Sfântul Paisie Aghioritul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Prima parte: “Multă demonizare există astăzi în lume…”

Mărturisirea taie drepturile diavolului.

 
Cel puțin să meargă oamenii la un duhovnic să se mărturisească , spre a se îndepărta înăurirea diavolească de la ei, ca să poată gândi puțin . Acum nu pot nici măcar gândi din pricina influenței diavolești . Pocăința , marturisirea taie drepturile diavolului. Cu puțin timp mai înainte * [* Nota ed.: Aceasta s-a spus în iunie 1985. Bătrânul locuia atunci la chilia Panaguda] a venit în Sfantul Munte un vrăjitor și a îngrădit în țăruși și plasă o porțiune de teren aproape de Coliba mea. Dacă trecea pe acolo unul nemărturisit, pățea ceva rău . Nu știa de unde-i vine. Cum le-am văzut , am făcut cruce și am trecut prin mijloc; le-am destrămat . Dupa aceea vrăjitorul a venit la Colibă , mi-a spus toate planurile lui și și-a ars cărțile . Asupra unuia ce este credincios, merge la Biserică , se mărturisește , se împărtășește , diavolul nu are nici o putere, nici o stăpânire . Face numai puțin “ham-ham“, ca un câine ce nu are dinți . Însă asupra unuia ce nu e credincios si îi dă drepturi, are mare stăpânire . Îl poate omorî ; are dinți și îl sfâșie . Potrivit cu drepturile ce i le dă un suflet, este și stăpânirea diavolului asupra lui.

Chiar si când moare cineva și este pregătit urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren după care aleargă unii câini lătrând “ham-ham”, iar alții latră înaintea lui, călcând chiar câte unul. Dar dacă nu este pregatit, este ca și cum s-ar afla într-un tren care nu poate alerga cu viteză , deoarece îi sunt stricate roțile , îi sunt deschise ușile , iar câinii intră înăuntru și chiar mușcă pe vreunii.

Când diavolul a dobândit drepturi mari asupra omului și-l stăpânește , atunci trebuie să se găsească mijlocul ca să-i taie drepturile. Altfel, oricâtă rugaciune ar face ceilalți , diavolul nu pleacă . Îl secătuiește pe om. Preoții citesc exorcisme, și în cele din urmă plătește tot omul, căci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie să se pocăiască omul, să se mărturisească , să taie drepturile ce le-a dat, și dupa aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, două zile, săptămâni , luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleacă , pentru că i s-au dat drepturi.
Diavolul nu se apropie de făptura curată a lui Dumnezeu
– Părinte , cum se face că sunt stăpânit de patimi?

Luptă cu diavolul pe cale.

– Omul, daca dă drepturi ispitei, este stăpânit de patimi. Ceea ce vrea Dumnezeu, lucru care este și spre folosul tău , este să arunci în mutra diavolului toate patimile. Adică să intorci împotriva lui mânia , invidia, etc. Sau, cel mai bine, vinde-ți patimile lui aghiuță și cu banii pe care îi iei de la el, cumpără-ti pietre, ca să le arunci în el, ca să nu se apropie de tine. De obicei noi oamenii dăm prilejuri, fie din neatenție , fie cu gândurile de mândrie , și îngăduim diavolului să ne facă rău . Chiar și un gând sau un cuvânt îl poate exploata aghiuță . Îmi aduc aminte, era o familie foarte armonioasă . Odată barbatul a început sa spună femeii: “O sa ma despart de tine”. Dar și femeia spunea la fel barbatului ei. Spuneau asta în glumă . Dar ispita a exploatat aceasta și a creat o mică situație între ei, și erau gata să se despartă , negândindu-se nici la copii, nici la nimic altceva. Din fericire au aflat un duhovnic și le-a vorbit: “Pentru prostia asta sa va despărțiți ?” – le-a spus el. Si astfel și-au venit in sine.

Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl luptă după aceea patimile. Și daca lasă cineva sa-l războiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca să-l razboiasca. Si diavolii au “specializare”. Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferința , neputința , și să-l razboiasca. E nevoie de atenție , ca sa închidem ușile si ferestrele – simturile – sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sunt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si iti va face pagube. Diavolul intra in om, cand exista noroi in inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu. Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cand nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are in inima curata si smerita? Daca vedem insa casa noastra – inima noastra – ca este casa veche si vrajmasul locuieste in ea, trebuie indata s-o daramam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cand pacatul se invecheste in om, diavolul, fireste, dobandeste mai multe drepturi.

