31 ianuarie 2013

„Am înţeles că Sfântul Nectarie s-a îndurat de mine, păcătoasa”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Mă numesc Cornelia, sunt din Timişoara şi sunt datoare faţă de Sfântul Nectarie să relatez minunea pe care a făcut-o cu mine în anul 2004.
Eram foarte bolnavă şi mergeam la Catedrala Mitropolitană Timişoara. Acolo am auzit de părintele Ioan Dimitriu. L-am găsit pe părinte la biserica de boli contagioase Pădurea Verde. Părintele, văzându-mă bolnavă şi necăjită, mi-a propus să merg în pelerinaj în Grecia. Până atunci nu mai fusesem niciodată în pelerinaj. M-am hotărât pe loc şi aşa am ajuns pe insula Eghina, la Sfântul Nectarie. Înainte de plecare am considerat că trebuie neapărat să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc. Când am ajuns la Sfântul Nectarie am stat tot grupul la rând, să ne închinăm la sfintele moaşte, după care am citit Acatistul Sfântului Nectarie.
După ce am terminat de citit, am mers la mormântul sfântului, unde am pus urechea, aşa cum se face acolo, şi am ascultat, cu emoţie, paşii bunului Sfânt Nectarie. Apoi am coborât la biserica nouă, care era încă în construcţie. Când am ajuns la racla din biserica nouă, m-am închinat în faţă, apoi pe partea stângă lateral şi când am ajuns lateral dreapta, m-am aşezat pe raclă cu pieptul şi braţele deschise, ca într-o îmbrăţişare. Cu mari emoţii retrăiesc şi acum aceste clipe. Am stat aşa câteva minute, nu ştiu câte pentru că abdomenul meu a început să se contracte foarte tare şi respiraţia, mai ales expiraţia, a devenit foarte puternică. Am auzit apoi câteva cuvinte în limba greacă, pe care n-am fost în stare să le reţin din cauza emoţiilor. N-am ştiut ce să fac şi cum să reacţionez şi dacă am voie să spun cuiva. Am înţeles că Sfântul Nectarie s-a îndurat de mine, păcătoasa.
Când am urcat treptele spre biserica veche eram epuizată, abia am putut urca. Acolo l-am găsit pe părintele Ioan Dimitriu, care văzându-mă a înţeles că Sfântul Nectarie a făcut cu mine una din multele minuni pe care le face cu cei ce merg la el pregătiţi, cu credinţă şi dragoste.

(Cornelia, Timişoara – Eghina, 2004).

                 PE PARINTELE IOAN DIMITRIU IL PUTETI GASI LA TIMISOARA PE STRADA BAADER...ACOLO SLUJESTE LA O FRUMOASA BISERICA CU HRAMUL SFINTEI PARASCKEVA...RIDICATA DE DUMNEALUI...ESTE A 3 BISERICA PE CARE O CONSTRUIESTE....POSTEZ CATEVA FOTOGRAFII FACUTE CU TEL. MOBIL...INTRADEVAR , IL CUNOSC PE PARINTE SI ESTE UN DUHOVNIC FOARTE BUN...SI FOARTE CAUTAT...RUGACIUNILE LUI M-AU AJUTAT DE MULTE ORI...




                                             Icoana sfintei Parascheva din biserica...

                        AM GASIT PE NET SI O POEZIE DEDICATA PARINTELUI...

Parintelui Duhovnic Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor, Timisoara

http://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/parintele-ioan-dumitriu-parohia-tipografilor-118673.html

Cu multa dragoste si dor,
Pentru bunul meu pastor,
Care ma paste an de an,
Parintelui Dumitriu Ioan:

Ii multumesc lui Dumnezeu si-I cant,
Ca mi-a dat in viata un duhovnic sfant
De oameni mult apreciat,
De ingerii din cer laudat,

De Domnul binecuvantat.
Cu infatisare sfanta si cu vocea lui duioasa
Cu smerenie de inger si cu viata cuvioasa,
Tu vezi ca nu e om de rand,

Tu vezi cat e de bun si bland,
Si il iubesti vrand, nevrand.
In el poti avea mereu deplina siguranta,
Oricat ai fi de trist, el iti da spertanta

Si cand te vaiti ca iti este greu,
Cand simti puterea celui rau,
El te indeamna catre Dumnezeu.
Cu el ai bucurie, ai pace si rabdare,

Din orice suferinta, prin el, tu ai scapare,
Cand esti singur si n-ai unde te duce,
Si oricand te afli la rascruce,
El ti-L arata pe Hristos pe cruce.

Acest sfant minunat pierdut printre noi,
Cei nestiutori si ignoranti, orbi si goi.
Inger in trup, preafrumos,
Ce te-ndeamna dragastos

Sa-ti predai viata lui Hristos.
In orice zi si-n orice loc, cu el e sarbatoare
Cu el in orisice ispita ai o nadejde salvatoare,
Vrei mereu cu el sa stai,

Necazurile sa ii dai,
Iar el sa-ti dea adieri din rai.
La sfanta Spovedanie el smerit te-asculta,
Te-ntelege, te priveste cu durere multa,

Si dupa ce-ti da dezlegare,
Primesti o sfanta binecuvantare
Si o calda-mbratisare.
E un izvor preadulce plin de milostivire,

Prin vorba lui domoala si blanda lui privire,
Tu simti caldura lui divina,
Simti cum te-a eliberat de vina
Si cum te-nvaluie-n lumina.

El este pastorul cel minunat si milos,
Care paste turma Imparatului Hristos,
E bunul nostru, bun pastor,
Al nostru sfant ocrotitor

Si bine povatuitor.
Parinte Ioane, cereasca binecuvantare,
Primeste de la noi aceasta mica urare:
La multi ani sa ne traiesti,
Pe noi sa ne calauzesti
Pan’ la portile ceresti !

Luca Ionel

Focul ispitelor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


Un pustnic cu numele Martin a trăit retras în pustie vreme de mai bine de douăzeci şi cinci de ani, petrecând majoritatea timpului său în post aspru şi rugăciune.
Diavolul, veghind neîncetat, voia cu orice preţ să poată dobândi sufletul acestui râvnitor sihastru. Şi, pentru aceasta, el a  trimis la el o femeie care să-l ispitească.
Martin, văzându-se în primejdia de a păcătui, a aprins un foc mare şi şi-a vârât picioarele în el. Dar repede după aceasta, nemaiputând îndura durerea şi usturimile a început a striga: Doamne, dacă nu pot suporta nici măcar acest mic foc pământesc, cum oare voi putea eu să suport focul cel veşnic din temniţele iadului, în care voi fi aruncat daca mă voi lăsa ispitit de diavol?!
Şi astfel a scăpat pustnicul Martin de diavol şi de ale sale ispite.

30 ianuarie 2013

Nicolae Steinhardt - DESPRE JUDECAREA APROAPELUI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



"Acum stiu, am aflat si eu... " de Nicolae Steinhardt

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul devenin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şizgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cumodestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarcecătre aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compensezelipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare aorgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig alorgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.


Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, oricetinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate,desconsiderarea,oricecautatura rea, orice dispret, oricerea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "


28 ianuarie 2013

Icoana Sfantului Gheorghe de la Manastirea Zografu


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...


"Istoria icoanei Sfantului Gheorghe de la Zografu este legata de insusi momentul in care manastirea a fost ctitorita. Trei frati din Ohrida, anume calugarii Moise, Aaron si Ioan, au venit in Sfantul Munte, spre a duce viata retrasa.
In legatura cu hramul viitoarei biserici, ei nu au cazut de acord, caci unul dorea sa fie inchinata Maicii Domnului, altul Sfantului Nicolae, iar celalalt, Marelui Mucenic Gheorghe. Pentru a fi pace, ei au hotarat ca Domnul sa aleaga hramul manastirii.

Astfel, ei au luat lemnul pentru icoana hramului si l-au asezat in Sfantul Altar, nepictat si neatins. Incuind biserica, ei au purces la rugaciune de toata noaptea. In noapte, ei au vazut o lumina puternica izvorand din biserica. A doua zi, ei au gasit icoana zugravita in chip minunat, pe fata acesteia fiind minunat infatisat Sfantul Gheorghe".


http://www.crestinortodox.ro/icoane-facatoare-minuni/icoana-sfantului-gheorghe-la-manastirea-zografu-120079.html

25 ianuarie 2013

Părintele Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



 Publicat de Lucia

Cred ca era inceputul lui '90 atunci cand am pornit sa-l gasesc pe Staretul Paisie. Pe atunci aveam multe probleme de sanatate si auzisem ca rugaciunea Staretului facea minuni. De aceea am socotit ca este spre folosul, atat al sufletului, cat si al trupului meu, sa merg la Panaguda si sa-i cer Staretului sa se roage pentru mine. Auzisem atat de multe lucruri minunate despre el, incat dorinta mea de a-l vedea era foarte mare.
Cand am ajuns la Coliba, l-am gasit inconjurat de inchinatori. M-am asezat si eu si am asteptat pana cand au plecat cei dinaintea mea. Cand mi-a venit randul, eram atat de emotionat, incat simteam ca inima imi sparge pieptul. I-am spus Staretului ca vreau sa-i vorbesc intre patru ochi si atunci m-am dus in chilia sa. Acolo i-am explicat problema mea, iar el s-a rugat pentru mine. Apoi m-a sfatuit sa fac rabdare si sa ma rog mult. De asemena sa ma spovedesc regulat. La un moment dat, i-am spus ca nu eram sigur ca exista Dumnezeu, ca ma indoiesc de existenta Lui. In chilia sa se afla si o soparla, pe care nu o observasem. Staretul mi-a spus: "Tu te indoiesti de existenta lui Dumnezeu. Ia sa intrebam pe aceasta soparla:Ia spune-mi, exista Dumnezeu?" Si, o! minune, soparla a raspuns afirmativ, clatinand din cap, dupa care a plecat in coltul chiliei. Prin aceastat Staretul a vrut sa ma intareasca in credinta. Aceasta intamplare arata ca Parintele Paisie nu vorbea numai cu oamenii, ci si cu animalele. Atat de mari erau harismele pe care i le daruise Dumnezeu!


"In vara anului 1992 l-am intalnit pe Staretul Paisie:

-Gheronda, ce influenta va avea Comunitatea Europeana asupra Greciei?
-Asculta! In America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul sau si astfel s-a facut acolo un covor din petice. In Comunitatea Europeana insa, tarile care intra sunt covoare gata tesute. Iar aceste covoare, oricat ai incerca sa le unesti, niciodata nu se vor putea potrivi. Asadar, nu te teme de urmarile nefaste venite din partea Comunitatii Europene. Tarile Europei nu se vor putea uni deplin incat sa ne poata vatama."

PAPATZIMOS ATANASIE, Stavros-Tesalonic

"De origine sunt din Capadocia, iar bunica mea este chiar din Farasa, satul in care s-a nascut Parintele Paisie. Cealalta bunica a mea este din Cezareea. Avem asadar radacini comune cu Staretul Paisie. Fiindca oamenii din acele parti sufera mult, mai ales acum cand se afla sub ocupatia turceasca, il intrebam mereu pe Staret ce se va intampla cu Turcia si cu elenismul.
Odata, am mers la Staret impreuna cu un prieten de-al meu. Cand am ajuns acolo, l-am intrebat:
-Gheronda, suntem din Alexandropolis. Oare ne va prinde si pe noi furtuna?
-Asculta! Turcii nu vor intra in Alexandropolis. Vor face Greciei numai o provocare, depasind granitele maritime. Noi insa vom suferi de foame. Aceasta furtuna va dura cateva luni de zile.
-Gheronda, cum imi voi da seama ca razboiul se apropie?
-Cand vei auzi la televizor de mutarea granitelor maritime, atunci va veni si razboiul.
-Si care state vor participa la acest razboi?
-Asculta, dupa provocarea turcilor, rusii vor cobori in stramtori, dar nu ca sa ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insa, fara sa vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca se apere stramtorile, care au importanta strategica, vor concentra acolo si alte forte. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte tari ale Europei, Anglia, Franta, Italia si inca cinci-sase state ale Uniunii Europene vor vedea ca Rusia va ocupa teritorii si isi vor spune:"Nu mergem si noi acolo ca sa luam niste teritorii?" Toti insa vor dori "partea leului". Si astfel vor intra si europenii in razboi.
-Noi ce vom face? Armata greceasca va lua parte la acest razboi?
-Nu. Guvernul va hotari sa nu trimita armata. Trupele grecesti vor pazi doar granitele. Faptul ca ele nu vor lua parte la acest razboi va fi pentru noi o mare binecuvantare a lui Dumnezeu. Caci cei care vor participa la razboi se vor pierde...Atunci, fiindca grecii se vor infricosa, multi se vor intoarce la Biserica, la Dumnezeu si se vor pocai. Si, pentru ca va exista pocainta, grecii nu vor pati nimic rau. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va intoarce catre Biserica, catre monahism si vor incepe sa se roage. Multi turci se vor boteza crestini. Atunci imparatul Constantin va mijloci ca orasul Constantinopol sa fie dat grecilor. Acest imparat este evlavios, este bun.
-Gheronda, ne vor da Cetatea Constantinopolului noua?
-Ne-o vor da nu pentru ca vor voi, ci pentru ca aceasta solutie va servi intereselor lor. Dar acestea pe care ti le spun acum sa nu le spui nimanui, caci te vor cerde nebun. Pentru ca acum inca nu a venit timpul pentru acestea. "
Aceasta discutie cu Staretul a avut loc în 1991, când înca slujeam în armata..
Alta data, Staretul mi-a spus: Guvernarea cetatii de catre greci va fi atât militara cât si politica".
Am cunoscut trei ofiteri care mersesera la Staret. Unul dintre ei mi-a spus: "Staretul Paisie mi-a spus ca voi fi conducatorul unitatii militare din Constantinopol". Celorlalti doi însa nu le-a spus nimic.
Odata un grup de închinatori a mers la Staret. Unul dintre ei studia arhitecatura la Politehnica din Xanthi. La un moment dat, Staretul s-a întors catre el si i-a spus, desi îl vedea pentru prima oara. "Tu, ca arhitect, vei participa la construirea Cetatii, deoarece Constantinopolul va fi construit sin nou". Aceasta a spus-o aratându-l cu degetul în fata tuturor. Apoi s-a întors catre mine si mi-a spus:" Si tu Anestis, vei merge în cetate. Amândoi veti merge - si a aratat catre mine si prietenul meu - dar cu alt scop". Însa nu mi-a aratat scopul. Dupa aceasta, mi-a venit dorinta de a învata limba turca.
Alta data, când am mers la Panaguda, s-a întâmplat sa fie acolo un fost musulman din Tracia. L-am luat de-o parte si la-m întrebat:
-Tu cum de ai venit la Staret?
- Parintele Paisie a savârsit o minune foarte mare cu noi si s-a îngrisit sa ne botezam.
Într-o alta vizita la coliba Staretului, l-am gasit iar acolo pe musulman, care se numea Stravos. Atunci Staretul ne-a descoperit din nou cele ce se vor petrece cu Constantinopolul. Când Parintele Paisie ne-a spus ca Grecia va suferi de foame, domnul Stravos l-a întrebat:
- Gheronda, sa pastrez un sac de faina ca sa pot trece acea perioada grea si sa nu flamânzeasca copii?
- Nu. Sa nu pastrezi, deoarece vecinul tau va avea faina si iti va da si tie.
Si astfel, Staretul a proorocit cine va fi cel care îl va ajuta pe domnul Starvos îm perioada de foame. Aceasta desigur, va fi la tara, noi însa, care traim la orase, vom fi mai saraci. De aceea, Staretul ne spunea: "Sa aveti unteren mic si sa-l cultivati! Astfel veti putea ajuta pe altii care nu vor avea ce sa manânce".

