"Stalp al Ortodoxiei". Sfântul Grigorie de Nyssa (335-395)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...





Biserica il praznuieste astazi, 10 ianuarie, si pe Sf. Grigorie de Nyssa. Fara a avea vreuna dintre abilitatile organizatorice ale fratelui sau mai mare, Sf. Vasile, Grigorie a fost insufletit pe intreg parcursul vietii sale de o sete profunda de a cunoaste, pe care, dupa o scurta ezitare, a orientat-o exclusiv catre Dumnezeu, prin experierea harului Sau. Prin scrierile sale despre indumnezeire si urcusul duhovnicesc, Sf. Grigorie de Nyssa aduce limpezime invataturilor esentiale ale teologiei duhovnicesti, completand in chip fericit pe ceilalti parinti capadocieni, Grigorie Teologul si Vasile cel Mare.
Sfantul Grigorie de Nyssa, episcop de Nyssa, unul din marii parinti capadocieni, alaturi de fratele sau Sf. Vasile cel Mare si Sf. Grigorie de Nazianz. Daca Sf. Vasile cel Mare era considerat "om de actiune", iar Sf. Grigorie de Nazianz, "teologul", Grigorie de Nyssa a fost supranumit "filosoful si misticul", subliniindu-se prin aceasta contributia specifica pe care el a adus-o la promovarea credintei crestine.
S-a nascut in jurul anului 335, in Cezareea Capadociei fiind mai tanar decat Sf. Vasile. Educatia elementara ii este facuta in familie, sub atenta observatie a lui Vasile, fratele sau mai mare, si a surorii sale, Macrina. Isi desavarseste educatia sub indrumarea lui Libaniu si a altor personalitati de seama ale vremii. Datorita atmosferei din familie, Grigorie indrageste Biserica si ajunge pana la treapta de citet.
Cu toate acestea, el nu se angajeaza dintru inceput intr-o cariera religioasa si devine profesor de retorica. Totodata, isi intemeiaza o familie, casatorindu-se. Datorita mortii neasteptate a sotiei sale Teodora, si in urma sfaturilor date de fratele sau, Vasile, si ale prietenului sau, Grigorie de Nazianz, se retrage la manastirea intemeiata de Vasile pe malul raului Iris, in Pont.
Ramane aici timp de 10 ani, cand este numit episcop de Nyssa, o mica localitate, fara prea mare insemnatate politica, aflata in jurisdictia mitropolitana a Cezareei, unde activa Vasile, fratele sau. Desi a fost facut episcop impotriva propriei sale vointe, el nu a dezamagit pe cei care si-au pus increderea in el.


Spre deosebire de Grigorie de Nazianz, care nu s-a dus niciodata Ia Sasima, unde fusese numit episcop tot de Sf. Vasile, el merge la Nyssa si ramane acolo, desi se pare ca nu a fost un bun administrator, om de actiune sau politician abil. Cel putin asa ne dau de inteles dusmanii sai, ereticii arieni, care nu au ezitat sa tina un sinod la Nyssa, in 376, depunandu-l in absenta. El revine in scaun dupa moartea imparatului Valens, sustinatorul arienilor, fiind primit triumfal de credinciosii sai, ceea ce ne face sa credem ca parerile negative ale ereticilor arieni erau mijloace de denigrare.
Dupa moartea lui Vasile, Grigorie ramane unul din cei mai autorizati aparatori ai ortodoxiei in Asia Mica. In 379 participa la sinodul de la Antiohia, care ii incredinteaza misiunea de inspector bisericesc in Pont, Palestina si Arabia. Este apoi ales mitropolit de Sevasta, in Armenia, unde a fost tinut, spune el, ca intr-o robie babilonica (Ep. 19). Este prezent la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol (381), unde sustine cu mare succes cauza credintei niceene.
