16 aprilie 2014

Sfântul Efrem Sirul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

           Care dintre noi, astăzi, poate să se laude că pătimeşte fără de vină? Nu este oare fiecare necaz al nostru o pedeapsă din partea lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre ascunse ori vădite, pentru greşelile noastre ştiute ori neştiute? Păcatele noastre sunt nespus de multe! 
Şi dacă Dumnezeu nu ne pedepseşte atunci când le-am săvârşit, aceasta se întâmplă pentru că El ne aşteaptă să ne pocăim.  
      Dar dacă vede că întru noi nu este pocăinţă, ne trimite pedepse. Adesea noi cugetăm că pătimim fără de vină. Dar dacă am lua aminte mai bine, ne-am descoperi vina noastră. 
      Odată, Sfântul Efrem Sirul călătoarea către o cetate. Pe cale s-a oprit într-un sat şi s-a abătut să înnopteze la o văduvă bătrână, o bună creştină pe care o cunoştea de mai multă vreme. Văduva l-a întâmpinat cu multă bucurie, i-a dat să mănânce lapte de la vaca care o avea, iar dimineaţa Sfântul Efrem şi-a luat rămas bun. În cetate, Sfântul Efrem a aflat mare tulburare. Era zi de târg. S-a amestecat în mulţime ca să vadă mai unde şi ce se vinde. Aici unul îşi lăuda marfa, în altă parte altul striga, mai departe un alt negustor se târguia cu glas tare cu cumpărătorii... După o vreme însă, o ceată mare de străjeri a înconjurat un grup de oameni în mijlocul căruia s-a întâmplat să fie şi Sfântul Efrem Sirul. Toţi au fost duşi la închisoare. S-a vădit că aceia erau tâlhari coborâţi din munţi. Ei se amestecaseră cu poporul uneltind în acel tulmult ca să jefuiască.
            Dar străjerii au reuşit să-i oprească la vreme. În temniţa întunecată şi julavă tâlharii strigau, blestemau şi se foiau tot timpul. Sfântul Efrem Sirul însă, stând într-un colţ, liniştit, retras din calea acestora, se ruga smerit lui Dumnezeu, neînţelegând nenorocirea ce căzuse pe capul său. Nebăgat în seamă, el vorbea în rugăciune cu Dumnezeu; şi în durerea sufletului său Îl întreba: Doamne, pentru ce m-ai adus în această temniţă? Aceştia pătimesc răsplată pentru faptele lor. Ei au fost prinşi şi închişi pentru tâlhăriile lor, însă eu ... de ce? Multă vreme s-a rugat şi a plâns Sfântul Efrem Sirul. În cele din urmă a aţipit. Şi iată, pe când aţipise, a auzit un glas: Îţi aminteşti oare când ai fost la văduva aceea sărmană, că, la plecare, ai uitat să închizi poarta de la drum? Iar în curte păştea vaca văduvei. Vaca a ieşit pe poartă şi s-a pierdut. Şi doar de la ea femeia cea săracă îşi avea tot venitul. Iată, de aceea Dumnezeu a îngăduit să suferi şi tu!... 
Sfântul Efrem Sirul a tresărit deodată şi s-a trezit. El şi-a amintit că toate se petrecuseră aşa cum îi fuseseră descoperite în vis. Atunci şi-a ridicat braţele către cer, a preaslăvit pe Dumnezeu şi I-a mulţumit Lui că pe bună dreptate este pedepsit pentru păcatul său cel fără de voie şi neştiut. 
           Oare cât de multe sunt păcatele noastre cele fără de voie? Şi cât de multe sunt cele cu voie?
 Şi dacă un păcat al Sfântului Efrem Sirul nu a rămas nepedepsit, atunci Dumnezeu ne va cruţa pe noi pentru toate păcatele noastre săvârşite cu voie? Acestea sunt atât de multe, că pentru ele merităm să fim veşnic chinuiţi în iad. Dar, iată, Bunul Dumnezeu a găsit un mijloc ca să ne facă vrednici de Rai - şi ne-a trimis pătimirile, necazurile cele vremelnice din această viaţă, pe care El vrea să le răbdăm cu căinţă şi fără de cârtire. Pentru aceasta însă, Dumnezeu amestecă pătimirile cu bucurii, omoară amărăciunea necazurilor cu dulceaţa mângâierilor cereşti, însă noi tot cârtim. O, dacă am putea vedea toată grozăvia păcatelor noastre, noi am răbda şi am mulţumi pentru îngăduinţa Sa lui Dumnezeu, înţelegând că nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă (Psalmul 102:10).

SFINTELE PASTE!.avi

9 aprilie 2014

CĂTRE ORGANELE TRUPULUI MEU


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Mintea mea cea mult pribeagă
Şi de slavă râvnitoare,
Strângeţi gândul şi ţi-l leagă
De smerita cugetare!

Ochi deprinşi cu iscodirea
Frumuseţilor lumeşti,
Aţintiţi-vă privirea
Şi la cele sufleteşti!

Neastâmpărată gură
(La vorbiri politiceşti),
Graiurile din Scriptură
S-ar cădea să le rosteşti.

Nasule, dorind tu foarte
De mirosurile bune,
Gustă şi miros de moarte
Ca să iei înţelepciune!

Voi urechile “cocoane”
Răsfăţate-n vorbe moi,
Să vă sune la timpane
Glasul trâmbiţii de-apoi!

Braţelor, fiind voi slugă
La aceste trecătoare,
Înălţaţi-vă la rugă
Şi la fapte de-ndurare!

Iară voi, râvnind – picioare -
Numai calea cea răsleaţă,
Apucaţi şi vreo cărare
Care duce la viaţă!

