25 mai 2015

Lupta de la Podul Înalt -Cea mai mare victorie a lui Ștefan cel Mare (1475)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Podul Inalt 1475 – Cea mai mare infrangere din istoria Islamului

Europa valahilor

Zilele trecute ,incercand sa ma relaxez ,pe la ora 4 noaptea ,tot butonand si cautand un program romanesc ,am avut intuitia si am gasit tocmai filmul cu batalia de la Vaslui.Evident ca m-au fascinat actorii,dialogurile dar si intelegerea mai matura decat la prima vizionare acum aproximativ 20 ani.
M-am gandit pe lov sa scriu un articol cu tot ce stiu despre acest subiect,intrigandu-ma valva facfuta acum saptamani de un simplu desen ce parodia Profetul.
Au sarit islamici si au dat foc,au intors lum ea pe dos pentru un simplu desen,si noi crestin tot inghitim cum ei ne darama bisericile crestine in Asia,Europa si Africa.
Nu se poate chiar asa,ei tipa si omoara din te miri ce si noi crestini ne omoram singuri,ba mai si inventam prin inamicul american tot felul de blasfemii despre Iisus.Bqa ca a fost casatorit,ba ca are copii si tot asa.
Ce trebuie sa stiti este faptul declarat public ca SUA,Franta s-au declarat tari laice,deci oficial nu au religie.
Pentru a citi linistiti textul va p[ropun o trupa ce vrea sa reinvie muzica romaneasca traditionala,aceea scrisa de Anton Pann si Dimitrie Cantemir

Oricat de hazardat le-ar putea parea unora, Europa secolelor XIV si XV a apartinut din punct de vedere militar micilor formatiuni statale romanesti care s-au opus cu succes celei mai mari forte a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fara niciun fel de exagerare, putem spune ca daca este sa pastram proportiile cu ceea ce eram acum 500-600 ani, Romania de azi ar trebui sa infranga in lupta armata Statelor Unite, Rusiei sau Chinei... Nu-i asa ca va pufneste rasul? Trecand peste neincrederea si dezamagirea provocate de situatia Romaniei din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie sa ne amintim macar ca eram intr-atat de neclintiti pe vremuri, incat administram infrangeri umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care nu sunt inca convinsi de forta si spiritul razboinic al stramosilor nostri, le prezint o scurta comparatie intre proportia de forte intalnita intre "marile" batalii ale Europei Apusene si confruntarile militare ale voievodatelor romanesti.

„În zilele albe ale miezului iernii înaintau mulțimile negre, zecile de mii de dușmani, ieniceri, spahii și gloata, ca lupii flămânzi“ - Nicolae Iorga Oricât de hazardat le-ar putea părea unora, Europa secolelor XIV și XV a aparținut din punct de vedere militar micilor formațiuni statale românești care s-au opus cu succes celei mai mari forțe a vremii, temutul Imperiu Otoman. Eram într-atât de neclintiți pe vremuri, încât administram înfrângeri umilitoare puternicilor lumii. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra forței militare românești trebuie să facem o scurtă comparație între proporția de forțe întâlnită între „marile“ bătălii ale Europei Apusene și confruntările militare ale voievodatelor românești. Faimosul Război de o sută de ani, bătăliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntări între oști care numărau maximum 10.000-20.000 de soldați, ultimele chiar mai puțin de 5.000. În faimoasa bătălie de la Tannenberg, când este stopată înaintarea cavalerilor teutoni spre răsărit, s-au confruntat corpuri de armată de 10.000, respectiv 16.000 soldați. În perioada Războiului celor Două Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei sub 5.000 de ostași. În celebra bătălie de la Rimini din 1469, când Federico da Urbino înfrânge armata papală, au murit...100 de oameni și au fost răniți circa 3.000. Totuși, cronicile contemporane numesc această luptă „bătălia cumplită“. Cele mai mari încleștări din aceste secole par a fi luptele între principii elvețieni și regele Carol cel Curajos. Trupele de soldați implicate în luptele de la Granson și Morat se ridică la un maximum de 20.000 de indivizi.

Arta și gândirea militară în Europa apuseană de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decădere, comparativ cu geniul militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele în domeniu ale Europei de Vest se înregistrează mult mai târziu, impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventă a armelor de foc și a prafului de pușcă. În răsăritul Europei, lucrurile stăteau cu totul altfel. Țaratele și cnezatele rusești nu reprezentau (încă) o forță militară, regatul polon era tributar manevrelor și conceptelor militare apusene (de exemplu, impasul polon de la Marienburg și apariția providențială a trupelor moldovenești care au întors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au strălucit prea mult pe câmpul de luptă. Bulgarii, sârbii și bizantinii au căzut după o dârză dar tristă rezistență în fața forței Semilunei. Românul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor între anii anii 1444-1447, dar spre final este înfrânt de aceștia. Singurii care s-au adaptat cu succes și au pus la punct tactici revoluționare alături de manevre eficiente au fost voievodatele românești ale Moldovei și Țării Românești. Conduse de voievozi realiști și inspirați precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepes și marele Ștefan, valahii au fost singurii europeni care au ținut la respect pe otomani.

                                                        Moldova dacilor liberi

In aceeasi perioada, asupra Moldovei pandeau nu numai otomanii, ci si ochii lacomi ai tatarilor din Hoarda de Aur. In anul 1469, o hoarda a tatarilor de pe Volga, condusa de Eminec, nepotul hanului cel mare, porneste o expeditie de jaf in Moldova, atras de prosperitatea economica datorata masurilor luate de Stefan cel Mare. Cruzimea si tupeul nomazilor meritau pedepsite.... Stefan strange in graba o oaste de curteni si razesi din Tara de Sus (actuala Bucovina) si porneste dupa tatari. Acestia au parte de ghinionul vietii lor, cand sunt prinsi in ziua de 20 august langa Lipinti. Macelul este infiorator. Hoarda tatarasca este masacrata, avand mari pierderi in oameni, Eminec insusi este facut prizonier de Stefan. Hanul cel batran de pe Volga, tot nu intelege cu cine are de a face, astfel incat isi permite sa-i trimita lui Stefan o solie manioasa de 100 de oameni (exact cati au murit la batalia din Rimini!).

Solie care are tupeul sa-i ceara lui Stefan nu doar eliberarea prizonierilor tatari ci si ...despagubiri pentru pierderile suferite! Inconstienta si nesimtirea cererii sunt pedepsite pe loc. Stefan cel Mare ordona tragerea in teapa a tuturor prizonierilor alaturi de 99 de tatari din solie. Fiul hanului este taiat pe loc in bucati. Supravietuitorului i se taie nasul si urechile si este trimis calare inapoi la Hoarda de Aur sa povesteasca hanului ultimele noutati...

Turcii erau la apogeu. Conduși de cumplitul Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul), otomanii cuceriseră Bizanțul, precum și o bună parte a Europei de răsărit. În drumul lor spre Apus nu le mai stăteau în cale decât voievodatele românești. În aceeași perioadă, asupra Moldovei pândeau nu numai otomanii, ci și tătarii din Hoarda de Aur. Cuceritorul Bizanțului vedea în Moldova principalul obstacol în invadarea Europei. În plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitivă a Hoardei de Aur alături de consolidarea unei viitoare alianțe cu tătarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu în ultimul rând, sultanul vedea în bogatul voievodat românesc, o bază de operațiuni militare, un izvor de resurse economice și de luptători valoroși care puteau fi angajați ca mercenari de partea Semilunei. Un alt aspect politico-strategic care îl deranja la culme pe Mahomed, era încercarea continuă a lui Ștefan cel Mare de a sustrage Țara Românească de sub autoritatea Porții.

Geniul militar al lui Ștefan încerca de fapt o unitate a țărilor române. Toți acești factori la care se adaugă refuzul marelui domnitor de a închina țara turcilor sau de a le plăti tribut, alimentează furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducătorul unei țări mici situată la marginea Imperiului. Într-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolența lui Ștefan să fie pedepsită cât mai repede posibil, iar Moldova cea rebelă să ajungă pașalâc. În acest scop, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune oști ale Imperiului. Temutele și încercatele trupe otomane călite în luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg și comandate de eunucul Soliman Pașa, primesc ordinul să abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a ataca „Kara Bogdania“ (cum numeau turcii Moldova). Lor li se alătură oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elită al sultanului, la care se adaugă un eșantion de 12.000 de valahi din Țara Românească trimis de turci să lupte contra voii lor cu frații moldoveni. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Veneția, corpul expediționar turcesc număra circa 120.000 de războnici, cărora li se adăugau alte zeci de mii de auxiliari.

       Vedem, asadar, ca Mahomed al doilea nu a precupetit niciun efort pentru a-l infrange pe Stefan. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Venetia, corpul expeditionar turcesc numara circa 120.000 de razbonici, carora li se adaugau alte zeci de mii de auxiliari. Amenintarea era deosebit de serioasa, Stefan cel Mare, propulsat in rol de unic aparator al intregii crestinatati se vede nevoit sa ceara ajutor militar la curtile Europei. Primeste in schimb... laude si incurajari! In fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sa stranga aproape 40.000 de osteni moldavi carora li se adauga un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. In calea urgiei musulmane, Stefan cel Mare opune eficienta tactica a parjolirii pamanturilor, retragerii populatiei, otravirii fantanilor, astfel ca invadatorii sa simta coltii demoralizatori ai foamei, setei si molimelor. Soliman Pasa vrea sa termine treaba repede. Strateg iscusit, el isi da seama ca un razboi de uzura nu i-ar aduce decat probleme. Turcul vrea o singura lupta in care sa decida soarta campaniei in favoarea sa. Convins ca armata Semilunii va cauta orice prilej pentru a da inclestarea finala, Stefan ordona retragerea spre Vaslui. Acolo, Maria Sa alege o zona strategica buna, situata intr-un loc unde dealurile care inconjoara lunca Barladului se apropiau intre ele. Cum dealurile erau impadurite, turcii nu puteau sa surprinda oastea Moldovei printr-un atac din flanc.

În zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomană zărea pentru prima dată oastea moldovenească printre aburii cețoși ai luncii Bârladului. Armata dușmană era deja slăbită de marșurile lungi peste care se adauga lipsa alimentelor și a odihnei. Cu câteva zile înainte de bătălie, vremea s-a încălzit, în consecință zăpezile începuseră să se topească transformând lunca într-o mlaștină vâscoasă. Conform cronicarului turc Kemal Pașa Zade, Ștefan a oprit înaintarea turcă trăgând în aceștia cu tunuri, bombarde și săgeți. Prinși în valea înconjurată de păduri, otomanii nu se pot replia să înconjoare pozițiile moldovenești din cauza copacilor și a terenului mlăștinos. Lupta se transformă într-un conflict de uzură, din care moldovenii ies avantajați datorită pozițiilor mai bune. Același Kemal-Zade ne spune că în fața neputinței străpungerii liniilor moldovenești, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasă căpetenie otomană a organizat un „buluc“ compus din ieniceri de elită „pentru al căror suflet bătălia era o plăcere“, și s-a avântat în fruntea lor asupra moldovenilor. Manevra pare să fi reușit pe moment, ienicerii pătrunzând în rândurile moldovenilor.

Lupta se transformă într-o încleștare cumplită. Cum orice bătălie are un moment critic, un punct de răscruce în care totul se poate răsturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul Înalt. Conștient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Ștefan cel Mare pregătește atacul final dublat de un șiretlic eficient. Pentru a-i deruta și mai rău pe turci, ordonă ca sătenii plasați pe dealurile din față să facă un zgomot cât mai mare din trâmbițe, tobe și buciume. Turcii crezând că vor fi atacați din flancul stâng, se regrupează și se pregătesc de apărare. Atunci, Ștefan cu grosul armatei cade ca un fulger în spatele turcilor retezându-le orice eventuală retragere. Totul se transformă încet, încet într-o masă amorfă de ghioage, securi, coase, paloșe și lănci. Mândria sultanului este zdrobită fără drept de replică. Pierderile au fost uriașe. Nicăieri vreo armată musulmană nu mai fusese decimată în asemenea hal. Chiar cronicile turce afirmă că atunci au fost tăiați 40.000 de ieniceri și spahii, o sumă enormă pentru oamenii acelor timpuri. Șocul psihologic s-a transmis într-o clipită. Văzând ce soartă crudă-i macină pe cei mai buni războinici ai armatei, restul soldaților turci intrară în panică și au fugit.

Încercările lui Soliman de a organiza o rezistență au fost sortite eșecului. Cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Ștefan, scrie la rândul său: „Foarte puțini turci și-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci, mulți s-au înecat în apa Siretului, chiar și aceia care au scăpat și au ajuns până la Dunăre, au fost uciși acolo de moldoveni care aveau cai mai iuți, sau au fost înecați“. Vazand ce soarta cruda-i macina pe cei mai buni razboinici ai armatei, restul soldatilor turci intra in panica si fug dezordonat. Incercarile lui Soliman de a organiza o rezistenta sunt sortite esecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni. "Niciodata o oaste turceasca n-a mai suferit o astfel de infangere", bocea intr-o cronica mama sultanului Mahomed Fatih. In timp ce cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Stefan, scrie la randul sau: "Foarte putini turci si-au putut gasi mantuirea prin fuga, caci, multi s-au inecat in apa Siretului, chiar si aceia care au scapat si au ajuns pana la Dunare, au fost ucisi acolo de moldoveni care aveau cai mai iuti, sau au fost inecati". Cronica lui Kemal-Pasa-Zade este inca mai sumbra, turcul scriind despre trista soarta a turcilor dupa incheierea bataliei.

Aflam asadar, ca otomanii au pierdut un numar de 40 de stindarde de lupta, un numar record in istoria Turciei. Stefan cel Mare a tras in teapa toti prizonierii turci, in afara de cateva pasale. Pentru a scapa de numarul imens de cadavre turcesti care, daca s-ar fi descompus odata cu venirea primaverii, ar fi dezlantuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordona stangerea hoiturilor otomane in movile dupa care li s-a dat foc... Victoria zdrobitoare are reverberații în întreaga lume. Cei mai fericiți sunt creștinii sârbi, bulgari, greci și armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Ștefan primește laude și aprecieri din Persia până la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios și îl numește „Atletul lui Hristos“. Cronicile se întrec între ele în laude și mulțumiri la adresa domnitorului. Așa ne-a fost dat și nouă, românilor, să scriem o pagină importantă din Istoria Lumii și Europei!

Romani! Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin.

Nici macar victoriile lui Carol cel Mare, Cid-ul, Skanderbeg sau oricare riga european din istorie nu se pot compara ca importanta politica si dramatism cu baia de sange si noroi in care s-a cufundat cea mai puternica armata a vremii. Nimeni altul decat cel mai bun corp expeditionar al teribilului Mahomed al doilea, avea sa sfarseasca drept ingrasamant pentru ogoarele Vasluiului…