MAVROKEFALOS ANESTIS, profesor de educatie fizica, Alexandropolis

"In vara anului 1991 am mers la chilia Panaguda impreuna cu niste colegi de-ai mei, politisti. Acolo l-am intrebat pe Staretul Paisie despre diferite subiecte nationale si mai ales despre nenumaratele provocari venite din partea turcilor. Atunci el ne-a raspuns:
"Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupa atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci si îi cor casapi. Asa cum rupi o coala de hârtie tot asa va fi sfâsiata Turcia. O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de catre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început pregatirea marelui razboi care va urma. .Dupa destramarea Turciei, Rusia, va continua razboiul pâna va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lânga Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6 luni. Rusia însa nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor începe sa aduca trupe pentru ai ataca pe rusi.
Razboiul care va izbucni va fi mondial si in cele din urma vor pierde rusii. Se va varsa mult sânge. Marile orase vor deveni ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest razboi. Toti cei din jurul nostru se vor sfâsia unii pe altii, însa noi vom sta de-o parte."
A doua întâlnire a fost in vara anului 1992. Pe atunci eram înca politist. Am întrebat iarasi despre problemele nationale si am primit acelasi raspuns. Când am plecat Staretul mi-a spus: "Eii, stai aici! Unde mergi? Aici vei ramâne". Stia ca mai târziu aveam sa devin monah.
MOHAH AGHIORIT

"Acestia au un plan sa faca drumuri ca sa vina aici, in Sfantul Munte, turisti. Atunci calugarii se vor obosi mult din pricina primirii de straini. Apoi le vor spune:Sa facem un hotel, ca sa nu va mai osteniti. Iar calugarii vor accepta. Dupa aceea, le vor da bani pentru restaurarea bisericilor, dar le vor spune:Acum nu mai puteti arde lumanari si tamaie, caci v-am dat atatia bani pentru restaurarea lor. Alegeti-va un loc de pe teritoriul manastirii ca sa va zidim o alta biserica. Apoi vor pune si un paznic cu barba si cu rasa care sa-si aiba femeia in Uranopolis...Vor face din Sfantul Munte muzeu...
Nu spun ca va ingadui aceasta Maica Domnului, dar acesta este planul lor. Si deja sunt cativa care doresc aceasta...Calugari, auzi? Dar ultimul cuvant de spus il are Maica Domnului. Daca nu se vor cuminti, vor primi si alta palma.

- Gheronda, astazi exista atat de multi oameni, milioane intregi, care nu-L cunosc pe Hristos. Ce se va intampla cu acestia?
- Se vor petrece niste lucruri care vor zgudui popoarele. Nu va fi a Doua Venire, ci va fi o interventie dumnezeiasca. Oamenii vor cauta apoi pe cineva care sa le vorbeasca despre Hristos.Te vor trage de mana si iti vor spune:Stai putin ca sa-mi vorbesti despre Hristos!"

ATANASIE RAKOVALIS,Tesalonic

22 ianuarie 2013

Peri si Ingerul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos,,,




Am gasit aceasta povestioara spusa de Sfantul Teofan , fiicei lui duhovnicesti, in cartea "Cum sa dobandim o viata duhovniceasca".
M-a impresionat.
Sa fie spre folosul celor, care nu stiu cat de important este sa-si planga pacatele.
"Peri era un duh care a fost inselat si a cazut de la Dumnezeu, dar care si-a revenit si s-a intors in Cer. Dar cand a ajuns la portile Cerului, le-a gasit inchise. Ingerul care le pazea i-a spus :" Sa nadajduim ca vei putea intra,dar adu un dar scump."
Peri zbura pe pamant.
El a vazut un razboi. Un soldat viteaz era pe moarte, si in lacrimile mortii el se ruga lui Dumnezeu pentru tara sa.
Peri a luat o lacrima si a dus-o la Cer. Totusi, portile nu s-au deschis. Ingerul i-a spus: "Este un dar frumos, dar nu-ti poate deschide portile Cerului."
Asta inseamna ca toate virtutile de obste sunt bune, dar ele singure nu pot duce la Cer.
Peri zbura inapoi spre pamant. El a vazut o molima mare. Un barbat frumos murea. Logodnica lui il ingrijea cu daruire, dar ea insasi se molipsi. Abia inchisese ochii logodnicului si cazu si ea moarta pe pieptul lui. In ochi avea lacrimi. Peri a luat una si a adus-o, dar portile Cerului au ramas tot inchise.
Ingerul i-a spus atunci: Este un dar frumos, dar nici asta inca nu-ti poate deschide portile Cerului!
Asta inseamn ca numai virtutile care se manifesta in familie nu-l pot duce pe om la Cer.
" Mai cauta ! Inca este nadejde".
Peri s-a intors din nou pe pamant si gasit pe cineva care se pocaia.
El a luat o lacrima si a adus-o.
Pe cand se apropia de Cer, portile ii erau deja deschise.
Astfel ada, daca vrei, asemenea lacrimi lui Dumnezeu.
Se face bucurie in cer pentru ca omul varsa lacrimi si se pocaieste, simtindu-si pacatosenia.
Aceasta este pentru noi calea cea mai demna de incredere.
Pocaiti-va si credeti in Evanghelie ( Marcu 1,15 ).
Dumnezeu sa te binecuvinteze!"

CREDINTA CARE VINDECA: DESPRE SUFERINTA

 "Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Incă din copilarie
mă întreb la ce serveste suferinta si nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă si pentru cei care nu suferă, suferinta este în acelasi timp o realitate, o problemă si o taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reusit să o rezolve, suferinta rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferintă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferintă. Ce putem face ca să nu suferim? Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un ,sfârsit crestinesc vietii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace si răspuns bun la înfricosătoarea judecată a lui Hristos, să cerem".
CITESTE MAI DEPARTE...CLIK PE LINCUL CE URMEAZA..

CREDINTA CARE VINDECA: DESPRE SUFERINTA


PILDE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..
http://youtu.be/vm_jHeZrlC8


Un tânăr crescut într-o familie de sectanti a fost botezat în Biserica Ortodoxă. Îi plăceau slujbele, îi plăceau cărtile duhovnicesti, dar nu vroia să se spovedească. Rămăsese cu o îndoială, nu credea că prin Taina Spovedaniei se iartă păcatele. Cădea în păcatul curviei destul de des, dar, după ce păcătuia, se ruga la Dumnezeu să îl ierte.
Si tot asa s-a întâmplat vreme de câteva luni. Odată i s-a arătat un drac care i-a spus:
- Nu ti-e rusine să te mai rogi, după ce păcătuiesti atât? Ce, crezi că Dumnezeu e orb, că nu vede cât de desfrânat esti?
Tânărul i-a răspuns:
- Ba vede, si tot asa vede si pocăinta mea. Si până o să mor, o să îi cer iertare pentru fiecare din căderile mele...
- Să îi ceri, că degeaba îi ceri... a spus dracul, dispărând.
Speriat, tânărul s-a dus la biserică, să vorbească cu un preot. După ce a ascultat întâmplarea, preotul i-a spus:
- Degeaba Îi ceri lui Dumnezeu să te ierte dacă nu vrei să întelegi că păcatele săvârsite după Botez se iartă prin Taina Spovedaniei. Dacă nu te spovedesti, nu ti se iartă. Abia după spovedanie sufletul are puterea de a birui păcatul. Altfel, bunăvointa sufletului de a se îndrepta este repede îngenuncheată de diavol.
După ce tânărul s-a spovedit, dracul i s-a arătat iar:
- Te-a iertat Dumnezeu, dar iarăsi o să te dobor. Si iarăsi o să te spovedesti, si iarăsi o să te dobor.
Tânărul i-a spus:
- Asa să fie până pe patul de moarte, iar să cad, si iar să mă spovedesc, si tot nu o să mă dau bătut. Dar cred lui Dumnezeu că îl va lumina pe duhovnic să îmi dea sfaturile si canonul potrivit pentru a mă vindeca, si că mă va întări să nu mai cad în cursele tale.
Si dracul i-a zis:
- Nu te voi mai ispiti atunci, ca să nu îti agonisesti cunună.
Si de atunci, tânărul a dus cum trebuie războiul duhovnicesc. Alerga la duhovnic imediat ce vreo ispită îi întuneca mintea. Si nu astepta să păcătuiască cu trupul pentru a se spovedi.

Patericul mirenilor

19 ianuarie 2013

Dragostea Domnului


Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:



-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului



SFATURI BUNE!

 

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



Un creştin şi-a întrebat duhovnicul:
- Părinte, când fac multă mâncare, în două-trei zile mă satur de ea. Şi vreau să dau la săraci ce rămâne, şi pentru mine să gătesc altceva. Cum vi se pare treaba asta?
- Dacă o dai la săraci numai ca să nu o arunci, nu e bine. Săracii nu sunt coşul tău de gunoi. Mâncarea, dacă nu s-a stricat, trebuie mâncată.
Altfel, dacă gătim numai mâncăruri care ne stârnesc patima îmbuibării şi dacă trăim ca să mâncăm, nu e bine.

Te gândeşti la săraci?
Foarte bine: cum ai terminat de gătit, du-le şi lor. Dar nu le duce abia când tu însuţi te-ai plictisit de aceeaşi mâncare. Pentru ei e bine şi aşa, că îşi astâmpără foamea. Dar ţie nu îţi este de folos, îţi adapă patimile.AMIN!


Aici gasiti multe sfaturi pentru suflet...Doamne ajuta!
http://cenaclulluminalina.ro/index.php/ortodoxie/102-margaritare-duhovnicesti
 Fericiţi sunt ochii pe care omul din princina smerniei nu îndrăzneşte să-i ridice spre Dumnezeu.

• Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

• Omul care poate să facă binele şi nu-l face, este o fiinţă josnică. A nu da săracului din cele ce răman peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia. Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.

• Să nu-ţi fie teamă de nimeni, aşa ca de tine însuţi.

• Sileşte-te să te cunoşti pe tine însuţi şi atunci vei cunoaşte multe. Cine îşi vede păcatele, va vedea pacea.

• Nu-i nimic mai bun decât să-ţi cunoşti neputinţa şi necunoştinţa.

• Pentru ca să ne cunoaştem pe noi înşine, trebuie să ne chemăm în fiecare zi la judecată sufletul nostru şi să-i cerem socoteală de purtarea lui. Să nu adormi înainte de cugeta la păcatele pe care le-ai săvârşit în cursul zilei.

• Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace.

• Unirea păcii nu trebuie căutată numai între oameni, ci şi în trupul tău şi în dudhul tău şi în sufletul tău.

• De nu te vei face împărat asupra poftelor şi gândurilor tale, nu vei moşteni Împărăţia Cerurilor.

• De îndată ce ocara îţi aprinde inima, adu-ţi aminte de Hristos şi de rănile Lui, gândeşte-te că suferinţele ce le rabzi tu sunt nemărginit mai mici decât suferinţele lui Hristos, şi atunci se va stinge ca şi cu o apă, scârba ta.

• E mai bine să suferi răul decât să fii pricina răului.

• Să nu ai duşmănie împotriva nici unui om, fie el şi rău, altfel rugăciunea ta nu va fi plăcută lui Dumnezeu. Cum vei spune: „Doamne miluieşte” dacă tu nu miluieşti.

• Fericit este acela care poate spune cu Sfântul Grigorie de Nissa: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alţii”.

• Oare pentru o pasăre sunt grele aripile cu care zboară prin aer? Nu. Tot astfel şi penru adevăratul creştin nu sunt grele poruncile lui Hristos, prin săvârşirea cărora sufletul nostru întraripându-se zboară la cer.

• Fericit nu este cel ce începe bine, ci cel ce termină bine nevoinţa sa.

• Dacă-ţi vei aduce totdeauna aminte de slăbiciunea ta, atunci niciodată nu vei călca hotarul vegherii. Cu un singur gând necuviincios poţi pierde 100 de ani pe ogorul mântuirii.

• Îprieteneşte-te în aşa măsură cu smerenia, încât fără de ea nicidecum să nu gândeşti, să nu vorbeşti şi să nu faci ceva. Iubeşte smerenia pe care o iubeşte Dumnezeu. La oameni e cinstită bogăţia, iar la Dumnezeu e cinstit sufletul smerit. (Sf Isaac Sirul).

• Fericiţi sunt ochii pe care omul din princina smerniei nu îndrăzneşte să-i ridice spre Dumnezeu.

• Iubeşte smerenia! Ea îţi va descoperi toate păcatele tale.

• Ferice de omul care se socoteşte mai rău decât toţi şi nu cade în deznădejde. Fericiţi sunt aceia care neîncetat îşi văd păcatele lor. Cine îşi aduce aminte de păcatele sale, repede dobândeşte smerenia.

• Fericit este acela care se smereşte pe sine întru toate, că acela se va înălţa.

• Tu ai înşirat la spovedanie toate mărunţişurile, dar ceea ce este mai important ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate, nu ai recunoscut şi nu ţi-ai notat că:

- tu nu-l iubeşti pe Dumnezeu,

- îl urăşti pe aproapele,

- nu crezi în cele ce spune cuvântul lui Dumnezeu,

- eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate intră toată prăpastia de răutăţi şi toată corupţia noastră sufletească.

• Cine vrea să fie auzit de Dumnezeu în rugăciunile sale, acela trebuie să-l asculte pe Dumnezeu în poruncile sale.

• Roagă-te lui Dumnezeu ca şi când L-ai vedea, pentru că El precis te vede. (Avva Nistor).

• Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua care ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le în decursul zilei.

Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta.

Rugăciunea de dimineaţă pentru om este întocmai ca roua de dimineaţă pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moara, care macină în restul zilei grău sau neghină.

Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineaţă grâu pentru ca vrăşmaşul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe aşa fel încât ea să ne poată duce câtre ziua veşnică, iar nu către noaptea veşnică.

Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!

Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.

• Lepădarea de lume înseamnă lepădarea de patimile lumii, nu de lume care e creaţia lui Dumnezeu.

• Trebuie să ne învăţăm mai întâi a tăcea: „Cine nu ştie să tacă, nu ştie nici să vorbească”. Cuvântul pentru care se poate părăsi tăcerea, trebuie să fie foarte ziditor de suflet.

• Un cuvânt bun şi numai cel bun este asemenea argintului, iar tăcerea asemenea aurului.

• Tot ce e nedrept, tot ce e mincinos, va pieri mai devreme sau mai târziu. Numai adevărul nu se sperie de timp, numai adevărul petrece ăn veac.

• Mai bine este să suferi un necaz pentru adevăr, decât să spui o minciună. Un cuvânt rău îi face răi şi pe cei buni, iar un cuvânt bun şi pe cei răi îi face buni.

• Limba este un mic mădular, dar pricinuieşte multe şi mari nenorociri, ea este îngrădită cu două garduri, adică cu dinţii şi buzele, dar foarte lesne le rupe şi scapă.

• Gândeşte-te bine dacă cuvântul pe care-l răspândeşti în lume va fi spre binele tău şi al altora, cuvânt care, oricât de mic şi neînsemnat s-ar părea, va trăi până la Judecata din urmă, unde va sta înainte spre mărturie, pentru tine sau împotriva ta.

• Nu-ţi deschide gura ta pentru râs; acesta este semnul unui suflet risipit şi negrijuliu, străin de frica lui Dumnezeu.

• Nu te mândri omule, tu fiind praf şi pulbere. Teme-te şi fugi nu numai de mândrie, ci şi de tot ce duce la ea şi mai ales de slava deşartă.

• Fericit este acela care are în faţa ochilor, ziua şi noaptea, ieşirea sufletului din trup şi care urăşte mândria şi minciuna.

• E mai bine să fii un păcătos smerit, decât un drept mândru.

• Trăieşte, gândindu-te că viaţa ta se va sfârşi curând şi că tu nu eşti legat de această viaţă. Trăieşte, gândindu-te la veşnicia care va urma acestei vremelnice vieţi şi vei trăi creştineşte. Trăieşte în aşa fel ca şi cum ar trebui să mori astăzi. Lucrează în aşa fel ca şi cum ar trebui să trăieşti veşnic! Preţuieşte vremea! Ea mai scumpă decăt aurul.

