În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, Biserica ortodoxa face pomenirea sfântului sfințitului mucenic Eladie.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, Biserica ortodoxa face pomenirea sfântului sfințitului mucenic Eladie.

Acest sfânt curățindu-se pe sine de toată înșelăciunea și făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, și i s-a încredințat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, și ca un vrednic și priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată și neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit și a luminat cugetele credincioșilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri și propovăduind pe față dreapta credință, a fost dat la multe munci, și foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, și de aci înainte a devenit și mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri și muncindu-l și mai cumplit, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învățăturile sale, pe mulți păgâni din înșelăciunea idolilor a întors către Hristos și cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanțuri și închis în temniță ca să fie ucis pe încetul cu foamea și cu sete. După aceea a fost scos și muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, și la Anghira, cetatea Galatiei, și pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Și aducându-l la râul ce se numea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciș, și l-a legat de patru pari uscați ce erau înfipți în pământ, și I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea și carnea de pe oase, și a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări și frunze și au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputințele și durerile oamenilor. După aceasta a fost adus la stăpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângă râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo după multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos și a primit cununa nestricăciunii.

Viața Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul.

În timpul persecuției împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu, ginerele său, s-a pornit mare persecuție contra creștinilor, În urma victoriei obținute în 297 contra perșilor, Maximian Galeriu, socotind pe nedrept că îndeosebi creștinii sunt vinovați de slăbirea și decăderea Imperiului Roman, a hotărât îndepărtarea soldaților creștini din armată, pentru că ei nu dădeau dovadă de vitejie ucigând în timpul luptelor pe dușmanii imperiului.

La Durostor, în provincia Moesia Inferior, a fost dus la judecată ostașul creștin Iuliu în fața dregătorului locului, Maxim, căruia i s-a spus că veteranul Iuliu nu vrea să asculte de poruncile împăraților, ca să jertfească zeilor. Iuliu i-a răspuns lui Maxim că cele afirmate de slujitori sunt adevărate. „Nu disprețuiesc poruncile, desigur, a spus el. Dar eu sunt creștin și nu pot face ceea ce vrei. Căci nu se cuvine să uit pe Dumnezeul meu Cel adevărat și viu”. Maxim i-a zis: „- Ce lucru mare este să tămâiezi (statuile zeilor și ale împăraților) și să pleci!”. Iar Iuliu a mărturisit: „- Nu pot să disprețuiesc poruncile dumnezeiești și să mă arăt necredincios Dumnezeului meu”. De altfel, el își făcuse datoria de ostaș. De șase ori a mers la război și s-a luptat, fără să fie mai prejos decât alții. „- După gradul meu, a spus el, sunt acum veteran. Mă tem totdeauna de Dumnezeu care a făcut cerul și pământul și îi datorez neîncetat ascultare”.

Auzind acestea, dregătorul Maxim l-a îndemnat cu blândețe: „- Iuliu, te văd bărbat înțelept și destoinic. Jertfește zeilor, convins fiind de mine, ca să dobândești o mare răsplată!”. Iuliu însă a rostit cu îndrăzneală: „- Nu fac ceea ce dorești, ca să nu ajung la osânda cea veșnică”. Maxim a căutat să-l înduplece, vorbindu-i mai departe cu blândețe: „- Oare socotești, Iuliu, că este păcat să mă asculți pe mine ? Eu nu te silesc, ca să nu pară ca ai consimțit prin forță. De aceea, mergi în siguranță la casa ta, primind leafa pentru cei douăzeci de ani de serviciu și nimeni nu va mai fi supărat din pricina ta”.

