(27 februarie)
Tara Decapoliei, care se numeste astfel dupa numarul celor 10 cetati,
este langa marea Galileii. Despre ea se pomeneste in Evanghelia
Sfantului Marcu, ca a venit Iisus la marea Galileii, care este intre
hotarele Decapoliei. Din acele parti era de fel Cuviosul Procopie
Marturisitorul, care, petrecand mai intai in viata monahiceasca si
cercand toata pustnicia cu dinadinsul si impodobindu-se cu desavarsita
curatie, era vestit intre cuviosii parinti. Iar cand s-a ivit eresul
luptarii contra sfintelor icoane, al carui iscoditor a fost Leon
Isaurul, nelegiuitul imparat al grecilor, care pe sfintele icoane si pe
cei ce le cinsteau si se inchinau lor ii numea inchinatori de idoli si
pe multi din credinciosii imparati si arhierei si pe popoarele cele
numite cu numele lui Hristos, care au fost mai inainte de el si pazeau
cu dreapta credinta inchinarea icoanelor le da anatemei, singur fiind
blestemat de toti.
Atunci acest mare si nemiscat stalp si tare aparator al dreptei
credinte a stat cu barbatie impotriva taberelor eretice, care cu
paganatate huleau intruparea Cuvantului lui Dumnezeu si cu necinste
nesocoteau asemanarea lui Hristos, cea dupa omenire inchipuita pe
icoana. Dar Cuviosul Procopie ii facea pe toti de rusine, mustrandu-le
socoteala lor cea nebuna si cu nebiruite cuvinte insuflate de Dumnezeu
ii biruia, rupandu-le ca pe o panza de paianjen impletiturile lor cele
mestesugite. Pentru aceasta a pornit spre manie pe imparatul cel cu
numele si cu naravul de fiara, care ca un leu iesind din pustie racnea,
cautand sa inghita pe cineva.
Deci prin porunca aceluia, Cuviosul a fost prins si batut, apoi
strujit amar cu unelte de fier peste tot trupul, aruncat in temnita
intunecoasa si necurata; si toata chinuirea cea rea care i se facea in
legaturi, cu marime de suflet o rabda, avand intru toate patimirile sale
prieten si impreuna patimitor pe Cuviosul Vasile, pe care si in
pustnicia sa, mai inainte, l-a avut partas iubit si impreuna vietuitor.
Cu acela, dupa multe rani ce le-a luat pentru sfintele icoane, a rabdat
multa vreme legaturi in temnita pana la pierzatorul sfarsit al
tiranului. Iar dupa ce acel rau-credincios imparat s-a lipsit de viata
cea vremelnica si de cea vesnica, murind cu trupul si cu sufletul,
atunci Sfantul Procopie si Vasile si cu alti sfinti cuviosi parinti, au
fost eliberati din legaturi si din temnita. Si au petrecut restul vietii
lor in obisnuitele osteneli pustnicesti, povatuind pe toti la fapta cea
buna si aducandu-i la mantuire. Apoi, la adanci batranete, s-a dus la
Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa-L vada, acum nu in icoana ci in fata
si sa primeasca plata cea dorita a ostenelilor sale, ca un pustnic si ca
un patimitor al lui Hristos, care pentru sfanta lui icoana s-a nevoit
pana la sange.
Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Talaleu
(27 februarie)
Sfantul Talaleu era cu neamul din latura Ciliciei. El, defaimand
desertaciunea lumii acesteia, a mers mai intai in locasul Sfantului
Sava. Iubind pustniceasca petrecere in calugarie, a luat asupra-si
ingerescul chip si, pentru imbunatatita sa viata, s-a invrednicit
treptei preotesti. Apoi, dupa cativa ani, a mers in cetatea Siriei ce se
numea Gavala, care era sub mitropolia Laodiciei. De la acea cetate, ca
la 20 de stadii, era o movila mare si o capiste idoleasca veche, ca
cimitir vechi elinesc, si erau o multime de idoli acolo. Acel loc era
infricosat tuturor celor ce treceau pe acolo, caci diavolii nu numai cu
naluciri si cu aratari mincinoase infricosau, ci si cu ucideri de oameni
vatamau pe multi oameni si dobitoace. De acest lucru auzind Cuviosul
Talaleu, s-a dus acolo si s-a salasluit, facandu-si o coliba mica,
nevoindu-se cu pustnicesti osteneli si cu rele patimiri, rugandu-se
neincetat ziua si noaptea. Iar diavolii, nesuferind sa aiba langa dansii
un vecin ca acesta, au adunat toate taberele cele infricosatoare si,
pornindu-se cu mare manie, navaleau asupra lui, infricosandu-l cu
glasuri fara de randuiala si cu ucidere ingrozindu-l. Apoi cu toate
puterile cele viclene se sarguiau sa izgoneasca pe sfant din acele
locuri pe care le aveau de demult ale lor. Iar Cuviosul Talaleu,
intarindu-se si ingradindu-se cu credinta in Dumnezeu, cu rugaciunea si
cu semnul Crucii, statea ca un ostas viteaz si nebiruit in ziua de
razboi si batjocorea puterea lor cea slaba.
Un razboi ca acesta avand cu diavolii in toate zilele si mai ales in
toate noptile, viteazul nevoitor i-a biruit in sfarsit cu ajutorul Celui
inalt si au fugit cu rusine, neputand sa biruiasca pe ostasul cel
viteaz al lui Hristos. Gonind pe diavoli, placutul lui Dumnezeu si-a
facut o chilie strimta, nu dupa masura staturii sale, ci de doi coti de
inalta si de un cot de larga, in care nu numai a sta, dar nici a sedea
drept nu putea, pentru ca, fiind mare cu trupul, totdeauna tinea capul
plecat la genunchi. Petrecand el aproape zece ani intr-o strimtoare ca
aceasta, a venit Teodorit, episcopul Cirului, sa-l cerceteze si l-a
gasit adunandu-si folos din Sfanta Evanghelie. Si intrebindu-l
episcopul, pentru care pricina si-a ales o viata ca aceea, sfantul a
raspuns: "Eu sunt vinovat de multe pacate si crezand ca ma asteapta
multe munci vesnice, mi-am aflat o inchisoare ca aceasta, de buna voie,
ca pedepsind trupul acesta cu muncire putina, sa ma izbavesc de muncile
cele mari, care vor sa fie". Iar episcopul a primit mult folos de la
dansul.
Apoi a daruit Dumnezeu Cuviosului Talaleu si darul facerii de minuni,
ca sa tamaduiasca toate bolile si neputintele, nu numai la oameni, ci
si la dobitoace. Pentru aceasta, multi mergeau la dansul, ca la un izvor
tamaduitor si castigau sanatate trupeasca si sufleteasca. Caci elinii,
care erau in satele dimprejur, se intorceau la Hristos Dumnezeu si toti
inchinatorii de idoli care se aflau intre crestinii din toate hotarele
cetatii Gavaliei - care erau inca o multime pe atunci -, s-au luminat
desavarsit cu sfanta credinta, prin minunile cele facute de Sfantul
Talaleu, venind la cunostinta adevarului. Iar cu ajutorul popoarelor
celor ce de curand crezusera, Cuviosul a stricat templul cel paganesc.
Apoi cimitirul elinesc l-a darimat si, curatind locul de acele vechi
lucruri diavolesti, a zidit pe el o biserica in numele tuturor sfintilor
mucenici si a dat slava lui Dumnezeu intr-insa. El a vietuit celelalte
zile intru nevointele sale cele obisnuite si placand lui Dumnezeu
desavarsit, s-a mutat la El intru adanci batranete.
Despre acest cuvios, Sfant Sofronie al Ierusalimului, in Limonar
scrie astfel: Ava Petru, preotul lavrei Sfantului Sava, ne-a spus noua
despre ava Talaleu Cilicianul ca a petrecut 70 de ani in chipul
monahicesc, neincetand din plangere niciodata si zicea catre toti
totdeauna: "Dumnezeu ne-a dat noua vremea aceasta, fratilor, spre
pocainta si, de o vom pierde pe ea, vom fi foarte mult intrebati de
dansa".
