Cuviosul
Ioan Casian, nascut pe la anul 365, si Cuviosul Gherman, nascut pe la
anul 368, erau amandoi straromani din partile Dobrogei (dupa traditie,
din Casimcea-Tulcea), iar numele celui dintai se regaseste in toponimia
zonei respective: Podisul Casian, Pestera lui Casian, de nu cumva si
numele localitatii Casimcea sta tot in legatura cu el. Nedespartiti
toata viata, cei doi au apucat de tineri calea calugariei, mergand mai
intai la Locurile Sfinte (BetIoan Casianleem), apoi in pustia schetica
(Egipt), unde au deprins nevointa duhovniceasca de la marii anahoreti ai
timpului.
Noi ortodocsii ii cinstim pe sfinti ca sa laudam pe Hristos, a Carui lucrare si-a dovedit eficienta prin rodirea sa in ei; ii cinstim, cinstind criteriul dupa care trebuie sa lucram si noi. Cerem ajutor sfintilor, Maicii Domnului, socotindu-ne smeriti fata de ei, si convinsi ca noi insine nu putem avea o atat de mare ascultare de la Dumnezeu ,pentru ca nu suntem atat de smeriti ca ei.
28 februarie 2011
27 februarie 2011
Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Procopie Decapolitul
(27 februarie)
Tara Decapoliei, care se numeste astfel dupa numarul celor 10 cetati, este langa marea Galileii. Despre ea se pomeneste in Evanghelia Sfantului Marcu, ca a venit Iisus la marea Galileii, care este intre hotarele Decapoliei. Din acele parti era de fel Cuviosul Procopie Marturisitorul, care, petrecand mai intai in viata monahiceasca si cercand toata pustnicia cu dinadinsul si impodobindu-se cu desavarsita curatie, era vestit intre cuviosii parinti. Iar cand s-a ivit eresul luptarii contra sfintelor icoane, al carui iscoditor a fost Leon Isaurul, nelegiuitul imparat al grecilor, care pe sfintele icoane si pe cei ce le cinsteau si se inchinau lor ii numea inchinatori de idoli si pe multi din credinciosii imparati si arhierei si pe popoarele cele numite cu numele lui Hristos, care au fost mai inainte de el si pazeau cu dreapta credinta inchinarea icoanelor le da anatemei, singur fiind blestemat de toti.
Atunci acest mare si nemiscat stalp si tare aparator al dreptei credinte a stat cu barbatie impotriva taberelor eretice, care cu paganatate huleau intruparea Cuvantului lui Dumnezeu si cu necinste nesocoteau asemanarea lui Hristos, cea dupa omenire inchipuita pe icoana. Dar Cuviosul Procopie ii facea pe toti de rusine, mustrandu-le socoteala lor cea nebuna si cu nebiruite cuvinte insuflate de Dumnezeu ii biruia, rupandu-le ca pe o panza de paianjen impletiturile lor cele mestesugite. Pentru aceasta a pornit spre manie pe imparatul cel cu numele si cu naravul de fiara, care ca un leu iesind din pustie racnea, cautand sa inghita pe cineva.
Deci prin porunca aceluia, Cuviosul a fost prins si batut, apoi strujit amar cu unelte de fier peste tot trupul, aruncat in temnita intunecoasa si necurata; si toata chinuirea cea rea care i se facea in legaturi, cu marime de suflet o rabda, avand intru toate patimirile sale prieten si impreuna patimitor pe Cuviosul Vasile, pe care si in pustnicia sa, mai inainte, l-a avut partas iubit si impreuna vietuitor. Cu acela, dupa multe rani ce le-a luat pentru sfintele icoane, a rabdat multa vreme legaturi in temnita pana la pierzatorul sfarsit al tiranului. Iar dupa ce acel rau-credincios imparat s-a lipsit de viata cea vremelnica si de cea vesnica, murind cu trupul si cu sufletul, atunci Sfantul Procopie si Vasile si cu alti sfinti cuviosi parinti, au fost eliberati din legaturi si din temnita. Si au petrecut restul vietii lor in obisnuitele osteneli pustnicesti, povatuind pe toti la fapta cea buna si aducandu-i la mantuire. Apoi, la adanci batranete, s-a dus la Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa-L vada, acum nu in icoana ci in fata si sa primeasca plata cea dorita a ostenelilor sale, ca un pustnic si ca un patimitor al lui Hristos, care pentru sfanta lui icoana s-a nevoit pana la sange.
Pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Talaleu
(27 februarie)
Sfantul Talaleu era cu neamul din latura Ciliciei. El, defaimand desertaciunea lumii acesteia, a mers mai intai in locasul Sfantului Sava. Iubind pustniceasca petrecere in calugarie, a luat asupra-si ingerescul chip si, pentru imbunatatita sa viata, s-a invrednicit treptei preotesti. Apoi, dupa cativa ani, a mers in cetatea Siriei ce se numea Gavala, care era sub mitropolia Laodiciei. De la acea cetate, ca la 20 de stadii, era o movila mare si o capiste idoleasca veche, ca cimitir vechi elinesc, si erau o multime de idoli acolo. Acel loc era infricosat tuturor celor ce treceau pe acolo, caci diavolii nu numai cu naluciri si cu aratari mincinoase infricosau, ci si cu ucideri de oameni vatamau pe multi oameni si dobitoace. De acest lucru auzind Cuviosul Talaleu, s-a dus acolo si s-a salasluit, facandu-si o coliba mica, nevoindu-se cu pustnicesti osteneli si cu rele patimiri, rugandu-se neincetat ziua si noaptea. Iar diavolii, nesuferind sa aiba langa dansii un vecin ca acesta, au adunat toate taberele cele infricosatoare si, pornindu-se cu mare manie, navaleau asupra lui, infricosandu-l cu glasuri fara de randuiala si cu ucidere ingrozindu-l. Apoi cu toate puterile cele viclene se sarguiau sa izgoneasca pe sfant din acele locuri pe care le aveau de demult ale lor. Iar Cuviosul Talaleu, intarindu-se si ingradindu-se cu credinta in Dumnezeu, cu rugaciunea si cu semnul Crucii, statea ca un ostas viteaz si nebiruit in ziua de razboi si batjocorea puterea lor cea slaba.
Un razboi ca acesta avand cu diavolii in toate zilele si mai ales in toate noptile, viteazul nevoitor i-a biruit in sfarsit cu ajutorul Celui inalt si au fugit cu rusine, neputand sa biruiasca pe ostasul cel viteaz al lui Hristos. Gonind pe diavoli, placutul lui Dumnezeu si-a facut o chilie strimta, nu dupa masura staturii sale, ci de doi coti de inalta si de un cot de larga, in care nu numai a sta, dar nici a sedea drept nu putea, pentru ca, fiind mare cu trupul, totdeauna tinea capul plecat la genunchi. Petrecand el aproape zece ani intr-o strimtoare ca aceasta, a venit Teodorit, episcopul Cirului, sa-l cerceteze si l-a gasit adunandu-si folos din Sfanta Evanghelie. Si intrebindu-l episcopul, pentru care pricina si-a ales o viata ca aceea, sfantul a raspuns: "Eu sunt vinovat de multe pacate si crezand ca ma asteapta multe munci vesnice, mi-am aflat o inchisoare ca aceasta, de buna voie, ca pedepsind trupul acesta cu muncire putina, sa ma izbavesc de muncile cele mari, care vor sa fie". Iar episcopul a primit mult folos de la dansul.