• Adu-ţi aminte de dreapta judecată a lui Dumnezeu, ca să te înspaimântezi, dar nu uita nici milostivirea Lui, ca să nu cazi în deznădejde. Doctorul ceresc nu are bolnavi de nevindecat.

• Gândeşte-te în fiecare dimineaţă când te trezeşti din pat că trebuie să dai răspuns lui Dumnezeu de toate faptele tale şi nu vei păcătui în faţa Lui, ci frica de Dumnezeu se va sălăşlui în tine. Ţine minte ca tot ce faci, să faci ca şi cum în clipa aceea ar trebui să treci în veşnicie la Judecata lui Dumnezeu. Sileşte-te să te faci acum înaintea lui Dumnezeu aşa cum doreşti să te înfăţişezi la judecată. Nu vei aduce nici un fel de comoară pământească la înfricoşata judecată, în afară de aceea pe care o vei da săracului.

• E cu neputinţă să ne uităm cu un ochi la pămâmt şi cu altul la cer. Nu nădăjdui să capeţi cerul gratis fără să trăieşti o viaţă vrednică de cer.

• Cei ce nu aşteaptă viaţa veşnică sunt morţi încă din această viaţă.

• Să ne ostenim puţin pentru ca să ne odihnim veşnic. Să nu căutăm aici odihnă, pentru ca să o dobândim veşnic în ceruri. Căci nimeni nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu din cer dacă nu are Împărăţia lui Dumnezeu în inimă. Adu-ţi aminte în fiecare clipă de Împârâţia Cerurilor pentru ca amintirea ei să atragă puţin câte puţin spre căutarea ei.

• Umblă pe pământ, dar vieţuirea să ţi-o ai în ceruri. Îndreaptă-ţi privirea în jos, iar sufletul în sus!

• Cine are mintea legată de vreun lucru pământesc, acela nu-L iubeşte pe Dumnezeu. Precum două suflete nu pot însufleţi un singur trup, tot astfel două iubiri – iubirea de Dumnezeu şi iubirea de lume – nu pot însufleţi un singur suflet.

• Iubeşte totul în Dumnezeu şi în toate iubeşte-L numai pe Dumnezeu.

• Nu-l osândi pe aproapele, tu îi cunoşti doar păcatul, dar pocăinţa lui nu i-o ştii. Să nu osândim pe nimeni ca să nu fim osândiţi.

• Prietenului care greşeşte aminteşte-i de judecata lui Dumnezeu. Cu aceasta vei aduce şi lui un folos şi totodată şi ţie.

• Nu gândi rău de nimeni. Când vei vedea sau vei auzi rău de fratele tău atunci pecetluieşte-ţi gura cu tăcere şi suspină pentru el către Dumnezeu să-l îndrepteze şi să te rogi şi pentru tine ca să nu cazi în acelaşi viciu.

• Omul bun îi vede pe toţi oamenii buni, iar cel rău şi viclean învinuieşte, osândeşte şi vorbeşte de rău nu numai pe cei ce merg strâmb, ci şi pe cei ce merg drept.

• Smulge gândurile rele din inimă şi cugetă la poruncile lui Dumnezeu care opresc această lucrare rea.

• În lupta cu păcatul, cere ajutorul Aceluia, Care a spus: „fără Mine nu puteţi face nimic (bun)” (Ioan 15, 5) şi vei ieşi biruitor în luptă. Căci sufletul poate să se împotrivească păcatului, dar nu se poate dezrădăcina răul fără ajutorul lui Dumnezeu.

• Cine nu urăşte păcatul, chiar de nu va face păcatul se numără cu păcătoşii. Fugi chiar de cele mai mici păcate, pentru că cel ce nu se îndepărtează de cele mici. Negreşit că va cădea şi în cele mai mari şi mai grele.

• Cel ce traieşte în păcate nu se deosebeşte cu nimic de cei morţi.

• Să nu faci rău nici chiar în glumă, fiindcă se întâmplă ca cineva să facă de la început răul în glumă, iar mai târziu să fie atras de rău chiar glumind.

• De nimeni nu se apropie satana, aşa de lesne, ca de cel ce trăieşte în trândăvie şi lene.

• Priveşte la fiecare lucru al vieţii ca la un pas spre cer sau spre iad. Viaţa este un dar dumnezeiesc.

• Creştin să fii, iar nu numai să pari! Iată una din principalele tale pravile. Numele de creştin fără o viaţă creştinească este o făţărnicie. Creştin este acela care, cât este cu putinţă omului, Îl imită pe Domnul Hristos: prin cuvinte, prin fapte şi prin gânduri. Pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu să ai simplitate.

• Adevăratul creştin poate să-şi spună cu o bucurie plină de îndrăzneală chiar în pragul morţii care se apropie de el: „Unde îţi este, moarte, boldul tău?” (Corinteni 15,5).

• E cu neputinţă să domnească cineva peste patimile altora, dacă el nu şi le-a biruit pe ale sale propii.

• Nu numai purtarea în pântece te face mamă, ci şi o bună educaţie creştinească a copiilor. Cel dintâi cuvânt pe care îl spui copilului trebuie să fie despre Dumnezeu, fiinţa căreia i-a dăruit cel dintâi zâmbet.

• Aşa cum într-o apă limpede se vede mai bine soarele, decât într-o apă tulbure şi cu valuri, tot astfel Soarele veşnic şi dumnezeiesc se cunoaşte mai bine în linişte şi în pace prin credinţă şi prin ochiul minţii, decât în nelinişti şi în zgomotul lumii.

• Dacă ne împotrivim cu râvnă gândurilor, atunci lupta cu ele ne împleteşte cununi cu atăt mai luminoase.

• Aşa cumm nu ţii o scorpie în sân, tot aşa să nu ţii un gând rău în inima ta.

• Ferice de cel ce luptă duhovniceşte cu gândurile, lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti, care este Iisus.

Armă mai puternică în cer şi pe pământ împotriva diavolului, ca numele lui Iisus nu este, ne asigură Sfântul Ioan Scărarul. Aceste este temeiul rugaciunii neîncetate. Numai pe această Piatră unghiulară a fiinţei se poate găsi şi clădi pacea lăuntrică a omului, pacea pe care a dat-o Iisus. Unica greutate este că: pentru a câştiga pe Iisus, pe toate celelalte trebuie să le socoteşti "gunoaie".

• Un om de ştiinţă necredincios intră odată în casa unui astronom la care văzu un foarte frumnos glob al cerului şi, uimit, îl întreabă:

- Cine l-a făcut?

- Nimeni!

- Cum „nimeni”?

- Da, nimeni! S-a făcut aşa..., singur, din întâmplare. Şi când omul de ştiinţă, omul raţiunii, era să se supere că era luat în bătaie de joc, astronomul îi mai zise:

- Vezi, dumneata nu poţi concepe ca un simplu glob de hârtie să se facă singur, dar admiţi că universul întreg e rezultatul întâmplării. Legile universului nu sunt legile întâmplării, ci ale Legiuitorului. Existenţa universului e argumnetul existenţei lui Dumnezeu. Universul fără Dumnezeu nu are explicaţie.

Iată, prietene, o constrângere raţională la normal!

• Pentru aceasta ne-am născut în lumea aceasta „ca să învăţăm a ne desprinde de ea”.

• Trăirea în prezenţa vie a lui Dumnezeu Iisus ne aduce şi alte daruri; ne uneşte duhovniceşte cu toţi nevoitorii care mai înainte de noi au mântuirea şi le câştigăm şi rugăciunile şi rudenia spirituală.

• Ce spun marii Părinţi? De câte ori loveşti în cineva, fie cu vorba, de câte ori judeci un frate, să ştii că nu te poţi ruga. Rugăciunea ta nu-i primită, nu-i ascultată de Dumnezeu, ci este lepădată.

• Legăturile pe care le poate face satana supra omului sunt de necrezut de tari, de aceea şi încurcăturile ce le vom avea în vămile văzduhului sunt extraordinare dacă nu ne descâlcim mintea din cursele lui. De puterea diavolului se scapă cu ajutorul lui Dumnezeu, cu puterea Domnului Hristos: „Fără Mine nimic nu puteţi face” în privinţa izbăvirii de diavol (Ioan 15, 5). Prin vămi trec toţi, afară de cei aprinşi de focul Sfântului Duh încă din lumea aceasta. Cei care trăiesc în Duhul lui Dumnezeu, în vremea vămilor trec prin ele ca o flacără şi sunt asistaţi de îngeri.

16 ianuarie 2013

Flori din Gradina Maicii Domnului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...



- de Cuviosul Paisie Aghioritul

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh

Mult mă mustră conştiinţa pentru că nu mi-am făcut însemnări în amănunt despre virtuoşii părinţi, care au trăit acum, în ultimii ani, despre care mi-au povestit evlavioşii bătrâni pe vremea când eram monah începător; după cum, deopotrivă, şi în continuare, pentru marea mea nepăsare de a nu păstra, fie şi în memoria mea, acele fapte dumnezeieşti pe care le-au trăit acei bătrânei sfinţi şi pe care mi le-au povestit cu multă simplitate, ca să mă ajute duhovniceşte.

Părinţii acelei vremi aveau multă credinţă şi simplitate şi cei mai mulţi erau cu puţină carte, dar fiindcă aveau smerenie şi duh de nevoinţă, primeau mereu iluminarea dumnezeiască; pe când în vremea noastră, când s-au înmulţit cunoştinţele, din păcate, raţiunea a zdruncinat din temelii credinţa oamenilor şi a umplut sufletele de semne de întrebare şi de îndoieli. Aşadar, firesc este să ne lipsim şi de minuni, deoarece minunea se trăieşte şi nu se explică prin raţiune.

Duhul acesta foarte lumesc ce îl stăpâneşte pe omul contemporan, care şi-a întors toată străduinţa spre a trăi mai bine, cu mai mult confort şi mai puţină osteneală, din păcate a influenţat şi pe cei mai mulţi oameni duhovniceşti, care se străduiesc şi ei să se sfinţească cu mai puţină osteneală lucru ce nu se poate niciodată, pentru că Sfinţii au dat sânge şi au luat Duh". Deşi ne bucurăm astăzi pentru această întoarcere mare spre Sfinţii Părinţi şi monahism şi admirăm pe tinerii vrednici ce se afierosesc cu totul acestora, în acelaşi timp însă ne şi doare, deoarece ne temem ca să nu vedem că tot acest material bun să nu găsească aluatul duhovnicesc potrivit, şi astfel această plămadă duhovnicească să nu crească, ci să ajungă ca pâinea necrescută.

Chiar şi până acum 20 de ani se putea afla încă simplitatea ce cuprindea toată Grădina Maicii Domnului, şi acel parfum al simplităţii Păriinţilor aduna pe oamenii evlavioşi, ce se asemănau albinelor, şi îi hrăneau. Iar aceştia duceau şi altora din această binecuvântare duhovnicească, spre a se folosi. Pe oriunde ai fi trecut auzeai povestindu-se minuni şi fapte cereşti, într-un mod foarte simplu, pentru că Părinţii le considerau foarte fireşti.

Trăind aşadar în această atmosferă duhovnicească a harului, niciodată nu ţi-ar fi trecut gândul îndoielii pentru cele ce le-ai fi auzit, pentru că şi tu ai fi văzut ceva din acestea. Dar nici nu ţi-ar fi trecut gândul ca să însemnezi, sau să ţii în amintirea ta acele fapte dumnezeieşti pentru urmaşi, deoarece credeai că acea stare patristică va continua. De unde să ştii că după câţiva ani cea mai multă lume se va desfigura de multa cultură - deoarece învaţă cu duhul ateismului şi nu cu Duhul lui Dumnezeu, ca să sfinţească şi instruirea exterioară - şi necredinţa va ajunge până la punctul încât minunile se vor considera basme ale vremii de demult? Fireşte, când medicul este ateu, oricâte consultaţii ar face unui Sfânt cu mijloace ştiinţifice (raze etc), nu va putea distinge harul lui Dumnezeu. Pe când, dacă el însuşi va avea sfinţenie, va vedea cum iradiază harul dumnezeiesc.

Ca să dau o imagine mai vie a harului şi ca cititorii să înţeleagă mai bine duhul Părinţilor ce stăpânea acum câţiva ani, am considerat că e bine să redau, ca pilde, câteva întâmplări ale bătrânilor simpli ai epocii aceleia.

Când eram începător la Mănăstirea Esfigmenu, Cuviosul bătrân Dorotei mi-a povestit că la bolniţă venea şi ajuta un bătrânel cu atâta simplitate încât credea că înălţarea - ce o serbează Mănăstirea - este o mare Sfântă, ca Sfânta Varvara şi, când se ruga cu metaniile, zicea: Sfântă înălţare, roagă-te pentru noi!" într-o zi a venit la bolniţă un frate bolnav şi deoarece nu exista nici o mân-care mai întăritoare, bătrânelul a coborât repede-repede scările, a mers la subsol şi de la fereastra ce privea spre mare, întinzându-şi mâinile a spus: Sfânta mea înălţare, dă-mi un peştişor pentru fratele!" Şi, o minune! - un peşte mare a sărit în mâinile lui. L-a luat foarte firesc - ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic - şi bucuros l-a pregătit, ca să întărească pe fratele.

Acelaşi Bătrân mi-a povestit şi despre un alt monah (mi se pare Pahomie), care a mers la Kapsala pentru mai multă înălţime şi a ajuns la mare nevoinţă duhovnicească. într-o zi, un Părinte al Mănăstirii a procurat doi peşti şi i-a curăţat cu scopul de a merge la el şi să-i dea aceluia de binecuvântare. în timp ce îi pregătea, un corb îi ia pe neaşteptate un peşte şi îl duce la Părintele Pahomie în Kapsala (distanţă de 5 ore şi jumătate). Părintele Pahomie a fost vestit de Dumnezeu despre vizita fratelui şi în clipa când se gândea cu ce să-1 ospăteze, corbul i-a lăsat peştele. Când, după aceea, a venit fratele şi a aflat aceasta, a slăvit pe Dumnezeu, care şi în vremea noastră îi hrăneşte pe oamenii Săi prin corb, precum odinioară pe Proorocul Ilie.

De asemenea la Mănăstirea Kutlomuşului, cu puţini ani înainte, trăia un bătrân, părintele Haralambie, foarte simplu, dar şi foarte silitor", nu numai în cele duhovniceşti, ci şi la ascultări, în toate era cel mai râvnitor. Părintele Haralambie săvârşea cele mai multe treburi deoarece în ultimii ani au rămas în Mănăstire puţini părinţi şi aceştia bătrâni. Avea în grijă şi biblioteca, dar l-au scos de acolo deoarece nu încuia niciodată uşa. Obişnuia să spună: Lăsaţi pe oameni să citească pe cărţi". Nici nu i-a trecut prin gând că există oameni care fură cărţi. Avea multă curăţie şi simplitate. Afară de multele ascultări ce le avea, sădea şi pomi pentru urmaşi, pentru că credea că Mănăstirea Kutlumuşi iarăşi va înflori. Mâinile lui lucrau mereu pentru ceilalţi, iar mintea şi inima lui lucrau în cele duhovniceşti prin rugăciune neîncetată: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" La slujbe era totdeauna primul. Ducea şi o strană fiind cântăreţ. în timp ce canonarhul se ducea la cealaltă strană să rostească stihira, Părintele Haralambie spunea repede-repede Doamne Iisuse...", ca să nu-şi întrerupă rugăciunea sa neîncetată.

Astfel a trăit foarte muncitor şi duhovnicesc, fără ca să depună armele. Dar, din păcate, iată că o gripă puternică 1-a trântit la pat, şi medicul a spus părinţilor să nu se depărteze de el, pentru că peste puţin îşi va sfârşi viaţa. Părintele a auzit de sub pături şi a zis:

- Ce spui? Eu nu mor, până ce nu va veni Pastile ca să spun: Hristos a înviat!"

într-adevăr, au trecut aproape două luni, au venit Pastile, a spus Hristos a înviat", s-a împărtăşit şi apoi a adormit, îmbunătăţitul şi simplul bătrânel a devenit un adevărat copil a lui Dumnezeu şi împreună cu Dumnezeu a stabilit ziua morţii lui.

