🙏 În această zi prăznuim Sfânta Icoană a Maicii Domnului ,,Donskaia" din Rusia.
🙏 Sfinte Mare Mucenic Andrei Stratilat și cei dimpreună cu tine, 2593 de ostași mucenici, CARE AȚI PĂTIMIT LA ROMA în timpul împăratului Maximian (secolul al IV-lea), Sfinților Mucenici: Eutihian ostașul și Stratighie, CARE V-AȚI SĂVÂRȘIT PRIN FOC, Sfinte Cuvioase Teofan cel Nou, făcătorule de minuni, care ai sihăstrit în Muntele Nausei din Macedonia și care te-ai săvârșit cu pace (secolul al XVI-lea), Sfinte Mucenice Iuliu, senator din Roma (+ 192), Sfinte Sfințite Mucenice Magnian, care ai pătimit la Agnani în Italia (secolul al III-lea), Sfinte Rufin, cinstit la Mantova în Italia, Sfinte Sfințite Mucenice Satir, episcop de Arezzo în Italia (secolul al IV-lea), Sfântă Crescentia, fecioară din Paris (secolul al V-lea), Sfinte Ierarhe Sixt, episcopul Rome i(+ 440), Sfinte Cuvioase Calmin, întemeietorul mai multor mănăstiri din Franța (secolul al VI-lea), Sfinte Cuvioase Mochta, întemeietorul Mânăstirii Louth din Irlanda (secolul al VI-lea), Sfinților Cuvioși: Marian și Donat și Sfinților Ierarhi Elafius și Guenin, episcopi în Franța (secolele al VI-lea și al VII-lea), Sfinte Cuvioase Bertulf, stareț la Bibbio în Italia (+ 640), Sfinte Cuvioase Credan, stareț la Evesham în Anglia, Sfinte Cuvioase Sebald, pustnic în Italia și Germania (+ 770), Sfinte Ierarhe Marin, episcop din Catalania în Spania (+ 800), Sfinte Cuvioase Badolf, stareț la Ainay în Franța (+850), Sfinților Cuvioși Mucenici: Leovigild și Hristofor din Cordoba în Spania (+ 852), Sfinte Ierarhe Pitirim, episcop de Perm în Rusia (+ 1455), și Sfinte Sfințite Noule Mucenice Nicolae, preot mărturisitor din Rusia, care ai pătimit în timpul regimului comunist (+1933), ca unii care aveți îndrazneală înaintea lui Dumnezeu, rugați-vă și pentru noi păcătoșii robii Lui, acum, în ceasul morții și în ceasul judecății noastre. Amin!
🙏 Sfinte Andrei Stratilat, mărirea cea pământească ai lăsat şi Cereasca Împărăţie ai moştenit; sângele picurându-ţi, ca şi cu o cunună de piatră nestricată, prea minunat te-ai împodobit; şi către Hristos ai venit cu sobor răbdător de patimi, cu ceata îngerilor în Lumina Cea Neînserată; şi pe Hristos, Soarele Cel Neapus, ai aflat, Sfinte Andrei Stratilat. Aceluia roagă-te pururea, cu cei împreună cu tine purtători de chinuri, să mântuiască sufletele noastre.
🙏 Sfinte Andrei, cu bărbăţie întărindu-te la suflet, mucenice, îndrăzneala cea neputernică a vrăjmaşului ai pierdut şi bucurându-te, ai pătimit şi lui Dumnezeu ai bineplăcut. Pentru aceasta, toţi prăznuim preasfântă pomenirea ta, întru bucuria inimii, Sfinte Andrei, Preafericite. Amin!
🙏 Preasfântă Fecioară, care în chip de negrăit ai născut pe Preasfântul Dumnezeu, în Care Sfinţii mucenici în privelişte L-au mărturisit, trimite sfinţire şi luminare popoarelor celor ce cântă: TOATE LUCRURILE, BINECUVÂNTAȚI PE DOMNUL. Amin!
🙏 Cu ale lor Sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Amin și Aliluia!
Preot Ioan 🛎️.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.