Un sfant sub comunism: părintele Nicodim Măndiţă

Parintele Nicodim Mandita este una din persoanele care largesc în mod considerabil conceptul de “elita”. Pentru intelectualii “subtiri”, opera parintelui Nicodim este destul de greu digerabila, fiind considerata de unii prea simplista, chiar puerila. Dar putini dintre criticii lui au fost în stare sa întoarca pe calea credintei un numar asa de mare de suflete, pe care le-a îndemnat sa faca un lucru pe care, din pacate, prea putini credinciosi ortodocsi îl realizeaza: sa citeasca în mod serios carti de învatatura crestina, pentru a cunoaste, a cultiva si apara dreapta credinta.Biografia parintelui Mandita este destul de bine cunoscuta, datorita eforturilor discipolilor lui fideli sau admiratorilor, care, cu rabdare, au strâns fiecare fila a vietii marelui duhovnic, continuându-i în acelasi timp lucrarea misionara. Amintim aici doar cartea în doua volume ale lui Gheorghe Ionescu, intitulata simplu Viata parintelui Nicodim Mandita si studiile lui Nicolae Radulescu. Ne vom multumi sa prezentam doar câteva elemente esentiale dintr-o viata plina de înfaptuiri duhovnicesti, insistând pe doua chestiuni de cea mai mare importanta: modelul sau de duhovnicie, rolul jucat de cuvântul tiparit în cadrul acestuia si, legat de aceasta chestiune, semnificatia arestarii si condamnarii parintelui.


Militar de cariera calugarit


Nicolae Mandita s-a nascut în satul Bunesti din judetul Arges, pe 28 octombrie 1889. Desi nu a putut sa faca mai mult de cinci clase elementare, tânarul Nicolae a dovedit de timpuriu aplecare catre lectura, cele citite împartasindu-le cu cei din sat.


În 1911, se înroleaza în armata, în care va sluji pâna în anul 1918. A participat activ la campania din 1913 din Bulgaria si la luptele din timpul primului razboi mondial. Desi era deosebit de apreciat, el a ales ca, dupa încheierea conflagratiei mondiale, sa urmeze calea monahismului, calugarindu-se în anul 1920, la manastirea Magura, judetul Bacau, cu numele de Nicodim. Datorita evlaviei si pregatirii duhovnicesti deosebite, el va primi în scurt timp si harul preotiei. În aceasta calitate, va fi trimis sa slujeasca în lume în localitati precum Vâlcele si Schitu – Frumoasa din judetul Bacau, Pâclisa, judetul Alba, Hasmasul Ciceului, Leurda Gârboului si Simisna, judetul Cluj.


Timp de 13 ani va sluji cu multa râvna în cuprinsul acestor parohii, revenind doar pentru o scurta perioada în spatiul monahal, la manastirea Giurgeni, din judetul Neamt. Parintele Nicodim a ascultat cu smerenie comandamentele chiriarhale, a parasit locul ferit al manastirii si a avut curajul sa coboare în lume, pentru a raspândi cuvântul lui Dumnezeu. Gheorghe Ionescu ne arata cum parintele Nicodim, departe de a se sminti în lume, a reusit de fiecare data sa aduca oamenii pe calea credintei si sa-i faca sa traiasca în mod riguros, conform perceptelor crestine. Cele propovaduite de el nu erau spectaculoase, ci elemente simple, cu caracter normativ, pe întelesul celor multi, care jalonau calea catre o viata autentic crestina. Elemente aparent exterioare, precum interdictia de a mai bea sau “nunta fara lautari”, marcau de fapt asumarea de catre o anumita persoana a unei existente calitativ superioare. Iar în toate aceste cazuri, decisiv a fost exemplul personal al parintelui, care nu a facut niciodata rabat de la preceptele dreptei credinte, fiind extrem de exigent în aceasta privinta.


Parintele Nicodim a fost unul din cei mai fermi promotori ai ortodoxiei, aparându-si turma si cautând sa readuca la sânul ei pe cei care trecusera la alte credinte, dar si în acest domeniu a fost un model exemplar, folosind exclusiv argumentul dialogal, fara a recurge la masuri coercitive. Numeroasele dispute de natura teologica, extrem de numeroase si pasionale în satele românesti în perioada interbelica, l-au convins, daca mai era nevoie, de necesitatea cunoasterii temeinice de catre preoti, dar si de catre credinciosi, a Sfintei Scripturi si a învataturii Bisericii Ortodoxe. Asa cum spune Gheorghe Ionescu, “de la bun început parintele si-a dat bine seama ca, de nu vor citi crestinii carti folositoare de suflet, nu se va putea realiza transformarea lor, din oameni vechi în oameni noi. Nu-s de ajuns numai predicile, slujbele, Tainele sfinte si exemplul vietii traite, ci e absolut de mare trebuinta sa li se ofere oamenilor si carti sfinte spre citire, aceasta constituind hrana sufletului crestinesc, dupa cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, care zice în Sfânta Sa Evanghelie: «Nu numai cu pâine va trai omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu»“. (p. 82)


Pe limba omului simplu


Parintele Nicodim a dus o viata modesta, deoarece banii, deloc putini, pe care îi primea de la credinciosi, îi folosea ca sa cumpere carti pe care le dadea tuturor celor care doreau sa citeasca. A cautat acele “carti folositoare de suflet” în care cuvântul dumnezeiesc era înfatisat pe întelesul credinciosilor simpli, redescoperind traditia medievala a “cartilor populare”, în care învatatura crestina este transmisa prin parabole cu caracter dogmatic si moral. Mai mult, s-a apucat el însusi de scris, lista sa de lucrari fiind absolut impresionanta. Fiu de taran, traind alaturi de tarani, el a înteles foarte bine mecanismul mental al acestora, iar toate lucrarile lui tin cont de acesta.


Aceste aspecte au condus si la controverse privind corectitudinea din punct de vedere dogmatic al operelor sale, mai ales în ceea ce priveste celebrele Vami ale vazduhului. Aceasta tema este însa extrem de frecventa în traditile populare, si nu numai, constituind o forma de reprezentare a evolutiei spirituale a omului. Anumite exagerari în acest sens au fost facute mai ales de unii discipoli, care absolutizeaza unele învataturi ale parintelui, pe care îl venereaza, uitând de restul Bisericii. Faptul nu trebuie sa mire, deoarece în tot decursul istoriei crestinismului exista persoane dispuse sa venereze un monah, un sfânt etc., deoarece este “mai aproape”, mai concret, uitând de capul Bisericii care este Hristos.


În ceea ce-l priveste pe parinte în mod direct, chiar daca anumite idei ale sale pot fi discutate, el s-a situat consecvent pe linia învataturii si practicii morale ortodoxe, pe care a cultivat-o cu o rigoare pe care unele gusturi au gasit-o exagerata. A stiut sa-si pastreze capul pe umeri, evitând sa se transforme într-un preot – taumaturg (asa cum din pacate sunt destui si azi, mai ales prin satele din Moldova), îndemnând oamenii sa mearga la medic pentru problemele de sanatate, asta chiar daca traditia consemneaza numeroase acte de vindecare savârsite prin rugaciunea parintelui. Mai mult decât criticile, ar trebui sa primeze meritele parintelui, care, prin activitatea sa, a contribuit la risipirea multor “eresuri” de care era plina spiritualitatea populara, prin îndemnurile sale ca oamenii sa se apropie de carte.


În acest sens a devenit aproape unic, prin faptul ca la spovedanie dadea drept canon penitentilor citirea de carti sfinte. O istorioara consemnata de Gheorghe Ionescu ne lamureste ce importanta acorda parintele cititului, dar ne ilustreaza si tipul de oameni cu care acesta venea în contact cel mai des, trebuind sa vorbeasca pe întelesul lor: “Parintele Nicodim era la slujba în Sfânta Biserica de la Schimbarea la Fata. O femeie m-a tras de haina. Mi-a facut semn sa ies putin afara din Sfânta Biserica, pentru a-mi spune ceva. În pridvor mi-a spus sa-l rog pe parintele sa o spovedeasca, pentru ca era de la mare distanta. Merg la usa de la vesmântarie si rog pe maica sa-l anunte pe parintele. Daca a aflat care-i pricina, mi-a spus sa vina numaidecât femeia. Când sa-i dea canon, ea nu stia carte si staruia la Parintele ca va face orice alt canon, dar numai de citit carti nu poate. Atunci parintele a întrebat-o:


- Dar dumneata poti spala rufe fara apa? Apoi daca nu se pot curati rufele fara apa, tot la fel crestinul nu se poate curati de murdaria pacatului fara apa cea vie care este cuvântul lui Dumnezeu.