– Parinte, atunci cand un om a dat drepturi ispitei adica a trait cu nepasare, si vrea sa puna o randuiala in cele ale lui, sa inceapa sa traiasca cu atentie, il razboieste aghiuta?

– Atunci cand se intoarce unul ca acesta, ia putere de la Dumnezeu, iluminare si mangaiere dumnezeiasca spre a pune inceput. Dar de cum incepe nevointa, vrajmasul ii aduce razboi puternic. Atunci e nevoie de putina ravna. Altfel, cum se vor dezradacina patimile? Cum se va face dezbracarea de omul cel vechi? Cum va pleca mandria? Astfel pricepe omul ca singur nu poate face nimic, si cere cu smerenie mila lui Dumnezeu si vine smerenia. La fel se intampla si atunci cand cineva vrea sa taie un obicei rau, de pilda, tigara, drogurile. La inceput simte o bucurie si le arunca. Apoi vede pe ceilaiti – de pilda – cum fumeaza, si are razboi puternic. Daca il biruieste, intoarce spatele vrajmasului fara greutate. Trebuie sa ne nevoim putin. Aghiuta isi face treaba lui. Noi sa nu ne facem treaba noastra?

geron_paisios6

Sa nu incepem discutii cu aghiuta

Toti avem patimi mostenite, dar acestea nu ne vatama. Esta ca si cum unul se naste, de pilda, cu o alunita pe fata. Asta ii pricinuieste si frumusete; dar daca cineva o zadaraste, ii poate pricinui si cancer. Sa nu lasam pe diavol sa ne zadareasca patimile. Daca il vom lasa sa ne zadareasca slabiciunea noastra, ne va pricinui “cancer”.

Trebuie sa avem noblete duhovniceasca, sa dispretuim pe diavolul si toate telegramele lui viclene – gandurile – si sa nu incepem a discuta cu el. Toti judecatorii de s-ar aduna nu vor putea sta impotriva unui diavolas mic. Ca sa taiem legaturile cu diavolul si sa evitam ispitele ajuta mult sa taiem discutiile cu el. Ni se intampla ceva? Ne-au nedreptatit? Ne-au scarbit? Sa cercetam daca am gresit. Daca n-am gresit, avem plata. Nu mai e nevoie de continuare. Cine continua sa discute cu aghiuta, acesta ii brodeaza dantela (Nota ed.: Adica aghiuta ii da omului o lucrare fina de mana. Ii baga ganduri ca se se ocupe numai cu ele si sa fie tulburat, incat sa nu poata lucra duhovniceste , si astfel il slabeste.) si il rascoleste. Il face sa le cerceteze cu dreptul lui aghiuta si il salbaticeste.

Imi aduc aminte ca atunci cand au plecat italienii, au lasat in corturile lor gramezi de grenade, iar praful de pusca era coline intregi. Oamenii au mers si au luat corturile. Copiii se jucau cu grenadele si cati, saracii de ei au murit. Sa se joace cu grenadele! Asadar sa ne jucam cu diavolul?

Paisios monachos Agioreitis13

Diavolul este slab

– Parinte, imi spune gandul ca diavolul, mai ales in zilele noastre, are multa putere.

– Diavolul are rautate si ura, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este Atotputernica. Satana incearca sa para atotputernic, dar nu reuseste. Pare puternic, dar este cu desavarsire slab. Multe planuri ale sale de distrugere se strica inainte de a incepe sa se realizeze. Ar lasa vreodata un tata foarte bun niste haimanale sa-i bata copiii?

– Parinte, ma tem de diavoli.

– De ce sa te temi? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispita este putreda. Nu porti cruce? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a inarmat cu Crucea Sa. Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Un preot ortodox a aratat o cruciulita mica unui vrajitor si a facut sa se cutremure diavolul pe care acela il chemase cu vrajile lui.

– De ce se teme atat de mult de Cruce?

