De aceea a fost lăsat la dispoziţia diasporei să hotărască locul potrivit al aceluia printre sfinţi; şi Arhiepiscopul Ioan a fost unul dintre cei mai puternici susţinători dintre ierarhi, ai acestuia. El chiar a mers la ierarhii celorlalte Biserici Ortodoxe din lumea liberă, cerându-le să se alăture canonizării, dar lor le-a fost frică de felul cum s-ar putea răsfrânge aceasta asupra imaginii lor şi a politicii lor diplomatice. Fără să-i fie frică, Arhiepiscopul Ioan a continuat pregătirile, alcătuind laude pentru mult iubitul Sf. Ioan, pentru a se cânta la canonizare.
Pentru că a fost un misionar neobosit, Sf. Ioan de Kronstadt, părinte şi hrănitor al celor oprimaţi şi făcător de multe minuni, avea multe în comun cu Arhiepiscopul Ioan; şi era potrivit ca unul dintre cei mai mari sfinţi ai veacului nostru să lucreze pentru slăvirea altuia. A luat parte şi Eugene, scriind două articole despre Sf. Ioan de Kronstadt pentru a se tipări în Orthodox Tidings (Ştiri ortodoxe).
În ajunul duminicii de 1 noiembrie, Arhiepiscopul Ioan a oficiat slujba solemn de canonizare. Aceasta a fost prima canonizare de la revoluţie a unui sfânt rus, un act al Bisericii în lumea liberă, care va da nădejde acelora din patria rusă înrobită. Totuşi, spre marea durere a Arhiepiscopului Ioan, au lipsit oameni de la slujbă. Chiar în noaptea aceea, ei organizaseră un bal mascat de Halloween.
Eugene a scris, „după slujbă, Vlădica [Arhiepiscopul Ioan] a mers la locul unde balul era încă în desfăşurare. A urcat scările şi a intrat în sală, spre uimirea totală a participanţilor. Muzica s-a oprit şi Vlădica, fără să scoată o vorbă, s-a uitat la oamenii aceia uluiţi, făcând înconjurul întregii săli încet şi în mod intenţionat, cu toiagul în mână. N-a spus o vorbă şi nimic nu era necesar; simpla privire a Vlădicăi a înţepat conştiinţele tuturor, după cum se vedea limpede din consternarea generală. Vlădica an plecat în linişte; şi în ziua următoare, în biserică a tunat şi a fulgerat, manifestându-şi sfânta sa indignare şi râvna sa înflăcărată, chemând pe toţi la viaţă creştină evlavioasă.”
În acatistul Sf. Ioan Maximovici este amintit acest moment:
În loc să se pregătească de slujbă creştinii s-au dus la un praznic păgânesc, iar tu ai mers pentru puţină vreme între ei, mustrându-i prin prezenţa ta tăcută care i-a făcut să se ruşineze. Şi prin asprimea privirii tale i-ai învăţat că nu pot sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, că nu pot să cugete că după ce păcătuiesc Îi vor cânta lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia! (Acatistul Sf. Ioan Maximovici, Condacul 8 )
Sursa: „Viata si opera Parintelui Serafim Rose”, Ieromonah Damaschin, Ediţia Apologeticum, 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.