Ea a încercat sa spuna ca daca ar sti carte ar primi bucuroasa canon de citit, dar asa cum? Parintele i-a zis iarasi:


- Daca vrei, atunci poti citi cu urechile. Pui pe altcineva sa citeasca si dumneata asculti. Nu vezi ca toti oamenii au case de locuit, dar nu toti stiu a construi? Pun pe altul care stie, si-l platesc. Toti oamenii sunt îmbracati cu haine, dar nu sunt croitori, ci merg si-i platesc croitorului sa le faca. Toti au încaltaminte în picioare, toti au sobe de încalzit în camere, dar nu toti sunt cizmari sau sobari, ci platesc acelora care stiu sa faca si le fac. Asa si dumneata, daca nu stii carte, platesti acelora care stiu sa citeasca, iar dumneata asculti cu atentie si asa îti poti face canonul, daca vrei sa-l faci. Cum am stiut sa facem pacatul, cheltuind uneori sume mari de bani, tot asa trebuie sa cheltuim acum ca sa putem scapa de el.


Dupa cele auzite, femeia s-a lamurit si s-a învoit a primi acest canon, zicând:


- Bine, Cuvioase Parinte, am sa platesc eu cumva ca sa-mi citeasca, doar ale mele sunt pacatele, dar ma gândesc, unde voi gasi eu atât de multe carti?


- De nevoie poti sa citesti o carte de mai multe ori. Iar tu de gasit carti o sa gasesti, nu avea nici o teama, dar nici nu astepta sa-ti bata cineva în poarta ca sa ti le aduca. Te interesezi pe ici, pe colo, mai întrebi ba pe unul, ba pe altul. Ca doar ai auzit ce faceau oamenii pe timpul foametei. Nimenea nu-i trimitea în Ardeal sau în Banat dupa faina, ci mergeau ei de bunavoie, pentru ca simteau nevoia de a se hrani pe ei si pe cei ai casei lor. Nu vezi ce fac femeile de Pasti, când le trebuie drojdie pentru copt? Cum cauta si dau cât nu face, numai ca sa poata gasi? Asa si dumneata, daca vei simti nevoia sa-ti curati sufletul de pacate, atunci vei cauta în dreapta si în stânga si vei gasi negresit.


Femeia s-a lamurit si în aceasta problema si nu a mai zis nimic, decât a sarutat mâna Parintelui si a plecat” (pp. 434 – 435).


Cele istorisite în rândurile de mai sus s-au petrecut dupa 1944. În acel moment în România regimul comunist se instaura tot mai temeinic, iar ateismul era sprijinit sa ia locul credintei crestine. În 1948 au fost luate masuri drastice de limitare a colportajului bisericesc si a titlurilor puse în vânzare, fiind eliminate orice carti cu continut “mistic”. Daca înainte episcopii puteau sa dea autorizatie persoanelor particulare pentru ca acestea sa vânda carti si obiecte cu caracter religios, dupa 1948, cumpararea de obiecte bisericesti nu s-a mai putut face decât în cadrul bisericilor, asta în timp ce nici o editura “laica” nu mai putea tipari carti religioase.


Reteaua de “samizdat” religios


Din 1933 parintele Mandita revenise în spatiul manastiresc, vietuind fie la manastirea Varatec, fie la Agapia. Nu-si uitase deloc ideea de a raspândi cuvântul scris, ci, din contra, desfasura o activitate editoriala remarcabila si crease o retea de colportaj. În noile conditii istorice, aceste activitati pareau definitiv condamnate sa înceteze. El însa nu a acceptat situatia si, pe baza vechilor relatii, a dezvoltat cea mai ampla si bine organizata retea de “samizdat” cu caracter religios care a existat în România comunista. Cine acuza Biserica Ortodoxa ca nu a cautat sa raspândeasca cuvântul lui Hristos în anii comunismului, poate citi în dosarul penal întocmit de Securitate grupului de “difuzori”, în fruntea caruia a fost pus parintele Nicodim, ca în patru locatii din Bucuresti organele statului au descoperit nu mai putin de 500.000 de volume! Daca avem în vedere ca activitatea grupului s-a desfasurat în mod neîntrerupt din 1948 si pâna în 1964, ne putem imagina dimensiunile pe care le-a avut aceasta actiune, precum si impactul ei în rândurile credinciosilor.


Nucleul l-a reprezentat o mâna de oameni, care copiau la masina de scris cele scrise de parintele Mandita, dar si multe alte carti cu caracter religios, pe care apoi le tipareau la mica lor tipografie clandestina, sau, fapt absolut remarcabil, au reusit sa scoata carti la tipografii “oficiale” din diverse localitati ale tarii, mai ales tipografii ale eparhiilor, semn ca oficialii Bisericii nu erau straini de acest demers.


Alaturi de cartile care au fost tiparite în timp, a existat si o cantitate substantiala de volume tiparite pâna în 1948, pe care acesti oameni le-au salvat de la topit, le-au ascuns prin cele mai diverse locuri, pentru ca mai apoi sa le difuzeze din localitate în localitate. Abia când privesti fotografiile existente în dosarul penal ale “inculpatilor” stând alaturi de stivele de carti, când vezi mijloacele modeste cu care le-au realizat si în ce spatii, când afli ca mai apoi plecau în lungi calatorii cu geamantanele grele de carti, realizezi ce munca uriasa au facut acesti oameni.


Pentru mai multe amanunte legate de cele petrecute, punem la dispozitia cititorilor extrase din sentinta penala nr. 38 data în ziua de 22 ianuarie 1965 parintelui Nicodim Mandita. Cine s-a obisnuit cu stilul acestor productii ale regimului totalitar îi va fi foarte usor sa deceleze dimensiunile activitatii grupului incriminat, dar si aspectele urmarite de catre regim, astfel ca nu vom mai repovesti faptele, ci vom face numai câteva precizari.


Condamnat imediat dupa “marea eliberare”


În 1955 o parte din colaboratorii parintelui sunt arestati, descoperindu-se asupra lor numeroase lucrari cu caracter religios care urmau sa fie difuzate, fapt care constituia o infractiune grava în viziunea regimului. Unii dintre ei erau membri ai organizatiei “Oastea Domnului”, care, din pricina “misticismului” ei, fusese scoasa în afara legii. Cum numele parintelui Nicodim a fost vehiculat în cadrul anchetelor, iar el colaborase strâns în trecut cu ostasii, acestuia i s-a deschis un dosar de urmarire pe linia “Oastea Domnului”. Putini au fost cei care au dat relatii despre activitatea parintelui, iar Securitatea nu a reusit sa stabileasca cu certitudine tipul de activitate “dusmanoasa” dus de Nicodim Mandita, pâna în 1964 când reteaua cade si sunt descoperite depozitele de carte. Zece persoane sunt judecate si condamnate la Bucuresti, prin sentinta nr. 10 din 9 ianuarie 1965, pentru raspândirea de publicatii interzise (art. 325, alin 3, lit. c, C.P. al RPR). Din pricina vârstei si a bolii, parintele a fost judecat separat, la Târgul Neamt, tinându-se seama însa de unitatea grupului.


În ianuarie 1965, atunci când Nicodim Mandita era judecat, trecusera numai câteva luni de la “marea eliberare” a detinutilor politici din închisori. Pentru cei care cauta merite comunismului, procesul sau arata ca esenta regimului nu se schimbase câtusi de putin, gratierea generala fiind un gest pur exterior, fara consecinte pe plan ideologic. Citind sentinta, se poate observa ca cei care au instrumentat dosarul au cautat sa acrediteze ideea de specula, cu mai multe conotatii spre dreptul comun, desi într-un sistem comunist si specula este o infractiune cu caracter politic. Pentru ca acest lucru nu s-a putut demonstra, au fost lecturate publicatiile confiscate, constatându-se ca ele contin numeroase idei periculoase pentru regim, multe dintre ele fiind scrise de Nicodim Mandita. Cei opt ani de închisoare pe care i-a primit parintele reprezinta o condamnare politica limpede, un atac la libertatea de constiinta, de care regimul se prevala dupa 1964. Mai mult, parintele va fi internat în Aiudul abia parasit de cei care fusesera supusi reeducarii, semn ca era considerat un element periculos. Cele 500.000 de carti au fost trimise la topit, lista lor fiind anexata ulterior dosarului de urmarire.


Nicodim va sta în închisoare un an si jumatate, restul de pedeapsa fiind anulata prin “bunavointa” regimului. Se va întoarce la manastirea Agapia, încheindu-si existenta pamânteasca în seara de 5-6 iulie 1975. Si azi, când se face pomenirea sa, se aduna laolalta mii de credinciosi, care cinstesc memoria unui om care a salvat cartile sfinte de la ardere si a îndemnat lumea: “Citeste cuvântul Domnului!”.


