Frica

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Frica este un mare păcat. Dacă te lași stăpânit de frică, înseamnă că este slabă credința și te încrezi mai mult în satana, că numai asta te face să-ți fie frică. Ne spun unii Sfinți Părinți că satana nu are putere mai mare decât a unui țânțar. Puterea pe care o are, noi i-o dăm. El nu te poate forța să faci păcate. El numai te trage pe sfoară. Te păcălește cu minciuna. Cum îl numește Hristos? „Tatăl minciunii” (Ioan 8, 44), ăsta este diavolul. Numai cu viclenia reușește să câștige. Noi, la Rohia, am avut această regulă, înainte de Decretul 410 din 1959: dimineața sau la prânz nu ne puteam întotdeauna aduna, decât în sărbători, dar întotdeauna era lege ca la cină să fim cu toții. La cină ne întâlneam întreaga obște. Și atunci discutam ce am făcut: cel de la carieră câtă piatră a scos, cel care era la transport ce a făcut, cel care era la coasă ce-a făcut, ce necazuri sau bucurii am avut… Apoi discutam ce avem de făcut pe a doua zi.

Între toți, la bucătărie era un frate – fratele Augustin; era foarte micuț încât trebuia să se suie pe un scaun ca să ajungă să amestece în cratița cu rântaș, altfel nu ajungea. Pe el nu-l poftea nimeni să stea cu noi, cu părinții. La un moment dat, când noi vorbeam foarte aprins despre problemele mănăstirii, el apare în ușă și ne ascultă. Apoi vine și-mi spune: „Și eu sunt bărbat!” Am început să râdem cu toții. Era cât un dop. Nu am uitat niciodată întâmplarea asta. Ce vreau să vă spun însă? Pe acest bărbat de-o șchioapă îl ascultam de multe ori. Și făceam cum zicea el, dar fără ca să știe el, pentru că avea un cuvânt foarte sănătos.
 De aceea, trebuie să fim atenți la tot ce vedem, la tot ce auzim, la tot ce gândim; să ne autoverificăm în permanență. E foarte important să te autoverifici și să nu aștepți totul de la duhovnic. Și eu mă mărturisesc la părinții de aici, dar nu mă aștept acum ca să-mi spună ei totul. Dar mă mărturisesc fără niciun fel de rezervă, mă umilesc și primesc un dar foarte scump, deosebit de scump, darul pe care Hristos l-a lăsat slujitorilor Altarului: al iertării și al dezlegării. După spovedanie totdeauna sunt cel mai fericit om. Mă simt din nou prunc. Am încredere în Tainele Bisericii, în harul lui Dumnezeu; duhovnicul mă ascultă atent, îmi dă dezlegare și iertare, nu de la el, ci de la Dumnezeu și atunci sunt foarte mulțumit și împăcat. Cum este o vorbă: „Dumnezeu toate cu rânduială le-a făcut” (cf. Ps. 103, 25). Nu ne-o făcut două guri. Că, după cum am fi dorit noi, de multe ori am vrea să avem două guri. Când ești lacom de mâncare sau de băuturi ai vrea să ai două guri. Când e vorba de pălăvrăgit, la unii nu le-ar ajunge nici zece guri. Ne-a făcut doar cu un singur organ al vorbirii, dar ne-a pus două urechi, ca să ascultăm mai mult decât să vorbim. Ne-a dat doi ochi, ca să privim, să admirăm toate minunățiile câte le-o făcut Părintele ceresc. Dumnezeu le-o făcut pe toate cu foarte mare măsură. Eu din tinerețe m-am axat pe două cuvinte din Scriptură. Nu m-am trudit să stau ani de zile în bancă la nu știu care facultate, dar am găsit mai mult decât dacă aș fi stat în fața unui profesor. Mi-am ales aceste două cuvinte. Primul, de la Matei. Foarte frumos!
Zice Mântuitorul: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Mat. 11, 29). Fiul lui Dumnezeu ne dă soluția, fiți atenți! Aceasta a fost învățătura după care m-am condus toată viața. N-am ajuns-o nici acum; nu-s blând, nu-s nici smerit, dar lupt și doresc, însetez să împlinesc cuvântul acesta al lui Hristos. Iar de la Luca am reținut încă un cuvânt, tot foarte frumos, atunci când spune Mântuitorul: „Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luc. 17, 10). Poate atunci cineva să se mândrească, să îl cucerească duhul mândriei? Nu facem altceva decât ceea ce suntem datori să facem, nu facem nimic în plus. Dimpotrivă, de multe ori nu facem cât am fi datori să facem. Eu m-am condus după aceste două cuvinte. Când eram ca voi, mai tânăr, aveam scris pe pereții chiliei: „Învățați-vă la Mine, că sunt blând și smerit cu inima…” Nici acum, la 88 de ani, nu mă pot lăuda că împlinesc în totalitate această poruncă. Dar mă străduiesc. Am citit nopțile trecute un cuvânt, o întâlnire a lui Hristos cu iudeii. O luptă extraordinară. Ei Îl luau la rost și Îl întrebau drept cine se crede. Domnul Hristos le răspunde: „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan 8, 56). Ei îi spun atunci furioși: „Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam?” (Ioan 8, 57). Iar Mântuitorul le răspunde din nou foarte frumos și Își declară calitatea Sa eternă de Dumnezeu: „Adevărat, adevărat zic vouă: 42 Arhiepiscop Justinian Chira Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam” (Ioan 8, 58). Ei tot n-au priceput nimic. Mântuitorul, atunci când vorbește de Patimi, amintește totdeauna și de Înviere. Cei de lângă El nu înțelegeau nimic. Credeau că va pătimi, dar nu înțelegeau Învierea. Li se părea, așa, ca o metaforă, ca o poveste de-a lui Hristos. Îi depășea această lucrare extraordinară de înviere a trupurilor. Și la mironosițe le zice: „Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea” (Mat. 28, 10). Vedeți, după Înviere îi numește pe ucenicii Săi „frații Mei”! Deci, nouă, tuturor celor care Îl urmăm, ne-a acordat Hristos această extraordinară cinste, ca să ne considere frații Lui. Auzi! Și prietenii Lui. În a patra Evanghelie, Domnul Hristos spune: „Voi sunteți prietenii Mei” (Ioan 15, 14). Auziți ce ne oferă nouă Fiul lui Dumnezeu! Extraordinar!
 Iustinian Chira