La Schitul Ivirului, Bătrânul Nicolae din obştea Marchianilor mi-a povestit despre un părinte, care avea şi el simplitate copilărească, că odată, când a secat fântâna lor, a coborât icoana Sfântului Nicolae în fântâna seacă legată cu o funie spunând:

- Sfinte Nicolae, să urci împreună cu apa, dacă vrei să-ţi aprind candela, căci poţi face asta. Vezi, vin atâţia oameni, şi nu avem puţină apă rece să le dăm. Şi o, minune!, apa urca încet - încet, iar icoana Sfântului plutea deasupra, până când a luat-o cu mâinile sale, a sărutat-o cu evlavie şi a dus-o în Biserică. (Aceasta s-a petrecut mai înainte cam cu cincizeci de ani).

La acelaşi Schit, puţin mai sus de această chilie, este chilia Sfinţii Apostoli" unde locuiesc acum doi Părinţi, care sunt şi fraţi după trup. în obştea aceasta era şi bătrânul Pahomie, la care se putea vedea în chip vădit sfinţenia zugrăvită pe faţa lui. Bătrânelul acesta era foarte simplu şi cu desăvârşire fără carte, dar foarte binecuvântat. La Biserica Schitului, când venea la sărbători, nu stătea niciodată în strană, ci stătea totdeauna în picioare, chiar şi la privegherile de toată noaptea şi spunea rugăciunea: Doamne Iisuse...". Când se întâmpla să îl întrebe cineva: Unde este slujba?", răspundea:

- Psalmi, psalmi spun părinţii.

Pentru el toate erau psalmi. Nici din psalmodie nu ştia nimic, afară de Hristos a înviat", pe care îl cânta la Paşti. Era întotdeauna gata să facă voile altora, fără să aibă voia sa.

Oricât de supărat ar fi fost cineva, dacă îl vedea pe Părintele Pahomie, îi fugea supărarea. Toţi l-au iubit, chiar şi şerpii, care aveau încredere în el şi nu fugeau când îl vedeau. In zona Chiliei erau mulţi şerpi pentru că era apă. Ceilalţi doi părinţi se temeau mult de şerpi, în timp ce bătrânul Pahomie se apropia de ei zâmbitor, îi prindea şi îi scotea în afara gardului.

Intr-o zi, cum mergea grăbit la chilia Markianilor, pe drum a găsit un şarpe mare, pe care la înfăşurat în jurul mijlocului ca pe o curea, voind să facă mai întâi treaba pe care o avea, şi după aceea să îl scoată afară din curtea lor. De cum 1-a văzut, Părintele Iacov s-a cutremurat, dar Părintele Pahomie s-a mirat de asta.

După aceea i-a spus:

- Nu ştiu de ce se tem de şerpi. Părintele Andrei al nostru se teme chiar şi de scorpioni. Eu îi adun în pumn pe scorpionii de pe pereţi şi îi arunc afară din chilie. Acum, când mâinile îmi tremură de parkinson, pe şerpii cei mari îi scot afară târându-i.

L-am întrebat pe Bătrân:

- De ce nu te muşcă pe tine şerpii, Părinte Pahomie? Mi-a răspuns:

- Iisus Hristos scrie undeva pe o foaie de hârtie că dacă ai credinţă, poţi apuca şi şerpii şi scorpionii, şi nu te vor vătăma".

Acest Bătrânel Sfânt, Părintele Pahomie a adormit la 22 octombrie 1967, cu un an mai înainte de Bătrânul Tihon despre care voi vorbi în continuare, precum şi despre alţi cuvioşi părinţi, care s-au nevoit cu mărime de suflet în Grădina Maicii Domnului şi s-au despătimit cu ajutorul Maicii celei bune, Prea Curatei Fecioare. S-au făcut ostaşi ai lui Hristos, şi-au biruit patimile, au nimicit pe vrăjmaşul diavol aceşti ostaşi de elită ai Bisericii noastre" şi au fost. încununaţi de Hristos cu cunună nestricăcioasă.

Pe mulţi dintre aceştia i-am cunoscut de aproape, dar, din păcate, nu i-am imitat şi acum mă aflu foarte departe de ei. Doresc însă din toată inima ca şi cei ce vor citi isprăvile lor dumnezeieşti să-i urmeze şi-i rog să se roage şi pentru mine, sărmanul Paisie. Amin.

DESPRE RUGACIUNE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos....