(Alex Iuga – Revista Rost, numărul 51 din mai 2007)

Pacatul injuraturilor

Tarile Ungaria, Romania si Italia, isi au in sanul lor, cea mai mare parte din locuitori, injuratori de cele sfinte, de cele dumnezeiesti. Toate neamurile au naravul - mai mult sau mai putin- de a injura.Nu insa toate au injuraturile cele grele, hula de cele sfinte. Multe popoare nu cunosc deloc injuratura. Sasii de pilda, injura "romaneste". In limba lor nu au numiri cu catre sa vatame Dumnezeirea. Intre neamurile injuratoare se disting, mai ales:ungurii, romanii si italienii.
Ungurii sunt un popor vestit in injuraturi ( poate si pentru asta i-a umilit Dumnezeu). Daca s-ar face o intrecere internationala de injuraturi apoi, desigur, premiul I l-ar lua ei ungurii. Si dupa ei poate ar venii romanii nostrii.... Un alt popor vestit la injuraturi sunt si italienii, cei vesnic cu "sacramentele " in gura. Ca si ai nostrii din Romania, cu "grijania". De altfel ce priveste injuraturile, "unificarea" noastra merge bine. Injuraturile din Vechiul Regat au trecut Carpatii. Si ale noastre deasemeni. Cum s-a ajuns ca aceste trei popoare sa stea in fruntea popoarelor injuratoare, anume nu se stie. Cauza cea adevarata e ca nu au adancit Evanghelia in sufletul si in viata lor.
Ardelenii a luat satanicescul obicei al injuraturilor de cele dumnezeiesti, de cele sfinte, de la unguri, iar ragatenii de la tigani.Cum au patruns injuraturile in istoria si viata poporului nostru nu se stie. Ar fi interesant sa urmareasca cineva si istoria injuraturilor, asa cum s-au ivit ele in istoria poporului nostru. Se pare ca stramosii nostrii nu aveau naravul injuraturilor asa de ingrozitor ca azi. Nu aveau in special injuratura de cele sfinte. In vremurile de demult, batranii nostrii nu se ridicau cu injuratura mai sus de "hantatar", "Dumnezeii", "Hristosii", "Pastile" etc... Acestea s-au ivit mai tarziu cand lumea s-a mai "civilizat".... De la luate-ar "hantatarul" ,"crestinii" au mai "progresat", chemandu-l pe diavolul sa faca slujba asta. Referitor la originea injuraturilor noastre se da aproape sigur ca ardelenii au luat injuraturile cele grele de la unguri. Din "scoala" lor au luat si romanii cele mai fioroase injuraturi. De unde insa ar fi, ele sunt o RUSINE si un BLESTEM pe tara aceasta si pe cei ce le scot din gura lor.
Cercetand viata popoarelor - dupa injuraturile ce le au - o constatare iese la iveala: tarile si popoarele care citesc, adica tarile si popoarele care au adncit mai mault si folosesc mai mult Sf. Scripturi - acelea au mai putine injuraturi. Spre exemplu in : Anglia, Suedia, Norvegia, Elvetia, Olanda, Germania etc., injuraturile sunt aproape necunoscute, in special injuraturile cele grele. In unele tari din aceastea nu se aude injuratura deloc. In altele numai injuraturile mai usoare. Nicaieri, insa injuratura de cele sfinte.
Multi crestini din vremurile noastre, zic ca injura de necaz. Aceasta-i o scuza sau o potriveala a hulitorilor, insa deasupra lor sta triumfator satana. Pacatul acesta groaznic, e semnul diavolului, care a lucrat tot raul in oameni, de cand lumea. Injuraturile de cele sfinte, de cele dumnezeiesti si orice fel de injuraturi, chiar si numai cele de mama - ca si celelete pacate - sunt de la diavol.
Omul la necaz, la manie, injura pe Dumnezeu, pe sfintii Lui, de cele dumnezeiesti , de cele sfinte. Omul cu nume crestinesc, omul care poarta in fruntea lui numele lui Hristos, cand ajunge la necaz injura de Dumnezeu, de Hristos, de Precistanie, de Precicista, de Cruce, de cele dumnezeiesti, de cele sfinte, in loc de a cere ajutorul lui Dumnezeu si a se folosi de cele sfinte si dumnezeiesti. Injuratorii de cele sfinte, de cele dumnezeiesti, in necazul lor se despart de Dumnezeu. In orbirea lor, zic ca: "injuraturile ii ajuta la necaz", ca: "prin injuraturi isi mai descarca necazurile...ca se mai racoresc". Astazi ti se rupe inima de durere cand vezi adunati crestinii pe langa vreun car impotmolit, ori rasturnat, ori la vreo neintelegere si cand ii auzi facand slujba diavolului prin uratele injuraturi de cele sfinte, de cele dumnezeiesti. Dumnezeu ne-a dat limba, ca si ochii, urechile, mintea, mainile, picioarele etc., ca sa-i slujim Lui. Limba insa, ce reuseste Satana a o cuceri, incepe a varsa otrava si blestem greu.
Crestinii cu numele, injuratorii celor sfinte, cu aceleasi guri,cu care ei se roaga, ori il lauda pe Dumnezeu, tot cu aceleasi il si hulesc pe Dumnezeu. Cu aceleasi guri cu care se roaga dimineata si la Biserica, dupa - amiaza injura ca niste fiinte infernale pe Creatorul lor, cele sfinte , cele dumenzeiesti, la carciuma, la jocuri, baluri, petreceri paganesti, ospete cu lautari, ori la feluritele neintelegeri de ale lor. Cu celeasi guri canta lui Dumnezeu si diavolului, slujesc Domnului si Satanei.
In schimb injura pe intrecute si popoarele ortodoxe si cele catolice: romanii, sarbii, rusii, italienii, spaniolii, mexicanii....
Popoarele care au mai mult obiceiul injuraturilor, au inceput sa-si dea seama despre primejdia aceasta. In Italia si Ungaria au facut o lege care pedepseste aspru pe injurator. Mai ramanem noi romanii...in fruntea lumii.

Protosinghel Nicodim Mandita

Vămile văzduhului în vieţile Sfinţilor

Vietile Sfintilor contin numeroase relatari – unele dintre ele foarte vii – despre cum trece sufletul prin vami dupa moarte. Cea mai detaliata relatare trebuie gasita in viata Sfantului Vasile cel Nou (26 martie), care descrie trecerea prin vami a Sfintei Teodora, asa cum este relatata de ea insasi intr-o viziune catre un ucenic al Sfantului, pe nume Grigore. In aceasta relatare sunt mentionate douazeci si patru de vami specifice, cu felurile de pacate cercetate in fiecare in parte.

Dupa moartea Sfintei Teodora, atunci cand arapii scrasneau cu dintii asupra ei, vrand sa o rapeasca din mainile Sfintilor Ingeri si sa o arunce in fundul iadului, s-a aratat fara de veste Vuviosul Vasile. El tinea in mainile sale un fel de sicrias cu daruri duhovnicesti in chip de bani de aur, pe care l-a dat ingerilor luminati, spunand:”Poftiti, domnii mei! Acest suflet mi-a slujit mie cu buna credinta, odihnindu-mi batranetile mele. Cand veti trece prin vamile vazduhului si vor incepe duhurile cele viclene a stramtora acest suflet, sa-l rascumparati cu acestea de datoriile lui.” Astfel Sfanta Teodora a trecut cu bine de toate vamile vazduhului.

In continuare redam relatarea Sfintei Teodora:

Vama I: a vorbirii in desert

Mergand noi de pe pamant la inaltimea cerului, ne-au intampinat la inceput duhurile vazduhului de la intaia vama, la care se intreaba pacatele si cuvintele omenesti cele desarte, nebune si fara de randuiala, si indata am stat acolo. Apoi ne-a scos multe carti, in care erau scrise toate cuvintele vorbite din tineretile mele. De am vorbit vreodata ceva fara treaba si fara socoteala, iar mai ales de am grait cuvinte de rusine sau am facut desertaciuni si ras in tineretile mele, precum este obiceiul tinerilor. Am vazut acolo scrise toate cuvintele mele cele nebunesti, vorbele necurate, cantecele lumesti, strigarile fara de randuiala, rasurile si hohotele si ma mustrau cu aceasta, ca imi aratau vremile, locurile, persoanele, cand, unde si cu cine m-am indeletnicit la vorbe desarte si am maniat pe Dumnezeu prin cuvintele mele, nesocotind ca este pacat, nici nu m-am marturisit la parintele meu duhovnicesc, nici nu m-am pocait.