Apoi a daruit Dumnezeu Cuviosului Talaleu si darul facerii de minuni, ca sa tamaduiasca toate bolile si neputintele, nu numai la oameni, ci si la dobitoace. Pentru aceasta, multi mergeau la dansul, ca la un izvor tamaduitor si castigau sanatate trupeasca si sufleteasca. Caci elinii, care erau in satele dimprejur, se intorceau la Hristos Dumnezeu si toti inchinatorii de idoli care se aflau intre crestinii din toate hotarele cetatii Gavaliei - care erau inca o multime pe atunci -, s-au luminat desavarsit cu sfanta credinta, prin minunile cele facute de Sfantul Talaleu, venind la cunostinta adevarului. Iar cu ajutorul popoarelor celor ce de curand crezusera, Cuviosul a stricat templul cel paganesc. Apoi cimitirul elinesc l-a darimat si, curatind locul de acele vechi lucruri diavolesti, a zidit pe el o biserica in numele tuturor sfintilor mucenici si a dat slava lui Dumnezeu intr-insa. El a vietuit celelalte zile intru nevointele sale cele obisnuite si placand lui Dumnezeu desavarsit, s-a mutat la El intru adanci batranete.
Despre acest cuvios, Sfant Sofronie al Ierusalimului, in Limonar scrie astfel: Ava Petru, preotul lavrei Sfantului Sava, ne-a spus noua despre ava Talaleu Cilicianul ca a petrecut 70 de ani in chipul monahicesc, neincetand din plangere niciodata si zicea catre toti totdeauna: "Dumnezeu ne-a dat noua vremea aceasta, fratilor, spre pocainta si, de o vom pierde pe ea, vom fi foarte mult intrebati de dansa".

Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
▼
2025
(366)
-
▼
octombrie
(20)
- . DORUL de DUMNEZEU, DORUL de MAICA DOMNULUI, DORU...
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...15 oct. 2025
- R U G Ă C I U N E . și B I N E C U V Â N T A R E
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...14 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...13 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...12 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...11 oct. 2025
- RUGACIUNEA ODIHNESTE SUFLETUL
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ....10 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...9 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...8 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...7 oct. 2025
- ..SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...6 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...5 oct. 2025
- Rugăciune către Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru...
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...4 oct. 2025
- Viața Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ,,,3 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ...2 oct. 2025
- SFINȚII PRĂZNUIȚI ASTĂZI ..1 oct. 2025
- ► septembrie (43)
-
▼
octombrie
(20)
-
►
2024
(512)
- ► septembrie (43)
-
►
2023
(534)
- ► septembrie (51)
-
►
2022
(474)
- ► septembrie (35)
-
►
2021
(287)
- ► septembrie (5)
-
►
2020
(325)
- ► septembrie (14)
-
►
2019
(235)
- ► septembrie (1)
-
►
2018
(234)
- ► septembrie (12)
-
►
2017
(162)
- ► septembrie (9)
-
►
2016
(53)
- ► septembrie (7)
-
►
2015
(104)
- ► septembrie (5)
-
►
2014
(176)
- ► septembrie (27)
-
►
2013
(178)
- ► septembrie (11)
-
►
2012
(260)
- ► septembrie (16)
-
►
2011
(406)
- ► septembrie (17)
CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?
Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, „darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.
Totalul afișărilor de pagină
Etichete
.
. Despre Evlavie
.RUGĂCIUNE
“Tâlcuire la Tatăl nostru”
ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI
ACATISTE
ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop
Acatistul sf Stefan cel Mare
Acatistul Sfantului Nicolae
Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL
Acatistul Sfintei Cruci
Acatistul Sfintilor Brancoveni
Adormirea Maicii Domnului
Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Adormirea Sfintei Ana
ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN
AGHIAZMA SAU APA SFINTITA
AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI
AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI
AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI
AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI
AICI SE GASESC SFINTE MOASTE
Alexandru Pesamosca
Arhanghelui Gabriel.
Arhiepiscop Justinian Chira
ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN
Arhimandritul Tavrion
Articole Apopei Roxana
Articole Ioan Monahul
AUDIO..VISARION IUGULESCU
BISERICI
BUNA VESTIRE
CANOANELE SFANTULUI CALINIC
Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui
Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti
Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei
CARTI INTERESANTE
Cei patru Sfinţi Evanghelişti
CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL
Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia?
