28 august 2014

PARACLIS LA TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL ( 29 AUGUST)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Rugăciunile începătoare
Troparul
Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule; că te-ai arătat cu adevărat şi decât proorocii mai cinstit, că şi a boteza în repejuni[6] pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.
Slava... Si acum... asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Canon
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru la izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Capul Celui Ce a botezat pe Capul Bisericii a fost retezat de sabia celor fărădelege, iar noi, cei ce nu îndrăznim a ridica capetele noastre spre cer din pricina greutăţii păcatelor, îl rugăm să ne dăruiască lumina pocăinţei.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce ai fost împodobit de Hristos cu slavă netrecătoare, caută cu milostivire spre sufletele noastre cele umilite şi împodobeşte mintea noastră cu înţelepciune, ca să împletim cununi de cântări minunatei prăznuirii tale.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Mustrat-ai fărădelegea lui Irod, fiind tu prooroc vrednic al Domnului, însă prin mijlocirea ta la judecată, izbăveşte-mă de mustrarea Dreptului Judecător.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Toată nădejdea mea de mântuire spre Tine o pun, deci nu mă trece cu vederea în ceasul primejdiei, Preafericită.
Cântarea a III-a
,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nelegiuirea celor orbiţi de desfrânare o ai vădit, fericite Înaintemergătorule, cel ce eşti icoană a înfrânării şi cu rugăciunile tale izbăveşti de osândă pe cei ce aleargă la pocăinţă.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răutatea femeiască a poruncit să fii secerat tu, învăţătorule al înfrânării, iar noi, cei ce te cinstim pe tine, cerem totdeauna acoperământul rugăciunilor tale.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
La pocăinţă pe poporul cel rătăcit ai îndreptat, ca unul ce erai făclie de Dumnezeu aprinsă spre luminarea tuturor, iar acum icoana ieţii tale prin veacuri călătoreşte, luminând şi sufletele noastre cu dorirea pocăinţei.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Ca Una Ce eşti Pom al Raiului, hrăneşte-ne pe noi cu roadele rugăciunii Tale, ca să nu flămânzim noi de toată virtutea.
Apoi aceste stihiri:
În temniţă ai fost închis tu, luminătorule al lumii, dar cuvintele tale cu putere lucrau în inimile ucenicilor, făcându-le stele vestitoare ale apropierii zilei mântuirii.
Maica Luminii, sufletul meu cel întunecat de păcat îl luminează cu razele rugăciunii Tale, ca Una Ce eşti lumina celor păcătoşi .
Sedealna
glas 2, podobie: Ceea ce esti rugatoare calda...
Cu securea cuvintelor tale dumnezeieşti ai tăiat copacii patimilor din pământul inimilor cel nelucrat prin pocăinţă, netezind căile mântuirii tuturor .
Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cea fără de ruşine nu suferea sabia mustrării tale şi de sabie a voit să fii ucis, dar prin mucenicie te-ai făcut părtaş marii bunăvoinţe a Cuvântului.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dreptatea ai arătat-o mai presus de adevărul omenesc şi acum spre paza poruncilor lui Hristos povăţuiesc pe cei ce vor să moştenească mântuirea .
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Capul tău ca pe o comoară l-au primit ucenicii, iar noi împodobindu-l pe acesta înţelegător cu laude, ne facem părtaşi înţelepciunii Vieţii.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Umilinţa o sădeşte în inima mea, ca Una Ce cu ploaia milostivirii Tale stingi cuptorul patimilor şi al durerilor tuturor.
Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunea te-ai logodit şi pustia ţi-a fost casă, dar în temniţă ai murit, ca să slobozeşti din temniţa patimilor pe cei ce aleargă la rugăciunea ta.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sângele tău ai pecetluit mărturisirea Adevărului, iar acum către adevăratele cărări ale Vieţii îndreptezi pe cei ce te cinstesc pe tine.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Fiind tu privighetoare a rugăciunii, cu trilurile cuvintelor tale pleacă spre blândeţe pe Cel străin de răutate, ca să plinească doririle cele spre mântuire ale sufletelor noastre .
