"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem:
"Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
POMENILE SI RUGĂCIUNILE
PENTRU CEI ADORMIŢI
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Cultele religioase (adventiştii, baptiştii, evangheliştii,
penticostalii şi martorii lui Iehova) susţin ca pomenile pe care le fac
pentru cei adormiţi creştin ortodocşii nu au nici-un folos. Spun că
morţii pe care-i pomenim noi nu mai mănâncă, colivă, colaci... şi toate
cele ce se împart pentru sufletele lor. În ceea ce afirmă aceste culte
religioase un singur lucru este adevărat: acela că sufletele celor
adormiţi din neamurile noastre nu mănâncă nimic din ceea ce am
pregătit noi la pomană. În schimb ei primesc iertare de păcate în urma
acestor pomeni. Cu fiecare pomenire, parastas, Dumnezeu îi ridică din
starea în care au murit.
Avem ca temei, versete din Biblie care
dovedesc cât se poate de clar că aceste pomeni (parastase) sunt bine
primite, bine plăcute lui Dumnezeu:
► «Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor care
ţi-au răposat» (Tobit 4:17). Ce poate însemna a fi darnic cu pâinea şi
cu vinul decât parastas - pomană???!
► «Sfânt şi cucernic gând a fost că a adus jertfă de curăţie
pentru cei morţi, ca să se slobozească din păcat» (2 Macabei
12:46). Adică, un gând sfânt, pornit dintr-o credinţă dreaptă (creştin
ortodoxă) este acela de a face pomană (jertfă de curăţie) pentru cei
morţi, ca în urma acestor pomeni Dumnezeu să se milostivească de
sufletele celor pomeniţi şi să-i scoată din osânda iadului sau, dacă sunt
în Rai, să le dea mult mai multă lumină. Lumea, tehnica si limbajul au
evoluat si de aceea trebuie sa intelegem ca ceea ce se numea in urma
cu cateva mii de ani, jertfa de curatie (in Tara Sfanta, Israel) acum noi
romanii ii spunem pomana sau parastas.
Intrând la Părintele Mihail de la Valaam, mi-a dat să citesc ceva
ce se numea
„Despre pomenirea morţilor”. Cuvântul se cuvine să
fie dat în întregime:
„Credinţa noastră ortodoxă învaţă că va veni o vreme când îi
vom întâlni pe cei adormiţi şi dragi ai noştri şi vom trăi împreună
cu ei nedespărţiţi, în veci.
Dumnezeu este dragoste neţărmurită şi
nu-i va înstrăina pe cei care au fost uniţi în viaţa aceasta prin
legătura dragostei. Ne vom bucura pururi alături de cei pe care iam
iubit şi împreună cu care am împărtăşit aici bucuriile noastre.
Înţelegând acestea, cu câtă osârdie s-ar cuveni să ne pomenim
morţii!”
În rugăciune, o inimă vorbeşte cu alta. Sfântul Ioan de
Krondstadt spunea:
„Se cuvine să ne rugăm pentru cei adormiţi ca
şi cum am fi noi înşine în chinurile iadului. Trebuie să simţim
suferinţa lor şi să ne rugăm pentru odihna lor la loc luminat, la loc
cu verdeaţă, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.
Predania Sfinţilor Apostoli ne învaţă:
rugaţi-vă unii pentru alţii
(Iacob 5:16).
Rugăciunea Bisericii pentru cei adormiţi are atâta putere,
încât, înălţându-se către cer, ajunge până la tronul Celui atotputernic,
şi, coborându-se până în străfundurile iadului, îi izbăveşte de chinuri
pe cei înlănţuiţi acolo. Ea înnoieşte nemăsurata jertfă de pe Cruce a
Mântuitorului adusă pentru păcatele neamului omenesc. Această rugăciune este unită şi întărită de mijlocirile sfinţilor, cu deosebire de
cea a Maicii Domnului, neobosită apărătoare a creştinilor.