Citate
CUGETARI ORTODOXE
CUM SA NE RUGAM
CUVINTE DE FOLOS
Cuviosul Arhimd. Sofronie
Cuviosul Efrem Filotheitul
Cuviosul Gherontie
Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie)
CUVIOSUL SERGHIE:
Cuviosul Tadei de la Vitovnita
Cuviosului Sofronie Saharov
DESPPRE VRAJI SI FARMECE
DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR
DESPRE AVORT
DESPRE ACATISTE SI PARACLISE
DESPRE APOCALIPSA
DESPRE BOALA
Despre Boboteaza
DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA.
Despre Clopote
Despre colivă
DESPRE CREDINTA
DESPRE CRUCE
DESPRE DIAVOL
DESPRE DRAGOSTE
Despre educatia crestina a copiilor
Despre Frică
DESPRE HAINELE PREOTESTI
DESPRE ICOANE
DESPRE INGER PAZITOR
Despre invidie
Despre iubire
DESPRE JUDECAREA APROAPELUI
DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE
DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU
DESPRE LACRIMI
DESPRE LUMANARI
DESPRE MAICA DOMNULUI
DESPRE MANIE
Despre milostenie
DESPRE MOARTE
DESPRE OZN-URI
DESPRE PACAT
DESPRE POCAINTA
DESPRE POST
Despre PREOTUL DUHOVNIC
DESPRE RAI SI IAD
DESPRE RUGACIUNE
Despre Rugaciunea Inimii
Despre Sfanta Impartasanie
DESPRE SFINTELE MOASTE
DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur
DESPRE SMERENIE
DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM
DESPRE SUFLET
DESPRE TALISMAN
DESPRE TRUFIE
DESPRE URA
DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN
Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel
DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA
Drumul sufletului după moarte
DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR
Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon
Duminica Tuturor Sfintilor
ENIGMA MARAMEI VERONICĂI
EPISTOLIA DOMNULUI
Fuga in Egipt
ICOANA BIZANTINĂ
IER. SAVATIE BASTOVOI
IEROD. VISARION IUGULESCU
INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE:
Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului
Intampinarea Domnului
INTERVIURI
Intrarea Domnului in Ierusalim
INVATATURI
IZVORUL TAMADUIRII
ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI
Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului"
Lancea cu care a fost omorât Hristos
Legenda Sfântului Valentin
MANASTIREA HUREZU
MARGARITARE DUHOVNICESTI
MINUNEA DE LA SF.MORMANT
Minuni ale Sfantului Nectarie
MINUNI..
Mitropolitul Antonie al Surojului
MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA
Nasterea Sf Ioan Botezatorul
O rugăciune de dimineaţă
OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM
PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST)
Parastasele și folosul lor
PARINTELE ADRIAN FAGETEANU
PARINTELE ARSENIE BOCA
PARINTELE ARSENIE PAPACIOC
Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa
PARINTELE ILARION ARGATU
PARINTELE ILIE LACATUSU
PARINTELE IOSIF TRIFA
PARINTELE JUSTIN PARVU
Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre
Parintele Nichifor cel lepros
PARINTELE PAISIE AGHIORITUL
PARINTELE PETRONIU TANASE
PARINTELE PORFIRIE
PARINTELE SOFIAN BOGHIU
Parintele Teofil Paraian
PARINTELE VISARION IUGULESCU
Părintele Cleopa Ilie
Părintele Constantin Galeriu
Părintele Iulian de la Prodromu
Părintele Iustin Pârvu
Părintele Proclu Nicău
PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE
Părintele Rafail Noica
Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276)
Pelerinaj Grecia 2017
Pelerinaj Israel
PILDE
PILDE CRESTINE
PILDE DIN PATERIC
POEZII
POEZII ..IISUS HRISTOS
Poezii cu Preot Ioan
POEZII DE ANDREI BOTOSANU
POEZII DE CAMELIA CRISTEA
Poezii de Costel Ursu
Poezii de Daniela Ibisin
Poezii de Doru Avram
Poezii de Eliana Popa
POEZII DE ILARION ARGATU
Poezii de Maria Pintecan
Poezii de Pr.Gabriel Militaru
Poezii de Preot Sorin Croitoru
POEZII DE RADU GYR
POEZII DE TRAIAN DORZ
Poezii de Valeriu Gafencu
Poezii de Vasile Militaru
Policarp si Laurentiu
POVESTIRE
POVESTIRI DIN PATERIC
POVESTIRI DUHOVNICESTI
POVESTITE DE SFINTI
Pr. Efrem Atonitul
PR. PAISIE OLARU
Preot
PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor
Preot Dumitru Stăniloaie
Preotul Andrei Constantin
PREVIZIUNI
Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani
PROFETII
Prohodul Domnului
Proorocul Moise
PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA
Pruncii Simeon şi Parascheva
Psalmi
Psalmul 50 (al lui David)
Psaltirea
PUSTNIC ONUFRIE
Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu
Rucăciune către sfinti
Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos
Rugaciune pentru bolnavii de cancer.
RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA
Rugaciunea Sfintei Cruci
RUGACIUNI
Rugăciune catre Sfantul Ilie
Rugăciune catre Sfantul Nectarie
Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului
RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA
Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul
Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan
Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici
RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL
Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII
Rugăciune de pocăinţă
Rugăciune pentru căsătorie...
RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN
Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina
Rugăciuni
Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii
Rusaliile
SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM
SARBATORI
Săpămana Patimilor
Sânzaienele
Schimbarea la Fată
SCOPUL VIETII CRESTINESTI
SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU.
Sf .Ghelasie de la Râmeţ
Sf ap Iacob al lui Zevedeu
SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR
Sf Gheorghe
Sf Ignatie
SF. IERARH ANTIM IVIREANU
Sf. Ignatie Teoforul
SF. IOAN DE LA PRISLOP
Sf. Mc. Calistrat;
Sf. Porfirie Bairaktaris
SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA
SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA
Sf.Ignatie Briancianinov
Sfanta Mucenită Tatiana
Sfanta Alina
Sfanta Ana
SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA
SFANTA DUMINICA
SFANTA ECATERINA
Sfanta Eugenia
Sfanta Evdochia
SFANTA FILOFTEIA
Sfanta Fotinii
SFANTA HRISTINA
Sfanta Iulia
SFANTA LITURGHIE
Sfanta Lucia
Sfanta Macrina
Sfanta Maria Egipteanca
Sfanta Maria Magdalena
Sfanta Marina
Sfanta Mucenita Haritina
Sfanta Mucenita Tecla
Sfanta Mucenită Tatiana
SFANTA PARASCHIVA
Sfanta Salomeea
Sfanta Teodora
Sfanta Varvara
Sfanta Veronica
SFANTA XENIA
Sfantul Mc Ioan Valahul
SFANTUL ADRIAN
Sfantul Alexandru
Sfantul Andrei - Apostolul romanilor
Sfantul Andrei Rubliov
Sfantul Antonie de la Veria
Sfantul Ap.Timotei
SFANTUL APOSTOL ANDREI
SFANTUL APOSTOL IOAN
Sfantul Apostol si Evanghelist Matei
Sfantul Apostol Tadeu
Sfantul Apostol Toma
SFANTUL CRISTIAN
Sfantul Cuvios Patapie
SFANTUL DANIIL SIHASTRUL
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Sfantul Dobri Dobrev
SFANTUL DUMITRU
Sfantul Efrem Cel Nou
Sfantul Efrem Katunakiotul
Sfantul Eftimie cel Mare
Sfantul Emilian
Sfantul Ermolae
Sfantul Fanurie
SFANTUL GHEORGHE
Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN
Sfantul Gherasim din Kefalonia
Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul
SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL
Sfantul Haralambie
SFANTUL IERARH PARTENIE
Sfantul Ierarh Vasile cel Mare
SFANTUL ILIE
Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava
SFANTUL IOAN DAMASCHIN
Sfantul Ioan de Kronstadt
SFANTUL IOAN RUSUL
SFANTUL IOAN SCARARUL
SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS
Sfantul Isidor din Hios
Sfantul Isidor Pelusiotul
Sfantul Iuda
Sfantul Iuliu Veteranul
Sfantul Lazăr din Betania
SFANTUL MARCU ASCETUL
Sfantul Maxim Mărturisitorul
SFANTUL MINA
SFANTUL MUCENIC EUSTATIE
Sfantul Mucenic Gheorghe
Sfantul Mucenic Polieuct
Sfantul Mucenic Procopie
SFANTUL MUCENIC TRIFON
Sfantul Nechifor Leprosul
SFANTUL NECTARIE
SFANTUL NICOLAE
Sfantul Nicolae Steinhardt
Sfantul Nil Dorobantu
SFANTUL PANTELIMON
Sfantul Parinte Vichentie Malău
Sfantul Policarp
Sfantul Prooroc Iona
Sfantul Sava cel sfintit
SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT
SFANTUL SERAFIM DE SAROV
Sfantul Serafim de Virita
Sfantul Simeon Stalpnicul
SFANTUL SPIRIDON
SFANTUL STEFAN
Sfantul Stefan cel Mare
SFANTUL STELIAN
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Teodor Tiron
Sfantul Teodosie cel Mare
Sfantul Teodosie de la Brazi
SFANTUL TIHON DE ZADONSK
Sfantul Valentin (ORTODOXUL)
SFANTUL VASILE
