🙏🏽 Bucuria mea, Sfântul Părinte, Vasile cel Mare, s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinții Vasile și Emilia, care au avut 10 copii. Cinci dintre ei au devenit Sfinți împreună cu părinții lor și cu bunica lor Macrina. L-a avut ca dascăl pe Eubul, pe care Sfântul Vasile la convertit la credința în Hristos. Odată, l-a întrebat Eubul pe Sfântul Vasile: “CARE ESTE ADÂNCUL FILOZOFIEI?”, iar el i-a răspuns: “ADÂNCUL FILOZOFIEI ESTE CUGETAREA NEÎNCETATĂ LA MOARTE”, fiindcă, aducere aminte de moarte ne păzește de păcat. A înființat mănăstiri, a înființat vasiliade, (spitale pentru bolnavi). A compus rugăciuni de alungare a diavolilor, exorcisme, numite Moliftele Sfântului Vasile. A lăsat 91 de canoane. Exemplu: pe tinerii care făceau păcatul desfrânării îi oprea 7 ani de la Împărtășanie, pe cei căsătoriți care preacurveau îi oprea 15 ani, iar pe cei care ucideau și avortau cu voia lor, îi oprea 20 de ani. Împăratul Iulian Apostatul, mergând la război împotriva perșilor, a fost întâmpinat de Sfântul Vasile, cu toată cinstea oferindu-i după obicei, pâine de orz. Împăratul s-a mâniat și a promis că după război, va distruge cetatea Cezareea. Sfântul, s-a rugat împreună cu credincioșii în Biserica Sfântului Mucenic Mercurie. Deodată, Sfântul Mercurie, pictat în icoană cu sulița în mână, a ieșit din Biserică în văzul tuturor și s-a întors având sulița însângerată. Sfântul Vasile, a spus: “Bucurați-vă fraților și vă veseliți, fiindcă, împăratul Iulian Apostatul, și-a luat cuvenita pedeapsă fiind ucis de Sfântul Mercurie. Împăratul arian Valens, a trimis pe eparhul Modest să-l amenințe cu închisoarea, cu exilul și cu confiscarea averilor. Sfântul Vasile a răspuns: “Averile mele vrei să le iei? Nici pe tine nu te vei îmbogăți și nici pe mine nu ma vei sărăci. De de izgonire nu mă tem, pentru că tot pământul este al Lui Dumnezeu. De chinuri nu port grijă, fiindcă, mă voi duce mai degrabă la doritul sfârșit!” Atunci eparhul i-a zis: “Nimeni nu mi-a vorbit cu așa îndrăzneală! Sfântul i-a spus: “Pentru că până acum n-ai vorbit cu un episcop! Sfântul Părinte, Efrem Sirul, l-a rugat pe Dumnezeu să-i arate cum este Sfântul Vasile. Și noaptea, a văzut UN STÂLP DE FOC, care ajungea până la cer. Și s-a dus Sfântul Efrem la Sfântul Vasile și cu toate că nu voia, a fost hirotonit preot. Așa fost viața Sfântului Vasile cel Mare, ca o făclie aprinsă în mijlocul Bisericii, spre luminarea tuturor încât și Îngerii se minunau de Sfințenia vieţii lui, iar diavolii și necredincioșii se cutremurau și fugeau.
🙏 Sfinte Părinte, Vasile cel Mare, roagă-te lui Dumnezeu și pentru noi păcătoșii, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.