 http://ro.netlog.com/piosmarian/blog/&page=13

14 mai 2015

SOBORUL MAICII DOMNULUI- CETATEA SFINŢILOR LĂUDÂND CETATEA CEA PREAÎNALTĂ A DUMNEZEIRII

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne zidească nouă, celor neputincioşi, cu rugăciunile Sale trepte de urcuş către Împărăţia cerurilor şi să ne acopere cu acoperământul milostivirii Sale de toată mânia ispitelor, semănând în inimile noastre nădejdea mântuirii, care sub lumina credinţei să ne răsară roadele cele adevărate ale iubirii. Adunarea Sfinţilor astăzi prăznuieşte în cer cu razele laudelor luminând chipul Fecioarei Preacurate, Şi noi cu glasurile nevrednice ale inimilor să-i aducem cântările Duhului ca pe nişte valuri luminate, Îngerii slujesc cu gânduri smerite, neîndrăznind pătrunderea tainei negrăite, Fecioara a născut pe Împăratul tuturor, unind pământul smerit cu cerurile preaslăvite. Se înfricoşează glasul a împleti laude din cuvinte omeneşti Celei necuprinse nici de cuvintele limbilor îngereşti, Pământul tremurând se pleacă cu smerenie Celei Ce cu cuvântul rugăciunii Sale a plecat cerurile aducând pe Împăratul celor netrupeşti. Cum în icoana gândului să se aşeze chipul Celei Ce străluceşte mai mult decât soarele pământesc ? Cum cu un firav cuvânt să se descrie taina naşterii Sale nedezlegată nici de gândul îngeresc ? Cea Care pe pământ a îmbrăcat haina smereniei, acum poartă veşmântul împărătesc al slavei cereşti, Cea Care S-a făcut Oglinda bucuriei îngerilor a vindecat orbirea noastră făcându-ne văzători ai celor nepământeşti, Aceasta S-a înălţat ca Scaun de heruvimi pentru Hristos şi S-a întins ca Masă duhovnicească pentru cei neputincioşi, Aceasta a dezlegat blestemul nostru cel vechi şi Şi-a legat inima cu legăturile iubirii dumnezeieşti. Cuvântul Cel nescris pentru noi a binevoit să scrie legământul în inima curată a Celei fără prihană, Mântuirea noastră a vestit-o şi, prin rugăciunea Celei Ce L-a născut, şi acum cu milă spre făptura Sa se coboară. Fără dureri ai născut îmbrăcând în bucurie dumnezeiasca bucurie a naşterii Celui de Sus, Însă la trista moartea a Celui Ce jugul pătimirii a luat pentru noi, sabia durerii Te-a atins. În braţele Tale ai legănat pe Cel Ce leagănă toată făptura cu adierile Duhului, În inima Ta ai zidit icoana ce arată chipul cel nevăzut al Cuvântului, Pricinuitoarea mântuirii noastre Te-ai făcut, prin naşterea Începătorului Vieţii, Şi din blestemul lui Adam ai ridicat pe cei ce zăceau în adâncul morţii. Îngerii se sfiesc a se apropia de Tine, Cea Care străluceşti toate cu razele curăţiei, Şi în lumina făcliilor laudelor contemplă taina Ta după măsura vredniciei. Cum gândul meu ostenit de păcat să se apropie de Izvorul a toată binecuvântarea ? Cum, eu, cel stricat de patimi să văd pe cea Care a cuprins în Sine toată luminarea ? Mă înfricoşez şi nu îndrăznesc mai mult, ca cel ce ştiu că nu sunt vrednic, Însă dator sunt a cinsti a Ta pomenire, aducându-Ţi raza cuvântului cucernic. Ca o lună Te-ai oglindit în marea întunecată a vieţii pământeşti, Şi neîncetat Te rugai ca toţi să cunoască pe Soarele darurilor împărăteşti. La chemarea cuvintelor Tale a răspuns cu dragoste Cuvântul Cel neschimbat Şi pentru slobozirea omului rătăcit, S-a pogorât din cer şi în haina smereniei S-a îmbrăcat. Cu rugăciunile Tale, fă să se plece spre noi îndurările Celui Ce Te ascultă neîncetat, Şi pe Care cu desăvârşită smerenie, ca să eliberezi pe Adam, întru ascultare L-ai urmat. Stat-ai la hotarul unirii cerului cu pământul şi valurile neştiinţei le-ai oprit, Făcând să răsară nouă Soarele înţelepciunii celei netâlcuite de cuvântul smerit. Lumea Îţi aduce închinare de cinstire ca Uneia ce ai lucrat pământul mântuirii noastre, Şi ai făcut să răsară Soarele nădejdii, ca să strălucească peste sufletele neputincioase. La cele neînţelese de mintea omenească Ţi-ai ridicat gândul luminat de Duhul Sfânt, Şi în pântece ai binevoit să primeşti pe Cel Ce S-a întrupat din Tine în chip de negrăit. Pământenii saltă văzându-Te pe Tine Podul mântuirii pe Care a trecut mai întâi Cuvântul, Şi îngerii cu uimire contemplă slava Ta, văzându-Te Altar al Treimii de care se înspăimântează gândul. Cum ai născut pe Cel Ce a stricat blestemul nostru şi ai rămas nestricată ? Cum S-a lucrat în Tine trupul Celui Ce Te-a arătat a darurilor livadă înmiresmată ? Cum ţii în braţe Rodul mântuirii şi Îl arăţi lumii ca pe o Comoară necheltuită ? Cum hrăneşti mintea, celor ce Te cinstesc, cu mana cuvintelor de Duhul sfinţită ? Cum inima Ţi-ai făcut-o cetate a rugăciunii în care a împărăţit Cel neîncăput ? Cum Te-ai plecat să hrăneşti pe Hrănitorul făpturii cu cugetul umilit ? Cum ai înecat păcatul nostru în marea rugăciunilor Tale şi apa Vieţii ne-ai izvorât ? Cum întru cele înalte locuieşti şi nu Te desparţi de omul cel de multe patimi chinuit ? Cum cu lacrimile Tale ai şters zapisul păcatelor noastre, scriindu-ne în inimi Cuvântul mântuirii ? Cum suspinarea Evei ai dezlegat şi celor din iad li s-a vestit apropierea izbăvirii ? Cum ai slujit Celui Ce pentru noi S-a făcut rob, ca să ne facă stăpâni ai virtuţilor ? Cum ai fost înălţată de dreptatea dumnezeiască mai presus de vrednicia Sfinţilor ? Cum cele negrăite de îngeri în inima Ta s-au rostit în adâncimea tainică a gândurilor ? Cum nu încetezi a acoperi cu milostivirea Ta soborul bine cinstitor al creştinilor ? Cum stând înainte potoleşti valurile mâniei dumnezeieşti stârnite de vântul patimilor noastre ? Cum usuci râurile întristării pricinuite de pornirile omeneşti cele pătimaşe ? Cum cu untdelemnul milostivirii mângâi rănile sufletului necredincios ? Şi cum cu lapte Tu hrăneşti pe Cel Ce a luat povara trupului omenesc ? Cum mâinile Care au purtat pe Cel Necuprins se ridică la rugăciune ? Cum pentru toţi mijloceşti aflarea cărării Vieţii spre mântuire ? Cum în mâinile Tale iei pe cei ce zac întristaţi în patul păcatului trupesc ? Cum auzi rugăciunile păcătoşilor când inima Ta contemplă neîncetat Chipul dumnezeiesc ? Cum în peşteră nu Te-ai temut să mergi ca să-L naşti pe Marele Împărat ? Cum cu milostivire Te apleci să legi rănile celor chinuiţi de păcat ? Cum cu mana Cuvântului ne hrăneşti Tu, Cea Care L-ai hrănit pe Dânsul cu lapte ? Cum S-a împărtăşit de neputinţele omeneşti Cel Ce a împodobit pământul cu minunate fapte ? În braţele Tale de Maică ai ţinut pe Cel Ce a dezlegat nerodirea sufletului meu, Cu ce cuvinte să Te cistesc ca Ceea Ce m-ai scos pe mine din întunericul cel greu ? Prin Tine am văzut răsărind Lumina mântuirii Care a strălucit până la marginile lumii, Raza înţelepciunii Acesteia să mă povăţuiască şi pe mine la limanul odihnitor al iubirii. Ceea Ce Te-ai făcut Carte Cuvântului roagă-L pe Acesta să mă scrie în cartea vieţii, Şi din ocara patimilor mă slobozeşte, ca să vestesc mila Ta de la ceasul dimineţii, Sub acoperământul milostivirii Tale păzeşte lumea tulburată de valurile necredinţei, Şi risipeşte sfaturile viclene ale celor ce sufletul meu îl depărtează de limanul pocăinţei. Cum Eu, Fecioară fiind, nasc pe Cel mai înainte de veci în chip minunat ? Cum înţelepciunea dumnezeiască m-a sfinţit pe mine pentru Împărat ca vas luminat ? Cum din pântecele Meu răsare Izvorul Vieţii, care adapă toată făptura ? Cum binecuvântarea părintească mă umbreşte, ca să port în Mine Lumina ? Bucură-Te, Palat al înţelepciunii sfinţit de cuvintele Duhului, Casă a mântuirii în care se adăpostesc toţi căutătorii Cuvântului, Ocean al milostivirii ce poartă adâncurile gândurilor dumnezeieşti, Rai înţelegător în care Cuvântul a aşezat toate darurile cereşti, Scară a fecioriei pe care s-au urcat la ceruri cei curăţiţi de păcat, Oglindă a soarelui dreptăţii, care vesteşte tuturor minunile Veşnicului Împărat, Port în care se odihnesc corăbiile nădejdilor de mântuire, Lumină din sfeşnicul Luminii care aduce pământului veste de izbăvire, Cer însufleţit în care s-a odihnit comoara cântărilor îngereşti, Vas al milostivirii în care s-au turnat toate îndurările dumnezeieşti, Biserică care a cuprins în pântecele Său pe Mântuirea noastră, Crin al sfinţeniei a cărei gingăşie vesteşte a Raiului mireasmă, Îndulcirea glasurilor îngereşti care înalţă imnul neîncetat al măririi, Pecete a fecioriei care mărturiseşte taina negrăită a sălăşluirii, Hrănitoarea celor flămânzi, Care mai înainte L-ai hrănit pe Hrănitorul vieţii, Odihna celor ce trecând puntea rugăciunii Tale s-au izbăvit de prigonirea morţii. Lauda neîncetat ţesută de cuvintele luminate ale Sfinţilor iubitori, Izvorul minunilor care nu încetează a adăpa şi pe cei pătimitori. Împărăteasa tuturor îngerilor, care Te înconjoară în chip smerit cu aripile laudelor, Masă duhovnicească pe care s-au aşezat darurile contemplate în oglinda gândurilor.

9 mai 2015

ENIGMA MARAMEI VERONICĂI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Articolul l-am preluat de pe un site italian ca mai apoi sa dau de el intr-o publicata romaneasca,deci gata tradus.
Mie imi apartine doar ilustrarea.Am preferat sa caut icoane cat mai vechi sau fresca.Aprecierea optiunii am sa o aflu de la voi.

SURSA
http://ro.netlog.com/marianpios/photo/setid=398...



Benedict al XVI-lea a devenit primul Papă care a mers să viziteze sanctuarul “Sfânta Faţă” din Manopello, unde tradiţia spune că este păstrată marama cu care Veronica a şters faţa lui Cristos pe drumul crucii. Sfântul Părinte a făcut această vizită vineri, 1 septembrie 2006, aminteşte Ercis.ro astăzi, traducând un lung material despre respectiva maramă, după agenţia Zenit. Reproducem textul în continuare.

Sanctuarul care păstrează această relicvă, definită “mama tuturor icoanelor”, este condus de Fraţii Capucini şi se află într-un mic sat din Abruzzo, situat în munţii Apenini, în provincia Pescara, la circa 200 km de Roma. Sfânta Faţă este o maramă de lână albă şi transparentă cu dimensiunea de 17×24 cm. Pe măsură ce vizitatorul se apropie de altar, marama începe să se coloreze tot mai mult şi apare chipul unui om suferind.



Albrecht Durer

Părintele iezuit Heinrich Pfeiffer, profesor german de iconologie şi istorie a artei creştine la Universitatea Gregoriană din Roma, a studiat timp de treisprezece ani marama şi cel dintâi a susţinut că este vorba de “marama autentică a Veronicăi”, păstrată anterior în Vatican. Cercetătorul a notat: “Faptul că faţa apare şi dispare în funcţie de locul de unde vine lumina a fost considerat o minune în timpul Evului Mediu. Aceasta nu este o pictură. Noi nu ştim cu se colorează marama şi nici cum a fost imprimată imaginea, putem spune doar că are culoarea sângelui”.

Conform unei legende vechi prezentată în cartea apocrifă “Faptele lui Pilat” (secolul al VI-lea), o femeie evlavioasă cu numele Veronica a şters faţa lui Cristos pe drumul care ducea spre Calvar cu rezultatul că imaginea feţei a rămas imprimată pe maramă.



Mulţi critici s-au întrebat cu privire la numele Veronicăi, care ar fi o deformare lexicală a unor nume greceşti şi latine pentru a indica “icoana adevărată” sau “imaginea autentică”, folosită în Evul Mediu pentru a indica imaginile miraculoasă ale lui Cristos. În pofida acestor izvoare nesigure, care provin uneori chiar din secolul al IV-lea, istoria maramei Veronicăi a fost prezentă multe secole în cultura populară catolică. În timpurile moderne, regizorul Franco Zeffirelli a relatat-o în filmul “Jesus of Nazareth”.

Cu ocazia primului An Sfânt din 1300, marama Veronicăi a devenit una din “Mirabilia urbis” pentru pelerinii care au putut să viziteze Bazilica “Sfântul Petru” în Vatican. Vorbeşte despre ea şi poetul Dante Alighieri (1265-1321) în cântarea XXXI din Paradisul (versurile 103-111): “Care este cel poate din Croaţia,/ vine ca să o vadă pe Veronica noastră,/ care prin vechea faimă nu se satură,/ cu spune în gândire,/ atât timp cât se arată:/ Domnul meu Isus Cristos,/ Dumnezeu adevărat/ a fost făcută asemănarea ta?” Urmele maramei Veronicăi vestită în toată creştinătatea s-au pierdut în anii care au urmat după anul sfânt 1600, exact când marama a fost regăsită la Manoppello.



Pe baza studiilor istorice făcute recent se presupune că atunci când a avut loc restructurarea bazilicii “Sfântul Petru” începută sub papa Paul al V-lea (1605-1621), în anul 1608 a fost dărâmată capela în care era păstrată marama, aşa încât probabil că în acea ocazie a fost furată. Conform părintelui Pfeiffer, decizia Papei Paul al V-lea în anul 1616 de a interzice toate copiile maramei Veronicăi care nu erau făcute de un canonic al bazilicii “Sfântul Petru” este demonstraţia că relicva preţioasă nu mai era în Vatican. De fapt, toate copiile care au urmat după această perioadă arătau faţa lui Cristos cu ochii închişi. O confirmare că se întâmplase ceva straniu este comportamentul Papei Urban al VIII-lea (1623-1644) care nu numai că a interzis reproducerea maramei, ci a poruncit ca toate copiile existente să fie distruse.