Ne vorbeşte
Părintele Calistrat
de la Bârnova


S-au scris sute, mii de cărţi despre rugăciune. Oricine vrea poate afla ce au învăţat Sfinţii Părinţi despre puterea, despre valoarea, despre necesitatea rugăciunii. Ce au învă¬ţat despre cât de des trebuie să ne rugăm, despre cum trebuie silită mintea să fie atentă la cuvintele rugăciunii, despre cum, prin chemarea neîncetată, Hristos vine şi Se sălăşluieşte în inimile adevăraţilor Săi ucenici.
Oare ce s-ar mai putea spune despre rugăciune, când s-a spus aproape totul? Iată o întrebare foarte grea.
În zilele noastre, creştinii se roagă puţin. Consideră că e de-ajuns să zică în grabă „Tatăl nostru“ şi încă două-trei rugăciuni scurte, ca să aibă cât mai mult timp pentru celelalte treburi. Rugăciunea nu mai este preţuită la justa ei valoare.
Iată de ce întrebarea principală a convorbirii despre rugăciune cu părintele Calistrat a fost legată de motivul pentru care oamenii, stând departe de rugăciune, stau departe de Dumnezeu.
Lumea în care trăim este o lume atât de apăsătoare tocmai pentru că oamenii nu se mai roagă. Oamenii renunţă la calea rânduită de Dumnezeu pentru ca lucrurile să meargă spre bine şi se mulţumesc să constate răul. Rugăciunea este viaţa sufletului. Viaţa nu poate fi înlocuită de nimic. Cum ar fi să îi cumpărăm unui mort haine foarte frumoase şi mâncăruri foarte gustoase? I-ar folosi la ceva? Nu. Câtă vreme sufletele noastre sunt moarte, câtă vreme stăm departe de rugăciune, Dumnezeu va sta departe de noi.
Oamenii caută o relaţie cu Dumnezeu extrem de personală, atât de personală încât nu vor să se mai roage: vor să comunice atât de direct cu Dumnezeul în care cred încât nu mai au nevoie de rugăciune. Ei vor să simplifice relaţia dintre Dumnezeu şi creaturile Sale printr-o relaţie foarte rece: Dumnezeu ar trebui să aibă grijă de oameni, să vadă tot ce le lipseşte, pentru simplul fapt că îi iubeşte. Şi oamenii nu trebuie nici măcar să Îi mulţumească pentru binefaceri, cu atât mai puţin să I le ceară. Dumnezeu S-ar plictisi în cer dacă nu ar trebui să îi supravegheze pe oameni, dacă nu ar trebui să le împlinească dorinţele.
Chiar dacă oamenii vor o astfel de relaţie cu Dumnezeu, Dumnezeu nu le poate face pe plac. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru a se bucura de frumuseţea raiului, pentru a gusta veşnicia. Omul nu se poate mântui fără rugăciune. Rugăciunea este limba raiului. Cine refuză rugăciunea, refuză raiul.
Oamenii vor să dobândească raiul, dar evitând rugăciunea. O astfel de poziţie este contradictorie. Raiul este Împărăţia lui Dumnezeu. Cine confundă raiul cu un loc lipsit de griji, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin“, şi unde îţi poţi împlini dorinţele fără a te mai teme de moarte, nu a înţeles credinţa creştină.
Viaţa duhovnicească este unire cu Dumnezeu. A vrea să fii unit cu El înseamnă a înţelege că fără El nu poate exista nici bucurie, nici împlinire. Că fără El viaţa nu are sens, că, dacă Dumnezeu nu ar exista, viaţa ar fi plină de tristeţe.
A crede în Dumnezeu înseamnă a vorbi cu El aşa cum Domnul o cere. Sfânta Scriptură este plină de povăţuiri legate de rugăciune.
Este de neînţeles cum de există creştini care ştiu foarte bine ce valoare are rugăciunea, creştini care se pricep să le vorbească altora despre rugăciune şi totuşi ei înşişi nu se roagă. Viaţa creştină fără rugăciune este viaţă păgână. Este o viaţă din care este exclus Dumnezeul cel viu pentru a fi înlocuit cu un idol surd, după chipul şi asemănarea omului pătimaş.
Pentru cei care nu vor să se roage este lesne de înţeles că un dialog duhovnicesc cu un părinte contemporan, oricât ar fi de sporit, nu poate aduce roade. Nu am purtat acest dialog cu părintele Calistrat pentru a răsturna inimile cele împietrite. Ci l-am purtat mai ales pentru a-i ajuta pe cei care, înşelaţi de vrăjmaş, au lăsat la o parte rugăciunea. Chiar dacă au încercat să o înlocuiască cu diferite fapte bune, de la milostenie la post, ei nu au reuşit să atragă asupra lor darul Sfântului Duh. Dumnezeu nu intră în inima omului pe uşi lăturalnice. El intră pe uşa pe care a rânduit-o pentru aceasta, pe uşa rugăciunii.
***
– Părinte Calistrat, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre valoarea rugăciunii.
– Sfinţii Părinţi învaţă că rugăciunea este împărăteasa tuturor faptelor bune. Tronează deasupra tuturor pentru că este puntea de legătură între om şi Dumnezeu, este glasul viu al conştiinţei. Rugăciunea este starea în care omul îşi mută mintea de pe pământ la cer, rugăciunea este singura care îl urcă pe om până la tronul lui Dumnezeu, este singura care ajunge şi sparge cerul, este legătura, unitatea între duh şi materie.
Un lucru consemnat despre sfânta rugăciune este că rugăciunea nu poate fi înlocuită cu nici o altă faptă, nu poate fi substituită prin nimic altceva. În materie de spiritualitate, Mântuitorul Iisus Hristos este Cel Care ne cere şi spune: „Privegheaţi şi vă rugaţi să nu cădeţi în ispită...“; iar Apostolul Pavel spune „Neîncetat vă rugaţi“. Privegherea şi rugăciunea sunt două arme cu care sufletul se înaripează.
Rugăciunea încălzeşte inima, inima încălzeşte sufletul, sufletul păzeşte mintea, iar mintea păzită, cum spunea părintele Stăniloae, poate să urce pe mulţimea faptelor bune şi, când întâlneşte norul Duhului Sfânt chemat prin rugăciune, ea se răpeşte şi nu mai gândeşte omeneşte. Sfântul Apostol Pavel consemnează: „Nu ştiu dacă am fost în trup sau în afară de trup, dar ştiu că am fost răpit până la al treilea cer, unde ochiul n-a văzut, mintea nu pricepe, urechea nu poate să audă şi limba nu poate să vorbească“.
Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide, căutaţi şi veţi afla“. A căuta înseamnă a te ruga, a bate înseamnă a te ruga, a insista înseamnă a te ruga; şi avem pilda din Evanghelie în care acea femeie a sâcâit atât de mult pe judecător, până i-a făcut dreptate. Şi tot în Sfânta Scriptură e consemnat: „Dacă ştiţi ce cereţi când vă rugaţi, şi ce vreţi, veţi primi şi veţi avea“. Ca dovadă, credinţa numai cât un sâmbure de muştar e în măsură să mute munţii. Este o esenţă a Sfintei Liturghii care spune clar că noi înşine şi unii pe alţii şi viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm; să-I dăm viaţa nu prin altceva, decât prin rugăciune.
– Care este cauza pentru care mulţi creştini se roagă foarte rar sau nu se roagă deloc?
– Aţi pus o întrebare esenţială. În ţara noastră vom întâlni creştinii de rutină, care sunt alcătuiţi din ma¬se¬le de tineri, bătrâni şi copii, oameni cu experienţă, oameni cu viaţă sau cu trăire mai puţin duhovni¬ceas¬că, fără contact cu realitatea şi trăirea Bisericii. Înain¬te de a răspunde la întrebarea „De ce nu se roagă creş¬tinii?“ trebuie să înţelegem de ce ar trebui să se roage creştinii, care este esenţa şi folosul rugăciunii. Unii nu înţeleg rostul rugăciunii. Ei consideră rugăciunea ca o plagă pe care trebuie să o primească din partea Bisericii, sau ca pe o obligaţie, aşa cum într-un serviciu trebuie să lucrezi anumite ore. Ei consideră că rugăciunea le fură din timpul liber ori că este un lu¬cru în plus, care-i oboseşte. Creştinii nu se roagă din mai multe motive.
– Care sunt acelea?
– După învăţătura Sfinţilor Părinţi, sunt cei trei mari uriaşi: uitarea, lenea şi nepăsarea. Şi aş continua eu cu amânarea sau dorinţa de a face o faptă bună, dar mai târziu sau altădată, cu neobişnuinţa de a te ruga şi cu lipsa trăirii în rugăciune. Rugăciunea este permanenta comunicare cu Dumnezeu. Ca un om să se poată ruga trebuie să-L simtă efectiv pe Dumnezeu.
Am întâlnit foarte multe cazuri, mai ales ca duhovnic la spovedanie, când persoane în vârstă sau persoane care au mers de o viaţă la biserică mi-au spus următoarele: „Părinte, să nu credeţi că dacă eu mă rog şi ştiu ce fac. Eu fac asta din obligaţie, aşa cum se citeşte o poezie. N-am făcut niciodată rugăciune pentru că mi-ar plăcea să mă rog. Fac aşa, pentru că aşa este tradiţia, să mă rog.“ Şi întrebarea mea, atunci, a fost aşa: „Dar mata ştii ce înseamnă Sfânta Liturghie? Ştii pentru ce vii duminica la biserică?“ „Nu ştiu!“ „Dar ce-a făcut Hristos ca să poată să te mântuiască? Ia spune-mi mata, aşa, cu cuvintele matale, la cei şaizeci şi doi de ani pe care îi ai.“ „Părinte, ca să fiu sincer, eu nu ştiu, eu ştiu că duminica se trag clopotele şi e slujbă şi trebuie să fiu în biserică.“ „Şi ce auzi cât stai în biserică?“ „Cântă părintele acolo şi strana.“ „Şi ce cântă?“ „Nu ştiu!“ „Dar când stai în biserică şi te rogi, ce asculţi?“ „Păi, ce spune acolo.“
Am primit un răspuns foarte neclar, adică nici măcar nu a pomenit Crezul, Fericirile, care sunt text din Sfânta Evanghelie, sau măcar un stih din Sfânta Liturghie. Iată neatenţia, ignoranţa faţă de ceea ce exprimă Biserica în duhul rugăciunii.
Şi acum vom aminti pe rând de ce nu se roagă creştinii:
1. Timpul. În permanenţă întâlnesc oameni care spun: „Nu am timp“; iar răspunsul meu a fost următorul: „Câte minute ai creat tu în univers ca să ţi le atri¬bui ţie şi să spui că e timpul tău? Timpul este numai al lui Dumnezeu. Şi aşa, din tot cât ţi-a dat, trebuie să-i dai şi lui măcar cum spunea fariseul în Evanghelie zeciuiala, un minut la o oră, dacă nu zece minute la o oră, în care să se vadă că încerci să concretizezi comunicarea cu Dumnezeu.“
 2. Neobişnuinţa cu rugăciunea. Omul e învăţat să se închine din rutină. E învăţat să zică din fugă „Doamne-ajută!“, indiferent că e la furat, la serviciu sau într-o călătorie. El îşi atribuie acea rugăciune scurtă, „Doamne, ajută-mă să reuşesc...“, şi prin asta crede că a spus tot.
 3. Lipsa de patrimoniu cultural bisericesc. Încă nu există la îndemâna credincioşilor acel material pedagogic, deşi librăriile şi bibliotecile sunt pline de carte religioasă, care să fie pe învăţătura sau pe mintea creştinului, ca un abecedar al dreptei credinţe cum sunt cărţuliile alea, zece sau unsprezece ale părintelui Cleopa care dă diferite pilde practice. Adică nişte abecedare de credinţă.
Mai mult decât atât, cateheza preotului din parohie trebuie să explice concludent omului ceea ce înseamnă legătura între om şi Dumnezeu prin rugăciune, ce înseamnă comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune. Creştinul priveşte rugăciunea ca pe o obligaţie, cum ar fi o normă în plus în codul penal sau în codul civil. Cum m-a întrebat odată o doamnă „Dar de ce tocmai douăsprezece icoase şi ultimul trebuie să-l mai repet odată?“ Şi i-am zis: „Dacă vrei, repetă-l de două ori!“.
Un alt lucru care stă la baza lipsei de rugăciune este obişnuinţa clericilor de a comunica creştinilor acele canoane scurte şi simbolice pe care noi le întâlnim în bisericile de parohie, când, pentru păcatele spovedite, preotul, în loc să-i spună creştinului să citească o catismă din Psaltire, un număr de Tatăl Nostru, un număr de Psalmul 50, un Acatist al unui sfânt ajutător, un Canon de pocăinţă sau al Îngerului păzitor, el îi spune să aprindă câteva lumânări, să cumpere câteva prescuri ori îi zice: „Mergi acasă, am pus la pomenit, se rezolvă, stai liniştit...“
– Şi dacă totuşi credinciosul face ce a zis părintele, cum¬pără numărul de lumânări, unde se ajunge?
– Se ajunge la acea rutină sau nepăsare spirituală în care creştinul nu mai este implicat sau nu mai este îngrădit şi forţat de a intra pe cărarea rugăciunii.
– Putem considera că un astfel de creştin merge pe calea mântuirii?
– Nu ştiu dacă mai e pe calea mântuirii. Se ajunge la formalismul religios. Ne confruntăm acum, în secolul al XXI-lea, cu formalismul religios. Cum? Ajungând să trăim în biserica noastră ortodoxă o atmosferă de magazin, în care tranzacţia preot-pomelnic-prescură-lumânare sau tranzacţia „închide-te şi deschide-te uşă de altar“ este echivalentă cu rândul la casa de bilete pentru a pleca cu trenul. Am dat banul, am luat restul şi am plecat.
 Părintele Stăniloae consemna acest lucru şi spunea clar: „Este mare greşeală că biserica a alunecat în comerţul spiritual cu pomelnice sau cu aceste preţuri ale ctitoriilor, ale pomenirii morţilor sau a tot ce se face, prin care omul este dirijat nu spre rugăciune, ci este dirijat spre un formalism în care el, dacă şi-a făcut datoria şi a plătit, a şi rezolvat problema“. Trebuie cultivat spiritul creştin în care omul să înţeleagă că nu banii sau lumânările ataşate unui pomelnic îi împlinesc cererea de folos, ci rugăciunile pe care creştinul trebuie să le săvârşească în casa lui şi astfel să ajute şi el la propria zidire spirituală şi la împlinirea cererii.
Spunea şi un sfânt părinte: „Dacă o mie de îngeri s-ar ruga, mie nu-mi foloseşte la nimic dacă eu personal nu mă rog. Aşa cum o mie de draci nu pot să-l ducă pe om în ispită dacă el se roagă şi Dumnezeu stă lângă el în rugăciunea lui“.
– Aş vrea să dezvoltaţi această idee...
– Da. Iată o mică istorioară din Pateric, în care un călugăr care citea la Psaltire a auzit deodată o voce care a spus: „Am să dau buzna peste tine şi am să te strâng de gât, închide Psaltirea.“ Şi el a întrebat: „Dar cine eşti?“ „Satana.“ Atunci călugărul, frumos, a lăsat Psaltirea, a pus umărul în uşă şi a început să ţină uşa ca să nu intre Satana la el şi să-l strângă de gât. În clipa în care călugărul s-a simţit atins pe umăr, a strigat cât a putut: „Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă!“ Şi-n următoareul moment s-a auzit glasul lui Hristos: „M-ai strigat, te-am ascultat, sunt aici, ce doreşti?“ „Păi, de ce l-ai lăsat până acum să mă chinuiască?“ „De-abia acum M-ai chemat în ajutor...“
Este vorba de acel formalism de a citi rugăciunea din obişnuinţă. Omul îşi face o mică datorie sau un mic ritual care, la urma-urmei, nu se mai cheamă rugăciune, ci ritual religios, aşa cum aprindem tămâie şi tămâiem la mormânt sau aprindem duminica o lumânare...
– Cum ajung creştinii să conştientizeze puterea rugăciunii?
– Datoria principală a Bisericii lui Hristos este să comunice cu credincioşii pe mai multe căi. La amvonul bisericii întotdeauna va trebui să existe un preot liniştit şi binevoitor, care să stea şi să asculte pe fiecare om şi să încerce, prin tact duhovnicesc, să-l atragă pe creştin în cursa spre rugăciune, după cuvântul Apostolului Pavel: „Numai cine luptă după regula jocului primeşte cununa“.
Tot în biserică ar trebui să existe o armonie absolută care să-i creeze omului cadrul pentru rugăciune. Şi anume: în strana unde se citeşte sau se cântă trebuie să se ţină seama de acel cuvânt al sfântului Teodor Studitul care spunea aşa: „Canonarhul să fie atent la ceea ce se rânduieşte de citit, cititorul să citească clar, tare, intonat, cu atenţie, nici cu repeziciune, nici cu grabă, nici prea încet. Cântăreţul să cânte dulce, suav şi plăcut, ca să atingă inima omului. Iar cel care rosteşte ectenia, clericul sau preotul, trebuie să spună vorbele calm şi cu răbdare, pe înţelesul tuturor, ca să stârnească duhul evlaviei. Şi atunci inima omului se încălzeşte spre rugăciune“.
Nu întotdeauna o cuvântare extraordinar de bogată în cuvinte teologice sofisticate, fraze pompoase sau pline de esenţă dogmatică, va reuşi să-l convingă pe creştin de puterea rugăciunii. Îl vor convinge mai mult învăţătura pedagogică şi morală, din practica de zi cu zi, sau citirea Patericului, a Vieţilor Sfinţilor, în care modelul absolut şi concret să stârnească evlavia în sufletul credincioşilor, suflet care, când ajunge în biserică, este fie un pământ pietros, fie un pământ bun.
Roada sau sămânţa adusă trebuie să fie bogată, pen¬tru că nu sunt puţini cei care încep şi nu sunt mulţi cei care sfârşesc. Adică, ce se întâmplă? Creştinii care nu se roagă n-au înţeles niciodată Ortodoxia. Ortodoxia este religia care nu oferă nimic altceva de¬cât mântuirea, prin harisma Duhului Sfânt, care este achiziţionată (folosim termeni comerciali) de credincios prin silinţa la unirea cu Dumnezeu atât pe calea raţională, a rugăciunii sau a cuvintelor, cât şi pe calea faptelor bune, adică a trăirii unei vieţi de model autentic. Inclusiv mersul pe stradă se cheamă rugăciune, la fel dormitul decent, statul la masă, dialogul dintre prieteni şi chiar străini se cheamă rugăciune şi, dacă vreţi, citirea unei cărţi sau audierea unei emisiuni, dacă este făcută spre zidirea sufletească sau spre slava lui Dumnezeu, se cheamă tot rugăciune.
Trebuie făcută o distincţie a rugăciunii, pentru ca un creştin să înţeleagă diferitele forme ale rugăciunii. Rugăciunea are o formă trăită, în care cugeţi la Dumnezeu; învăţătura asta o găsim şi la Sfântul Teofan Zăvorâtul care arată clar: creştinul trebuie să aibă o pra¬vilă scurtă, concretă, coerentă şi, în acelaşi timp, permanentă.
– Totuşi mulţi creştini nu au o astfel de pravilă...