Când Jertfa
fără de sânge a Trupului şi Sângelui Fiului lui Dumnezeu se săvârşeşte
pe Sfânta masă, stau de faţă toate Puterile oştilor cereşti şi soborul
Sfinţilor. Sufletele celor adormiţi care se pomenesc în vremea Sfintei
Liturghii sunt părtaşe împreună cu Îngerii şi cu sfinţii la jertfa
nesângeroasă ce se aduce. De câtă bucurie şi mângâiere sfântă se
umple acel suflet când, pomenit fiind în Biserica lui Dumnezeu, se
înfăţişează înaintea Tronului lui Dumnezeu, împreună cu cetele
Îngerilor şi cu ale Sfinţilor, rugându-se stăruitor pentru iertarea
păcatelor şi pentru răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui
Hristos. Ce bucurie nespusă, ce fericire neţărmurită umple sufletul
atunci când părticica de prescură scoasă pentru el în vremea
Proscomidiei este scufundată laolaltă cu celelalte în Preasfântul Sânge
al Fiului lui Dumnezeu, rostindu-se această rugăciune:
„Spală,
Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele
Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”.
De aceea se cuvine să ne
îngrijim cu osârdie pentru mântuirea celor adormiţi.
Când noi înşine
vom muri, ei se vor ruga în ceasul morţii noastre, mijlocind pentru noi
către Dumnezeu, cu aceeaşi sârguinţă şi dragoste cu care noi ne-am
rugat aici pentru dânşii. Acest lucru ne va fi de mare trebuinţă înaintea
lui Dumnezeu. Cei adormiţi ştiu tot ceea ce făptuim. Aud şi văd când
ne rugăm pentru dânşii, chiar dacă ne-am tăinui la marginile
pământului.
Cu cât mai mult Domnul Însuşi ştie toate acestea!
Faptele
bune şi rugăciunile celor vii pentru cei adormiţi îi mântuiesc şi pe unii,
şi pe ceilalţi, deopotrivă.
„Acolo, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, sufletul omului se
întâlneşte cu toţi cei pentru care s-a rugat şi cărora s-a rugat în
vremea vieţii sale de aici, de pe pământ”.
Câtă mângâiere! Cât de
milostiv este Dumnezeu cu sufletele noastre!
El va trimite să ne
întâmpine, de îndată ce vom pătrunde în tărâmul cel de veci, pe toţi
cei pentru care ne-am rugat. Dar „pentru cei adormiţi care nu sunt
vrednici de mântuire, spune Sfântul Damaschin, Dumnezeu nu
îndeamnă pe nimeni să se roage : nici părinţii, nici soţia sau soţul,
nici rudele, nici prietenii”. Prin ei se împlineşte profeţia:
„nenorociţi sunt adormiţii pentru cei care niciunul dintre cei vii
nu se roagă”. Alături de jertfa fără de sânge, iertarea păcatelor se
primeşte şi prin faptele de milostenie.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Cinstiţi-i pe cei adormiţi cu
pomeni şi cu fapte bune, pentru că acestea îi vor ajuta să se
izbăvească din muncile cele veşnice”. Până la Judecata cea de Apoi a
lui Hristos mai este încă vreme să ne rugăm unii pentru alţii şi să
schimbăm starea celor adormiţi ai noştri. Jertfa fără de sânge adusă
pentru ei îi curăţă de păcate şi îi înalţă la o stare mai bună. Amin.
10-23 noiembrie, 1947”.
Când am terminat de citit foaia, l-am privit uimit pe stareţ. Ochii
săi luminoşi şi limpezi mă iscodeau.
Am înţeles atunci că Părintele
Mihail avea darul înainte-vederii şi îmi cunoştea trecutul.
- Părinte, i-am cerut, spuneţi-mi un cuvânt despre moarte?
- Nu există moarte, mi-a răspuns. Este mai mult o trecere de
la o stare la alta. Pentru mine însumi, viaţa din cealaltă lume este
cu mult mai adevărată decât viaţa mea de aici. Cu cât creştinul
trăieşte mai profund viaţa sa lăuntrică, cu atât este mai rupt de lumea
aceasta şi se apropie împăcat de cealaltă. Când vine sfârşitul îi este
uşor, perdeaua subţire pur şi simplu se mistuie.
