🙏🏽 Sfinte Ierarhe Ambrozie, episcopul Mediolanului în Italia și scriitor bisericesc (+ 397), Sfinte Mucenice Atinodor din Mesopotamia, care te-ai săvârșit prin sabie (+ 304), Sfinților Mucenici: Neofit, care te-ai săvârșit fiind înecat în mare, și Dometie, care te-ai săvârșit prin sabie, Sfinților Mucenici: Isidor, Achepsima și Leon, care v-ați săvârșit prin foc, Sfinților Mucenici: Gain și Gaie, Sfinților 300 Mucenici din Karhido în Africa, care v-ați săvârșit prin sabie (secolul al V-lea), Sfinte Cuvioase Ammun din pustia Nitria în Egipt, Sfinților Mucenici: 60 de preoți, care ați continuat să vorbiți, deși vi s-au tăiat limbile, 2 preoți, care ați fost tăiați cu fierăstrăul, și alții neștiuți la număr, care ați fost arși de vii în Biserică, Sfântă Muceniță din Roma, care ai fost ucisă de către arieni, Sfinte Cuvioase Grigorie de la Gorenje în Serbia, Sfinte Cuvioase Ignatie, nevoitor lângă Vlaherne în Constantinopol, Sfinte Cuvioase Ioan Postitorul din Palestina, Sfinte Cuvioase Pavel Ascultătorul, monah din insula Cipru, Sfinților Mucenici din Vlaherne: Prisc, care te-ai săvârșit prin înfometare, Martin, care te-ai săvârșit fiind tăiat cu securea și Nicolae, care te-ai săvârșit prin foc, Sfinte Cuvioase Grigorie Isihastul, ctitorul Mânăstirii Sfântul Nicolae din Sfântul Munte Athos, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul (+ 1405), Sfinte Ierarhe Urban, episcop de Teano în Italia (+ 356), Sfântă Cuvioasă Vassa, stareță la Ierusalim (secolul al V-lea), Sfinte Cuvioase Gherasim din Eubeea în Grecia (+ 1346), Sfinte Cuvioase Ioan Postitorul de la Pecerska (secolul al XII-lea), Sfinților Cuvioși: Nil din Stolbensk și Antonie de Siya din Arhanghelsk în Rusia (+1554 și + 1556), Sfinților Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: episcopul Ambrozie de Kamenets, protoiereul Serghie, ieromonahul Galaction, preoții: Antonie, Andronic, Mihail, Serghie, Mihail, Serghie, Petru și Vasile, diaconii: Nichifor și Nichifor, monahul Galaction și binecredinciosule creștin Ioan, care ați pătimit în timpul regimului comunist, și Sfântă Muceniță Filofteea fecioara de la Curtea de Argeș, care ai fost cu neamul din Târnovo în Bulgaria și care ai primit moarte mucenicească din partea tatălui tău (secolul al XIII-lea), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi
. Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.