– Creştinii care nu au o asemenea pravilă trebuie să se îngrijească să fie puşi în rânduială spirituală de către duhovnicul lor. Prima treaptă în urcuşul rugăciunii nu se face neapărat la biserică, ci se face în familie. Prima rugăciune vine din sânul familiei. Iar dacă la baza familiei stă învăţătura rugăciunii sau învăţătura creştină, atunci viitoarea generaţie se va obişnui cu acest cuvânt, „rugăciune“, îl va trăi nu prin auzire, ci prin vedere. Şi dacă citiţi viaţa părintelui Cleopa sau a părintelui Paisie Olaru veţi vedea că au provenit din familii unde părinţii îi puneau dimineaţa pe copii la rugăciune, îi spălau, îi închinau, îi puneau la masă, apoi îi trimiteau la şcoală sau la treburile câmpului, învăţându-i de mititei să cultive rugăciunea.
Într-un dialog cu una din creştinele care vin la biserică mi s-a pus următoarea întrebare: „Părinte, de ce este nevoie să mă rog atât de mult, când eu m-am rugat de atâta vreme şi n-am primit de la Dumnezeu nimic?“ Şi atunci i-am spus o pildă în care un pustnic a zis: „Doamne, şapte ani m-am rugat degeaba iar al optulea vreau să mă asculţi“. Ei, atunci când ne-am rugat şi considerăm că n-am primit nimic, atunci sun¬tem mai atei decât un om care n-a deschis o carte de rugăciuni niciodată. De ce? A considera că Dumnezeu nu te-a ascultat este echivalent cu a spune că Dumnezeu te-a părăsit. Şi a striga la Dumnezeu fără atenţie, din formalism, din interes sau din obligaţie, este acelaşi lucru cu a-L huli pe Dumnezeu.
– Vedeţi o paralelă între hulirea lui Dumnezeu de către atei şi rugăciunea făcută cu jumătate de gură, de formă...
– Sau din obligaţie, din constrângere. Nu există rugăciune din constrângere. Pe dătătorul de bună voie îl iubeşte Dumnezeu. O catolică mi-a zis aşa: „Iubesc mult cântările care se cântă la Biserica Ortodoxă, dar nu-mi plac acele ceasuri lungi de stat în picioare“. Şi atunci i-am spus: „Creştinii noştri se străduiesc să stea mai mult în picioare, pentru că vor sta mai uşor în iarba raiului şi se vor odihni. Cei din biserica catolică stau mai mult pe bănci aici, pe pământ, ca să poată sta mai comod dincolo, în iad...“ Şi ea mi-a zis: „Dar de ce sunteţi aşa de categoric şi de tranşant?“ Şi i-am răspuns: „Cu cât nevoinţa este mai aspră, cu atât Dumnezeu este mai îngăduitor, mai îndurător şi mai milostiv, văzând ofranda adusă din inimă curată, peste puteri“.
– Aş vrea să ne spuneţi un cuvânt despre canon. Creştinii caută duhovnici care dau canoane foarte uşoare sau care dezleagă la împărtăşanie chiar fără canon. Credeţi că este firească o astfel de spovedanie, neurmată de canon?
– Subiectul legat de taina spovedaniei, de canon, de duhovnic şi de creştin este foarte vast şi trebuie dezvoltat pe larg. Când spunem cuvântul „creştin“, noi ne referim la omul botezat în Hristos, la omul altoit în sânul Bisericii prin Botez sau, cum spune într-o carte Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, prin „sa¬batizarea minţii în cristelniţa Cincizecimii“, adică prin unirea cu Duhul Sfânt.
Vom face o distincţie generală: creştinii râvnitori, creştinii nepăsători şi creştinii normali.
Creştinii normali se vor limita întotdeauna la formalismul preotului de parohie, care le poate foarte bine îndeplini trebuinţele spirituale în familie prin Botez, Cununie, înmormântare, aghiasmă, Maslu sau ceea ce solicită ei la nivel de familie.
Creştinii nepăsători sunt acei creştini care au văzut biserica la botez, la cununie şi la înmormântare, adică la anumite ceremonii ale familiei.
Creştinii râvnitori pot fi identificaţi cu luptătorii din linia întâi ai Bisericii creştine. De-abia ei înţeleg termenul „duhovnic“ sau termenul „canon“. Cuvântul „canon“ nu înseamnă neapărat pedeapsă sau obligaţie.
– Şi totuşi aşa îl înţeleg mulţi.
– Cuvântul „canon“ poate fi foarte frumos înlocuit cu un alt cuvânt spiritual, folosit de Sfântul Ignatie Briancianinov: „masă“ sau „ospăţ“. De ce spun lucrul ăsta? Consider că un om, atunci când mănâncă la masă cu Dumnezeu prin rugăciune, nu împlineşte altceva decât acel pasaj frumos, întâlnit în Evanghelie, când Luca şi Cleopa, mergând pe drumul Emaosului, ascultau învăţătura Mântuitorului despre Înviere de la prooroci. Şi până în zilele Învierii nu ştiau ce s-a întâmplat cu trupul Celui răstignit. Abia când au ajuns să stea la masă, în momentul binecuvântării pâinii, L-au simţit pe Hristos întreg şi adevărat. După ce le-a binecuvântat pâinea, Domnul a dispărut, iar ei şi-au pus întrebarea esenţială: „Nu ardea inima noastră pentru El când ne vorbea pe cale din Scripturi?“ Iată primul termen folosit în canon: „Au nu arde inima mea de întâlnirea cu Dumnezeu la momentul rugăciunii?“ Sfântul Teofan Zăvorâtul, în „Pravila de chilie“, spunea că adevăratul creştin este cel care-şi programează anumite rugăciuni de umilinţă, de trăire, de conlucrare şi de vorbire cu Dumnezeu la anumite ore; dar el, gândindu-se la rugăciune, începe să se roage deja înainte de a începe rugăciunea; el este deja într-o permanentă rugăciune şi atenţie, căci soseşte momentul rugăciunii.
– Mintea e pregătită din timp pentru rugăciune.
– Mintea este deja pregătită pentru a primi această masă, pentru a începe acest canon al rugăciunii, care nu este un simplu formalism, un ritual al aprinderii unei lumânări, unei boabe de tămâie pe un cărbune aprins sau al deschiderii Ceaslovului, ci este mai degrabă o aprindere a minţii, o tămâiere a simţirii şi o deschidere a inimii în care să încapă Dumnezeu aşa cum o cere El în Evanghelia de la Sfântul Maslu: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, tu urmează-Mi Mie.“ Iarăşi mai departe: „Foc am aruncat din cer şi ce mult aş vrea ca el să ardă“, focul credinţei care aprinde râvna în inima omului, atunci când se roagă, şi-l canalizează spre cele duhovniceşti. Tot Mântuitorul spune: „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu, iar silitorii vor răpi împărăţia lui Dumnezeu“, nu cei care lenevesc şi trândăvesc.
Canonul este un semnal pentru alergătorul duhovnicesc care aleargă la întâlnirea cu Dumnezeu. Este, de fapt, un start. În momentul în care omul doreşte acest start, are nevoie de un arbitru, iar acel arbitru este duhovnicul. Duhovnicul este omul care comunică cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pentru că aşa este hirotesit de arhiereu prin rugăciunea specială prin care se învesteşte cu puterea de a lega şi a dezlega.
– Ce presupune această învestire?
– Din acel moment el devine un luptător cu duhurile, un discernător al duhurilor, un deosebitor al duhurilor, al celor bune de cele rele, un deosebitor al patimilor uşoare de cele grosolane şi, în acelaşi timp, al răului de bine. Când un creştin adevărat caută un duhovnic, el caută să fie şi sub o rânduială. Pentru canon mai putem folosi termenul de marcaj. Aşa cum pe o cărare spre o mănăstire sau spre un obiectiv turistic găsim indicatoare, aşa şi la întâlnirea minţii cu Dumnezeu prin rugăciune vom întâlni acele marcaje de cum începem rugăciunea: o rugăciune de slavă lui Dumnezeu, către Prea Sfânta Treime, către Duhul Sfânt, spunem „Împărate Ceresc“, „Tatăl Nostru“, apoi rugăciunea către înger, rugăciunea de pocăinţă către Maica Domnului şi aşa mai departe.
Nu poate să existe spovedanie fără duhovnic, nu poate să existe canon fără povăţuitor şi nu poate să existe creştin râvnitor fără povăţuitor, spovedanie, canon, şi fără sfat. Duhovnicul este şi sfătuitor. El intră în contact cu creştinul căutător de Dumnezeu arătându-i cărarea de lumină pe care au bătătorit-o toţi Sfinţii Părinţi. Toate căile duc într-un singur punct, la Hristos! Pentru că în însăşi Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos la Cina cea mare spune aşa: „Ieşiţi la uliţi, la garduri şi la târguri, deci mergeţi în toată lumea şi orice suflet veţi găsi, chemaţi-l la cină.“ Şi-n clipa în care toţi se îndreaptă spre Cină, adică vin la rugăciune, vin pe cărări diferite, dar cărarea se încheie într-un singur loc: sub acoperământul lui Hristos.
Sfântul Ciprian episcopul Cartaginei spune: „Unde este episcopul este şi Biserica, unde este Biserica este şi Hristos, unde este Hristos este şi întreaga creştinătate. Acolo este şi adevărul“. În Ortodoxie, canonul nu aduce o îngreunare a omului, ci o înaripare a lui. Prin canon omul se înaripează cu Dumnezeu: „Cel Ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc...“ Para de foc vine prin permanenta căutare şi trăire în canon de rugăciune.
– Ce înseamnă cuvântul „canon“?
– În Ceaslov scrie foarte frumos: „Canonul de rugăciune către puterile cereşti“, „Canonul de rugăciune către Îngerul Păzitor“, „Canonul de pocăinţă către Mântuitorul Iisus Hristos“. De ce nu i-a spus rugăciu¬ne către Mântuitorul? Canon, pentru că se săvârşeşte într-un anumit fel, cu o anumită evlavie, cu o anumită trăire, cu o anumită simţire şi cu o anumită implicare. Implicarea este fondul care stă la baza acestui canon. Dacă un creştin înţelege rostul implicării în viaţa duhovnicească, atunci înţelege şi rostul canonului primit de la duhovnic.
Să vedeţi superficialitatea în această legătură ca¬non-preot-spovedanie-creştin: veţi întâlni foarte des creştini care spun: „Părinte, nu mi-am făcut canonul...“ Ei, cuvântul „Părinte nu mi-am făcut canonul“ este echivalent cu „Părinte, L-am omorât pe Dumnezeu“. Oare s-a făcut criminal de Dumnezeu? Nu. S-a făcut criminal de suflet. L-a lepădat pe suflet de prezenţa lui Dumnezeu. Prin ce? Citirea e hrana minţii, mâncarea e hrana trupului şi rugăciunea e hrana sufletului. Primul care va muri şi va fi lipsit de Dumnezeu este sufletul.
Iată cuvântul pe care îl spune Duhul Sfânt în stihul de la Psalmi: „Scoate din temniţă sufletul meu, ca să se mărturisească în Numele Tău.“ Iată prima chemare sfântă care vine din implicare. Şi, atunci când implicarea este pozitivă, tot psalmistul David vine şi completează şi spune printr-un stih: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta...“
Iată mireasma rugăciunii curate, nu făcută din obligaţie, ci din dragoste, pentru că, până la urmă, ru¬găciunea nu e decât dragoste. Până la urmă, unirea omului cu Dumnezeu nu e decât dragoste: „Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia cru¬cea şi să-Mi urmeze Mie.“ În rânduiala tunderii în monahism apare un lucru extraordinar de frumos: „Iată, frate, cu bucurie bucură-te că te-a ales pe tine Domnul Dumnezeu de la vieţuirea cea lumească şi te-a pus în rânduiala ostăşirii îngereşti, înaintea feţei Sale. Iată o nouă petrecere în ceruri, un al doilea botez ia astăzi, frate, şi, prin mărturia iubitorului de oameni, Dumnezeu, toate păcatele tale s-au şters.“
Canonul de rugăciune vine să facă şi o absolvire de păcate, lucru consemnat de Sfântul Nicodim Aghioritul care spune clar: „Cel ce s-a spovedit la du¬hovnic şi şi-a descărcat sufletul de toate păcatele şi a primit canonul, acela a primit bucuria împăcării cu Dumnezeu, este absolvit de ele şi-i sunt şterse din haina sufletului, din catastiful sufletului...“
Odată un creştin a pus întrebarea: „Oare de ce nu se plictisesc sfinţii în rai?“ Sfinţii nu se plictisesc în rai pentru că permanent Îi aduc slavă lui Dumnezeu, având la baza slavei două temeiuri. Unu: mulţimea bunătăţii lui Dumnezeu de a-i primi în grădina raiului, trecându-le cu vederea păcatele, fiindcă toţi sfinţii sunt păcătoşi pocăiţi sau iertaţi de păcate. Doi: mulţimea milei lui Dumnezeu de a ierta mulţimea de pă¬cate săvârşite pe pământ.
– Ce se întâmplă cu cei care nu-şi fac canonul?
– Cel care primeşte canonul şi nu-l săvârşeşte, ucide pe Dumnezeu. Am găsit în cartea lui Savatie Baştovoi, un părinte de talie mai nouă, un diacon mai postmodernist, cuvântul: „Fiecare să se roage cum crede el şi cum vrea el.“ Nu întotdeauna este adevărat lucrul acesta; uneori trebuie să ne rugăm aşa cum o cere Dumnezeu. Pentru că jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă şi smerită. El întreabă frumos în Psaltire: „Oare carne de taur voi mânca sau sânge de ţap voi bea? Ale Mele-s păsările cerului, ale Mele-s animalele ţarinii. Adă Domnului roada buzelor tale şi va fi jertfă bine primită.“ Iată că jertfa împăcării cu Dumnezeu este pe calea rugăciunii. „Şi L-am înălţat pe Domnul cu limba mea...“ „Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.“ „Dintru adâncuri am strigat către Tine: Doamne, Doamne, auzi glasul meu!“ „Aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule, cum doreşte cerbul izvorul apelor“.
Atunci întrebarea este una: dacă sufletul meu este însetat, atunci cum pot eu, ca om însetat, să vin plictisit la un izvor, după un zăduf şi o căldură a păcatelor de zi cu zi, rupt de lumea stresată, occidentalizată, modernizată şi secularizată, şi să gust din Dumnezeu, care e plin de savoare şi de balsam, câte-o gură, câte-oleacă? Ori îmi potolesc setea răcorindu-mi sufletul, ori aduc hulă împotriva lui Dumnezeu, zicând că ceea ce-mi dă nu-mi e de folos sau că darul lui Dumnezeu este prea mic. Spune iarăşi în Psaltire: „Oare ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi le-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi Numele Domnului voi chema“.
– Ce pot face cei care îşi dau seama că nu simt setea aceasta, că nu vor să-şi umple sufletul de Dumnezeu? Sunt iremediabil pierduţi sau există şi pentru ei o cale de întoarcere?
– Părintele Cleopa de la Sihăstria spunea aşa: „Şi rugăciunea este un dar“. Oamenii care au câştigat darul rugăciunii au puterea să-L slăvească pe Dumnezeu permanent. Sfântul Isaac Sirul învaţă că oamenii care vor să primească darul rugăciunii îl vor primi în raport cu cât se silesc. Şi spune acolo arătând treptele rugăciunii: unii ajung la treptele înalte din generaţie în generaţie, unii din neam în neam. Dar când spune că din zece mii care se silesc unul ajunge la rugăciunea înaltă, înseamnă că cei care se silesc ajung şi ei la o anumită stare, dar nu la starea de perfecţiune absolută, la extaz.
Nu se poate vorbi despre creştini iremediabili.
– Dar unii aleg pedeapsa veşnică...
– În Împărăţia lui Dumnezeu există şi „Nu te cu¬nosc pe tine, blestematule...“ şi „Vino la Mine, binecuvântatul Tatălui Meu, peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune.“ Ca să folosim un termen parusiac: „Întâlnirea cu Dumnezeu este de fapt în fiecare zi o venire a lui Dumnezeu pe pământ.“ Venirea lui Dumnezeu pe pământ se face de către om; el Îl coboară în inima lui, prin părere de rău, prin rugăciunea lui Iisus, prin rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru“, prin citirea Psalmilor, prin postire şi cugetare la cele smerite sau la trăirea duhovnicească. Ori de câte ori Îl chem pe Dumnezeu lângă mine, am săvârşit o rugăciune.
– Unii creştini nu vor să se roage, spunând că sunt prinşi prea tare cu grijile lumii acesteia...
– Aceia sunt creştinii care, plictisiţi de rugăciune, înşelaţi sau pescuiţi de vrăjmaş, în care Satana a împrăştiat lenea, uitarea şi nepăsarea, devin victimele care au căzut în mlaştină şi nu recunosc că vor să iasă, ci vin să argumenteze negativist: „Nu pot ieşi“. Nu există „Nu pot ieşi“. Sfântul Antonie spune în Filocalie: „De va voi creştinul, se va mântui, de nu va voi creştinul, nu se va mântui“. În Psaltire scrie: „De bunăvoia mea mă voi mărturisi Domnului“. De ce am ales Psaltirea? Pentru că oferă argumentul incontestabil pentru oricine l-ar dori, fie laic, fie cleric, monah sau teolog.
– Cum se poate ieşi din această mlaştină?
– Ca să poţi ieşi din colapsul acesta al lipsei de rugăciune trebuie să ai prezenţa vederii lui Dumne¬zeu, cum spunea arhimandritul Sofronie de la Essex, să ai vederea lui Dumnezeu. Deocamdată nu pe cea mistică, pentru că nu am ajuns la acea măsură, ci măcar pe cea intelectuală. Să-L priveşti pe Dumnezeu în faţa ochilor tăi din punct de vedere intelectual.
Atunci când ai să înţelegi ceva din vieţuirea unui sfânt, din trăirea unui monah sau din mărturia vie a unui creştin cu viaţă aleasă, poţi să stârneşti în tine fiorul sfânt care să te conecteze din nou la sursa de energie a Duhului Sfânt. Fiindcă Duhul Sfânt nu vine peste puturoşi. În Biserică, cuvântul „lene“ înseamnă „moarte“. Omul leneş nu poate comunica cu Duhul Sfânt. Iar când el nu comunică, de fapt neagă puterea Duhului Sfânt care l-a îmbrăcat de la botez. „Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive Doamne, slavă ˚ie“.
Nu există cuvântul „nu pot“. Există doar cuvântul „nu vreau“. Iar cuvântul „nu vreau“ este de origine satanică. Satana strigă permanent împotriva lui Dumnezeu: „nu vreau să slujesc ˚ie“. Creştinul adevărat zice: „Doamne, ajută-mă în măsura în care poţi ca Dumnezeu, ca eu să fac în măsura în care pot ca om...“
