,CUM SĂ RĂBDĂM BOALA ? " | SF. NICHIFOR CEL LEPROS

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

- De ce sunt îngăduite bolile și cum trebuie să le răbdăm? Aflați de la un corifeu al răbdării suferinței, prin care a dobândit nenumărate harisme, printre care și aceea de a tămădui boli – Sf. Nichifor cel lepros.
CUM SĂ RĂBDĂM BOALA | SF. NICHIFOR CEL LEPROS
Vesel și calm în boală
- Pentru suferința lui mucenicească, Domnul i-a dăruit și harisma mângâierii celor întristați. Peste pragul chiliei sale modeste, pășeau zilnic atât bolnavii spitalului, cât și credincioși veniți din Atena sau din împrejurimi, cu sufletul frânt sub povara întristărilor, a durerilor sau a deznădejdii și care mărturisesc.
„Deşi era imobilizat la pat, cu răni şi dureri, el nu a scos un murmur, arătând multă răbdare. Avea darul de a-i consola pe cei necăjiți. Ochii săi erau obosiţi, vederea slabă, iar mâinile îi erau încleştate, având degetele paralizate. Cu toate acestea, el era tot timpul vesel, calm, zâmbitor, mulţumit, bucuros, plăcut şi sfătos”
Întâlnirea Pr. Iustus cu Sf. Nichifor
- Părintelui Iustus de la Kathisma Sf. Nicolae din Karyes, întâlnirea cu Sf. Nichifor i-a răscolit sufletul și l-a încredințat de sfințenia acestuia. „L-am vizitat într-o după-amiază de duminică, când era singur, întins pe pat într-o cameră întunecată sau mai degrabă o celulă de închisoare. Puțina lumină care pătrundea pe fereastră îi lumina chipul. Mi-a pus câteva întrebări scurte, vrând să afle cine sunt, ce lucrez, dacă sunt căsătorit, cine îmi este duhovnic și altele asemenea…
- Uitându-mă la el, simțeam că în ochii lui se citește o lungă poveste de viață, de nevoință și îndelungă-răbdare. Nu erau veseli, nici prea deznădăjduiți, nu exprimau amărăciune, arătau însă o mâhnire ce izvora din adâncul sufletului său.
La un moment dat, mi-a spus: «Ești tânăr și ai glasul destul de cald. Ai grijă în viață că mai presus de toate desfătările este liniștea sufletului tău. Eu nu am ispitele tale, dar am de mulți ani ispitele bolii. Slavă lui Dumnezeu, El știe pentru ce îngăduie ispitele».
Puterea Sfântului Nichifor
- De acum îl priveam cu nesaț și prețuire, dorindu-mi să nu înceteze să vorbească. Privirea lui îmi întărea convingerea că în acel monah chinuit trăia cu adevărat Hristos… De câte ori îl vedeam, vrând-nevrând, privirea mi se oprea când asupra chipului lui chinuit, când asupra icoanei și fără să stea prea mult pe gânduri, sufletul meu începea să se roage fierbinte Marii Mijlocitoare a celor necăjiți.
- Câteva momente domnea o adâncă tăcere, amândoi cugetam la gravitatea bolii și fiecare se cufunda în gândurile lui. După un ușor surâs ce apărea pe chipul lui, rostea: «Slăvit să fie Numele Domnului cel Sfânt».
- Acestea pecetluiau și ultimele clipe ale șederii mele, ca și cum ar fi vrut să plec fără mâhnire de lângă el. Îl salutam și îi spuneam: «Voi mai veni, Părinte Nichifor!». Plecând, simțeam că las o parte din mine în acea chilie întunecată, pe care o lumina un monah ce își trăia propriul foc curățitor și aștepta clipa în care Dumnezeu avea să îi răcorească sufletul”.
Nu a cârtit niciodată în boală
- Pentru Cuviosul Nichifor, Dumnezeu nu a rânduit vindecarea de cumplita boală a leprei, însă i-a întărit sufletul cu răbdare de mucenic. Odată cu anii, boala a înaintat atât de mult, încât i-a schilodit mâinile și picioarele și l-a lipsit până la moarte de lumina ochilor. Cu toate acestea, nu a cârtit niciodată împotriva lui Dumnezeu și nu cerea în rugăciunile sale să se vindece. Avea o singură dorință arzătoare: să nu piardă bucuria cerească a vederilor duhovnicești pe care o trăia cu ochii duhului.
- Relatarea lui Iani Spiropulos din Kalithea ne înfățișează câteva trăsături ale chipului schilodit de boală al părintelui Nichifor, așa cum i s-a întipărit în minte când l-a văzut pentru prima oară la leprozeria Sf. Lazăr din Hios: „Era de statură medie, slăbit de nevoință, chipul îi era uscățiv, cu foarte puțină barbă și mâncat din pricina bolii, cu pomeții ieșiți în afară, însă era dulce, surâzător. Ochii îi erau întotdeauna plânși și vederea slabă. Cu toate acestea, era un om vesel, un tovarăș plăcut, cu un dezvoltat simț al umorului…
- Atât vederea slabă cât și degetele deformate și anchilozate îl împiedicau să răsfoiască cărțile de pe analog și să citească troparele. Dar acest lucru nu-l împiedica să-și împlinească îndatorirea de psalt, cunoscând majoritatea acestora pe dinafară. Câteodată se mai răstea când oamenii vorbeau tare în paraclis sau se purtau necuviincios în timpul Sfintei Liturghii”.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 66, un număr dedicat Sfântului Nichifor cel lepros)