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Veseleşte sufletele noastre Preacurată, cu dulceaţa rugăciunii Tale, ca Una Ce ai născut pe Îndulcirea tuturor.
Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Cel mai presus de ceruri ai propovăduit şi în adâncul Iordanului L-ai botezat, ca să mărturiseşti tuturor smerenia Lui cea mai presus de minte.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Poarta pocăinţei deschide-mi cu cheia rugăciunilor tale, fericite, ca unul ce pe poarta muceniciei ai intrat la viaţa cea veşnică.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Opreşte valurile patimilor mele cu puterea rugăciunii tale, ca unul ce ai stat fără frică împotriva celor nelegiuiţi şi în râurile sângelui tău ai înecat a lor neruşinare.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Candela inimii mele o umple cu untdelemnul rugăciunii tale, ca să nu rămân eu în întunericul păcatelor mele.
Apoi aceste stihiri:
Se veselesc cetele îngereşti, avându-te pe tine alături, îngerul cel pământesc, pe care te rugăm să mijloceşti iertarea păcatelor noastre şi să ne întinzi mână de ajutor în necazuri.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul
Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fără de lege; că nu legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.
Prochimenul, glas 4:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.
Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul...
Evanghelia dupa Matei:
Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de ca¬tre Tatal Meu si nimeni nu cu-noaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i desopere. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre caci jugul Meu e bun si povara Mea e usoara.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule...
Slavă... glas 2:
Pentru rugăciunile Înaintemergătorului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum...
Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.
Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: "Toata nadejdea..."
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Fiind tu icoană a fecioriei, ai minunat cetele îngereşti, iar acum cu razele rugăciunilor tale luminezi pe cei dintru întunericul neştiinţei şi îi chemi la strălucirea laudelor cereşti.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).
Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alunecat-am în groapa multor nelegiuiri, dar te chem pe tine, fericite Ioane, ca să îmblânzeşti pornirile patimilor mele celor greu de purtat.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La cele cereşti ai fost chemat ca să vesteşti şi celor din iad venirea Cuvântului, pe Care Îl roagă să Se pogoare şi în iadul inimilor noastre.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Capul tău cel sfinţit ca o pecete a fost, arătând înnoirea legământului Celui Ce S-a pogorât să mântuiască lumea .
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Carte a Vieţii ştiindu-Te pe Tine, Te rugăm să rogi pe Cel Îndurat să ne scrie în cartea milostivirii Sale pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine.
Cântarea a VIII-a
,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pustia ţi-a fost maică şi hrănitoare neîncetată, iar acum inimile noastre cele pustiite de păcat le hrăneşte cu dumnezeieşti înţelegeri .
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cum în Iordan mâna ţi-ai atins de capul Focului mistuitor şi nu te-ai ars, iar acum capul tău s-a tăiat de mâna celui fără frică de Dumnezeu ?
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din multe feluri de primejdii izbăveşte pe cei ce te cinstesc pe tine, ca unul ce ai îndrăzneală înaintea Celui pe Care cu frică L-ai botezat în repejunile Iordanului.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Scoate din groapa stricăciunii pe cei ce Te binecuvintează pe Tine în toată vremea şi păzeşte-ne de toate ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi.
Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cărările pustiei le-ai netezit cu paşii rugăciunii tale şi acum căile inimii mele pustiite de păcat le netezeşte cu gândurile cele mai smerite.
Stih: Sfinte Proorocule şi Înaintemergătorule Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De lanţul fărădelegilor mele fiind ţinut, mă rog ţie, cel ce ai purtat lanţul veşnic al iubirii dumnezeieşti, ca să mă slobozeşti din temniţa păcatelor mele.
Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Îndurările Cuvântului soleşte-mi-le mie, cel ce ai primit în inimă descoperirea tainei Treimii şi din întunericul înşelăciunii mă izbăveşte cu farul rugăciunilor tale.
Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fiind tu primăvară duhovnicească în care S-a arătat Soarele dreptăţii, îmbunătăţeşte inima mea cu florile rugăciunilor tale.
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie:
"Ceea ce esti mai cinstita...".
Bucură-te, oglinda proorocilor, icoana fecioriei, deschizătorul potţilor pocăinţei, scparea credincioşilor, Înaintemergătorule al Domnului, ca unul ce ai primit tăierea capului pentru Capul Bisericii, capetele vrăjmaşilor noştri nevăzuţi le taie cu sabia rugăciunii tale.
Crin al fecioriei fiind, cu mireasma rugăciunilor tale ai bine înmiresmat sufletele celor ce au ales calea pocăinţei, iar acum spre vieţuirea întru curăţie îndemni şi sufletele cele iubitoare de Adevăr.
Mai mult se mustrau cei ce au cerut tăierea capului tău, căci tăcerea ta ca o sabie ascuţită până ân adâncurile inii mergea, vădind toată fărădelegea.
Pe cei ce erau închişi în temniţa iadului i-ai veselit cu vestirea Cuvântului mânttuitor, iar pe noi, cei ce bolim în cămara neştiinţei, ne ridică la lumina Adevărului.
Glasul tău ca un tunet a mustrat nelegiuirea cea cumplită, iar acum tăcerea rugăciunii către tine ne încredinţează ca o trâmbiţă de păcatele noastre nepocăite.
Stai în mijlocul nostru şi ridică mâinile tale la rugăciune, ca să opreşti ridicarea norului mâniei dumnezeieşti ce se îndreptează spre noi.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule...Preasfanta Treime...Tatal nostru...
si dupa ecfonis cantam Troparul, glas 4, podobie: Degrab ne intampina...
Fiind tu stea mergătoare înaintea Soarelui neapus, cu stelele gândurilor dumnezeieşti ne povăţuieşte către lumina Împărăţiei cerurilor.
Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: "Cand de pe lemn...", vreme în care ne închinăm icoanei Sfântului:
Ca unul ce eşti trâmbiţă a pocăinţei, trezeşte din somnul patimilor şi sufletele noastre căzute în păcat şi îndreptează căile vieţii noastre spre sălaşurile mântuirii.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

Arhivă blog

CARUI SFANT TREBUIE SA NE RUGAM?

Drumul către viaţa cea veşnică şi fericită a împărăţiei lui Dumnezeu trece prin multe necazuri şi ispite în această scurtă viaţă, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-l dea. De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către sfinţi. Şi cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute ­medicii cei pământeşti şi mai-marii zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinţii lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu ­lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos şi spre mântuirea sufletelor noastre. Şi totuşi, după cuvintele Apostolului, ­„darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieţii sfinţilor, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii ­dintre sfinţi ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alţii – pentru un altul, după darurile lor; şi nu există necaz al vieţii, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu şi pe care să n-o împlinească acesta.