Vama a II-a: a minciunii

Aici se intreaba de tot cuvantul mincinos, iar mai ales de calcarea juramantului, de chemarile numelui Domnului in desert, de marturia mincinoasa, de neimplinirea fagaduintelor facute catre Dumnezeu, de marturisirea pacatelor ce se face neadevarata si de altele asemenea ca acelea mincinoase. Iar duhurile vamii aceleia erau iuti si salbatice, tare mustrau si intrebau. Cand ne-am oprit, indata au inceput a ispiti cu de-amanuntul si am fost vadita pentru doua lucruri mici, ca mi s-a intamplat a minti, nesocotind aceea ca pacat si ca de multe ori, de rusine, nu ma marturiseam cu adevarat inaintea parintelui meu duhovnicesc.

Vama a III-a: a osandirii, clevetirii si a judecarii aproapelui

Dupa ce ne-am oprit aici am vazut cat de greu pacat este a osandi pe aproapele si cat de mare rau este a cleveti pe cineva, a osandi, a defaima, a huli, a batjocori si a rade de pacatul strain, iar pe ale tale a nu le vedea. Pentru ca pe unii ca acestia cumplitii intrebatori ii cercetau ca pe niste antihristi, care au rapit mai inainte cinstea lui Hristos, si s-au facut judecatori si pierzatori celor de aproape ai lor, fiind singuri vrednici de mii de osandiri.

Vama a IV-a: a lacomiei si betiei

Am trecut la alta vama, care se numeste lacomia pantecelui. Si indata au alergat asupra noastra acele duhuri necurate, bcurandu-se ca de o dobanda aflata de ei. Si am vazut chipurile duhurilor foarte necurate, care inchipuiau prin sine pe iubitorii de desfatari si pe nesatiosii cu pantecele si pe uratii betivi, dintre care unii se aratau ca poarta vase si caldari cu mancaruri, iar altii, pahare si ulcioare cu bauturi; dar se vedea hrana si bautura aceea gunoi necurat si intinare. Deci se aratau diavolii a fi ca niste imbuibati si beti, ca cei ce canta din cimpoi si din toate instrumentele, dupa asemanarea carciumarilor si a benchetuitorilor, batandu-si joc de sufletele pacatosilor ceor dusi la vama lor. Aceia, ca si cainii inconjurandu-ne si oprindu-ne, indata mi-au adus inainte toate pacatele mele. Adica de am mancat in taina vreodata, sau am mancat peste masura si trebuinta, saus de dimineata ca dobitocul am mancat fara rugaciune si fara semnul Sfintei Cruci. Apoi, de cate ori am mancat in posturi mai inainte de obisnuita pravila bisericeasca sau mai inainte de masa, sau din neinfranare am gustat ceva, sau la masa peste masura m-am saturat.

Asemenea si betiile mele toate mi le aratau, punandu-mi inainte paharele si vasele din care m-am imbatat si numarul paharelor baute, zicandu-mi:”Atatea pahare ai baut in cutare vreme, la cutare banchet si nunta cu acei oameni. Iar in alta vreme si alt loc, cu atatea pahare te-ai imbatat pana la nesimtire si iarasi in alt loc si vreme atatea sticle ai umplut de vin si de alta bautura.”

Vama a V-a: a lenevirii

Aici se cerceteaza toate zilele si ceasurile cele petrecute in zadar si se opresc cei ce mananca osteneli straine, iar ei nu vor sa lucreze, precum si cei care sunt platiti si dupa datorie nu lucreaza. Se mai cerceteaza acolo si cei ce nu se ingrijesc de lauda lui Dumnezeu, se lenevesc in zile de praznic si duminicile sa mearga in biserica la Utrenie, la Dumnezeiasca Liturghie si la celelalte slujbe ale lui Dumnezeu. Trandavia si neingrijirea se cerceteaza acolo si fiecare mirean ori duhovnic cu de-amanuntul se intreaba de lenevire si de nepurtarea de grija pentru sufletul sau. De aceea multi de acolo se duc in prapastia iadului.

Vama a VI-a: a furtului

Aici vamesii-draci incearca cu de-amanuntul sufletele despre feluritele pacate ale furturilor, rapirilor si inselatoriilor, pe ascuns sau pe fata. La vama aceasta se face foarte mare cercetare sufletelor ce trec pe aici, de au furat: oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace, pasari, bani, lucruri, haine, alimente...de au inselat pe altii cu ceva, de si-au insusit avere straina cu juraminte false, mincinoase si cu viclenii sau de au gasit ceva si n-au dat inapoi, ori au imprumutat bani, haine etc si nu le-au dat inapoi celui ce le-a facut bine cu ele, sau cu diferite viclenii si ponegriri au despuiat de pace si cinste pe aproapele, indurerandu-l pana la sacrificiu si in sfarsit, orice furtisag se cerceteaza aici cu multa asprime si amanuntime.

Vama a VII-a: a iubirii de argint

Vama a VIII-a: a cametei

Aici se cerceteaza toti cei care isi dau argintul sau banii lor cu camata, agonisindu-si dobanda necurata, precum si lacomii si cei care tin in casele lor lucruri straine, ca pe ale lor. In fata acelei infricosate privelisti mi-au aparut in minte cuvintele Dumnezeiestilor Scripturi:”De vei imprumuta bani fratelui tau sarac, din poporul Meu, sa nu-l stramtorezi si sa nu-i iei camata...sa nu dai cu camata fratelui tau; nici argint, nici paine, nici nimic din cate se obisnuiesc de camatari a le da cu dobanda”[Iesirea, 22,25-27; Lev.25, 35-37]

Vama a IX-a: a nedreptatii

Aici se cerceteaza nedreptatile si pacatele strigatoare la cer: asuprirea saracilor, vaduvelor si orfanilor, oprirea platii slugilor si lucratorilor, defaimarea parintilor trupesti si duhovnicesti. Aici se cerceteaza cu de-amanuntul toti judecatorii cei nedrepti care judeca pe plata, mita si care partinesc celor vinovati, iar pe cei nevinovati ii osandesc. Aici se mai cerceteaza si oprirea de plata a lucratorilor pamantului si cei ce vand cu lipsa si fac cumpene si masuri nedrepte cu care negutatoresc, ca si orice lucru facut cu nedreptate se cerceteaza aici. Atunci mi-au aparut inaintea ochilor sufletesti hotararile Dumnezeiestilor Scripturi:”Cel ce face nedreptate isi uraste sufletul sau...Nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu...Cand judecati sa nu cautati in fata oamenilor, sa ascultati pe cel mic ca si pe cel mare, sa nu va temeti de nimeni, caci Dumnezeu este cel ce face dreptate...”[Ps.10,5, 1 Corinteni 6,9-10, 2 Timotei 2,19, Deut. 1,17]

Vama a X-a: a zavistiei (invidiei)

Aici se cerceteaza toti cei care s-au zavistuit unii pe altii, vrajmasiile, uraciunea, neiubirea de frati si de aproapele.

Vama a XI-a: a mandriei

Aici se cerceteaza mandria si a fiicele ei: iscodirea, trufia, slava desarta, lauda, iubirea de sine, obraznicia, inaltarea cu mintea, pregetarea in facerea binelui, marturisirea fatarnica, LEPADAREA DE DREAPTA CREDINTA cu trecerea la eresuri si superstitii, voia sloboda, obisnuinta in pacate, neascultarea de parintii trupesti si sufletesti in toate cele ce ei invata dupa Dumnezeu.

Vama a XII-a - a maniei si iutimii

Aici ma cercetau, punandu-mi inainte toate pacatele mele facute in mania si iutimea mea, cat am trait pe pamant. Ori de cate ori m-am maniat, iutit, tulburat si am tipat la cineva cu cuget rau si cu privirea salbatica, ori de am batut pe cineva, ori de m-am pornit asupra cuiva cu manie, tinand in minte rautatea.

Vama a XIII-a: a pomenirii de rau

Aici cu nemilostivire se intreaba cei ce tin in inimile lor rautate asupra aproapelui si cei ce rasplatesc rau pentru rau. De acolo cu multa manie duhurile cele rele arunca sufletele in tartar.

Vama a XIV-a: a uciderii

Aici vamesii cerceteaza cu de-amanuntul pe crestini de pacatel grele ale uciderilor si mai ales uciderea de prunci in pantece, apoi talharia, otravirea, uciderea fara voie, indemnarea la ucidere, la sinucidere si uciderea sufleteasca si toata rana, toata lovirea, oriunde, pe spate sau pe cap, ori palma peste obraz sau grumaz, sau lovirea din manie, cu arma, cu lemn sau cu piatra.

Vama a XV-a: a vrajitoriei

Aici se cerceteaza vrajile, fermecatoriile, soptirile si chemarile diavolilor, descantecele, ghicitorile.