În anul 1618, arhivarul din Vatican, Giacomo Grimaldi, a făcut o listă precisă a tuturor obiectelor care proveneau din vechea Bazilică “Sfântul Petru”, între care relicvariul în care era păstrată marama, despre care spune: “Aedituorum incuria, ut probabile est, in duas parte fessa”, notând că erau rupte cristalele relicvariului.



În acest sens, părintele Pfeiffer a explicat că în marama care se află la Manoppello, pe marginea inferioară se mai poate observa o bucăţică de cristal din relicvariul anterior. Pentru a demonstra că marama nu se mai află în Vatican, părintele Pfeiffer prezintă şi mărturia scrisă a răposatului monsenior Paul Krieg din capitulul canonicilor din “Sfântul Petru”, care a spus că pe relicvariul Sfântului Petru se mai poate vedea încă o placă de aur pe care este fixată o maramă uzată, acoperită de o altă maramă unde se poate vedea cu greutate barba lui Cristos.

Conform “Raportului istoric” scris în anul 1646 de părintele capucin Donato da Bomba, în anul 1608 o doamnă Marzia Leonelli, pentru a-l răscumpăra pe soţ din închisoare, a vândut pentru 400 de scuzi marama Veronicăi, pe care o avea ca dotă, lui Donato Antonio de Fabritiis. Deoarece relicva nu era în stare bună, de Fabritiis a încredinţat-o în anul 1638 părinţilor capucini de la Manoppello.



Fratele Remigio da Rapino a decupat marama şi a fixat-o între două geamuri înrămate cu lemn de nuc. Geamuri şi ramă care se văd şi astăzi. De atunci, marama a rămas la Manoppello.

Profesorul Donato Vittori de la Universitatea din Bari, a făcut în anul 1997 o examinare cu raze ultraviolete, descoperind că fibrele Maramei nu prezintă nici un tip de culoare. Văzând relicva la microscop, se descoperă că nu este nici pictată, nici ţesută cu fire colorate. Prin tehnici fotografice sofisticate (măriri digitale) se poate constata că imaginea care apare este identică în ambele margini ale maramei, ca un diapozitiv. Din cercetările ştiinţifice făcute recent mai rezultă că faţa de pe giulgiul din Torino şi cea care apare pe marama de la Manoppello pot fi suprapuse şi au aceleaşi dimensiuni, cu singura diferenţă că în relicva de la Manoppello gura şi ochii feţei sunt deschişi.
cinstita faţă, atestă veridicitatea acestei întâlniri şi veridicitatea mahramei, considerată ,,icoană nefăcută de mâini omeneşti”.



Pe Via Dolorosa, la popasul al şaselea:

De la paraclisul franciscan se urca pe o straduţă îngusta, pavată cu mari lespezi de piatră, parcă uitate de vreme, şi se ajunge la Biserica Sfintei Veronica. Această biserică păstrează multe dintre rămăşitele unei mănăstiri cruciate – Mănăstirea Sfântul Cosmos. Sub această biserică se afla o criptă închinată Sfântului Chip al lui Hristos.

Mănăstirea micilor surori ale lui Iisus (rit grecesc) se înalţă astăzi pe acest loc, unde Veronica a şters sudoarea de pe faţa Mântuitorului. Chipul Domnului Iisus, de pe mahrama Sfintei Veronica, este socotit a fi cea dintâi icoană, nefăcută de mâna omenească, ci de dragostea unei tinere Fecioare.

Numele Veronicăi se crede că poate veni de la cuvintele latine ,,vera icon”, care se traduc prin ,,icoana adevărată”. De la această biserică, drumul se continuă pe nişte trepte care duc în strada Bazarului, unde, la o mică distanţă între ele, se regăsesc marcate al şaptelea, la optulea şi al nouălea popas.



Cercetările conduse de părintele Enrico Sammarco şi de sora Blandina Paschalis Schlömer demonstrează că dimensiunile feţei de pe Sfântul Giulgiu au o asemănare impresionantă cu cele ale Sfintei Feţe de la Manoppello. În afară de aceasta, părintele Pfeiffer a condus o cercetare sistematică a principalelor opere artistice care reprezintă marama înainte de interdicţia impusă de Papa Paul al V-lea, descoperind că diferite detalii, cum ar fi forma şi tunsoarea părului, urmele de sânge, conformarea feţei, caracteristicile bărbii şi chiar îndoiturile pânzei, toate duc la un unic model care este cel al feţei care se află la Manoppello.



Părintele Pfeiffer a explicat: “Atunci când diferitele detalii sunt adunate într-o unică imagine, aceasta din urmă a fost modelul pentru toate celelalte. Toate aceste picturi imită un unic model: marama romană. Astfel, trebuie să concludem că marama de la Manoppello nu este altceva decât originalul maramei romane”.



Pentru a vedea mai multe reprezentari grafice ale icoanei accesati link-ul ce va duce la albumeu meu foto:
http://ro.netlog.com/marianpios/photo/setid=398...-
 

Parintele Maxim, un stalpnic al zilelor noastre

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Vietile sfintilor stalpnici au fascinat dintotdeauna pe crestinii doritori de mantuire, care vad in viata pe stalp, una din formele cele mai aspre ale ascetismului crestin. Desi pentru omul contemporan, acesta pare un "capitol inchis" al monahismului ortodox, inca mai exista parinti care nazuiesc la o viata de nevointa pe stalp.

Aceasta este si dorinta parintelui Maxim, un monah ortodox nascut in orasul minier Chiatura, din Georgia, in varsta de 55 de ani, care, inca de tanar, si-a propus sa traiasca in varful unui stalp, precum parintii stalpnici de odinioara.


Parintele Maxim vietuieste in prezent in varful unui stalp calcaros, inalt de 40 de m, situat in regiunea Imereti din Georgia, la aproximativ 10 km departare de orasul sau natal.

Stalpul Katskhi a fost inca din antichitate cunoscut ca loc de inchinare. In timpul paganismului, se crede ca a constituit reprezentarea unui zeu local al fertilitatii. Incepand cu secolul al IV-lea, a devenit un important loc de nevointa si linistire.

O biserica a fost construita pentru prima data in farful acestui stalp intre secolele VI-VII, insa nimeni nu cunoaste "cum” si "de catre cine”. Se pare ca numerosi stalpnici s-au nevoit pe stanca Katskhi pana undeva in secolul al XV-lea, cand Georgia era frecvent atacata de turcii otomani. Incepand cu 1921, dupa ocuparea Georgiei de catre Uniunea Sovietica, Stalpul Katskhi a fost transformat intr-un loc de antrenament pentru alpinisti.

Doar dupa obtinerea independentei Georgiei in 1993 si recenta renastere a interesului fata de spiritualitate in aceasta atara, Stalpului Katskhi avea sa-i fie redata insemnatatea spirituala din vechime.



In 1993, parintele Maxim a depus voturile monahale, iar doi ani mai tarziu, a primit binecuvantarea sa se mute la Katskhi. Dupa ce a petrecut o iarna in pestera aflata la baza stancii, a primit o donatie pentru a ridica o noua biserica pe varful ei. Eparhia locala a Bisericii Ortodoxe Georgiene a ingaduit Parintelui Maxim sa ridice locasul pe acest loc.

Parintelui Maxim i s-au alaturat in scurt timp, multi crestini care au donat bani si materiale de constructie, pentru ridicarea asezamantului. De asemenea, multi localnici din satele invecinate au lucrat voluntar la ridicarea acestuia.

Intregul proces este insa unul dificil tinand seama de faptul ca accesul pana in varf este posibil numai urcand pe scara metalica ingusta, iar ridicarea materialelor de constructie se face folosind scripeti si franghie.

In timpul lucrarilor, Parintele Maxim a avut parte de o mare bucurie, descoperind in varful stancii ramasitele unui nevoitor necunoscut. Urmand examplul primului stalpnic cunoscut din traditia ortodoxa, Sfantul Simeon, parintele Maxim nu permite accesul femeilor in acest loc.

O singura intristare are Parintele Maxim, legata de obtinerea recunosterii si binecuvantarii din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Georgiene, Ilia II, pentru a putea vietui in varful acestei stanci, pana la sfarsitul vietii.

"Mi-au spus ca imi permit sa vin aici, nu insa sa si traiesc aici. Initial mi s-a zis ca sunt prea tanar. Acum, probabil, imi vor spune ca sunt prea batran.”, spunea zambind, parintele Maxim.

In toti acesti ani, situatia parintelui a ajuns subiect de presa atat in Georgia, cat si peste hotare. Despre parintele Maxim si dorinta sa, s-au scris articole, s-au efectuat reportaje de catre BBC, ba chiar, in octombrie 2010, Maboroshi Productions, o companie de film particulara, a inceput realizarea unui documentar despre Parintele Maxim, avand titlul "Stalpnicul: o problema de credinta”.

Perspectiva asupra parintelui Maxim difera, unii privindu-l doar ca pe o simpla curiozitate. Toti acestia, sustin insa ideea ca Stalpul Katskhi trebuie sa redevina locul unui stalpnic. Acesta este scopul lor. Nu pot vedea, din pacate, mai departe de el.

Doar parintele Maxim este cel care tinteste la mai mult decat atat, dorind sa faca din acest stalp "o scara catre cer”, pentru mantuirea sa si a semenilor, urmand nevoitorilor de odinioara.

Sursa: http://www.dailymail.co.uk/news/article-238404...

Barbatii cu probleme în viața lor vin să stea și să ceară îndrumare de la Maxime și preoții tineri care trăiesc la acest schit.
Oamenii sunt hrănite și adăpostite în starea în care se alăture preoții în rugăciune pentru aproximativ șapte ore pe zi, inclusiv de la ora 2 dimineața, răsărit de soare, și de a ajuta cu treburile casnice.
Maxime, de obicei, urcă în jos de pe stâlpul o dată sau de două ori pe săptămână pentru rugăciunile de noapte și de a vorbi cu oamenii care caută ajutor și îndrumare.