- Părinte, putem trăi într-o legătură vie cu cei adormiţi?
- Fără nicio îndoială. Rugăciunile pentru cei adormiţi
statornicesc această legătură. Cei care nu se îngrijesc de ele rup
legătura aceasta de taină şi deznădăjduiesc, ca unii ce sunt lipsiţi
de credinţă. Rugăciunea uneşte, încălzeşte şi întăreşte pe toţi.
Despre păcatul slavei deşarte
Atât de rău este păcatul slavei deşarte, încât dacă ar încerca
cineva să-l descrie cu amănuntul, ar semăna cu acela care încearcă să
măsoare greutatea vântului. Această blestemată răutate a slavei deşarte
nu se arată la om numai când este în viaţă, ci de multe ori şi la trecerea
lui de pe pământ. Ca să înţelegem acest lucru să-l ascultăm pe Sfântul
Ioan Gură de Aur care, în această privinţă. spune:
„Cei cu slava deşartă şi după moarte se măresc în deşert.
De pildă,
cutare murind, a poruncit să fie minunat, să se facă cutare şi cutare
lucru. Şi care sunt oare acestea, pe care cel cu slava deşartă lasă
poruncă să se facă după moarte lui?
Acestea sunt cheltuielile mari şi
de prisos pe care le fac urmaşii lor rubedeniile spre a-l îmbrăca pe el
cu haine noi şi de mult preţ, spre ai pune în deget şi la mâini inel şi
brăţări de aur, încălţăminte din cele mai scumpe în picioare, spre a-l înfăşura în mătăsuri şi spre a-i acoperi faţa cu marame din fir de aur.
Apoi, să-i facă lui sicriu din lemn binemirositor şi care nu putrezeşte
curând şi să-l vopsească cu felurite culori şi să-l îmbrace cu argint şi
ale metale scumpe. Apoi, să-i facă cavou scump, din marmură şi
granit, unde să-i aşeze trupul mort;
împrejurul cavoului să-i facă grilaj de fier
sau de bronz, iar alături sau înlăuntrul
cavoului să-i facă statuie, aşa cum era el
în floarea vârstei şi a fericirii pe pământ.
Şi statuia să fie de marmură sau de bronz
sau din alte materiale de preţ şi să fie
sculptată dea cei mai buni sculptori. Pe
frontiscipiul cavoului, la intrare, să fie
scrise cu slove de aur, numele şi gradul
dregătoriilor pe care le-a avut el în lume,
ca să vadă toţi câţi vor trece pe acolo, că mare şi minunat a fost acesta
ce este îngropat aici.
Acestea şi multe altele de acestea sunt cele ce a rânduit să i se
facă după moarte, omul iubitor de slava veacului de acum.
De vrei să
cunoşti acest adevăr du-te în cimitirele din marile oraşe şi acolo vei
vedea sute şi mii de mărturii de acest fel, care arată că nici în mormânt
nu poate scăpa de patima slavei deşarte şi a iubirii de arătare.
Câte
fapte bune nu ar fi putut face rudeniile unui asemenea om cu banii
cheltuiţi pe aceste lucruri deşarte? Câţi săraci şi goi n-ar fi îmbrăcat şi
câţi flămânzi n-ar fi ajutat?
Şi cât de mare folos n-ar fi adus cu această
milostenie celui trecut prin această
lume, la cele veşnice? Mai ales dacă a
trăit acela în dreapta credinţă şi s-a
spovedit la duhovnic de toate păcatele
sale.
Cimitirul de la Prislop
Bibliografie: Biblia E.I.B.M., Bucuresti, 1994; Serghei Bolsakoff, Sfinti calugari ai
nordului Rusiei, ieroschimonahul Mihail, Ultimul staret de la Valaam, Editura Egumenita
2008.
