SFANTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

DOAMNE AJUTA!
In seara aceasta o mare de preoti, o mare de calugari si calugarite, o mare de credinciosi s-au adunat la catedrala Metropolitana din Timisoara pentru al sarbatori pe Sfantul IOSIF CEL NOU de la PARTOS ,OCROTITORUL TIMISOAREI SI AL BANATULUI. Procesiunea cu sfintele moaste a fost foarte frumoasa, desi incepuse ploaia...cand a iesit racla din catedrala ca prin minune s-a oprit si ploaia ,s-a ocolit catedrala si cateva strazi ale orasului , apoi am intrat in catedrala si atunci ploaia a inceput din nou.
Sfantul Iosif a avut grije de noi sa nu ne ploua...

 Racla cu moastele Sfantului v-a fi depusa in catedrala si maine unde credinciosii pot merge sa atinga sfintele moaste...

            Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş,                            Mitropolitul Timişoarei († 1656)

Sfantul Iosif este numit acum "cel Nou", spre a-l deosebi de alti sfinti mai vechi cu acelasi nume. In urma cerintei Ministerului de Interne din anul 1997,

Acest ierarh sfînt şi purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partoş, s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza Dalmaţiei, dintr-o familie de creştini valahi. Din botez se numea Iacob. Rămî-nînd orfan de mic, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vîrsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte.

Cînd avea 15 ani, tînărul Iacob este chemat de Hristos la sfînta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos şi intră în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, îmbracă schima marelui şi îngerescului chip sub numele de Iosif.

La Pantocrator Cuviosul Schimonah Iosif "Valahul" s-a nevoit mulţi ani de zile, împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, postul desăvîrşit, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Apoi, făcîndu-se sihastru în pădurile din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvîrşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia vieţii sale avea încă şi darul facerii de minuni, vindecînd multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Pentru aceasta era chemat în multe mănăstiri atonite şi vindeca pe călugări de grele suferinţe trupeşti.

Văzîndu-l umbrit de harul Duhului Sfînt, părinţii au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif Valahul şi, făcîndu-l preot, l-au rînduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Şi era atît de iscusit povăţuitor de suflete, încît ajunsese vestit la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost rînduit egumen la Mănăstirea Sfîntului Ştefan din Adrianopol, pe care o conduce cu multă în-ţelepciune şase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau mulţi călugări români şi macedoneni.

După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage în linişte în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, răposînd mitropolitul Timişoarei, românii din Banat, călăuziţi de Duhul Sfînt, au ales păstor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deşi avea 80 de ani, fiind vestit în toate ţările balcanice şi cinstit ca sfînt încă din viaţă.

În anul 1650 este hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de mitropolit al Timişoarei. Aici bunul păstor s-a dovedit mare apărător al Ortodoxiei, mîngîind şi povăţuind către Hristos timp de trei ani de zile Biserica Banatului. Căci era tare în credinţă, înţelept la cuvînt, blînd la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punînd mîinile pe capul lor şi rugîndu-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timişoarei. Căci, ieşind din biserică cu Sfintele Taine în mîinile sale şi rugîndu-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul.

În anul 1653, Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoş. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656 îşi dă sufletul în mîinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind în vîrstă de peste 85 de ani.

Trupul sau a fost asezat intr-un mormant zidit in naosul bisericii manastiresti, in dreptul usii de la intrare care e spre miazazi. 

 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 7 octombrie 1956 şi se face pomenirea lui la 15 septembrie.

 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patronul pompierilor.
Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!
SFINTE IOSIFE ROAGA-TE LUI DUMNEZEU PENTRU NOI PACATOSII !


                                Rugaciune catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos

Preabunule si intru-tot-laudate Parinte Iosife, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta la a ta folosire si cu rugaciune fierbinte te cheama pe tine, grabeste de ne ajuta si noua celor ce cu credinta si cu dragoste savarsim pomenirea ta, stand rugator catre Atotmilostivul Dumnezeu, pentru ca dreapta credinta sa se intareasca si sa sporeasca si toata crestinatatea sa fie ingradita si pazita prin sfintele tale rugaciuni, de certurile cele lumesti si de toata dezbinarea si neintelegerea. Si pentru ca Domnul Dumnezeul nostru sa ne acopere si sa ne apere de tot raul: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de incalcarea noastra de alte neamuri, de robie, de prapadul razboiului, de toate bolile si ranile cele aducatoare de moarte si de cumplita moarte cea prin dezlantuirea puterilor fara de zagaz ale firii. Roaga pe Ziditorul tuturor, facatorule de bine, sa dea: pace lumii, liniste vazduhurilor, ploaie la buna vreme, roada imbelsugata pamantului, bunastare poporului, intelegere sotilor, ascultare copiilor, iubire de fii parintilor, dragoste frateasca tuturor, indreptare pacatosilor, spor duhovnicesc celor alesi, ravna multa catre Domnul, preotilor, virtute calugarilor, inalta intelepciune ierarhilor si sanatate tuturor. Iar pe noi cei ce ne-am adunat la aceasta sfanta pomenire a ta, ne miluieste, indraznitorule catre Dumnezeu. Ca, prin mijlocirea ta, cu folosinta rugaciunilor tale si cu harul lui Hristos Dumnezeu, viata lina si fara de pacat sa ni se daruiasca, spre a vietui cu buna cuviinta in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga, la infricosatoarea judecata a toata lumea, sa fim scutiti, si in partea celor de-a dreapta sa ne invrednicim a fi, impreuna cu toti cei din veac bineplacuti Domnului.
Amin.