Vorbind despre izolarea lui, Maxime comentează: "Am nevoie de tăcerea. Este aici, în liniștea pe care o puteți simți prezența lui Dumnezeu. "

Mai jos puteti urmari un videoclip dand click in patratul negru
Accesand link-ul veti viziona alt film,film in care insusi parintele marturiseste despre credinta sa ca stalpnic:

http://www.liveleak.com/view?i=191_1378515208

Intreg albumul foto;

http://ro.netlog.com/piosmarian/
/setid=420...-

P.S. Multumesc Adei-Suceaveanu pentru inspiratia articolului,prin publicarea, pe profilul personal ,unei foto cu Parintele Maxim.

Tulburătoarea poveste a uneia dintre cele mai mari convertiri consemnate în Istoria Bisericii



"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


În părţile Egiptului era un tâlhar vestit, cu numele Moise, de neam etiopian şi negru la faţă; el mai înainte a fost rob la un stăpân vestit, care, pentru obiceiul lui cel rău şi pentru multele feluri de ucideri, l-a gonit de la el; iar el, plecând, s-a alăturat de tâlhari. Văzându-l ei că este tare cu trupul şi aspru la obicei, l-au pus mai mare peste ei înşişi. Aceasta se povesteşte despre dânsul, ca şi îndreptarea lui să fie arătată, adică ce fel de viaţă a avut şi în ce fel de pocăinţă şi plăcere de Dumnezeu a venit; căci şi greşelile sfinţilor ce au fost mai înainte nu se tăinuiesc, spre preamărirea milostivirii lui Dumnezeu, prin care se scot vrednici din nevrednici şi din păcătoşi se fac drepţi.

Deci, Moise, făcând tâlhării şi jafuri împreună cu tovarăşii săi, mult sânge a vărsat şi a săvârşit multe fapte necurate şi ruşinoase, făcându-se vestit prin răutatea sa şi înfricoşat tuturor. Între alte fapte tâlhăreşti ale lui se povesteşte şi aceasta: el avea gând rău asupra unui cioban de oi, pentru că, mergând el la o faptă rea, a fost împiedicat de câinii lui. Înştiinţându-se de acel păstor că paşte oile de partea cealaltă a râului Nil, a voit să-l ucidă; dar râul era atunci revărsat. Deci, legându-şi hainele şi punându-le pe cap, şi-a luat sabia în dinţi şi s-a dus înotând pe râul cel mare. Văzându-l păstorul de departe cum înota prin râu, şi-a lăsat oile şi s-a ascuns. Moise, înotând cu repeziciune, a ajuns şi, negăsind pe păstor, a tăiat patru berbeci mai aleşi, pe care, legându-i cu o funie, a înotat iarăşi înapoi pe râul Nilului, trăgând berbecii după sine. Deci, jupuindu-i, a mâncat carnea cea bună, iar din piele a făcut foale pentru vin.

Petrecând Moise într-o viaţă rea ca aceasta multă vreme, şi-a venit în simţire după o întâmplare oarecare. Şi anume, Dumnezeu, milostivindu-Se spre dânsul, l-a chemat la pocăinţă, pentru că El nu voieşte moartea păcătoşilor, ci întoarcerea lor spre mântuire. Deci, păcătosul s-a umilit cu inima şi, căindu-se de faptele sale cele rele, a lăsat tâlhăritul şi pe tovarăşii săi şi s-a dus în pustie la o mănăstire. El s-a dat în supunere la slujba egumenului şi a fraţilor; dar mai ales la slujba lui Dumnezeu şi vărsa multe lacrimi ziua şi noaptea, căindu-se de păcatele sale făcute mai înainte. Deci, petrecând toate slujbele care i se porunceau cu osârdie ostenindu-se, s-a făcut monah ales. După câtăva vreme, luând o chilie sihăstrească, vieţuia singur întru Domnul, curăţindu-şi prin pocăinţă greşelile făcute mai înainte.

Petrecând el în îndreptarea aceasta, au năvălit asupra lui în chilie patru tâlhari, neştiind că el este Moise. Fiind el singur, i-a biruit şi i-a legat şi, luându-i în spate ca pe nişte saci umpluţi cu paie, i-a dus în mănăstire la biserică, zicând fraţilor: „Deoarece mie nu mi se cade a face strâmbătate nimănui, iar aceştia venind asupra mea, eu i-am prins; deci, ce porunciţi pentru ei?”. Părinţii au poruncit să-i dezlege şi să-i lase liberi, zicând: „Nouă nu ni se cade să ucidem pe nimeni”. Cunoscând tâlharii că este Moise, care mai înainte a fost căpetenie de tâlhari, s-au mirat de această schimbare a vieţii lui, au preamărit pe Dumnezeu şi, umilindu-se singuri, au venit în frica lui Dumnezeu; deci, pocăindu-se, s-au făcut cu toţii monahi iscusiţi. Nu numai dânşii, dar şi alţi tâlhari, auzind de Moise, vătaful lor, că s-a pocăit şi s-a făcut monah, s-au lepădat şi ei de tâlhărit şi de toate obiceiurile cele rele şi s-au făcut monahi îmbunătăţiţi.

Acest nevoitor petrecând în ostenelile pocăinţei, de la început au năvălit asupra lui diavolii desfrânării prin gânduri necurate şi prin pofte ispititoare, trăgându-l la obiceiul cel dintâi al poftei destrăbălate, după cum singur a spus mai în urmă fraţilor, zicând: „Atâta supărare am suferit de la războiul poftei trupeşti, încât puţin de n-am căzut din făgăduinţa monahicească”.

Mergând în schit la cuviosul Isidor preotul, i-a spus toate războaiele cele trupeşti. Sfântul Isidor a zis către dânsul: „Nu te tulbura, frate, că încă eşti între cei noi începători; şi pentru aceea diavolii mai aspru năvălesc asupra ta, căutând în tine obiceiul cel mai dinainte. Pentru gonirea lor te povăţuiesc să primeşti postirea cea din toate zilele şi înfrânarea în mâncare, ca să nu-ţi saturi pântecele. Că precum câinele cel obişnuit a roade oasele lângă măcelărie, nu se duce până nu se închide, şi după ce s-a închis, nefiind nimeni care să-i arunce ceva, se duce topindu-se de foame, asemenea şi diavolul desfrânării stă lângă omul care se hrăneşte până la săturare. Iar dacă vei petrece în post şi în înfrânare, omorându-ţi mădularele cele trupeşti, închizându-ţi uşa mâncării prin postire şi nelăsând să intre în stomac săturarea, care naşte pofta trupească, atunci diavolul, ca un câine gonit de foame, supărându-se, se va duce de la tine”.

Intrând în chilie, Moise, robul lui Dumnezeu, şi închizându-se, a petrecut în postirea cea de toată ziua, mâncând o bucăţică mică de pâine seara, după apusul soarelui şi ostenindu-se mult la lucrul mâinilor. El de 50 de ori se scula în fiecare zi la rugăciunea pe care o săvârşea în genunchi. Deşi ostenea trupul său cu osteneli şi-l ascuţea în postiri, nu înceta într-însul pofta care porneşte spre păcat. Pentru aceea a mers iarăşi la părintele Isidor şi i-a zis: „Părinte, nu pot să stau în chilia mea, luptându-mă de patimile trupeşti”. Iar fericitul Isidor, luându-l, l-a suit pe vârful casei şi i-a zis: „Caută spre apus”.

Moise, căutând, a văzut o mulţime de diavoli înfricoşaţi, gâlcevindu-se şi gătindu-se de război. Atunci iarăşi a grăit sfântul: „Caută de priveşte spre răsărit”. Privind, a văzut o mulţime de sfinţi îngeri, purtători de lumină, asemenea pregătiţi de război. Zis-a Sfântul Isidor către Moise: „Cei dinspre apus ridică război asupra sfinţilor lui Dumnezeu, iar cei dinspre răsărit se trimit de Domnul spre ajutorul neputincioşilor celor buni. Însă vezi că mai mulţi sunt aceia ce ne ajută nouă, decât aceia ce se scoală asupra noastră”. Moise, întărindu-se cu o vedenie ca aceasta şi cu cuvintele stareţului, s-a întors în chilia sa, şi iarăşi se îndeletnicea cu postire şi rugăciuni şi cu obişnuitele lui osteneli.

Dar tot nu-l părăsea din război, ci mai ales, aprinzându-se din nălucirile cele din visuri, pătimea supărare de la vrăjmaş. Deci, sculându-se, a mers la un alt stareţ oarecare, sfânt şi foarte iscusit, şi i-a zis: „Părinte, ce să fac, că visele îmi întunecă mintea şi, aprinzându-mi trupul, îndulcindu-mi mintea şi nălucindu-mi prin vedenia visului, mă împing la păcat”. Stareţul a zis: „De vreme ce mintea ta n-ai despărţit-o de acea dulce pătimire, care se face în năluciri, pentru aceea pătimeşti această urâtă supărare. Deci, să faci ceea ce-ţi voi zice ţie: să stai la priveghere şi încet să te obişnuieşti cu ea; să te rogi cu trezire şi te vei izbăvi de acel război”.

Moise, primind un sfat bun ca acesta de la sfântul povăţuitor cel iscusit, s-a întors la chilie şi a început a se deprinde în privegherea cea de toată noaptea. De aceea stătea în mijlocul chiliei toată noaptea, neplecându-şi genunchii în rugăciune, ca să scape de biruirea cea din vis, ci se ruga stând drept. El a petrecut şase ani într-o chinuire de sine ca aceasta, şi nici aşa nu putea să se izbăvească de supărarea trupului, care se luptă împotriva duhului - aşa voind Dumnezeu -, adică, fiind ispitit ca aurul în ulcea, să primească cea mai slăvită cunună a vieţii celei pătimitoare.

