ALTĂ ISTORIOARĂ DESPRE RAI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Lumina Cunostintei de Dumnezeu

O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut ( Psalmul 89, 4 ). Era un călugăr de mult într-o mănăstire şi se întreba: " Cum poate să treacă o mie de ani ca o zi ?" atât este de frumos în Rai şi atât de mare fericire, că, o mie de ani pare o zi. Călugărul era paracliser la biserică şi avea viaţă înaltă. El s-a rugat Maicii Domnului câţiva ani de zile şi zicea : " Maica Domnului, roagă-te la Mântuitorul Hristos să-mi arate cum trec o mie de ani ca o zi ? Căci ştiu că aceste cuvinte ale Duhului Sfânt sunt adevărate ". S-a rugat trei ani şi i-a arătat Dumnezeu. Fiind paracliser, după slujba de la miezul nopţii a rămas singur în biserică citind acatistul Maicii Domnului. Cheile le avea în mână şi fesul îl pusese pe o strană. Deodată a intrat în biserică un vultur şi s-a aşezat pe iconostas. Dar atât era de frumos vulturul, cum nu mai văzuse în viaţa aceasta nimeni. Era cu mii de culori, avea coc, ochii negri şi se uita prin biserică. Fiecare până era ca o piatră scumpă. Călugărul când a văzut vulturul că s-a aşezat pe iconostas, a uitat să se mai roage şi s-a gândit : " Măi, eu mă reped ca să-l prind ! Că dacă l-oi prinde pe acesta, nu-mi mai trebuie altă avere pe faţa pământului. Măcar o pană să iau de la el !" S-a repezit spre vultur, dar vulturul a zburat în mijlocul bisericii. Se făcea că nu poate zbura. Călugărul, după el. Când să-l prindă, vulturul a zburat din pridvor. " Vai de mine ! Doamne, ajută-mă să-l prind !" Dar când să pună mâna pe el, vulturul iar a zburat, dar mai mult pe jos; ieşind din biserică s-a aşezat pe gard. Când s-a repezit călugărul spre gard, vulturul a zburat în pădure. Călugărul a sărit peste gard, zicând : " Doamne, ajută-mă să-l prind !" Când să pună mâna pe el, vulturul a zburat într-o poiană mare. " Doamne, nu mă lasa. Măcar o pană să iau de la el !" Când s-a repezit în mijlocul poienii la vultur, acesta a zburat într-un brad. Atunci a început a plânge călugărul : "Doamne, n-am fost vrednic măcar o pană din el să iau ".Şi se uita la vultur." Doamne,Doamne, ce pasăre frumoasă !" Dar deodată vulturul a început să cânte, o cântare cum nu a mai auzit el pe faţa pământului. Era îngerul în chip de vultur, dar el nu ştia; şi a stat şi s-a uitat la vultur, care i-a cântat 355 de ani. Părându-i-se că a trecut doar un ceas, călugărul, în timpul acesta, nici nu a îmbătrânit, nici nu a obosit, nici nu a flămânzit, nici nu a însetat şi nimeni nu a dat peste el. Zburând vulturul, monahul fiind cu cheia bisericii în mână şi-a adus aminte : " Vai de mine, nu mi-am luat nici fesul şi biserica a rămas descuiată; mă duc să încui biserica ". A venit la mănăstire, având cheia bisericii în mână, dar mănăstirea nu o mai cunoştea. Biserica era acoperită alfel, chiliile erau altele. Se gândi întru sine : " Doamne, ori eu mi-am ieşit din minţi, ori mănăstirea asta nu-i a noastră ". Ştiind că stătuse doar un ceas şi ceva, s-a dus la portar cu cheia în mână. Portarul vede un bătrân cu barbă albă, foarte strălucit la faţă şi-i zice : - Binecuvîntează, părinte ! Cu ce drum pe la noi ? - Fiule, mă