Totodata, el ia apararea Sf. Grigorie de Nazianz impotriva atacurilor episcopilor egipteni si macedonieni, instigati de papa Damasus. Datorita talentului sau oratoric si cunostintelor sale, este proclamat "stalp al ortodoxiei". Revine la Constantinopol de mai multe ori, pentru a predica la moartea printesei Pulcheria, in 385 si apoi a mamei sale, Flacilla. Este prezent si la sinodul din 394 sau 395, convocat de Patriarhul Nectarie. Dupa aceasta data, informatiile despre el inceteaza, ceea ce ne face sa credem ca aceasta ar fi perioada la care a adormit intru Domnul.
Sf. Grigorie de Nyssa a lasat o opera deosebit de bogata, care dezvaluie profunzimea si extensiunea uimitoare a gandirii sale. Fara a face uz de tendintele sofiste ale vremii sale, el ramane totusi indatorat acestui spirit, mult mai mult decat ceilalti capadocieni. Limba folosita de el este o imbinare de elemente preluate din greaca attica, koine si Septuaginta. Intru totul, stilul sau este influentat de retorica greaca a vremii. El face uz masiv de metafore, concepe fraze lungi, intortocheate si greoaie, pline de avant si patos. Cat priveste datarea fiecarei opere in parte, este dificil de facut, in stadiul actual al cercetarilor, se poate spune ca cea mai mare parte a operei sale a fost scrisa in ultima perioada a vietii sale, mai exact, incepand cu anul 379.
Sfantul Grigorie de Nyssa are scrieri dogmatice Majoritatea tratatelor sale cuprinse in aceasta categorie au un caracter polemic, fiind indreptate impotriva ereziilor din vremea sa. Toate aceste tratate formeaza acum un corp literar comun, datorita preocuparilor care stau la temelia lor, si anume, respingerea ereziei ariene, in acelasi grup sunt incluse tratatele Sf. Grigorie abordeaza, problema unirii celor doua firi in Hristos, respingand invatatura eretica a lui Apollinarie care sustinea ca trupul lui Hristos a coborat din ceruri, iar Logosul a luat locul sufletului rational omenesc in Hristos. Sf. Grigorie ii raspunde lui Ablabius care se intreba de ce nu putem vorbi despre trei dumnezei, atunci cand recunoastem divinitatea sau dumnezeirea Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant. Sf. Grigorie recunoaste ca noi crestinii spunem: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant. Tatal, Fiul si Duhul sunt insa moduri de fiintare, sunt trei relatii, insa fiinta ramane una si aceeasi si de aceea termenul care o exprima trebuie sa fie intotdeauna la singular, in care este aparata dumnezeirea si consubstantialitatea Fiului si a Duhului Sfant impotriva ereticilor arieni. Alte tratate scot in evidenta cunostintele de filosofic clasica ale autorului despre suflet moarte si inviere. Sf. Grigorie pune pe seama surorii sale, Macrina, ideile pe care le impartasea personal, referitoare la originea omului, despre suflet, despre moarte, despre invierea mortilor si apocatastaza. Cel de al doilea tratat, Contra Fatum, este un dialog intre Grigorie si un filosof pagan, care a avut loc la Constantinopol. Sf. Grigorie se intreaba daca nu cumva destinul este Dumnezeu si lucrarea Sa, la care filosoful raspunde ironic si negativ. Cea mai de seama lucrare din aceasta categorie a scrierilor dogmatice ramane totusi Oratio catechetica magna - Marele cuvant catehetic, un amplu tratat cu caracter dogmatic, care se inscrie pe linia teologiei sistematice, conceputa de Origen, in De principiis, si incheiata cu De fide orthodoxa a Sf. loan Damaschin. Sf. Grigorie prezinta dogmele principale ale Bisericii, aparandu-le impotriva atacurilor pagane, iudaice si eretice. El incearca sa bazeze structurile doctrinare crestine, nu atat pe autoritatea Sf. Scripturi, cat mai ales pe temeiuri metafizice, abordand doctrina crestina despre Dumnezeu, mantuire si sfintire.