După aceasta, nevoitorul cel viteaz a găsit altă rânduială de viaţă aspră: ieşind noaptea din chilia sa, înconjura chiliile cele sihăstreşti ale bătrânilor celor din pustie, şi, luând vasele lor de apă, pe care le găsea deşarte, le aducea apă fără să ştie ei. Apa era departe de locurile acelea, căci unii bătrâni îşi aveau chiliile lor ca la două stadii departe de apă, iar alţii ca la trei, la patru şi mai mult. Şi cum unii nu puteau să-şi aducă apă singuri, fiind bătrâni, el umplea în fiecare noapte vasele lor cu apă. Astfel ostenindu-se el, şi diavolul nesuferind să-i vadă suferinţa lui, i-a făcut - cu voia dumnezeiască -, o răutate în acest fel: într-o noapte, acest fericit iubitor de osteneală, plecând la un puţ, diavolul l-a lovit foarte tare peste şale cu un par mare, şi a rămas acolo zăcând ca un mort. Făcându-se ziuă, monahii au mers la puţ pentru apă şi au găsit pe Moise zăcând mai mult mort. Deci, ducându-se ei, au spus despre aceasta marelui Isidor, părintele schitului, iar acesta, mergând cu fraţii, l-a luat şi l-a dus la biserică; deci, Moise, fiind slăbănogit, a bolit atâta vreme, încât abia după un an s-a întărit cu trupul. Părintele Isidor i-a zis: „Frate Moise, încetează de acum a te mai lupta cu diavolii mai presus de măsură; căci şi în această vitejie se cade a păzi măsura”. Moise, nebiruitul ostaş al lui Hristos, a răspuns: „Nu voi înceta de la luptă până nu vor înceta de la mine nălucirile visurilor”. Atunci Isidor i-a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, iată, acum au încetat de la tine acele pătimaşe supărări, şi de aici înainte vei petrece în pace. Deci, apropie-te cu îndrăzneală şi împărtăşeşte-te cu dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos; însă să ştii aceasta, că pentru aceea a fost lăsat asupra ta un război trupesc greu ca acesta, ca să nu te lauzi în mintea ta că ai biruit patimile cu ale tale postiri şi nevoinţe şi ca să nu pieri, înălţându-te”.

Moise, auzind acestea şi împărtăşindu-se cu dumnezeieştile Taine, s-a dus la chilia sa. De aici înainte el a petrecut în pace de războaiele cele de mai înainte, luând aminte de sine în liniştita viaţă pustnicească. După câteva luni, fiind întrebat de-l mai supără patimile, el a răspuns: „De când a făcut rugăciunea pentru mine Părintele Isidor, slujitorul lui Hristos, de atunci nici un fel de supărare nu mai pătimesc”. După nişte ispitiri ca acestea, fericitul Moise a câştigat odihnă prin milostivirea lui Dumnezeu şi a vieţuit din acea vreme restul vieţii sale fără de patimă şi fără de supărare; iar asupra diavolilor a luat de la Dumnezeu putere mare, încât el îi defăima pe aceia ca pe nişte muşte. Deci, el s-a umplut de darul Sfântului Duh şi s-a făcut cinstit între părinţi.

Sfântul ajungând vestit pentru viaţa sa îmbunătăţită, a auzit despre dânsul stăpânitorul acestei laturi şi a mers la schit, vrând să vadă pe părintele Moise. Despre sosirea acestuia i-a spus stareţului, dar cuviosul, sculându-se, a ieşit din chilie, vrând să fugă şi să se ascundă într-o baltă cu trestie. Atunci l-au întâmpinat slujitorii care erau cu boierul şi l-au întrebat, zicând: „Unde este chilia părintelui Moise?”. Iar el a răspuns: „El este un bătrân nebun şi foarte mincinos şi are viaţă necurată”. Ei, auzind aceasta, s-au mirat şi au trecut alăturea. Când au mers la biserică, boierul a zis către clerici: „Eu, auzind de părintele Moise, am venit să mă binecuvântez de dânsul. Dar ne-a întâmpinat pe noi un monah mergând în Egipt, şi, întrebându-l unde petrece părintele Moise, el a zis multe cuvinte de hulă contra lui, numindu-l nebun, mincinos şi că ar avea viaţă necurată”. Clericii, auzind aceasta, s-au mâhnit şi au zis: „Ce fel era acel stareţ care v-a spus vouă cuvinte urâte împotriva sfântului bărbat?”. Ei au răspuns: „Un bătrân înalt, negru la faţă şi îmbrăcat în haină proastă”.

Clericii au zis: „Acela este cu adevărat părintele Moise şi de vreme ce nu a voit să fie văzut de voi şi cinstit, de aceea a grăit acele vorbe pentru sine însuşi”. Boierul, folosindu-se mult, s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu. Astfel Cuviosul Moise fugea de slava şi cinstea omenească şi de vorbirea cu mirenii care veneau la dânsul, precum se scrie în Pateric despre iubirea lui de străini. Odată se dăduse poruncă tuturor părinţilor vieţuitori în pustie, zicându-le: „Să postiţi toată săptămâna aceasta şi să faceţi Paştile”. Din întâmplare au venit nişte fraţi străini din Egipt la părintele Moise şi stareţul le-a dat să mănânce puţină fiertură. Vecinii lui, văzând fumul, au spus clericilor: „Iată, Moise a nesocotit porunca, şi-şi face bucate!”. Iar ei au zis: „Când va veni în sobor, atunci îl voi certa pe el”. Însă toţi ştiau postirea lui Moise. Când a sosit sâmbăta, Moise a venit la biserică, la cântarea cea sobornicească, şi aflând toţi nobila lui purtare i-au zis părinţii înaintea tuturor: „Părinte Moise, porunca cea omenească ai călcat-o, dar ai împlinit-o pe cea a lui Dumnezeu”.

Încă şi în viaţa Cuviosului Arsenie cel Mare, se povesteşte: „Un frate oarecare venind de departe în schit, voia să vadă pe Cuviosul Arsenie şi, fiind dus la dânsul, l-a văzut pe el; dar nu s-a învrednicit a auzi cuvintele aceluia, pentru că stareţul şedea şi privea în jos, fără să zică o vorbă. Apoi, ieşind de la dânsul, a rugat pe clericul care îl ducea, să-l ducă la părintele Moise, care din tâlhar s-a făcut călugăr. Clericul a dus pe acel frate străin la Moise, care i-a primit pe ei bucurându-se; apoi i-a odihnit, i-a ospătat şi i-a eliberat, arătându-le multă dragoste. Deci, clericul a zis către acel frate străin: „Iată, i-ai văzut pe amândoi, pe părintele Arsenie şi pe părintele Moise. Care din ei ţi se pare că este mai bun?”. Fratele cel străin a zis: „Cel ce ne-a primit pe noi cu dragoste, acela este mai bun!”. Atunci un stareţ din cei plăcuţi lui Dumnezeu, auzind aceasta, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, arată-mi mie lucrul acestor părinţi, căci unul fuge de oameni pentru numele Tău, iar celălalt îi primeşte pe toţi pentru numele Tău; drept aceea, care este mai desăvârşit dintr-înşii?”. Stareţul a văzut într-o vedenie două corăbii mari, înotând pe un râu mare; într-una era Cuviosul Arsenie şi duhul lui Dumnezeu îi îndrepta corabia cu multă linişte; iar în cealaltă era Cuviosul Moise şi îngerii lui Dumnezeu cu el, îi îndreptau corabia şi puneau faguri de miere în gura lui.

Cuviosul Moise, petrecând mulţi ani în nevoinţele pustniceşti, s-a învrednicit de rânduiala preoţească după o descoperire dumnezeiască. Deci, când l-a ridicat întâi la treapta preoţiei şi a fost îmbrăcat în stihar, episcopul a grăit către dânsul: „Acum părintele Moise este alb cu totul!”. Moise a zis către episcop: „Stăpâne, oare cele din afară fac pe preot alb, sau cele dinăuntru?”. Ca şi cum ar fi zis: „Oare îmbrăcămintea dinafară, care acoperă trupul, face vrednic pe om de preoţie, sau bunătăţile cele dinăuntru?”. Episcopul, voind să-l ispitească dacă este cu adevărat rob al lui Hristos şi dacă are bunătăţi înăuntru, a zis clericilor: „Când va intra Moise în altar, să-l goniţi; apoi să vă duceţi după dânsul, să ascultaţi ce va grăi”. Clericii au făcut aceasta şi l-au izgonit din altar, zicându-i: „Arapule, ieşi afară”.

El, ieşind şi stând la loc deosebit, se ocăra pe el, zicând: „Câine, bine ţi-a făcut! Bine ţi-a făcut, trup negru! Dacă nu eşti vrednic, cum îndrăzneşti a intra în altar? Nu eşti om, şi pentru ce te duci la oameni, care sunt slujitorii lui Dumnezeu?”. Clericii, auzind aceste cuvinte ale lui, au spus episcopului. Episcopul a poruncit să-l cheme iar în altar şi l-a hirotonit preot. După aceea, l-a întrebat, zicându-i: „Părinte, ce-ai gândit când te-am izgonit şi când te-am chemat iar?”. Moise a răspuns: „M-am asemănat câinelui care când este gonit, fuge, şi când este chemat se întoarce iar, alergând degrabă”. Episcopul a zis: „Cu adevărat un om ca acesta este vrednic de dumnezeiescul dar; pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă har”.

Acestui părinte i s-a făcut şi mai înainte o ispitire ca aceasta. Când era încă între noii începători, odată, fiind adunare de fraţi în schit, părinţii au vrut să-i ispitească smerenia lui şi l-au defăimat, zicând: „Pentru ce arapul acesta umblă printre noi?”. El, auzind aceasta, a tăcut. Fraţii, când erau să plece, l-au întrebat, zicându-i: „Părinte Moise, nu te-ai tulburat când te-au defăimat părinţii?”. El le-a răspuns cu cuvintele psalmistului: „M-am tulburat, dar n-am scos un cuvânt” (cf. Psalmi 76, 4).

După primirea rânduielii preoţeşti, Cuviosul Moise, petrecând 15 ani şi împlinind de la naştere şaptezeci şi cinci de ani, a adunat şaptezeci şi cinci de ucenici şi s-a sfârşit muceniceşte într-acest chip: într-una din zile, şezând cu fraţii, a zis: „Sculaţi-vă şi fugiţi de aici, că astăzi barbarii vor veni în schit să taie pe monahi”. Fraţii i-au zis: „Părinte, tu pentru ce nu fugi?”. El a zis către dânşii: „Eu am atâţia ani şi aştept ziua aceasta ca să se împlinească cuvântul Stăpânului meu Hristos, Care a zis: Cel ce ridică sabia, de sabie va muri! Fraţii au grăit: „Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine”.