                           Rugaciune speciala catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos
Cu umilinta si evlavie ne plecam astazi genunchii inaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine, Preasfinte Parintele nostru Iosife, si prinos de cinstire si de multumita ii aducem, pentru ca ni te-a daruit fierbinte rugator si puternic ocrotitor in ceruri. Ca tu, ca un izbavitor ai fost trimis, de sus, dreptmaritorilor crestini din partile Banatului, la vreme de stramtorare; si, ca un bun pastor si parinte, cu dragoste si cu intelepciune, i-ai pastorit pe dansii, chip de smerenie, de infranare si de curatie facandu-te tuturor, cu nevointele tale pustnicesti, cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea. Pentru aceasta, inca mai-inainte de mutarea ta la vesnicele locasuri, te-ai invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruintei s-a impletit tie in ceruri, si la cetele sfintilor si ale dreptilor, celor ce, de la inceputul veacului, au bineplacut lui Dumnezeu, te-ai adaugat. Iar noua, pe pamant, ai binevoit a ne lasa cinstitele tale moaste, ca pe un izvor de daruri si tamaduiri celor ce alearga la tine cu credinta. Drept aceea, si noi acum, cu bucurie si cu dragoste te laudam pe tine, sfinte ierarhe, si cinstire de obste facandu-ti, cu evlavie sarutam sfintele tale moaste si cu smerenie ne rugam tie: ocroteste Biserica ta, tara aceasta si pe toti cei ce cu credinta si cu dragoste cheama intr-ajutor numele tau cel sfant. Si ca unul ce stai inaintea fetei Ziditorului tuturor, indraznire avand catre Dansul, ajuta-ne cu mijlocirile tale si roaga-L, parinte sfinte, milostiv sa fie noua, iertare de pacate sa ne daruiasca si de toata reaua intamplare sa ne izbaveasca; credinta cea dreapta sa o intareasca; intaratarile eresurilor sa le strice, cu puterea Preasfantului Sau Duh; dragostea sa o inmulteasca; ura sa o stinga; razboaiele sa le inlature si pacea a toata lumea desavarsit sa o intemeieze. Si asa, virtutilor tale urmand, Sfinte Iosife, neincetat sa sporim in credinta, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele si in toata fapta cea buna, ca sa ajungem toti la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si, laudand, pana la sfarsitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam: Marire Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor.
Amin.

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

 

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

In partile de apus ale tarii noastre, in Banat, a cunoscut mireasma sfinteniei, inca din vremea petrecerii sale in lume, unul din ierarhii de aici, mitropolitul Iosif al Timisoarei. Stirile despre viata bisericeasca din aceasta latura de tara coboara pana in primele veacuri crestine, in timpul stramosilor nostri daco-romani, cand se pare ca exista un scaun vladicesc la Morisena (azi Cenad, jud. Timis), unde s-au descoperit urmele unei bazilici din secolele IV-VI, precum si un numar de obiecte paleo-crestine. In primii ani ai veacului al XI-lea, un conducator local, cu numele Ahtum sau Ohtum, a ridicat o manastire la Morisena, cu "calugari greci", adica ortodocsi, trecuta nu peste mult timp in stapanirea unor calugari latini. In veacurile al XIV-lea si al XV-lea, stim ca preotii si credinciosii romani de aici s-au confruntat cu o puternica actiune prozelitista a Bisericii catolice, sprijinita de regii Ungariei, urmarindu-se, prin aceasta, catolicizarea si deznationalizarea stramosilor nostri. Acelasi lucru l-au incercat si calvinii in veacurile al XVI-lea si al XVII-lea. In ciuda acestor vitregii ale vremurilor, preotii si credinciosii romani din Banat au stat tari in credinta lor ortodoxa, impotrivindu-se oricaror incercari de instrainare de neam, de limba si de credinta. In veacurile XIV si XV fiintau mai multe manastiri si biserici ctitorite de cneji, preoti si credinciosii ortodocsi romani din aceste parti. Dar, in 1552, partea apuseana a Banatului a cazut sub stapanire turceasca, fiind prefacuta intr-un "pasalac", cu sediul la Timisoara. Mai bine de un veac si jumatate au suportat romanii banateni acest jug strain asupritor. Abia catre sfarsitul veacului al XVII-lea, armatele imperiului austriac au inceput sa elibereze o seama de teritorii din Europa centrala de sub stapanirea turceasca. In aceasta situatie, Banatul - in care s-au dat ani in sir lupte pustiitoare intre cele doua mari imparatii -, a fost eliberat, in 1718, dar a trecut, tot atunci, in stapanirea imperiului austriac al Habsburgilor, ramanand in aceasta stare pana in 1918.

