🙏🏽 Sfinte Ierarhe Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, propovăduitorul pocăinței și părinte al Bisericii (+ 407), Sfântă Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfinte Mucenice Mitru de la Aix-en-Provence în Franța (+ 300), Sfinților Mucenici: Valentin, Solutorie și Victor, care ați pătimit la Ravena în Italia (+ 300-305), Sfinților Mucenici: Antonin, Nichifor, Gherman și Manetha din Cesareea Palestinei(+ 308), Sfinte Ierarhe Amand, episcop de Rennes în Franța (secolul al IV-lea), Sfinte Ierarhe Bricius, episcop de Tours în Franța (+ 444), Sfinte Ierarhe Eufrasie, episcop de Clermont în Galia (+ 515), Sfinte Leonien de Vienne în Galia (+ 518), Sfinte Ierarhe Quintinian, episcop de Clermont în Franța (+ 525), Sfinte Ierarhe Evghenie, episcop de Toledo în Spania (+ 657), Sfinte Cuvioase Kilian, monah la Reole în Franța (secolul al VII-lea), Sfinte Cuvioase Arsenie din Latro, care ai fost mai înainte comandantul flotei împărătești (secolul al IX-lea), Sfinte Cuvioase Mucenice Mabbo, egumen la Mănăstirea din Fleury (+1004), și Sfinte Cuvioase Mucenice Damaschin, nevoitor la Mănăstirea Marea Lavră din Constantinopol (+ 1681), ca unii care aveți îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii Lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏🏽 Pe Sfântul Părinte, Ioan Gură de Aur,
luminătorul a toată lumea, pe stâlpul și întărirea Bisericii, pe povățuitorul pocăinței și tămăduitorul bolnavilor, pe apărătorul și binefăcătorul celor necăjiți, pe Sfântul Ioan, trâmbița cea frumos glăsuitoare și gura cea de miere izvorâtoare, pe învățătorul nostru cel cu mintea și cuvintele de aur, veniți, binecredincioșilor, să-l lăudăm. Să aprindem făcliile dragostei celei luminătoare, aducându-i această cântare: Bucură-te, Sfinte Ioan Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
🙏🏽 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan
Preot Ioan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.