Vama a XVI-a: a desfranarii

Aici se cerceteaza tot felul de desfranare, si nalucirea pacatului desfranarii cu mintea, si zabovirea gandului in acel pacat, si invoirea cu necuratele si patimasele atingeri.

Vama a XVII-a: a preadesfranarii (adulter)

Aici se cerceteaza pacatele celor ce petrec in casatorie, dar credinta insotirii unul cu altul nu o pazesc, nici nu-si feresc patul lor curat, asemenea si silirile la desfranare. Aici se cerceteaza si persoanele cele sfintite si daruite lui Dumnezeu, ce si-au fagaduit fecioria si curatia lui Hristos si n-au pazit-o de caderile in desfranare groaznica.

Vama a XVIII-a: a sodomiei si gomoriei

Aici se cerceteaza pacatele desfranarii cele peste fire, barbatesti si femeiesti, si impreunarea cu diavolii si cu animalele necuvantatoare, amestecarile de sange si alte pacate mai necurate facute in taina, pe care rusine este a le si pomeni.

Vama a XIX-a: a ereziei

Aici se cerceteaza falsele rationamente asupra adevaratei credinte ortodoxe, lepadarea de credinta ortodoxa, hulirea, blasfemia...Aici se intreaba gandurile nedrepte si socotelile strambe fata de credinta crestineasca, neimplinirea fagaduintelor si indatoririlor crestinesti, indoirea in credinta, hulele asupra sfinteniei si altele asemenea acestora.

Vama a XX-a: a zgarceniei

Aici ne-au intampinat duhurile cele rele ale acestei, care este a nemilostivirii, cruzimii si impietririi inimii.

Vama a XXI-a: a idolatrizarii si a credintelor demonice

Aici se cerceteaza slujirea la idoli si feluritele credinte desarte, superstitii satanice si dracesti, credinte babesti, jocuri.

Vama a XXII-a: a sulimenirilor

Aici se cerceteaza cele ce se sulimenesc, facandu-si fata alba si rumena, ca sa se arate frumoase, si sa-i atraga pe tineri spre pofta curviilor, si a acelora care se impodobesc cu feluri de podoabe si cu flori, si cu miresme se ung, si dracii acestei vami erau marsavi si foarte grozavi si urati, aratandu-se ca si cum ar fi femei sulimenite, si cu feluri de podoabe pe capetele lor, si altii cu multime de flori impodobiti si iesea o putoare de la dansii, si altii se aratau cu cutii, cu dresuri, cu paharute pline de scarnavii.

Si daca m-au vazut ca sunt femeie au alergat asupra noastra urland si zbierand ca niste fiare salbatice, repezindu-se sa ma rapeasca din mainile Sfintilor Ingeri, si facnd chipuri curvesti si mascariciuni, si cercetandu-ma foarte cu de-amananuntul, una cate una, de m-am sulimenit, si m-am dus la Biserica sulimenita si in ce zi m-am sulimenit, si de cate ori, sau de m-am spalat cu gand sa ma fac mai alba, sa plac celor ce ma vor vedea, sau de m-am uns cu miresme si unsori mirositoare, pentru pofta curviei, nelasandu-ma cum m-a facut Dumnezeu.

Vama a XXIII-a: a fumatului

Aici sunt opriti aceia care fumeaza tutun sau trag tabac.

Vama a XXIV-a: a simoniei

Aici se cerceteaza arhiereii care iau plata pe cele sfinte, vanzand darul Duhului Sfant pe bani.

Extras din cartea "Vamile vazduhului si marturii despre existenta lor",
Protos. Nicodim Mandita

Protosinghelul Nicodim Măndiţă, de la Mănăstirea Agapia

Nicodim Măndiță ( 1889 -1975 )

Mormântul protos. Nicodim Măndiţă de la Mănăstirea Agapia.

Nicodim Măndiță (n. 28 octombrie 1889, satul Bunești, județul Argeș - d. 6 iulie 1975, Mănăstirea Agapia) a fost un scriitor și duhovnic ortodox român, viețuitor al Mănăstirii Agapia.

Biografie

S-a născut în anul 1886 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. A absolvit numai cinci clase elementare ^[1]. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial.
În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura-Bacău, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar in satul Schitul Frumoasa-Bacău (1921-1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni-Roman (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935).
În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstiri de maici: la Agapia (1935-1945), la Văratec (1945-1962) și din nou la Agapia (1962-1975). A primit rangul monahal de protosinghel.
În perioada regimului comunist (1948-1964), a scris cărți de învățături duhovnicești, cu conținut anticomunist, care erau multiplicate de colaboratori și distribuite în diferite localități printr-o rețea de colportaj. Acuzat de "infracțiunile de răspândire de publicații interzise", a fost condamnat prin sentința penală nr. 38 a Tribunalului Militar București dată în ședința din 22 ianuarie 1965 la 8 ani închisoare corecțională ^[2]. Ținându-se seama de vârsta și boala de care suferea părintele Nicodim, completul Tribunalului Militar București s-a deplasat în orașul Târgu Neamț. Părintele Măndiță a fost arestat și încarcerat în Penitenciarul Aiud, iar cele 500.000 de cărți confiscate au fost trimise la topit.
După un an și jumătate de închisoare, i-a fost anulat restul de pedeapsă și i s-a permis să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar din anul 1962. A murit la Agapia în anul 1975, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.

Cărți publicate

• Rugăciunea lui Iisus (Ed. Ortodoxox Kypseli, Tesalonic, 1996)
• Învățături despre rugăciune (Ed. Agapis, 1997)
• Îndrumar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 1997)
• Viața Maicii Domnului (Ed. Agapis, 1997)
• Oglindă Duhovnicească (Ed. Agapis, 1998)
• Vrednicia sufletului (Ed. Agapis, 1998)
• Îndreptar pentru spovedanie (Ed. Agapis, 2001)
• Al cui chip să purtăm? (Ed. Agapis, 2003)
• Dai voință iei putere (Ed. Agapis, 2003)
• Despre păcatul înjurăturilor (Ed. Agapis, 2003)
• Judecata particulară a sufletului omenesc după ieșirea din corp (Ed. Agapis, 2003; reeditată în 2006)
• Pacea părinților cu pruncii lor (Ed. Agapis, 2005)
• Priveghiul creștinesc (Ed. Agapis, 2005)
• Ce să facem și ce nu trebuie să facem în Sfânta Biserică (Ed. Agapis, 2007)
• Capcanele iadului (Ed. Agapis, 2007)
• Minunile Maicii Domnului (Ed. Agapis, 2008)
• Vămile văzduhului și mărturii despre existența lor (Ed. Agapis, 2008)
• Păcatul furtului (Ed. Agapis, 2008)
• Fumatul este un păcat? (Ed. Agapis, 2008)
• Oglindă duhovnicească - 6 vol. (Ed. Agapis, 2008-2009)

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Acest cuvios parinte avea de mic o aleasa traire duhovniceasca, iubind cel mai mult rugaciunea, postul si citirea sfintelor carti. Pentru aceea toti se foloseau de intelepciunea lui.

2. Cand a intrat in Schitul Magura-Targu Ocna, staretul, vazand ascultarea lui, indata l-a facut calugar. Apoi, vazandu-l bland si priceput in Sfanta Scriptura, l-a facut preot si pastor de suflete. Si invata asa de frumos pe credinciosi, incat veneau de departe sa-l vada si sa primeasca de la el cuvant de mangaiere.

3. Satul Schitu Frumoasa-Moinesti era un sat mic, lipsit de preoti si dezbinat de secte. Timp de trei ani, cat a fost paroh aici, parintele Nicodim a schimbat profund viata duhovniceasca a credinciosilor. Mai intai a intors la Ortodoxie pe toti cei dezbinati. Apoi a combatut cu multa putere imoralitatea, betia si certurile in familie, desfiintand carciumile si intarind unitatea, buna credinta si omenia intre toti. Si acestea toate le-a savarsit prin trei cai: printr-o viata personala exemplara, prin slujbe frumoase la biserica si prin predicarea vie si permanenta a cuvantului lui Dumnezeu.

4. Spun fiii sai duhovnicesti ca parintele Nicodim era plin de dragoste pentru Dumnezeu si pentru oamnei si foarte ravnitor la savarsirea celor sfinte. Iubea pana la jertfa Biserica si dreapta credinta apostolica si cunostea bine Sfanta Scriptura si invataturile Sfintilor Parinti. Pentru aceea era permanent cautat de credinciosi si temut celor rau-credinciosi. Ca oricine asculta cuvintele lui se lumina la suflet si se intorcea cu bucurie la Hristos.