Inca din primii ani ai veacului al XVII-lea, se cunosc cu numele mai multi vladici ortodocsi in Banat, avandu-si scaunul in Timisoara. Intre ei a stralucit, prin viata si lucrarea lui duhovniceasca, Sfantul Ierarh Iosif supranumit "cel Nou". stirile despre acest sfant ierarh sunt foarte sarace. Unii spun ca s-ar trage dintr-o familie de "vlahi" din partile Dalmatiei, altii dimpotriva, il considera un localnic. De tanar s-a inchinoviat in manastirea Pantocrator din Muntele Athos, fiind calugarit sub numele Iosif, in locul celui de Iacob, primit prin Taina Sfantului Botez. Indeplineste, cu aleasa ravna, mai multe ascultari - intre care si cea de preot slujitor - in cateva manastiri atonite. In 1650, cu binecuvantarea patriarhului din Constantinopol, desi foarte inaintat in varsta, a fost randuit mitropolit al Timisoarei. Presupunem ca a fost hirotonit arhiereu de catre patriarhul sarb de la Ipek, care, pe atunci, purta grija duhovniceasca a credinciosilor ortodocsi din teritoriile apartinatoare Iugoslaviei de azi si din Banat, ocupate atunci de turci. A pastorit la Timisoara numai trei ani, deci pana in 1653, timp in care a pus randuiala in viata bisericeasca, a hirotonit preoti, a intarit in Ortodoxie pe credinciosii banateni.

Varsta inaintata l-a facut sa se retraga din scaun si sa se aseze la manastirea Paros, ridicata prin secolul al XV-lea, situata in apropierea granitei romano-iugoslave de azi, pe valea Barzavei. A indrumat si aici duhovniceste pe cei care-l certau, savarsind slujbe tamaduitoare de boale trupesti pentru cei aflati in suferinta. Se spune ca inca inainte de mutarea sa la cele vesnice, Dumnezeu l-a invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor. La Partos a mai trait inca trei ani, pana in 1656, cand Domnul l-a chemat la Sine, asezandu-l in ceata alesilor Sai.

Despre sfarsitul sau avem cateva stiri. Astfel, piatra sa de mormant, aflata la manastirea Partos, a fost citita in secolul trecut, avand urmatorul cuprins: "Prea sfintitul Iosif cel Nou, a fost mitropolit al Timisoarei". O stire ceva mai bogata ne ofera o insemnare pe un Minei slavon, aflat azi la Episcopia ortodoxa sarba din Varset: "Aceasta carte este a mitropolitului chir Iosif al Timisoarei, la anul 1655... care de buna voie a parasit eparhia, retragandu-se la manastirea Partos, unde a trait cativa ani, apoi s-a mutat la viata vesnica, unde se odihnesc sfintii". O insemnare mai tarzie pe o Evanghelie - aflata azi la Vicariatul ortodox sarb din Timisoara - arata ca a fost daruita manastirii Partos "unde este asezat trupul Sfantului vladica Iosif". In 1782, un preot banatean a pictat o icoana a sa, care a fost asezata apoi deasupra mormantului sau de la Partos. O inscriptie de pe icoana arata ca ea reprezinta pe "Sfantul Parintele nostru Iosif cel Nou"; dar pe aceeasi icoana era scris si "troparul" sau cu urmatorul cuprins: "Din tinerete te-ai supus cu totul Domnului, in rugaciuni si nevointe si in posturi, chipul bunatatii fiind. Pentru aceasta Dumnezeu vazand osardia ta cea buna, arhiereu si pastor Bisericii Sale te-a pus. Drept aceea, si dupa moarte, cinstit trupul tau intreg si nestricat s-a pastrat Sfinte Iosife, roaga-te lui Hrisots Dumnezeu sa daruiasca iertare celor ce cu credinta si dragoste savarsesc sfanta pomenirea ta".

Iata numai cateva marturii din care se desprinde ca mitropolitul Iosif era considerat de romani ca "sfant" indata dupa mutarea sa la Domnul. Un preot banatean care i-a cercetat viata si nevointele, scria, in urma cu 60 de ani, ca la mormantul lui se petreceau adeseori fapte mai presus de fire. "Poporul din imprejurimi si din departari mari - scria el - isi aduce de veacuri bolnavii la manastirea Partosului, ca sa se atinga de mormantul sfantului, ori sa petreaca in priveghere noaptea intreaga la acest mormant. Si multi au aflat alinare suferintelor si mangaiere sufleteasca la mormantul Sfantului Iosif". Intre altele, traditia spune ca fiica lui Marcu Mutiu, primarul Timisoarei, s-a vindecat de o boala de care suferea de multa vreme, la manastire. In semn de recunostinta, acest credincios a ridicat la Partos, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, - alaturi de biserica veche a manastirii, in care slujise si alesul ierarh Iosif-, una noua, incapatoare, care dainuieste pana azi.

Cunoscand aceste lucruri, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa se purceada la "canonizarea" oficiala a Sfantului Ierarh Iosif. Acest act s-a savarsit in zilele de 6-8 ocotombrie 1956, in catedrala mitropolitana din Timisoara, unde i-au fost asezate sfintele moaste, spre a fi cinstite cu toata cuviinta de catre binecredinciosii crestini. S-a hotarat ca praznuirea lui sa se faca in ziua de 15 septembrie a fiecarui an. In aceasta zi a fost trecut in calendar, precum si in slujba din Minei. S-a alcatuit apoi un frumos Acatist in cinstea sa, in care ii sunt preamarite virtutile si viata sa fara de prihana. Nu peste mult timp, in anul 1965, Sfantul Sinod al Bisericii ortodoxe Sarbe a hotarat ca numele lui sa fie introdus in calendarele si slujbele acestei Biserici surori, ca marturie veneratiei de care se bucura in intreg Banatul si chiar in afara lui.