– Dumnezeu vrea binele nostru, adică mântuirea noastră, dar noi stăm împotriva voii Sale...
– Omul satanizat, demonizat sau îndrăcit, nu este doar cel care ţipă sau urlă, ci omul ateizat, omul mortii¬ficat, este cel care îl ia în braţe pe „nu pot, nu vreau“. De ce nu vreau? Pentru că eu mă rog în sine, am credinţa mea. Dacă pomul şi-ar da roada în sine, ar rămâne numai cu frunze, dacă pământul şi-ar da roada în sine, ar fi gol, dacă apa fântânilor ar veni în sine, n-am avea ce bea, pentru că am găsi numai gropi uscate, iar dacă intelectualii dintr-o universitate, dintr-un institut teologic, politehnic, o şcoală, o grădiniţă, şi-ar da valoarea culturii personale în sine, şi nu elevilor, am ajunge la nulitate… Numai Satana duce la nimic, Dumnezeu aduce totul din nimic la fiinţă, la plinătate.
– Cum trebuie înţeleasă rugăciunea?
– Aici am să vă dau un răspuns concret. Fiecare trăire este particulară, de aceea foarte mulţi călugări spuneau: „Mă duc la Sfântul Munte să văd şi eu cum arată sfinţii“. Şi uneori îi ironizam şi le spuneam: „Da, da, mergeţi, că de la Dafni până în Careia sunt nu¬mai pustnici cu cartonul în faţă pe care scrie: «Vino şi mă vezi pe mine; uite, eu am duhul smereniei. Vino şi mă vezi pe mine, eu am duhul postirii»“. Nu am prea multă experienţă spirituală, nu am prea multă experienţă duhovnicească, dar vă spun un lucru constatat, trăit. În 1994 am fost hirotonit preot şi, fiind singurul preot în mănăstire, am decis, de comun acord cu obştea, să facem Sfânta Liturghie zilnic. Când mă refer la Sfânta Liturghie zilnică, mă refer şi la acel minim cumul de pregătire pentru a putea să slujeşti o Sfântă Liturghie: să ai grijă cât mănânci şi cât bei, ca să nu pătimeşti noaptea din nălucirea vrăjmaşului, să ai grijă să nu-ţi fie rău, să ai grijă să nu vomiţi, să nu-ţi vină să scuipi, deci toate particulari tăţile biologice care ar veni în contradicţie cu legea trăirii autentice creştineşti a unui preot în pregătirea pentru slujbă. Să ai o participare la sfânta rugăciune: să ai un Paraclis al Maicii Domnului citit, un Canon de pocăinţă, un Canon al Îngerului Păzitor, un Canon al Puterilor Cereşti, o rugăciune de dimineaţă, un Acatist, eventual o catismă la Psaltire, să ai timp să faci proscomidie şi să-i pomeneşti pe cei pentru care te rogi şi apoi să slujeşti Sfânta Liturghie.
Ca să vedeţi ce înseamnă dragostea sau rugăciunea din dragoste, dacă aş fi întrebat, aş răspunde: „Şi-n clipa de faţă dacă ar trebui să slujesc o Sfântă Liturghie, n-aş putea să spun vreodată că am ajuns la rutină, la plictiseală, la obligaţie sau la a face cu forţa, din constrângere; întotdeauna am avut aceeaşi pasiune şi plăcere şi la fiecare liturghie m-am simţit de fiecare dată la fel şi cu totul altfel faţă de cea de ieri sau de alaltăieri. Nu ştiu cum m-am simţit la cea de acum o lună, două luni sau un an, dar pe cea care am slujit-o astăzi, am simţit-o la fel de frumoasă, de plină şi de existentă, pentru că, în clipa în care m-am împărtăşit, s-au liniştit simţurile interioare; şi atunci apare o pace interioară pe care nu tu o cultivi, ci Dumnezeu ţi-o dăruieşte“.
Preotul slujitor care se pregăteşte pentru Sfânta Liturghie trebuie să fie în permanenţă atent; indiferent la ce ceas din zi sau din noapte ar fi solicitat, el să fie gata de a face slujbă.
Am avut o întâmplare, cu câţiva ani în urmă, cu un ucenic mai tânăr, care se plângea permanent că este desconsiderat de stareţul lui, că nu e de ajuns de trăitor duhovniceşte. El se străduia să le facă pe toate bune. Grăbindu-mă eu într-o zi, pentru că aveam de mers într-un loc, i-am zis aşa: „Te rog frumos, dacă vrei, slujeşte tu Sfânta Liturghie, că eu trebuie să mă duc undeva, că am ceva treabă şi nu pot“. Era vorba de o înmormântare a unui om sărac şi, neavând preot sa¬tul respectiv, trebuia să se ducă cineva să-l îngroape şi atunci am zis că mă duc eu. Era ora şapte fix. În mod normal, Liturghia durează o oră şi ceva. Şi i-am zis: „Fă Sfânta Liturghie în locul meu“. Şi mi-a răspuns: „Vai, dar nu sunt pregătit...“ şi o mulţime de alte scuze. Atunci i-am zis: „Aşteaptă-mă un pic în chilie, că am treabă“.
L-am lăsat în chilie, am sărit în biserică, m-am închinat, am sărit în veşminte, am pus prescurile, am prins din fugă un monah şi i-am spus: „Dă drumul la ceasul al treilea şi la ceasul al şaselea, cât fac eu proscomidia, le citeşti rar şi cu grijă, ca să fiu atent pentru că nu mai am timp să le citesc eu din carte. Şi cât a citit ceasul al treilea şi al şaselea, am făcut proscomidia, am dat drumul urgent la Liturghie, iar când eram pe la sfintele daruri, ucenicul cel tânăr, văzând că nu mai apar, a ieşit din chilie să mă caute. Şi a ve¬nit în biserică şi a început să mă întrebe: „Părinte, dar ce faceţi?“ Zic: „Mă rog“. „Cum, dar aţi zis să fac eu Liturghia!“ „Păi, n-ai spus că nu eşti pregătit?“ „N-am ştiut că vă supăraţi; dacă ştiam că vă supăraţi, o făceam eu, dar am zis că trebuie pregătire specială...“ „Eu sunt special pregătit în fiecare clipă...“
– Care ar trebui să fie atitudinea creştinului faţă de slujbe?
– Nu există o clipă în care Dumnezeu te cheamă la datorie şi tu să-i spui: „Aşteaptă numai oleacă, azi nu-s vrednic!“ Există o învăţătură în Pateric şi-n Filocalie, pe care foarte des o menţionează Sfinţii Părinţi: „Cum ar trebui să fie creştinul sau monahul?“ „Să fie la fel de râvnitor precum a fost în prima zi când L-a cunoscut pe Dumnezeu“. Monahul, în ziua în care este tuns sau primit în mănăstire, are o trăire deosebită. Îi vede pe toţi buni, frumoşi, curaţi, drepţi, blânzi. Creştinul, când este pentru prima dată spovedit sau când este atras de biserică şi o descoperă, este râvnitor, săritor, ajutător la toate. Aşa trebuie să rămâi permanent. Asta înseamnă dragoste. Adică nu să aprinzi un foc de paie, care ţine o lună, două, trei, un an şi după aia, gata, să apară moleşeala şi lâncezeala.
Adevărata trăire în Dumnezeu este permanenta comunicare cu El. Şi m-am obişnuit în felul acesta: sunt dispus să slujesc în orice moment şi fără mustrare de conştiinţă. Vrednicia mea Dumnezeu o poate şti, eu nu pot spune dacă-s vrednic sau nevrednic, asta e treaba Lui, nevrednic sunt pentru că suntem păcătoşi, dar vreau să spun că la orice oră sunt dispus a face Sfânta Liturghie şi a-mi face datoria de preot, indiferent de serviciul sau de taina care trebuie săvârşită, fără a mai face comentarii sau a mai pune întrebări de genul: „De ce tocmai eu, de ce aşa sau nu aşa?...“
Ca ostaş al lui Hristos, trebuie în orice clipă în care ţi s-a solicitat de către general, adică de către Dumnezeu, să fii în gardă. Da, să fii în gardă! În orice moment să fii gata de plecare. Exact aşa este trăirea autentic creştină. Să simţi permanent că faci ceea ce faci cu aceeaşi plăcere, din pasiune. Să simţi că acţionezi în prezenţa lui Dumnezeu, că El este lângă tine, se uită şi primeşte. Şi dacă ţi-a plăcut ţie lucrul pe care l-ai făcut, Lui îndeosebi Îi place.
– Dar nu apar şi unele ispite? Nu sunt momente în care rugăciunea se face cu o anume greutate?
– Nu, nu sunt momente în care merge mai greu; merge mai cu lene. Şi atunci ştii că e Satana care vine să strecoare moleşeala sau akedia, amânarea, trân¬dă¬via, căscatul, somnolenţa. Dar dacă ai inimă tare şi ambitie , toate acestea trec. În literatura bisericească, mândria este un viciu capital, din care cauză Satana a şi fost coborât din cer. Dacă ai ambiţie sau râvnă, nu există slăbiciune, nu eşti slab niciodată. Şi asta nu o spun teoretic, ci o spun din punct de vedere practic. Adică nu ai voie să te plictiseşti niciodată. În clipa în care te-ai plictisit de Dumnezeu, deja te-ai îndepărtat de El.
Şi spune Sfântul Maxim Mărturisitorul şi este mare taină: „Ce-i dragostea? Dragostea sau iubirea este ceea ce simt mai mulţi la fel şi care nu se termină niciodată“. Deci tu nu ai cum să-L iubeşti pe Dumnezeu şi-n iubirea ta să vină o clipă când ţi-e lene să-L iubeşti. Nu poate să existe aşa ceva. A iubi înseamnă a trăi, a comunica, a amesteca, a uni. Şi atunci cum poţi să iubeşti din lene? De fapt, în clipa în care te-a luat lenea, tu nu-L iubeşti, Îl huleşti. Nu există cuvântul „lene“. Există acea demonizare fină, secularizantă şi modernă prin stres, prin nepăsare şi prin uitare, care se cheamă „nu vreau“, se cheamă „scuză“.
– Ce sfaturi daţi la spovedanie ucenicilor care au spus că au avut diferite motive ca să nu se roage?
– Legat de Taina Spovedaniei, eu mi-am făcut un tipic aparte pentru spovedanie, pe care-l respect, făcându-mi o linie personală, nu ruptă de biserică. Este, de fapt, aceeaşi linie a canoanelor şi a învăţăturilor bisericeşti, a rânduielilor despre Taina Spovedaniei, dar cu caracter personal. De exemplu, când primesc omul la spovedit, îi pun următoarea întrebare: „Tu ai venit să te spovedeşti sau ai venit pentru a te afla în treabă?“ „Păi nu, părinte, vreau să mă spovedesc.“ „Dacă vrei să te spovedeşti, ţine acest îndreptar de spovedanie.“
Când îi dau îndreptarul de spovedanie, nu i-l dau pentru că acesta ar putea substitui necesarul de întrebări care trebuie să le pun sau că în acela ar fi cuprins totul. Îl dau ca pe o legitimaţie în care va exista un calendar al zilelor când el a venit la spovedit; şi voi ţine o evidenţă permanentă a spovedaniei lui. De exemplu, dacă a fost pe 10 august, pe 20 septembrie, pe 15 octombrie, pe 19 noiembrie, pe 20 decembrie, eu trec şi semnez. Într-o parte sunt trecute datele, ca să-i văd cursivitatea cu privire la spovedanie, iar în partea opusă scriu cum îl cheamă, când a fost făcută spovedania generală şi altele. După ce am tras frumos o linie, mai jos îi trec canonul.
Şi aşa apare automat o comunicare directă de la suflet la suflet, o conversaţie liberă, fără gesturi, fără po¬lemică, fără ţipete, fără vorbe urâte. Eu scot tot tacâmul de păcate care mă interesează, uitându-mă doar formal peste ce scrie în carte (de pildă: mi-am pus cercei, am fumat o ţigară sau am trântit uşa în bi¬serică, m-am certat cu soţul); asta-i apă de ploaie, pe lângă păcate mult mai grele şi esenţiale.
După ce l-am spovedit, analizez cele trei feluri de păcate: păcatele de rutină, păcatele din obişnuinţă şi păcatele din nebăgare de seamă. Dacă există un păcat din nebăgare de seamă mai mare, şi e singur, nu mă deranjează, dacă există păcate de rutină şi văd că numărul lor depăşeşte normalul pentru un om care ar trebui să nu păcătuiască, atunci încep să mă îngrijorez, iar dacă în prima etapă îl găsesc cu păcate obişnuite care vin din lene, nepăsare, uitare, adică este un creştin puturos şi nepăsător, atunci mă fac foc şi pară şi, fără să-l cert sau să-l ocărăsc, îi aplic un canon pedagogic care nu are în el prea multe lucruri grele de împlinit.
– De obicei, în ce constă un astfel de canon?
– Dacă i-am dat douăzeci de metanii sau cincispre¬ze¬ce sau douăzeci şi cinci sau treizeci, doisprezece Tatăl Nostru sau şapte Tatăl Nostru, Crezul, Psalmul 50, Canonul Îngerului Păzitor permanent, pentru că este una din cele mai frumoase rugăciuni, Canonul de Pocăinţă către Mântuitorul, Paraclisul Maicii Domnului, rugăciunea serii şi a dimineţii, duminica la biserică, spovedit în posturi, anafură şi aghiasmă zilnic, de fapt eu nu-i dau altceva să facă decât ce trebuia să facă fără să vină să se spovedească. El astea trebuia să le ştie. Eu încep cu el de la clasa I, dar el nu-şi dă seama. El crede deja că-i în clasa a III-a sau a IV-a.
Din clipa în care am început să-l spovedesc, eu deja îl mut de sub cota zero, unde el se afla din ne¬pă¬sare şi din prea puţin interes, şi-l aduc deja la cota doi. Îl pun în rândul creştinilor obişnuiţi, ca şi cum el ar şti totul. Şi după ce începe să se roage, îi spun: „Bagă bine de seamă, dacă data viitoare când ne întâlnim nu mi-ai făcut ce ţi-am spus, nu mai îmi vii la spovedit“. Şi atunci tocmai acest lucru mi-l face atent şi el începe să-şi pună întrebări. Aici e marea taină psihologică: atunci când vorbeşti cu omul liber şi îi dai un sfat, i-a intrat pe o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă; dar am constatat cu mare bucurie sufletească faptul că-n clipa în care te adresezi ucenicului tău şi-i dai canonul scris, aşa cum i se dă o reţetă la dispensar, el ţi-l execută întocmai şi la timp, pentru că începe să-l apese. După proverb: „Vorba zboară, dar scrisa rămâne“.
Şi începe pentru el a doua tracasare şi trezire din somnul lenii şi al nepăsării duhovniceşti, apăsarea de conştiinţă: „Părintele mi-a dat canonul.“ Şi atunci el devine interesat şi vine cu câte o sacoşă de cărţulii: „Părinte, mi-am găsit cartea cu Sfântul Mina, cartea de rugăciuni, mi-am luat Ceaslovul, mi-am luat Psaltirea...“ Zic: „Bine, bine, să fii sănătos, foloseşte-le“. Deja îi stârnesc interesul, se vede obligat şi implicat în mod direct, fără a mai spune: „Las’ c-oi vedea eu ce-oi face“. Nu, el stă cu cartea aia în mână şi deja intră frica-n el, panica. De câte ori o vede-n casă, pentru el apare un şoc: „Măi, nu mi-am luat cărţile, n-am început rugăciunea“. Şi vrând-nevrând, intră-n mod forţat în ritmul rugăciunii. Şi deja când vine a doua, şi-a treia, şi-a patra oară, îl am cu cartea în mână, mă uit la el, la cartea pe care i-am dat-o, eu ştiu ce om am în faţă şi mă uit la ce a mai apărut nou.
Admit ca un canon dat unui ucenic să fie săvârşit 60%, 70%, 80%, 100%. Nu fac chiar toţi, că oamenii sunt supuşi păcatului. Dar celui care începe să vină sub 50-60%, îi spun că n-avem ce discuta. „Du-te acasă, fă-ţi canonul şi după aceea mai stăm de vorbă; să nu ai impresia că facem târg cu Dumnezeu.“ Adică apare şi acea formă categorică de a discuta cu omul, la modul frontal, nu doar prin vorbe frumoase.
Am auzit un cuvânt pe care-l contest categoric: „Părinte, să ne purtăm frumos cu ei că-i pierdem pe toţi de la biserică“. Toţi să plece, închidem biserica, o facem muzeu, dăm cu naftalină, punem covoare noi pe jos şi scriem „Muzeu“ pe uşă. Dar atunci când în biserică sunt zece creştini buni, atunci Duhul Sfânt co¬boară acolo şi mântuieşte câteva sate împrejur. Pentru cetatea Sodomei şi cea a Gomorei, trebuiau cinci drepţi ca să nu le piardă Dumnezeu. Nu trebuiau cincizeci de mii...
***
Dacă Sodoma şi Gomora aveau nevoie de câţiva drepţi, ca pentru rugăciunile lor Dumnezeu să nu pedepsească păcatele oamenilor, am putea crede că şi oraşele în care trăim, care caută cu încrâncenare să copieze „virtuţile“ celor din Sodoma şi Gomora, ar putea fi cruţate pentru rugăciunile câtorva părinţi cu viaţă sfântă. Numai că, gândind aşa, îi suntem potrivnici lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea numai mântuirea unor preoţi sau a unor călugări, ci vrea mântuirea tututor oamenilor. Deci şi a noastră. Toată Biserica dacă s-ar ruga pentru noi, câtă vreme noi înşine nu vrem să ne rugăm, nu ne putem mântui.
Ar trebui să ne plecăm atenţia asupra rugăciunii. Să ne gândim cu sinceritate ce câştigăm dacă nu ne rugăm, şi ce pierdem. Şi ce câştigăm? În cel mai bun caz câştigăm câteva minute sau zeci de minute, pe care le folosim în alt fel. Poate chiar păcătuind.
Păcatul este plăcut, nimeni nu contestă asta. Dar nu e veşnic. Vrem sau nu, nu putem păcătui la nesfârşit. Până la urmă vom renunţa la păcat în clipa în care vom da ochii cu moartea.
Unii cred că vor renunţa la păcat la bătrâneţe. Unii dintre cei care trăiesc în curvie se gândesc că vor pune început bun mântuirii atunci când vor ajunge la bătrâneţe, adică la neputinţa fizică de a desfrâna. Dar, ajunşi aici, vor descoperi noi forme de a păcătui. Dacă păcatul a devenit prieten, nu pleacă uşor.
Avem două lumi: cea a rugăciunii şi cea a păcatului. În prima, oamenii îşi dau seama de păcatele lor şi Îl roagă pe Dumnezeu să îi izbăvească de ele. În cea de-a doua, păcatul şi plăcerea sunt valorile supreme. Dar nu pentru multă vreme. Nici măcar pentru o sută de ani.
Ajuns în iad, bogatul nemilostiv îl roagă pe Dreptul Avraam să îl trimită la fraţii săi pe săracul Lazăr ca să le spună să aibă grijă cum trăiesc, ca să nu ajungă şi ei în chinurile iadului. După moarte, bogatul înţelesese cât de „folositoare“ i-a fost lăcomia. Tot aşa, după moarte, toţi păcătoşii vor pricepe că păcatul nu le-a fost prieten, ci duşman.
Să înţelegem cât de ucigătoare de suflet este lipsa rugăciunii. Să ne rugăm lui Dumnezeu să picure în inimile noastre dorinţa de a ne ruga. Să alegem noi binele, înainte de a fi siliţi să dispreţuim răul.
Să ne rugăm, oricât de greu ne-ar fi. Cu cât suntem mai legaţi de lanţurile patimilor, cu atât ne va fi mai greu să ne rugăm. Dar să nu deznădăjduim. Hristos, Care a biruit lumea, vine în ajutorul fiecăruia dintre cei care Îl cheamă prin rugăciune. Să luăm aminte!