SFANTA SCRIPTURA

Totalul afișărilor de pagină

Etichete

. . Despre Evlavie .RUGĂCIUNE “Tâlcuire la Tatăl nostru” ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESTI ACATISTE ACATISTUL Cuviosului Ioan de la Prislop Acatistul Sfântului GHERASIM KEFALONITUL Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Brancoveni Adormirea Maicii Domnului Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Adormirea Sfintei Ana ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI MUCENIC ŞTEFAN AGHIAZMA SAU APA SFINTITA AICI GASESTI CANTARI BISERICESTI AICI GASESTI INDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI DUHOVNICESTI AICI SANT CELE MAI IMPORTANTE RUGACIUNI AICI SE GASESC SFINTE MOASTE Alexandru Pesamosca Arhanghelui Gabriel. Arhiepiscop Justinian Chira ARHIMANDRIT TEOFIL PARAIAN Articole Apopei Roxana Articole Ioan Monahul AUDIO..VISARION IUGULESCU BISERICI BUNA VESTIRE CANOANELE SFANTULUI CALINIC Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia - sora lui Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti Canonul Sfantului Meletie al Antiohiei CARTI INTERESANTE Cei patru Sfinţi Evanghelişti CELE 7 PLANSURI..EFREM SIRUL Cine a fost Zorica Laţcu Teodosia? CITATE DESPRE RABDARE CITATE DIN FILOCALIE CITATE DIN SF EVANGHELIE CUGETARI ORTODOXE CUM SA NE RUGAM CUVINTE DE FOLOS Cuviosul Arhimd. Sofronie Cuviosul Gherontie Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie) CUVIOSUL SERGHIE: Cuviosul Tadei de la Vitovnita Cuviosului Sofronie Saharov DESPPRE VRAJI SI FARMECE DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR DESPRE AVORT DESPRE ACATISTE SI PARACLISE DESPRE APOCALIPSA DESPRE BOALA Despre Boboteaza DESPRE CLEVETEALA SI JUDECATA. Despre Clopote Despre colivă DESPRE CREDINTA DESPRE CRUCE DESPRE DIAVOL DESPRE DRAGOSTE Despre educatia crestina a copiilor Despre Frică DESPRE HAINELE PREOTESTI DESPRE ICOANE DESPRE INGER PAZITOR Despre invidie Despre iubire DESPRE JUDECAREA APROAPELUI DESPRE JUDECATA DE APOI SI VIATA DUPA MOARTE DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI DESPRE MANIE Despre milostenie DESPRE MOARTE DESPRE OZN-URI DESPRE PACAT DESPRE POCAINTA DESPRE POST Despre PREOTUL DUHOVNIC DESPRE RAI SI IAD DESPRE RUGACIUNE Despre Rugaciunea Inimii Despre Sfanta Impartasanie DESPRE SFINTELE MOASTE DESPRE SFINTELE MOASTE Sfântul Ioan Gură de Aur DESPRE SMERENIE DESPRE SMERENIE MANDRIE SI EGOISM DESPRE SUFLET DESPRE TALISMAN DESPRE TRUFIE DESPRE URA DIN SFATURILE DE LA PARINTELE IOAN Din sfaturile Preotului Ioan Clopotel DREPTUL SIMEON ŞI SFÂNTA PROOROCIŢĂ ANA Drumul sufletului după moarte DUCEŢI-VĂ SĂ VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR Dudul lui Zaheu - Biserica Sfantul Elisei din Ierihon Duminica Tuturor Sfintilor ENIGMA MARAMEI VERONICĂI EPISTOLIA DOMNULUI Fuga in Egipt ICOANA BIZANTINĂ IER. SAVATIE BASTOVOI IEROD. VISARION IUGULESCU INDICATIILE TESTAMENTARE ALE LUI IOAN IANOLIDE: Inmormantarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului Intampinarea Domnului INTERVIURI Intrarea Domnului in Ierusalim