"Facatorule de minuni, Sfinte Iosife, precum in vremea vietuirii tale pe pamant, prin rugaciunile tale ai izbavit pe pastoritii tai de tot felul de primejdii, asa si astazi, trimite mila ta celor ce locuiesc in tara aceasta, rugandu-te lui Dumnezeu sa daruiasca tuturor cele de trebuinta si pace lumii, pentru ca impreuna cu tine sa-i cantam Lui Aliluia". (Din Acatistul Sfantului Ierarh, Condacul 12).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

 

Sfantul Iosif cel Nou de la Partos s-a nascut in 1568, in orasul Raguza din Dalmatia. Dupa moartea tatalui sau, s-a mutat impreuna cu mama sa in Ohrida, la sud de Dunare. Cand a implinit varsta de 15 ani a intrat in manastirea Maicii Domnului din Ohrida. Dupa cinci ani de vietuire in aceasta manastire, ajunge in Muntele Athos, la Manstirea Pantocrator. Aici s-a calugarit si a primit numele de Iosif.

La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol, iar dupa sase ani este pus egumen in marea lavra romaneasca Cutlumus.

Este trimis de patriarhia din Constantinopol ca mitropolit al Timisoarei. Asezarea in scaun a fost savarsita pe 20 iulie 1650.

In anul 1653 s-a retras la Manastirea Partos, aproape de Timisoara. Aici a mai vietuit trei ani si apoi si-a dat sufetlul in mainile Domnului. Potrivit Traditiei, in momentul trecererii sale la cele vesnice, clopotele manastirii au inceput sa bata singure. A fost inmormantat in naosul bisericii manastiresti.

In anul 1956 moastele sale au fost stramutate in Catedrala mitropolitana din Timisoara.

Sfantul Iosif cel Nou de la Partos a fost trecut in randul sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pe 28 februarie 1950.

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos - Patronul pompierilor din Romania

In urma adresei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfantul Sinod a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patron al pompierilor.

Din minunile sale mentionam si salvareade la un incendiu a unei parti din Timisoara. Aceasta minune este trecuta si in Acatistul care ii este inchinat: "Ca sa arati marea ta milostivire pentru turma ta si ravna ta pentru slobozirea ei din toate nevoile ce o impresurau, atunci cand parjolul focului s-a intins sa cotropeasca toata cetatea Timisoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugaciunea ta mai fierbinte decat valvataia focului, scapand neatinsa biserica slujirii tale si oprind, prin ploaie napraznica, pe care cerul a trimis-o tie in ajutor, intinderea focului...“ (Icosul 7).

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Ierarh Iosif de la Partos

Sfantul Ierarh Iosif de la Partos este sarbatorit in Biserica Ortodoxa, in fiecare an, la data de 15 septembrie. S-a nascut in jurul anului1568, in orasul Raguza din Dalmatia, dintr-o familie de crestini valahi. La varsta de 15 ani ajunge la Manastirea Maicii Domnului din oras, iar dupa cinci ani de vietuire in aceasta manastire, se indreapta catre Sfantul Munte Athos. Intra in Manastirea Pantocrator, unde va fi tuns in monahism si va primi numele Iosif.

La cererea patriarhului de Constantinopol este trimis egumen pentru marea Lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol. Dupa sase ani de reorganizare a vietii din marea lavra a Sfantului Stefan, ajunge egumen in marea Lavra romaneasca Cutlumus.

La varsta de 80 de ani, se retrage intr-o chilie din Manastirea Vatoped. In aceasta perioada, scaunul mitropoliei Banatului devenine vacant. Este asezat in scaunul mitropoliei Banatului in anul 1650 in ziua praznuirii Sfantului Ilie. Dupa trei ani de pastorire arhiereasca, se retrage la Manastirea Partos. Trece la cele vesnice la varsta de 85 de ani. Trupul sau a fost asezat intr-un mormant zidit in naosul bisericii manastiresti, in dreptul usii de la intrare care e spre miazazi. A fost canonizat in anul 1956.

Sfantul Iosif este numit acum "cel Nou", spre a-l deosebi de alti sfinti mai vechi cu acelasi nume. In urma cerintei Ministerului de Interne din anul 1997, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca Sfantul Ierarh Iosif cel Nou sa fie patronul pompierilor.

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ: FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE .... ... 

              SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....
 Mare Sarbătoare astazi la Catedrala Mitropolitană Timisoara , este sărbătorit ocrotitorul Timisoarei si al Banatului ,Sfantul Iosif cel Nou de la Partos. 
Aseară au fost scoase moastele si s-a inconjurat Catedrala ,au fost foarte multi credinciosi si foarte multi preoti ,de la mai multe parohii din orasul nostru , de la Parohia noastra au participat preotii Sorin Lungoci si Petrovici Mihai  ...a fost o noapte de priveghere ...am făcut câteva poze cu telefonul mobil...
 

