Sinaxar 29 Ianuarie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



•Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şapte mucenici, care s-au săvârşit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob şi Parigorie.
Acestor sfinţi mucenici, fiind ostaşi ai lui Hristos şi înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit braţele şi coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâşiat trupurile şi li s-au pus lanţuri grele de grumaji şi au fost băgaţi în temniţă. În urmă au fost scoşi de acolo şi spânzuraţi, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.
•Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul şi Mochie citeţul.
Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra creştinilor. Atunci s-a dat de ştire dregătorului cetăţii Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăţi. Şi îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul şi cu Mochie citeţul. Legaţi, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul şi auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, şi că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie şi mânie şi i-a supus la multe şi felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoţând pe sfinţi în adunarea poporului şi lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinţii s-au rugat lui Dumnezeu să-şi sfârşească viaţa acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moaştele sfinţilor, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinţilor au fost luate şi îngropate cu cinste, aducându-se mulţumiri lui Dumnezeu.
•Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Sarvil şi Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa.
Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Traian. Sfântul Sarvil era slujitor al demonilor celor înşelători şi jertfitor al necuratelor lor jertfe. Şi făcându-se odată un praznic al demonilor, iar Sarvil fiind, după obicei, mai mare fruntaş peste necuratele jertfe, a fost înfruntat şi dojenit de episcopul Varsemeu, ca unul ce se făcuse pricină a pierzării multora. Atunci Sarvil a fost atins de harul lui Dumnezeu şi înduplecându-se la cuvintele episcopului a venit la credinţa în Hristos, împreună cu sora lui Vevea, şi au fost botezaţi de episcopul Varsemen. Pentru aceasta, Sarvil a fost adus ighemonului Lisias şi a fost supus la felurite chinuri. În cele din urmă a primit cununa muceniciei astfel: a fost pus la teasc şi strâns cu vârteje, a fost fierăstruit şi i s-a tăiat capul. Tot aşa a pătimit şi sora lui, din porunca ighemonului.
- Cuviosul Lavrentie Închisul, din Pecersca -
29 Ianuarie
(851 de cuvinte, 5 minute)
Din Viețile Sfinților
După ispitirea cuvioșilor închiși din Pecersca, Isac și Nichita, s-a aflat nevoindu-se în aceeași sfântă mânăstire, fericitul Lavrentie, care asemenea a îndrăznit, ca un bun ostaș al lui Hristos, a se lupta cu vrăjmașul cel de suflet pierzător, ce se ostășea; și dorea foarte mult ca în închisoare să se roage lui Dumnezeu, gândind de-a pururea că pentru acea viață grăiește Dumnezeu: Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta, și închizându-ți ușa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns și Tatăl tău Cel ce vede în ascuns, îți va da ție la arătare.
Însă cuvioșii părinți îl opreau cu totul de a face aceasta în Sfânta Mânăstire Pecersca, care mai mult decât altele suferea război de la înșelătorul vrăjmaș; căci îi aduceau aminte, cum acolo a biruit vrăjmașul pe Isac și pe Nichita, care s-au luptat cu dânsul în singurătate, și pe care abia prin multe rugăciuni ajutătoare i-au ridicat.
Atunci Lavrentie, cerându-și iertăciune, s-a dus în mânăstirea Sfântului marelui Mucenic Dimitrie, care se zidise de Domnul Iziaslav, și acolo se nevoia monahicește în închisoare. Deci, a început a viețui cu nevoință și de mântuirea sa avea multă sârguință, tinzând în toate zilele spre mai mari osteneli, omorându-și toate patimile cu înfrânarea și tăindu-le cu sabia cea duhovnicească, adică cu graiul rugăciunii. Apoi, toate săgețile viclene cele aprinse stingându-le, cu apa lacrimilor, cu darul lui Dumnezeu, nu numai că era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la El a tămădui cu minuni felurite răni și neputințe între oameni, cum și a izgoni diavolii.
Deci, la acest fericit între alții, a fost adus din Kiev spre tămăduire, un om cuprins de un diavol foarte cumplit, fiind purtat de zece oameni. Iar fericitul dorind ca să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică sfânta Mânăstire Pecersca, a poruncit ca să ducă pe acel om acolo. Atunci îndrăcitul a început a striga: "La cine mă trimiți? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia de peșteră, pentru sfinții ce sunt într-însa; iar în mânăstire sunt 30 de monahi locuitori, de care mă tem, și cu ceilalți am război".
Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul sfintei Mânăstiri Pecersca, a poruncit iarăși fericitul, ca să-l ducă acolo cu sila, ca de cele grăite dânșii mai mult să se încredințeze. Deci, cei ce-l duceau, știind că niciodată îndrăcitul nu fusese într-o mânăstire și pe nimeni nu știa într-însa, îl întrebară: "Care sunt aceia de care te temi tu?". Pentru că atunci erau 118 toți frații din Mânăstirea Pecersca; iar îndrăcitul a numărat pe nume 30 și a zis: "Aceștia toți cu un cuvânt pot să mă izgonească". Și iarăși îi ziseră cei ce-l aduceau: "Noi voim ca în peșteră să te închidem".
Iar el le-a răspuns: "Ce folos îmi este ca să mă lupt cu morții? Pentru că aceia acum au mai multă îndrăzneală către Dumnezeu, a se ruga pentru monahi și pentru cei ce merg la dânșii; dar de voiți să vedeți războiul meu, duceți-mă în mânăstire; căci afară de acei 30, precum v-am spus, cu toți ceilalți mă pot lupta". Și a început a arăta puterea sa, grăind evreiește și după aceea latinește, apoi grecește și, cu un cuvânt, în toate limbile, pe care niciodată nu le auzise omul acela, încât se temeau foarte mult cei ce-l duceau, mirându-se de schimbarea limbii și de felul vorbirii lui.
Dar, mai înainte de a intra în mânăstire, a fugit din om necuratul duh și a început cel tămăduit a înțelege bine; iar cei ce erau cu el, s-au bucurat și intrară cu acela în sfânta biserică, cea făcătoare de minuni a Pecerscăi, pentru ca să dea laudă lui Dumnezeu. De care lucru înștiințându-se egumenul, a mers cu toți frații acolo în biserică, iar cel tămăduit nu știa pe egumen, nici pe vreunul din cei 30, pe care îi numise. Atunci l-a întrebat: "Cine te-a tămăduit?" Iar el căutând spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfințitei Născătoare de Dumnezeu, a zis: "Cu aceea m-au întâmpinat cei 30 sfinți părinți și astfel m-am tămăduit". Deci, numele tuturor acelora le pomenea, deși în față nu cunoștea pe nici unul. Atunci toți împreună au dat slavă lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui, cum și fericiților plăcuților Lui.
Astfel s-a preamărit acest sfânt loc, prin iconomia lui Dumnezeu cea vestită, prin Sfântul Lavrentie cel închis; care despărțindu-se de frații Pecerscăi, ca Barnaba de Pavel, mai mult rod și mai multe fapte bune a făcut, asemenea cu îngerii, în multe chipuri, în Mânăstirea Iziaslavului.
Apoi s-a întors iarăși în sfânta Mânăstire Pecersca, unde, după sfârșitul său cel plăcut lui Dumnezeu, ca ceilalți închiși de mai înainte - care au intrat prin poarta cea strâmtă în viața cea veșnică -, este pus cu cinste în peștera în care până acum sunt nestricate moaștele lui cele făcătoare de minuni, întru cinstea Celui ce vede în taină și răsplătește la arătare, adică a lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.