5. Spun iarasi ucenicii lui ca se ruga mult la chilie si nimic nu facea fara rugaciune. Zilnic citea cele sapte Laude la vremea lor, psalmii si alte rugaciuni de taina. Apoi citea cateva capitole din Biblie, precum si viata sfantului respectiv. La urma statea de vorba cu oamenii, spovedea si scria cuvinte de folos.

6. Zece ani parintele Nicodim a fost preot misionar in Transilvania. Spun parintii care l-au cunoscut ca s-a dovedit un mare aparator al Ortodoxiei si unitatii romanesti. Cel mai mult ostenea pentru intoarcerea celor rataciti in sanul Bisericii noastre. In putina vreme a realizat o unitate religioasa deplina, inlaturand cu pricepere dezbinarile confesionale, imoralitatea si intarind dreapta credinta.

7. Vazand acest cuvios parinte ca numai cu cuvantul vorbit nu se pot apara credinta si morala ortodoxa, cu binecuvantarea Patriarhiei Ortodoxe Romane si a episcopului de Cluj, a scris si a tiparit sute de brosuri cu continut moral profund ortodox, impodobite cu imagini pe intelesul credinciosilor, pe care apoi le impartea gratuit. Opera sa literar-duhovniceasca insumeaza peste 40 de volume a peste 400 de pagini fiecare, plus alte peste zece mii de pagini in manuscris.

Prin aceasta s-a dovedit un bun pedagog si un preot misionar rar intalnit in monahismul nostru.

8. Se spunea despre dansul ca in satul Leurda Garboului a zidit din temelie o biserica noua si a inzestrat-o cu tot felul de obiecte de cult, donate, atat de credinciosi ardeleni, cat si de moldoveni. Dupa patru ani de preotie in acest sat, s-a intors din nou in Moldova.

9. Se mai spunea despre parintele Nicodim ca in parohia lui nu puteau locui sectantii si carciumarii. Sectantii fanatici plecau in alte sate, pentru ca nu puteau face nici un prozelit, iar carciumarii plecau pentru ca nu venea nimeni sa le cumpere bauturile. Ei erau singurii oameni care nu-l iubeau pe acest slujitor al lui Hristos.

10. Odata l-au reclamat unii la episcop cum ca ar fi preot eretic. Deci, chemandu-l episcopul si cercetandu-l, i-a zis:

- Du-te, parinte Nicodim, inapoi la parohie si invata pe credinciosi ca si pana acum, ca nu sfintia ta, ci cei care te-au reclamat mi se pare ca sunt eretici.

11. La Manastirile Agapia si Varatec, parintele Nicodim a continuat aceeasi activitate de duhovnic si preot misionar. Slujea cele sfinte cu frica de Dumnezeu, se ruga si citea mult la chilie, spovedea, invata pe oameni si tiparea carti bisericesti. Dupa anul 1940 ajunsese cel mai iscusit duhovnic pentru mireni si calugari din partea locului.

12. Parintele Nicodim considera spovedania cel dintai si cel mai necesar mijloc de cunoastere, de formare duhovniceasca si de indreptare a crestinului. De aici incepea urcusul duhovnicesc. Iar spovedania o facea astfel:

Mai intai cerea credinciosului sa citeasca pravila bisericeasca, sa se roage, sa-si cerceteze constiinta si sa-si noteze pe hartie toate pacatele. Apoi il spovedea fara graba, din copilarie, lasand pe om sa-si spuna liber pacatele. La urma adauga si cateva intrebari, apoi rupea hartia in fata penintentului, ca semn de iertare, ii randuia canon dupa putere si indata ii citea rugaciunea de dezlegare. Daca cineva avea pe constiinta pacate grele, il lasa pe penitent dupa spovedanie inca un ceas-doua sa-si cerceteze constiinta, apoi il dezlega.

13. Acest duhovnic iscusit nu dadea la spovedanie canon aspru niciodata. Mai intai cerea crestinului sa inceteze pacatul, apoi sa se roage. Ii cerea sa citeasca zilnic cele sapte Laude, sa citeasca Sfanta Scriptura, Invatatura de credinta, Vietile Sfintilor si alte carti de folos sufletesc. El punea accent indeosebi pe cunoasterea dreptei credinte si pe sfanta rugaciune.

- Cine nu citeste, zicea el, nu cunoaste, Si cine nu cunoaste Sfanta Scriptura si credinta ortodoxa, acela cade usor in pacate de moarte si este prins in mreaja sectelor.

14. Odata spunea unui din ucenici:

- Parinte, eu nu-ti pot da post si metanii multe. Ca si ursul si sarpele postesc. Dar ursul tot urs ramane si sarpele tot sarpe. Cand musca, amandoi omoara! Asa si omul, posteste uneori mult, dar in inima este plin de rautate, iar cand dezleaga la mancare, bautura, cade in pacatul lacomiei. Deci, posteste si te roaga dupa putere, dar mai intai citeste Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti. Atunci singur te vei invata ce trebuie sa faci, cum sa te rogi si sa postesti, de ce sa te feresti si cum sa te mantuiesti.

15. Altui ucenic pe care l-a spovedit i-a zis:

- Frate, nu-ti dau alt canon decat sa citesti Noul Testament de cinci ori. De patru ori ca sa-ti fie ca patru pereti de casa, iar a cincea oara ca sa-ti fie de acoperamant pentru casa sufletului tau.

16. O batrana care nu stia carte l-a intrebat:

- Parinte, cum sa citesc Noul Testament, ca nu stiu carte?

Iar el i-a raspuns:

- Dar cand primesti scrisoare de la feciorul tau, nu te duci la un vecin sa ti-o citeasca? Asa fa si cu Noul Testament. Roaga pe cei ce au dragoste sa-ti citeasca si amandoi va veti folosi.

17. Se spunea despre dansul ca daca il intreaba cineva ceva, batranul nu-i raspundea imediat si direct la intrebare, ci il trimitea la Sfanta Scriptura, la canoane si la Sfintii Parinti, ca singur sa citeasca, sa se invete si sa afle raspunsul dorit.

18. Se spuneau si acestea despre dansul, ca niciodata nu chema pe nimeni la spovedanie, ca sa nu vina cineva din sila. Nici nu se interesa de la altii despre fiii sai duhovnicesti, ci lasa pe fiecare ca in mod liber si constient sa lucreze si sa-L caute pe Hristos.

19. Uneori le spunea fiilor sai duhovnicesti:

- Fratilor, pe langa citirea sfintelor carti, va dau si acest canon, ca unul pe altul sa va indemnati la biserica, la spovedanie, la milostenie si la citirea Sfintei Scripturi... Ca de nu va veti ajuta pe calea mantuirii, veti da socoteala in fata lui Hristos de cei care se pierd. Nu vedeti pe sectanti cum se silesc sa amageasca pe ortodocsi?

20. Spun ucenicii lui ca parintele Nicodim nu primea la spovedanie pe calugarii si mirenii care aveau alti duhovnici, fara binecuvantarea acelora. Nici el nu dadea voie fiilor sa duhovnicesti sa mearga de la un duhovnic la altul fara motive intemeiate. Pe mireni ii sfatuia sa se marturiseasca la preotii lor, iar pe calugari la duhovnicii din manastirile lor.

21. Uneori invata pe calugari, zicand:

- Cand mergi la cineva dornic de invatatura si lipsit, sa-i duci vreo carte buna de citit, du-i si vreo paine sau altceva de mancare. Nu vezi ca pestele nu vine la undita goala? Ca trebuie sa intrebuintam tot ce ne sta la indemana ca sa puteam castiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu. Astfel, vazand fratele dragostea ta, va primi cu bucurie cuvantul vietii.

22. Alteori spunea la spovedanie:

- Fratilor, am socotit sa va dau ascultare si canon citirea cuvantului lui Dumnezeu. Ca de va veti lumina mintea cu cuvantul lui Dumnezeu, atunci veti fi capabili sa duceti o viata plina de fapte bune si folositoare. De va dau sa postiti mai mult si sa faceti metanii, nu va cunosc puterea. De va dau sa faceti milostenie, nu va cunosc starea materiala. Si daca nu va miluiti mai intai sufletul vostru, ci il lasati flamand, ce folos mai are milostenia?

23. Acest cuvios parinte era in toate foarte chibzuit si cu dreapta socoteala. La mancare si la post, la rugaciune si la citire, la tacere sau la cuvant, la chilie sau la slujba. Toate le facea in tacere, cu blandete si cu multa frica de Dumnezeu.

24. Spun calugarii care l-au cunoscut ca el niciodata nu amintea lucruri din trecut. Cand vorbea, rostea fiecare cuvant cu atentie sa nu greseasca sau sa sminteasca pe cinvea cu ceva. Niciodata n-a fost auzit sa osandeasca, sa se certe sau sa vorbeasca de rau. Nici pe altul nu-l ingaduia sa parasca sau sa cleveteasca pe aproapele in chilia lui.