                              Rugaciune speciala catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos

Cu umilinta si evlavie ne plecam astazi genunchii inaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine, Preasfinte Parintele nostru Iosife, si prinos de cinstire si de multumita ii aducem, pentru ca ni te-a daruit fierbinte rugator si puternic ocrotitor in ceruri. Ca tu, ca un izbavitor ai fost trimis, de sus, dreptmaritorilor crestini din partile Banatului, la vreme de stramtorare; si, ca un bun pastor si parinte, cu dragoste si cu intelepciune, i-ai pastorit pe dansii, chip de smerenie, de infranare si de curatie facandu-te tuturor, cu nevointele tale pustnicesti, cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea. Pentru aceasta, inca mai-inainte de mutarea ta la vesnicele locasuri, te-ai invrednicit de darul cel mai presus de fire al minunilor; cununa biruintei s-a impletit tie in ceruri, si la cetele sfintilor si ale dreptilor, celor ce, de la inceputul veacului, au bineplacut lui Dumnezeu, te-ai adaugat. Iar noua, pe pamant, ai binevoit a ne lasa cinstitele tale moaste, ca pe un izvor de daruri si tamaduiri celor ce alearga la tine cu credinta. Drept aceea, si noi acum, cu bucurie si cu dragoste te laudam pe tine, sfinte ierarhe, si cinstire de obste facandu-ti, cu evlavie sarutam sfintele tale moaste si cu smerenie ne rugam tie: ocroteste Biserica ta, tara aceasta si pe toti cei ce cu credinta si cu dragoste cheama intr-ajutor numele tau cel sfant. Si ca unul ce stai inaintea fetei Ziditorului tuturor, indraznire avand catre Dansul, ajuta-ne cu mijlocirile tale si roaga-L, parinte sfinte, milostiv sa fie noua, iertare de pacate sa ne daruiasca si de toata reaua intamplare sa ne izbaveasca; credinta cea dreapta sa o intareasca; intaratarile eresurilor sa le strice, cu puterea Preasfantului Sau Duh; dragostea sa o inmulteasca; ura sa o stinga; razboaiele sa le inlature si pacea a toata lumea desavarsit sa o intemeieze. Si asa, virtutilor tale urmand, Sfinte Iosife, neincetat sa sporim in credinta, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele si in toata fapta cea buna, ca sa ajungem toti la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si, laudand, pana la sfarsitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam: Marire Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor.
Amin.

 
Preabunule si intru-tot-laudate Parinte Iosife, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta la a ta folosire si cu rugaciune fierbinte te cheama pe tine, grabeste de ne ajuta si noua celor ce cu credinta si cu dragoste savarsim pomenirea ta, stand rugator catre Atotmilostivul Dumnezeu, pentru ca dreapta credinta sa se intareasca si sa sporeasca si toata crestinatatea sa fie ingradita si pazita prin sfintele tale rugaciuni, de certurile cele lumesti si de toata dezbinarea si neintelegerea. Si pentru ca Domnul Dumnezeul nostru sa ne acopere si sa ne apere de tot raul: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de incalcarea noastra de alte neamuri, de robie, de prapadul razboiului, de toate bolile si ranile cele aducatoare de moarte si de cumplita moarte cea prin dezlantuirea puterilor fara de zagaz ale firii. Roaga pe Ziditorul tuturor, facatorule de bine, sa dea: pace lumii, liniste vazduhurilor, ploaie la buna vreme, roada imbelsugata pamantului, bunastare poporului, intelegere sotilor, ascultare copiilor, iubire de fii parintilor, dragoste frateasca tuturor, indreptare pacatosilor, spor duhovnicesc celor alesi, ravna multa catre Domnul, preotilor, virtute calugarilor, inalta intelepciune ierarhilor si sanatate tuturor. Iar pe noi cei ce ne-am adunat la aceasta sfanta pomenire a ta, ne miluieste, indraznitorule catre Dumnezeu. Ca, prin mijlocirea ta, cu folosinta rugaciunilor tale si cu harul lui Hristos Dumnezeu, viata lina si fara de pacat sa ni se daruiasca, spre a vietui cu buna cuviinta in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga, la infricosatoarea judecata a toata lumea, sa fim scutiti, si in partea celor de-a dreapta sa ne invrednicim a fi, impreuna cu toti cei din veac bineplacuti Domnului. Amin.

                          Mormantul Sfantului Iosif de la Partos, am fost acolo acum cativa ani...

SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, scaunul cel înalt al Înţelepciunii, cel ce şi-a împodobit tronul inimii cu florile gândurilor dumnezeieşti şi s-a făcut dulce grăitor de cele înalte, să oprească şi curgerea izvorului patimilor noastre spre a afla odihna smereniei. Ca cel ce a împodobit scaunul arhieresc al Timişoarei cu razele virtuţilor sale şi a aşezat pe scaunul inimilor credincioşilor cuvintele înţelepciunii lui Hristos, stând acum înaintea tronului Treimii Făcătoare de viaţă, să mijlocească pentru noi luminarea minţii cu strălucirea razelor Soarelui dreptăţii.



 

  SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, COMOARĂ STRĂLUCITOARE A BLÂNDEŢII, ÎNTIPĂRIND PE FILA INIMII TAINELE DUHULUI

În călătoria spre tainele ascunse în mijlocul Raiului inimii,
Fii nouă călăuzitor, deschizându-ne cu bucurie uşile Luminii,
Povăţuitorule al sufletelor necăjite, încredinţează-ne milostivirii dumnezeieşti,
Ca la ospăţul tău să ne învrednicim de adăparea răcoritoare din paharele cereşti.

Pe noi, cei nepricepuţi şi cu mintea tulburată de vicleniile vrăjmaşului,
Ne înţelepţeşte părinte, cu rugăciunea ta şi dăruieşte strălucire graiului,
Ca să-ţi cântăm cu bucurie mulţumitoare, că ne-am izbăvit de oastea lui faraon,
Şi mintea căzută în întuneric a fost înălţată prin Cruce, făcându-se al Luminii tron.