INVATATURI IZVORUL TAMADUIRII ÎNAINTEPRĂZNUIREA ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI Kamenski Mănăstirea "Înălţarea Domnului" Lancea cu care a fost omorât Hristos Legenda Sfântului Valentin MANASTIREA HUREZU MARGARITARE DUHOVNICESTI MINUNEA DE LA SF.MORMANT Minuni ale Sfantului Nectarie MINUNI.. Mitropolitul Antonie al Surojului MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA O rugăciune de dimineaţă OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM PARACLISUL SFINȚILOR MUCENICI ADRIAN ȘI NATALIA (26 AUGUST) Parastasele și folosul lor PARINTELE ADRIAN FAGETEANU PARINTELE ARSENIE BOCA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa PARINTELE ILARION ARGATU PARINTELE ILIE LACATUSU PARINTELE IOSIF TRIFA PARINTELE JUSTIN PARVU Parintele Maxim un stalpnic al zilelor noastre Parintele Nichifor cel lepros PARINTELE PAISIE AGHIORITUL PARINTELE PETRONIU TANASE PARINTELE PORFIRIE PARINTELE SOFIAN BOGHIU Parintele Teofil Paraian PARINTELE VISARION IUGULESCU Părintele Cleopa Ilie Părintele Constantin Galeriu Părintele Iulian de la Prodromu Părintele Iustin Pârvu Părintele Proclu Nicău PĂRINTELE PROFESOR DUMITRU STĂNILOAE Părintele Rafail Noica Pătimirea Sfinţilor Mucenici Trofim Savvatie şi Dorimedont († 276) Pelerinaj Grecia 2017 Pelerinaj Israel PILDE PILDE CRESTINE PILDE DIN PATERIC POEZII POEZII ..IISUS HRISTOS Poezii cu Preot Ioan POEZII DE ANDREI BOTOSANU POEZII DE CAMELIA CRISTEA Poezii de Costel Ursu Poezii de Daniela Ibisin Poezii de Doru Avram Poezii de Eliana Popa POEZII DE ILARION ARGATU Poezii de Maria Pintecan Poezii de Pr.Gabriel Militaru Poezii de Preot Sorin Croitoru POEZII DE RADU GYR POEZII DE TRAIAN DORZ Poezii de Valeriu Gafencu Poezii de Vasile Militaru Policarp si Laurentiu POVESTIRE POVESTIRI DIN PATERIC POVESTIRI DUHOVNICESTI POVESTITE DE SFINTI Pr. Efrem Atonitul PR. PAISIE OLARU PREOT Ioan Dumitriu de la Parohia Tipografilor Preotul Andrei Constantin PREVIZIUNI Prigonită pentru Iisus Hristos la doar 14 ani PROFETII Prohodul Domnului Proorocul Moise PROTOSINGHELUL NICODIM MANDITA Pruncii Simeon şi Parascheva Psalmi Psalmul 50 (al lui David) Psaltirea PUSTNIC ONUFRIE Răspunsuri Duhovnicesti de la părintele Argatu Rucăciune către sfinti Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune pentru bolnavii de cancer. RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE - PENTRU ORICE DORINTA Rugaciunea Sfintei Cruci RUGACIUNI Rugăciune catre Sfantul Ilie Rugăciune catre Sfantul Nectarie Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului RUGĂCIUNE CĂTRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul Rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC VENIAMIN DIACONUL Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul RUGĂCIUNE CĂTRE TOTI SFINTII Rugăciune de pocăinţă Rugăciune pentru căsătorie... RUGĂCIUNEA PREACUVIOSULUI PĂRINTE IOAN DAMASCHIN Rugăciunea ultimilor Părinţi de la Optina Rugăciuni Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii Rusaliile SA FIM OAMENI SA-I AJUTAM SARBATORI Săpămana Patimilor