
Pe Ceea ce a născut Viaţa în pântece o ai purtat, pe Curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu Gânditoare, Sfântă Ana. Pentru aceasta acum, la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greşeli, pururea fericită.
-Condac la Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu-
25 Iulie
Pomenirea strămoşilor lui Hristos să o prăznuim, cerând cu credinţă ajutorul lor, ca să se izbăvească de tot necazul toţi cei ce cântă: Dumnezeul nostru fii cu noi, Cel Ce ai preaslăvit pe aceştia precum ai binevoit.