Mintea mea cea zugrăvită în chipul întunericului nu suferă întipărirea slovelor Luminii,
Chiar dacă pentru un moment se adânceşte în înţelegerea tainelor Dumnezeirii,
Dar mai înainte de a ajunge la capătul sensului slova se şterge, spăimântându-se de mintea pătimaşă,
În jurul căreia doar roiul gândurilor rele îţi găseşte ,,odihnă” prin semănarea cuvintelor cu alură trufaşă.
Neînţelepţirea mea o tămăduieşte părinte, turnând peste mintea nepricepută roua rugăciunii,
Care înfloreşte crinii cei dumnezeieşti ai tainelor mai presus de cuprinderea vasului inimii.

Pururea dorm în mormântul păcatelor, otrăvit fiind de multe soiuri de păcate,
Cu râvnă lucrez să înalţ muntele răutăţilor, prin cugetările cu totul deşarte.
Pe mine, cel ce bolesc de cumplite patimi mă tămăduieşte cu a ta milostivire,
Obiceiurile mele cele proaste le îndreptează şi mă învaţă a iubirii adâncime.

Sufletul meu îl povăţuieşte la limanul odihnei şi ascunde-l în turnul pocăinţei,
Ca de viforul ispitelor să fiu păzit şi să pătrund pentru întâia oară în taina umilinţei.
Cel ce din tinereţe ai strălucit ca vas binecuvântat al mângâierilor Duhului Sfânt,
Pe mine, cel împodobit cu marea frunzelor nerodirii, mă povăţuieşte spre Cuvânt.
Cu puterea Crucii ce o porţi în mână risipeşte nălucirile cele diavoleşti,
Care mă ţin în casa păcatului, hrănindu-mă totdeauna cu patimile trupeşti.
Jugul Domnului de bunăvoie luându-l din tinereţe, ai lucrat neîncetat în ogorul mântuirii,
Sădind seminţele virtuţilor şi pe toţi povăţuindu-i la limanul dulce al sfinţirii.
Căutând Domnul cu blândeţe spre ostenelile tale, te-a rânduit în Biserica Sa ca păstor,
Pentru aceasta, pe mine cel rătăcit şi ameţit de patimi mă povăţuieşte la patul Crucii cel odihnitor.

În grădina dumnezeieştii Biserici Sfântul Iosif străluceşte ca un crin împărătesc,
Cu apele înţelepciunii fiind adăpat şi razele Duhului primindu-le ca dar ceresc.
Pentru aceasta a odrăslit roadele cunoştinţei celei înalte, pecetluite de lumină,
Din vasul tainelor dumnezeieşti adapă şi inima mea care după cele cereşti suspină.

Ochii dumnezeieşti citesc cartea tainelor ascunsă în inimile omeneşti,
Şi cu privire zâmbitoare pe Iosif Pronia l-a rânduit păstor al oilor duhovniceşti,
Cu toiagul blândeţii ce poartă floarea rugăciunii a călăuzit poporul încredinţat,
Şi pentru ostenelile sale spre culegerea roadelor credinţei cu multe daruri a fost încununat.

Din mâna Marelui Arhiereu ai primit darul arhieriei şi binecuvântare spre rodire,
În lumina razelor dumnezeieşti ai fost arătat vas ales plin de cerească strălucire.
Îmbrăcându-mă cu haina lenevirii, nelucrătoare întru mine arăt darurile Stăpânului,
Cu roua rugăciunii tale, părinte, stinge focul chinurilor gătit pentru nesocotirea legământului.

Greutatea zilei ai purtat şi talanţii din destul i-ai înmulţit,
Întru lumină ai înălţat Crucea sfinţeniei şi pe toţi bine i-ai sfătuit.
Pe uşile bucuriei cereşti ai intrat, întâmpinat de florile cântărilor îngereşti,
Pe mine, cel întristat de păcat, mă povăţuieşte spre ale pocăinţei porţi împărăteşti.

Veniţi toţi credincioşii să intrăm în cămara Împăratului, chemaţi de slujitorul Său,
La ospăţul ceresc Sfântul Ierarh Iosif ne cheamă să-L slăvim pe Dumnezeu.
Trâmbiţa Duhului luând viersuieşte părinte, tainele înţelepciunii neînţelese,
Deschide mintea noastră ticăloasă ca să priceapă cuvintele din Rai culese.

Prin cruce te-ai înălţat pe vârful Taborului înţelegător,
Şi privind adâncul Înţelepciunii, te-ai făcut poporului luminător.
Razele tainelor împărtăşind celor însetaţi de izvorul cuvintelor dumnezeieşti,
Te-ai făcut poartă către Rai celor ce nădăjduiau spre intrarea în cămările cereşti.

Inima ta făcându-se vistierie a darurilor Treimii cu mâna gândului a împărţit tuturor comorile cereşti,
Împodobind în chip strălucitor Biserica lui Hristos şi ridicând-o la contemplarea razelor dumnezeieşti.
Cu haina blândeţii îmbrăcându-te şi punându-ţi pe cap cununa smereniei,
În mâinile sufletului purtai perlele înţelepciunii, agonisite prin truda dragostei.