Sânzaienele Schimbarea la Fată SCOPUL VIETII CRESTINESTI SEMNIFICATIA NUMELUI NOSTRU. Sf .Ghelasie de la Râmeţ Sf ap Iacob al lui Zevedeu SF DIMITRIE IZVORATORUL DE MIR Sf Gheorghe Sf Ignatie SF. IERARH ANTIM IVIREANU Sf. Ignatie Teoforul SF. IOAN DE LA PRISLOP Sf. Mc. Calistrat; Sf. Porfirie Bairaktaris SF.APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA SF.IERARH CALINIC DE LA CERNICA Sf.Ignatie Briancianinov Sfanta Mucenită Tatiana Sfanta Alina Sfanta Ana SFANTA CUVIOASĂ PARASCHEVA SFANTA DUMINICA SFANTA ECATERINA Sfanta Eugenia Sfanta Evdochia SFANTA FILOFTEIA Sfanta Fotinii SFANTA HRISTINA Sfanta Iulia SFANTA LITURGHIE Sfanta Lucia Sfanta Macrina Sfanta Maria Egipteanca Sfanta Maria Magdalena Sfanta Marina Sfanta Mucenita Haritina Sfanta Mucenita Tecla Sfanta Mucenită Tatiana SFANTA PARASCHIVA Sfanta Salomeea Sfanta Teodora Sfanta Varvara Sfanta Veronica SFANTA XENIA Sfantul Mc Ioan Valahul SFANTUL ADRIAN Sfantul Alexandru Sfantul Andrei - Apostolul romanilor Sfantul Andrei Rubliov Sfantul Antonie de la Veria Sfantul Ap.Timotei SFANTUL APOSTOL ANDREI SFANTUL APOSTOL IOAN Sfantul Apostol si Evanghelist Matei Sfantul Apostol Tadeu Sfantul Apostol Toma Sfantul Calinic de la Cernica SFANTUL CRISTIAN Sfantul Cuvios Patapie SFANTUL DANIIL SIHASTRUL Sfantul Dimitrie al Rostovului Sfantul Dobri Dobrev SFANTUL DUMITRU Sfantul Efrem Cel Nou Sfantul Efrem Katunakiotul Sfantul Eftimie cel Mare Sfantul Emilian Sfantul Ermolae Sfantul Fanurie SFANTUL GHEORGHE Sfantul GHERASIM DE LA IORDAN Sfantul Gherasim din Kefalonia Sfantul Grigorie cel Mare - Dialogul SFANTUL GRIGORIE DECAPOLITUL Sfantul Haralambie SFANTUL IERARH PARTENIE Sfantul Ierarh Vasile cel Mare SFANTUL ILIE Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava SFANTUL IOAN DAMASCHIN Sfantul Ioan de Kronstadt SFANTUL IOAN RUSUL SFANTUL IOAN SCARARUL SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS Sfantul Isidor din Hios Sfantul Isidor Pelusiotul Sfantul Iuda Sfantul Iuliu Veteranul Sfantul Lazăr din Betania SFANTUL MARCU ASCETUL Sfantul Maxim Mărturisitorul SFANTUL MINA SFANTUL MUCENIC EUSTATIE Sfantul Mucenic Gheorghe Sfantul Mucenic Polieuct Sfantul Mucenic Procopie SFANTUL MUCENIC TRIFON Sfantul Nechifor Leprosul SFANTUL NECTARIE SFANTUL NICOLAE Sfantul Nicolae Steinhardt Sfantul Nil Dorobantu SFANTUL PANTELIMON Sfantul Parinte Vichentie Malău Sfantul Policarp Sfantul Prooroc Iona Sfantul Sava cel sfintit SFANTUL SELAFIL DE LA NOUL NEAMT SFANTUL SERAFIM DE SAROV Sfantul Serafim de Virita Sfantul Simeon Stalpnicul SFANTUL SPIRIDON SFANTUL STEFAN Sfantul Stefan cel Mare SFANTUL STELIAN Sfantul Teodor Studitul Sfantul Teodor Tiron Sfantul Teodosie cel Mare Sfantul Teodosie de la Brazi SFANTUL TIHON DE ZADONSK Sfantul Valentin (ORTODOXUL) SFANTUL VASILE SFANTUL VICTOR Sfantul. Cuvios Dimitrie cel Nou SFATURI DUHOVNICEŞTI ALE UNUI STAREŢ DE LA OPTINA SFATURI CRESTINE SFATURI DE LA PARINTELE IOAN SFATURI DUHOVNICESTI SFATURI PENTRU ANUL NOU Sfaturi pentru suflet SFATURI PENTRU VIAŢA DUHOVNICEASCĂ Sfăntul Mercurie SFÂNTA