- Nu uitati, zicea batranul, ca pentru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii lui Hristos (Matei 12,36). Alteori le amintea cuvantul psalmistului: Pune Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele (Ps.140,3). Cuvantul lui era intelept, linistit, dres cu sare.

25. Mai spun parintii ca el nu primea slujbe, nici nu se ruga pentru cei ce nu citeau cuvantul lui Dumnezeu. De asemenea, nu primea la spoveanie pe cei ce nu veneau la biserica si refuzau citirea sfintelor carti.

26. Parintele Nicodim pretuia mult timpul si nici un minut nu-l risipea in zadar.

- Timpul, zicea el, este scump ca si sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Ca eu daca n-as fi economisit bine timpul si n-as fi trait cu program, nimic n-as fi facut in viata.

27. Batranul cerea ucenicilor sai sa faca toate cu rugaciune si sfat; sa-si faca dinainte canonul si rugaciunea pentru timpul cat lipsea din manastire.

28. Uneori invata pe maici, zicand:

- Daca plangi numai si nu pui inceput bun, nu te folosesti. De aceea sa fim cu grija, sa nu ne gaseasca moartea dormind. Vai de noi de ne va afla moartea dormind. Ca in ce ne va gasi in aceea ne va judeca (Romani 2,6).

29. Zicea parintele Nicodim:

- Patru sunt felurile de vietuire in lume:

a. Vietuire diavoleasca, a celor ce se ridica impotriva lui Dumnezeu, a Bisericii si a oamenilor. Adica a celor ce hulesc impotriva Duhului Sfant si fac rau binefacatorilor lor.

b. Vietuire dobitoceasca, a celor ce se razbuna pe semenii lor, care rasplatesc rau pentru rau, care nu iarta si rabda nedreptatea, precum si a celor ce traiesc in betii si desfranari.

c. Vietuire omeneasca, a celor ce rasplatesc cu bine pentru bine si iubesc pe cei ce ii iubesc; a celor ce cad si iarasi se ridica din pacate.

d. Vietuire duhovniceasca, a celor ce se ostenesc a face bine vrajmasilor lor. Adica a celor ce iarta, miluiesc si vorbesc de bine pe cei ce ii urasc, precum si a celor ce pururea cugeta la legea Domnului.

30.Zicea iarasi:

-Crestinul are patru feluri de parinti:

a. parinti trupesti, care ne-au nascut dupa legile firii;

b. parinti sufletesti, nasii de botez, de la cununie sau calugarie;

c. parinti duhovnicesti, adica preotii si duhovnicii, si

d. Tatal Nostru Cel Ceresc, Care ne-a creat si ne poarta in toate de grija.

Pe parintii nostri cei pamantesti se cuvine sa-i cinstim si sa-i ascultam, iar pe Dumnezeu se cade neincetat sa-L slavim si sa-L laudam.

31. Zicea iarasi parintele Nicodim:

- Sunt patru feluri de impartasiri:

a. prin savarsirea a toata fapta buna, dupa cuvantul Domnului, Care zice: Cine face poruncile Mele acela Ma iubeste pe Mine (Ioan 14,21);

b. prin ascultarea cu atentie a cuvantului lui Dumnezeu, adica prin citirea sfintelor carti, prin slujbe si cantari duhovnicesti, dupa cuvantul care zice: Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4);

c. prin sfanta rugaciune facuta cu smerenie si luare-aminte, si

d. prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este impartasirea cea mai inalta, fara de care nimeni nu se poate mantui.

32. Spuneau maicile din Manastirile Varatec si Agapia ca parintele Nicodim era un om de rugaciune. Se ruga in chilie cu mainile inaltate spre cer, se ruga in biserica, se ruga pe cale, se ruga in padure, permanent slavea pe Dumnezeu. Dupa ce isi termina rugaciunea, deschidea usa chiliei si vorbea cu oamenii, spovedind si mangaind pe toti. Uneori fata lui era luminata de darul rugaciunii si de bucuria Duhului Sfant.

33. Acest renumit duhovnic era foarte ravnitor pentru mantuirea celor ce veneau la el. Pe toti ii primea cu dragoste, ii marturisea cu atentie si ii sfatuia cu intelepciune, caci era statornic si hotarat in cuvant si niciodata nu se schimba. Facea totul ca sa salveze sufletul omului.

34. Odata a venit la parintele un om tulburat si i-a spus:

- Parinte, au venit peste mine multe necazuri si nu le mai pot rabda. Da-mi un cuvant de folos.

- Nu te tulbura, frate, a zis batranul. Vezi scarbele acestea? Iata, pe aici a pasit Hristos. Pe aici au trecut Sfantul Ioan Botezatorul, Sfintii Apostoli, sfintii mucenici si toti parintii. Pe aici se cade sa trecem si noi, cei care urmam lui Hristos. Ca nu este alta cale de mantuire. Nu putem dobandi bucuria mantuirii, pana nu gustam mai intai din paharul suferintei si al necazurilor vietii.

35. Intr-o zi a venit la parintele Nicodim o femeie sa se spovedeasca, iar el i-a spus:

- Citeste cu atentie aceasta carte, noteaza pacatele pe care le-ai facut, apoi stai in genunchi inaintea sfintelor icoane si le repeta de sapte ori cu cainta si cu lacrimi. Dupa aceea, vino sa te marturisesc. Ca precum Neeman Sirianul s-a afundat de sapte ori in apa Iordanului (IV Regi 5,10) si s-a curatat de lepra, asa si noi se cade sa ne caim din inima, ca sa ne spele Dumnezeu de lepra pacatelor.

36. Iar pentru sfanta rugaciune invata:

- Fratilor, sa ne rugam neincetat cu luare-aminte si cu atentie. Sa nu lasam mintea sa hoinareasca in timpul rugaciunii. Ca la ce te gandesti,la aceea te si inchini si rugaciunea se preface in pacat,ca te inchini idolilor din minte,iar nu lui Hristos. Deci, sa cerem ajutorul lui Dumnezeu, ca sa ne putem ruga cum trebuie. Iar daca gandurile noastre fug, sa le intoarcem inapoi, precum isi intoarce ciobanul oile ce fug din turma.

37. Odata i-au zis ucenicii:

- Parinte, da-ne un cuvant de folos.

Iar batranul le-a raspuns:

- Fratilor,sa aveti credinta in Dumnezeu ca, ce nu pot face oamneii, face El intr-o clipa. De nimic sa nu va temeti decat de Dumnezeu. De aceea paziti poruncile Lui ca lumina ochilor, ca a lui e slava in vecii vecilor. Amin!

38. Parintele Nicodim avea mare evlavie catre Maica Domnului, careia i-a inchinat multe rugaciuni si pagini frumoase. Iar in fata sectantilor a aparat cu multa putere cinstirea Preasfintei Fecioare, marturisind-o Nascatoare de Dumnezeu cu adevarat si mijlocitoarea mantuirii noastre. El nu ingaduia sa puna cineva podoabe si obiecte de mult pret la icoana Maicii Domnului.

39. Acest neobosit duhovnic purta mare grija pentru mantuirea tuturor. Pe calugari ii sfatuia sa faca ascultare fara cartire si sa se roage neincetat. Pe mireni ii sfatuia sa munceasca cu demnitate pentru painea cea de toate zilele si sa vina neintrerupt la biserica. Pe cei casatoriti ii sfatuia sa nasca copii si sa-i creasca cu frica de Dumnezeu, combatand cu multa putere divortul si avortul. Iar pe tineri ii indemna sa asculte de parinti, sa invete carte, sa se fereasca de betie si desfranare, ca sa fie folositori societatii in care traiesc.

Pe toti ii imbarbata ca un parinte ii invata ca un duhovnic si ii mangaia cu dragoste de mama. Inca si pe cei bolnavi ii vindeca cu rugaciunea, caci era intarit cu darul Duhului Sfant.

40. Un calugar iubitor de liniste l-a intrebat:

- Parinte Nicodim, ce este mai de folos astazi pentru calugari? Sa stea la liniste si sa se roage sau sa ajute la mantuirea altora?

- Sa le faca pe amandoua: intai rugaciunea si viata cat mai sfanta si apoi misiunea care este dragoste si milostenie duhovniceasca. Cand vezi casa vecinului in flacari, poti sa stai la liniste si sa te rogi, pana nu arunci pe foc o galeata de apa? Lumea de astazi este aprinsa de focul urii, al desfraului si al pacatului. Sa ajutam si noi, calugarii, dupa putere la mantuirea oamenilor.