4 aprilie 2014

MUSTRAREA DUHULUI MEU DE CĂTRE DOMNUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                                                                                     Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Făptură, chipul slavei mele,
 Răbdat-am moarte pentru tine
Iar tu slujeşti la fapte rele
Făcându-ţi chipul de ruşine!

A tale fapte prea viclene
Îmi fac mai multă pătimire,
Decât acele patru pene
Ce m-au străpuns la răstignire.

Mai lesne, Eu, răbdam cununa
Cu spinii cei usturători,
Decât să văd cum – totdeauna -
Te-asemeni celor “râmători”!

Scuipări şi pălmuiri,tu
Mie Mai rele Îmi pricinuieşti,
Prin cea deşartă vorbărie
Şi glumele cele lumeşti.

În coastă mă loveşti tu zilnic
Cu suliţa păcatelor
Şi Mă supui cu “duh năsâlnic”
La “biciuirea spatelor”.

Îmi dai hlamidă purpurie
 Îmbrăcăminte de ocară,
Prin ură şi necurăţie
- Ca jidovii odinioară -

Mai mult mă amărăşte ruga
 Ce-o faci în cugetări deşarte,
Decât oţetul care, sluga
Cu fiere Mi l-au dat la moarte!

Cu trestie Mă baţi la faţă
Mai rău decât la Răstignire,
Prin limba ta pizmătăreaţă
 Şi prin cuvinte de bârfire.

De mântuirea ta Eu – doară -
Mai mult am însetat atunci,
Decât la arşiţa amară,
La ale Răstignirii munci!

Evreii urâtori de bine,
O dată – doar – M-au răstignit,
Iar tu prin fapte de ruşine,
Mă răstigneşt necontenit!

În temniţa de la Pretoriu
N-aveam atâta strâmtorare,
 Ca intru inima ta rece,
Vicleană şi nesimţitoare!

S-a lepădat de Mine Petru,
Dar toată viaţa s-a căit,
Iar tu “Botezul Pocăinţii”
De mii de ori l-ai necinstit.

Tâlharul credincios, pe Cruce
Cu fierbinţeală Mă chema,
Iar tu fiind în ispite
Cârteşti, în loc a mă chema.

Mironosiţele, la Patimi,
Cu bărbăţie M-au urmat,
Iar tu când prigonesc credinţa
Te-ascunzi, fiind împuţinat!

Cea curvă Mă uda cu lacrimi
Ştergându-Mă cu părul ei,
Îar tu mergând la spovedire
O faci numai din obicei!

Zahei, dorind ca să mă vadă,
Urcând în dud Mă aştepta,
Iar tu venind la “Sfânta Cină”
Te trândăveşti a priveghia.

El împătrit apoi întoarce
Celor ce i-a nedreptăţit,
Iar tu măcar canonul zilnic
A-l împlini nu te-ai silit!

Zicând să vie după Mine,
 Feciorilor lui Zevedei,
Ei M-au urmat lăsându-şi luntrea
Şi pe părinţii singurei.

Iar tu, fiind chemat de Mine
Prin cinul cel monahicesc,
Îţi faci de lucru cu rudenii
 Urmând năravului lumesc.

Gândeşte-te cum altă dată
Mironosiţele femei,
Prin lepădarea cea de sine
Urmau cu râvnă paşii Mei!

Când Veronica, cu năframa,
M-a şters la faţă de sudori,
Întipăritu-M-am pe pânză
 Cu chipul Meu pătimitor.

La fel şi tu, ştergându-ţi tina
Cu lacrima din ochii tăi,
 Atuncea, Eu voi scrie iară
În tine chipul cel dintâi.

Mă roagă Prea Curata Maică,
 Să fiu spre tine răbdător
Iar tu de lucrul mântuirii
Mereu rămâi nepăsător!

Veninl cel dintru păcate
 Prin care tu Mă necinsteşti
 Măcar acum cu lacrimi calde,
Făptura Mea, să-l îndulceşti.

Iar dacă Sfânta umilinţă
La tine n-are încă spori
Să verşi măcar prin nevoinţă
Duhovniceştile sudori!

Iar dacă zaci în suferinţă
Sau trupul ai neputncios
Măcar oftează, cu credinţă
Ca vameşul cel păcătos!

Precum am ridicat de voie
Povara Crucii, oarecând,
Şi astăzi Eu ridic povara
Păcatelor de pe pamânt.

În urma Mea pe drumul Crucii,
Aleargă vameşi şi curvari
Şi mulţi ca Simon Chirineanul,
 Ridică Crucea spre Calvar.

Mărturisindu-Mă pe Mine
Mulţimea cea de Mucenci,
 Îmi scaldă urmele cu sânge
Pe drumul Crucii – până aici -

Cu sărutarea cea vicleană
A Iudei mă batjocoreşti,
Când Trupul Meu îl iei spre hrană
Iar ura nu o părăseşti!

În urma Mea, pe drumul Crucii
Aleargă mii de călători
Şi mulţi, ca Simon Chirineanul,
Ridică Crucea râvnitori.

Iar cuvioşii din pustie
Şi toţi creştinii râvnitori,
Îmi scaldă urmele cu lacrimi
Şi cu mulţime de sudori.

Pe calea strâmtă şi spinoasă
 Înflăcăraţi de sfântul dor,
 Aleargă mulţi tâlhari şi vameşi
Iar tu rămâi nepăsător.

Aleargă cei aprinşi la suflet
Cu dorul sfintei mântuiri
Şi cu suspinuri bat la uşa
 Cereştilor milostiviri.

Făptură, vino cu credinţă
Că Eu te-aştept la Cruce iar
Să-ţi dau a Mea făgăduinţă
Ca celui credincios tâlhar.

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

SFINTI

SFINTI

Lista mea de bloguri