– Pentru ca atunci cand Hristos a primit scuiparile, palmuielile si loviturile, a zdrobit imparatia si stapanirea diavolului. In ce chip a biruit Hristos ! “Cu trestia a zdrobit stapanirea diavolului“, spune un oarecare Sfant. Adica atunci cand I-au dat ultima lovitura cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stapanirea diavolului. Adica rabdarea este apararea duhovniceasca si smerenia, arma cea mai puternica impotriva diavolului. Cel mai mare balsam a Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul ca a zdrobit pe diavolul. Dupa Rastignirea lui Hristos, diavolul este ca sarpele caruia i s-a luat otrava, sau ca si cainele caruia i s-au scos dintii. S-a luat otrava de la sarpe, s-au scos dintii de la caini, diavolii sunt acum dezarmati, iar noi inarmati cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii fapturii lui Dumnezeu, daca nu le dam noi drepturi. Fac numai galagie; nu au stapanire.

Odata, pe cand eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasa, cand noaptea s-au adunati multi diavoli in podul chiliei. La inceput loveau puternic, ca si cu niste baroase, apoi faceau zgomot, ca si cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Am facut semnul Crucii pe tavan si am cantat: “Crucii Tale ne inchinam, Stapane…” (Nota: “Crucii Tale ne inchinam Stapane si Sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim”. Tropar al praznicului Cinstitei Cruci.) Cum terminam, incepeau iarasi cioatele. “Acum – mi-am spus – vom face doua strani. Una voi cu cioatele de sus si una eu de jos”. Cand incepeam eu, se opreau aceia. Odata cantam: “Crucii Tale ne inchinam…”, apoi: “Doamne, arma asupra diavolului Crucea Ta o ai dat noua...“ (Nota: Stihira Invierii de la laudele glasului 8). Am petrecut cea mai placuta noapte cu psalmodie si, cand ma opream putin continuau aceia cu recreerea. De fiecare data prezentau o alta cantare.

– Cand ati cantat prima oara n-au plecat?

– Nu. Cum terminam eu, incepeau aceia. Da, trebuia sa scoatem o priveghere la amandoua stranile. A fost o priveghere frumoasa. Am cantat cu sete. Am petrecut zile placute…

– Parinte, cum e diavolul?

– Stii ce “frumos” este? Ceva deosebit. Numai sa-l vezi. O, cum nu ingaduie dragostea lui Dumnezeu ca omul sa-l vada pe diavol! Cei mai multi ar fi murit de frica. Gandeste-te, daca l-ar vedea cum actioneaza, daca i-ar vedea … chipul lui cel “dulce”‘ Dar unii ar fi avut o buna distractie. Stii ce distractie? Cum ii spune? Cinema? … Dar ca sa vada cineva un astfel de film, trebuie sa plateasca mult … si nu stiu daca l-ar putea vedea!

– Are coarne, coada?

– Da, toate accesorille!!!

– Parinte, diavolii s-au facut atat de urati atunci cand au cazut si din ingeri au devenit diavoli?

– Ei desigur! Si acum sunt ca loviti de trasnet. Daca un trasnet cade si loveste un copac, copacul nu se va face indata un bustean negru? Asa sunt si ei, ca loviti de trasnet. Intr-o vreme ii spuneam lui aghiuta: “Vino sa te vad, ca sa nu cad in mainile tale! Acum numai cat te vad, imi dau seama cat de rau esti. Dar daca as cadea in mainile tale, cat rau mi-ai face!”

γέροντας παϊσιος

Diavolul este prost

– Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra?

– Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu – pentru binele nostru – ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero!!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: “Du-te si mantuieste pe cutare om!” – si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie? Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: “Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez”. “Cine e fratele acela?” – l-a intrebat avva Macarie. “Teopempt se numeste”, i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: “Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti!”. N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.

– Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea?

– Cum sa-l auda daca acela nu are “diavol”? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: “Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta”, diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este “stiinta stiintelor”.

– Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se intample asa?

– Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.

Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il secatuieste pe diavol.

f9cad45737342e2d1fe7ea8932141ea4

De ce ingaduie Dumnezeu diavolului sa ne ispiteasca

– Parinte, pentru ce Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne ispiteasca?

– Ca sa isi aleaga Fiii Sai. “Fa diavole, orice vrei”, ii spune Dumnezeu, pentru ca orice ar face, in cele din urma isi va zdrobi mutra sa de piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Daca credem ca Hristos este piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va infricosa.