El le-a zis: „Eu n-am nevoie de aceasta, însă fiecare să se păzească pe sine cum petrece”. Fraţii, sculându-se, au fugit, rămânând dintre ei lângă dânsul numai şapte. După un ceas le-a zis: „Se apropie barbarii”. Unul din cei şapte fraţi, temându-se, a fugit din chilie într-un loc oarecare. Barbarii, intrând, au tăiat pe părintele şi pe cei şase fraţi care erau cu dânsul. Fratele care fugise, şezând în locul lui unde se ascunsese, a văzut cerul deschis şi şapte cununi luminoase pogorându-se din cer. După ducerea barbarilor, întorcându-se el în chilie, a găsit pe părintele şi pe fraţi tăiaţi, iar trupurile lor zăcând în sânge. După aceasta, venind şi ceilalţi fraţi, le-au îngropat trupurile plângând.

Aşa a fost sfârşitul Cuviosului părintelui nostru Moise arapul, care din tâlhar se făcuse monah şi care, prin adevărată pocăinţă, a plăcut desăvârşit lui Dumnezeu. Lui nu numai Raiul, dar şi cerul i s-a deschis ca unui mucenic, şi s-a învrednicit de cununa slavei, cu ale cărui rugăciuni să ne povăţuiască şi pe noi la adevărata pocăinţă şi iubitorul de oameni Stăpânul Hristos, Dumnezeul nostru, să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(din „Vieţile Sfinţilor” pe luna august, ziua 28)

8 mai 2015

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Cinstita mutare a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie şi ucenicului iubit al lui Hristos, se prăznuieşte în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viaţa lui cea sfântă. Iar în această zi se cinsteşte numai pomenirea prafului tămăduitor, care cu minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai şi pe care creştinii cei de acolo îl numesc mană. Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani şi ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit împreună cu şapte ucenici ai săi din cetatea Efesului şi le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii şi într-însul - precum scrie în viaţa lui - să fie îngropat de viu. Auzind fraţii cei din cetate de aceasta, au mers şi au săpat mormântul lui, dar n-au aflat trupul apostolului şi s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui şi acolo îşi săvârşeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor şi spre mijlocire pe Sfântul Ioan.

Apoi a început în fiecare an, în această lună şi zi, a ieşi din mormântul lui un praf subţire făcător de minuni, pe care credincioşii luându-1, tămăduiau neputinţele şi patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a aşezat într-această zi, precum şi în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericeşti cântări de laude şi să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alţii a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos Dumnezeul nostru.

