Sf.Ap. Andrei, primul chemat dintre Apostoli, frate al Sf. Ap. Petru, era un pescar originar din Betsaida Galileii. Iniţial, a fost ucenic al Sf. Ioan Botezătorul. După primirea Sfântului Duh, a propovăduit pe Hristos În Bitinia şi în toate părţile de pe lângă Marea Neagră, în Cherson şi în Rusia. Apoi, propovăduind în Scitia cea Mare, Scitia Mica (Dobrogea), în Sinopi şi în Miotia, s-a întors în Tracia şi ajungând ţn Pelopones, a primit moarte mucenicească în Patras, fiind răstignit pe o cruce în formă de X (crucea sfântului Andrei).Este prăznuit pe 30 noiembrie.
Sfântul Apostol Bartolomeu
În Sfânta Scriptura, Sf.Bartolomeu este identificat cu Natanael (Ioan 1:45-51), despre care Mântuitorul Însuşi a mărturisit că reprezintă un israelian în care nu exista vicleşug (Ioan 1:47). Potrivit tradiţiei Bisericii, a predicat Evanghelia în Licaonia, India şi Armenia, unde a primit martiriul. Ziua sa de prăznuire este 11 iunie.
Sfântul Apostol Iacob, “cel bătrân”
Sf. Ap. Iacob, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul fiul tunetului, era fratele Sf.Ioan Evanghelistul. Sf.Ap. Iacob, este uneori numit cel bătrân pentru a-l deosebi de celălalt, Sf. Iacov cel tânăr. După Înălţarea Domnului, a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, mai întâi la toata Iudeea şi, după aceea, în Spania. A fost ucis de către regele Agripa în Ierusalim. Biserica îl prăznuieşte pe 30 aprilie.
Sfântul Apostol Ioan
Sf. Ioan Evanghelistul (sau Teologul), a fost fiu al lui Zevedeu şi frate al Sf.Ap. Iacov cel Bătrân. In Sfânta Scriptură este prezentat ca apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui şi a stat lângă Sfânta Cruce cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Potrivit Sf.Ap. Pavel, Ioan, împreună cu Petru şi Iacov erau văzuţi ca fiind stâlpii Bisericii din Ierusalim (Gal. 1:9). A propovăduit Evanghelia lui Hristos în Efes şi în toată Asia. Apostolul Ioan a trecut la cele veşnice în jurul anului 100 d.Hr., fiind exilat în insula Patmos. Sf.Ap.Ioan îi sunt atribuite Evanghelia, trei epistole soborniceşti şi Apocalipsa. Zilele sale de prăznuire sunt 8 mai si 26 septembrie.
Sfântul Apostol Iuda
Sf. Ap. Iuda, fiul Sf.Iosif din Nazaret, este numit de Luca fratele lui Iacov, întâiul episcop al Ierusalimului, şi fratele Domnului. Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu îl numesc Levi respectiv Tadeu. A propovăduit pe Hristos în Iudeea, Galileea, Samaria, Idumeea, Arabia, Siria şi Mesopotamia, fiind martirizat în Persia. Ziua sa de prăznuire este 19 iunie.
Sfântul Apostol Matei
Sf. Ap. Matei (numit şi Levi, fiul lui Alfeu (Marcu 2:14)) a fost fratele Sf. Ap. Iacov cel tânăr şi era vameş. Îi este atribuită prima Evanghelie, care a fost scrisă în aramaică. A propovăduit pe Hristos în rândul iudeilor, apoi în Etiopia, Macedonia, Siria şi Persia. Sfântul Apostol Matei este prăznuit pe 16 noiembrie.
Sfântul Apostol Petru
Sf. Ap. Petru a fost frate cu Sf. Ap. Andrei şi era pescar pe Marea Galileii când a fost chemat de Domnul să devină pescar de oameni. (Mat. 4:19) Iniţial s-a numit Simon, însă a primit ulterior numele de Petru (în aramaica Chefa însemnând piatra) chiar de la Iisus. Acesta a fost răspunsul Mântuitorului la declaraţia lui Petru: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu (Matei 16:16), iar Domnul i-a zis, Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea (Mat. 16:18). Sf.Ap. Petru a propovăduit Evanghelia mai întâi în Iudeea, apoi în Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia şi în Iliric. A ajuns până în Roma unde a şi primit moarte martirică. În cadrul scrierilor Noului Testament îi sunt atribuite două epistole soborniceşti. Este prăznuit, împreună cu Sf.Ap Pavel, pe 29 iunie.
Sfântul Apostol Filip
Sf.Ap. Filip, asemenea lui Petru şi Andrei, era originar din Betsaida Galileii (Matei 10:3). El a adus la Hristos pe Natanael, zicând: Am aflat pe Hristos, despre care au scris în Lege, Moise şi proorocii. Potrivit tradiţiei Bisericii, a fost misionar în Frigia unde a şi primit moarte martirică în cetatea Ierapole. Este prăznuit pe 14 noiembrie.
Sfântul Apostol Simon Zilotul
Sf.Ap. Simon, este numit uneori şi cananeul, deoarece a fost originar din Cana Galileii. Potrivit tradiţiei bisericeşti el ar fi fost mirele de la nunta din Cana, la care Hristos a prefăcut apa în vin. Sf.Ap. Simon Zilotul a călătorit în Egipt şi Africa, apoi în Mauritania şi Libia, propovăduind Evanghelia lui Hristos. Nu se cunoaşte cu exactitate locul martirului sau, în aceasta privinţă, existând mai multe tradiţii. Ziua sa de prăznuire este 10 mai.
Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu
Sf. Iacob a fost fratele Sf. Ap.Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu. A fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a propovăduit cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei şi în Egipt. Tradiţia spune că Sf. Iacob a murit răstignit pe cruce. Datorită lucrării sale, mulţi păgâni au crezut în Hristos, au fost construite biserici şi au fost hirotoniţi preoţi şi episcopi. Sfântul Iacob al lui Alfeu a fost răstignit pe cruce de păgâni. Este prăznuit în Biserică pe 9 octombrie.
Sfântul Apostol Toma
Sf. Ap. Toma, numit geamănul era originar din Paneida, cetatea Galileei. El a fost acela, care a pipăit rănile Domnului după învierea Sa. Potrivit tradiţiei Bisericii, Sf. Ap. Toma a predicat în Persia, Edesa şi India, unde este cinstit ca întemeietor al Bisericii de aici. Zilele în care este prăznuit sunt 6 octombrie şi prima duminică de după Invierea Domnului (Duminica Tomei).
Sfântul Apostol Matia
Potrivit Faptelor Apostolilor, Sf. Matia a fost ales în locul lui Iuda Iscarioteanul după ce acesta s-a sinucis (Fapte 1:15-26). Potrivit tradiţiei Bisericii, Sf. Ap. Matia a predicat în Etiopia si Armenia, primind moartea pe cruce. Ziua sa de prăznuire este 9 august.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.