"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
,,Sfântă Filofteia, Preafericită, din pruncie te-ai adus prin fapta bună jertfă fără prihană lui Dumnezeu, Celui Ce mai înainte de a te naşte te ştia pe tine, care te-ai făcut podoaba fecioarelor şi locuitoare Cămării celei de nuntă, vrednică de laudă. Pentru aceasta strigăm ţie: Bucură-te, fecioară, pururea pomenită! ”
Era frumoasă ca un îngeraş, sănătoasă şi vioaie, legată cu ini¬mioara de dragostea lui Hristos prin Taina Sfântului Botez şi prin purtarea de grijă a mamei. Mama, mama şi iar mama...
Împlinise doar 10 anişori Filofteia noastră când mama ei a plecat la Ceruri. Tatăl s-a recăsătorit şi noua mamă a copilei a urât-o dintru început pentru puritatea, faptele şi tăria credinţei ei: ba că mergea prea des la biserică, ba că-şi împărţea hăinuţele copiilor săraci şi orfani...
…Când avea numai 12 ani, a binevoit Dumnezeu s-o învrednicească pe fericita Filoteia de cununa muceniciei şi de bucuria Împărăţiei Cereşti, într-un chip ca acesta.
Tatăl blând de altădată a început să se lase ispitit de satana; își certa și își bătea fetița tot mai des, o trăgea de codițe pentru a o îndepărta de la faptele cele bune: rugăciunea, fecioria şi milostenia. Fetița noastră nu se tulbura. Avea un suflet mare, atât de mare încât abia mai încăpea într-un trup așa plăpând. În acest suflet, buna ei mamă, care acum o privea din Cer, sădise atâta milă, încât fecioara de 12 anişori ajunsese deja mama săracilor, orfanilor, văduvelor şi bolnavilor din cetate.
Deodată pământul s-a cutremurat, parcă dintr-o cumplită beznă a istoriei a ieşit el, tatăl, nevrednic de acest grad. Copiii au fugit speriaţi, umplând orfelinatele tuturor timpurilor. Filofteia noastră a rămas dreaptă ca o sfântă lumânare. Tatăl a aruncat cu barda. Tă¬iată la picior, în scurtă vreme, din cauza rănii, Fi¬lofteia şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, iar smeritul ei trup s-a prăbuşit într-o cumplită încleștare cu pământul.
Astfel, tatăl ei după trup a devenit prigonitorul şi ucigaşul ei pentru credinţă, după cuvântul Evangheliei, care zice: şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu (Matei 10, 21).
Cuprins de frică şi mustrare, a încercat să ridice de jos sfântul ei trup, dar n-a putut, căci trupul Sfintei Filoteia, devenind făcător de minuni, se îngreuiase ca o piatră. Atunci nefericitul tată a alergat la arhiepiscopul Târnovei şi, mărturisindu-şi păcatul, i-a spus toate cele întâmplate..
… Dar cu rânduială divină, trupul ei nu se lăsa nicidecum ridicat de la pământ.
Arhiepiscopul de Târnovo a ieșit cu tot poporul din cetate, cu lumânări aprinse în mâini, încercând să ridice trupul proslăvit. Doar când a fost pomenit numele Mănăstirii Curtea de Argeș, moaştele fecioarei Filofteia s-au făcut uşoare ca în¬gerii şi au fost aşezate în raclă, spre închinare, ajun¬gând astfel în ţara noastră. Ne întrebăm: de ce? Poate pentru că Dunărea este o Fecioară. Sau dacă Filofteia s-a născut chiar în zidurile mănăstirii Curtea de Argeş? „Manole, Manole, zidul rău mă strânge, trupuşoru-mi frânge, copilaşu-mi plânge”. Poate am uitat să ne iubim copiii, poate nu mai avem copii, poate n-am fost niciodată copii! Sau poate aşa vrea Dumnezeu, ca sfinţii să-şi aleagă neamul!
Scurta viată a sfintei. În fiecare zi de 7 decembrie, când sfântul care a avut milă de cele trei fecioare încă n-a plecat din lume, să ne amintim că la fetiţa Filofteia n-a venit Moş Nicolae. Motivul? N-aş vrea să-l divulg. Sun¬tem, sau alţii vom fi, părinţi!
Sfânta Filofteia s-a născut în marea cetate Târnov, mama ei trăind doar încă puţină vreme după aceea, cât să o înveţe pe copilă credinţa creştinească. Unind fecioria cu milostenia, fericita Filofteia nu s-a dat la jocurile copilăreşti şi nici nu s-a împodobit asemeni tinerelor, Domnul trimiţându-i dar de sus spre a cumpăra cele cereşti cu cele pământeşti. Postind şi mergând deseori la Biserică, s-a lipit de cuvântul Sfintei Evanghelii, care spune: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”, de parcă Însuşi Domnul i l-ar fi grăit.