duc să încui biserica. - Dar de unde eşti ? - De aici, de la mănăstire. - Dar unde ai fost dus ? - Până aici, mai aproape. - Părinte, nu eşti de la noi. - Nu mă cunoşti, fiule, dar eu sunt călugărul cutare, sunt paracliserul şi mă duc să încui biserica ! - Stai, părinte, mă duc să-i spun stareţului. Dar stareţul a visat în noaptea aceea o descoperire şi a auzit de trei ori : " Deschideţi porţile mănăstirii, ca să între porumbelul Domnului !" - Părinte, a venit un călugăr bătrân, luminat la faţă, zicând că el vrea să încuie biserica, că el este paraclisier. - Deschide-i, fiule, că o taină mare este aceasta ! Vino cu el la mine. Când a venit la stareţ, acesta l-a întrebat : - Părinte, mă cunoşti pe mine ? - Nu. - Dar mănăstirea o cunoşti ? - Nu o mai cunosc. Biserica o cunosc, dar parcă nu mai este aşa cum era. Avea alt acoperiş. - Dar unde ai fost plecat, părinte ? - Am fost până aici, în pădure. Stareţul a pus să se tragă clopotele mănăstirii şi a adunat în biserică tot soborul, care avea 300 de călugări. Apoi l-a adus pe acest călugăr în mijlocul bisericii şi l-a pus în faţa catapetezmei să-l vadă toţi călugării şi l-a întrebat : - Părinte, dintre toţi aceşti călugări, cunoşti pe vreunul ? - Viu este Hristos, nu cunosc pe niciunul ! A răspuns el. - Dar voi, îl cunoaşteţi pe acest călugăr ? - Nu-l cunoaştem, au răspuns ei. - Părinte, dacă spui că ai plecat de un ceas de aici, cine era stareţ când ai plecat ? A întrebat atunci stareţul. - Avva Ilarion. - Cine era ecleziarhul mare ? - Avva Ambrozie. - Cine era econom ? - Avva Chiriac. - Cine era veşmântar ? - Avva Gherontie. Atunci a spus stareţul : - Mare taină s-a descoperit între noi. Să vină arhivarul mănăstirii. Şi i-a spus : Du-te şi adă arhivele mănăstirii aici pe câteva sute de ani în urmă şi caută când a fost rândul acesta de călugări. A căutat cu 50 de ani, cu 100 de ani; a căutat cu 200 de ani, cu 300 de ani şi nu se găseau. Şi a căutat cu 355 de ani şi a găsit nişte registre mâncate de carii, vechi, rătăcite prin podul mănăstirii. Când a început a citi cutare, cutare, i-a găsit. - Părinte, dar când ai plecat ? - Trebuie să fie un ceas şi ceva. - Părinte, dar care a fost lucrul pentru care te-ai rugat lui Dumnezeu ? - Eu mă rog de mult avreme şi citesc rugăciuni la Maica Domnului ca să-mi arate Mântuitorul ceea ce spune în Psaltire : O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut ! - Părinte, iată că Preasfântul şi Preabunul Dumnezeu ţi-a împlinit cererea sfinţiei tale. N-ai vrut să crezi, sau ai crezut, dar ai vrut să te convingi. Iată, de când ai plecat, au trecut 355 de ani ! Bătrânul a început a plânge. Stareţul îi vorbi : - Vezi, părinte, că ţi-a arătat Dumnezeu minunea pentru că te-ai rugat cu credinţă. Dacă 355 de ani ţi-au părut că un ceas, acum crezi că o mie de ani este ca o zi înaintea lui Dumnezeu ? - Cred, părinte ! Atunci stareţul a poruncit ca un preot să se îmbrace repede în veştminte, a adus Sfintele taine şi l-a împărtăşit pe bătrân în faţa tuturor. Bătrânul a primit Sfintele Taine şi a zis : - Părinţilor, iertaţi-mă, că mare uimire mi s-a făcut. Faţa lui lumina ca soarele. Apoi a cerut iertare de la toţi şi a murit în biserică. 