Sensul Crucii adâncind în inima ta, descoperit-ai taina vieţuirii înţelepte,
Desfătarea trupească o ai tăiat, făcând chipul Crucii cu dulceţile vrednice.
Toată aşezarea orizontală a lumii ai biruit-o prin alegerea înălţării spre cer,
Arătând că viaţa creştinului e o cruce prin lupta între lume şi Cel Nemuritor.

În tot Banatul ai semănat darurile minunilor tale,
Pentru aceasta în cer ai aflat plata ostenelilor sfinţitoare,
Bogăţia străcăcioasă a acestei lumi, ce te ţinea la pământ o ai părăsit,
Şi de bunăvoie ai ales crucea sărăciei prin care comoară în cer ţi-ai agonisit.

Pe cararea cea strâmtă cu bucurie ai alergat, ca să afli în cer calea cea largă,
Prin înfrânare dulceţile trupului ai călcat ca să afli desfătarea cea neluată.
În Sfântul Munte glasul Duhului ţi-a şoptit să mergi în ţara Banatului,
Ca să întăreşti pe fraţii tăi aflaţi în nevoi cu înţelepcunea sfatului.
În timp de grea încercare ai fost scăpare poporului necăjit,
Şi purtând cârja păstorească spre limanul odihnei l-ai povăţuit.
Ca un înger ai petrecut în Biserica Domnului, ostenindu-te întru lucrarea rugăciunii,
Pentru aceasta cămările cereşti te-au îmbrăţişat cu bucurie, ca pe un slujitor al Treimii.

Dragostea dumnezeiască a biruit orice atragere a inimii spre plăcerea lumească,
Şi cu armele slujirii îngereşti te-ai îmbrăcat, învingând toată puterea vrăjmaşă.
Raza cea fără de materie a luminii dumnezeieşti odihind în inima-ţi râvnitoare,
Toată negura patimilor ai risipit şi te-ai făcut pildă de viaţă înălţătoare.

Viaţa ta ca icoana unei stele străluceşte pe cerul Ortodoxiei,
Învredniceşte-ne şi pe noi rugăciunilor tale, spre dobândirea veşniciei.
Rănile pricinuite sufletului de sabia păcatului le tămăduieşte cu untdelemnul rugăciunii,
Deschide poarta minţii noastre şi înfăţişează ochilor neştiutori icoana Iubirii.

Ca un cărbune ai fost aprins de focul dumnezeirii, eliberându-te de fumul patimilor,
Şi pe podul morţii ai trecut la viaţa cea veşnică, arătându-te biruitor asupra păcatelor.
Ca un stâlp de foc te-ai înălţat în mijlocul ispitelor, alungând întunericul înşelăciunii,
Făcându-te lumină povăţuitoare spre înţelegerea tainelor Adevărului şi alungarea rătăcirii.

Celor ce privesc mormântul tău cu ochii credinţei le izvorăşte vindecări,
Ca de toată patima să se izbăvească prin ale tale tainice luminări.
Mintea ascunzându-o în cetatea odihnei, de grija lumească ai fugit,
Şi îngrădindu-te cu poruncile Evangheliei, întru libertatea Duhului te-ai odihnit.

Trupul a purtat în spate povara nevoinţelor, ca sufletul să se elibereze de greutatea patimilor,
Şi cu puterea gândurilor smerite ai arătat nelucrătoare toate ispitele vrăjmaşilor.
Cartea Banatului păstrează chipul tău de lumină punând alături pecetea mulţumirii,
Iar cetatea Timişoarei saltă şi se veseleşte că din ceruri o veghează prietenul Treimii.

Făclia blândeţii tale a rămas nestinsă, chiar şi în mijlocul întunericului păgânilor,
Căci n-ai căutat la faţă, ci pe toţi i-ai împărtăşit din darurile cuvenite Sfinţilor.
La masa cerească cu Apostolii stând şi în cântări cu îngerii petrecând,
Roagă-te Domnului ca până în sfârşit la poruncile Domnului să fim aflaţi lucrând.

Cu privire iubitoare a inimii te-ai înfăţişat zâmbitor înaintea Stăpânului,
Mânie având numai asupra şarpelui al cărui cap l-ai zdrobit cu puterea Cuvântului.
Înfrânând toate năvălirile plăcerilor te-ai făcut turn al bunătăţilor duhovniceşti,
Şi arşiţa vieţii lucrătoare răbdând, ţi-ai urcat sufletul pe scara odihnei cereşti.

Lupii cei păgâni i-ai îmblânzit şi pe fiii duhovniceşti la păşunea duhovnicească i-ai povăţuit,
Pe mine, cel rătăcit pe cale, spre pădurea tainelor duhovniceşti mă îndreaptă, pe aripile gândului smerit,
La toate cererile nostre aduse prin rugăciune răspunde cu părintească iubire,
Fii doctor celor bolnavi, turn celor priginiţi şi tuturor poartă de mântuire.

În ceruri vezi acum slava pururea fiitoare şi cu îngerii te veseleşti,
Ocroteşte-ne cu veşmântul tău arhieresc al rugăciunii, pe noi, cei fricoşi.
Vântul ispitelor îl risipeşte şi războiul prigoanei îl slăbeşte,
Întunecă toată lucrarea vrăjmaşă şi pe căi line ne povăţuieşte.

