei si a Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau avorturile, care sunt mari crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va vedea fata lui Dumnezeu la Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul din parabola cu saracul Lazar.

In " Infernul " lui Dante - poate ati citit aceasta carte -, iadul este gandit ca un con urias, un con larg si in frma de palnie, unde cei osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul mai ales foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut constiinta indreptata pe calea cea buna.

In acest " pridvor " al iadului - partea de la suprafata -, a stat poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii si dreptii din Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost ucis inainte de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel profetii cei curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot acolo, pentru ca Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul Mihail cand au fost scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de Mantuitorul Hristos la inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine in rai ! Si, intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se coboara in adancurile iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest " pridvor " al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu au gresit asa de puternic.

In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si faptele bune, faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales rugaciunile de la Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se jertfeste aievea, in chip nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre. De aceea avem Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune si sfintenia trupului. Acestea sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne izbavim de aceasta urgie de la sfarsitul vietii noastre si mai ales de la sfarsitul lumii.

Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu sfintii.

Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o veneram si ne indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte, cum ar fi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore, acesti sfinti, populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de fata. Pentru ca icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o ferestruica pe sfantul pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui Dumnezeu si noi suntem aici si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul coboara aievea, in chip nevazut si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt sincere si daca sunt indreptate cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca sunt multe persoane care se roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri. Adeseori nici nu stie ce rugaciuni a spus.

Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt ascultate pentru ca nu sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta Care stie tot ce facem, stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste cu aceasta prezenta a lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica Domnului. Dar cand mintea noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude nimeni. Bati ca intr-un lemn si nimeni nu-ti raspunde.

Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina. Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor, sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.

Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare, cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar, cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.

Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va fi, Sfantul Apostol Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care spune ca Dumnezeu amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai multi dintre cei pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui Dumnezeu si-si schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui Dumnezeu, ca omul nu este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a intrupat Dumnezeu, ca sa ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi ca sa mostenim vesnicia in lumina, nu in chinuri.

La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului nostru, ce le-am facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care angajeaza pe unii in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste pagini din Noul Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din Sfantul Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii, ne umplem de Duh Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata din rea in buna. Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre patimi, spre stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de osanda.

Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet, pe care o citesc multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste pacatosi din ce in ce mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor, ii influenteaza sa creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti oameni, care vor fi la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara indoiala ca vor avea parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con, acestui iad blestemat. Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au ajutat, care s-au milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au facut fapte bune sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care au facut fapte bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi are trupul sau. Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat asa cum a fost.

De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au curajul... Nu stim daca Toma a pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana Mantuitorului, dar s-a convins ca este acelasi Iisus, Care a fost inainte Invatatorul lor. Asadar oamenii vor ramane si vor razbate prin inviere asa cum au fost in viata pamanteasca, afara de un singur lucru : vor fi transfigurati. Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca materia nu-i mai impiedica. Cum citim in Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra in mijlocul lor, prin usile incuiate, cand ucenicii erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde incepe masa cu cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma in Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.

Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si pacatosi si drepti. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul este inviat ca prin el sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru viata lor netrebnica, zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor primi direct si corect pretul vietii lor pamantesti.

Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu. A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia, pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.

Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si trupurile bune, ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav, foarte greu, pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad. Vor suferi in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului. Constiinta in acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte prezenta. Iti vin valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te mustra, te doare aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si fapte bune in viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice facute in viata aceasta pamanteasca.

De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte stangace, despre felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu, afland din Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios propria viata pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate. Dar cati isi bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste amenintari, aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara margini din rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea lui Dumnezeu, vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care au murit pentru Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie. Acestui batran dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a fost muncit -, ii smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in loc sa-i blesteme, le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca sfasiati acest trup batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul bucuriei, trupul veseliei, pentru vesnicie "!

CRESTINII SECOLULUI XXI: VIATA VESNICA..Predica Pr.LEONTIE FUSA

 URMEAZA LINKUL...
CRESTINII SECOLULUI XXI: VIATA VESNICA..Predica Pr.LEONTIE FUSA: In articolele 11 si 12 din Simbolul Credintei ni se arată invătătura Sfintei Biserici despre «invierea mortilor si viata veacului c...