41. Spunea parintele Nicodim ucenicilor sai:

- Cand am fost hirotonisit preot, m-am rugat in taina lui Dumnezeu si I-am cerut sa-mi dea darul cuvantului, al intelepciunii duhovnicesti si al povatuirii sufletelor pe calea mantuirii, ca sa pot calauzi cat mai multi crestini la Imparatia cerurilor. Am gandit atunci sa nu primesc bani pentru slujbele religioase. Dar, vazand ca prin aceasta aduc sminteala altora si se mahnesc credinciosii ca le refuz darul, am hotarat inaintea lui Dumnezeu sa primesc cele ce-mi dau credincioasii la biserica; insa, o parte de bani sa-i dau la saraci, iar alta parte sa-i folosesc pentru tiparirea si cumpararea de carti sfinte, pe care apoi sa le impart gratuit celor ce au nevoie. Asa am facut toata viata mea de preot si multe suflete s-au folosit si s-au intors la Hristos cu ajutorul rugaciunilor, al sfatului bun si al cartilor sfinte.

42. Unui ucenic, care se certa cu cei din jur, i-a zis:

- Nu este bine si crestineste sa-ti pierzi timpul in discutii care duc la cearta si dezbinare. Acela este biruitor in discutii care la inceput se pare ca este biruit, dar pana la urma reuseste sa ramana in pace si dragoste cu acela cu care nu se potriveste in idei.

43. Uneori zicea batranul catre ucenicii sai:

- Poporul nostru crestin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevar, de dreptate, insa fiecare i-a pipait numai buzunarul. Rar s-a gasit cate unul ici-colo ca sa-l ajute, sa-l calauzeasca si sa-l indemne cu adevarat la cele bune, la mantuire. Ma doare inima ca nu pot face mai mult pentru acest popor, caci si eu sunt os din oasele lui, carne din carnea lui. Daca as putea, m-as duce din casa in casa sa stau de vorba cu credinciosii nostri, sa-i invat dreapta credinta, sa le las vreo carte buna pentru citit, sa fac rugaciuni cu ei, sa-i mangai in necazuri si sa ma bucur impreuna cu ei, ca sa nu se simta singuri si parasiti.

44. Parintele Nicodim punea mare accent pe raspandirea cartilor bune, ortodoxe, in randul credinciosilor. Uneori zicea catre fiii sai duhovnicesti:

- O carte buna, crestineasca, este un inger al lui Dumnezeu, caci te invata sa-L cunosti si sa-L iubesti, sa descoperi frumusetea vietii in Hristos, sa iubesti pe oameni, sa te feresti de pacat si sa te ingrijesti de mantuirea sufletului. Daca in viata agonisesti carti sfinte in locul banilor, urmasii s-ar folosi de pe urma lor; iar daca le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor si ti se va socoti ca o milostenie sufleteasca, pentru ca oriunde vor ajunge cartile sfinte, vor raspandi lumina si vor aduce sufletele la cunostinta de Dumnezeu. Iar daca vor ramane dupa tine bani sau averi si urmasii le vor chletui in pacate, nu numai ca nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi gasit vinovat ca, prin zgarcenia si lacomia ta, ai dat urmasilor prilej de pacate.

45. Daca faci praznic mare, incat sa hranesti tot satul; daca imbraci pe cei saraci cu haine noi, daca faci chiar si biserici din temelie, nu se supara atat de mult vrajmasul, ca atunci cand dai o carte buna de citit, o carte crestineasca in care sa poata vedea, ca intr-o oglinda, starea lui sufleteasca de decadere morala si de pacatosenie.

46. Un credincios l-a intrebat pe parintele Nicodim:

- Cuvioase parinte, locuiesc intr-o casa mostenita de la o matusa de-a mea. Oare ce as putea face eu mai bun pentru sufletul ei?

- Ca sa ai mai multa nadejde pentru mantuirea ei, a raspuns batranul, si sa capeti si o pace launtrica, este bine ca din ce economisesti, dupa putere, sa cumperi carti crestinesti si sa le dai celor dornici drept milostenie, sa le citeasca si sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Caci, pe langa sfintele slujbe pentru cei raposati, mare folos isi agonisesc crestinii care dau carti bune in dar celor ce doresc mantuirea sufletului.

47. Iar pentru Sfanta Spovedanie spunea ucenicilor sai:

- Aveti grija de cei care ii aduceti sa se marturiseasca. Nu purtati oamenii pe drumuri, daca ei nu sunt hotarati sa paraseasca pacatele. Nu legati oamenii la ochi, ci spuneti-le clar si deslusit sa stie ce au de facut pentru sufletele lor. Daca nu vor sa paraseasca betiile, desfranarile, judecatile, certurile, lenea si toata rautatea, lasati-i pe unii ca acestia in voia inimii lor. Iar daca vor incolti frica de Dumnezeu si gandul mortii in inimile lor, daca se vor hotari sa paraseasca pacatele care ii robesc, sa duca lupta cea buna crestineasca, sa se roage, sa posteasca, sa mearga regulat la biserica, sa faca milostenie, sa se impace cu semenii lor, sa nu mai injure de cele sfinte si sa asculte de pastorii Bisericii, atunci dati-le carti ziditoate de suflet si ajutati-i sa se pregateasca pentru Sfanta Spovedanie.

Dupa ce se vor pregati bine de tot, sa-si noteze pacatele din copilarie, sa si le citeasca inaintea sfintelor icoane cu candela aprinsa si cu o zi de post, sa se hotarasca a le parasi, a face canon si a pune inceput bun. Numai asa trebuie sa vina credinciosii nostri la Taina Spovedaniei. Iar daca vin in graba, fara hotarare de a parasi pacatele si nu fac nici canon, pacatele raman in inimile lor si spre osanda se impartasesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

48. Odata, parintele Nicodim a spus unui grup de credinciosi:

- Dragii mei, chiar daca ati fost nebotezati, cand este vorba sa suferiti pentru dreapta credinta sau pentru sfintele carti, acea suferinta are putere sa curete pacatele celui ce sufera fara cartire. Cel ce patimeste pentru dreapta credinta si pentru cartile sfinte, acela este numarat cu mucenicii Bisericii lui Hristos. Pentru nimic nu se supara mai mult vrajmasul, ca pentru o carte buna, folositoare de suflet, data credinciosilor. Prin cartile sfinte ce le citim, se strica toate planurile vrajmasului diavol. Daca faci praznic cu saracii, el nu se supara atat de mult. Daca te faci ctitor de biserica, el nu-ti are grija. Daca postesti si te rogi, el se supara mult, dar nu ca atunci cand dai cuiva pentru citit o carte buna, ziditoare de suflet. Prin asemenea carti ortodoxe, multe suflete se trezesc din robia patimilor care ii stapanesc, ca dintr-o betie.

49. Un fiu duhovnicesc l-a intrebat pe parintele Nicodim:

- Crestinul care are ravna pentru fapte bune si citeste cartile sfinte, dar nu se marturiseste regulat si nu urmeaza sfatul duhovnicului sau se poate mantui?

- De va avea cineva, a raspuns batranul, multe carti sfinte si se va sili la implinirea poruncilor lui Dumnezeu fara spovedanie si fara ascultare fata de duhovnic iscusit, nu se poate mantui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intra sa cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseste farmacistul. Fara cel ce poate da medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca.

Duhovnicul este, pentru fiii sai duhovnicesti, doctor, dascal si parinte, model de traire in Hristos, rugator, povatuitor, garant inaintea Preasfintei Treimi, mijlocitor inaintea Fiului si izvor prin care se revarsa harul Duhului Sfant asupra ucenicilor sai. Prin mainile lui i se dezleaga pacatele, prin cuvintele lui se invata cele sfinte si prin rugaciunea lui se coboara peste el harul mantuirii. Mare rol are duhovnicul in viata crestinului.

50. Mai zicea Parintele Nicodim:

- Fratii mei, sa iubim cartea sfanta, incepand cu Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor si cartile de rugaciune si sa le dam cu inima deschisa si altora spre folos si mantuire. Banii dati pe o carte sfanta sunt o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai tarziu, dar, daca reusim sa lasam urmasilor cat mai multe carti sfinte, le lasam o zestre de mare valoare pentru ei si pentru cei care vor urma dupa ei.

Dupa 55 de ani de aleasa slujire in Biserica lui Hristos, cunoscandu-si dinainte sfarsitul, parintele Nicodim si-a dat sufletul in mainile Domnului, Duminica, 6 Iulie, in anul mantuirii 1975. Obstea maicilor din Agapia si Varatec i-a asezat trupul, pana la a doua venire, langa altarul bisericii pe care cu demnitate a slujit-o peste o jumatate de secol.