Grigorie de Nyssa realizează și scrieri exegetice ca o continuare a omiliilor Sf. Vasile cel Mare la Hexaemeron, abordand, din punct de vedere stiintific si filosofic, crearea lumii, și duce mai departe problematica creatiei, in special creatia omului, furnizandu-ne o serie de explicatii antropologice, fiziologice si psihologice, pornind de la Facere l, 26, fara insa a se neglija si aspectele teologice ale conceptiei crestine despre om. Astfel, De vita Moysis, sau Despre desavarsirea cea dupa virtute, tratat mistic conceput ca indrumar pentru trairea virtutilor, imbina interpretarea literala cu cea alegorica. In prima parte, autorul prezinta viata lui Moise, potrivit cartilor Iesire si Numeri, insa nu in mod exhaustiv, ci retinand doar acele evenimente pe care le considera folositoare in perspectiva constructiei celei de a doua parti si acordand atentie deosebita sensului sau interpretarii literale, in partea a doua, dominata de interpretarea alegorica, Moise este prezentat ca simbol al celui care il cauta pe Dumnezeu, dorind sa ajunga la unirea cu El.
Aceasta este o opera de maturitate si trebuie vazuta ca punct culminant al cautarilor si stradaniilor personale ale autorului, concentrate in cunoasterea cea mai presus de fire a tainei lui Dumnezeu, intreaga lucrare poarta o vizibila amprenta hristologica. Urcusul duhovnicesc se face in Hristos si cu ajutorul lui Hristos. Cultura filosofica este folositoare numai in pruncia duhovniceasca dupa intarirea credintei, cautatorul duhovnicesc imbunatatit se poate dispensa de ea (Staniloae). In Psalmorum inscriptiones deslusim aceeasi incercare a Sf. Grigorie de a descifra posibile trepte ale urcusului duhovnicesc.
Sf. Grigorie ne-a lasat si o serie de omilii la Noul Testament, Opera ascetica il prezinta pe Sf. Grigorie intr-o lumina care ii este specifica. Daca Sf. Vasile a fost cel care a dat randuieli pentru viata monahala, iar sora lui, Macrina, s-a straduit sa dezvolte monahismul feminin, Sf. Grigorie este cel care da continut ideatic vietii duhovnicesti, elaborand temeiurile si principiile fundamentale ale procesului de desavarsire prin asceza. De aceea, pe drept cuvant, a fost considerat "Parintele misticii" (Quasten). Cat de populara a fost opera ascetica a Sf. Grigorie, o deducem din multimea manuscriselor existente, peste o mie de manuscrise cunoscute. Interesul fata de acest gen de preocupari, este prezent in intreaga viata a Sf. Grigorie.
Astfel, tratatul De virginitate sau Despre feciorie, pare a fi fost scris in jurul anului 370, la scurta vreme dupa ce Sf. Vasile ajunge episcop, dar inainte ca Grigorie sa fi fost numit episcop de Nyssa. Intentia acestui tratat este de a merge dincolo de randuielile monahale fixate de catre Sf. Vasile, pe care il considera "magistru in astfel de randuieli". De altfel, Sf. Vasile este luat ca exemplu pentru idealul ascetic. "Fecioria este poarta necesara de acces spre o viata mai sfanta", sau "calea prin care Dumnezeu coboara si devine partas la starea umana". Fecioria este temelia tuturor virtutilor: "Viata virtuoasa sa aiba ca subzidire iubirea de feciorie; iar fiecare rod al virtutii sa se hraneasca din aceasta". El merge chiar mai departe si afirma ca starea de feciorie este de fapt pregatirea pentru vederea lui Dumnezeu: "Adevarata feciorie, zelul real dupa castitate, nu are alta tinta finala decat aceasta, adica, puterea de a vedea pe Dumnezeu".