Iuliu i-a replicat că banii aceștia ai satanii și sfatul lui cel viclean nu trebuie să-l lipsească de lumina cea veșnică. El nu poate tăgădui pe Dumnezeu și-l roagă să dea hotărârea împotriva lui ca împotriva unui creștin. Discuția între veteranul Iuliu și dregătorul Maxim este una dintre cele mai interesante. Maxim s-a adresat din nou lui Iuliu: „- De nu vei asculta de poruncile împărătești și de nu vei jertfi zeilor, îți voi tăia capul”. Iuliu a răspuns: „- Bine ai gândit. Te rog deci, preabunule, pe sănătatea împăraților, să îndeplinești gândul tău și să dai împotriva mea hotărârea, ca să se desăvârșească juruințele mele”. Maxim îl întâmpină iarăși: „- De nu te vei întoarce și de nu vei jertfi zeilor, ți se va împlini dorința ta!”.

Iuliu a susținut cu tărie: „- De voi merita să sufăr aceasta, îmi va rămâne o laudă veșnică”. Maxim l-a îndemnat din nou: „- Ia seama la tine! De vei suferi pentru legile patriei (pământești), vei avea o laudă continuă”. Iuliu însă răspunse: „- Desigur, pentru legi sufăr aceasta, dar pentru cele dumnezeiești”. Maxim i-a spus: „- Un om răstignit și mort (Iisus Hristos) v-a încredințat acestea? Vezi cât de nepriceput ești să te temi Mai mult de un mort, decât de împărații care trăiesc?”. Iuliu însă mărturisește: „- Acela (Iisus Hristos) a murit pentru păcatele noastre, ca să ne dăruiască viața cea veșnică. Hristos Dumnezeu rămâne în vecii vecilor. Pe Acesta de-L va mărturisi cineva, va avea viață veșnică; cel ce-L va tăgădui va avea pedeapsă veșnică”.

Auzind această credință, Maxim i-a ripostat: „- Deplângându-te, te sfătuiesc ca mai degrabă să jertfești zeilor, ca să trăiești împreună cu noi”. Iuliu a răspuns: „- De voi trăi împreună cu voi, va fi pentru mine moarte. Dacă voi muri înaintea Domnului Hristos, voi trăi în veșnicie”. Maxim a stăruit, îndemnându-l să jertfească zeilor, căci altfel va porunci să fie ucis. Dar Iuliu a susținut cu hotărâre: „- Am ales să mor pentru un timp, ca să trăiesc în veșnicie cu sfinții!”. Văzând credința sa neclintită în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dregătorul Maxim a dat această sentință: „Iuliu, nevoind să se supună poruncilor împăraților, primește pedeapsa tăierii capului”.

Și pe când îl duceau la locul de osândă, îl sărutau toți. Un oarecare Isihie, care era ostaș creștin și era și el închis, i-a zis Sfântului Mucenic: „- Te rog, Iuliu, să împlinești cu bucurie făgăduința ta, ca să primești cununa pe care Domnul a făgăduit-o credincioșilor Săi, și să-ți amintești și de mine. Bineînțeles că și eu te voi urma. Te rog, salută pe Pasicrate și pe Valention; slujitorii lui Dumnezeu, care au luat-o înaintea noastră către Domnul, prin buna mărturisire”. Iar Iuliu, sărutându-l pe Isihie, i-a zis: „- Grăbește-te, frate, să vii (în împărăția cerurilor), căci iau auzit făgăduințele tale cei pe care i-ai salutat”. Și primind Iuliu ștergarul, s-a legat la ochi și și-a acoperit capul, apoi s-a rugat fierbinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru numele Căruia pătimesc acestea, Te rog să binevoiești a primi sufletul meu cu sfinții Tăi martiri”.

Așadar, slujitorul diavolului, tăindu-i capul cu sabia, a pus sfârșit vieții pământești a Preafericitului Mucenic, pentru mărturisirea credinței în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine cinstea și mărirea în vecii vecilor. Amin.

Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.

Împărăteasa mea preabună și nă­dejdea mea, Născătoare de Dumne­zeu, primitoarea săracilor și ajutătoa­rea stră­­inilor, bucuria celor mâhniți, aco­pe­rirea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un ne­putincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi; ci îl dez­lea­gă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grab­­­nică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dum­ne­zeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii ve­cilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, milu­iește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție.

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

https://www.lumea-ortodoxiei.ro/