http://www.danionvasile.ro

Arhivă blog

CATEGORII

. Despre Evlavie (3) .RUGĂCIUNE (20) .Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul (2) .Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie (2) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) ACATISTE (10) Acatistele zilelor săptămânii (1) ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop (1) ACATISTUL Sfantului Ciprian (1) Acatistul Sfantului Gheorghe (3) Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul (3) Acatistul Sfantului Nicolae (1) Acatistul Sfântului Eftimie cel Mare (1) Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL (1) ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC ȘI TĂMĂDUITOR PANTELIMON (1) Acatistul Sfântului Serafim de Sarov - 2 Ianuarie (1) ACATISTUL SFÂNTULUI STELIAN (1) Acatistul Sfintei Cruci (1) ACATISTUL SFINTEI MUCENITE VARVARA (3) Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi a celor trei fiice ale sale: (1) Acatistul Sfintei Parascheva (2) Acatistul Sfintilor Brancoveni (1) Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi (1) ACATISTUL SFINȚILOR IOSIF IACOB ȘI DAVID PROOROCUL (1) Acatistul Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat (2) Adormirea Maicii Domnului (1) Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (1) ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN (1) AGHIAZMA SAU APA SFINTITA (2) AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI (1) AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (9) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (4) AICI GASESTI MOASTELE SFINTEI PARASCHIVA (2) AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI (6) AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI (1) AICI SE GASESC SFINTE MOASTE (2) Alexandru Pesamosca (2) APOSTOL ŞI MUCENIC ŞTEFAN (1) Arhanghelui Gabriel. (1) ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN (5) Articole Apopei Roxana (1) Articole Ioan Monahul (5) AUDIO..VISARION IUGULESCU (1) BISERICI (35) BUNA VESTIRE (2) CANOANELE SFANTULUI CALINIC (2) Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui (1) Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti (2) CANONUL SFANTULUI EFREM SIRUL (1) Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei (1) CARTI INTERESANTE (1) Cei patru Sfinţi Evanghelişti (1) CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL (6) Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel (1) Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? (2) CITATE DESPRE RABDARE (1) CITATE DIN FILOCALIE (1) CITATE DIN SF EVANGHELIE (3) CUGETARI ORTODOXE (1) CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM (1) CUM SA NE RUGAM (8) CUVINTE DE FOLOS (31) Cuviosul Arhimd. Sofronie (1) CUVIOSUL ISIDOR PELUSIOTUL (1) Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) (4) CUVIOSUL SERGHIE: (2) Cuviosul Tadei de la Vitovnita (1) Cuviosului Sofronie Saharov (1) DESPPRE VRAJI SI FARMECE (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) DESPRE AVORT (3) DESPRE ACATISTE SI PARACLISE (1) DESPRE APOCALIPSA (1) DESPRE BOALA (2) Despre Boboteaza (1) DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. (2) Despre Clopote (1) Despre colivă (2) DESPRE CREDINTA (1) DESPRE CRUCE (6) DESPRE DIAVOL (13) DESPRE DRAGOSTE (1) Despre educatia crestina a copiilor (1) DESPRE HAINELE PREOTESTI (2) DESPRE ICOANE (10) DESPRE INGER PAZITOR (3) Despre invidie (1) DESPRE JUDECAREA APROAPELUI (2) DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE (7) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (4) DESPRE LACRIMI (2) DESPRE LUMANARI (4) DESPRE MAICA DOMNULUI (3) DESPRE MANIE (2) Despre milostenie (2) DESPRE MOARTE (5) DESPRE OZN-URI (1) DESPRE PACAT (3) DESPRE POCAINTA (2) DESPRE POST (12) Despre PREOTUL DUHOVNIC (2) DESPRE RAI SI IAD (4) DESPRE RUGACIUNE (30) Despre Rugaciunea Inimii (2) Despre Sfanta Impartasanie (1) DESPRE SFINTELE MOASTE (6) DESPRE SMERENIE (3) DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM (7) DESPRE SUFLET (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TRUFIE (1) DESPRE URA (1) DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN (10) DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA (1) Drumul sufletului după moarte (1) Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon (2) Duminica Tuturor Sfintilor (1) ENIGMA MARAMEI VERONICĂI (2) EPISTOLIA DOMNULUI (2) EVANGHELIA ZILEI 16. 11. 2014 (1) GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN GURĂ DE AUR (1) ICOANA BIZANTINĂ (1) IER. SAVATIE BASTOVOI (1) IEROD. VISARION IUGULESCU (6) INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: (1) INDREPTAR SPOVEDANIE DE VALERIU GAFENCU (1) Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului (1) INTERVIURI (33) INVATATURI (121) IZVORUL TAMADUIRII (2) ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI (1) Întâmpinarea Domnului -Stretenia (2) Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" (1) Lancea cu care a fost omorât Hristos (1) Legenda Sfântului Valentin (1) Maica Pelaghia (1) MANASTIREA HUREZU (1) MARGARITARE DUHOVNICESTI (1) Maria Egipteanca (6) MĂRTURIA PĂRINTELUI PANTELIMON DESPRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA (1) MILOSTENIA (1) MILOSTENIE..VREAU AJUTOR (5) MINUNEA DE LA SF.MORMANT (1) Minuni ale Sfantului Nectarie (16) Minuni Sfanta Parascheva (3) MINUNI.. (60) MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA (3) Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (2) NICOLAE VELIMIROVICI (2) O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA (1) O rugăciune de dimineaţă (1) OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM (1) PAR. ILIE CLEOPA (3) PARACLIS LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL ( 29 AUGUST) (1) PARACLISUL CUVIOSULUI GHEORGHE DE LA HOZEVA (8 IANUARIE) (1) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL IOAN EVANGHELISTUL ( 8 mai) (2) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (6 octombrie) (4) PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA (11 NOIEMBRIE) (4) PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) (1) Parastasele și folosul lor (3) PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (5) PARINTELE ARSENIE BOCA (50) PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (17) PARINTELE CLEOPA (43) PARINTELE ILARION ARGATU (10) PARINTELE ILIE LACATUSU (4) PARINTELE IOSIF TRIFA (3) PARINTELE JUSTIN PARVU (8) Parintele Maxim (1) Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre (1) PARINTELE PAISIE AGHIORITUL (32) PARINTELE PETRONIU TANASE (1) PARINTELE PORFIRIE (5) PARINTELE SOFIAN BOGHIU (5) Parintele Teofil Paraian (1) PARINTELE VISARION IUGULESCU (4) Părintele Ardenie Boca (1) Părintele Constantin Galeriu (1) Părintele Iulian de la Prodromu (1) Părintele Nicău (1) Părintele Proclu (1) PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE (1) Părintele Rafail Noica (1) Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) (1) Pelerinaj Grecia 2017 (2) PILDE (127) PILDE CRESTINE (16) PILDE DIN PATERIC (4) POEZII (87) POEZII ..IISUS HRISTOS (14) Poezii cu Preot Ioan (16) POEZII DE ANDREI BOTOSANU (10) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (4) Poezii de Costel Ursu (1) Poezii de Doru Avram (1) Poezii de Eliana Popa (13) POEZII DE ILARION ARGATU (2) Poezii de Pr.Gabriel Militaru (1) Poezii de Preot Sorin Croitoru (39) POEZII DE RADU GYR (3) POEZII DE TRAIAN DORZ (7) Poezii de Valeriu Gafencu (3) Poezii de Vasile Militaru (1) Policarp si Laurentiu (1) POSTUL SFINTILOR PETRU SI PAVEL (2) POVESTIRE (6) POVESTIRI DIN PATERIC (1) POVESTIRI DUHOVNICESTI (3) POVESTITE DE SFINTI (25) Pr. Efrem Atonitul (1) PR. PAISIE OLARU (2) PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor (1) Preotul Andrei Constantin (1) PREVIZIUNI (1) Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani (1) PROFETII (30) Prohodul Domnului (1) Proorocul Moise (1) PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA (4) Pruncii Simeon şi Parascheva (1) Psalmi (1) Psalmul 50 (al lui David) (1) PUSTNIC ONUFRIE (1) Rucăciune către sfinti (1) Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos (1) RUGACIUNE CATRE SF. GRIGORIE DECAPOLITUL (1) Rugaciune catre Sf. Nectarie (2) RUGACIUNE CATRE SFANTUL CUVIOS STELIAN (1) RUGACIUNE CATRE SFANTUL NICOLAE (1) Rugaciune pentru bolnavii de cancer. (1) RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA (1) Rugaciunea Sfantului Ciprian (1) Rugaciunea Sfintei Cruci (1) RUGACIUNI (86) Rugăciune catre Sfantul Ilie (3) Rugăciune catre Sfantul Nectarie (2) Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului (1) RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA (2) Rugăciune către sf Arhangheli Mihail Si Gavril (1) Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul (3) Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (2) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL GHEORGHE (1) Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (3) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL (1) Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul (1) RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII (3) Rugăciune de pocăinţă (1) Rugăciune pentru căsătorie... (2) RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN (1) Rugăciunea Sfântului Ciprian (1) Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: (3) Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina (1) Rugăciuni către Sf. Pantelimon (2) Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii (1) SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM (4) SARBATORI (27) Sânzaienele (1) SCOPUL VIETII CRESTINESTI (1) SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. (1) Sf ap Iacob al lui Zevedeu (1) SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR (2) Sf Efrem cel Nou (1) Sf Gheorghe (2) Sf Gheorghe Hozevitul (2) Sf Ignatie (1) SF IOAN GURA DE AUR (16) Sf Lazăr din Betania (1) SF SPIRIDON (1) SF. IERARH ANTIM IVIREANU (2) Sf. Ignatie Teoforul (4) SF. IOAN BOTEZATORUL (14) SF. IOAN DE LA PRISLOP (3) Sf. Mc. Calistrat; (1) Sf. Porfirie Bairaktaris (1) Sf. Prooroc Iona (1) Sf. Sfintit mucenic Valentin (1) SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA (2) SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA (5) Sf.Ignatie Briancianinov (1) SFANFA LITURGHIE (1) Sfanta Ana (4) SFANTA DUMINICA (1) SFANTA ECATERINA (1) SFANTA FILOFTEIA (11) SFANTA HRISTINA (3) Sfanta Iulia (1) Sfanta Lucia (3) Sfanta Macrina (1) Sfanta Marina (5) Sfanta Mucenita Haritina (1) Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale (1) Sfanta Mucenita Tecla (2) SFANTA PARASCHIVA (12) Sfanta Salomeea (1) Sfanta Tatiana (3) Sfanta Teodora (1) Sfanta Veronica (1) SFANTA XENIA (5) Sfantul ioan Iacob Hozevitul (5) Sfantul Mc Ioan Valahul (2) SFANTUL ADRIAN (6) Sfantul Alexandru (2) Sfantul Andrei - Apostolul romanilor (3) Sfantul Andrei Rubliov (1) SFANTUL ANTONIE CEL MARE (8) Sfantul Ap.Timotei (5) SFANTUL APOSTOL ANDREI (7) SFANTUL APOSTOL IOAN (3) Sfantul Apostol si Evanghelist Matei (3) Sfantul Apostol Tadeu (1) SFANTUL CRISTIAN (1) Sfantul Cuvios Patapie (3) SFANTUL DANIIL SIHASTRUL (1) Sfantul Dimitrie al Rostovului (1) SFANTUL DUMITRU (12) Sfantul Efrem Cel Nou (3) Sfantul Eftimie cel Mare (1) Sfantul Emilian (1) Sfantul Fanurie (1) SFANTUL FILIP (2) SFANTUL GHEORGHE (2) Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN (1) Sfantul Gherasim din Kefalonia (1) SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL (2) Sfantul Haralambie (2) SFANTUL IERARH PARTENIE (1) Sfantul Ierarh Vasile cel Mare (5) SFANTUL ILIE (9) Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava (5) SFANTUL IOAN DAMASCHIN (2) SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL (5) SFANTUL IOAN RUSUL (10) SFANTUL IOAN SCARARUL (3) SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS (6) Sfantul Isidor din Hios (1) Sfantul Isidor Pelusiotul (1) Sfantul Iuda (1) Sfantul Iuliu Veteranul (1) Sfantul Lazăr din Betania (1) SFANTUL MACARIE CEL MARE (2) SFANTUL MARCU ASCETUL (1) Sfantul Maxim Mărturisitorul (1) SFANTUL MINA (10) Sfantul Mucenic Gheorghe (2) Sfantul Mucenic Polieuct (1) SFANTUL MUCENIC TRIFON (3) SFANTUL NECTARIE (40) SFANTUL NICOLAE (20) Sfantul Nil Dorobantu (1) SFANTUL PAHOMIE CEL MARE (1) SFANTUL PANTELIMON (13) Sfantul Parinte Vichentie Malău (1) Sfantul Policarp (1) Sfantul Prooroc Iona (1) Sfantul Sava (1) SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT (1) SFANTUL SERAFIM DE SAROV (11) Sfantul Serafim de Virita (3) SFANTUL SILUAN ATONITUL (2) Sfantul Simeon Stalpnicul (2) SFANTUL SPIRIDON (13) SFANTUL STEFAN (9) Sfantul Stefan cel Mare (4) SFANTUL STELIAN (8) Sfantul Teodor Studitul (2) Sfantul Teodor Tiron (3) Sfantul Teodosie cel Mare (3) Sfantul Teodosie de la Brazi (2) SFANTUL TIHON DE ZADONSK (1) Sfantul Trifon (1) SFANTUL VASILE (3) SFANTUL VASILE CEL MARE (1) SFANTUL VICTOR (1) Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou (2) SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA (1) SFATURI CRESTINE (15) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (14) Sfaturi de la parintele Iustin Parvu (1) SFATURI DUHOVNICESTI (41) SFATURI PENTRU ANUL NOU (1) Sfaturi pentru suflet (5) SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA (1) Sfânta Muceniţă Agnia (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI (1) Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale (1) Sfânta Salomeea (1) Sfânta Teodora de la Sihla (1) Sfântul Antonie cel Mare (5) SFÂNTUL ANTONIE DE LA IEZERU VÂLCEA (1) Sfântul Apostol Filip (4) SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU (1) Sfântul apostol Luca (1) Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (1) SFÂNTUL ARHIDIACON (1) Sfântul Ciprian si Iustina (2) SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) (1) SFÂNTUL CUVIOS ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCEA (1) Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul (1) Sfântul cuvios Memnon (1) SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE (1) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (1) SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL (1) SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS (1) Sfântul Efrem cel Nou (2) Sfântul Efrem Sirul (8) Sfântul Gheorghe Hozevitul (1) Sfântul Grigorie (1) Sfântul Grigorie de Nyssa (2) Sfântul Grigorie Palama (2) Sfântul Haralambie (1) Sfântul Ierarh Eumenie (1) Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou (2) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (3) Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare. (1) Sfântul Ioan Botezătorul (16) SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: (2) Sfântul Ioan Evanghelistul (1) Sfântul Ioan Gură de Aur (4) Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (6) Sfântul Ioan Rilă (1) SFÂNTUL ISAAC SIRUL (2) SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL (1) SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT (1) Sfântul Mc. Gheorghe (1) Sfântul Moise Etiopianul. (1) SFÂNTUL MUCENIC CALINIC (1) Sfântul Nicolae (5) Sfântul Nicolae Velimirovici (3) Sfântul Pahomie (1) SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA (1) SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 (1) Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist (1) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC HARALAMBIE (2) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN (1) SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL (1) SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU (1) Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina (1) SFINTELE PASTI (7) SFINTELE TAINE (1) SFINTI (206) Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel (3) Sfintii 40 de mucenici (1) Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea (1) SFINTII APOSTOLI (11) SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL (8) SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL (13) Sfintii Atanasie si Chiril (3) SFINTII CHIR SI IOAN (3) SFINTII CONSTANTIN SI ELENA (1) Sfintii impărati Constantin si Elena (3) Sfintii Inchisorilor (1) SFINTII IOACHIM SI ANA (1) Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. (1) Sfintii Marturisitori Ardeleni (1) Sfintii Mihail si Gavril (4) Sfintii Simeon si Ana (1) Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan (6) Sfintii Varsanufie si Ioan (2) Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) (1) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana (1) SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA (1) SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR (1) SFINŢII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE (1) Sfînta Mare Muceniţă Irina (1) Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea (1) SINUCIGAŞII (1) SÎMBATA LUI LAZAR. FLORIILE (1) so (1) SOBORUL MAICII DOMNULUI (1) Soborul Sfinților 70 de Apostoli. (1) TAINA CASATORIEI (1) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (2) TEODORA DE LA SIHLA (2) Tezaurul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai (1) Traditii si obiceiuri romanesti de Sfanta Parascheva (1) TREPTELE PACATULUI (2) TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS (2) TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE (1) TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI (1) TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII (1) Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare (1) VALERIU GAFENCU (4) VAMEȘUL ȘI FARISEUL (1) VAMILE VAZDUHULUI (1) Versuri de Horațiu Stoica (1) VEŞMÂNTUL ÎMPLINIRII RUGĂCIUNII LUMINĂTOARE (1) VIATA LUI IISUS HRISTOS (1) Viata Sf.Mare Mucenic Mina (1) Viata Sfantului Fanurie (27 august) (1) Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos (1) VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR (9) Zămislirea Sfantului Ioan Botezătorul (1)

sfinti romani

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

SFINTI

SFINTI