Sf. Grigorie concepe intreaga iconomie divina in perspectiva fecioriei, intregul lant al mantuirii se intinde de la cele Trei Persoane ale Treimii si puterile ingeresti din ceruri, ajungand la om, ca ultima veriga. Hristos este arhetip al fecioriei. El da ca modele de feciorie pe Maria, sora lui Moise, pe Fecioara Maria, pe Domnul nostru lisus Hristos, pe Sf. Ap. Pavel si pe toti aceia care, ca si el, au vrut sa fie rastigniti impreuna cu Hristos. Adevarata feciorie nu poate fi dobandita numai prin eforturi umane, fiind necesara si lucrarea harului divin. Vita Macrinae, scrisa la cererea calugarului Olimpiu, in anul 379, dupa moartea ei, nu este in realitate doar o simpla biografie, scopul acestei lucrari fiind mult mai generos, si anume, ca exemplul "celei care a atins cea mai inalta culme a virtutii umane prin adevarata intelepciune, sa nu cada prada uitarii, ci sa fie de folos si pentru altii". Prin continutul ei, aceasta lucrare face parte din opera ascetica, completand, cu un exemplu practic, principiile teoretice ale vietii ascetice, trasate in Despre feciorie, in aceeasi categorie a scrierilor ascetice intra si tratatele: Catre Harmonius despre sensul numelui de crestin; Catre monahul Olimp despre desavarsire si cum trebuie sa fie crestinul; Despre tinta cea dupa Dumnezeu si despre asceza cea adevarata (De institute christiano); Catre cei mahniti de pedepse. 

Cuvantarile si predicile Sf. Grigorie reprezinta un capitol aparte in contextul operei sale. Acestea se impart in: predici si cuvantari liturgice (la praznice imparatesti: la Boboteaza; La Sf. Pasti (cinci); la inaltarea lui Hristos la Cer; Cuvant la Sf. Duh sau la Rusalii); panegirice la sfinti si martiri (La Sf. Stefan intaiul mucenic, doua cuvantari; La marele mucenic Teodor; La patruzeci de mucenici; Panegiric la Sf. Grigorie Facatorul de Minuni); cuvantari funerare (Cuvant funebru la moartea Marelui Vasile, propriul sau frate (se pare ca acest cuvant nu a fost tinut la moartea Sf. Vasile, ci mai degraba la una din aniversarile mortii sale. J. Danielou); Lauda Sf. Parintelui nostru Efrem; Cuvant funebru la Marele Mele tie, episcopul Antiohiei; Cuvant la moartea Pulheriei; Cuvant funebru la moartea imparatesei Flac-cilla); predici morale (Despre iubirea de saraci si despre binefacere (doua predici); Contra camatarilor; Contra celor care amana botezul) si predici dogmatice (Despre dumnezeirea Fiului si a Duhului Sfant).
Corespondenta, care in mare parte are un caracter personal, ne dezvaluie diversele legaturi si interese ale Sf. Grigorie. S-a pastrat un numar de 30 de scrisori. Doua dintre aceste scrisori sau epistole (Epistolele 2 si 3) au starnit o vie disputa intre catolici si protestanti in sec. XVI si XVII, intrucat abordeaza problema pelerinajului abuziv si fara discernamant la Locurile Sfinte. De interes deosebit pentru arta si arhitectura crestina este Epistola 25, adresata lui Amfilohiu de Iconium, in care Sf. Grigorie da cateva indicatii cu privire la construirea unui martyrion. Multe din scrisorile Sf. Grigorie abordeaza si probleme doctrinare (Epistolele 5, 24, 38). Sf. Grigorie de Nyssa este considerat cel mai sistematic si mai filosofic dintre capadocieni. Daca Sf. Vasile a fost numit "mana care lucreaza", iar Sf. Grigorie de Nazianz "gura care glasuieste", Sf. Grigorie este considerat "capul care cugeta". Cunoscator profund al filosofici grecesti, Sf. Grigorie o foloseste in scrierile sale in asa masura incat nu au lipsit incercari de a-l prezenta mai degraba ca filosof neoplatonician, decat ca teolog crestin (Cherniss). Este adevarat ca el face uz de filosofia greaca, insa nu ii citeaza niciodata pe filosofii greci ca autoritati. Pentru el, autoritatea era Sf. Vasile, Sf. Pavel si Sf. Scriptura, aceasta din urma fiind autoritatea principala si norma adevarului. Atunci cand nu s-a dedicat apararii credintei, interesul lui s-a indreptat spre teologia mistica, fiind considerat chiar fondatorul teologiei mistice in Biserica (J. Danielou).