Dumnezeu nu ingaduie o incercare, daca nu va iesi ceva bun. Cand Dumnezeu vede ca din ea va rezulta un bine mai mare, lasa pe diavol sa isi faca treaba sa. Ati vazut ce a facut Irod? A omorat 14.000 de prunci, dar a facut 14.000 de mucenici ingeri. Unde ai vazut tu mucenici ingeri? Diavolul si-a dat peste mutra! Diocletian s-a facut impreuna lucratorul diavolului chinuind pe crestini cu asprime, dar fara sa vrea, a facut bine Bisericii lui Hristos, pentru ca a imbogatit-o cu Sfinti. Credea ca va face sa dispara toti crestinii, dar n-a facut nimic. A lasat o multime de Sfinte Moaste ca sa ne inchinam la ele si a imbogatit Biserica lui Hristos.

Dumnezeu putea sa-l desfiinteze pe diavol; doar este Dumnezeu. Daca ar vrea si acum l-ar aduna ghem in iad, dar il lasa spre binele nostru. Il va lasa sa chinuiasca faptura lui Dumnezeu? L-a lasat, insa numai pana la un punct si pana la o vreme, ca sa ne ajute prin rautatea lui; sa ne ispiteasca si astfel sa alergam la El. Numai daca vede de mai inainte ca va iesi un bine, ii este ingaduit lui aghiuta sa ne ispiteasca. Daca nu iese binele, nu i se ingaduie. Toate le ingaduie Dumnezeu pentru binele nostru. Aceasta sa credem. Dumnezeu lasa pe diavolul sa-l lupte pe om. Fara lupta nu se face sat. Daca nu ne-ar ispiti diavolul, am crede, poate, ca deja suntem si sfinti. Asadar Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne loveasca cu rautate, pentru ca prin lovitura ce ne-o da, alunga tot praful de pe noi si ne scutura sufletul nostru cel prafuit. Sau il lasa sa se repeada sa ne muste, ca sa scapam la El. Dumnezeu ne cheama mereu, dar noi, de obicei, ne indepartam de Dumnezeu, si numai daca se iveste vreo primejdie alergam la El. Cand omul se va uni cu Dumnezeu nu mai exista loc sa mai intre cel viclean, dar nici nu mai exista motiv ca Dumnezeu sa ingaduie celui viclean sa-l ispiteasca, ca sa fie nevoit omul sa scape la Dumnezeu. In tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajuta sa ne sfintim. De aceea si Dumnezeu il ingaduie.

Dumnezeu a lasat liberi nu numai pe oameni, ci si pe diavoli, pentru ca nu pot vatama sufletul omului. Numai daca vrea sufletul omul insusi ca sa-si vatame sufletul sau. Dimpotriva, ei pricinuiesc plata fara sa vrea sufletelor noastre, atunci cand ne fac rau in viata prin oameni rai ori neatenti. De ce oare spune acel avva: “Ridica ispitele si nu se va mantui nimeni“? (Pateric, Avva Evagrie). Pentru ca ispitele ajuta foarte mult. Nu pentru ca diavolul poate face vreodata binele – fiind el rau – ci Bunul Dumnezeu impiedica piatra ce ne-o arunca ca ne sparga capul, si ne-o da intr-o mana, iar in cealalta ne da migdale, ca sa le spargem si sa le mancam. Adica Dumnezeu ingaduie ispitele nu pentru ca diavolul sa ne tiranizeze, ci in felul asta sa dam “examene” pentru cealalta viata si sa nu avem pretentii nesabuite la a Doua Venire.

Trebuie sa intelegem bine ca ne razboim – si avem sa ne razboim cata vreme ne vom afla in viata aceasta – cu insusi diavolul. Cata vreme traieste omul, are multa treaba de facut pentru imbunatatirea sufletului lui si are dreptul sa dea examene duhovnicesti. Daca moare si nu trece, cade. Reexaminare nu exista.

Paisios monachos Agioreitis15

Diavolul nu vrea sa se pocaiasca

Bunul Dumnezeu i-a facut pe ingeri. Insa unii dintre ingeri, din mandria lor, au cazut si s-au facut diavoli. Bunul Dumnezeu a plasmuit pe om, creatura desavarsita, ca sa completeze ceata cea cazuta a ingerilor. De aceea diavolul invidiaza mult faptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii striga: “Noi am gresit odata si ne tiranizezi, si CadereaIngerilor1acestia care gresesc de multe ori, ii ierti”. Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau ingeri, au ajuns diavoli, si in loc sa se pocaiasca, se fac mai vicleni si mai rai si s-au pus cu manie sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Luceafarul era din cea mai luminoasa ceata. Dar in cele din urma … Din mandrie diavolii s-au indepartat de Dumnezeu cu mii de ani mai inainte si continua sa se departeze din mandrie si sa ramana nepocaiti. Un “Doamne miluieste” daca ar spune, Dumnezeu ar face ceva si pentru ei. Sa spuna un “am gresit”; dar nu spun “am gresit”. Daca diavolul ar fi spus “am gresit”, ar fi devenit din nou inger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Insa diavolul are vointa intepenita, invidie, egoism, nu vrea sa se plece, nu vrea sa se mantuiasca. Infricosator lucru! Si aceasta desi au fost ingeri!