Ai suit cu picior hotărât pe muntele rugăciunii, neprivind spre amăgirea şarpelui,
Focul ispitelor nu te-a tulburat, urmând întru totul lumina gândită a sfatului.
Înfrânând mişcările trupului prin afundarea în râul pururea curgător al rugăciunii,
Te-ai arătat înaintea tuturor ca o comoară purtătoare a darurilor nepătimirii.

Pe cărarea faptelor bune cu veselie călătorind însoţit de cântările îngereşti,
Nu ai băgat de seamă osteneala drumului şi ai ajuns în lăcaşurile cereşti.
În cetatea Edenului te-ai suit pe treptele rugăciunii sprijinit de toiagul Duhului Sfânt,
Care ţi s-a făcut sceptru arhieresc, prin mijlocirea înţelegerii tainelor ascunse de Cuvânt.

Slava Treimii cu dreaptă credinţă ai vestit şi întru Lumina întreit strălucitoare te-ai odihnit,
Din temniţa patimilor mă cheamă şi inima mea întunecată o odihneşte la liman smerit.
Cununa neveştejită a sfinţeniei ai dobândit şi din adâncul ispitelor pe noi ne-ai slobozit,
Ca un părtaş al tainelor celor mai presus de minte, dăruieşte-mi gând în lumină adâncit.

Pe pământ prin osteneli ai dobândit viaţa cea îngerească,
Iar acum cu cei netrupeşti te desfătezi de bucuria cea cerească
Sufletul tău îmbrăcat în veşmântul nepătimirii strălucea mai mult decât haina arhieriei,
Şi viaţa ta a fost oază de lumină pentru cei ce urmau vasul cel călăuzitor rânduit de iubirea Proniei.

Răsărit-ai ca o stea din din părinţi binecredincioşi şi temători de Dumnezeu,
Şi în mănăstirea Maicii Domnului te-ai desăvârşit în înţelepciune, biruind pe cel rău.
Ca un pom ai fost sădit în muntele Athosului, unde ai adus roade minunate,
Vijeliile ispitelor înfruntând, nu te-ai clintit, contemplând tainele de Duhul luminate(arătate).
Împodobit-ai scaunul mitropolitan al Timişoarei cu binecuvântarea patriarhului,
Neprecupeţind osteneala purcederii la calea lungă ai venit să slujeşti poporului,
Ca un izvor de minuni te-ai arătat şi tot pământul Banatului cu roua lor l-ai udat,
Inimile căzute le-ai ridicat la cetatea de sus, dăruindu-i mireasma gândului înalt.
Razele nădejdii mântuirii în sufletele întristate ai aşezat, tămăduind toată neputinţa,
Reînnoind chipul bisericii cu strălucirea frumuseţii lui Hristos, ai vestit biruinţa,
Izvor de dragoste dumnezeiască te-ai arătat tuturor, jertfindu-te pe altarul rugăciunii,
Şi cu stâlpii drepte-credinţe întărind cârma Bisericii te-ai făcut plinitor al măririi.
La mănăstirea Partoşului retrăgându-te, te-ai nevoit în adâncirea virtuţilor,
Şi din fântâna harului gustând te întăreai spre marea călătorie către Raiul Sfinţilor.
În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului te-ai mutat la veşnica bucurie cerească,
Fiind luat de mână de Cea Care te-a ocrotit şi te-a condus de pe pământ la cetatea împărătească.

Roagă-te Sfinte Iosif, ca Domnul să ne acopere inimile cu mila Sa nemărginită,
Ca să ne îndreptăm gândurile spre lucrarea cea de Duhul sfinţită,
Cu stâlpii rugăciunilor Tale păzeşte Biserica lui Hristos de săgeţile eresurilor,
Şi mâna ta să ţină neîncetat acoperământul de lumină deasupra ortotocşilor.

Bucură-te, icoană de Duhul însufleţită şi împodobită de mâna arhierească,
Stâlpul tainelor celor dăruite de înălţime, prin cugetarea netrupească,
Vas al tainelor, din care izvorăşte toată mireasma darurilor,
Credincios slujitor al Împăratului, lucrând prin puterea sfaturilor,
Rugător neîncetat, sprijinind sufletul bisericii lui Hristos,
Împodobitor al cămării Mirelui cu blândeţea gândului luminos.
Minte întărită de Duhul Sfânt, ce a surpat zidul eresurilor,
Următor al vieţii îngereşti, pierzător taberelor demonilor,
Lauda cetăţii Timişoarei cea cu glas de mulţumire,
Îndreptătorul călugărilor spre limanul de mântuire,
Casa cea îngerească împodobită cu mireasma nepătimirii,
Podoaba cea aleasă a luminii vestitoare a lucrărilor Iubirii
Lumina cea neapusă ce sprijină stâlpii bisericii Banatului,
Pom al înţelepciunii dumnezeieşti, ce dă tărie sfatului,
Acoperământ al rugăciunii ce suie gândul la tronul împărătesc,
Vistierie neîmpuţinată ce împarte tuturor din darul ceresc,
Carte a minunilor în care Cuvântul şi-a scris razele milostivirii,
Părinte al pocăinţei lucrătoare ce ne adăposteşti în pământul nepătimirii,
Soare înveselitor al Banatului ce lucrezi cu puterea razelor Duhului,
Pecete arhierească a cărei lumină cheamă inimile la taina Cuvântului.

PARACLISUL  SFÂNTULUI IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ, MITROPOLITUL TIMIŞOAREI ( 15 septembrie)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...