
🙏🏽 Bucuria mea, Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire, pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea Sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum, adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci, se ruga de Sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul Har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul.
🙏🏽 Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.
🙏🏽 Sfinte Martinian, ca unul care ai îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, roagă-te și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
Preot Ioan 🛎.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.