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU, IZVORUL TAMADUIRII

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                        - alcatuita de fericitul Filotei Zervakos, ucenicul Sfantului Nectarie 

Preacurata, preanevinovata, preamilostiva, prealaudata, pururea Fecioara Nascatoare de Dumnezeu Marie, izvor al dumnezeiestii tamaduiri, grabnic ascultatoare si eliberatoare, aparatoare nebiruita a cres­tinilor, mijlocitoare statornica catre facatorul, na­dejdea, acoperamantul si ajutorul celor ce alearga la tine, iti cer dumnezeiasca ta intelegere. Nimeni din cei ce au venit la tine nu a iesit afara lepadat, curata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, ci, cerand harul, a primit darul cererilor celor de folos. 

Şi noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, intrand cu nevrednicie in preacurata ta casa, in aceasta sfanta manastire, alergam catre tine, scaparea noastra, apa­ratoarea noastra, nadejdea, acoperamantul, ajutorul nostru, iar tu, ca Maica noastra duhovniceasca, preaiubitoare si preamilostiva asculti cererile noastre.

In aceste zile viclene, cand, dupa cum profetul David zicea, cel cuvios pe pamant nu mai este si tot omul este mincinos, iar cei ce fac binele au pierit, caci pana la unul cu totii s-au sfarsit; cand a fugit dragostea celor multi, pentru ca s-a inmultit faradele­gea, credinta s-a micsorat si dupa cuvantul de-Dumnezeu-propovaduitorului Pavel, gura lui Hristos, oa­menii au devenit – unii mai mult, iar altii mai putin – iubitori de sine, iubitori de argint, inselatori, trufasi, hulitori, nemultumitori, nestiutori, neinfranati, neiu­bitori de bine, tradatori, iubitori de placere, avand doar chip de evlavie si nu si lucrare a acesteia; deci in aceasta stare de plans a oamenilor din aceasta ge­neratie vicleana si pacatoasa, a gasit prilej potrivit in­cepatorul intunericului, adancul uraciunii, sarpele cel din vechime, stricatul, vicleanul si prearaul diavol ca sa-si arunce toate puterile lui, toate ostile lui, toti slujitorii lui vazuti si nevazuti asupra Bisericii Orto­doxe, asupra preacuratei si nenuntitei mirese a lui Hristos, ca fiarele cele salbatice urland si ca lupii cei salbatici apucand si sfasiind si imprastiind oile. Iar cei randuiti de Domnul pentru a se ingriji si a pazi oile, cu putine exceptii, s-au facut ajutatori ai stapanului intunericului, ingrijindu-se cum sa predea tur­ma lupilor celor eretici. Altii, vazandu-i pe lupi apu­cand si sfasiind oile, fiind naimiti, au fugit si au lasat oile, iar corabia bisericii, din cauza vanturilor celor puternice si a valurilor celor furioase, a multelor raz­boaie vazute si nevazute, dinauntru sau dinafara, este in pericol sa se scufunde.

Maica noastra duhovni­ceasca, izvorule al tamaduirilor, noi cei mici, cei pa­catosi, cei nevrednici robi ai tai si fii ai tai duhovnicesti, madularele cuvantatoare ale turmei lui Hristos, ale acestei alese a Lui Biserici Ortodoxe, ca niste bolnavi si neputinciosi, cu frica de a nu fi sfasiati de lupii cei turbati, ca niste oameni cu putina credinta, neputand sa ne impotrivim maniei valurilor salbatice ale ereticilor, scapam cu pocainta si cu lacrimi la aju­torul tau cel nebiruit si la acoperamantul tau cel tare. Intinde, Stapana, acoperamantul tau cel tare si ocroteste-ne pe noi, fiii tai, sub acoperamantul aripi­lor milostivirii tale si al dragostei tale de maica si pazeste-ne de incornoratii cei nevazuti, care cauta sa ne sfasie pe noi. Pazeste si manastirea ta si fiii tai de toata erezia cea desarta, de toata ratacirea si de orice alt rau. Mijloceste catre Fiul tau si Dumnezeul nostru pentru iertarea pacatelor noastre, pentru luminarea sufletelor si a cugetelor noastre, pentru calauzirea pe calea adevarului, pentru intarirea noastra in adevara­ta credinta ortodoxa si pentru predaniile cele aposto­lice si patristice. Tine-ne pe noi in dragostea cea ade­varata si curata catre aceasta si catre aproapele nos­tru, intareste-ne pe noi in tine, spre marturisirea si spre lupta virtutii si descopera-ne noua voia lui Dum­nezeu cea preabuna, cea desavarsita.

Mijloceste catre Fiul tau sa-i lumineze pe arhierei, sa se pocaiasca, sa se spovedeasca, sa fie aparatorii viteji ai canoanelor si predaniilor apostolice si patristice, si nu inselatori si calcatori ai acestora. Sa-i lumineze pe mai-marii tarii acesteia ca sa lase necuviinta, certurile dintre ei si ambitiile politice, sa se inteleaga, sa se impace cu mai-marii bisericii, caci unde sunt trufiile, ambitiile si luptele, acolo este toata stricaciunea. Sa ii uneasca pe toti intru una sfanta, soborniceasca si apostoleasca biserica, intr-o singura credinta, intr-un botez, pre­cum ne-au predanisit de-Dumnezeu-purtatorii Parinti la cele sapte sfinte sinoade ecumenice. Sa ne ierte si sa ne mantuiasca pe noi toti dupa marea si bogata Sa mila si sa ne invredniceasca de buna pocainta, de sfarsit bun si de Imparatia cerurilor. Amin.