Datorita spectrului larg al gandirii sale, Sf. Grigorie ramane teolog dogmatist, filosof si, in mod cu totul special, scriitor ascetic si mistic. Regasim in gandirea sa atat Scriptura cat si filosofia, deoarece ambele invata o doctrina superioara si au aceeasi tinta, realizarea desavasirii umane si fericirea ultima. Cu toate acestea, pentru crestin filosofia depinde de credinta sau Scriptura, ca izvor si norma a adevarului, de aceea nimic nu este acceptat ca adevar, daca nu consuna cu Scriptura. Astfel, filosofia crestina se deosebeste de filosofia "celor din afara", iar scopul ei este unirea cu Dumnezeu, unirea mistica in aceasta viata si vederea nemijlocita in lumea de dincolo, in realitate, Sf. Grigorie incearca sa faca accesibile intelegerii umane tainele credintei, in comentariul la Cantarea Cantarilor, el aseamana filosofia cu Mireasa, deoarece prin aceasta, spune el, invatam ce atitudine trebuie sa avem fata de Dumnezeu, desi el critica filosofia pagana, considerandu-o stearpa, aidoma fiicei faraonului. Acesta este motivul pentru care intelepciunea trebuie eliberata din robia filosofici pagane si pusa in slujba vietii superioare traita in virtute. El este constient de importanta ratiunii, sustinand ca trebuie sa o folosim pentru a intelege cat mai corect cele mai adanci taine ale revelatiei; aceasta intelegere trebuie sa se inscrie "ferm si nestramutat in traditia pe care am primit-o, prin succesiune, de la Parinti". Desi cunoastea atitudinea critica a antiohienilor fata de interpretarea alegorica a alexandrinilor, considerandu-se urmas credincios al lui Origen, el propune folosirea acesteia la explicarea Scripturii, insa nu in aceeasi masura ca origenistii, deoarece, dupa parerera lui, scopul ultim al Scripturii nu rezida in invatatura ei istorica, ci in ridicarea sufletului la Dumnezeu. Acest lucru necesita interpretarea alegorica, ceea ce face posibila extinderea Scripturilor, pentru a include mai multa "filosofic" (intelepciune), care nu se afla direct in sensul istoric.
Scopul vietii noastre este cunoasterea lui Dumnezeu. Cunoasterea aceasta este rationala si naturala, pe masura ridicarii treptate de la elementele firii celei mari (lumea, cosmosul) si de la elementele firii umane pana la hotarul dintre sensibil si suprasensibil. Dar cunoasterea naturala este continuata de cunoasterea mistica, adica cunoasterea prin credinta pe baza revelatiei Sf. Scripturi, talmacita de traditia Bisericii. Cei inaintati pe calea desavarsirii se unesc cu Dumnezeu prin contemplare, adica prin vederea nemijlocita a lui Dumnezeu, in alta ordine de idei, el admite capacitatea omului de a-L cunoaste rational pe Dumnezeu, insa nu accepta punctul de vedere al lui Eunomiu, care sustinea aplicarea univoca la Dumnezeu a categoriilor si numelor preluate din lumea creata. El face distinctie clara intre Creator si creatura si de aceea Creatorul ramane mereu o taina.