MUCENIŢĂ AGATA Sfânta Muceniţă Agnia SFÂNTA MUCENIŢĂ PARASCHEVI Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale Sfânta Salomeea Sfânta Teodora de la Sihla SFÂNTUL LAVRENTIE DE CERNIGOV Sfântul Siluan Atonitul... Sfântul Antonie cel Mare Sfântul Apostol Filip SFÂNTUL APOSTOL IACOB AL LUI ALFEU Sfântul apostol Luca Sfântul apostol Luca al Crimeii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Sfântul Ciprian si Iustina SFÂNTUL CUVIOS ANTIPA DE LA CALAPODEȘTI ( 10 ianuarie) SFÂNTUL CUVIOS IOAN ZEDAZNELI Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul Sfântul cuvios Memnon SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE CEL MARE Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS Sfântul Efrem Sirul Sfântul Gheorghe Hozevitul Sfântul Grigorie de Nyssa Sfântul Grigorie Palama Sfântul Ierarh Eumenie Sfântul ierarh Ioan Maximovici cel nou SFÂNTUL IERARH IOSIF CEL NOU DE LA PARTOŞ Sfântul Ioan Botezătorul SFÂNTUL IOAN CARPATINUL: Sfântul Ioan Evanghelistul Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Sfântul Ioan Rilă SFÂNTUL ISAAC SIRUL SFÂNTUL MARE MUCENIC TEODOR STRATILAT Sfântul Moise Etiopianul. SFÂNTUL MUCENIC CALINIC Sfântul Nicolae Sfântul Nicolae Velimirovici Sfântul Pahomie SFÂNTUL PROOROC ZAHARIA SFÂNTUL SERAFIM DE LA SAROV 1759 - 1833 SFÂNTUL SFINTIT MUCENIC FILUMEN Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul; Sfântul Mucenic Teoctist Sfântul Sfințit Mucenic Ierotei SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC LUCHIAN Sfântul Sfințitul Mucenic Ignatie SFÂNTUL TEOFAN ZAVORATUL SFIINTII-PRIETENII LUI DUMNEZEU Sfintele Mucenite Agapi Hionia si Irina SFINTELE PASTI SFINTELE TAINE SFINTI Sfintii Zotic Atal Camasis si Filip de la Niculitel Sfintii 42 de Mucenici din Amoreea SFINTII APOSTOLI SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL Sfintii Atanasie si Chiril SFINTII CHIR SI IOAN SFINTII CONSTANTIN SI ELENA Sfintii Cozma si Damian Sfintii impărati Constantin si Elena Sfintii Inchisorilor SFINTII IOACHIM SI ANA Sfintii Mari Mucenici Serghie si Vah. Sfintii Martiri Brâncoveni Sfintii Marturisitori Ardeleni Sfintii Mihail si Gavril Sfintii Români Sfintii Simeon si Ana Sfintii Trei Ierarhi Vasile Grigorie si Ioan Sfintii Varsanufie si Ioan Sfintii Zilei Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie) Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana SFINŢII ŞI OCROTIRILE LOR Sfînta Mare Muceniţă Irina Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea SINUCIGAŞII SOBORUL MAICII DOMNULUI Soborul Sfinților 70 de Apostoli. TAINA CASATORIEI TAINA SFINTEI SPOVEDANII TEODORA DE LA SIHLA TROPARUL SFANTULUI IERARH IOSIF DE LA PARTOS TROPARUL SFANTULUI MUCENIC VLASIE TROPARUL SFINTILOR TREI IERARHI TUTUNUL ŞI ŢIGĂRILE = PĂCATUL SINUCIDERII Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare VALERIU GAFENCU VAMEȘUL ȘI FARISEUL VAMILE VAZDUHULUI Versuri de Horațiu Stoica VIATA LUI IISUS HRISTOS Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partos VORBESTE PARINTELE GEORGE ISTODOR zilei

SFINTI

SFINTI