Se îngrijea ca nimeni dintre cei flămânzi să nu rămână nesăturat şi nimeni dintre cei goi neîmbrăcat, iar acestea fără ca cineva să ştie, temându-se de slava oamenilor. Nu doar că era milostivă, ci răbda nebiruit în ispite şi necazuri, întărindu-se spre lucrarea faptelor bune. Căci, din invidia diavolilor, mama cea vitregă o ocăra şi o bătea, chinuind-o cu diferite munci. Iar tatăl fecioarei, văzând că nu se îngrijeşte de trupul ei, îi făcea haine frumoase şi i le dădea, dar tânăra nu le păstra, ci pe toate le dăruia săracilor. Mâniindu-se, tatăl o bătea cu biciul şi cu lemne, cu pumnii şi palmele, şi o târâia de păr, până când a împlinit 12 ani.
Fiind trimisă sfânta cu bucate la câmp, pentru tatăl ei, aceasta a dat o parte din ele pe drum săracilor, astfel că tatăl ei, rămas flămând, a hotărât, cu gând ucigaş şi la îndemnul soţiei sale, să o urmărească data viitoare. Pândind-o şi văzând cum hrănea săracii din bucatele lui, a aruncat în ea cu barda cea plugărească, rănind-o la un picior. Atunci şi-a dat copila sfântul şi fericitul său suflet în mâinile Domnului, iar trupul ei rămânând pe pământ şi încă curgând sânge din piciorul cel tăiat, a strălucit cu slavă cerească, încât lumina şi locul dimprejur. Spăimântu-se tatăl fecioarei, a vrut să ridice sfântul ei trup, dar nici că se putea apropia.
Alergând în cetate, a spus arhiepiscopului cele întâmplate, încât toţi arhiereii şi mai marii cetăţii au mers cu tămâie şi făclii pentru a face slujbe şi rugăciuni. Văzând trupul ei cel sfânt strălucit, s-au minunat cu toţii, dar nu puteau nicidecum să îl mişte, încât s-au rugat Sfintei Filoteia să meargă cu ei în cetate, dar nici aşa trupul ei nu s-a clintit, nefiind aceasta voia Domnului.
Au început atunci a-i pomeni locuri, pentru a vedea unde doreşte Sfânta să fie dus trupul ei, spunându-i, fără nădejde, şi de biserica domnească din Curtea de Argeş. Îndată trupul ei s-a uşurat, chiar mai mult decât greutatea firească.
Fiind înştiinţat Radu Voievod despre acestea, a mers dimpreună cu tot clerul bisericesc, boierii şi mulţime de popor pentru a aduce trupul cu cinstea cuvenită, aşezându-l în biserica domnească. De atunci şi până acum, cinstitele moaște ale Sfintei Filofteia se află nestrămutate din acel oraş.
Ea dă tuturor celor ce aleargă la dânsa tămăduiri de multe feluri de boli şi izbăvire celor supăraţi de duhuri necurate şi oricine aleargă la dânsa cu credinţă fierbinte, cu sârguinţă şi cu lacrimi se roagă ei, dobândeşte împlinirea cererii sale.
Ce groaznic, să contemplam cu durere si dimensiunile iadului sufletesc, vedem care este masura ultima a pervertirii omului, pana la ce grad de rautate poate ajunge acesta, incat sa devina din parinte ucigas de om. Sufletul curat, inima incapatoare a Filofteei a stins insa intr-insa pana si rautatea parintilor sai, care nu a putut otravi acest ocean al Duhului Sfant.
Filofteia a aratat ca a fi copil pentru a intra in imparatia cerului inseamna a asculta de Domnul si de poruncile Sale, nu de a-si lasa sufletul schilodit de “poruncile” rele ale parintilor trupesti. Desigur, dragostea sa a fost atat de mare incat nu si-a lasat inima ranita, precum piciorul sau, de toporul rautatii feroce “parintesti”, dar nici nu a lasat vreo clipa de o parte manifestarea calda, copilareasca si pana la capat a milei si dragostei fata de cei saraci si lipsiti.
Ne minunam in acelasi timp de discernamantul care i s-a daruit, prin harul Duhului Sfant, sa stie unde nu se cuvenea cu niciun chip sa asculte, nici macar in “cele mici”, dar impotriva lui Dumnezeu, de parintii ei si sa nu se lase, cu sfanta indrajire, de-formata si “re-educata” de catre acestia, in numele unei gresit intelese ascultari sau iubiri si cinstiri de parinti, ci sa ramana pana la capat fidela lui Hristos, Cel caruia I-a daruit, prin saraci, atat merindea cea materialnica, cat si merindea sufletului ei nevinovat.
