"După 40 de zile, săvârșindu-i-se toată rânduiala cuvenită, unul dintre ucenicii săi apropiați se ruga noaptea singur în chilia Părintelui Paisie. De oboseală, a ațipit puțin în genunchi, și l-a văzut pe bătrânul îmbrăcat cu rasă, cu schimă și epitrahil, stând la marginea patului său, cu crucea în mână, unde zăcuse în suferință șase ani de zile, și plângând. Ucenicul întristat, i-a sărutat crucea și mâna, și l-a întrebat: ,,De ce plângi, Părinte Paisie? Te doare ceva?"
Iar el i-a răspuns: ,,Nu dragii mei. Dar dacă voi nu plângeți, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai. O, câtă nevoie și câtă frică are sufletul atunci! Și dacă nu plângi tu pentru tine aici, atunci cine să te plângă după moarte?
Că numai pe cel ce îl doare inima și are conștiința curată, numai acela plânge. Vedeți cum trece timpul?! Vai, vai, să nu vă treceți timpul fără folos, că nu-l mai întâlniți. Ce puteți face astăzi, faceți, și nu amânați pe mâine, că nu știm dacă mai ajungem până atunci. Că dacă poți face binele și nu faci, ai mare păcat, și de ochii Domnului nu poți ascunde nimic…
Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru. Dorești să placi oamenilor sau lui Dumnezeu?
Luați seama că tare este scump Raiul și tare este greu de ajuns la Rai. Aveți grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ajută ci faptele cele bune și dragostea de Dumnezeu, dragii mei!"
Apoi ucenicul i-a zis: ,,Părinte Paisie, să mâncați ceva că este ora 15′. Iar părintele a răspuns: ,,Mai lasă până după Vecernie…" și așa s-au despărțit. Părintele Paisie a plecat, iar el s-a deșteptat și a plâns mult pentru plânsul Părintelui Paisie. ,,Parcă îl văd mereu în fața ochilor mei, spune ucenicul, cum plângea și îmi zicea aceste cuvinte.”
Arhim. Ioanichie Bălan - Părintele Paisie, duhovnicul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.