Arhivă blog

CATEGORII

. Despre Evlavie (3) .RUGĂCIUNE (23) .Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul (2) .Rugăciune către Sfântul Mucenic Fanurie (2) ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI (1) ACATISTE (11) ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop (1) ACATISTUL Sfantului Ciprian (2) Acatistul Sfantului Gheorghe (3) Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul (2) Acatistul Sfantului Nicolae (1) Acatistul Sfântului Eftimie cel Mare (1) Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL (1) Acatistul Sfântului Serafim de Sarov - 2 Ianuarie (1) ACATISTUL SFÂNTULUI STELIAN (1) Acatistul Sfintei Cruci (1) ACATISTUL SFINTEI MUCENITE VARVARA (3) Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia şi a celor trei fiice ale sale: (1) Acatistul Sfintei Parascheva (2) Acatistul Sfintilor Brancoveni (1) Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi (1) ACATISTUL SFINȚILOR IOSIF IACOB ȘI DAVID PROOROCUL (1) Acatistul Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat (2) Adormirea Maicii Domnului (1) Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (1) ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN (1) AGHIAZMA SAU APA SFINTITA (2) AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI (1) AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE (9) AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI (4) AICI GASESTI MOASTELE SFINTEI PARASCHIVA (3) AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI (7) AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI (1) AICI SE GASESC SFINTE MOASTE (2) Alexandru Pesamosca (2) APOSTOL ŞI MUCENIC ŞTEFAN (1) Arhanghelui Gabriel. (1) ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN (6) Articole Apopei Roxana (1) Articole Ioan Monahul (5) AUDIO..VISARION IUGULESCU (1) BISERICI (35) BUNA VESTIRE (2) CANOANELE SFANTULUI CALINIC (2) Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui (1) Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti (2) CANONUL SFANTULUI EFREM SIRUL (1) Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei (1) CARTI INTERESANTE (1) Cei patru Sfinţi Evanghelişti (1) CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL (6) Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel (1) Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? (2) CITATE DESPRE RABDARE (1) CITATE DIN FILOCALIE (1) CITATE DIN SF EVANGHELIE (3) CUGETARI ORTODOXE (1) CUM ÎNSEALĂ DIAVOLUL PE OM (1) CUM SA NE RUGAM (8) CUVINTE DE FOLOS (32) Cuviosul Arhimd. Sofronie (1) CUVIOSUL ISIDOR PELUSIOTUL (1) Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) (4) CUVIOSUL SERGHIE: (2) Cuviosul Tadei de la Vitovnita (1) Cuviosului Sofronie Saharov (1) DESPPRE VRAJI SI FARMECE (1) DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR (1) DESPRE AVORT (3) DESPRE ACATISTE SI PARACLISE (1) DESPRE APOCALIPSA (1) DESPRE BOALA (2) Despre Boboteaza (1) DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. (2) Despre Clopote (1) Despre colivă (2) DESPRE CREDINTA (1) DESPRE CRUCE (6) DESPRE DIAVOL (13) DESPRE DRAGOSTE (1) Despre educatia crestina a copiilor (1) DESPRE HAINELE PREOTESTI (2) DESPRE ICOANE (10) DESPRE INGER PAZITOR (3) Despre invidie (1) DESPRE JUDECAREA APROAPELUI (2) DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE (7) DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU (4) DESPRE LACRIMI (2) DESPRE LUMANARI (4) DESPRE MAICA DOMNULUI (3) DESPRE MANIE (2) Despre milostenie (2) DESPRE MOARTE (5) DESPRE OZN-URI (1) DESPRE PACAT (3) DESPRE POCAINTA (2) DESPRE POST (12) Despre PREOTUL DUHOVNIC (2) DESPRE RAI SI IAD (4) DESPRE RUGACIUNE (30) Despre Rugaciunea Inimii (2) Despre Sfanta Impartasanie (1) DESPRE SFINTELE MOASTE (6) DESPRE SMERENIE (3) DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM (7) DESPRE SUFLET (1) DESPRE TALISMAN (1) DESPRE TRUFIE (1) DESPRE URA (1) DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN (13) DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA (1) Drumul sufletului după moarte (1) Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon (2) Duminica Tuturor Sfintilor (1) ENIGMA MARAMEI VERONICĂI (2) EPISTOLIA DOMNULUI (2) EVANGHELIA ZILEI 16. 11. 2014 (1) GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN GURĂ DE AUR (1) ICOANA BIZANTINĂ (1) IER. SAVATIE BASTOVOI (1) IEROD. VISARION IUGULESCU (6) INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: (1) INDREPTAR SPOVEDANIE DE VALERIU GAFENCU (1) Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului (1) INTERVIURI (33) INVATATURI (121) IZVORUL TAMADUIRII (2) ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI (1) Întâmpinarea Domnului -Stretenia (2) Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" (1) Lancea cu care a fost omorât Hristos (1) Legenda Sfântului Valentin (1) Maica Pelaghia (1) MANASTIREA HUREZU (1) MARGARITARE DUHOVNICESTI (1) Maria Egipteanca (6) MILOSTENIA (1) MILOSTENIE..VREAU AJUTOR (5) MINUNEA DE LA SF.MORMANT (1) Minuni ale Sfantului Nectarie (16) Minuni Sfanta Parascheva (3) MINUNI.. (60) MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA (3) Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (2) NICOLAE VELIMIROVICI (2) O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA (1) O rugăciune de dimineaţă (1) OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM (1) PAR. ILIE CLEOPA (3) PARACLIS LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL ( 29 AUGUST) (1) PARACLISUL CUVIOSULUI GHEORGHE DE LA HOZEVA (8 IANUARIE) (1) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL IOAN EVANGHELISTUL ( 8 mai) (2) PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (6 octombrie) (4) PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA (11 NOIEMBRIE) (4) PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) (1) Parastasele și folosul lor (3) PARINTELE ADRIAN FAGETEANU (5) PARINTELE ARSENIE BOCA (51) PARINTELE ARSENIE PAPACIOC (17) PARINTELE CLEOPA (44) PARINTELE ILARION ARGATU (10) PARINTELE ILIE LACATUSU (4) PARINTELE IOSIF TRIFA (3) PARINTELE JUSTIN PARVU (8) Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre (2) PARINTELE PAISIE AGHIORITUL (35) PARINTELE PETRONIU TANASE (1) PARINTELE PORFIRIE (6) PARINTELE SOFIAN BOGHIU (5) Parintele Teofil Paraian (1) PARINTELE VISARION IUGULESCU (4) Părintele Ardenie Boca (1) Părintele Constantin Galeriu (1) Părintele Iulian de la Prodromu (1) Părintele Nicău (1) Părintele Proclu (1) PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE (1) Părintele Rafail Noica (1) Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) (1) Pelerinaj Grecia 2017 (2) Pelerinaj Israel (1) PILDE (127) PILDE CRESTINE (17) PILDE DIN PATERIC (4) POEZII (87) POEZII ..IISUS HRISTOS (14) Poezii cu Preot Ioan (19) POEZII DE ANDREI BOTOSANU (11) POEZII DE CAMELIA CRISTEA (4) Poezii de Costel Ursu (1) Poezii de Doru Avram (1) Poezii de Eliana Popa (14) POEZII DE ILARION ARGATU (2) Poezii de Pr.Gabriel Militaru (1) Poezii de Preot Sorin Croitoru (43) POEZII DE RADU GYR (3) POEZII DE TRAIAN DORZ (7) Poezii de Valeriu Gafencu (3) Poezii de Vasile Militaru (1) Policarp si Laurentiu (1) POSTUL SFINTILOR PETRU SI PAVEL (2) POVESTIRE (6) POVESTIRI DIN PATERIC (1) POVESTIRI DUHOVNICESTI (3) POVESTITE DE SFINTI (25) Pr. Efrem Atonitul (1) PR. PAISIE OLARU (2) PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor (1) Preotul Andrei Constantin (1) PREVIZIUNI (1) Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani (1) PROFETII (30) Prohodul Domnului (1) Proorocul Moise (1) PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA (4) Pruncii Simeon şi Parascheva (1) Psalmi (1) Psalmul 50 (al lui David) (1) PUSTNIC ONUFRIE (1) Rucăciune către sfinti (1) Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos (1) RUGACIUNE CATRE SF. GRIGORIE DECAPOLITUL (1) Rugaciune catre Sf. Nectarie (2) RUGACIUNE CATRE SFANTUL CUVIOS STELIAN (1) RUGACIUNE CATRE SFANTUL NICOLAE (1) Rugaciune pentru bolnavii de cancer. (1) RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA (1) Rugaciunea Sfantului Ciprian (1) Rugaciunea Sfintei Cruci (1) RUGACIUNI (86) Rugăciune catre Sfantul Ilie (3) Rugăciune catre Sfantul Nectarie (2) Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului (1) RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA (2) Rugăciune către sf Arhangheli Mihail Si Gavril (1) Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul (3) Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (2) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL GHEORGHE (1) Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (3) RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL (1) Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul (1) RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII (3) Rugăciune de pocăinţă (1) Rugăciune pentru căsătorie... (2) RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN (1) Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul: (3) Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina (1) Rugăciuni către Sf. Pantelimon (2) Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii (1) SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM (4) SARBATORI (27) Sânzaienele (1) SCOPUL VIETII CRESTINESTI (1) SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. (1) Sf ap Iacob al lui Zevedeu (1) SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR (2) Sf Efrem cel Nou (1) Sf Gheorghe (2) Sf Gheorghe Hozevitul (2) Sf Ignatie (1) SF IOAN GURA DE AUR (16) Sf Lazăr din Betania (1) SF SPIRIDON (1) SF. IERARH ANTIM IVIREANU (2) Sf. Ignatie Teoforul (4) SF. IOAN BOTEZATORUL (14) SF. IOAN DE LA PRISLOP (3) Sf. Mc. Calistrat; (1) Sf. Porfirie Bairaktaris (1) Sf. Prooroc Iona (1) Sf. Sfintit mucenic Valentin (1) SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA (2) SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA (5) Sf.Ignatie Briancianinov (1) Sfanta Ana (5) SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA (1) SFANTA DUMINICA (1) SFANTA ECATERINA (1) SFANTA FILOFTEIA (11) SFANTA HRISTINA (3) Sfanta Iulia (1) SFANTA LITURGHIE (1) Sfanta Lucia (3) Sfanta Macrina (1) Sfanta Marina (5) Sfanta Mucenita Haritina (1) Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale (1) Sfanta Mucenita Tecla (2) SFANTA PARASCHIVA (12) Sfanta Salomeea (1) Sfanta Tatiana (3) Sfanta Teodora (1) Sfanta Veronica (1) SFANTA XENIA (5) Sfantul ioan Iacob Hozevitul (5) Sfantul Mc Ioan Valahul (2) SFANTUL ADRIAN (6) Sfantul Alexandru (2) Sfantul Andrei - Apostolul romanilor (3) Sfantul Andrei Rubliov (1) SFANTUL ANTONIE CEL MARE (8) Sfantul Ap.Timotei (5) SFANTUL APOSTOL ANDREI (7) SFANTUL APOSTOL IOAN (3) Sfantul Apostol si Evanghelist Matei (3) Sfantul Apostol Tadeu (1) SFANTUL CRISTIAN (1) Sfantul Cuvios Patapie (3) SFANTUL DANIIL SIHASTRUL (1) Sfantul Dimitrie al Rostovului (1) SFANTUL DUMITRU (13) Sfantul Efrem Cel Nou (3) Sfantul Eftimie cel Mare (1) Sfantul Emilian (1) Sfantul Fanurie (1) SFANTUL FILIP (2) SFANTUL GHEORGHE (3) Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN (1) Sfantul Gherasim din Kefalonia (1) SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL (2) Sfantul Haralambie (2) SFANTUL IERARH PARTENIE (1) Sfantul Ierarh Vasile cel Mare (5) SFANTUL ILIE (9) Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava (5) SFANTUL IOAN DAMASCHIN (2) SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL (5) SFANTUL IOAN RUSUL (10) SFANTUL IOAN SCARARUL (3) SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS (6) Sfantul Isidor din Hios (1) Sfantul Isidor Pelusiotul (1) Sfantul Iuda (1) Sfantul Iuliu Veteranul (1) Sfantul Lazăr din Betania (1) SFANTUL MACARIE CEL MARE (2) SFANTUL MARCU ASCETUL (1) Sfantul Maxim Mărturisitorul (1) SFANTUL MINA (12) Sfantul Mucenic Gheorghe (2) Sfantul Mucenic Polieuct (1) SFANTUL MUCENIC TRIFON (3) SFANTUL NECTARIE (43) SFANTUL NICOLAE (20) Sfantul Nil Dorobantu (1) SFANTUL PAHOMIE CEL MARE (1) SFANTUL PANTELIMON (15) Sfantul Parinte Vichentie Malău (1) Sfantul Policarp (1) Sfantul Prooroc Iona (1) Sfantul Sava (1) SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT (1) SFANTUL SERAFIM DE SAROV (11) Sfantul Serafim de Virita (3) SFANTUL SILUAN ATONITUL (2) Sfantul Simeon Stalpnicul (2) SFANTUL SPIRIDON (13) SFANTUL STEFAN (9) Sfantul Stefan cel Mare (4) SFANTUL STELIAN (8) Sfantul Teodor Studitul (2) Sfantul Teodor Tiron (3) Sfantul Teodosie cel Mare (3) Sfantul Teodosie de la Brazi (2) SFANTUL TIHON DE ZADONSK (1) Sfantul Trifon (1) SFANTUL VASILE (3) SFANTUL VASILE CEL MARE (1) SFANTUL VICTOR (1) Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou (2) SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA (1) SFATURI CRESTINE (17) SFATURI DE LA PARINTELE IOAN (14) Sfaturi de la parintele Iustin Parvu (1) SFATURI DUHOVNICESTI (42) SFATURI PENTRU ANUL NOU (1) Sfaturi pentru suflet (6) SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA (1) Sfânta Muceniţă Agnia (1) SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI (1) Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale (1) Sfânta Salomeea (1) Sfânta Teodora de la Sihla (2) Sfântul Antonie cel Mare (5) SFÂNTUL ANTONIE DE LA IEZERU VÂLCEA (1) Sfântul Apostol Filip (6) SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU (1) Sfântul apostol Luca (1) Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (1) SFÂNTUL ARHIDIACON (1) Sfântul Ciprian si Iustina (2) SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) (1) SFÂNTUL CUVIOS ANTONIE DE LA IEZERUL VÂLCEA (1) Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul (1) Sfântul cuvios Memnon (1) SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE (1) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (1) SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE MAXIM MĂRTURISITORUL (1) SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS (1) Sfântul Efrem cel Nou (2) Sfântul Efrem Sirul (8) Sfântul Gheorghe Hozevitul (1) Sfântul Grigorie (1) Sfântul Grigorie de Nyssa (2) Sfântul Grigorie Palama (2) Sfântul Haralambie (1) Sfântul Ierarh Eumenie (1) Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou (2) SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ (3) Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare. (1) Sfântul Ioan Botezătorul (16) SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: (2) Sfântul Ioan Evanghelistul (1) Sfântul Ioan Gură de Aur (5) Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (6) Sfântul Ioan Rilă (1) SFÂNTUL ISAAC SIRUL (2) SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL (1) SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT (1) Sfântul Mc. Gheorghe (1) Sfântul Moise Etiopianul. (1) SFÂNTUL MUCENIC CALINIC (1) Sfântul Nicolae (5) Sfântul Nicolae Velimirovici (3) Sfântul Pahomie (1) SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA (1) SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 (1) Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist (1) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC HARALAMBIE (2) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN (1) SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL (1) SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU (1) Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina (1) SFINTELE PASTI (7) SFINTELE TAINE (1) SFINTI (207) Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel (3) Sfintii 40 de mucenici (1) Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea (1) SFINTII APOSTOLI (12) SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL (8) SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL (14) Sfintii Atanasie si Chiril (3) SFINTII CHIR SI IOAN (3) SFINTII CONSTANTIN SI ELENA (1) Sfintii impărati Constantin si Elena (3) Sfintii Inchisorilor (1) SFINTII IOACHIM SI ANA (1) Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. (1) Sfintii Marturisitori Ardeleni (1) Sfintii Mihail si Gavril (4) Sfintii Simeon si Ana (1) Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan (6) Sfintii Varsanufie si Ioan (2) Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) (1) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana (1) SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA (1) SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR (1) SFINŢII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE (1) Sfînta Mare Muceniţă Irina (1) Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea (1) SINUCIGAŞII (1) SÎMBATA LUI LAZAR. FLORIILE (1) so (1) SOBORUL MAICII DOMNULUI (1) Soborul Sfinților 70 de Apostoli. (1) TAINA CASATORIEI (1) TAINA SFINTEI SPOVEDANII (2) TEODORA DE LA SIHLA (2) Tezaurul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai (1) Traditii si obiceiuri romanesti de Sfanta Parascheva (1) TREPTELE PACATULUI (2) TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS (2) TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE (1) TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI (1) TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII (1) Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare (1) VALERIU GAFENCU (4) VAMEȘUL ȘI FARISEUL (1) VAMILE VAZDUHULUI (1) Versuri de Horațiu Stoica (1) VEŞMÂNTUL ÎMPLINIRII RUGĂCIUNII LUMINĂTOARE (1) VIATA LUI IISUS HRISTOS (1) Viata Sf.Mare Mucenic Mina (1) Viata Sfantului Fanurie (27 august) (1) Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos (1) VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR (9) Zămislirea Sfantului Ioan Botezătorul (1)

sfinti romani

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

SFINTI

SFINTI