ÎNGERUL CARE A PICTAT ICOANA ADORMIRII

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Un dreptcredincios i-a dat Cuviosului părinte Alipie o icoană, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca s-o zugrăvească, rugîndu-l s-o gătească de praznicul Adormirii. După cîteva zile cuviosul s-a îmbolnăvit, şi se apropia de sfîrşitul său; astfel că icoana era nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi se mîhnea asupra sfîntului. Dar Alipie îi zicea:
"Fiule, nu te supăra venind la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija ta, căci El va face cum va voi, adică icoana, la al său praznic va sta la locul ei".

Deci, omul, crezînd cuvintelor cuviosului, s-a dus bucurîndu-se la casa sa. Apoi, venind iarăşi la Vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi văzîndu-şi icoana nezugrăvită şi pe Cuviosul Alipie mai bolnav, îl defăima, zicîndu-i: "De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească icoana, ca praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum, iată că m-ai ruşinat". Cuviosul a răspuns cu blîndeţe:

"O, fiule, n-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvînt, pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat".

Auzind aceasta, omul acela a plecat foarte întristat.

Îndată după plecarea acelui om, A INTRAT UN TÎNĂR LUMINOS LA CUVIOSUL ALIPIE ŞI A ÎNCEPUT A ZUGRĂVI ACEA ICOANĂ; iar Alipie, socotind că stăpînul icoanei s-a supărat pe dînsul, a trimis alt zugrav. La început i se părea că acela este un om, dar graba şi FRUMUSEŢEA LUCRULUI ÎL ARĂTA PE EL CĂ ESTE ÎNGER, căci uneori punea aur pe icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea; astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o icoană foarte frumoasă.

 După aceea a zis către cuvios:

"Părinte, lipseşte ceva de aici sau am greşit în ceva?"
Cuviosul i-a răspuns:

"Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat să o zugrăveşti cu aşa frumoasă podoabă, şi singur El a lucrat aceasta prin tine". Apoi, sosind seara, ZUGRAVUL ACELA S-A FĂCUT NEVĂZUT CU ICOANA.
Deci, stăpînul icoanei, de mare mîhnire, toată noaptea a petrecut-o fără somn, că nu avea icoana gata pentru praznic, numindu-se pe sine nevrednic şi păcătos de un dar ca acesta. Sculîndu-se, s-a dus la biserică să plîngă a sa greşeală; dar, deschizînd uşa bisericii, A VĂZUT ICOANA LA LOCUL SĂU, STRĂLUCIND FOARTE MULT. Atunci a căzut de frică, socotind că o nălucire i s-a arătat lui; apoi, arătîndu-se puţin şi privind, a cunoscut că este icoana lui, şi de aceea, fiind în cutremur şi spaimă mare, şi-a adus aminte de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că icoana îi va fi gata la praznicul său. Deci, alergînd, a deşteptat pe casnicii săi, şi îndată au mers cu bucurie în biserică după dînsul, cu lumînări şi cu tămîieri.

VĂZÎND EI ICOANA CĂ STRĂLUCEA CA SOARELE, au căzut cu feţele la pămînt, i s-au închinat ei şi au sărutat-o cu toată veselia sufletului. După aceasta, acel om dreptcredincios s-a dus la egumen şi a început a-i spune şi lui minunea ce se făcuse cu acea icoană. Apoi au mers împreună la Cuviosul Alipie şi l-au văzut pe el ducîndu-se din lumea aceasta. Însă l-a întrebat egumenul:

"Părinte, cum şi de cine s-a zugrăvit icoana omului acesta?"

Iar spunîndu-le lor toate cele ce a văzut, a zis:
"ÎNGERUL A ZUGRĂVIT-O ŞI IATĂ-L ŞI ACUM STĂ DE FAŢĂ, VRÎND SĂ MĂ IA PE MINE".
Acestea zicîndu-le, şi-a dat sufletul său în mîinile Domnului, în 17 zile ale lunii august. Amin.