– Parinte, diavolul isi aduce aminte de starea lui de mai inainte?

– Daca isi aduce aminte, spui? El este foc si urgie, pentru ca nu vrea sa se faca alti ingeri care sa-i inlocuiasca. Si cu cat inainteaza se face mai rau. Sporeste in rautate si invidie.

O, daca ar simti cineva ticalosia diavolului, ar plange zi si noapte. Aici, cand un om bun vede pe cineva ca se schimba, se face criminal, oare cat se mahneste? Cu cat mai mult vazand nu un om, ci un inger! Odata pe un monah* [* – nota ed.: Monahul acesta, precum s-a descoperit mai tarziu, a fost insusi Batranul Paisie] l-a durut mult de diavoli si, rugandu-se in genunchi cu capul la pamant, spunea: “Tu esti Dumnezeu si daca vrei, poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai pazi, ne-ar fi distrus pe toti oamenii”. Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu-se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el. Se vede ca Dumnezeu a ingaduit asta, ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-i primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor. Vedeti, caderea lui Adam s-a indreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pamant, prin intrupare. In timp ce caderea diavolului nu se poate indrepta fara sa se smereasca. Diavolul nu se indreapta pentru ca nu vrea. Stiti cat s-ar bucura Hristos! Si omul, numai cand nu vrea nu se indreapta.

– Parinte, diavolul stie ca Dumnezeu este dragoste cu toate acestea isi continua tipicul lui?

– Ei, cum sa nu stie! Dar mandria il lasa? Este insa si viclean. Acum incearca sa castige toata lumea. Isi spune: “Daca am mai multi urmatori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfarsit sa-I fie mila de toate fapturile Sale si voi intra si eu in planul Lui”. Asa crede. De aceea vrea sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui. Vezi cum o suceste? Isi spune: “Am atatia de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit sa ma favorizeze si pe mine!”. Fara sa se pocaiasca? Iuda n-a facut la fel? Stia ca Hristos va elibera pe morti din iad. Isi spuse: “Voi merge si eu inainte de Hristos, ca sa ma elibereze si pe mine”. Vezi, viclenie? In loc sa ceara iertare de la Hristos, s-a dus si s-a spanzurat. Si uitati-va cum milostivirea lui Dumnezeu a incovoiat smochinul, dar el si-a strans picioarele ca sa nu ajunga pe pamant. Si toate acestea, ca sa nu mearga sa spuna un “iarta-ma”. Infricosator! Asa si diavolul, incepatorul iubirii de sine, nu spune “iarta-ma“, ci mereu se sileste sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui.

Paisios monachos Agioreitis25

Smerenia topeste pe diavol

Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: “Sfinte Dumnezeule …”. A spus aghiuta: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte”, dar nu spunea “miluieste-ne pe noi”. Spune: “miluieste-ne pe noi!“. Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit inger. Toate le spune aghiuta, dar pe “miluieste-ma” nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. “Miluieste-ma” are smerenie si sufletul ce il rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.

Orice am face, e nevoie de smerenie – dragoste – noblete. Lucrurile sunt simple. Noi le complicam. Pe cat putem sa facem ceea ce e complicat diavolului si usor omului. Dragostea si smerenia sunt grele pentru diavol si usoare pentru om. Si unul bolnavicios, ce nu poate face nevointa, il poate lovi pe diavol cu smerenia. Intr-un minut omul poate deveni inger sau drac. Cum? Cu smerenia sau cu mandria. Ce, oare au trebuit ore intregi ca Luceafarul sa se faca diavol din inger? S-a facut in cateva secunde. Modul cel mai usor ca sa ne mantuim, este dragostea si smerenia. De aceea sa incepem cu dragostea si smerenia, si dupa aceea vom inainta si cu celelalte.

Sa va rugati sa pricinuim mereu bucurie lui Hristos si mahnire lui aghiuta, mai ales deoarece ii place iadul si nu vrea sa se pocaiasca.

(din: “Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003