13 IANUARIE
"Acesta se născu în familie de plugari din părţile Rostovului primind la botez numele Sfântului Prooroc Ilie.
Încă din fragedă copilărie înclina către o viaţă evlavioasă, spunând părinţilor şi preotului satului că el are să fie călugăr. După moartea tatălui său, se ocupă împreună cu mama şi cu un frate al său de negoţ până la vârsta de 30 de ani când părăsi lumea şi merse la Mănătirea Sfinţii Boris şi Gleb, de pe Ustia, unde primi îngerescul chip cu numele Irinarh, slujind în primii ani ca paraclisier.
Cu timpul ascultările deveniră tot mai grele, însă şi râvna pentru nevoinţă a Sfântului creştea. Dând hainele şi încălţămintea săracilor, umbla desculţ şi în zdrenţe.
Din neînţelegerea monahilor şi a stareţului faţă de nevoinţa lui era mustrat aspru şi chiar pedepsit, sfântul Irinarh primindu-le pe toate cu seninătate.
Primind ascultare în afara mănăstirii, Sfântul Irinarh se mâhni neputând suporta îndepărtarea de slujbele bisericii şi se strămută la Mănăstirea Avramie. Arătându-i-se în vis preacuviosul Avramie îl linişti spunându-i că acei călugări nechibzuiţi vor răspunde în faţa lui Dumnezeu.
Descoperindu-i Dumnezeu moartea mamei sale, plecă să o îngroape, iar după ce o înmormântă, se retrase în chilia pustnicului Lazăr vreme de 40 de zile în plângere, rugăciune şi aspră postire. Aici cunoscu pe stareţul Pimen, „zăvorâtul şi purtătorul de lanţuri”. Vorbind cu acesta, Irinarh avea să capete mângâiere.
Tânjind sufletul său după mănăstirea de metanie, se ruga fierbinte sfinţilor Boris şi Gleb să îl ducă înapoi la mănăstirea lor. Şi iată că odată, înainte de a-l prinde somnul, i se arătară doi cneji, mergând parcă spre mănăstirea care le poartă numele, iar el le striga din urmă:
