Sfântul Grigorie Palama a luptat împotriva catolicilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...




În contrast cu teologia catolică a epocii sale care era fondata in ceea ce avea mai profund ca experiere pe aristotelismul scolasticilor, Palama nu-si dezvolta invatatura plecand de la premise filosofice, iesite din speculatie, ci din realitatea experientei personale a indumnezeirii, traite harismatic in Biserica.De aceea, in persoana lui Varlaam Calabrezul, Palama respinge intreaga metodologie scolastica a epocii, in acord cu care cunoastem pe Dumnezeu prin filozofie si prin propriile posibilitati de cugetare, de intelegere.

Acestui rationalism al scolasticilor, Palama ii opune experienta tainica a indumnezeirii, asa cum este ea traita continuu in traditia ortodoxa. Pentru Palama indumnezeirea omului nu e, simplu, o stare morala la care poate ajunge omul cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plina de har care presupune curatia inimii si este implinita prin impartasirea de energiile increate ale dumnezeirii.De aceea “cei curati cu inima” vad in mod real pe Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului din Fericiri (“Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”). Cu toate acestea ei nu pot vedea fiinta lui Dumnezeu, care e neapropiata, neimpartasibila si necuprinsa, ci numai energiile, lucrarile sale necreate, prin care Dumnezeu Treime vine in legatura personala, reala, cu lumea.Asa, de exemplu, cand proorocii Vechiului Testament,ucenicii lui Hristos pe muntele Tabor si sfintii Bisericii vedeau in rapirile lor o lumina dumnezeiasca, aceasta nu era nici firea dumnezeirii cea nefacuta si neapropiata, dar nici vreun simbol dumnezeiesc creat, ci slava necreata, energia, harul lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu este numai fire necreata si ipostasuri necreate, ci si lucrari necreate prin intermediul carora persoanele Sfintei Treimi intra in legatura nemijlocita cu Creatia. 

Dupa fire, pe care Palama o numeste “dumnezeire superioara”, Dumnezeu e necuprins, transcendent, nevazut si incognoscibil; potrivit energiilor Lui, insa, pe care Palama le defineste “dumnezeire inferioara”, Dumnezeu e inlauntrul Creatiei, imanent, vazut si cunoscut, experiat aievea. Asa, de pilda, in toiul disputelor teologice isihaste, in incercarea de a intemeia teologic realitatea experientei dumnezeiesti nemijlocite a credinciosilor in Biserica, Palama foloseste amplu distinctia dintre fire si lucrari in Dumnezeu, distinctie care a existat tot timpul in traditia patristica ortodoxa.Aceasta deosebire reprezinta singura solutie viabila care poate asigura realitatea indumnezeirii fiintei umane fara pericolul de a cadea in panteism grosier. “Acelora (monahii isihasti pe care sfantul ii apara aici, impotriva acuzelor aduse de Akindin, n.tr.), observa astfel Palama, carora harul indumnezeitor precum si sfintilor le daruieste indumnezeirea; stralucirea in care sunt primiti, lumina care ii face sa straluceasca precum soarele sunt firea si ipostasele dumnezeiesti, fiind toti precum Hristos este, si deopotriva dumnezei, dupa spusa aceea a Domnului”.

Omul, accentueaza Palama, impartasindu-se de tainele Bisericii prin energiile Lui necreate si indumnezeitoare, devine in chip real dumnezeu, nu dupa fire, insa, ci dupa har. In dialogul Teofanii, recapituland un loc comun din Sf. Maxim Marturisitorul, subliniaza: “toti pe de-a-ntregul devenind dumnezei fara numai identitatea cea dupa fiinta”.

 Astfel, distinctia fire-energii in Dumnezeu devine pentru Palama fundamentul teologic pe care isi va intemeia invatatura sa si exact din acest motiv, atunci, in epoca, la fel ca si astazi, aceasta distinctie teologica se gaseste in centrul disputei dintre Otodoxie si teologia occidentala contemporana.Cauzele acestor diferende teologice pot fi gasite nu numai in rationalismul teologiei vestice, evidentiat incepand cu scolasticismul medieval, ci ele se gasesc, de asemenea si in premisele sale teologice ortodoxe de dinainte de schisma, mergand pana la triadologia Fericitului Augustin si mai pe urma in principal in aristotelismul teologiei lui Toma d’Aquino.

 Distinctia de la inceput neclara inlauntrul existentei vesnice a lui Dumnezeu si pogorarii iconomice a persoanelor Sf. Treimi pe care o gasim in invatatura lui Augustin, precum si asertiunea lui Toma d’Aquino ca Dumnezeu este simplitate absoluta, actus purus, adica lucrare simpla, potenta dusa din eternitate pana la act, nu permit in teologia occidentala nici admiterea si cu atat mai putin valorizarea concreta a unei asemenea distinctii in Dumnezeu pe care o face Palama, in duhul si urmand Parintilor.

(Sursa : creștinortodox.ro )

Vedeniile Sfântului Grigorie Palama

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos

 ... După ce a petrecut trei ani ca zăvorât într-o chilie de la Marea Lavră, lui i s-a arătat că trebuie să iasă printre oameni și să le împărtășească și lor din cunoașterea și trăirea lui astfel dobândite, spre mântuire.
Dumnezeu i-a descoperit lui aceasta printr-o vedenie minunată:
Într-o zi, ca și când ar fi fost printr-un somn ușor, Sfântul Grigorie s-a văzut pe sine ținând în mâini un vas plin cu lapte, până la revărsare. Încet, acest lapte s-a prefăcut în vin, care s-a revărsat peste marginea vasului, udând mâinile și veșmintele Sfântului.
Apoi un tânăr luminos i s-a arătat lui și i-a zis:
„De ce nu mergi să dai și altora din această băutură minunată pe care iată, o risipești în zadar, cu atâta nebăgare de seamă? Au nu vezi că acesta darul harului lui Dumnezeu este?”.
Atunci Sfântul Grigorie a zis:
„Dar dacă nimeni în zilele acestea nu mai dorește această băutură, cui i-o voi duce atunci?”.
Tânărul a răspuns și i-a zis:
„Fie dacă și puțini sunt aceia, fie și dacă nu sunt deloc, tu ținut ești să-ți împlinești datoria și să nu te porți cu nebăgare de seamă cu darul lui Dumnezeu”.
Sfântul Grigorie a tâlcuit că laptele este cunoștința viețuirii drepte și cu frică de Dumnezeu a poporului, iar vinul, învățăturile cele dogmatice. Când Sfântul Grigorie Palama s-a retras într-un al doilea rând în tăcerea mânăstirii, aceea a fost vremea în care a redactat principiile ortodoxiei.
În ajunul praznicului Sfântului Antonie cel Mare, monahii i-au vestit începerea slujbei privegherii de toată noaptea, dar Sfântul a rămas scriind la chilie până când toți frații au plecat la biserică.
Sfântul Antonie cel Mare atunci i s-a arătat lui și i-a zis:
„Bună este desăvârșita liniște, dar uneori de trebuință este să fii și cu frații”.
Bine înțelegând vedenia dăruită lui de Domnul, Sfântul Grigorie a intrat grabnic în sfânta biserică, spre bucuria cea mare a obștii fraților.

... SFINTII PRĂZNUITI ASTĂZI ... 14.11.2023

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



 Sfinte Slavite si intru tot laudate Apostole Filip, unul din cei 12 Apostoli, care ai fost din Betsaida Galileei, Sfinte Mucenice Constantin, care in Idra ai odraslit si in Rodos ai marturisit(+ 1800), Sfanta Mucenita Veneranda, fecioara la Roma (secolul al II-lea), Sfinte Mucenice Venerand de la Troyes in Franta (+ 275), Sfinte Ierarhe Iucundie, episcop de Bologna in Italia (+ 485), Sfinte Dyfrig, episcop de Hereford si Gwent (+ 550), Sfintilor: Iustinian, imparatul Bizantului si Teodora, sotia ta (+ 565 si + 548), Sfinte Cuvioase Sidonie, staret in Normandia din Franta (secolul al VII-lea), Sfinte Malo de Brittany (secolul al VII-lea), Sfinte Cuvioase Eufimian, nevoitor in Cipru, Sfinte Ierarhe Alberik, episcop de Utrecht in Olanda (+ 784), Sfinte Cuvioase Simon, facatorule de minuni din Calabria Italiei (secolul al X-lea), Sfinte Fantinus cel Tanar din Calabria(+ 1000), Sfinte Cuvioase Alexandru Nevsky, mare print de Novgorod, care in monahism te-ai numit Alexie (+ 1263), Sfinte Cuvioase Filip, intemeietorul Manastirii "Sfanta Treime" de langa Novgorod in Rusia (+ 1537), Sfinte Mucenice Pantelimon din Asia Mica (+ 1848), Sfintilor Sfintiti Noi Mucenici din Rusia: ieromonahul Aristarh, protoiereii: Dimitrie, Alexie, Nicolae, Serghie si Dimitrie, preotii: Teodor, Mihail, Vasile, Nicolae, Gheorghe, Dimitrie, Alexie, Alexandru, Porfirie, Vasile, Teodor si Serghie, diaconul Nicolae si binecredinciosilor crestini:Gabriel si Ana, care ati patimit in timpul regimului comunist, si Sfinte Ierarhe Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, innoitorul isihasmului si teologul Harului, care te-ai savarsit cu pace in anul 1340, ca unii care aveti indrazneala inaintea lui Dumnezeu, rugati-va si pentru noi pacatosii robii Lui, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!

🙏 Cu ale lor Sfinte rugaciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. 

                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                       Preot Ioan 🔔.

Sfîntul Grigorie Palama (14 noiembrie)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

Sfîntul Grigorie Arhiepiscopul Tesalonicului, numit şi Palama, s-a născut în Constantinopol. A rămas orfan de tată încă de mic, dar sub îngrijirea mamei sale şi-a săvîrşit studiile şi a fost de mare folos mamei şi fraţilor săi, pe care-i ţinea din ostenelile sale. Văzînd deşertăciunea lumii acesteia, ia venit în gînd să se facă călugăr, îndemnînd şi pe mama şi fraţii săi la aceasta. Primind cu bucurie propunerea, mama sa a luat schima într-o mînăstire de maici, iar el şi cu fraţii săi s-a dus în Muntele Athos, unde punîndu-se în ascultarea unui cuvios Nicodim, s-a deprins cu toate rînduielile vieţii monahale. Cîtva timp a fost şi în Lavra cea mare; dar dorind liniştea, s-a sălăşluit în pustie şi ducea viaţa cea mai aspră.

Întîmplîndu-se să treacă pe acolo Varlaam din Calabria, care învăţa că strălucirea dumnezeirii este creatură, a fost combătut de sfîntul pentru acele erori. Asemenea şi pe Aţuindiu şi Polichindin, care au fost sinodiceşte condamnaţi pentru învăţăturile lor cele greşite. Pentru luptele sale cu ereticii s-a învrednicit de marele dar al arhieriei, ocupînd însemnatul scaun al Tesalonicului şi păstorindu-l cu multă demnitate. S-a învrednicit a purta rănile Domnului pe trupul său, ca dumnezeiescul Pavel şi după multe suferinţe din partea turcilor, pentru că le arăta cu multă îndrăzneală rătăcirile lui Mahomed, a adormit în Domnul în vîrstă de 63 de ani, la 1340.

9

Rugăciunea de dimineaţă a Sfântului Grigorie Palama către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (din Apantisma)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog. Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă. Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare. Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit. Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună. Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi. Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune. Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu. Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului. Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate. Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine. Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup. Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă. Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc. Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor. Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Rugăciunea  de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama

către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

 (din Apantisma)

         Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog.

Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.

Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

Miluieşte-mă pe mine cel smerit;  milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.

Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea  împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sfântul Grigorie Palama, teologul energiilor divine necreate

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Între Părinţii răsăriteni ai Bisericii, trăitori în cel de-al doilea mileniu creştin, un loc de frunte îl ocupă Sfântul Grigorie Palama. Pomenit anual în ziua de 14 noiembrie şi în a doua duminică din Postul Mare, Sfântul Grigorie Palama a rămas în conştiinţa Bisericii ca arhiepiscop al Tesalonicului, fiind totodată şi luminat teolog al vremurilor sale.
                                                                           Iconografie

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, vezi p. 152), Sfântul Grigorie Palamas trebuie reprezentat în veșminte episcopale, cu barba lata.

Repere biografice găsim în sinaxarele Bisericii, care îl menţionează pe Sfântul Grigorie Palama ca fiind născut la anul 1296 în Constantinopol, într-o familie cu cinci copii, din părinţii Constantin şi Kale, aceştia fiind oameni „cu viaţă morală integră şi cu bună chibzuială în judecată“. Rămas orfan de tată la vârsta de 7 ani, tânărul Grigorie este îndrumat de maica sa către şcolile profane ale vremii, la care studiază gramatica, retorica, fizica, logica şi alte discipline aristotelice. Cu toate că educaţia sa avea caracter profan, tânărul Grigorie se simţea atras de cele dumnezeieşti, fiind în strânsă legătură cu monahii din Muntele Athos.

                                                             „Luminează-mi întunericul!“

Fiind încă mirean, Grigorie ducea o viaţă ascetică, postind, priveghind, hrănindu-se cu puţină pâine şi apă şi înfrânându-se cu fapta, fiind astfel bine-plăcut lui Dumnezeu. Începând cu anul 1317, Sfântul Grigorie Palama se nevoieşte ca monah la Mănăstirile Vatoped şi Marea Lavră din Sfântul Munte Athos, fiind un om luminat deoarece în el se împleteau în mod fericit cunoştinţele profane cu trăirea sacră.

Ca monah era mereu în căutarea lui Hristos - Lumina lumii, pe a cărui Maică Fecioară o ruga neîncetat: „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!“. În Sfântul Munte se alătură unui grup de părinţi isihaşti şi împreună cu aceştia se nevoia în asceză şi contemplaţie. Din cauza incursiunilor turceşti, Sfântul Grigorie Palama se retrage la Tesalonic, unde este hirotonit preot şi mai apoi, în jurul anului 1326, căutând liniştea, se aşază în zona oraşului Veria.


Fiind implicat în disputa isihastă cu Varlaam de Calabria, preotul Grigorie Palama a fost acuzat de tulburarea vieţii bisericeşti şi a fost întemniţat, între anii 1344-1347, iar după eliberarea sa, pentru multele calităţi pe care le avea, a fost ales în demnitatea de arhiepiscop al Tesalonicului, împlinindu-se astfel cuvântul Mântuitorului Hristos, Care zice: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui!“ (Mt. 10, 22).

                                                 Pestera unde se ruga in Muntele Athos

După o slujire de 12 ani ca ierarh al Tesalonicului, după multe încercări şi umilinţe venite din partea oamenilor, Arhiepiscopul Grigorie Palama se mută la Domnul în ziua de 14 noiembrie 1359, iar Sinodul de la Constantinopol din anul 1368 îl canonizează, fiindu-i astfel recunoscută viaţa trăită în sfinţenie şi teologia profundă, moaştele sale fiind aşezate şi păstrate cu multă evlavie la Catedrala mitropolitană din Tesalonic. Biserica ortodoxă îl cinsteşte în chip deosebit în Duminica a II-a Sfântului şi Marelui Post, oferindu-le astfel credincioşilor deopotrivă un model de sfinţenie şi de trăire duhovnicească şi un semn al biruinţei dreptei credinţe asupra ereziilor.

                                                              Energiile necreate

                                             Biserica Sfantul Grigora Palama din Salonic

Ceea ce a marcat însă viaţa şi activitatea Sfântului Grigorie Palama a fost disputa pe care a avut-o cu monahul latin Varlaam de Calabria, un orator desăvârşit, trăitor şi el în veacul al XIV-lea.

Prin această dispută, Varlaam de Calabria nega isihasmul, despre care afirma că este „o eroare eretică“ şi, totodată, susţinea faptul că lumina taborică de la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos era de natură materială, ridiculizând astfel isihasmul şi lumina necreată, izvorâtă din fiinţa Preasfintei Treimi, pe care părinţii îmbunătăţiţi o vedeau în rugăciune.


Ca răspuns la acuzele monahului filosof Varlaam de Calabria, Sfântul Grigorie Palama scrie mai multe tratate de o rară profunzime teologică, reunite sub numele de „Tomul aghioritic“, tratate fundamentate pe scrierile Sfinţilor Părinţi din primul mileniu creştin: Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Maxim Mărturisitorul ş.a., acesta constituind, de altfel, o solidă sinteză dogmatică a Ortodoxiei.

Părinţii isihaşti rostesc continuu Rugăciunea lui Iisus, ceea ce îi face să se ridice la un alt nivel de percepţie a realităţii, iar contemplaţia culminează cu vederea luminii dumnezeieşti necreate, pe care Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan au văzut-o pe Muntele Tabor (Mt. 17, 1-8).


Dacă Dumnezeu este incognoscibil în fiinţa Sa, căci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată“ (In. 1, 18), El Se descoperă oamenilor prin energiile Sale necreate, care izvorăsc din însăşi fiinţa divină.

Teologia răsăriteană tributară Sfinţilor Părinţilor greci, cum ar fi Sfântul Atanasie cel Mare, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama, ş.a. învaţă faptul că Dumnezeu se manifestă în lume şi deci devine cognoscibil prin puterile şi energiile necreate, care izvorăsc din a Sa fiinţă, pentru că dintr-o fiinţă necreată nu poate să izvorască decât o energie, un har sau o putere necreată.

Energiile necreate care izvorăsc din fiinţa divină îi creează omului o predispoziţie spre îndumnezeire, un act teandric venit din partea lui Dumnezeu, şi acestea, cumulate cu efortul personal al credinciosului îndreptat spre mântuire, îl fac pe om „părtaş firii celei dumnezeieşti“ (II Petru 1, 4). Prin aceasta a nu se înţelege faptul că ne împărtăşim din firea divină sau că devenim coesenţiali cu Dumnezeu, ci doar faptul că omul ajunge la starea de nepăcătuire cu care era înveşmântat înainte de căderea în păcat şi, totodată, ajunge la o stare de desăvârşire deplină, pe care dacă ar depăşi-o nu ar mai fi proprie firii umane, ci lui Dumnezeu.

În acest context, teologia apuseană, tributară teologului Toma dâAquino şi având ca reprezentant în timpul disputei isihaste din veacul al XIV-lea pe monahul Varlaam de Calabria, afirma faptul că energiile divine sunt create, ceea ce dă naştere la două întrebări esenţiale: cum dintr-o fire divină necreată poate să izvorască o energie sau o graţie creată şi cum mai este posibilă o îndumnezeire a omului, din moment ce Creatorul Se află în izolare faţă de creatură?

Din aceste considerente Biserica Ortodoxă a rămas fidelă teologiei palamite, iar acest lucru se vede şi din evlavia pe care clerul şi credincioşii ortodocşi o au faţă de Sfântul Grigorie Palama. Pentru viaţa lui sfântă şi smerită, pentru darul vederii luminii dumnezeieşti necreate de care s-a învrednicit şi pentru exemplul personal pe care l-a lăsat moştenire Bisericii luptătoare, spre imitare, îl considerăm mijlocitor al nostru înaintea tronului Preasfintei Treimi, drept pentru care îl rugăm cu stăruinţă:

„Sfinte Grigorie Palama, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!“.