DESPRE SUFLETELE CARE IES DIN TRUP

Rugându-se odată Sfântul Nifon, a văzut porţile cerului deschise şi Îngerii lui Dumnezeu se îngămădeau întocmai ca albinele la ştiubei, unii ieşiau, iar alţii intrau, aducând sufletele oamenilor.
Şi erau oarecare în văzduh, cari se sileau să răpească sufletele omeneşti şi să le arunce jos, iar Îngerii se împotriveau cu tărie, lovind pe aceştia şi scăpând sufletele.

Părintele Ioan Ieroschimonahul (cel mai înalt) cu vechiul său locuitor la pustie, Monahul Pavel

Altădată Cuviosul Nifon a căzut întru uimire şi i s-a descoperit cum duceau Îngerii sufletul unui cleric păcătos şi auzea cum se făleau demonii că au făcut mare ispravă, încât şi din Slujitorii Nazireului Iisus au doborât.
Atunci unul dintre demoni a început să-i ticăloşească dovedindu-le că sunt în schimb atâţia clerici de cari ei nu se pot apropia de loc. Iar ceilalţi au răspuns că de n-ar unelti semnul Sfintei Cruci, atunci s-ar vedea că pot ei. Însă demonul cel care le sta împotrivă a zis:
“Dacă ne temem de lemnul pe care s-a răstignit Iisus, atunci înseamnă că suntem de nimica. Dar nu este lemnul care ne sperie, ci puterea care iese din el, care întocmai ca un fulger ne arde. Şi nu numai fulgerul care iese din lemn ne arde, ci oricare lucru pe care îl pecetluiesc, (adică îl însemnează creştinii cu senul lor), este foc arzător care iese şi ne arde”.
Fiind întrebat Fericitul Nifon de către un frate despre faptele cari înarmează sufletul spre mântuire, cuviosul a răspuns:
“Postul este puternică armă a sufletului, însă este nevoie şi de neîncetată rugăciune, de linişte şi de tăcere”.
Dar pe lângă toate acestea este nevoie de citirea Sfintelor Scripturi, după cum zice David:
“Că de n-ar fi Legea ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru smerenia mea” (catisma 17).
SURSA  http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea2_cuprins/p2_009_suflete_ies/

DESPRE JUDECATA CEA DE APOI

CU  ARHIMANDRITUL  SOFIAN BUGHIU
Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla acum. Va veni o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care si cerul si pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora aceea, va fi transformat, va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali, cum suntem fiecare din noi, vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti, oameni nestricaciosi; materia aceasta care este in noi se va transfigura. Aceste lucruri par de necrezut, insa asa va fi.

Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de sfarsit.

Asadar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.

Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa de judecata ! Este o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una obsteasca, la sfarsitul lumii. Judecata particulara este numita si provizorie, pentru ca este judecat numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea aceasta. Sufletul isi are viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte bune, fac si fapte rele.

De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata impreuna cu trupul, fie in fapte bune, fie in fapte rele.

La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra - a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si va avea un rol foarte important.

Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata viata aceasta. Chiar daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la fapte urate, murdare, care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a intrupat pentru noi anume, ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu in intuneric. Ori diavolii sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata lumea sa mearga pe calea lor, dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in fel de fel de pacate urate - toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga impotriva lui Dumnezeu.

Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne conving pe noi, oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat diavolii ne baga in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar dupa aceea, la judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta rea. Ingerii lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia dintre noi vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate momentele in care ne-am pocait.

Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente cand se caieste ca face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta mustrare de constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa renunte la viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui Dumnezeu.

Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre facute in smerenie si in dragoste.

Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.

La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici rasplata definitiva, pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai cu sufletul lui, ci a facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata universala la sfarsitul istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre bune sau rele.

Ce se intampla cu persoanele care mor, buni sau rai ?
 Ce rol are Biserica noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?

Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.

Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel bogat care se lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si spune Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul a intrat in iad, iar Lazar, saracul necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia care era sub el.

Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care rabda, saracii care sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata mizeria ce este asupra lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de la tara foarte multe persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit -, insa tarani cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si in cursul zilei, care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei care de obicei merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.

De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne ajute, suntem foarte dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa aceasta milostenie nu are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie facuta cu interes, pentru a parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca milostenie. Milostenia care este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta, adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.

Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste, oamenii care ce au fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor; care s-au cait, care s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin spovedanie, pacatele noastre se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte rele de la noi. Se sterg, daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.

Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin la spovedanie tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei pentru pacatele lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa Iisus si suferea. El recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat, nu are nici o vinovatie, pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti pentru faptele lor acolo. Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a facut in viata si marturisirea aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos, l-a invrednicit de acel raspuns din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si saracul Lazar, in ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste judecati, de judecata particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei lumii.

Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de tot felul, pacate trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat, care a intrat si a fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica homosexualitatea, acestea degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si pedeapsa Sodomei si a Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau avorturile, care sunt mari crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va vedea fata lui Dumnezeu la Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul din parabola cu saracul Lazar.

In " Infernul " lui Dante - poate ati citit aceasta carte -, iadul este gandit ca un con urias, un con larg si in frma de palnie, unde cei osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul mai ales foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut constiinta indreptata pe calea cea buna.

In acest " pridvor " al iadului - partea de la suprafata -, a stat poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii si dreptii din Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost ucis inainte de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel profetii cei curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot acolo, pentru ca Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul Mihail cand au fost scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de Mantuitorul Hristos la inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine in rai ! Si, intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se coboara in adancurile iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest " pridvor " al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu au gresit asa de puternic.

In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si faptele bune, faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales rugaciunile de la Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se jertfeste aievea, in chip nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre. De aceea avem Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune si sfintenia trupului. Acestea sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne izbavim de aceasta urgie de la sfarsitul vietii noastre si mai ales de la sfarsitul lumii.

Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu sfintii.

Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o veneram si ne indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte, cum ar fi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore, acesti sfinti, populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de fata. Pentru ca icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o ferestruica pe sfantul pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui Dumnezeu si noi suntem aici si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul coboara aievea, in chip nevazut si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt sincere si daca sunt indreptate cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca sunt multe persoane care se roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri. Adeseori nici nu stie ce rugaciuni a spus.

Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt ascultate pentru ca nu sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta Care stie tot ce facem, stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste cu aceasta prezenta a lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica Domnului. Dar cand mintea noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude nimeni. Bati ca intr-un lemn si nimeni nu-ti raspunde.

Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina. Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor, sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.

Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare, cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar, cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.

Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va fi, Sfantul Apostol Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care spune ca Dumnezeu amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai multi dintre cei pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui Dumnezeu si-si schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui Dumnezeu, ca omul nu este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a intrupat Dumnezeu, ca sa ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi ca sa mostenim vesnicia in lumina, nu in chinuri.

La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului nostru, ce le-am facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care angajeaza pe unii in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste pagini din Noul Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din Sfantul Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii, ne umplem de Duh Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata din rea in buna. Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre patimi, spre stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de osanda.

Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet, pe care o citesc multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste pacatosi din ce in ce mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor, ii influenteaza sa creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti oameni, care vor fi la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara indoiala ca vor avea parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con, acestui iad blestemat. Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au ajutat, care s-au milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au facut fapte bune sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care au facut fapte bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi are trupul sau. Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat asa cum a fost.

De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au curajul... Nu stim daca Toma a pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana Mantuitorului, dar s-a convins ca este acelasi Iisus, Care a fost inainte Invatatorul lor. Asadar oamenii vor ramane si vor razbate prin inviere asa cum au fost in viata pamanteasca, afara de un singur lucru : vor fi transfigurati. Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca materia nu-i mai impiedica. Cum citim in Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra in mijlocul lor, prin usile incuiate, cand ucenicii erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde incepe masa cu cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma in Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.

Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si pacatosi si drepti. Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul este inviat ca prin el sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru viata lor netrebnica, zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor primi direct si corect pretul vietii lor pamantesti.

Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu. A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia, pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.

Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si trupurile bune, ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav, foarte greu, pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad. Vor suferi in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului. Constiinta in acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte prezenta. Iti vin valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te mustra, te doare aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si fapte bune in viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice facute in viata aceasta pamanteasca.

De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte stangace, despre felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu, afland din Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios propria viata pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate. Dar cati isi bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste amenintari, aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara margini din rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea lui Dumnezeu, vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care au murit pentru Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie. Acestui batran dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a fost muncit -, ii smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in loc sa-i blesteme, le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca sfasiati acest trup batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul bucuriei, trupul veseliei, pentru vesnicie "!