Hristologia Sf. Grigorie urmeaza invatatura ortodoxa, in timp ce postuleaza deosebirea clara intre natura divina si cea umana in Hristos, el afirma unicitatea Persoanei si posibilitatea comunicarii insusirilor (communicatio idiomatum). Astfel, Hristos a avut firea umana integrala, adica trupul real si sufletul rational, si a avut firea divina completa. Cele doua firi sunt strans unite intre ele, alcatuind o singura persoana. Datorita stransei uniri a celor doua firi, insusirile proprii unei firi devin proprii celeilalte firi, prin comunicare. Cu toate acestea, cele doua naturi raman distincte chiar si dupa inviere, intrucat Hristos este in acelasi timp Dumnezeu si om, Fecioara Maria e Nascatoare de Dumnezeu (Theotokos) si nu doar Nascatoare de om (anthropo-tokos).
In conceptia sa despre creatie, Sf. Grigorie continua ideile Sf. Vasile privind teoria ratiunilor seminale create simultan si care apar succesiv in timp, in functie de zilele creatiei. Creatia propriu-zisa a fost un act singular al Vointei divine in afara timpului. Din aceasta apar instantaneu potentialitatile tuturor lucrurilor, care, fiind seminale, se dezvolta fara vreo alta interventie din partea lui Dumnezeu, in mod succesiv, in fenomene care pot si vor constitui lumea.
Prin originea sa, omul apartine lumii inteligibile, iar natura umana, alcatuita din lumea sensibila si din cea inteligibila, poate urca la cel de al Doilea Cer si prin acesta, la cel de al Treilea, in acest fel, toate lucrurile pot participa, in egala masura, la vederea nemijlocita a lui Dumnezeu. Omului in revine datoria, acesta fiind si destinul lui, de a servi ca instrument prin care intregul univers, rezumat in el insusi, sa fie restabilit la puritatea lui originara si prezentat in el ca unitate Unului (lui Dumnezeu). Acest destin al omului depinde de modul in care omul a fost creat. Scopul primei creatii a fost ca sa dea omului, creat dupa chipul lui Dumnezeu, sa-L cunoasca si sa-L vada pe Dumnezeu, cel nevazut si incognoscibil, ca intr-o oglinda si astfel sa se conformeze Lui, iar cea de a doua, de a-i facilita posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, prin imanenta Sa in creatie, atunci cand Caderea, intunecandu-i chipul, va ascunde cunoasterea Lui in transcendenta. Cea de a doua creatie mai reprezinta si caderea omului din unitate in multiplicitate, aceasta din urma fiind o preconditie a Caderii.
Desavarsirea omului este vazuta de Sf. Grigorie in stransa legatura cu libertatea umana. El accentueaza in mod deosebit responsabilitatea si liberul arbitru in actul de credinta, dar si in stradania de realizare a desavarsirii personale.

Una din marile contributii ale Sf. Grigorie ramane teologia mistica, el fiind considerat "fondatorul teologiei mistice" (J. Danielou). Structura mistica prezentata de el are o viziune integratoare, in care elemente philoniene, neoplatonice si alexandrine se regasesc transfigurate intr-o coerenta ideatica specific crestina. 

Sf. Grigorie este unul dintre cei mai mari ganditori crestini. Opera sa nu a ramas circumscrisa unei sfere limitate lingvistic sau doctrinar, ci a depasit granitele Rasaritului, patrunzand atat in intreg Orientul crestin, cat si in Apus. Alaturi de Dionisie Areopagitul, Sf. Grigorie a stat la temelia neoplatonismului greco-crestin medieval, care a reprezentat contraponderea traditiei venita de la Boethius si Augustin (R.F. Harvanek). Pentru doctrina Bisericii crestine, el este un punct de referinta, Marele Cuvant catehetic, fiind un adevarat tratat sistematic de doctrina. Nu fara temei, cel de al doilea sinod ecumenic care s-a tinut la Constantinopol, in 381, l-a numit "Stalp al Ortodoxiei". Amin ( postat pe fb de ioan monahul)