SFANTUL VICTOR
Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou
SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA
SFATURI CRESTINE
SFATURI DE LA PARINTELE IOAN
SFATURI DUHOVNICESTI
SFATURI PENTRU ANUL NOU
Sfaturi pentru suflet
SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
Sfăntul Mercurie
SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA
Sfânta Muceniţă Agnia
SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI
Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale
Sfânta Salomeea
Sfânta Teodora de la Sihla
SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV
Sfântul Siluan Atonitul...
Sfântul Antonie cel Mare
Sfântul Apostol Filip
SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU
Sfântul apostol Luca
Sfântul apostol Luca al Crimeii
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan
Sfântul Ciprian si Iustina
SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie)
SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI
Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul
Sfântul cuvios Memnon
SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ
SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS
Sfântul Efrem Sirul
Sfântul Gheorghe Hozevitul
Sfântul Grigorie de Nyssa
Sfântul Grigorie Palama
Sfântul Ierarh Eumenie
Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou
SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ
Sfântul Ioan Botezătorul
SFÂNTUL IOAN CARPATINUL:
Sfântul Ioan Evanghelistul
Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Sfântul Ioan Rilă
SFÂNTUL ISAAC SIRUL
SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT
Sfântul Moise Etiopianul.
SFÂNTUL MUCENIC CALINIC
Sfântul Nicolae
Sfântul Nicolae Velimirovici
Sfântul Pahomie
SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA
SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833
SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN
Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist
Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei
SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN
Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie
SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL
SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU
Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina
SFINTELE PASTI
SFINTELE TAINE
SFINTI
Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel
Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea
SFINTII APOSTOLI
SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL
SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL
Sfintii Atanasie si Chiril
SFINTII CHIR SI IOAN
SFINTII CONSTANTIN SI ELENA
Sfintii Cozma si Damian
Sfintii impărati Constantin si Elena
Sfintii Inchisorilor
SFINTII IOACHIM SI ANA
Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah.
Sfintii Martiri Brâncoveni
Sfintii Marturisitori Ardeleni
Sfintii Mihail si Gavril
Sfintii Români
Sfintii Simeon si Ana
Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan
Sfintii Varsanufie si Ioan
Sfintii Zilei
Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie)
Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana
SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR
Sfînta Mare Muceniţă Irina
Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea
SINUCIGAŞII
SOBORUL MAICII DOMNULUI
Soborul Sfinților 70 de Apostoli.
TAINA CASATORIEI
TAINA SFINTEI SPOVEDANII
TEODORA DE LA SIHLA
TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE
TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI
TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII
Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare
VALERIU GAFENCU
VAMEȘUL ȘI FARISEUL
VAMILE VAZDUHULUI
Versuri de Horațiu Stoica
VIATA LUI IISUS HRISTOS
Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos
VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR
SFINTI