Aşadar, au ajuns moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia în ţara noastră. Ele se bucură de mare cinste în Biserica Ortodoxă Română, alături de ale celorlalţi sfinţi care au moaşte pe pământ românesc. Dar mai ales în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, Sfânta Filoteia este cinstită în mod deosebit cu pelerinaje locale la moaştele ei şi cu rugăciuni pentru cei bolnavi, dintre care mulţi capătă sănătate şi ajutor.
Cel mai mare pelerinaj la moaştele Sfintei Filoteia se face, însă, la 7 decembrie, când are loc prăznuirea ei anuală. Atunci iau parte numeroşi credincioşi din multe zone ale ţării şi se face procesiune în curtea mănăstirii cu sfintele ei moaşte.
În trecut se făceau vara, pe timp de secetă, procesiuni pentru ploaie prin satele Munteniei, iar Dumnezeu, cu rugăciunile ei, binecuvânta pământul cu ploaie şi mângâiere.
Procesiunea se făcea astfel: preoţii şi enoriaşii satelor îşi trimiteau câte o delegaţie de ţărani la Mănăstirea Curtea de Argeş pentru a solicita moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia în satele lor. După ce obţineau de la episcop şi stareţ cuvenita binecuvântare, se stabilea ziua procesiunii şi traseul ce urma să fie parcurs. Apoi se amenaja o maşină specială pentru transportul sfintei racle şi al preoţilor călugări delegaţi.
Până nu demult, sfintele moaşte se transportau în trăsură cu cai albi.
Credincioşii, în port naţional, împreună cu preotul, în veşminte de slujbă şi cu Sfânta Evanghelie, aşteptau sfintele moaşte la hotarul satului, având în mâini flori, busuioc şi lumânări aprinse. De aici, în sunetul clopotelor, procesiunea se îndrepta spre biserica din centrul satului.
În fruntea procesiunii mergeau bătrânii purtând în mâini cruci, prapuri, felinare şi steagul tricolor. După ce se făcea slujbă în biserică şi se cânta acatistul Sfintei Muceniţe Filoteia, toţi sătenii, bătrânii, văduvele, bolnavii, mamele şi copiii se închinau şi sărutau sfintele ei moaşte.
Apoi, procesiunea se continua pe câmp, în vatra satului, unde se făceau rugăciuni stăruitoare pentru ploaie, cu toţi credincioşii în genunchi. După slujbă, sfintele moaşte erau duse mai departe în satele vecine. Cu rugăciunile Sfintei Filoteia, Dumnezeu trimitea ploaie peste câmpul însetat şi întărea credinţa şi speranţa în inimile credincioşilor.
Sfanta Filofteia, al carei trup neputrezit si inmiresmat salasluieste, prin voia Domnului si a sfintei, la noi in tara, la Manastirea Curtea de Arges, este un model si o intarire pentru toti ortodocsii de astazi care trebuie sa reziste multor prigoniri, fie din partea “casnicilor” lor, parinti sau soti, de regula, fie din partea lumii ori chiar a fratilor , numiti “mincinosi”, din Biserica.
Viata Sfintei Filofteia ne arata, ca si cea a Sfantului Filaret cel Milostiv, praznuit si el mai deunazi, cat de departe merge marimea de suflet a unui crestin adevarat si cat de straina este milostivirea adevarata de calculele meschine, de interese si chiar de glasul firesc al sangelui, al dragostei celei dupa trup pentru cei de un sange si de o rudenie cu tine.
De asemenea, o putem asemana in neclintire cu Sfanta Mucenita Varvara, alta fecioara prigonita sangeros de tatal ei care, in ciuda varstei fragede, si-a pastrat hotararea si curatia pana la sfarsit, cu pretul celor mai groaznice suferinte si al mortii.
Asadar, “Sfantulita“, cum este dezmierdata Mucenita de catre poporul binecredincios ne este pilda de mare curaj, curaj luminat de Duhul, indoit: odata pentru ca a urmat poruncile Domnului pana la capat cu pretul vietii, incalcand “autoritatea” parinteasca, si a doua oara pentru ca in fata rautatii s-a pastrat blanda si nevinovata.
Cu atat mai mult trebuie sa intelegem noi ca nu gasim iertare in a da urmare in cele potrivnice lui Dumnezeu, chipurile din “smerenie”, autoritatilor false si nocive, fie ele parintesti dupa trup sau formal “duhovnicesti”, pentru ca principiul fundamental pentru un crestin este cel enuntat de Sfantul Apostol Petru: “Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.
,,Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să mântuiască sufletele noastre”. Amin (postat pe fb de ioan monahul)
